De ce ar trebui să reconsiderăm felul cum vedem dreptul la liberă exprimare

Dreptul la liberă exprimare este, în primul rând, o creație socială, o reflectare a unor valori sociale manifestată în ceva ce numim „drept”. Filosofic vorbind, totuși, până și puterea de constrângere a statului care garantează efectivitatea dreptului este tot o reflecție a ceea ce considerăm, ca societate, ca având o anumită valoare. Și vrem să ocrotim o astfel de valoare. La fel de simplu, putem face un exercițiu de imaginație și să ne imaginăm ceva absurd. Putem vedea libertatea ca o valoare atât de importantă care să nu justifice deloc crearea unui stat. Într-un asemenea exemplu, nu ar conta că majoritatea nu ar supraviețui nici măcar o săptămână într-un astfel de context. Valoarea ar prima.

Și, asa, reflectăm valorile noastre în ceea ce numim „drept”. Spunem că fără supremația dreptului, nu putem avea democrație. Din nou, o reflectare a valorilor pe care noi, ca societate, le acceptăm și cu privire la care am ajuns la un acord. Revenind la dreptul la liberă exprimare, îl considerăm ca fiind unul din aspectele fundamentele ale societății în care vrem să trăim. Dar, înainte de ne gândi la cum este aplicat acesta, în concret, trebuie să ne gândim la faptul că, de fapt, conținutul îl dăm noi, nu niște forțe personalizate. De aceea am și făcut referire, la începutul acestui articol, la lipsa de putere a indivizilor de a determina evenimentele. În concret, un judecător s-ar putea să considere că acest drept trebuie extins sau restrâns cu mult mai mult decât ar accepta societatea. Cel mai probabil, o instanță superioară îi va casa hotărârea (pentru că interpretarea normelor - mai ales a celor vagi, cum e dreptul la liberă exprimare - se face în baza unor valori sociale, de cele mai multe ori). De aceea, noi suntem, ca societate, în final, responsabili pentru ce legi avem și, mai ales, pentru modul în care sunt aplicate.

Problema care se pune, deci, este că putem să avem niște legi perverse sau putem să le determinăm aplicarea într-un mod pervers. Cum există riscul cu aplicarea dreptului la liberă exprimare, risc ce s-a și materializat de multe ori. Am ajuns să justificăm așa de multe comportamente, necontând cât sunt de jignitoare, degradante sau inutile, de-a dreptul, ca fiind protejate de acest drept.

Pentru că, într-adevăr, nu putem avea o democrație funcțională fără să fie garantată libera exprimare, s-a ajuns într-un punct în care aproape orice este permis, din cauză că este foarte greu să restrângem un element de o importanță așa ridicată. Dar de la a îl garanta, pentru buna-funcționare a democrației, până la pervertirea lui, diferența e infimă. Am ajuns să jignim culturi, să permitem degradarea imaginii unor oameni (în mod nejustificat) și să umplem nevoia de senzațional cu o aplicare nerezonabilă a dreptului la liberă exprimare, doar pentru că e foarte ușor să justificăm anumite mesaje, când așa-zisele valori pe care le ocrotește mijlocul de comunicare sunt chestiuni de o abstracțiune care permite folosirea lor în aproape orice dezbatere, indiferent de poziție.

La început, ideea era simplă: libera exprimare permite cadrul unor dezbateri constructive. Astfel de dezbateri constructive garantează funcționarea normală a unei societăți. Dreptul la liberă exprimare expune abuzuri. Dreptul la liberă exprimare permite crearea de artă. Toate aceste funcții sunt justificate și de dorit. Dar toate au în comun ceva: ele duc la dezvoltarea societății, duc la schimbarea de paradigmă sau satisfac nevoia de frumos (dacă percepem arta ca reflectând frumosul). În realitate, în schimb, mult din ceea ce se justifică prin dreptul la liberă exprimare este neinformativ, nu contribuie la o schimbare de paradigmă și nu are nicio legătură cu arta. Mai mult, efectele negative pot distruge cariere și relații, pot distrage opinia publică de la ce contează cu adevărat (în mod interesant, se ajunge ca pervertirea dreptului la liberă exprimare să aibă efecte contrare fix efectelor dorite de respectarea acestui drept). 

Ce putem face, atunci? Soluția nu e o limitare excesivă a dreptului la liberă exprimare. Avem nevoie la fel de mult de el cum avem nevoie ca el să nu fie pervertit. Dar ar trebui să ne întrebăm, în acest punct, care sunt valorile noastre, cu adevărat. Nu ce legi avem doar. Cum le aplicăm. Iar aplicarea ține de interpretare. Interpretarea ține la fel de mult de text cât ține și de persoana care interpretează. Iar persoana care interpretează va fi influențată de societate. Până la urmă, totul pornește de la noi și se întoarce la noi.

P.S.: Înțeleg că, în concret, nu avem atât de multă libertate în determinarea conținutului și aplicării unui astfel de drept, pentru că suntem influențați și de forțe externe, precum Convenția Europeană a Drepturilor Omului și interpretarea dată acesteia de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (influență care, oricum, ne-a făcut foarte mult bine, în general). Dar sunt și chestiuni unde inclusiv într-un astfel de context avem putere de apreciere. Și, de multe ori, acestea sunt cele mai importante elemente ale unei societăți. Aici ar trebui să reflectăm asupra valorilor noastre.