Codul administrativ: Despre oportunități ratate

Dreptul la bună administrare ar trebui văzut ca un principiu sau un standard general aplicabil. Avantajele ar fi că administrația, în aplicarea oricărei norme specifice, ar trebui să țină cont de elementele și de constrângerile pe care un drept la bună administrare le-ar stabili. Iar acesta nu este total străin de dreptul românesc.

Mai exact, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (care se aplică de fiecare dată când instituțiile europene sau naționale aplică dreptul Uniunii Europene) prevede un astfel de drept:

„(1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

(2) Acest drept include în principal: (a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial; (c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.

(3) Orice persoană are dreptul la repararea de către Uniune a prejudiciilor cauzate de către instituțiile sau agenții acesteia în exercitarea funcțiilor lor, în conformitate cu principiile generale comune legislațiilor statelor membre.

(4) Orice persoană se poate adresa în scris instituțiilor Uniunii în una dintre limbile tratatelor și trebuie să primească răspuns în aceeași limbă.”

Problema e că, astfel cum reiese și din formularea acestui drept, el nu se aplică decât de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii. Astfel, chiar dacă țara noastră face parte din sistemul Uniunii Europene, acest drept nu se extinde și asupra activităților organelor administrative române.

Recenta intrare în vigoare a Codului administrativ ar fi putut reprezenta o oportunitate pentru Guvern să includă acest drept în Codul administrativ. Dar de ce ar fi fost importantă o astfel de includere? Pentru că, în primul rând, discutăm de un act care va avea o poziționare centrală în ceea ce privește relațiile juridice administrative. Cu alte cuvinte, dacă esența acestui act normativ este că are efecte generale, includerea dreptului la bună administrare într-un astfel de act ar fi dus la o aplicare generală a lui.

În al doilea rând, avem mare nevoie de o astfel de prevedere generală. Posibilitatea de a avea un standard general aplicabil care obligă administrația, în activitatea ei, să rezolve solicitări în termene rezonabile și să trateze persoanele care fac astfel de solicitări în mod echitabil ar fi constrâns o administrație care, de multe ori, depășește cu foarte mult orice ar putea fi considerat rezonabil. După aceea, obligația (generală) a unei motivări (suficiente) a deciziilor, de către administrație, ar putea să facă organele publice să se gândească de două ori înainte să ia anumite măsuri. La fel și în privința ascultării persoanelor vizate de acele măsuri. Bineînțeles că nimeni nu s-ar aștepta ca un astfel de standard să schimbe, instant, anumite practici repetate și, de multe ori, caracteristice în unele locuri. Dar ar fi fost, măcar, un început.

În final, și cel mai important, nu am fi pornit de la nimic. Curtea de Justiție a Uniunii Europene oferă deja o jurisprudență în analizarea dreptului la bună administrare. La fel, există și opiniile Avocaților Generali din cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene care, deși nu au formal caracter obligatoriu, reprezintă surse de inspirație foarte bine dezvoltate și, de multe ori, foarte bine argumentate. Ne-am fi putut inspira de acolo (cu luarea în considerare a caracteristicilor instituționale și sociale locale, bineînțeles) și am fi avut pe ce construi.