Printr-un program numit "gROwth - rezidenţe pentru vârstnici", statul român vrea să-i susțină financiar pe cei care construiesc sau amenajează spații în care persoanele în vârstă să poată locui și primi îngrijire. Măsura se regăsește într-un memorandum ce a fost adoptat de puțină vreme la Guvern, în ședința săptămânală a acestuia, măsurile cuprinse în document urmând să se aplice după adoptarea memorandumului, dar și a unor norme de aplicare a programului.
Astfel, potrivit textului memorandumului, finanțarea nerambursabilă de care pot beneficia cei ce construiesc, reabilitează sau amenajează rezidențe pentru persoanele vârstnice poate ajunge, în funcție de zona în care se află clădirea, la 500.000 de euro, plata ajutorului de stat făcându-se în perioada 2019-2022.
Mai exact, în funcţie de localizarea rezidenţei, ajutorul nerambursabil de la stat poate fi de:
- până la 50% dacă rezidenţa se afla într-o localitate din primele zece judeţe (după nivelul de dezvoltare regională);
- până la 75% dacă rezidenţa se afla într-o localitate din următoarele zece judeţe (după nivelul de dezvoltare regională);
- până la 100% dacă rezidenţa se afla într-o localitate din ultimele 20 de judeţe (după nivelul de dezvoltare regională).
După cum prevede memorandumul, obiectivele de investitii ce vor putea fi propuse vor trebui să îndeplinească următoarele condiții:
- să asigure condiții de cazare atât pentru persoanele singure, cât și pentru două sau trei persoane (garsionere sau apartamente ce oferă cel puțin 25 m2/persoană);
- să asigure personal însoţitor pentru persoanele vârstnice cu probleme medicale;
- clădirile nu vor putea fi mai înalte de un etaj, în lipsa unui lift, iar clădirea să fie suficient de mare pentru a găzdui și personalul și echipamentul medical necesar;
- clădirile vor trebui să fie dotate cu spații de recreere sau acestea să existe la o distanță de cel mult 250 de metri de clădire.
Clădirile care vor putea găzdui centre rezidențiale pentru persoanele vârstnice vor putea fi clădiri noi sau clădiri deja existente, care trebuie modernizate și amenajate pentru a corespunde noii destinații. Dacă obțin bani pentru a construi sau amenaja spații de locuit pentru persoane în vârstă, investitorii trebuie să mențină destinația clădirii timp de cel puțin zece ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.
Prin acest program, statul intenționează să încurajeze construcția de centre private rezidenţiale și dezvoltarea de servicii de calitate pentru îngrijirea persoanelor în vârstă dependente.