Concret, vorbim de două proceduri oficializate recent care vizează PFA-urile care evită ori plata totală a taxelor, ori doar plata CAS și CASS. Acestea se aplică începând cu veniturile obținute în anul 2018.
Una dintre proceduri se referă la persoanele care n-au depus deloc declarația unică și despre care reprezentanții ANAF află că au obținut venituri sau că e posibil să fi obținut venituri. În baza prevederilor respective, se poate stabili din oficiu impozitul pe venit, care să fie concretizat într-o decizie de impunere.
Cealaltă procedură se referă la persoanele care, deși au depus declarația unică, au precizat că nu vor datora CAS și CASS și, ulterior, au depășit pragul de venituri ce obligă la plata contribuțiilor. În aceste cazuri, decizia de impunere emisă este pentru a stabili contribuțiile sociale ce trebuie achitate la stat.
Dacă prima procedură a fost oficializată miercuri, a doua a fost oficializată acum o lună. Asta înseamnă că autoritățile fiscale au acum cadrul legal care le permite din nou să emită decizii de impunere.
Important! Subliniem încă o dată că aceste decizii de impunere vizează exclusiv PFA-urile care încearcă să evite plata taxelor la ANAF. Persoanele care își declară corect veniturile și își plătesc la timp taxele aferente n-au de ce să primească decizii de impunere.
În anul 2018, odată cu apariția declarației unice pentru persoanele fizice, s-a trecut de la regimul de impunere de către ANAF a veniturilor la regimul de autoimpunere. Cu alte cuvinte, nu Fiscul stabilește ce taxe trebuie plătite, ci contribuabilul și le calculează singur. Astfel, ultimele decizii de impunere, care erau trimise tuturor persoanelor care obțineau venituri independente, au fost pentru veniturile obținute până în 2017.
Declarația unică are un dublu rol: aceasta este folosită pentru a declara veniturile anului anterior (finalizarea situației și stabilirea taxelor de achitat pentru anul anterior), dar și pentru a declara ce venituri sunt estimate în anul depunerii (pentru a estima și a plăti taxele pentru anul curent). PFA-urile pot achita taxele direct atunci când își finalizează situația pe anul anterior, dacă nu vor să le achite în baza estimărilor inițiale.