Noua procedură unică, ce stabilește pașii ce trebuie urmați de consumatori pentru schimbarea atât a furnizorului de energie electrică, cât și a celui de gaze naturale, se găsește în Ordinul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nr. 234/2019, document care se aplică începând de azi.
Concret, noua procedură permite celor ce doresc să schimbe furnizorul de energie electrică sau a celui de gaze naturale să facă acest lucru foarte simplu, prin depunerea unei cereri la noul furnizor, acesta fiind cel care se va ocupa de toate detaliile, schimbarea efectivă urmând să se facă în cel mult 21 de zile.
Mai exact, prin ordinul emis recent, ANRE a comasat cele două proceduri ce erau folosite pentru schimbarea furnizorilor de energie, adică procedura de schimbare a furnizorului de electricitate și cea de schimbare a furnizorului de gaze naturale.
Apoi, ordinul ANRE extinde termenul vechi în care se putea schimba furnizorul de energie electrică și asupra furnizorilor de gaze naturale. Mai exact, de azi, la fel cum se întâmpla înainte în cazul curentului electric, și procesul de schimbare a furnizorului de gaze trebuie să dureze cel mult 21 de zile.
În principiu, noua metodologie unică extinde procedura ce trebuie utilizată în trecut pentru schimbarea furnizorului de curent electric și asupra schimbării furnizorului de gaze naturale. Procedura utilizată pentru schimbarea furnizorului de electricitate este simplă și nu implică mult efort din partea consumatorului, așadar, de-acum, și schimbarea furnizorul de gaze este la fel de ușoară.
În trecut, nu exista un termen clar în care se putea face schimbarea furnizorului de gaze, ci doar unul legat de preavizul pe care trebuia să-l acorde consumatorul care dorea schimbarea. Mai exact, acesta trebuia să anunțe furnizorul actual cu 30 de zile înainte că dorește rezilierea contractului, în cazul în care schimbarea se făcea prin trecerea de la furnizarea reglementată la cea negociată, și să respecte termenul și condițiile din contract, în cazul în care schimbarea furnizorului avea loc în condiții de furnizare negociată sau prin trecerea de la furnizare negociată la furnizare reglementată.
Legat de tarifele reglementate, recent a intrat în vigoare Ordonanța de urgență nr. 1/2020, document ce stabilește, printre altele, și datele până la care se aplică prețurile reglementate la energie electrică și gaze naturale.
Mai exact, tarifele reglementate pentru livrarea de energie electrică destinată consumului clienților casnici se mai folosesc până la 31 decembrie 2020, în timp ce prețurile reglementate pentru gaze se vor mai utiliza până la sfârșitul lunii iunie 2020.
În esență, după aceste date, nu vor mai exista prețuri reglementate de către autoritatea ce activează în domeniul energiei, ci doar prețuri cu valoare stabilită de mecanismele pieței libere. Anterior apariției acestor modificări, prețurile reglementate pentru energie electrică și gaze s-ar fi putut folosi până în 2022.
Comentarii articol (6)