Decizia ICCJ a creat premisa încheierii unor contracte de împrumut online, fără să fie nevoie de o semnătură, pentru ca aceste contracte să dobândească titlu executoriu. Devine important, în acest context, pentru consumatori să fie informați corect (drept pe care îl au în temeiul legislației relevante pentru protecția consumatorului) și, mai ales, să știe la ce informații au dreptul, având în vedere ultimele evoluții.
Nu voi insista pe toate cerințele de informare, ci doar pe cele care au legătură directă cu ultimele schimbări amintite mai sus. De exemplu, chestiuni precum dreptul unui consumator de a avea acces la informații precum datele de contact ale furnizorului de servicii (cum e numele, adresa sau adresa de e-mail) nu este schimbat în niciun fel, în acest context al deciziei ICCJ.
Ce s-ar putea argumenta, în schimb, e că furnizorul de serviii de credit, de exemplu, s-ar putea să fie nevoit să îi dea mai multe informații potențialului client, în special în ceea ce privește consecințele economice ale încheierii contractului asupra lui.
Aici, însă, ar trebui nuanțate un pic lucrurile. OUG nr. 34/2014 (în secțiunea referitoare la informarea privind contractele la distanță) prevede că „informațiile contractuale se prezintă în limba română într-o formă accesibilă, astfel încât acestea să fie înțelese cu ușurință de consumator”.
Așadar, obligația de a face accesibile informațiile s-ar putea interpreta în sensul că, de acum, comercianții trebuie să țină cont de faptul că încheierea unui contract de credit cu un IFN, la distanță, de exemplu, ar implica și o obligație pentru acel IFN să se asigure că clientul a fost informat, înainte de încheirea propriu-zisă a acelui contract.
Riscul ca un client să încheie un contract, fără să fie informat corespunzător, crește dacă acesta nu trebuie să semneze nimic (se poate spune că semnarea unui contract ar avea un rol subsidiar de a-i atrage atenția celui ce semnează cu privire la eventualele sale obligații).
Directiva Europeană nr. 2011/83 (care este transpusă și în legislația noastră) chiar face o referire în preambul la o modalitate eficientă în care această obligație menționată mai sus ar putea fi îndeplinită: „este important ca, în cazul contractelor la distanță încheiate prin intermediul unor site-uri Internet, consumatorul să poată citi și înțelege integral elementele principale ale contractului, înainte de a face comanda”. Soluția sugerată, în continuare, este „ca respectivele elemente să fie afișate în imediata apropiere a confirmării solicitate pentru efectuarea comenzii” (preambulul directivei, punctul 39).
Dreptul relevant în materie este conținut în Directiva Europeană nr. 2011/83 (care modifică Directiva nr. 93/13, actul normativ de bază). Acest cadru legislativ a fost transpus în legislația noastră, printre altele, prin Ordonanța de urgență - OUG - nr. 34/2014.
Comentarii articol (1)