Mai exact, Ordonanța de urgență nr. 195/2002 stabilește că pietonii sunt obligați, atunci când sunt în trafic, să circule pe trotuare sau, dacă acestea nu sunt disponibile, pe marginea drumului și să traverseze numai prin locurile special amenajate, adică pe la trecerile de pietoni, fie ele semaforizate sau nu.
“Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la coltul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic”, scrie în Codul rutier.
Astfel, potrivit aceluiași document, pietonii ce nu respectă regulile privind circulația pe drumurile publice pot primi amenzi încadrate în clasa I de sancțiuni, adică pot primi două sau trei puncte-amendă. În condițiile în care punctul-amendă are, și în acest an, valoarea de 145 de lei, amenzile pe care le pot primi pietonii care ignoră regulile de circulație sunt cuprinse între 290 și 435 de lei.
Totodată, pietonii au prioritate de trecere față de mașini doar atunci când traversează drumurile publice pe trecerea de pietoni sau la culoarea verde a semaforului destinat lor. Când culoarea verde a semaforului devine intermitentă înseamnă că semaforul urmează să afișeze semnalul roșu, iar pietonii trebuie să grăbească trecerea și, dacă drumul are un refugiu central sau un spațiu pe unde nu circulă mașinile, pietonii trebuie să aștepte acolo schimbarea culorii semnalului semaforului.
Așadar, pietonii nu pot începe traversarea drumului atunci când semnalul de culoare verde al semaforului este intermitent sau atunci când semnalul este de culoare roșie.
Traversarea prin locuri nepermise poate avea mai multe implicații în afară de amendă. Mai exact, legislația rutieră în vigoare prevede că pietonii surprinși și accidentați atunci când traversează prin locuri nepermise sau pe culoarea roșie a semaforului poartă întreaga răspundere a accidentării lor.
Comentarii articol (1)