Inspirație sau motivație?

Încă nu pot să scriu dacă nu am „inspirație”, dar parcă încep să îmi modific, cât de cât, sensul cuvântului. În sine, inspirația vine din exterior. „Am inspirație” presupune că acum deții ceva ce nu e al tău intrinsec, e ceva ce a trebuit să obții, într-un fel sau altul. Și încep să cred că mă uitam greșit la efectul inspirației asupra mea. De unde credeam că e ceva care se pogoară ca o binecuvântare asupra ta, acum sunt, mai degrabă, de părere că e ceva ce creezi tu. Nu e ceva ce cauți și găsești, e ceva ce observi, ceva ce mișcă o coardă sensibilă în tine. Iar asta nu e decât puțin influențat de ce e în exterior. Cred că mult mai mult contează ce e în interior.

Da, realitatea este ceva ce ne înconjoară, dar în aceeași măsură este și ceva ce creăm noi. Adică felul în care ne raportăm la realitate este ceea ce creăm noi, cu creierele noastre. De exemplu, dacă te uiți la pojgița de mucegai care a crescut pe un iaurt, poți să consideri că este dezgustător, dar altcineva poate să considere că toate culorile create de bacterii, toate pattern-urile care se creează din firele de mucegai sunt superbe și merită apreciate.

Ia exemplul ăsta și încearcă să-l aplici la viața ta: poți să consideri că viața ta e plină de probleme, iar atunci când nu e, să îți faci, ca să ai de ce să te plângi, fie poți să consideri că problemele pe care le întâmpini sunt doar niște instrumente care te ajută să crești și să evoluezi și, ideal vorbind, să te bucuri de viață.

Așa și cu inspirația... Poți să te plângi că nenorocita nu mai vine, că pare că te-a uitat, sau poți să încerci să îți creezi singur inspirația, observând mai atent viața care se întâmplă în jurul tău. Inspirația poate să fie din lucruri mici, felul cum se mișcă funzele unui copac, sau poate să fie din lucruri uriașe, cum ar fi foametea din lumea sau o societate și un mediu înconjurător mai curate. Oricum ar fi, inspirația mai vine pe la tine, dar e important să îi faci și loc în viața ta. Cel puțin, eu asta încerc să fac... sper să și meargă :)

Nu suntem excepții și e important să ne dăm seama de asta rapid. Sunt mulți alții care gândesc sau simt ca noi, doar că noi nu avem acces la ei. Sau nu știm că avem. Doar dacă am vorbi despre ce ne macină... Doar dacă am avea curajul să nu ne mai pese de părerile închipuite ale celor fără chip... atunci poate ne-am găsi cu toții și am putea spune „Hei, suntem împreună în asta! Suntem împreună în Viață!”