CJUE: Costul total al creditului include și costurile de prelungire a contractului, dacă condițiile prelungirii au fost prevăzute în clauze

"Noțiunea de «cost total al creditului pentru consumatori» care figurează la articolul 3 litera (g) din Directiva 2008/48/CE (...) trebuie interpretată în sensul că această noțiune cuprinde costurile unei eventuale prelungiri a creditului, în măsura în care, pe de o parte, condițiile concrete și precise ale eventualei sale prelungiri, inclusiv durata acesteia, fac parte din clauzele și condițiile convenite între creditor și debitor în contractul de credit și, pe de altă parte, costurile menționate sunt cunoscute de către creditor", scrie în decizia CJUE, dată în iulie anul acesta, în cauza C‑686/19.

Notă: Directiva la care se face referire este transpusă și în dreptul nostru de mulți ani - în OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Orice alte costuri rezultând din contractul de credit, precum și condițiile în care aceste costuri pot fi modificate trebuie cunoscute de împrumutat - o impune directiva.

Cum a ajuns Curtea să dea această decizie: curtea supremă letonă a trimis două întrebări preliminare CJUE pentru a putea soluționa apoi, pe baza răspunsurilor, o speță în care erau aplicabile aspectele respective din dreptul UE.

Situația de fapt ajunsă în fața instanței letone este, pe scurt, următoarea:

• o instituție de credit din Letonia oferă împrumuturi pe termen scurt (cel mult 12 luni), online, fiind vorba de sume între 70 și 425 de euro; în contractele propuse, instituția de credit includea o clauză denumită „Prelungirea duratei împrumutului”, prin care datornicii puteau cere prelungirea termenului de rambursare, achitând un cost special de prelungire (diferit însă în funcție de suma împrumutată și de durată);
   
• autoritățile letone au amendat instituția de credit, considerând că există probleme de respectare a legislației letone ce transpune directiva în ceea ce privește costul total al creditului, acestea nefiind nici proporționale, nici conforme practicilor comerciale loiale; practic, acestea au considerat că costul total al creditului include costurile de prelungire a creditului pentru motivul că condițiile privind prelungirea creditului făceau parte din clauzele și condițiile convenite între creditor și debitor în contractul de credit - chestiune cu care CJUE a fost de acord;
   
• instituția de credit, în schimb, a susținut că atunci când se ajunge la scadență datornicul are trei opțiuni - să rambursese creditul fără alte plăți suplimentare, să nu ramburseze, caz în care încep să curgă unele dobânzi, iar a treia opțiune e prelungirea, dar cu costul aferent acesteia; instituția de credit a încercat, de fapt, să se apere spunând că prelungirea creditului nu e o chestiune cunoscută la momentul încheierii contractului, adică atunci când e determinat costul total al creditului, DAE e calculată, iar costurile prelungirii (care e doar una dintre opțiuni la termen) nu ar putea fi incluse așadar în costul total al creditului.

În decizia sa, CJUE reamintește că, în lumina acelei directive, noțiunea de cost total al creditului pentru consumatori vizează totodată costurile legate de obținerea creditului și pe cele legate de utilizarea sa în timp.

"În ceea ce privește aceste condiții de prelungire a creditului, trebuie să se arate, astfel cum rezultă din constatările instanței de trimitere, că acestea fac parte din clauzele și condițiile convenite în contractul de credit încheiat între creditor și debitor. De asemenea, deși instanța menționată precizează că creditorul poate refuza prelungirea contractului fără ca refuzul respectiv să trebuiască motivat, este cert că această prelungire nu poate avea loc decât în urma unei cereri a consumatorului în acest sens, a unei acceptări a creditorului și a plății de către consumator a costurilor de prelungire în contul curent al creditorului.

Rezultă că, în cadrul contractelor de credit precum cele în discuție în litigiul principal, consumatorul este cel obligat să plătească costurile prelungirii și că aceste costuri sunt cunoscute de către creditor, respectiv sunt determinate sau determinabile", susține CJUE.

În acest context, reamintim că aspectele problematice din contractele cu băncile trebuie încercat a fi soluționate mai întâi cu acestea. Apoi, datornicii se pot adresa pentru conciliere sau arbitraj celor de la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar, iar dacă consideră că e vorba de clauze abuzive, de pildă, se pot adresa Protecției Consumatorului.