Apoi, cu toate că statele membre trebuie să transpună o parte dintre noile măsuri legate de reducerea consumului de plastic până în data de 3 iulie 2021, statul român nu a făcut niciun demers pentru asta, nefiind anunțat sau publicat în dezbatere niciun proiect de implementare a noilor reguli. Acest lucru are un efect imediat asupra firmelor care trebuie ca, din vară, să respecte noile reguli privind vânzarea produselor din plastic, ceea ce poate înseamna o schimbare a unor politici sau strategii de vânzare.
“Așa cum ne-am obișnuit, cel mai probabil, un cadru legislativ în acest domeniu va vedea lumina tiparului cu câteva săptămâni sau poate doar cu câteva zile înainte de termenul-limită. Deși agenții economici au început deja să-și adapteze strategia de afaceri în funcție de prevederile Directivei de plastic, cu siguranță noi măsuri vor trebui avute în vedere la momentul implementării legislației naționale”, sunt de părere cele două specialiste.
Importan! Regulile din directivă nu se pot aplica în România în lipsa unei transpuneri prin lege sau ordonanță.
Ce măsuri se vor aplica, de fapt, din iulie
După cum stabilește Directiva europeană 904/2019, măsurile concrete constau în interzicerea comercializării unor produse din plastic, și anume a:
- tacâmurilor și farfuriilor de unică folosință;
- bețișoarelor de urechi;
- paielor sau bețelor pentru agitat băuturi;
- bețelor care se atașează baloanelor;
- produselor din materiale plastice degradabile prin oxidare;
- recipientelor din polistiren expandat pentru fast-food ori băuturi.
De asemenea, conform principiului “poluatorul plătește”, statele vor trebui să implementeze scheme de răspundere extinsă a producătorilor pentru anumite produse din plastic de unică folosință. Astfel, producătorii de recipientele pentru alimente și băuturi, pahare, pachete și folii pentru alimente și pungi de transport din plastic subțire, șervețele umede, baloane, produse din tutun și altele vor trebui să suporte costurile legate de măsurile de sensibilizare, colectare a deșeurilor și raportare a datelor către autorități.
Ce firme vor fi afectate de introducerea noilor reguli
După cum subliniază reprezentantele PwC România, “[a]vând în vedere categoriile de produse pentru care directiva introduce obligații, noile prevederi legale vor avea un impact semnificativ asupra multor industrii. Poate cea mai afectată industrie va fi cea a producătorilor de băuturi carbogazoase sau care îmbuteliază apă de băut, care vor fi obligați fie să excludă anumite produse din portofoliu, fie să marcheze ambalajele acestora”.
Totodată, așa cum aminteam anterior, afectate de introducerea noilor măsuri vor fi și firmele ce activează în industria tutunului. Astfel, aceste firme vor trebui să marcheze corespunzător produsele din tutun ce conțin plastic, respectiv să suporte costul colectării și raportării datelor.
Nu în ultimul rând, noile măsuri vor avea impact atât asupra lanțurilor de magazine, cât și asupra restaurantelor de tip fast-food, care vor trebui să înlocuiască paiele pentru băuturi, pungile de transport sau caserolele pentru mâncare cu versiuni făcute din materiale biodegradabile.
Aceste măsuri au fost introduse în contextul în care, la nivel mondial, sute de milioane de tone de plastic sunt produse anual, doar o mică parte din această cantitate fiind reciclată, restul rămânând în natură și poluând mediul timp de sute de ani.
Atenție! Măsurile prezentate trebuie stabilite prin lege sau ordonanță pentru a se aplica efectiv în România. Directivele europene se aplică în statele membre, mai precis, numai dacă sunt transpuse de autoritățile naționale. În caz contrar, țările necooperante riscă amendarea.
Comentarii articol (0)