Foamea de viitor

Inițial am crezut că e vorba despre obișnuita reacție de frică la nou, frică de schimbare. Mai apoi mi-a trecut prin cap că ar fi vorba și de niscai lene, dublată de dorința copilărească de a avea dacă se poate – nu-i așa – niște garanții cu privire la viitor. E simplu – dacă fac asta acum, ce îmi va aduce ziua de mâine?

Cine nu și-ar dori să știe cu un grad cât mai mare de precizie ce îl așteaptă în viitor – mâine pe vremea asta, peste un an, peste zece ani? Cu toți suntem așa de agățați de nevoia de predictibilitate, de stabilitate, de claritate. În timp ce viața dezminte zilnic ideea de predicții și pronosticuri, noi citim îndârjiți tot felul de horoscopuri moderne – analize și modelări financiare, cărți de politică și demografie, sinteze ale diverșilor oameni de stat sau de afaceri cu privire la viitor. Cu toți dorim acces, fie și pentru o secundă, la propriul viitor. Sau la cineva care să ne lase să tragem cu ochiul pe sub poalele misterioase ale vieții.

O întrebare mai utilă mi s-ar părea cum să faci să trăiești cu ceea ce nu știi – viitorul, spre exemplu. Ce să faci dacă nimic din ceea ce faci nu este predictibil total, nimic nu are garanții și nimic nu poate sta între tine și un potențial eșec. Ce faci când îți e frică? Ce faci cu tine când nu deslușești în viitor? 

Recursul la valori mi se pare un răspuns arhimedic. Adicătelea punctul de sprijin pe care poți construi, de pe care nu vei vedea mai clar dincolo de vălul Maiei, dar care îți va da minimum de echilibru într-o mare de opțiuni. Recursul la valori precum adevărul, onoarea, frumusețea, binele, sunt cele care ne pot salva timpul de reflecție sterilă în absența certitudinilor factuale. CUM-ul salvează CE-ul. Nu CE FACI, ci CUM vei face este răspunsul. 

Dacă tot ce ești e bazat pe adevăr, frumusețe, onoare și bine, rezultatul – așa impredictibil cum e el – va fi în favoarea ta. De fiecare dată.

Deriva pe valul vieții este ca răul de mașină. De răul de mașină te aperi limitând călătoriile. De viață te aperi trăind-o mai puțin. Retrăgându-te în modelul cu cel mai puțin efort, cu cele mai mici surprize, în teritoriul cel mai cunoscut, familiar, sigur. În rutina sperioasă, în hold-ul permanent în care stai și aștepți, practic, să treacă. Să treacă viața.

Însă deriva pe valul vieții devine suportabilă dacă stai în adevărul personal și dacă acționezi din valorile pe care ți le însușești. Adică ți le faci ale tale. Pentru că e mai important să fii cumva decât să fii ceva.