Apologia curajului

Curajul definit ca lipsa fricii însă, nu există. Ca și stima de sine, curajul este o decizie. Importantă, definitorie, cu atât mai definitorie cu cât știi mai multe despre tine, despre ce ai de făcut sau de înfruntat, despre context. Curajul este întotdeauna surprinzător, pentru că, de fapt, nu seamănă cu sine însuși. Sau, cel puțin, cu ideea generică despre curaj.

Într-o lume care respinge vehement suferința, cum este cea modernă, toată atitudinea față de viață este contaminată de fuga de durere sau de riscul de a întâlni durere. Pragul de suportabilitate sau acceptare a durerii – fie ea fizică sau psihică – a ajuns la un minim istoric, iar oamenii cred nefondat de persistent în abolirea durerii. Lenea își aduce și ea obolul la nevolnicia generalizată, pentru că lucrurile, nu-i așa, ar trebui să se rezolve repede și, mai ales, de la sine.

Nimeni nu e pregătit și nici doritor de a rezolva probleme relaționale, personale sau sociale. Munca la o relație, spre exemplu, este repudiată ab initio, nu de alta, dar e infinit mai simplu să arunci, consumerist și senin, decât să întreții, grijești sau repari. Cuplul, familia, prietenia, comunitatea, cad toate examenului de anduranță al efortului. Hedonismul și individualismul au ajuns la cote periculoase, acesta fiind și semnul clar că, istoric vorbind, traiul e din ce în ce mai ușor.

Curajul este așezat rapid pe locul doi, dezavuat, privit deja ca un fel de nebunie a iubitorilor de adrenalină. Renunțarea la greu a devenit norma. Și asta chiar în condițiile în care despărțirile dor, refuzul sau eșecul sau nedreptatea dor și ele, și încă cum...Iar sfaturile de viață nu mai vorbesc despre stamina, stăruință, efort, dedicație. Ci despre facilul, prudentul drum al minimei rezistențe.

Toți vrem rapid, simplu, fără bătăi de cap și, mai ales, toți vrem garanții. Că o să fie, că o să iasă, că o să meargă. Repede, din prima, 100%. Șmecherie, minim efort, minimă implicare. Risk-adverse, cum se zice în business, așa am ajuns cu toți.

Curajul ajunge un produs bizar al unui eroism personal inutil și cronofag. Curajul de a ține cu tine, de a avea convingeri și valori, este o formă de nebunie haioasă, avându-ne tot pe noi spectatori ușor amuzați și curioși de pe marginea propriei vieți, gata să-i pariem împotrivă. Curajul este de timpuriu descurajat de o educație care promovează prudența, mimetica și obediența. O educație care, opunând lingvistic curajul fricii, ne face pe toți niște lași.