Simplă și veche de când lumea - manipularea

Destul de curând în viață, copilul înțelege faptul că plânsul și țipetele sunt un mijloc de coerciție, că produc rezultate, și începe să utilizeze în avantajul lui acest lucru. Starea de urgență genetic inculcată de țipetele unui copil în creierul adult funcționează perfect în avantajul celui mic. La început pe motive foarte contondente – foame, disconfort, durere – mai apoi pe teme ceva mai sofisticate – acel obiect, acea persoană, acel serviciu. De la cele trebuincioase la cele de tip moft – ăsta e drumul exploatativ al puiului de om care își înțelege impactul asupra celorlalți.

La capătul celălalt al vârstei, am întâlnit însă adulți pentru care manipularea rămâne o a doua natură -  o fac fără să clipească și nu își asumă nimic din consecințele ei, atunci când sunt confruntați. Adulți care au învățat să apese butoanele celuilalt pentru a obține ce vor, adulți care nu își complică existența gândindu-se la ceilalți.

Manipularea în sine nu este vreo formă de artă, nu este sofisticată deloc, și nici greu de îndeplinit. Nu vă gândiți la manipulatori ca la un soi de genii ale răului. Practic, oricine poate manipula, dacă își propune asta. Dacă între tine și obiectivul tău nu stau niciun fel de principii sau valori, manipularea este un pas firesc în rezolvarea situațiunilor zilnice.

De ce? Pentru că lipsa valorilor lasă liber la minciună, la mistificare, la trădare. Dacă celălalt este neimportant, atunci orice tratament din partea ta este permis. Manipularea este rezultatul privitului la ceilalți ca la niște ființe de mâna a doua, cu mult mai puține drepturi și nevoi, ființe a căror existență este validată doar prin serviciile pe care ți le pot face.

Așa nesofisticată cum e, de ce funcționează manipularea, totuși? Pentru că, pe partea victimei,  ești echipat cu discernământul între bine și rău, și nu poți încălca porunca de a nu face rău altuia. Drept pentru care nici pe celălalt nu îl suspectezi.  Nu te uiți la ceilalți ca la niște potențiali infractori, lucru care îl avantajează net pe manipulator. În nouăzeci la sută din cazuri, crezi ce ți se spune, acesta fiind și motivul pentru care manipularea, odată descoperită, este întotdeauna o surpriză.

Manipularea este posibilă și pentru că avem butoane ușor de apăsat – frica, vina, rușinea, orgoliul, lăcomia, lenea și comoditatea. Manipulatorul știe să țipe la fricos, să îl facă să se simtă responsabil pe cel educat în vină, să îl rușineze pe timid. După cum știe să gâdile orgoliul celui mândru, să stimuleze lăcomia celui pofticios sau să premieze lenea și comoditatea celui mai puțin înclinat să muncească. Manipulatorul are un instinct foarte bun care îl ajută să repereze partitura fiecăruia și să obțină, după caz,  obediență, participare, cooperare fără prea multe complicații. 

Manipularea este o oglindă neplăcută pe care ți-o pune în față viața, oglindă în care constați că exact ceea ce vrei să ascunzi inclusiv față de tine însuți, este exploatabil. Manipularea este asortată perfect slăbiciunilor personale, și îți sună atât familiar cât și corect, de unde și succesul acesteia. Manipularea este un fel de taxă pe slăbiciune, pe omniprezenta muscă pe căciulă. Si este evitabilă numai în măsura în care, tocmai pentru că îți știi punctele vulnerabile și ți le accepți, devii neinteresant pentru manipulator.