Dușmanul tăcut – blocajul emoțional

Blocajele emoționale urmăresc, pentru fiecare individ în parte, o coregrafie precisă, adică se manifestă identic în circumstanțe aparent diverse. De aceea și sunt greu de identificat ca același tip de reacție. Tindem să le tratăm ca pe episoade disjuncte, și să nu le corelăm decât relativ târziu în viață, atunci când cealaltă caracteristică a lor – ciclicitatea, repetitivitatea – devine evidentă.

De aceea una dintre comparațiile cele mai utile descrierii blocajului emoțional este cu un sens giratoriu. Un sens giratoriu în care nu știi cum ai intrat, și nu găsești ieșirea. O tiribombă emoțională care te ține prizonier, de multe ori pentru zeci de ani, alte ori pentru toată viața.

Blocajul emoțional generează, fără a se limita la acestea, repetiții și ciclicități inexplicabile ale parcursului biografic personal. Am cunoscut cu toți oameni bântuiți de un lung șir de alegeri eminamente greșite ale partenerului de viață, fără ca ei înșiși să fie de o calitate proastă. Am ascultat cu toți poveștile triste ale prietenilor care au noroc doar de șefi nebuni, absurzi și abuzivi. Ne-am minunat măcar o dată în cercul de cunoștințe de indivizi urmăriți de un misterios și  persistent ghinion financiar. Oameni care clădesc în perpetuitate, dar nu au parte de roadele propriei munci. Ghinion, nefericire, cercuri vicioase.

Blocajul emoțional este practic o pată oarbă, o zonă de nevedere de sine a individului traumatizat. Individ care nu se poate opri din a face din nou și din nou aceleași alegeri nefericite, cu aceleași rezultate dezastruoase. Individ care nu poate recunoaște tiparul, ciclicitatea, așa că va rămâne în el. Și care se și învinovățește cumplit pentru viața proastă pe care o duce și pentru faptul că nu poate atinge platforma de echilibru personal.

Blocajul emoțional își are sursa în traume vechi, ale copilăriei, de la care nu mai ești în posesia racontării în sine, dar îi trăiești efectele. Adultul care trăiește consecințele traumei nu o poate combate, pentru că de cele mai multe ori nici nu o poate identifica. Și poate fi învins de acest dușman tăcut.

Blocajul emoțional se manifestă atunci când psihismele copilăriei intră în scenă ca să rezolve problemele adultului. Din păcate, instrumentarul copilului din noi este primitiv și se bazează pe o gândire mitică, nepractică și inefabilă. Pe o gândire care cedează emoției locul la manșă. Copilul din noi nu este pregătit să facă față instanțelor complexe ale vieții de adult, iar procesul de maturare stagnant împiedică aproape total adaptarea la viața adultă.

Vârsta emoțională a oricăruia dintre noi devine vizibilă făcând inventarul reacțiilor la stres. Semnele în sine, manifestarea blocajului emoțional, sunt legate de copilărie, pe care dealtfel o și reproduce. Pentru cei mai mulți dintre noi, stresul aruncă în luptă arsenalul copilăriei – fantezia (te minți pe tine), fabulația (îi minți pe ceilalți), frica bazală (deși ca adult te poți deja apăra și ai rezolvări), rușinea și vina (în locul responsabilității), negarea, furia și agresiunea, fuga.

Blocajul emoțional apare ori de câte ori ordinea cronologică a traumelor copilăriei a fost sărită, iar traumele respective nu au mai ajuns la reparație. Spaimele și disonanțele cognitive ale primilor ani de viață nu vor înceta să te urmărească dacă nu le identifici, înțelegi, elimini activ.

Mai mult ca orice, terapia este singurul mod în care poți identifica, înțelege și depăși blocajul emoțional. Dacă viața ta are o viață proprie și nu îți face concesii, dacă pilotul automat îți guvernează drumul, e momentul să accepți că ai nevoie de ajutor. Puțini o fac, și mai puțini reușesc. Frica schimbării aduse de confruntarea propriei umbre e redutabilă.