Uitatul în urmă - cu mânie, preponderent - este o apucătură standard a oricăruia dintre noi. Cum ar fi trebuit să fac, ce anume am zis sau nu am zis, ce-ar fi fost dacă... Ca o paranteză ironică, niciunul dintre noi nu revizitează cu mânie opțiuni vechi care s-au dovedit deștepte, de succes, bănoase sau în orice alt mod valoroase. Drept pentru care ne vom ocupa aici numai de cele opțiuni corelate cu regret.

Articolul continuă mai jos

Am să încep abrupt și o să-ți spun că nu ești niciodată în alt loc decât în cel care trebuie să te afli. Iluzia opțiunilor multiple este fix asta – o iluzie. Din toate variantele existente la un moment dat, numai și numai cea aleasă este una reală - restul sunt doar iluzii.

În această instanță, schimbarea perspectivei asupra opțiunii greșite ca ceva în mod real evitabil este extrem de utilă, cu osebire acelora dintre noi cu pronunțate apetențe anxioase. Dacă te gândești la faptul că, indiferent dacă e greșit sau nu, orice ai fi făcut la un moment dat nu este accidental și nereprezentativ, ba chiar dimpotrivă – este chiar oglinda fidelă a sumei capacităților tale la momentul respectiv - îți vei elibera o mulțime de timp și regrete complet nefondate. De ce? Pentru simplul motiv că nu poți corecta trecutul. Asta o știm deja, deși nu îi dăm utilizarea corectă în economia vieții de zi cu zi. În schimb, îți poți sabota activ viitorul dacă zăbovești în considerațiuni revizionist-paseiste.

Și nu numai. Simplul fapt că la un moment dat ai ales varianta X le invalidează pe Y și pe Z deopotrivă ca pe niște opțiuni reale, și te reprezintă fidel cu tot ce erai, cunoșteai și doreai în momentul alegerii. Atâta ai putut, literalmente. Ăsta erai tu la ora aia.

Separarea conceptului de vină, care decurge firesc din înțelegerea greșelii ca pe ceva evitabil, este de o importanță uriașă. Înțelegerea profund filosofică a modului de funcționare a opțiunilor te va salva de durere, regret, paseism urât și nefolositor. Nu există greșeli și nu există vină, ci doar o încăpățânare regretabilă a educației trans-generaționale care pune egal între ce ar fi făcut un terț arbitru în locul tău, sau chiar tu însuți în locul tău, dacă ai fi știut ce știi acum sau dacă, sau dacă sau dacă...Mi se pare de bun simț să nu te superi pe sinele tău din trecut că nu avea informația, starea și capacitățile din viitor.

Liniștea care se naște în urma înțelegerii acestor aspecte cruciale determină creșterea calitativă a relației cu sinele - acceptarea de sine, stima de sine, încrederea în forțele proprii. Fără de care niciun pas înainte nu se poate face conștient și cu succes. Blocajele generate de o gândire revizionistă sunt redutabile - ferește-te de ele.

Filosofia orientală a acceptării de sine previne exact revizitarea compulsiv-obsesivă a propriului trecut, cu „greșelile” lui cu tot. Și ne aduce în atenție chestiunea foarte interesantă a greșelii. Ori de câte ori constați un eșec, ispita este să îl asociezi cu a fi greșit (tu însuți), cu greșeala. În vreme ce „greșeala” se constată retrospectiv, din afara momentului (de către tine) sau din afara contextului (adică de către alții), tu, cel prezent la momentul acela cu tine însuți și suma putirințelor tale, de fapt nu ai greșit ci doar ai pus în mișcare lucrurile din singura perspectivă validă și accesibilă ție la acel moment.

Închei aici cu constatarea mai mult decât axiomatică a faptului că utilizarea conceptului de greșeală este invalidantă, pentru că va corela instantaneu cu vina și rușinea. Ceea ce în sine este o greșeală – ironic, nu-i așa? Eliberarea din cercul vicios al fricii de a greși, vinei că ai comis-o și rușinii că o mai văd și alții îți va re-ruta energia vitală către o viață cu adevărat bună. Citește mai mult despre editorial, aurelia dinu