Trădarea contractului emoțional

Marea majoritate a relațiilor interumane sunt practic un contract implicit, nescris, neverbalizat. Niște înțelegeri subînțelese între părțile care vin laolaltă în context familial, social, colegial.

Sunt înțelegeri implicite care cad sub incidența bunului simț, cutumei și firescului etic. Mamei nu îi trebuie norme metodologice pentru a-și lua pruncul în brațe atunci când plânge. Tatăl nu are nevoie de coaching pentru a-și petrece timp cu copiii sau cu soția. După cum și copilul înțelege în mod natural să se adapteze voinței adultului. Prieteniile rezistă pentru că sunt bazate pe reciprocitate, loialitate, valori comune, toate acestea aplicate firesc, cu bun simț. Oamenii nu se încaieră înainte de a încerca să rezolve dispute amiabil, și își răspund la salut atunci când îl primesc.

Ceea ce vreau să spun este că oamenii sunt preponderent buni și se adaptează elegant la propriile circumstanțe. Conviețuirea este făcută posibilă de aderarea implicită la nescrisele bunului simț. Și, pentru că totul e o chestiune de proporție, definim bunul simț ca pe suma comportamentelor și atitudinilor acceptate de o bază numerică devenită normă. Există particularități ale normei de bun simț, legate de geografie, istorie, starea materială și educația membrilor unui grup dat, dar niciodată diferențele nu sunt mai numeroase decât elementele comune, și nu fac parte, ca importanță, din esența moralei, fiind mai degrabă marginale. 

Bunul simț, însă,  se termină acolo unde cineva hotărăște unilateral că principiile acestuia nu i se aplică, și că îi poate trata pe ceilalți din afara jocului unanim agreat. Cu cât relația cu un astfel de individ este mai apropiată, cu atât mai mare ruptura de ritm, durerea și practic trădarea resimțită. De ce? Pentru că între apropiați există un contract emoțional, un pact de neagresiune, dacă vrei.

Trădarea contractului emoțional este una dintre cele mai spectaculoase, ca efect, trăiri ale individului. Dacă prietenul tău din copilărie nu te mai caută după ce ai dat faliment, dacă tatăl tău îți dă cele trebuincioase numai dacă îi rămân ceva bani după ce și-a cumpărat o mașină nouă, dacă mama ta solidarizează imediat cu ce îi spun străinii despre tine, dacă iubita ta mai are încă un iubit, vei afla pe pielea ta care este impactul trădării contractului emoțional. Nu există nici o lege scrisă care să reglementeze loialitatea prietenului care te-a repudiat după faliment, nici prioritățile unui tată egoist, nici prezumția de vinovăție a mamei, și nici măcar duplicitatea iubitei. Între tine și trădare nu stă decât calitatea de om a celuilalt.

Iar dacă cineva apropiat nu are în mod firesc grija sufletului tău și te amăgește, păcălește, îmbrobodește, părăsește, repudiază sau abandonează, nimic nu stă între tine și suferința profundă cauzată de trădarea contractului emoțional. Și nimic nu te poate repune în drepturile nescrise care ți-au fost încălcate. 

În mod paradoxal, exact aceste contracte emoționale, așa nescrise și implicite cum sunt, reprezintă ancora ta cea mai valoroasă într-o lume veșnic mutabilă.  Încălcarea pactului de neagresiune dintre doi apropiați este greu de prevenit sau de prevăzut. Tot ce îți rămâne de făcut este să fii suficient de diligent și să ai și alte contracte emoționale valide atunci când unul dintre ele a fost brusc invalidat.