Ultimul pas procedural a fost îndeplinit în urmă cu puțin timp, după ce premierul și miniștrii său au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Astfel, lista completă a Guvernului Ciucă include următoarele persoane:
- Nicolae-Ionel Ciucă - prim-ministru;
- Sorin Mihai Grindeanu - viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii;
- Kelemen Hunor - viceprim-ministru;
- Adrian Câciu - ministrul finanțelor;
- Lucian Nicolae Bode - ministrul afacerilor interne;
- Bogdan Lucian Aurescu - ministrul afacerilor externe;
- Marian-Cătălin Predoiu - ministrul justiției;
- Vasile Sebastian Dîncu - ministrul apărării naționale;
- Florin Marian Spătaru - ministrul economiei;
- Virgil-Daniel Popescu - ministrul energiei;
- Adrian-Ionuț Chesnoiu - ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;
- Tánczos Barna - ministrul mediului, apelor și pădurilor;
- Cseke Attila-Zoltán - ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației;
- Dan Vîlceanu - ministrul investițiilor și proiectelor europene;
- Marius-Constantin Budăi - ministrul muncii și solidarității sociale;
- Alexandru Rafila - ministrul sănătății;
- Sorin-Mihai Cîmpeanu - ministrul educației;
- Constantin-Daniel Cadariu - ministrul antreprenoriatului și turismului;
- Florin-Claudiu Roman - ministrul cercetării, inovării și digitalizării;
- Gabriela Firea - ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse;
- Lucian Romașcanu - ministrul culturii;
- Novák Carol-Eduard - ministrul sportului.
Prima propunere pentru funcția de premier a fost Dacian Cioloș, însă cabinetul supus votului Parlamentului de către el a fost respins în data de 20 octombrie 2021. Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Nicolae Ciucă, însă acesta a renunțat rapid la nominalizare deoarece și-a dat seama că n-are timp destul să vină în doar zece zile cu un cabinet care să primească votul majorității parlamentare. După o perioadă mai lungă de negocieri, Nicolae Ciucă a fost desemnat din nou pentru poziția de premier, acesta încropind un Executiv în baza unei colaborări între PNL, PSD și UDMR.
Toate aceste evenimente vin în contextul în care, în data de 5 octombrie 2021, a fost votată, într-o ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului, o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului condus de Florin Cîțu. Moțiunea adoptată a însemnat retragerea încrederii acordate și demiterea Executivului. Cabinetul lui Florin Cîțu era bazat pe o colaborare între PNL, USR-PLUS și UDMR.
Comentarii articol (0)