D-ale vietii

"Apoi sa nu scuipi pe problema existentei...?" (I. L. Caragiale)

Ce nu invatam sa facem pentru a supravietui? Invatam in fiecare zi sa uitam de dorurile pe care le purtam in noi, sa fim iresponsabili, sa nu ne pese de nimic si de nimeni. Invatam sa fim egositi si distanti, sa fim fara speranta. Invatam sa ne interesam de lucrurile care conteaza cu adevarat: bani, marire, femei frumoase, de preferat blonde, se accepta chiar si orice alta culoare a parului, dar musai frumoase-comercial, caci fara admiratia altor barbati, ele nu valoreaza nimic. Invatam sa uitam ca viata ar fi putut decurge altfel.

Invatam sa daruim celor care nu ne merita nici timpul, nici gandurile noastre, pentru ca a gasi pe cineva pe masura, care sa iti impartaseasca simtirile, ne-ar pune intr-o dilema socanta. Am realiza ca trebuie sa ne pese de oamenii de langa noi, iar asta se invata cu greu sau daca am stiut vreodata e unul dintre obicieurile care mor cel mai repede. Suntem cele mai comode fiinte. Ne risipim cu o frenezie rococo timpul in tot felul de activitati zilnice: alergat de la intalnire la intalnire, poate unii de la job la job, de la reuniune amicala, catre alta mai amicala. Si cu toata alergatura zilnica suntem prea comozi sa luptam pentru ceea ce vrem cu adevarat. Lucrurile bune se obtin greu, fara comoditate.

Invatam sa pozam in victime. Este scuza perfecta pentru dezastrul pe care il cream in jurul nostru. Orgoloiul nostru este mult prea mare ca pur si simplu sa admitem ca nu putem face tot ceea ce ne propunem. Nu invatam sa spunem nu. Uitam de intalniri, de intrevederi cu prietenii, uitam de deadline-uri, uitam sa ne trezim dimineata, uitam ca lumea se bazeaza pe noi. E vina altora ca ei depind de noi, noi nu ne asumam astfel de responsabilitati, doar le simulam.

Invatam sa tradam prietenii vechi cu unii noi si pe cei noi cu cei vechi. Nu rupem niciodata relatiile total. Regula de aur este sa lasam mereu o portita deschisa spre incert. "Nu stii niciodata cand ai nevoie de respectivul/respectiva" Nu avem curajul sa privim lucrurile in fata, sa ne spunem ca unele lucruri pur si simplu se termina, se incheie. Orice dar sa nu simtim responsabilitatea unei rupturi. Cu ea poate vin dezamagiri, regrete si viata ne frange curajul de a ne asuma in intregime dezgustul, ura sau dispretul cuiva. Gasim mereu circumstante atenuante, pentru ca la moda e sa placi, nu sa fi antipatic.

Invatam ca macar sa parem echidistanti si corecti in ingustimea cercului nostru de a intelege. Invatam sa nu admitem in ruptul capului ca n-am avut dreptate. Semn de slabiciune si mai putem pacali cativa slabi de inger ca daca nu am admis greseala, inseamna ca nu gresim niciodata, si iata-ne un semi-zeu intr-o lume in care zeii au murit demult.
Invatam sa schimbam joburi, locul unde stam, invatam sa o luam de la inceput, invatam o noua filozofie de viata. Ne exilam in alte tari, pe alt continent si ne amagim ca vom lasa in spate "old habits" sau istorii mai putin fericite. E un fel de "reset" magic. Multora le reuseste, altora nu.

Invatam sa ne pierdem timpul, umplem fiecare zi cu ceva cat mai lipsit de sens si ne bucuram de impresia de satietate a zilei: am alergat de colo colo am facut asta si asta si ne simtim bine in propria piele. Invatam sa perpetuam ura si prejudecatile, sa ocolim lucrurile bune si sa le luam pe cele lejere, provocarea celor bune, ar insemna un efort si asumarea fricii unui esec.

Invatam ca adevarul este produsul cu o garantie incerta, depinde foarte mult de cat de demn de incredere este cel ce il emite. Il poti cumpara astazi. Estimativ el ar trebui sa aiba o garantie mai mare decat cea instantanee, atunci cand este rostit. Surpriza! Ajungi acasa cu un produs gata alterat. Invatam ca promisiunile si angajamentele sunt vorbe ca oricare altele, spuse spre uitare, daca cel caruia i s-a promis nu uita, ghinionul lui. "Doar nu ai crezut ca o sa apar in ziua in care am zis ca apar?"

M-am distantat cat am putut de invataturile care te ajuta intr-o lume in care "supravietuieste cel mai bun". Probabil am o atitudine usor desueta si adesea paguboasa. Mi-am respectat cuvantul dat aproape intotdeauna. Daca s-a intamplat sa nu, am reusit sa articulez mai mult decat "Imi pare rau ca te-am dezamagit, dar ...". Am invatat ca nu e imposibil sa gasesc oameni pe masura mea, oameni cu care sa simt ca timpul nu este o pierdere, ci un castig. Am invatat sa imi asum rupturi, nu e nevoie sa fiu in relatii cordiale cu toata lumea, adesea este o pierdere de vreme. Am invatat sa imi ajut prietenii si oamenii din jurul meu, chiar daca aprecierea a intarziat sa apara. Am invatat ca nu le pot face pe toate si ca oamenii sunt ceea ce sunt. Eu nu pot fi decat asa.