Tempus fugit

Para B.

Tu esti în vara, eu sunt in vara. In vara pornita/catre sfarsit, pe muche-amandoi la cumpana apelor (L. Blaga)

Nu am timp azi, nu am timp de nimic
Fiecare resimte timpul, de fapt trecerea lui in mod unic. Pentru unii schimbarea anotimpurilor aduce cu sine o schimbare a garderobei, pentru altii aduce o o vacanta bine meritata dupa atata truda in timpul anului. Pentru mine aduce lectura unor autori dragi. Am tabieturile mele de lectura, bine impamantenite, fiecare anotimp sau chiar luna are rezervat autorul lui. Luna lui gustar aduce in orele mele poezia lui Blaga. Atunci simt eu ca e august. Apetitul pentru poezia lui Blaga a venit anul acesta cu mult mai devreme. Nicicand nu am resimtit trecerea timpului atat de acut.

Timpul nu mai are rabdare
Stiu ca marile evenimente (razboiae, mari descoperiri e.g. teoria relativitatii) fac sa para ca timpul trece mai repede, sa se consume sa se topeasca in colbul fiecarei zile prin care trecem, ca de trait le traim prea putin. Ce se intampla atat de important incat timpul nostru nu mai are valoare, consistenta? Poate secolul XX si XXI au trait prea multe, incat nu ne mai misca nimic. Momentele importante ar trebui ar trebuie sa structureze altfel esenta timpului. Desi traim timpuri de criza, le traim mijlocite prin sticla televizorului, in confortul molatic al fotoliului din sufragerie. Razbat pana la noi vesti despre conflicte, razboaie, foamete... si in momentul in care am inchis televizorul, am tras perdeaua peste ele si ne intoarcem la existenta noasta, uneori ridicola in micimea ei. Concluzia ar fi ca timpul trece repede desacralizat in esenta lui de mare dimensiune a vietii fiecaruia dintre noi pentru ca nu se intampla nimic important in vietile noastre. Desi este abia duminica orele pranzului, am senzatia ca noua saptamana deja a trecut. Nu mai resimt otiumul de alta data al dupa-amiezelor linistite. Acum ele doar trec prea repede.

A trai[...]
Tinem agenda, scriem sa nu uitam ce avem de facut. Pana acum doi ani aveam o agenda bine organizata, in care erau bifate corect cu un check in culoare rosie tot ceea ce reuseam sa termin de-a lungul unei zile, si reuseam sa fac atat de multe. Volume citite atent, fise de lectura, favoruri prietenilor, mers la cine, mers la muzeu. Erau lucruri care dadeau sens existentei mele prins simplu fapt ca infaptuiam ceva ce imi propuneam. Era o senzatie de control care imi crea confort. De aproximativ doi ani agenda mea reflecta un haos total. E adevarat ca activitatile mele s-au diversificat, dar ma izbesc in fiecare zi de lentoarea balcanica, neseriozitatea si proasta organizarea a lucrurilor: dau telefoane doar ca sa nu gasesc pe cine caut, stabilesc intalniri pe care le aman de pe o zi pe alta.

[...]a retrai
Am rasfoit de curand o agenda in cautarea unui numar de telefon. As putea spune ca am retrait zile intregi: ordonate, cuminti se insiruiau una dupa alta ca margele pe ata (re)construind o etapa a vietii mele care se incheiase. Am retrait cu placere examene, conferinte, excursii planuite in avans, vremuri organizate, vremuri in care deadline-ul tinea doar de mine si nu de niste ametiti care se gandesc sa iti puna in carca problemele lor si nici de factori ca lenea, necheful. Am inchis agenda mai veche si am revenit la cea noua, sa-mi notez ca trebuie sa urgent pe y. Cu toate avantajele pe care agenda (una electronica, un cadou) le aducea memoria mea bombardata zilnic cu tot felul de informatii era pierduta. Am realizat ca nici macar nu imi pot aduce aminte sa imi notez intrevederi cu prietenii in agenda minunata. Este absolut inutila, tot ce am notat in ea nu se realizeaza, este ca si cum viata mea ar trece in van

Amanarea sisifica
Ma chinui sa imi organizez ziua inainte, planuiesc, jonglez cu orele, imi iau marja de trafic, si... inevitabilul apare. Realizarea a ceea ce eu ma chinui sa organizez se tot amana de la o zi la alta. Tot aman si tot aman, pana cand si oamenii pe care ii caut se satura sa ma tot auda la telefon sau sa se simta hartuiti de telefoane si astfel lungul sir de amanari (din vina mea sau a lor) este inlocuit de lungul sir de intalniri stupide in care nimeni nu e atent la ce se discuta. Situatie care pe mine ma deranjeaza la culme, imi consuma energia si imi da senzatia unei haos total.

Just do it!
Un prieten (mult mai organziat decat mine) mi-a zis ca daca nu fac nimic pentru a schimba ceva, nu ma deranjeaza suficient de mult lucrul respectiv. Cred ca problema cu amanarea si neseriozitatea este o problema care tine mai mult de tarisoara noastra draga, de o caracteristica a romanilor. Daca ma deranjeza totul, daca ma simti suficient de inadaptata am doua solutii, fie sa ma schimb si sa accept vorba romanului "ca merge si asa" sau pur si simplu sa lupt cum pot sa ii conving pe oameni ca exista culturi unde nu "merge si asa".

Si asa apare solutia...
Am gasit solutia: petrec timp cu oameni care stiu sa pretuiasca timpul, sa il valorizeze, lasand haosul si dezordinea pentru altii. Festina lente: va fi o dupa-amiaza plina de otium, boema in fiecare minut ce a mai ramas din ea. Ma duc la intrevedere cu prieteni dragi si timpul voi vrea sa se opreasca-n loc.