Legea publicității, noi interdicții
În ceea ce privește Legea 148/2000 privind publicitatea, schimbările apărute sunt mai ample. Poate că cea mai importantă noutate adusă de această nouă lege este aceea care obligă producătorii să aplice pe ambalajele țigaretelor electronice inscripții cu rol de avertizare, la fel ca în cazul produselor din tutun clasice. Este interzisă, din acesstă săptămână, publicitatea explicită pentru produsele din tutun, ţigaretele electronice, inclusiv de tip vape, produsele destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, precum și pentru pliculețele cu nicotină pentru uz oral (pouch-uri) în cadrul programelor de radiodifuziune și televiziune, dar și pe biletele de călătorie pentru transportul public.
De asemenea, nu mai este permisă nici ”publicitatea pentru băuturile alcoolice, produsele din tutun, țigaretele electronice, inclusiv de tip vape, produsele destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, precum și pentru pliculețele cu nicotină pentru uz oral (pouch-uri) în incinta unităților de învățământ și a unităților de asistență medicală sau la o distanță mai mică de 200 metri de intrarea acestora, măsurată pe drum public”. Mai mult, conform acestei legi, reclama făcută acestor produse în publicații destinate în principal minorilor, în sălile de spectacole înainte, în timpul și după spectacolele destinate minorilor nu mai este posibilă.
În plus, este interzisă publicitatea făcută produselor respective care se adresează minorilor, îi prezintă pe aceștia consumându-le sau care ”sugerează că băuturile alcoolice, produsele din tutun sau țigaretele electronice, inclusiv de tip vape, produsele destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, precum și pentru pliculețele cu nicotină pentru uz oral (pouch-uri) sunt dotate cu proprietăți terapeutice sau că au un efect stimulativ, sedativ ori că pot rezolva probleme personale”.
Legea audiovizualului, mai aspră cu produsele pentru ”pufăit”
Modificarea Legii 504/2002 a audiovizualului vizează articolul care stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească comunicările comerciale audiovizuale. Măsura cuprinsă în lege este de a interzice ”orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru țigări, alte produse din tutun, țigarete electronice, inclusiv de tip vape, produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, precum și pentru pliculețele cu nicotină pentru uz oral (pouch-uri) și flacoane de reumplere”, aducând în actualitate prevederile legii.
Aceasta nu este singura inițiativă care vizează țigările electronice, un proiect de lege înscris la Senat propunând ca utilizarea țigărilor electronice să fie asimilată fumatului și interzisă în spațiile publice închise. Despre această inițiativă puteți citi pe avocatnet.ro, aici.
Comentarii articol (0)