Cu toate că măsura este motivată de faptul că, spre deosebire de farmacii, în spitale se făcea oricum colectarea și distrugerea medicamentelor expirate și a altor dispozitive medicale, la acest moment nu este clar ce trebuie să facă o persoană care dorește să scape de medicamente expirate.
Deși legislația anterioară intrării în vigoare a acestei legi prevedea că medicamentele expirate provenite de la populație se depun la farmacii, oficine locale de distribuție sau drogherii apropiate, pentru eliminare, nu stabilea obligația ca farmaciile să le primească. Astfel, doar o mică parte dintre farmacii primesc medicamente expirate de la populație, iar procesul nu este unul facil.
Pentru ca măsura să fie aplicabilă cu adevărat, Ministerul Sănătății trebuie să stabilească, prin ordin, și o metodologie în acest sens. Până atunci, aplicarea efectivă a prevederilor Legii 269/2023 rămâne în așteptare. avocatnet.ro a solicitat Ministerului precizări asupra acestui aspect și vom reveni cu informații suplimentare în momentul în care le vom avea.
Poluarea cauzată de produsele farmaceutice expirate este o problemă serioasă de mediu, pentru că medicamentele conțin substanțe chimice active care, aruncate la întâmplare, pot contamina solul și apa.
Astfel, reziduurile farmaceutice din natură pot fi transferate, prin intermediul hranei sau al apei, în organismul uman.
Un studiu al Universității York, citat de BBC, multe râuri din lume sunt contaminate cu ingrediente farmaceutice active, care pot afecta sănătatea mediului și a oamenilor.
Printre cele mai frecvente substanțe găsite în râuri se numără paracetamolul, nicotina, cafeina și medicamentele pentru epilepsie și diabet.
Aproximativ jumătate dintre medicamentele expirate nu sunt colectate în condiții de siguranță pentru mediu. Doar în România, circa 1.500 de tone de medicamente expirate ajung anual la gropile de gunoi sau în sistemul de canalizare.
Comentarii articol (0)