Legile-fantomă ale României: Deși există, nu pot fi aplicate

Dacă partea introductivă a prezentelor rânduri îți pare neterminată, așa și este.

Asta, pentru a ilustra ceea ce vei regăsi în cele ce urmează: o serie de măsuri care au străbătut întreg parcursul legislativ, doar pentru a sfârși într-o băltită neputință de a produce efecte, din simplul motiv că normele lor de aplicare au fost fie uitate, fie trenează într-o fază sau alta de elaborare.

Una dintre legile aflate în "adormire" din pricina inexistenței normelor sale de aplicare este Legea 3/2021 privind prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale.

Având drept scop reglementarea cadrului general pentru "prevenirea, diagnosticarea și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale (...), cu scopul de a crește nivelul de siguranță a pacienților internați în unitățile sanitare publice sau private", legea în discuție ar trebui să ducă la reducerea numărului pacienților care "s-au dus la spital cu una, și s-au întors cu alta", după cum se spune în folclorul celor pățiți.

Conform Ministerului Sănătății, în "perioada ianuarie 2022 - decembrie 2022, la nivelul celor 333 unități sanitare verificate, au fost înregistrate 33.773 infecții asociate asistenței medicale".

Situația este, probabil, mult mai dramatică, în condițiile în care, conform acestei statistici, sunt "peste 67.000 de unități sanitare existente la nivel național, la finele anului trecut, 55.000 funcționau în mediul urban și 12.000 în mediul rural".

În termen de trei luni de la intrarea în vigoare a legii (adică, la 11 ianuarie 2021), Guvernul trebuia să stabilească, prin hotărâre, modalitățile de finanțare a unităților medicale și a personalului implicat în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) și în programele de utilizare a antibioticelor. În termen de șase luni, adică la 8 iulie 2021, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii ar fi trebuit să elaboreze normele metodologice de aplicare a legii. Nu a făcut-o.

O altă lege care își datorează imposibilitatea de a fi pusă în aplicare tot lipsei normelor metodologice este Legea 4/2021 privind protecția drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecțiuni alergice. În ciuda acestui handicap, legea a fost modificată la doi ani de la adoptarea sa, după cum poți afla din acest articol.

Aparent, anul 2021 a fost unul nefast reglementărilor din domeniul sănătății, pentru că nici prevederile acestui act normativ nu pot fi aplicate, evident, tot din lipsa subsecventelor norme metodologice de aplicare, care ar fi trebuit elaborate la șase luni de la intrarea sa în vigoare.

Dacă ar fi să urmărim un filon al începuturilor acestui "ghinion" al reglementărilor din domeniul sănătății, totul pare să fi început în urmă cu șapte ani, cu o modificare a Legii 266/2008 a farmaciei, care ar fi permis farmaciilor comunitare și drogheriilor autorizate să vândă fără prescripție unele medicamente, în anumite condiții. A rămas, și ea, fără norme de aplicare.

În condițiile în care acceptăm că rezultatele unor statistici pot justifica anumite direcții legislative, cele referitoare la siguranța circulației merită cu prisosință un astfel de rol.

Nefericitul loc fruntaș ocupat de România în raportările europene referitoare la numărul de accidente rutiere, victime și decese petrecute pe drumurile publice a fost printre argumentele care au determinat elaborarea Legii 20/2022 privind modificarea Codului rutier.

Amintita normă prevede că această nedorită supremație a țării noastre ar putea fi estompată prin reglementarea posibilității ca șoferii să urmeze cursuri de conducere defensivă, urmând ca eficiența unor astfel de cursuri, raportată la gradul de implicare a absolvenților în accidente de circulație, să fie evaluată anual. Nici această lege nu se poate aplica, din același motiv: lipsa normelor de aplicare.

Dacă această delăsare guvernamentală nu îți miroase a bine, află că nici măcar Legea 123/2020 nu a beneficiat de o soartă mai bună. Mai cunoscută ca "legea mirosurilor", ea ar fi trebuit să sancționeze companiile care poluează olfactiv.

Guvernul era obligat ca, în termen de 180 de zile de la intrarea sa în vigoare, să elaboreze conținutul planului de gestionare a disconfortului olfactiv și metodologia pentru stabilirea nivelului de disconfort olfactiv.

Culmea, spre deosebire de alte norme aflate în aceeași situație, Legea mirosurilor a părut, pentru puțin timp, gata să iasă din categoria măsurilor care fac obiectul acestui material, pentru că Guvernul a pus în dezbatere publică normele și metodologia amintite.

Pe parcursul acestui proces, însă, Executivul și-a pierdut suflul, iar cele două măsuri subsecvente, fără de care legea nu se poate aplica, nu au mai apucat să vadă lumina Monitorului Oficial. Detalii cu privire la acest subiect, aici.