Ce se pierde atunci cand ceva se castiga?

Traim in epoca vitezei, in epoca informatiei. Cu cat stim mai multe cu atat suntem mai puternici.

Fiecare dintre noi face efortul de a prezice ce se va intampla pe un palier sau altul al vietii cotidiene. Informatia ne creste sansele de reusita in aceste tentative. Cu cat stii mai multe despre conjunctura, cu atat iti este mai usor sa creionezi o imagine privind evolutia unei situatii. De multe ori reusim: ne dam seama cum o sa actioneze un om, un grup, o companie si incercam sa maximizam beneficiile pe care ni le aduce aceasta predictie reusita. Cunoasterea ca informare este, asadar, fundamentul acestui tip aparte de putere.

Pe de alta parte, cu cat stim mai multe cu atat tindem sa cunoastem mai putine. Nu ma refer aici la viata profesionala a fiecaruia dintre noi. La acest capitol, cu cat mai multa informatie, cu atat mai multe tipare care pot fi interpretate, analizate si exploatate, deci cu atat mai bine. Astazi ma refer la ceea ce se intampla inainte si dupa momentele in care suntem la birouri, in siguranta in fata computerelor noastre.

Aproape in fiecare dimineata, la iesirea din scara blocului, ma intalnesc cu o batrana. In fiecare din aceste dimineti, asteapta pe cineva. In niciuna dintre zile persoana asteptata nu vine. Stiu ca batrana locuieste la apartamentul 5. Stiu ca are ceva peste 70 de ani. In fiecare dimineata imi spune cate ceva despre ea, despre copiii ei, unde sunt, ce fac. Ocazional imi spune pe cine asteapta.

Sunt destul de informata in ceea ce o priveste si totusi nu stiu nimic despre ea. Nu o cunosc. Nu stiu de ce asteapta acea persoana. Nu stiu de ce nu vine. Nu stiu de ce ar trebui sa vina. Nu stiu de unde are puterea si bunavointa sa o astepte atat de des. Imi dau seama ca nu o cunosc deloc pe batrana de la apartamentul 5.

Apoi ziua trece, ma intalnesc cu oameni pe care ii stiu si despre care stiu, de asemenea, destul de multe.

Seara, inapoi in blocul cu apartamentul 5 in care sta o batrana pe care nu o cunosc, dupa ce sting luminile, ies pe balcon.

Am un nuc care ajunge chiar pana la nivelul geamului meu pe care imi place sa il admir ori de cate ori este suficient de liniste. Dincolo de nuc se afla un alt bloc cu 10 etaje. Unul dintre acele blocuri din perioada comunista: o cutie interminabila de beton, cu sute de ferestre imi pare. In unele dintre acele ferestre sunt aprinse lumini.

Se vad siluete vagi dincolo de jaluzele sau draperii. In spatele fiecarei ferestre se afla oameni si acesti oameni au fiecare viata proprie. Au dorinte, au sperante, au vise...Sunt oameni buni, sunt oameni rai si sunt oameni care oscileaza intre cele doua. Fiecare dintre acesti oameni are o poveste cu trecut, prezent si viitor. Mai presus de povesti insa, sunt persoanele din spatele lor. Imi dau seama ca nu cunosc niciuna dintre acele povesti, niciuna dintre aceste persoane.

Apoi parasesc balconul si imi dau seama ca, de fapt, chiar si pe acele persoane care imi sunt apropiate le cunosc prea putin. Stiu ce le place si ce le displace, stiu ce ii motiveaza si stiu ce ii deprima, dar de cele mai multe ori stiu asta pentru ca am intrebat sau pentru ca mi-au spus. Am cautat sau am primit informatii.

Imi pare ca, in aceasta epoca, nimeni nu mai are timp sa afle ceva despre altcineva. Acele detalii fermecatoare, precum faptul ca unui om de langa tine ii este o frica teribila de clovni nu se mai descopera, ci se spun. Nu mai avem timp sa observam micile lucruri care ii fac pe cei din jurul nostru sa fie atat de speciali. Nu mai avem timp sa ii cunoastem.

Ieri mi-am propus ca cel putin ocazional sa nu caut sa ma informez asupra persoanelor pe care le intalnesc. Astazi am facut efortul de a incerca sa cunosc un om. Sper ca peste un an sa va pot spune ca am reusit.

A cunoaste este mult mai greu si mai solicitatnt decat a sti. In cele din urma insa, in ceea ce ne priveste ca oameni, calitatea este net superioara cantitatii si "a cunoaste" este net superior lui "a sti".