Parada Datinilor

4 Ianuarie 2007

Timp de citire: 3 min.

Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.

Unii dintre noi tin minte cum il chema pe catelul cu care se jucau pe cand aveau 3 ani. Eu nu. Imi amintesc putine lucruri din primii ani ai copilariei. Mica mea colectie de amintiri s-a imbogatit insa.

In urma cu 16-17 ani am petrecut sarbatorile de iarna la tara, la bunica. Locuieste in Tocileni, un sat cu ulite pietruite si case colorate din judetul Botosani. In acel an ninsese. Era ca un taram de basm, in parte pentru ca eram copil, in parte pentru ca atunci am descoperit o alta lume.

Tin minte cum stateam pe prispa in ajun de Anul Nou, langa cosurile cu nuci si colaci, asteptand sa vina flacaii satului cu uratul. Imi trec prin minte bande de Haiduci, Capre, Ursi si Calusari. Parca aud sunetul fanfarei, vocile tinerilor si versurile povestilor pe care le spuneau. Imi aduc aminte cum stateam apoi, cu mainile in manusi, nasul in fular si ochii mari, in bratele mamei, sa vad cum ard Mosnegii.

Nu m-am mai gandit demult la acea iarna. Stiam ca a existat, dar nu mi-o aduceam aminte.

Recent, am revazut-o. Lipseau Haiducii, Ursii, zapada, prispa incarcata si cateva Capre, dar nu a contat. Ceea ce am vazut propriu-zis a fost de fapt o poarta catre o iarna de dincolo de lume, de dincolo de timp.

In fiecare an, pe 2 ianuarie, in satul Tocileni are loc Parada Datinilor. Nici batranii satului nu tin minte o vreme in care sa nu fi existat acest obicei. Dupa ce au fost la toate casele, uratorii isi incheie drumul intr-un spectacol grandios, rupt parca dintr-un dans tribal african.

In batatura satului se ridica un foc de paie inalt de 4-5 metri. Bandele de uratori defileaza in jurul focului, in acordurile fanfarei. Ochii tuturor sunt atintiti pe Capra Mare, pe care o joaca doar cavalerii satului.

Cand se aprinde capita, Mosnegii Caprei Mari sunt aruncati in flacari. Ei reprezinta Raul Anului Vechi. Prin arderea lor, satul se purifica. Se porneste apoi hora prin care satenii sarbatoresc venirea Anului Nou prin cantec, joc si voie buna - cum se spune.

Anul acesta, Parada a avut doar o Capra si cativa Calusari. In sate nu mai sunt cavaleri. Ursii, Haiducii si Caprele mici s-au pierdut pe drum in ultimii 16 ani. Din fanfara au ramas trei instrumente iar hora satenilor a fost inlocuita de cercul static al celor care filmau hora Calusarilor. Este ironic cum traditia se pastreaza si se pierde in acelasi timp in telefoane mobile si camere digitale. Totusi a fost mirific.

In loc sa ma intristeze ceea ce lipsit, ma bucura si ma incanta ceea ce a fost. O parte din bucurie vine din faptul ca inca mai avem traditii, inca mai spunem Povestea. Mai sunt cativa oameni care lupta sa mentina viu un obicei unic in Moldova. Aparent, in alte sate nu exista focul de paie si nu exista arderea Mosnegilor. Restul vine din acea iarna de acum 16 ani, la care m-am intors in urma cu cateva zile.

In timp, ulitele pietruite ale satelor se vor transforma in sosele, vor disparea bataturile si focurile de paie. Este o evolutie normala, cu implicatii bune si rele. Magia satului romanesc de care vorbea Blaga nu se va pierde insa.

Stiu ca vor ramane Caprele si Mosnegii, Ursii, Calusarii si Haiducii. Probabil ca nu o sa ii mai vedem in fiecare an, pe 2 ianuarie. Vor ramane in carti, in poze si pe hard-uri - aparent, cartile secolului in care Haiducii nu mai sunt. Mai presus de asta, vor ramane in noi. Poate vom avea inspiratia si energia sa-i aducem din cand in cand la viata astfel incat pentru copiii nostri sa nu fie doar o poveste ilustrata despre un timp demult apus.

EDITORIAL

Parada Datinilor

Ramona Patrascanu ,

Comentarii articol (0)