Banii lui Bill Gates, pace pe pamant si inca trei dorinte.
Articolul continuă mai jos
Daca ti s-ar promite indeplinirea a 3 dorinte, ce ti-ai dori? Serios, inainte sa mergi mai departe, gandeste-te putin la cele mai arzatoare 3 dorinte ale tale.
Ce ai pus pe lista? O vila in Caraibe, un Enzo, un avion cu reactie, averea lui Bill Gates, viziunea lui Edison? As putea continua la nesfarsit. Din moment ce esti pe acest site, banuiesc ca te plimbi pe undeva prin zona asta cu dorintele: bani, statut si mintea pentru a le pastra.
Si totusi, nu cumva ai trecut si o dorinta altruista? Ceva din zona pace pe pamant, disparitia foametei sau leacul pentru cancer? Ar cam fi cazul sa fie pe acolo. Parca nu putem sa cerem atatea si sa nu dam nimic inapoi. E o problema de constiinta, datorie si bun simt in cele din urma. Prin acest rationament, este tot o dorinta egoista. Tu te simti bine pentru ca faci un bine. Poate intram in detalii pe acest subiect cu alta ocazie insa.
Revenind, tie ti-au ramas doar 2 dorinte la care poti apela pentru beneficii directe si substantiale. Te confrunti cu o adevarata dilema. Sa fie banii si inteligenta, banii si statutul sau banii si dragostea cele doua ramase pe lista? Sa nu zici ca banii ti le aduc si pe celelalte. Nu despre asta este vorba in acest editorial. O decizie grea, trebuie sa recunosc.
Si totusi.
Ti-ai dorit inca trei, zece, o suta sau o mie de dorinte? Cel mai probabil nu le poti obtine. Stim cu totii povestea lampii fermecate si asta este o clauza stipulata clar in contract. Dar te-ai gandit sa le ceri?
Daca da, te felicit. Tocmai ai demonstrat ca stii ce inseamna o investitie. Ai profit de doua dorinte. De asemenea, ai demonstrat ca suferi de sindromul 3 in 1.
Daca nu, de ce nu?
Doar nu credeai ca o sa ti se indeplineasca vreo una dintre ele. Stii prea bine ca este un joc de imaginatie. Ce te impiedica sa iti imaginezi ca poti primi inca zece mii de dorinte? In fond, nu te-a impiedicat nimic sa iti doresti banii din contul lui Bill Gates, ba chiar ai fi limitat daca ti-ai dorit numai atat. Mai mult, nu te-a impiedicat nimic sa iti inchipui ca ti se vor indeplini trei dorinte.
Comentarii articol (0)