Deja ne-am saturat de superoferte. Exista si supercerere.
Articolul continuă mai jos
In supercerere la momentul de fata: adevarul. Nu ma refer la Adevarul Suprem, ci adevarul cotidian, ca opus al minciunii.
In fiecare zi ne confruntam cu adevaruri partiale, cu strategii motivationale, cu tehnici de vanzare, persuasiune si seductie. Nimic in neregula cu asta. Nu avem timpul sa ne traim viata fara ele. In plus, micile omisiuni o infrumuseteaza considerabil.
In cele 24 de ore ale unei zile ne este imposibil sa adunam toate faptele pentru cele 215 evenimente cotidiene de care ne lovim. Chiar daca ar fi mai multe ore, realitatea ar ramane prea complicata. Avem astfel tendinta de a aplica principiul omisiunii peste tot, inclusiv atunci cand este vorba doar despre noi: ce si cine suntem.
Tocmai din acest motiv, avem nevoie din cand in cand de o infuzie de sinceritate bruta, de o doza de adevar. Sa nu ne gandim la lucruri complexe precum viata politca, sensul vietii sau natura dragostei. Deja am intra in filosofie. Sa ne limitam la lucrurile mici, la cateva dintre cele 215 evenimente cotidiene.
Chiar crezi ca arati extraordinar in camasa pe care o porti astazi? Chiar crezi ca ai luat cea mai buna decizie ieri? Nu cumva ar trebui sa iti reconsideri atitudinea fata de colegul din biroul alaturat?
Incearca sa intrebi 3 persoane din jurul tau toate aceste lucruri. Esti convins ca iti spun adevarul? Stiu care este macar? Poti avea incredere in raspunsurile pe care ti le-au dat?
Ar fi minunat daca am descoperi un om care ne-ar spune intotdeauna adevarul. O persoana care sa nu fie influentata de faptul ca ne place sau displace si careia sa nu ii fie frica sau jena sa ne spuna ca ne inselam.
Din pacate, noi, ca oameni, nu suntem construiti pentru a relationa in aceasta maniera. Societatea se bazeaza pe consens, iar consensul intr-o lume fara autocenzura nu poate exista. De multe ori adevarul doare si oamenii ar face multe pentru a evita durerea.
Ce-ar fi daca ne-am autoadresa acele intrebari?
Incearca sa nu te minti, sa nu te subestimezi, dar nici sa te supraestimezi. Poti avea incredere deplina in raspunsurile pe care ti le-ai dat?
Probabil ca nu, dar este cel mai mare nivel de incredere, sinceritate si adevar la care putem spera. Cel putin asa ar trebui sa fie.
Nu cred ca exista cineva acolo care ne poate spune adevarul in ceea ce ne priveste. Probabil ca nici noi nu putem face asta. Ar trebui totusi sa incercam din cand in cand, asa, ca un exercitiu.
Comentarii articol (0)