Cuvantul scris are o putere si impune un respect pe care intotdeauna le-am admirat. Ce ar fi sa consult un dictionar si sa imi dea definitii gresite?
Articolul continuă mai jos
E drept ca nu m-am gandit niciodata la asta. Poate pentru ca puterea cuvantului scris este suprapusa peste rectitudinea si peste inteligenta oamenilor care scriu dictionarele si cartile in general.
Putina istorie
Daca citesti carti de mana a doua, primesti informatie de mana a doua. Prestigiul unei edituri, al unei academii este dat de multele personalitati si multele volume care stau marturie seriozitatii unor oameni.
Heliad, saracul, cred ca nu stia ce va starni cand a declamat "Scrieti, baieti, numai scrieti!" Sloganul a dat atunci roade, bune sau rele scrierile s-au adunat si incet, incet literatura romana a intrat in epoca moderna.
Pe de alta parte, nimeni in ziua de astazi nu mai are entuziasmul unui scriitor din secolul al-19-lea. Poate doar scriitorii mediocri. Nimeni nu ar trebui, cel putin teoretic, sa scrie ce ii vine la gura sau la mana. De la Heliad avem si presa in limba romana. Presa romaneasca, desi a intrat intr-un con de umbra in regimul comunist, este o presa care in perioada interbelica a adunat in paginile ei oameni inteligenti si fini, oameni de cultura si oameni politici. In fiecare zi erau urmarite cu sufletul la gura polemici cu adevarat savuroase intre personalitati marcante ale culturii romane. Pamfil Seicariu, Mihail Sebastian, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Lovinescu, Garabet Ibraileanu si lista continua cu toate numele de autori obligatorii din manuale pentru perioada interbelica.
Exista la acesti oameni o mare inteligenta, dar mai ales o mare cultura si o mare educatie. Oamenii acestia stiau sa scrie si aveau bun simt. Doua lucruri elementare, fara de care nu se poate (in general), dar pe care le vad la din ce in ce mai putina lume din "breasla" (fortat spus, pentru ca nu sunt jurnalist si nici nu ma identific cu un statut de jurnalist).
Pseudo-jurnalism Acesti jurnalisti de "ocazie", de ocazie, pentru ca nimeni nu spune in primul rand despre ei ca au fost jurnalisti, aveau si un public pe masura. Un public educat, care cunostea cel putin o limba straina la perfectie (mai ales publicul marilor orase). Un public care ti-ar fi ras in nas si te taxa daca scriai baliverne. E greu de egalat presa de atunci. Astazi exista cateva varfuri care activeaza in paginile marilor cotidiene si conduc reviste. Putine dintre aceste varfuri sunt oameni de cultura sau educati. Se intampla ca educatia si cultura sa nu fie indeajuns. Unora dintre cei care poseda cele doua atribute le lipseste cu desavarsire bunul simt.
Jurnalistilor de mana a doua sau pseudo-jurnalistilor le lipsestec simtul limbii si puterea de a-si anticipa publicul. Publicul nu este nici pe departe atat de natang pe cat ar vrea sa creada. Se citeste cam orice, asa arata sondajele, dar putina decenta nu strica. Un material mai ingrijit care sa nu ofenseze inteligenta cititorilor nu ar strica. Nu strica articolelor nici sa aiba o semantica ingrijita, sa nu anunte produse gratis, contra cost si asa mai departe.
Si totusi limba romana?
Printre rolurile presei si ale televiziunii ar trebui sa fie si rolul a cultiva limba. Limbajul utilizat in presa si la televiune ar trebui sa ii arate lui Ion/Gheorghe ca este incorect si nejustificat sa spui "a venit ca si ministru", "ca si tendinta". dar e prea mult a cere. Cui sa ceri? Elenei Udrea, care se plange ca apare zugravita in presa ca o diva si prea putin "ca si secretar executiv PD"? Lui Traian Remes care spera ca "o sa ploaie"?
E utopic si copilareste sa se ceara televiziunilor si ziarelor sa vorbeasca/scrie romaneste corect. Cei care tin ziarele, sutele de jurnalisti care lucreaza in trusturi de presa, sunt oameni tineri, care nici macar nu au terminat facultatea, experienta lor se face "pe teren", iar terenul devine uneori sinonim cu maidanul. Exista fara indoiala jurnalisti valorosi, dar sunt prea putini si nici nu poti schimba o lumea intreaga.
Evolutia cuvantului scris
La toate neajunsurile educatiei sau lipsei de educatie a oamenilor care scriu se adauga si evolutia cuvantului scris.
Sa publici ceva inainte de aparitia internetului era o aventura in sine. O carte trece prin ochii multor oameni. Se iau masuri de precautie pentru ca informatiile eronate, greselile de tipar sa nu ajunga sub ochii publicului. Jurnalismul s-a mutat acum de pe hartie si de la TV pe web. E greu sa impui standarde inalte publicarii unor postari pe Internet. Daca standardele nu si le impune persoana care scrie e imposibil sa o faca altcineva.
Scrisul e la indemana oricui are un blog. Evident ca exista si o miscare inversa de la bloguri catre presa (scrisa). Usurinta cu care se scrie online a influentat felul in care se scrie in ziare – se scrie cu mult mai mare neglijenta.
Se scrie pentru un public fara discernamant. Presupunand ca exista mereu o parte a publicului care va citi intotdeauna materiale nesustinute, cu titluri acrosante. Exista insa si jurnalisti care stiu sa scrie, exista public care stie sa citeasca. Partea asta a publicului cui o lasam?
Sunt sigura ca standardele se pot ridica la un nivel acceptabil. Prin nivel acceptabil ma refer la ceva mai mult decat titluri acrosante si continut zero, la ceva mai mult decat scandal si senzatie si la mai multa decenta.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (0)