A fost odata ca niciodata un oras in care toata lumea avea cladiri normale. Cu un etaj, cu doua etaje. Unii aveau zgarienori, altii bordeie. Ca in toate orasele lumii. Industria constructiilor inflorise intr-o crestere fara precedent, iar oamenii se preocupau cu totii sa adauge un etaj la cladirea lor, sa vopseasca, sa renoveze, sa construiasca drumuri intre cladiri, si asa mai departe.
Articolul continuă mai jos
Un oras modern, in care oamenii se mutau cu placere. Un oras pe care turistii il paraseau cu regret si la care se intorceau intotdeauna.
Peste mari si tari, oameni mici si ambitiosi isi cladeau propriul lor oras. Unul cladit dupa chipul si asemanarea lor. Pentru ca se nascusera competitivi din fire, pentru ca unii isi ascundeau lipsa de viziune si cunostinte in spatele unui entuziasm debordant si a logoreei contagioase, orasul crescu mai mult pe orizontala. Sa-ti faci bordei era cel mai simplu lucru. Sa faci o casa cu doua etaje era la fel de simplu.
Problemele adevarate incepeau atunci cand casele depaseau un anumit nivel. Atunci deveneau tinte. Cu cat ridicai mai multe etaje, cu atat era mai probabil sa vina cineva sa dea cu pietre, incercand sa le dea jos. In cativa ani, omuletii se obisnuisera cum merg lucrurile in bransa celor “adevarati” si, in loc sa caute constructori, cautau demolatori. Singura obsesie a unora era sa demoleze casele cu mai multe etaje decat ale lor. Si singurul prilej de lauda era ca “paratrasnetul meu e mai sus decat ultima tigla de pe casa ta, care oricum e pusa acolo artificial”.
Asa se face ca, in vizita fiind, turistii se mirau cum de orasul nu avea cladiri prea mari, dar era puternic afectat de explozii si un soi de scandal generalizat. Plecau rapid, incercand sa inteleaga unde le-o fi fost mintea cand au ales sa viziteze locul asta.
Daca ai fi intrebat locuitorii insa, ei ti-ar fi spus ca orasul lor e o adevarata metropola. Un loc unde frumusetea naturii se inlantuie maiestuos cu bunatatea animanelor salbatice, cu caracterul primitor al oamenilor, etc., etc. Un loc unde oamenii calaresc treceri de pietoni. Pardon, zebre.
Pentru mine, asa arata Romania. Ne place mai mult sa criticam si sa distrugem, in loc sa facem ceva constructiv. Ne-am ales conducatorii pornind de la ideea ca sunt guralivi si bataiosi.
Si, pe masura ce trece timpul, imi dau seama ca lucrurile vor merge inainte, dar noi o sa stam tot la maxim un etaj.
Crezi ca e vreun sambure de adevar in ce spun eu mai sus? Da-mi si mie un exemplu de lucruri bune care se intampla in jurul tau astazi. Poate, cine-stie, reusesti sa ma faci sa cred ca lucrurile pot sta si altfel.
Comentarii articol (4)