Pe avocatnet.ro găsești mii de consultanți, din diferite domenii, pe care îi poți contacta direct.
Află cum!
Pe avocatnet.ro se fac lunar mii de cereri de consultanță către consultanții înscriși.
Află detalii!
Vrei să afle și alții câte lucruri știi în domeniul tău de activitate?
Răspunde la întrebăriSa fie vreo doi ani de cand tot citesc interviuri cu Marius Manole. Si alte cateva luni de cand imi doream sa il intreb despre viata, despre teatru si despre lume. Si-am reusit. Si nu mica mi-a fost mirarea cand am constatat ca e unul dintre cei mai frumosi oameni cu care am discutat. Este unul dintre acei oameni de care prinzi drag, care te impresioneaza si care te uimesc prin simplitate, sinceritate si modestie. Poate nu ma credeti pe cuvant, asa ca va las si pe voi sa descoperiti cealalta fata a "celui mai pe val actor" din Romania.
Articolul continuă mai jos
Era seara, undeva pe la ora 23. El tocmai vazuse o piesa de teatru cu Florin Piersic Jr., care il cam pusese pe ganduri, eu imi tot dregeam vocea, ca nu cumva sa-mi tradeze stanjeneala si emotiile.
N-a vrut sa facem un interviu normal, nici sa raspunda la cele cateva intrebari pe care le pregatisem. I-am dat dreptate. La o adica, de ce-ar raspunde inca o data la aceleasi intrebari ce i se pun constant? A zis ca vrea sa vorbim, sa povestim. Parea ca vrea sa-si verse oful, sa se descarce de-o povara ce-a purtat-o prea mult timp pe umeri.
Nici prin cap nu mi-a trecut sa protestez. M-am gandit ca, indiferent ce-ar spune, voi reusi sa incropesc de-un material, doar era vorba de Marius Manole.
Am vorbit mai bine de-o ora. Nu mai stiu cum a zburat timpul si nici cum de-am reusit sa-i mai si adresez cate-o intrebare, sa-l intrerup sau sa-l contrazic, pe alocuri. Ce stiu sigur, insa, e ca toate acele minute in care am povestit, nicio secunda nu mi-a vorbit actorul. Ci omul din spatele actorului.
Si omul acela obosit, onest si vulnerabil, nu actorul, este cel care merita toate aplauzele, admiratia si respectul.
---
Te-a indrumat cineva spre teatru?
Crezi c-a fost destinul?
Da, chiar cred asta.
Crezi in Dumnezeu?
Da, cred. Si orice artist care spune ca nu crede in Dumnezeu, crede in ceva, nu poti sa faci meseria asta fara sa crezi in ceva.
Se spune despre artisti ca sunt dificili, ca vad viata altfel...
Cam asa e, o vad altfel. Pentru ca traiesc intr-o lume destul de separata de ceilalti oameni. Intr-un fel, ei sunt protejati de toate mizeriile astea care se intampla. In schimb, nu se pot proteja de moarte, nu se pot proteja de durere, de boli, de necazuri.
Dar niciun om nu se poate proteja de astea.
Da, dar se pot proteja de mitocanie, de saracie, de nesimtire..
De saracie?
Da, pentru ca actorul e un om destul de bogat.
In ce sens? Spiritual?
Da. Si uneori ajunge. Bogatia noastra, puterea noastra de a ne imagina, de a visa, de a improviza, de a ne construi o lume paralela cu lumea noastra e mult mai mare decat a oamenilor obsinuiti. Si, slava Domnului, avem si contextul necesar. Noi avem un program lejer, in care putem lucra doua luni si doua luni sa stam, putem sa ne trezim la 1 dupa-amiaza si sa muncim pana la 2 noaptea, sau seara de la 10 pana dimineata la 5 si a doua zi sa fim liberi. Adica noi nu avem un orar strict, care sa ne limiteze. Programul nostru e destul de greu, pentru ca nu e usor sa traiesti fara niste reguli.
E chiar mai greu sa traiesti fara reguli. Daca stii ca ai weekend liber, ai weekend liber si iti planifici. Pe cand noi nu stim exact, azi primesc un telefon si peste o saptamana cand credeam ca sunt liber si voiam sa plec din tara sa mi se spuna ca am filmare.
Nu poti sa zici nu?
Ba da, poti sa zici nu. Si asa si trebuie. Din pacate, abia recent m-am gandit cum ar trebui sa fie viata mea, cum ar trebui sa exist eu pe lumea. Pana acum ceva timp, n-am stiut sa zic nu.
Chiar daca asta insemna sa te extenuezi?
Si entuziasmul de a fi artist, pasiunea de-a fi pe scena?
Entuziasmul e bine sa ramana si pasiunea e bine sa ramana. Cred ca nu exista nicio meserie pe care sa o poti practica fara pasiune. Uite, jurnalismul, daca nu ai pune pasiune ti-ar iesi doar niste vorbe insirate pe-o hartie alba. Mecanicul, daca nu are pasiune, repara prost masina aia.
Comparativ cu noi, voi, actorii, aveti un stres suplimentar, aveti niste ochi care va urmaresc constant.
Daca vrei, ai.
Nu poti sa nu te expui, totusi. Sa nu te faci cunoscut.
Ba da, poti. Toti actorii care apar in presa, ca apar la televizor, ca dau interviuri, o fac pentru ca vor. Dar sunt alti actori foarte buni care nu vor sa faca asta si, slava Domnului, sunt la fel de talentati, la fel de buni, care nu apar in emisiuni, nu dau interviuri. E vorba despre cum alegi sa iti faci meseria. Si poti sa alegi sa faci meseria asta ca un artist, si ti-am dat cazuri, sau poti sa o faci comercial, si ma ai pe mine drept exemplu.
Te consideri un actor comercial?
Sunt si devin din ce in ce mai comercial, din pacate. De foarte multe ori o fac pentru ca vreau eu, pentru ca am ales calea asta, am ales felul asta de promovare. Poti sa fii comercial, dar nu cu orice pret.
Si nu poti sa faci nimic sa schimbi asta?
Ba sigur ca pot sa fac. Pot sa aleg sa ma chinui sa platesc o rata la banca, sa ma imprumut de la tata, de la mama sa ma ajute ei cu bani, sa imi las parintii fara medicamente. Pot sa aleg, da, si sa fiu un artist. Sunt colegi de-ai mei care au ales asta. Au ales calea asta, cu toate problemele pe care le implica.
Dar tu ai viata personala?
Nu. Si asta e o problema pe care vreau sa o rezolv cat de curand.
Cum o sa faci asta?
Nu stiu, habar nu am. Dar ce inseamna viata personala? Adica ce? Am prieteni, iesim destul de des... Daca asta inseamna viata personala, da, am. Iesim dupa fiecare spectacol. Am o pisica, un caine...
Simti lipsa unei sotii, unui copil?
Nu simt nicio lipsa deocamdata. Nici nu imi dau seama daca ar trebui sa am copii sau nu. Eu inca am senzatia ca sunt un mutant pe lumea asta si ca oricand pot sa plec, adica nu mi se pare ca voi fi vesnic pe acest pamant. Imi e din ce in ce mai frica de moarte, de faptul ca moartea vine exact cand nu te astepti.
De ce te-ai gandit tocmai la moarte?
Nu stiu. Poate pentru ca vad cazuri in jurul meu, se intampla lucruri absolut inexplicabile. Copii de 15 ani care se electrocuteaza si ajung la spital, tineri care mor in accident de masina, unul care a alunecat pe gresie in baie si s-a dat cu capul de cada.. adica niste lucruri absolut stupide. Mi se pare inutil sa investesc intr-o viata de care nu am nicio certitudine ca o duc pana la capat. Daca cineva mi-ar fi spus, cand m-am nascut, ca voi trai 70 de ani, as fi stiut cum sa-mi fac viata. Dar eu, care traiesc in fiecare zi si nu stiu daca maine ma mai trezesc...
Acelasi lucru ni se intampla tuturor. Toti am vrea sa stim cand ne vine sfarsitul. Dar daca am gandi toti asa, nu am mai realiza nimic, am face totul planuit.
Poate ca unii sunt mai constienti decat altii, poate ca unii au o paranoia mai dezvoltata decat altii, unii sunt ipohondri. Eu nu inteleg ratiunea asta pentru care existam si la un moment dat suntem luati fara niciun fel de explicatie. Legatura mea cu Dumnezeu nu este atat de puternica incat sa-mi pot explica asta.
Nu stiu. Nu zic ca mi se pare nedrept, nu cer neaparat o explicatie, dar deocamdata sunt la o varsta la care nu inteleg lucrul asta. Nu inteleg de ce judecam niste lucruri, de ce punem pret pe niste lucruri, ca ala e prost, ca altul e destept, ca eu gresesc, tu nu gresesti, cand noi, de fapt, suntem nimic. Problemele reale sunt la acel copil de 18 ani care s-a electrocutat, care se zbate intre viata si moarte, nu la noi, care discutam daca un spectacol a fost bun sau nu, sau daca un artist e mai bun ca altul. Noi traim intr-o eroare, mi se pare.
E eroare inclusiv sa fii artist?
Nu e eroare sa fii artist. E eroare sa pui pret pe niste lucruri care chiar nu conteaza.
Fiecare se raporteaza la propriul lui sistem de valori. Ce pentru mine conteaza, pentru tine poate nici nu exista.
Pentru ca in fiecare zi iti aduci aminte ca esti muritor si ca in orice secunda a vietii tale poti muri si atunci apreciezi altfel. Viata capata o alta valoare si faci fiecare zi sa fie importanta.
Fiecare zi chiar ar trebui sa fie importanta.
Asta spun, ca ne pierdem zilele, ne pierdem anii punand pret pe ceva ce este o himera.
De unde stii ca este o himera?
Nu stiu, dar stiu clar ce nu este o himera. Stiu ca singurul lucru pentru care exist e sa fiu fericit.
Si ti-ai gasit fericirea?
Pai…
Crezi intr-o fericire mare sau in fericirile mici, de zi cu zi?
Cred in fericirea aia mica, in fericirea unui om care traieste cu el impacat, face ce ii place. Doar cand esti liber poti sa fii fericit. Mi-ar placea sa pot trai liber, sa fac totul moderat.
Ce te impiedica?
Sa zicem ca nu sunt genul. Eu sunt balanta si ori traiesc cumpatat, si o luna nu ma scoti din casa, ori trec in extrema cealalta, si alta luna ma prinzi numai prin baruri, plecat de acasa.
Esti actor si in viata de zi cu zi?
Niciodata.
Nu e greu sa te detasezi?
Nu.
Ce inseamna pentru tine teatrul?
O meserie cum ai tu meseria ta.
Crezi ca ai avut talent de mic copil?
Nu stiu daca am avut talent. Am avut o chemare.
Ti-a spus Dumnezeu?
Da, dar nu stiu daca e doar talent. E si nevoia ta de a fi in centrul atentiei, de a te exprima altfel pentru ca acasa nu te lasa parintii sa te exprimi, e nevoia ta de a te exprima intr-un fel in care poate nici nu stii sa te exprimi. Cand esti pe scena, esti liber, iti exprimi emotiile altfel.
Da, dar nu le expui mereu pe-ale tale.
Ba da, pe ale tale le expui. Ale tale sunt emotiile, ale tale sunt lacrimile. Exista o tehnica in toata actoria asta, pentru ca altfel nu ar putea functiona.
Cati ani ai de cand faci teatru?
20 si ceva si in seara asta mi se pare ca nu stiu nimic despre teatru. Chiar mi se pare ca trebuie sa ma duc sa invat sa fac teatru.
Si, cu toate astea, lumea te aplauda minute in sir la fiecare spectacol.
Habar nu am ce le place.
Faci vreodata comparatie intre tine si alti actori?
Nu, sunt fascinat de colegii mei. La cei care sunt buni ma uit ca la niste icoane. Si la Maia (Morgenstern, n.a.), si la Oana Pellea, si la Medeea (Marinescu, n.a.).
Te-ai uitat vreodata cu invidie la unii din ei?
Niciodata nu poti sa ai invidie. Nu poti sa invidiezi decat daca nu esti realist, daca nu cauti adevarul, ci cauti doar sa ai succes. Cand cauti adevarul, cand cauti ceva profund in meseria asta si cauti sa descoperi ceva despre tine si despre teatru, te bucuri cand un coleg face ceva ce tu nu poti sa faci si inveti din acea chestie, te inspira.
Nu am avut niciodata genul asta de invidie. Pot sa am invidie fata de un om care are foarte multi bani si sa ma uit cum pleaca cu iahtul din fata mea si eu mananc paine cu salam si ma gandesc de ce oare viata e nedreapta. Da, pe asta pot sa fiu invidios pentru ca mi se pare nedrept. Dar pe colegii mei nu o sa pot fi niciodata invidios.
Ai zis ceva frumos: cauti adevarul.
Da, caut adevarul si in meseria asta si in viata in general. Doar ca am senzatia ca nu prea ma potrivesc cu viata mea, cu meseria mea am mai bine...
Nu crezi ca ar trebui intai sa gasesti adevarul despre tine, abia apoi despre o meserie?
Categoric, dar poate esti intr-o perioada a vietii in care nu vrei sa afli adevarul despre tine sau nu te intereseaza lucrul asta. Nu stiu, poate ca nu e interesant. Cu siguranta, viata e mai interesanta ca teatrul. Doar ca, din cei 35 de ani ai mei, 20 i-am petrecut in teatru. Si cand spun in teatru, zic chiar in teatru. La mine, ziua de munca inseamna de la ora 10 dimineata la 1 noaptea.
Pentru mine, noaptea e cea mai frumoasa zi.
Esti pasare de noapte?
Nu, eu nu am zi. Adica, ziua muncesc si atunci caut sa fac din noapte zi si sa fac ziua cat mai lunga.
Cam toti facem asta, nu stiu daca e o scuza buna..
Sunt intr-o perioada in care iarasi nu mai inteleg nimic despre viata mea si asta e cel mai ciudat, dar si cel mai frumos, pentru ca omul descopera toate aceste lucruri cand e nesigur, cand e vulnerabil si se plimba pe terenuri miscatoare.
S-ar putea sa descoperi despre tine lucruri care nu-ti plac.
Daca crezi in Dumnezeu, trebuie sa ai putere sa accepti si lucrurile care nu iti plac.
Si ai putere?
Nu stiu daca am. Eu vreau sa am putere...
E ceva ce te retine?
Nu ma retine nimic, dar nu e vorba ca trebuie, ca vrei, trebuie sa simti. Asa si cu teatru, nu trebuie sa vii la teatru, nu vrei sa faci teatru, il simti, pur si simplu.
Dupa atatia ani pe scena, mai simti teatrul?
Din ce in ce mai tare. Mi se pare din ce in ce mai fascinanta meseria asta, din ce in ce mai periculoasa.
Periculoasa de ce, provoaca dependenta?
Nu. Pentru ca te duce in zone pe care altfel nu le-ai accesa, sunt niste zone pe care noi in spectacole le accesam... Asta apropo de lucrurile pe care vrei sa le ascunzi si le ascunzi si, la un moment dat in viata, vei fi nevoit sa le scoti la iveala si sa le recunosti, pentru ca de acolo se trage forta lucrurilor. De-acolo, din faptul ca tu pui degetul pe o rana din tine care e deschisa si apesi pe ea pana tasneste sangele.
Tu din asta iti iei pasiunea?
Nu, cu asta lucrez, astea sunt mijloacele de expresie. Pasiunea asta exista si nu o sa moara niciodata. Daca nu a murit pana acum, cred ca nici pe viitor nu se va intampla asta. Chiar daca o sa fiu un actor care o sa castige multi bani, asta nu inseamna ca-mi va placea mai putin teatrul. Si o sa fiu foarte trist daca nu o sa mai pot face teatru de-adevaratelea.
Exista teatru de-adevaratelea si teatru fals?
Nu, exista teatru de-adevaratelea si teatru comercial, teatru care se face pentru bani.
Daca tu crezi ca ai un talent dat de la Dumnezeu, nu ai cum sa faci teatru comercial.
Poate nu o sa fac... Dar, nu o sa te plateasca nimeni pentru meseria asta daca o faci bine. Oamenii vor plati doar atunci cand faci prost. Pentru ca asa le place, pentru ca sunt constienti de micimea lor si atunci iti dau bani ca sa-si demonstreze lor ca ei sunt la fel de buni ca niste actori, ca scoala nu inseamna nimic, ca nivelul de inteligenta este irelevant. Oamenii vor da intotdeauna bani pentru asta, nu o sa plateasca niciodata un actor care joaca Cehov, pentru ca nu au nevoie sa le arati cat de prosti sunt.
Probabil o sa fie din ce in ce mai rau, oamenii devin din ce in ce mai insensibili, mai autisti. Eu vad destul de sumbru viitorul. Cu toata explozia asta a informatiilor, cu internetul si cu toate astea care nu iti mai dau timp, timpul pe care nu il mai ai, ziua care se comprima, viata pe care nu mai poti sa o traiesti..
Pentru ca asta e ritmul vietii...
Asta iti impune societatea, sa fii ca ei, sa fii in ritmul lor. E timpul sa spun ca vreau sa fiu liber, ca nu vreau calculator, nu vreau laptop, nu vreau mobil, nu vreau nimic. Eu vreau sa traiesc curat, si pentru asta trebuie sa ma duc in padure, orasul e prea poluat, imbacsit. Nu o sa fie mai bine.
Trebuie sa stai, totusi, intre oameni, sa crezi in ei...
Eu nu cred in oameni.
Nu ai incredere in oameni sau nu crezi in ei?
Nu, nu am asteptari de la ei.
Poate ai dreptate, daca ai asteptari, ai si dezamagiri.
Nu neaparat de la oameni, ci de la intreaga societate. Adica tot de la oameni. Si de mine sunt dezamagit. Si mai sunt dezamagit de oamenii care nu constientizeaza ca tot boom-ul asta informational, ca descoperirile astea... Lor li se pare ca este un dar de la Dumnezeu si li se pare ca toata lumea a evoluat. Eu spun ca nu a evoluat atata timp cat omul nu a cunoscut pana acum ce avea in natura, nu a cunoscut pana la capat lucrurile, ci a inventat altele noi. Mie mi se pare ca, in momentul asta, am putea sa ne oprim linistiti din descoperiri, nu mai e nevoie de clonare, nu mai e nevoie de teleportare, ce avem pana in secunda asta e de-ajuns.
De ce nu te gandesti ca poate asa trebuie sa se desfasoare lucrurile? Ca se poate ajunge la momentul in care omul stie tot si in momentul ala viata se termina?
Si-atunci, de ce ne mai chinuim noi sa facem descoperiri? Eu nu sunt impotriva tuturor si impotriva mersului lucrurilor, doar ca imi e ciuda ca oamenii cred ca e bine.
Poate ca unora chiar le e bine.
Poate ca unii sunt inconstienti.
------
Marius Manole este actor, absolvent al Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi, sectia Actorie, si al U.N.A.T.C „I.L.Caragiale”, Bucuresti, sectia Coregrafie. Este angajat al Teatrului National Bucuresti din 2002, insa colaboreaza cu mai multe teatre din capitala: Metropolis, ArCuB, Bulandram Teatrul de Comedie, Godot Cafe Teatru.
Dintre spectacolele sale:
Premii si nominalizari:
Colectia de oameni frumosi este o sursa saptamanala de speranta marca AvocatNet.ro. Aici veti intalni, sambata de sambata, oamenii firesti din Romania pe care ne era dor adanc sa ii auzim vorbind - oamenii echilibrati, care impresioneaza tocmai prin normalitatea lor, intr-o lume de ”senzational” si ”extraordinar” si ”nemaipomenit”.
Citește mai mult despre marius manole, interviu marius manole, colectia de oameni frumosi
Comentarii articol (6)