Profitul investit in productia si/sau achizitia de echipamente tehnologice va fi scutit de impozit, intre 1 iulie 2014 si 31 decembrie 2016 inclusiv, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 19/2014, care a modificat Codul fiscal. Echipamentele tehnologice mentionate reprezinta masinile, utilajele si instalatiile de lucru prevazute in subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe din HG nr. 2139/2004, folosite in scopul desfasurarii activitatii, si care sunt noi. Aceasta subgrupa o puteti consulta in fisierul atasat.
Scutirea de impozit se va aplica profitului contabil brut cumulat de la inceputul anului, in anul punerii in functiune a echipamentelor tehnologice, fiind acordata investitiilor realizate in limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectiva, se scrie in actul normativ. In plus, scutirea se calculeaza trimestrial sau anual. De asemenea, suma profitului scutita de impozit, mai putin partea aferenta rezervei legale, va fi repartizata la sfarsitul exercitiului financiar, cu prioritate, pentru constituirea rezervelor, pana la concurenta profitului contabil brut inregistrat, se mai scrie in OUG nr. 19/2014.
Totodata, rezerva astfel constituita urmeaza sa fie impozitata la momentul utilizarii sub orice forma, precum si in cazul operatiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii, daca societatea beneficiara nu preia aceasta rezerva, se mentioneaza in Ordonanta care va intra in vigoare la inceputul lunii iulie.
"In cazul in care la sfarsitul exercitiului financiar se realizeaza pierdere contabila, nu se efectueaza recalcularea impozitului pe profit aferent profitului investit, iar contribuabilul nu repartizeaza la rezerve suma profitului investit", se precizeaza in actul normativ.
Masura pozitiva, dar limitata
Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), a spus, in cadrul unei conferinte de presa, care a avut loc luni, ca masura este pozitiva, dar reprezentantii Consiliului nu au motive sa fie bucurosi de adoptarea acesteia, pentru ca sfera ei de cuprindere este extrem de limitata, echipamentele reprezentand doar o mica parte dintr-o afacere.
"Suntem extrem de dezamagiti de forma in care a fost adoptata masura. De opt - noua ani, Consiliul solicita sa fie scutite de impozitul pe profit toate activele implicate intr-o afacere", a subliniat Ovidiu Nicolescu.
Pe aceeasi idee, Mihaela Ioja, Manager Senior Taxe la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) Consultanta Fiscala, a spus pentru AvocatNet.ro ca, in conditiile in care se aplica doar profitului reinvestit in echipamente tehnologice noi si doar pana la sfarsitul anului 2016, masura este benefica, desi oarecum limitata.
"Pentru companiile care vor decide sa o aplice, efectul ar trebui sa fie unul pozitiv. Insa, data fiind starea de expectativa a investitorilor, introducerea acestei masuri nu credem ca va avea un efect semnificativ asupra economiei si relansarii acesteia, cel putin pe termen scurt. Nu este o masura <sistemica> care sa impulsioneze cu adevarat cresterea economica si sa creeze in mod real premisele atragerii de noi investitii", a mai spus Mihaela Ioja.
In plus, Dan Schwartz, Managing Partner la RSM Scot, a spus pentru AvocatNet.ro ca facilitatea a fost prezenta in Codul fiscal si in trecut (n.red. - intre 1 octombrie 2009 si 31 decembrie 2010, conform Codului fiscal), intr-o forma care nu a stimulat companiile sa o utilizeze, din cauza riscurilor mari generate de ambiguitatea formularii si de conditiile prea restrictive in care ar fi putut fi aplicata.
"In noua forma de redactare, dat fiind faptul ca au fost eliminate o parte din inconveniente, este posibil ca mai multe companii decat in trecut sa apeleze la facilitate", a apreciat Dan Schwartz.
Pe de alta parte, Mihaela Ioja a detaliat ca, asa cum s-a intamplat si in 2010, cand s-a aplicat masura scutirii de impozit pe profit, cel mai probabil nu vor fi foarte multe companii care vor putea sa aplice aceasta facilitate fiscala in viitorul imediat.
Specialistii se asteapta la o usoara crestere a investitiilor
Managing Partner-ul RSM Scot a subliniat ca, in masura in care va fi aplicata, scutirea de impozit pe profitul reinvestit va duce probabil la cresterea investitiilor.
"Impactul va fi pozitiv daca firmele care intra sub incidenta si care vor decide utilizarea ei isi vor face planuri de afaceri cat se poate de realiste si echilibrate", a detaliat Dan Schwartz.
In completarea acestuia, consultantul fiscal de la NNDKP a mentionat ca introducerea scutirii de la plata impozitului pe profitul reinvestit in echipamente tehnologice se doreste a fi o masura prin care este sustinuta cresterea economica si conturarea premiselor atragerii de noi investitii, dar si o masura prin care se stimuleaza competitivitatea si inovarea.
"Tehnic, este o masura prin care se amana taxarea profiturilor respective pana la momentul utilizarii rezervei constituite prin aplicarea scutirii. Astfel, in esenta, aceasta reprezinta o masura menita sa favorizeze existenta fondurilor banesti la nivelul companiilor, care comporta un anumit risc, de exemplu, recalcularea impozitului pe profit datorat, inclusiv dobanzi si penalitati de intarziere, in cazul nerespectarii conditiilor impuse. Pe baza experientei noastre insa, credem ca pentru relansarea investitiilor, companiile asteapta semnale mai concrete privind iesirea din criza si cresterea economica, semnale ce deocamdata intarzie", a mai spus Mihaela Ioja.
Totusi, Manager Senior Taxe de la NNDKP a precizat ca este posibil ca societatile care doresc sa apeleze la scutirea de impozit pe profitul reinvestit sa amane investitiile, daca intentionau sa le faca in urmatoarele doua luni si sa-si structureze investitiile asa incat sa poata aplica aceasta masura fiscala dupa 1 iulie 2014.
Pe aceeasi idee, Managing Partner-ul de la RSM Scot a adaugat ca firmele isi vor amana investitiile numai in masura in care avantajul fiscal obtinut din aplicarea facilitatii va fi superior avantajelor de business generate de punerea in functiune a echipamentelor inainte de intrarea in vigoare a aplicarii facilitatii.
De altfel, Dan Schwartz a mentionat ca scutirea de impozit pe profit va avea, pe de o parte, un impact pozitiv dar, pe de alta, va avea un impact negativ, intrucat facilitatea va crea distorsiuni in mediul de afaceri, pe fondul caracterului ei restrictiv.
In plus, presedintele CNIPMMR a precizat ca masura ar trebui sa se aplice pe o perioada nelimitata, nu doar doi ani si jumatate asa cum se prevede in prezent, deoarece firmele isi planifica investitiile din timp si pe o perioada indelungata. Astfel, cei aproximativ doi ani in care se va aplica masura sunt insuficienti pentru ca sa se vada impactul acesteia.
Consultantul fiscal de la NNDKP a precizat si ea ca, in conditiile in care masura este aplicabila pana la 31 decembrie 2016 si la acest moment companiile nu sunt inca dispuse sa efectueze investitii majore, o aplicativitate mai mare ar exista daca masura ar fi fost introdusa pentru un orizont de timp mai mare, cel putin 5 ani de acum inainte.
In plus, presedintele CNIPMMR a spus ca, in conditiile in care doar 10% dintre firme fac investitii, in prezent, putine firme noi vor investi in echipamente, ca urmare a adoptarii acestei masuri.
Totusi, Ioan Mintas, prim-vicepresedinte al CNIPMMR, a adaugat ca masura scutirii de impozit pe profit inseamna eliminarea evaziunii fiscale, deoarece intreprinzatorii nu vor mai fi tentati sa-si ascunda profitul la sfarsitul anului.
Noile reguli ii avantajeaza pe marii producatori
Manager-ul Senior Taxe de la NNDKP a mentionat ca din perspectiva sferei de aplicare a acestei masuri ar putea exista un avantaj pentru companiile care sunt implicate in activitati de productie comparativ cu cele care ofera servicii.
"In mod special, din prima categorie par a fi avantajate companiile mari care au resursele necesare pentru a urmari respectarea conditiilor impuse pentru a beneficia de aceasta facilitate fiscala, fara efecte negative fiscale si care au puterea de a efectua anumite investitii in urmatorul interval de timp, 2014 - 2016", a mai spus Mihaela Ioja.
In plus, Managing Partener-ul RSM Scot a adaugat ca nu intra sub incidenta facilitatii echipamente cum ar fi computerele si nici mijloacele de transport de orice fel sau cladirile sau constructiile speciale.
Firmele sunt obligate sa detina prea mult timp echipamentele
Contribuabilii care beneficiaza de scutirea la profitul reinvestit au obligatia de a pastra in patrimoniu echipamentele tehnologice respective cel putin o perioada egala cu jumatate din durata normala de functionare a acestora, stabilita potrivit reglementarilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani, se mentioneaza in OUG adoptata.
"In cazul nerespectarii acestei conditii, pentru sumele respective se recalculeaza impozitul pe profit si se percep creante fiscale accesorii potrivit Codului de procedura fiscala, de la data aplicarii facilitatii, potrivit legii. In acest caz, contribuabilul are obligatia depunerii declaratiei fiscale rectificative", se subliniaza in actul normativ.
Presedintele CNIPMMR a mentionat ca aceasta prevedere este prea restrictiva pentru IMM-uri, deoarece, in medie, un IMM are o durata de trei - patru ani, iar majoritatea firmelor dau faliment dupa unul sau doi ani. In aceste conditii, impunerea acestei perioade minime de detinere a echipamentelor nu se justifica.
Echipamentele noi pot fi amortizate doar in doua moduri
Amortizarea echipamentelor tehnologice se va face doar dupa metoda liniara si cea degresiva, dar nu si pe cea accelerata, potrivit OUG nr 19/2014.
Liviu Rogojinaru, vicepresedinte al CNIPMMR, a mentionat ca aceasta corelare, respectiv sa nu se foloseasca amortizarea accelerata, este justificata, peste tot in lume fiind la fel aplicata.
Ovidiu Nicolescu a completat ca exista doua abordari, cand se doreste incurajarea investitiilor: ori amortizarea accelerata, ori scutirea de impozit pe profit.
In plus, Liviu Rogojinaru a precizat ca prin obligatia de a investi doar in echipamente noi se incurajeaza productia.
De asemenea, Ovidiu Nicolescu a adaugat ca era nevoie sa se impuna restrictia sa fie folosite doar echipamente noi, pentru ca Romania are un decalaj tehnologic fata de Occident, care nu poate fi recuperat, daca era impusa achizitionarea de echipamente second - hand. In plus, presedintele CNIPMMR a completat ca prin echipamente noi se obtine o productivitate mai mare si ca mediul inconjurator este mai bine protejat.
CNIPMMR: Este nevoie si de scutirea altor profituri
CNIPMMR sustine ca ar trebui scutit de plata si impozitul pe profitul reinvestit in urmatoarele tipuri de activitati productive:
- constructii industriale, inclusiv terenuri cu aceeasi destinatie, respectiv cele incluse in grupa 1 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, folosite in scopul desfasurarii activitatii;
- aparate si instalatii de masurare, control si reglare, cele din subgrupa 2.2 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, folosite in scopul desfasurarii activitatii;
- mijloacele de transport, cele din subgrupa 2.3 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, folosite in scopul desfasurarii activitatii;
- soft-urile si cheltuielile pentru activitati de cercetare - dezvoltare.
"In primul rand, ar trebui scutit profitul in constructii, chiar si in terenuri, in conditiile in care constructiile reprezinta unul dintre vectorii unei economii. In al doilea rand, firmele au nevoie sa investeasca mai mult in echipamente, pentru a putea avea produse de o calitate mai buna si o productivitate mai mare. In al treilea rand, ar trebui scutite investitiile in mijloace de transport, ca sa compenseze starea precara a infrastructurii. In al patrulea rand, ar trebui sa fie scutite investitiile in soft-uri, pentru ca o afacere moderna nu exista fara soft-uri", a explicat Ovidiu Nicolescu.
In plus, presedintele CNIPMMR a subliniat ca, atat presedintele tarii, cat si premierul au spus in ultimul timp ca Romania sta prost cu inovarea, dar, cu toate acestea, autoritatile nu fac nimic sa investeasca in ea.