Noul Cod fiscal, ale cărui prevederi sunt programate să se aplice din prima zi a anului viitor, a suferit astăzi noi modificări, la mai puţin de o lună după ce a cunoscut deja o primă schimbare (detalii aici).
Astfel, printre altele, noutăţile vizează şi regimul microîntreprinderilor, după cum reiese din Proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri fiscale, publicat recent pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi adoptat astăzi de Executiv, în cadrul şedinţei săptămânale.
Concret, potrivit documentului, din 2016 va fi majorat plafonul până la care o persoană juridică se va putea înscrie ca microîntreprindere, până la valoarea de 100.000 de euro.
Astfel, dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere va realiza venituri mai mari de 100.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi management în veniturile totale va fi de peste 20% inclusiv, atunci aceasta va plăti impozit pe profit de 16%. Calculul şi plata impozitului pe profit va fi efectuată începând cu trimestrul în care s-a depăşit oricare dintrele limitele prevăzute anterior.
În prezent, conform prevederilor încă în vigoare până la finalul anului, o microîntreprindere poate realiza venituri de maximum 65.000 de euro (echivalentul în lei).
Un nou sistem de impozitare pentru microîntreprinderi, în funcție de numărul de angajați
Majorarea plafonului de încadrare în categoria de ”microîntreprindere”, de la 65.000 euro la 100.000 de euro, nu este însă singură măsură prevăzută în proiectul de act normativ adoptat astăzi de Executiv.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului remis redacţiei noastre, din 2016 va fi reglementat pentru microîntreprinderi un sistem de cote de impozitare diferențiate, în funcție de numărul de salariați.
Mai precis, microîntreprinderilor le va fi aplicată o cotă de impozitare cuprinsă între 1% şi 3%, în funcţie de existenţa angajaţilor şi numărul acestora, după cum urmează:
- cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care vor avea cel puţin doi salariați;
- cotă de impozitare de 2% pentru microîntreprinderile cu un singur angajat;
- cotă de impozitare de 3% pentru microîntreprinderile care nu vor avea nici măcar un salariat.
Totodată, în proiectul de ordonanţă de urgenţă lansat de MFP este precizat că, în cazul în care, în cursul anului fiscal, numărul de salariați se va modifica, cotele de impozitare prevăzute mai sus se vor aplica în mod corespunzător, începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Pentru microîntreprinderile care au unul, respectiv doi salariați, și care vor aplica cotele de impozitare prevăzute, al căror raport de muncă încetează, condiția referitoare la numărul de salariați va fi considerată îndeplinită dacă în cursul aceluiași trimestru sunt angajați noi salariați.
În plus, pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi sau cele care au cel mult doi salariați, în situația în care numărul acestora se va modifica, în scopul menținerii/modificării cotei de impozitare prevăzute anterior, noii salariați vor trebui angajați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puțin 12 luni.
Prin salariat se înţelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. Totusi, condiţia se consideră îndeplinită şi în cazul microîntreprinderilor care:
- au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parţial daca fracţiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;
- au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remuneraţia acestora este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Notă: Vineri, premierul României, Victor Ponta, a declarat în cadrul conferinţei de presă organizate la Palatul Victoria, prin care măsurile prezentate au fost anunţate, că modificările propuse vin ca urmare a solicitărilor sosite dinspre mediul de afaceri, Executivul dorind să stimuleze, prin adoptarea acestor măsuri, crearea de noi locuri de muncă, şi să asigure totodată "o aşezare echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderi".
În prezent, microîntreprinderile plătesc un impozit de 3%, indiferent de numărul de angajaţi pe care îl au
În acest moment, reglementările fiscale stabilesc că o microîntreprindere este o persoană juridică ce îndeplineşte cumulativ mai multe conditii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent. Astfel, în 2015, plătesc un impozit de 3% pe veniturile microîntreprinderilor, indiferent de numărul de angajaţi pe care îl au, firmele care îndeplinesc următoarele criterii:
- realizează venituri, altele decât cele din activităţi desfăşurate în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital sau în domeniile jocurilor de noroc;
- realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 80% din veniturile totale;
- realizează venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 65.000 euro;
- capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale;
- nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti.
Acum că a fost adoptată de Guvern, OUG privind reglementarea unor măsuri fiscale urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.