Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. - Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44 din 14 octombrie 2015 privind acordarea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 21 octombrie 2015, cu următoarele modificări și completări:
1. La articolul 1 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
„c) este stinsă prin orice modalitate prevăzută de lege o cotă de 45,8% din dobânzile datorate până la data stingerii obligațiilor de plată principale prevăzute la lit. a) și stabilite prin decizii comunicate după această dată, până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, sau până la un alt termen prevăzut de lege;”.
2. La articolul 1 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
„f) contribuabilul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea condițiilor prevăzute la lit. a), b), d) și e), dar nu mai târziu de 30 iunie 2016, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.”
3. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
„a) declarația rectificativă este depusă începând cu data de 1 octombrie 2015 până la data de 31 martie 2016, inclusiv;”.
4. La articolul 7, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) Pentru obligațiile prevăzute la alin. (2) lit. b), contribuabilii pot renunța la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea penalităților de întârziere, precum și a unei cote de 54,2% din dobânzi. În acest caz, contribuabilii trebuie să depună o cerere de renunțare la efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data de 31 martie 2016, inclusiv.”
5. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 10. - Prevederile art. 1-4 se aplică în mod corespunzător și în situația în care accesoriile reprezintă majorări de întârziere datorate de contribuabili până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011. În acest caz, anularea se acordă pentru o cotă de 77,1% din majorările de întârziere, iar diferențele de majorări de întârziere reprezentând o cotă de 22,9% reprezintă condiție de acordare a oricăreia dintre facilitățile prevăzute la art. 1-4.”
6. La articolul 11, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(2) Contribuabilii care la data de 30 septembrie 2015 beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care obțin eșalonarea în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2015 și 31 martie 2016 pot beneficia de anularea penalităților de întârziere, precum și a cotei de 54,2% din dobânzi, potrivit prevederilor art. 2-4, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de aceste articole, dar doresc și menținerea eșalonării la plată.
(3) Contribuabilii care la data de 30 septembrie 2015 beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care obțin eșalonarea în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2015 și 31 martie 2016 pot beneficia de anularea unei cote de 54,2% din dobânda eșalonată la plată și nestinsă la 30 septembrie 2015, inclusiv, dacă eșalonarea la plată se finalizează până la 31 martie 2016. În acest caz, cota de 54,2% din dobânda achitată odată cu plata ratei de eșalonare se restituie potrivit Codului de procedură fiscală.”
Art. II. - Prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilități fiscale sunt aplicabile în mod corespunzător și pentru penalitățile de întârziere, precum și pentru o cotă de 54,2% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale administrate de organul fiscal central, cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, și individualizate în decizii de impunere, emise ca urmare a unei inspecții fiscale, și comunicate în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2015 și data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2015. În acest caz, condiția prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2015 se consideră îndeplinită și dacă aceste diferențe de obligații de plată principale sunt achitate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. III. - Dobânzile, penalitățile și alte asemenea sume aferente unor obligații de plată principale reprezentând imputații stabilite, potrivit legii, de instituții sau autorități publice centrale sau locale în sarcina angajaților acestora se anulează dacă obligațiile de plată principale se achită până la 31 martie 2016. În acest caz, cererea de anulare a accesoriilor se depune și se soluționează de către instituția sau autoritatea publică emitentă a actului de imputare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI, CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 12 ianuarie 2016.
Nr. 4.
Comentarii articol (0)