avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1078 soluții astăzi

Noutăți de interpretare fiscală 2025: Retrospectivă și clarificări cu Mirela Păunescu

11:00, Marți, 27 Mai 2025

Dată eveniment

27 Mai 2025

Invitați

  • Mirela Păunescu - Consultant fiscal, auditor financiar, expert contabil și conf. univ. dr. la ASE București

Moderatori

Important! Acest eveniment este accesibil abonaților care au achiziționat abonamentul Premium Fiscal Complet. 

Primele luni ale anului fiscal 2025 au adus un val de modificări legislative și provocări semnificative în implementarea noilor reglementări fiscale, generând numeroase întrebări și situații dificile pentru contribuabili. În acest context dinamic, avocatnet.ro organizează un eveniment retrospectiv pentru a evalua cum s-au interpretat și aplicat în practică aceste schimbări. 

Alături de Mirela Păunescu, consultant fiscal, auditor financiar, expert contabil și conf. univ. dr. la ASE București, vom analiza noutățile de interpretare apărute de la începutul anului până în prezent, precum și provocările practice întâmpinate în implementarea e-Factura și raportarea SAF-T. De asemenea, vom evalua modul în care sunt aplicate în practică impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), noul regim pentru microîntreprinderi, precum și impactul eliminării facilităților fiscale din domeniile IT, construcții și sectorul agro-alimentar.

Mirela va aborda, totodată, modificările recente la taxa pe stâlp, jurisprudența relevantă și clarificările administrative apărute în ultimele luni, inclusiv aplicarea impozitului pe dividende majorat la 10%. În plus, vom discuta diferențele semnificative dintre interpretările inițiale ale legislației și aplicarea lor efectivă, cu accent pe lecțiile învățate și soluțiile practice pentru contribuabili.