Termenul de depunere a declarației unice este vinerea viitoare, iar principalul mod de completare și depunere a acestui formular are deja probleme de funcționare. Site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), în fapt, când merge, când nu merge de două săptămâni încoace. Citește articolul
Cei care obțin venituri nesalariale și nu mai sunt asigurați în vreun alt fel la sănătate nu sunt obligați să plătească contribuția la sănătate (CASS) dacă veniturile nesalariale pe care sunt obligați să le fiscalizeze prin declarația unică sunt sub plafonul de 12 salarii minime brute. Dar se pot trezi că ar avea nevoie de asigurarea la sănătate în timpul acestui an și decid să se asigure prin declarația unică. Cel mai bun moment pentru a face acest lucru este acum, până pe 15 martie, iar nu mai târziu, subliniază un contabil, pentru că altfel se poate ajunge la plata unei contribuții mai mari. Citește articolul
Contribuabilii care obțin venituri din activități independente au posibilitatea să se asigure voluntar pentru concedii și indemnizații medicale, potrivit legislației în vigoare. Astfel, o persoană fizică autorizată (PFA) poate încheia contract de asigurare cu casa de sănătate, plătind o contribuție lunară aplicată unui venit ales, dar nu mai mic de un salariu minim brut, iar asta chiar dacă plătește deja contribuția la sănătate pentru veniturile respective. Citește articolul
E preferabil să existe un contract scris între chiriaș și cel care-i închiriază locuința. Și mai bine, pentru a evita acuzațiile de evaziune, e preferabil ca veniturile să fie impozitate. Închirierea unei locuințe ridică însă mai multe probleme de drept pentru proprietar și chiriașul său: cum trebuie făcut contractul pentru a fi valabil, cum poate fi folosit la executarea silită, când e nevoie de un preaviz la terminarea contractului ș.a.m.d. Anul acesta s-au schimbat câteva lucruri ce țin de taxarea veniturilor proprietarilor din chirii, dar și de înregistrarea contractului. Prin urmare, iată răspunsurile la câteva dintre cele mai importante probleme ale proprietarilor și chiriașilor, în pas cu ultimele noutăți: Citește articolul
Declarația unică, cea mai importantă noutate în peisajul fiscal anul acesta, trebuie depusă de contribuabilii care obțin venituri nesalariale în 2018, ce trebuie taxate conform reglementărilor fiscale, dar și de către cei care au de regularizat venituri din anul precedent. Azi este ultima zi de depunere a acestei declarații. Deși termenul inițial fusese stabilit pentru 15 iulie, el a fost prelungit. În acest context, am zis să trecem în revistă aspectele cele mai importante legate de depunerea acesteia. Citește articolul
Termenul de depunere a declarației unice de către contribuabilii români care obțin venituri nesalariale se apropie cu pași repezi. Pentru a veni în ajutorul celor care încă nu au depus declarația și sunt nelămuriți, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a venit azi cu un ghid de depunere a acestui document. Doar anul acesta, declarația unică se poate depune până la cel târziu 16 iulie, urmând ca, de la anul, termenul să fie 15 martie. Citește articolul