Media Intră în comunitate
avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 528 soluții astăzi
Acasă Subiect: decizii ccr
Subiect: decizii ccr
ACCES GRATUIT

UPDATE Decizia CCR prin care s-a stabilit că apariția motivării după pronunțarea hotărârilor penale încalcă drepturile justițiabililor, oficializată. Legislația, deja modificată

Curtea Constituțională a României (CCR) nu e de acord cu textul din Codul de procedură penală legat de motivarea hotărârilor judecătorești. Mai exact, CCR a declarat neconstituțională, printr-o decizie pronunțată la începutul lunii aprilie și oficializată astăzi, practica veche a instanțelor, prin care motivarea era emisă la ceva vreme de la anunțarea unei hotărâri. După cum apare în motivarea deciziei CCR, ce a apărut spre începutul lunii mai pe site-ul instituției, "redactarea hotărârii judecătorești (...) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză (...) este aptă să lipsească persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil". În mod normal, apariția unei decizii CCR în Monitorul Oficial marchează începutul perioadei de 45 de zile în care autoritățile trebuie să modifice legislația în acord cu aceasta. Totuși, deoarece legislația a fost deja modificată în acord cu decizia din aprilie a CCR, oficializarea ei nu are efecte concrete. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Oficial: Motivarea hotărârilor în procesele penale se va face odată cu pronunțarea. Modificarea intră în vigoare sâmbătă

Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârilor judecătoreşti în procesele penale se vor face în maximum 120 de zile de la încheierea dezbaterilor, potrivit unei legi apărute miercuri în Monitorul Oficial. Modificarea legislativă adoptată de Parlament a venit ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale a României (CCR), luată la începutul lunii aprilie, prin care s-a stabilit că hotărârile judecătoreşti trebuie motivate la momentul pronunţării, nu ulterior, şi că practica actuală a instanţelor este neconstituţională. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Judecătorii CCR vor fi obligați să se grăbească cu verdictele de constituționalitate pe legile adoptate de Parlament

Când e sesizată cu excepții ce privesc proiectele sau propunerile recent adoptate în Parlament și care urmează să devină legi, Curtea Constituțională a României (CCR) va trebui să răspundă în maximum 30 de zile de la sesizare. Lipsa unui termen-limită din Legea CCR ar duce uneori la întârzieri nejustificate în aplicarea unor prevederi legale, spun inițiatorii unei propuneri legislative de modificare a Legii CCR, care se află aproape de votul final la Senat. Citește articolul