Guvernul a venit recent cu o serie de optimizări la regulile pentru impozitarea veniturilor obținute de persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Însă trebuie precizat că unele dintre ele vizează inclusiv persoanele juridice. Citește articolul
În situația în care se vând case și terenuri pe o sumă mai mică decât valoarea minimă de piață, impozitul datorat statului se va calcula la nivelul valorii de piață, prevede o lege aplicabilă de luni. În momentul de față, Codul fiscal prevede că impozitul se calculează la valoarea declarată de vânzător și de cumpărător, chiar dacă aceasta este sub valoarea pieței. Citește articolul
Atunci când vine vorba de vânzarea imobilelor, persoanele fizice trebuie să fie foarte atente la intențiile pe care le au când vor să facă aceste tranzacții, spun specialiștii. Există situații la limită, în care linia dintre a fi considerat vânzător ocazional sau a fi considerat vânzător afacerist este destul de greu de tras, iar ceea ce contează, în final, ține de detalii. Citește articolul
Dacă în urma unei inspecții fiscale se constată că un contribuabil persoană fizică ar fi trebuit impozitat pentru desfășurarea unor activități independente la vânzarea de imobile, iar nu să plătească impozitul pe venitul din aceste transferuri la notar (reîncadrarea tranzacțiilor), el va trebui să plătească sume de bani suplimentare Fiscului, stabilite prin decizia de impunere. Citește articolul
Notarii publici au obligatia sa completeze ºi sa depuna, la organul fiscal competent, „Declaratia informativa privind impozitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal”(formular 208) pentru semestrul I 2011 pana luni, 25 iulie, inclusiv. Citește articolul