Firmele și PFA-urile din domeniul agroalimentar a căror activitate a fost afectată de criza coronavirusului vor putea accesa, în curând, microgranturi sau granturi pentru capital de lucru, așa cum s-a stabilit recent prin OUG. În acest sens, vineri seară a apărut în dezbatere prima procedură necesară, cea care vizează granturile pentru capital de lucru, iar a doua procedură, cea pentru microgranturi, a apărut azi în dezbatere. Citește articolul
După mai multe amânări ale finanțării, ghidul cu regulile pentru accesarea granturilor pentru investiții urmează să fie republicat în dezbatere, în iunie 2022, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), iar înscrierile urmează să se deruleze în iulie 2022, conform unui anunț recent al noului ministru de resort. Finanțarea este în pregătire de la finalul anului 2021, dar asta fără a lua în calcul că inițial se dorea acordată, sub umbrela altui cadru legal, încă din prima parte a anului 2021. Citește articolul
Firmele licențiate ca agenții de turism organizatoare vor putea cere bani de la stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le fac pentru a aduce turiști străini în România, conform unui proiect de ordin pus luni în dezbatere la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT). Citește articolul
În momentul de față, există peste zece programe majore prin care firmele și PFA-urile pot sau vor putea obține bani (de la stat sau de la bănci, cu ajutorul statului) pentru afacerile lor, în contextul epidemiei de coronavirus sau fără nicio legătură cu criza. Dintre acestea, avem patru programe pentru care înscrierile sunt în plină derulare în prezent, iar restul se află în pregătire la nivelul Guvernului pentru că încă se lucrează la cadrul lor legal. Citește articolul
În acest an se va desfășura a treia ediție a programului Start-up Nation, destinat stimulării înființării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). După ce aproximativ acum o lună a fost pusă în dezbatere publică procedura pentru implementarea programului, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a anunțat miercuri că lansarea ediției ar putea fi făcută pe final de aprilie 2022. Citește articolul
Acțiunile de colectare a deșeurilor din zonele administrate pot fi susținute de-acum de primării cu bani de la stat, potrivit unui ordin oficializat aseară. Sumele ce pot fi cerute de primării în acest sens depind de dimensiunea localității și pot ajunge până la 30.000 de lei pentru un astfel de proiect. Totodată, Ministerul Mediului anunță și desfășurarea, până pe 4 mai, a primei campanii comune de strângere a deșeurilor abandonate, în care sunt implicate atât autoritățile locale și cele centrale, dar și societatea civilă. Citește articolul
Microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile mijlocii vor putea solicita un ajutor de minimis de până la 500.000 de lei, în cadrul programului de Microindustrializare, pentru dezvoltarea propriilor afaceri, conform unui proiect de ordin publicat marți în dezbatere de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Citește articolul
Firmele care produc energie electrică (ca activitate principală sau secundară), indiferent de dimensiunea lor, pot cere, începând de azi, finanțări consistente pentru sisteme noi de energie eoliană și solară, conform unui anunț publicat de Ministerul Energiei. Citește articolul
Microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile mijlocii vor putea solicita un ajutor de minimis, în cadrul programului de Comerț și servicii, pentru dezvoltarea propriilor afaceri, conform unui proiect de ordin publicat aseară în dezbatere de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Citește articolul
După ce în toamnă s-au derulat înscrierile pentru microgranturile de 2.000 de euro de la stat pentru firme și persoane fizice, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a anunțat azi că începe procedura de plată pentru solicitanții acceptați. Mai precis, pentru a primi banii din măsura 1 din OUG nr. 130/2020, solicitanții acceptați trebuie să transmită datele contului bancar în care se vor vira banii, să semneze contractul de finanțare și să-l transmită autorităților. Citește articolul