Persoanele fizice autorizate (PFA) precum și alte categorii de contribuabili care obțin venituri din activități independente au un regim fiscal modificat din 2023. Vorbim, pe de o parte, de plata contribuției la sănătate de la un plafon de venituri de două ori mai mic decât până acum și diferențiat pe trei praguri de venit, de obligații mai mari de plată la pensiile de stat, precum și de scăderea de patru ori a pragului de venituri până la care se pot aplica normele de venit. Doar că ele nu se vor simți încă în buzunarul acestor contribuabili, ci abia de anul viitor. Citește articolul
Recunoașterea vechimii activității prestate de o persoană fizică autorizată (PFA) printr-un proiect de lege aprobat marți de deputați reprezintă un avantaj pentru acești profesioniști care vor dori să se angajeze la stat, de exemplu, fără a le aduce vreun câștig la pensie acestora. Principiul contributivității care se regăsește în actuala Lege a pensiilor rămâne activ, iar dacă nu achită contribuția aferentă asigurării sociale (CAS), chiar și voluntar, PFA-urile nu vor avea dreptul de a primi pensie de stat. Citește articolul
Contribuţia de asigurări sociale (CAS) și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) aferente veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie acordate PFA-urilor și altor profesioniști pentru întreruperea sau reducerea activității se stabilesc, mai nou, din oficiu, de către autorități, dacă beneficiarii acestora nu le-au declarat la timp prin intermediul declarației unice (formularul 212), potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat astăzi în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Citește articolul
Veniturile din activități independente se declară pentru fiscalizare prin declarația unică, încă de anul trecut. Potrivit legislației fiscale, până la 15 martie, persoanele fizice autorizate (PFA) trebuie să-li definitiveze situația pe 2018 și să achite tot ce datorează pentru acestea (contribuții și impozit) și să facă o estimare a veniturilor pe anul acesta. La contribuțiile la pensii (CAS) și (CASS) pentru 2019 există un plafon de la care există obligația de plată superior celui de anul trecut, pentru că salariul minim a crescut de la 1 ianuarie. Citește articolul
Contribuțiile la pensii (CAS) și cele la sănătate (CASS) datorate lunar de persoanele fizice autorizate (PFA) și ceilalți contribuabili ce obțin venituri din activități independente sunt raportate în prezent la un salariu minim pe economie, al cărui cuantum este de 1.900 de lei. Totuși, CAS poate fi stabilită, prin opțiune, și la un nivel superior salariului minim, prin declarația unică, de al cărei termen-limită pentru depunere ne apropiem cu pași repezi. Citește articolul
Pe măsură ce se apropie termenul limită prevăzut pentru depunerea declarației unice pe care persoanele fizice autorizate (PFA) și alte categorii de contribuabili de persoane fizice trebuie să o depună pentru mai multe categorii de venituri, discuțiile privind completarea acestui formular se întețesc. Recent, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a organizat două sesiuni online dedicate completării declarației unice pentru veniturile din activități independente, oferind lămuriri importante. Citește articolul
În contextul multiplelor modificări aduse Codului fiscal în ultima perioadă, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) propune, printr-un proiect de act normativ aflat acum în dezbatere publică, modificarea corespunzătoare a normelor de aplicare. Printre altele, documentul oferă și câteva exemple concrete privind obligațiile persoanelor fizice autorizate (PFA) din punct de vedere al contribuțiilor la pensii (CAS) și la sănătate (CASS). Citește articolul
O serie de modificări în domeniul contribuțiilor sociale datorate de către persoanele fizice se aplică de la 1 ianuarie 2018, potrivit ultimelor modificări aduse Codului fiscal. În contextul în care contribuțiile la pensii (CAS) și cele la sănătate (CASS) datorate de persoanele fizice autorizate (PFA) și ceilalți contribuabili ce obțin venituri din activități independente sunt raportate acum la noul salariu minim pe economie, de 1.900 de lei, a apărut un act normativ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) prin care sunt actualizate formularele utilizate în acest sens, fiind stabilită și o nouă procedură. Citește articolul
31 ianuarie 2017 a fost termenul-limită până la care persoanele fizice autorizate (PFA) care realizează venituri din activități independente și profesii libere au trebuit să depună la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) formularul 600, în baza căruia autoritățile le calculează contribuția la pensii (CAS) datorată în acest an. Baza de calcul pentru CAS nu poate să fie mai mică de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, al cărui nivel a fost stabilit anul acesta abia în luna februarie, așadar după expirarea termenului-limită de depunere a declarației 600. În aceste condiții, persoanele care au avut anul trecut un venit net anual cuprins între 938 de lei (35% din câștigul salarial mediu brut utilizat în 2016) și 1.095 de lei (35% din câștigul salarial mediu brut folosit în 2017) sunt sfătuite de către specialiști să anunțe organul fiscal că nu se mai încadrează în noul plafon, fixat pentru anul în curs, și să solicite astfel anularea formularului 600 pe care l-au depus la final de ianuarie. Citește articolul
Formularul 600, care se completează de către persoanele fizice autorizate care realizează venituri din activități independente și profesii libere, trebuie să fie depus la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) până cel târziu în această seară. Deși termenul limită era 31 ianuarie, fiindcă această zi a picat într-o duminică, termenul de depunere a fost prelungit până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. Nu toate PFA-urile au însă obligația să depună acest formular. Citește articolul