Liderii sindicali sustin ca la mijloc a fost vorba de o neintelegere, ca ministrul s-a grabit sa iasa cu aceasta declaratie, desi nu a avut loc o negociere propriu-zisa cu Guvernul, iar sindicatele nu si-au spus ultimul cuvant.
Nemultumirea a fost exprimata public marti, in cea de-a doua zi a Congresului National al Blocului National Sindical, la care a participat pentru scurt timp si premierul Calin Popescu Tariceanu.
Acesta s-a declarat de acord cu nivelul de 500 de lei anuntat de ministrul Muncii, si a lasat sa se inteleaga ca este de neacceptat o suma peste aceasta, dupa cum solicita sindicatele.
Desi salariul minim acceptat de guvern este de 500 de lei, cu 20 de lei mai mult decat propusera anterior patronatele, sindicatele nu sunt de acord cu el.
Dupa cum spun liderii BNS, luni seara la Guvern sindicatele au fost chemate sa li se spuna ca executivul poate accepta 500 de lei, iar patronatele ar fi dispuse sa accepte si ele aceasta suma.
Sindicatele nu accepta 500 de lei
Seful echipei de negociatori de la BNS, Minel Ivascu, i-a informat pe reprezentantii organizatiei prezenti marti la congres ca sindicatele nu au dat nici un raspuns, si au asistat si ei cu uimire la declaratiile facute aseara de ministrul Muncii referitoare la o intelegere.
Dupa cum a declarat pentru BBC si secretarul general al BNS, Matei Bratianu, sindicatele nu vor accepta nivelul minim de 500 de lei, considerata o suma umilitoare pentru mare parte a populatiei.
“Oamenii nu pot suporta sa traiasca cu cinci milioane de lei, nu se poate. Ii invit pe romani sa-si ia o hârtie, sa scrie cinci milioane, si apoi sa inceapa sa scrie in dreapta: intretinere, transport, sapun, cosmetice, si sa vada daca pot sa-si plateasca intretinerea si transportul din cinci milioane de lei”.
“Sunt peste un milion de angajati azi in Romania, vanzatori in magazine, in cofetarii, muncitori in confectii, oameni care vând in piete, salariati in intreprinderi mici si mijlocii, care au acest salariu si pe care ii afecteaza in mod brutal”, spune Matei Bratianu, secretar general al BNS.
Liderii BNS nu au spus limita minima pana la care ar fi dispusi sa negocieze. Matei Bratianu a declarat insa ca sindicatele ar prefera sa se plece de la 600 de lei, asa cum au dorit initial. Liderii sindicalisti au refuzat sa ia in discutie aceasta tema marti.
Tariceanu: mesaj prudent
La congres au stabilit ca dupa ce se sfatuiesc cu totii, sa se programeze o sedinta a Biroului Executiv care sa stabileasca si mandatul pe care il va avea de-acum inainte echipa de negiociatori cu Guvernul.
Intre timp, vor incerca sa se intalneasca si cu celelalte federatii sindicale pentru a pune la punct un plan de bataie, cum spun liderii BNS.
Prea mult timp insa nu mai au, pentru ca o decizie finala trebuie luata pâna la votarea in Parlament a legii bugetului.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a preluat mesajul transmis luni de ministrul Muncii si s-a declarat de acord cu suma anuntata, nu insa fara a-si exprima unele rezerve.
Premierul a avut o pozitie prudenta, fiind de acord cu cresterea salariilor dar nedorind ca acestea sa creasca prea mult.
Face apel si la prudenta pentru ca lucrurile sa nu scape de sub control, un mesaj din care reiese ca sindicatele au pretentii prea mari, dar nici nu vrea sa se creada ca el e impotriva celor care au nevoie de un salariu mult mai mare.
Comentarii articol (0)