ACCES GRATUIT
Profesia de avocat din Romania, integrata oficial in sistemul european
Integrarea profesiei de avocat din Romania in sistemul organizat al profesiei de avocat din tarile membre ale Uniunii Europene va fi marcata pe 7 decembrie 2007, la Roma.
Articolul continuă mai jos
Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR) va participa la „Conferinta de bun venit” organizata de Consiliul National al Barourilor Italiene sub egida Consiliului Barourilor Europene. Conferinta se va desfasura pe 7 decembrie 2007, la Roma, potrivit unui comunicat al UNBR.
Cu ocazia Conferintei, UNBR va propune Consiliului National al Barourilor Italiene identificarea modalitatilor concrete de asigurare a asistentei juridice si judiciare a cetatenilor romani aflati permanent sau temporar pe teritoriul Italiei, prin participarea avocatilor romani.
„ Problematica implicarii avocatilor romani in asigurarea asistentei juridice si judiciare a cetatenilor romani aflati permanent sau temporar in strainatate reprezinta o preocupare a Corpului profesional al avocatilor romani, a Barourilor din Romania deoarece asigurarea apararii prin avocat reprezinta o garantie constitutionala si legala la care cetatenii romani sunt indrituiti”, se precizeaza in acelasi comunicat.
Una dintre etapele integrarii profesionale a avocatilor romani a fost decizia Comisiei Permanente a UNBR, din 27 octombrie, de aplicare a Codului deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana.
Astfel, prin decizia UNBR, Codul deontologic al avocatilor din UE se aplica in Romania ca fiind si Codul deontologic al avocatului roman, incepand de la data de 1 ianuarie 2007.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)