Zilnic, milioane de oameni comunica prin intermediul postei electronice. Zilnic, sute de mii de oameni se plang de fragilitatea securitatii electronice, de slabiciunile Internetului. In ultimul an s-au furat milioane de dolari prin intermediul escrocheriei "phishing". Desi dupa fiecare mare "lovitura" sau dupa prinderea unui infractor care folosea aceasta tehnica, Internetul "vuia" cu detalii despre infractiunea respectiva, despre modurile in care poate fi evitata, parca lucrurile se inrautateau: si mai multe victime pacalite prin "phishing". Despre ce este vorba?
TEAPA. In casuta electronica poposeste un e-mail prin care sunteti anuntat "oficial", din partea unei banci sau a unei companii care emite cartea de credit, ca trebuie sa va schimbati ceva date confidentiale. Anuntul respectiv este "securizat" prin copierea site-ului oficial al institutiei in cauza. Mai departe, mail-ul respectiv ofera un link catre o adresa (si aceea falsa) unde sa treceti toate datele confidentiale ale contului bancar sau de pe cartea de credit. Iar daca toate acestea miros de la distanta a escrocherii (pentru unii), cei pacaliti se pot coaliza intr-o asociatie mondiala.
Ultima reusita de amploare a escrocheriei "phishing" a avut loc cu vreo trei saptamani in urma, victimele fiind clienti ai bancilor germane Ppostbank si Deutsche Bank. La inceputul lunii mai, politia britanica a arestat un barbat din Lancashire care reusise sa insele, prin aceeasi formula, nu mai putin de 500.000 de persoane. Si cum cyber-infractorii isi perfectioneaza tehnicile de "operare", recent, compania de securitate electronica Sophos ii anunta pe clientii Bancilor Barclays, HSBC, Lloyds, Nationwide despre un troian care facilita furtul de informatii din conturi si carti de credit.
Comentarii articol (0)