Noul Cod Civil

Pentru informatii privind Noul Cod Civil 2009 sau Noul Cod Penal 2009, va invitam sa accesati sectiunea speciala creata de Avocatnet.ro pentru adoptarea noilor coduri. Pentru a merge la sectiune, click aici.

Proiect - CODUL CIVIL

TITLU PRELIMINAR

Despre legea civilã


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Obiectul Codului civil
Art.1 � Dispozitiile prezentului cod reglementeazã raporturile civile, patrimoniale si nepatrimoniale, stabilite între persoanele fizice sau persoanele juridice.

Continutul Codului civil
Art.2 � Prezentul cod este alcãtuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referã litera sau spiritul dispozitiilor sale.


CAPITOLUL II

Aplicarea si efectele legii civile

Activitatea legii civile
Art.3 � (1) Legea intrã în vigoare la 3 zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României dacã în textul ei nu este prevãzutã o datã ulterioarã. În toate cazurile, termenul se calculeazã zi cu zi.
(2)Legea civilã se aplicã tuturor situatiilor juridice ivite cât timp este în vigoare, situatiilor juridice în curs de realizare la data intrãrii sale în vigoare, precum si efectelor viitoare ale unei situatii juridice trecute.

Neretroactivitatea legii civile
Art.4 � (1) Legea nouã nu are putere retroactivã; ea nu modificã si nici nu suprimã conditiile de constituire a unei situatii juridice anterior constituite, nici conditiile de stingere a unei situatii juridice anterior stinse. De asemenea, legea nouã nu modificã si nici nu desfiinteazã efectele deja produse ale unei situatii juridice stinse sau aflate în curs de realizare.
(2)Actele juridice lovite de nulitate la data intrãrii în vigoare a legii noi rãmân supuse legii vechi, chiar dacã potrivit legii noi ele ar fi valabile.

Supravietuirea legii vechi
Art.5 � (1) De la data intrãrii în vigoare a legii noi, efectele legii vechi înceteazã, cu exceptia cazurilor în care legea nouã dispune altfel.
(2)În cazul situatiilor juridice ale cãror efecte pot fi modificate sau stinse în mod liber de cãtre pãrti si aflate în curs de realizare la data intrãrii în vigoare a legii noi, legea veche va continua sã guverneze natura si întinderea drepturilor si obligatiilor pãrtilor, precum si orice alte efecte juridice, afarã de cazul în care prin legea nouã s-ar dispune altfel.
(3)Cu toate acestea, dispozitiile legii noi se aplicã în ceea ce priveste modalitãtile de exercitare a drepturilor sau de executare a obligatiilor, precum si a celor privitoare la transmisiunea, preluarea, transformarea sau, dupã caz, stingerea acestora, în afarã de cazurile în care prin legea nouã s-ar dispune altfel.

Iesirea din vigoare a legii civile
Art.6 � (1) O lege nu este abrogatã decât printr-o lege ulterioarã ce cuprinde o dispozitie expresã abrogatoare sau prin incompatibilitatea noilor dispozitii cu cele precedente atunci când legea nouã reglementeazã în întregime materia ce era reglementatã de legea anterioarã.
(2)O lege generalã nu abrogã dispozitiile unei legi speciale anterioare decât prin prevederi exprese.

Situatiile juridice
Art.7 � În sensul prezentului capitol, prin situatii juridice se întelege orice raporturi juridice civile împreunã cu actele sau faptele juridice generatoare, modificatoare sau extinctive, precum starea persoanelor, capacitatea lor civilã, regimul bunurilor si altele asemenea.

Analogia legii si analogia dreptului
Art.8 � (1) În cazurile neprevãzute de lege se aplicã dispozitiile privitoare la situatii juridice asemãnãtoare, iar în lipsa acestora, principiile generale ale dreptului civil.
(2)Este interzis judecãtorului sã stabileascã dispozitii general obligatorii prin hotãrârile pe care le pronuntã în cauzele ce îi sunt supuse judecãtii.

Aplicarea unor categorii de legi
Art.9 � (1) Legile care derogã de la o dispozitie generalã, care restrâng exercitiul unor drepturi civile sau care prevãd sanctiuni civile se aplicã numai în cazurile anume arãtate.
(2)De la legile care intereseazã ordinea publicã sau de la bunele moravuri nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale.

Eroarea comunã si de neînlãturat
Art.10 � (1) Când cineva, împãrtãsind credinta comunã si invincibilã, a crezut cã o persoanã are un anumit drept sau o anumitã calitate juridicã, instanta judecãtoreascã, tinând seama de împrejurãri, va putea hotãrî cã actul încheiat în aceastã eroare va produce fatã de cel aflat în eroare aceleasi efecte ca si când ar fi valabil, afarã însã de cazul când desfiintarea lui nu i-ar pricinui nici o pagubã.
(2)Eroarea comunã si de neînlãturat nu se prezumã.
(3)Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile în materie de carte funciarã si în orice alte materii în care legea reglementeazã un sistem de publicitate.


CARTEA I

Despre persoane


#PAGEBREAK# TITLUL I

Dispozitii generale

Subiectele de drept civil
Art.11 � (1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice.
(2)Persoana fizicã este omul, privit individual, ca titular de drepturi si de obligatii civile.
(3)Persoana juridicã este orice formã de organizare care, întrunind conditiile cerute de lege, este titularã de drepturi si de obligatii civile.

Recunoasterea drepturilor civile
Art.12 � Drepturile civile ale persoanelor fizice si ale persoanelor juridice sunt ocrotite si garantate de lege.

Cetãtenii strãini si apatrizii
Art.13 - (1) Cetãtenii strãini si apatrizii sunt asimilati, în conditiile legii, cu cetãtenii români, în ceea ce priveste drepturile lor civile.
(2)Asimilarea se aplicã în mod corespunzãtor si persoanelor juridice strãine.

Buna-credintã
Art.14 - (1) Persoanele fizice si persoanele juridice participante la raporturile juridice civile trebuie sã îsi exercite drepturile si sã îsi execute obligatiile cu bunã-credintã, în acord cu ordinea publicã si bunele moravuri.
(2)Buna-credintã se prezumã, cât timp nu se dovedeste contrariul.

Abuzul de drept
Art.15 � Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vãtãma sau pãgubi pe altul ori, dupã caz, într-o manierã excesivã si nerezonabilã, contrarã bunei-credinte.

Capacitatea civilã
Art.16� (1) Capacitatea civilã este recunoscutã tuturor persoanelor.
(2)Orice persoanã are capacitate de folosintã si, în afarã de cazurile prevãzute de lege, capacitate de exercitiu.

Limitele capacitãtii civile
Art.17 � (1) Nimeni nu poate fi îngrãdit în capacitatea de folosintã sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si conditiile prevãzute expres de lege.
(2)Nimeni nu poate renunta nici în tot, nici în parte, la capacitatea de folosintã sau la capacitatea de exercitiu.

Egalitatea în fata legii civile
Art.18 � Rasa, culoarea, nationalitatea, originea etnicã, limba, religia, sexul, opinia, apartenenta politicã, averea, originea socialã, gradul de culturã, precum si orice altã situatie similarã, nu au nici o influentã asupra capacitãtii civile.

Patrimoniul
Art.19 � (1) Orice persoanã fizicã sau persoanã juridicã este titularã a unui patrimoniu.
(2)Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afectatiuni, însã numai în conditiile prevãzute de lege.


#PAGEBREAK# TITLUL II

Persoana fizicã


CAPITOLUL I

Despre capacitatea civilã a persoanei fizice


Sectiunea 1

Capacitatea de folosintã

Notiune
Art.20 � Capacitatea de folosintã este aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligatii civile.

Durata capacitãtii de folosintã
Art.21 � Capacitatea de folosintã începe la nasterea persoanei si înceteazã o datã cu moartea acesteia.

Drepturile copilului conceput
Art.22 � Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, însã numai dacã el se naste viu. Dispozitiile art.329 referitoare la timpul legal al conceptiunii sunt aplicabile.


Sectiunea a 2-a

Capacitatea de exercitiu

Notiune
Art.23 � Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a încheia singurã acte juridice civile.

Începutul capacitãtii de exercitiu
Art.24 � (1) Capacitatea de exercitiu deplinã începe la data când persoana devine majorã.
(2)Persoana devine majorã la împlinirea vârstei de 18 ani.

Situatia minorului cãsãtorit
Art.25 � (1) Minorul dobândeste, prin cãsãtorie, capacitatea deplinã de exercitiu.
(2)În cazul în care cãsãtoria este anulatã, minorul care a fost de bunã-credintã la încheierea cãsãtoriei pãstreazã capacitatea deplinã de exercitiu.

Capacitatea de exercitiu anticipatã
Art.26 � Pentru motive temeinice, instanta tutelarã poate recunoaste minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplinã de exercitiu. În acest scop, vor fi ascultati si pãrintii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, si avizul consiliului de familie.

Capacitatea de exercitiu restrânsã
Art.27 � (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restrânsã.
(2)Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercitiu restrânsã se încheie de cãtre acesta, cu încuviintarea pãrintilor sau, dupã caz, a tutorelui, iar în cazurile prevãzute de lege, si cu încuviintarea instantei tutelare. Încuviintarea poate fi datã, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.
(3)Cu toate acestea, minorul prevãzut la alin.(1), poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu sunt pãgubitoare, precum si acte de dispozitie de micã valoare, cu caracter curent si care se executã la data încheierii lor.

Actele minorului care a împlinit 15 ani
Art.28 � (1) Minorul care a împlinit 15 ani poate sã încheie singur acte juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, fãrã a avea nevoie de încuviintarea pãrintilor sau a tutorelui.
(2)În acest caz, minorul exercitã singur drepturile si executã tot astfel obligatiile izvorâte din aceste acte si poate dispune singur de veniturile dobândite.

Lipsa capacitãtii de exercitiu
Art.29 � (1) Nu au capacitate de exercitiu:
- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
- interzisul judecãtoresc.
(2)Pentru cei care nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali, în conditiile prevãzute de lege.
(3)Cu toate acestea, persoana lipsitã de capacitatea de exercitiu poate face singurã acte de conservare, precum si acte de dispozitie de micã valoare, cu caracter curent si care se executã la momentul încheierii lor.

Nulitatea relativã a actelor juridice fãcute cu încãlcarea dispozitiilor privitoare la capacitate
Art.30 � Actele fãcute de persoana lipsitã de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã, altele decât cele prevãzute la art.27 alin.(3) si la art.29 alin.(3), precum si actele fãcute de tutore fãrã încuviintarea instantei tutelare, atunci când aceastã autorizare este cerutã de lege, sunt lovite de nulitate relativã, chiar fãrã dovedirea unui prejudiciu.

Lipsa dreptului la actiune
Art.31 � Minorul sau interzisul judecãtoresc nu are dreptul la actiunea în anulare sau în reductiunea obligatiilor sale dacã prejudiciul rezultã dintr-un eveniment cazual si neasteptat.

Rãspunderea civilã a minorului
Art.32 � (1) Minorul sau interzisul judecãtoresc nu se poate sustrage obligatiei extracontractuale de a repara prejudiciul cauzat altuia prin culpa sa.
(2)Simpla declaratie fãcutã de minor cã este major nu-l lipseste de actiunea în anulare sau în reductiune a obligatiilor sale.

Nulitatea pentru incapacitate
Art.33 � (1) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã poate invoca singur, în apãrare, nulitatea actului pentru incapacitatea sa rezultatã din minoritate sau din punerea sub interdictie judecãtoreascã.
(2)Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau interzisului judecãtoresc incapacitatea acestora.

Limitele obligatiei de restituire
Art.34 � Persoana lipsitã de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã nu este obligatã la restituire, decât în limita folosului realizat.

Confirmarea actelor lovite de nulitate relativã
Art.35 � Minorul devenit major poate confirma actul fãcut singur în timpul minoritãtii, atunci când el trebuia sã fie reprezentat sau asistat. Dupã descãrcarea tutorelui, el poate, de asemenea, sã confirme actul fãcut de tutorele sãu fãrã respectarea tuturor formalitãtilor cerute pentru încheierea lui valabilã.


#PAGEBREAK#Sectiunea a 3-a

Declararea judecãtoreascã a mortii

Conditii de declarare:

- generale
Art.36 � (1) În cazul în care o persoanã este dispãrutã si existã indicii cã a încetat din viatã, ea poate fi declaratã moartã prin hotãrâre judecãtoreascã, la cererea oricãrei persoane interesate, dacã au trecut cel putin patru ani de la data primirii ultimelor stiri din care rezultã cã era în viatã.
(2)Dacã data primirii ultimelor stiri despre cel dispãrut nu se poate stabili, termenul prevãzut în alin.(1) se socoteste de la sfârsitul lunii în care s-au primit ultimele stiri, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârsitul anului calendaristic.

- în împrejurãri speciale
Art.37 � (1) Cel dispãrut în împrejurãri deosebite, cum sunt inundatiile, cutremurul, catastrofa de cale feratã ori aerianã, naufragiul, în cursul unor fapte de rãzboi sau într-o altã împrejurare asemãnãtoare, ce îndreptãteste a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacã au trecut cel putin sase luni de la data împrejurãrii în care a avut loc disparitia.
(2)Dacã ziua în care a intervenit împrejurarea când a avut loc disparitia nu poate fi stabilitã, sunt aplicabile, în mod corespunzãtor, dispozitiile art.36 alin. (2).

- în cazul mortii sigure
Art.38 � Dacã încetarea din viatã este sigurã, desi cadavrul nu poate fi gãsit sau identificat, moartea poate fi declaratã prin hotãrâre judecãtoreascã fãrã a se astepta împlinirea vreunui termen de la disparitie.

Procedura de declarare a mortii
Art.39 � Judecarea cererii de declarare a mortii se face potrivit dispozitiilor Codului de procedurã civilã.

Data prezumatã a mortii celui dispãrut
Art.40 � (1) Cel declarat mort este socotit cã a încetat din viatã la data pe care hotãrârea rãmasã irevocabilã a stabilit-o ca fiind aceea a mortii. Dacã hotãrârea nu aratã si ora mortii, se socoteste cã cel declarat mort a încetat din viatã în ultima orã a zilei stabilite ca fiind aceea a mortii.
(2)În lipsa unor indicii îndestulãtoare, se va stabili cã cel declarat mort a încetat din viatã în ultima orã a celei din urmã zile a termenului prevãzut de art.36 sau art.37, dupã caz.
(3)Instanta judecãtoreascã poate rectifica data mortii stabilitã potrivit dispozitiilor alin.(1) si (2), dacã se dovedeste cã nu era posibil ca cel declarat mort sã fi murit la acea datã.

Prezumtia de viatã a celui dispãrut
Art.41 � Cel dispãrut este socotit a fi în viatã, dacã nu a intervenit o hotãrâre declarativã de moarte rãmasã irevocabilã.

Anularea hotãrârii de declararea a mortii
Art.42 � (1) Dacã cel declarat mort este în viatã se poate cere, oricând, anularea hotãrârii prin care s-a declarat moartea.
(2)Cel care a fost declarat mort poate cere, dupã anularea hotãrârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în naturã, iar dacã aceasta nu este cu putintã, restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat sã le înapoieze decât dacã, sub rezerva dispozitiilor în materie de carte funciarã, se va face dovada cã la data dobândirii stia ori trebuia sã stie cã persoana declaratã moartã este în viatã.
(3)Hotãrârea va fi oricând anulatã si în cazul în care se înfãtiseazã certificatul de deces al celui declarat mort.

Plata fãcutã mostenitorilor aparenti
Art.43 � Plata fãcutã mostenitorilor sau legatarilor cu titlu particular ai unei persoane care reapare ulterior hotãrârii declarative de moarte este valabilã si liberatorie, dacã a fost fãcutã înainte de radierea din registrul de stare civilã a mentiunii privitoare la deces.

Drepturile mostenitorului aparent
Art.44 � Mostenitorul aparent care aflã de existenta persoanei declarate decedatã prin hotãrâre judecãtoreascã pãstreazã posesiunea bunurilor si dobândeste fructele sau veniturile acestor bunuri, cât timp cel reapãrut nu solicitã restituirea lor.


#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Despre respectul fiintei umane si al drepturilor ei inerente

Dreptul la viatã si alte drepturi
Art.45 � Orice persoanã are dreptul la viatã, la sãnãtate, la integritate fizicã si psihicã, la onoare si reputatie, la respectul vietii sale familiale si private.

Atributele de identificare
Art.46 � De asemenea, orice persoanã are dreptul la nume, la domiciliu, la resedintã, precum si la o anumitã stare civilã.

Dreptul de a dispune de sine însusi
Art.47 � Persoana fizicã are dreptul sã dispunã de ea însãsi, dacã nu încalcã drepturile si libertãtile altora, ordinea publicã sau bunele moravuri.

Respectul datorat persoanei decedate
Art.48 � Persoanei decedate i se datoreazã respect cu privire la memoria sa, precum si cu privire la corpul sãu.

Respectarea vointei persoanei decedate
Art.49 � (1) Orice persoanã poate determina felul propriilor funeralii si poate dispune cu privire la corpul sãu dupã moarte. În cazul celor lipsiti de capacitate de exercitiu sau al celor cu capacitate de exercitiu restrânsã este necesar si consimtãmântul scris al pãrintilor sau, dupã caz, al tutorelui.
(2)În lipsa dorintei exprese a persoanei decedate, va fi respectatã, în ordine, vointa sotului, pãrintilor, descendentilor, rudelor în linie colateralã pânã la gradul al patrulea, inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal, iar în lipsa acestora, va hotãrî primãria în a cãrei razã teritorialã a avut loc decesul.

Prelevarea de tesuturi si organe umane
Art. 50 � Prelevarea de tesuturi si organe umane, în scop medical sau stiintific, de la persoanele decedate se efectueazã numai în conditiile prevãzute de lege.


#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Identificarea persoanei fizice


Sectiunea 1

Numele

Dreptul la nume
Art.51 �Orice persoanã are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii.

Structura numelui
Art.52 � Numele cuprinde numele de familie si prenumele.

Dobândirea numelui
Art.53 � (1) Numele de familie se dobândeste prin efectul filiatiei si se modificã prin efectul schimbãrii stãrii civile, în conditiile prevãzute de lege.
(2)Prenumele se stabileste la data înregistrãrii nasterii, pe baza declaratiei de nastere si poate fi alcãtuit din cel mult trei cuvinte. Sunt interzise prenumele fanteziste, indecente, ridicole si altele asemenea.
(3)Numele de familie si prenumele copilului gãsit, nãscut din pãrinti necunoscuti, se stabilesc, prin dispozitia primarului comunei, orasului, municipiului sau a sectorului municipiului Bucuresti, în a cãrui razã teritorialã a fost gãsit copilul.

Schimbarea numelui pe cale administrativã
Art.54 � Cetãtenii români pot obtine, în conditiile legii, schimbarea pe cale administrativã a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.

Sectiunea a 2-a

Domiciliul si resedinta

Domiciliul si resedinta
Art.55 � (1) Domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea îsi are locuinta statornicã sau principalã.
(2)Resedinta persoanei fizice este acolo unde îsi are locuinta temporarã sau secundarã.

Prezumtia de domiciliu
Art.56 � (1) Resedinta va fi socotitã domiciliu când acesta nu este cunoscut.
(2)În lipsã de resedintã, persoana fizicã este consideratã cã domiciliazã la locul unde ea se gãseste, iar dacã acesta nu se cunoaste, la locul ultimului domiciliu.

Dovada
Art.57 � (1) Dovada domiciliului si a resedintei se face cu mentiunile cuprinse în cartea de identitate.
(2)În lipsa acestor mentiuni, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a resedintei nu va putea fi opusã altor persoane.

Domiciliul minorului si al persoanei puse sub interdictie
Art.58 - (1) Domiciliul minorului este la pãrintii sãi sau la acela dintre pãrinti la care el locuieste în mod statornic.
(2)În cazul în care pãrintii au domicilii separate si nu se înteleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, decide instanta judecãtoreascã.
(3)În situatiile prevãzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimtãmântul acestora, ori, dupã caz, la o institutie de ocrotire.
(4)Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre pãrintii sãi îl reprezintã ori în cazul în care se aflã sub tutelã, precum si domiciliul persoanei puse sub interdictie, este la reprezentantul legal.

Domiciliul copilului aflat în dificultate
Art.59 � Domiciliul copilului aflat în dificultate, în cazurile prevãzute prin legea specialã, se aflã la familia sau la persoanele cãrora le-a fost dat în plasament sau încredintat, dupã caz.

Domiciliul persoanei puse sub curatelã
Art.60 - (1) În cazul în care s-a instituit o curatelã asupra bunurilor celui care a dispãrut, acesta are domiciliul la curator, în mãsura în care acesta este îndreptãtit sã-l reprezinte.
(2)Dacã un custode sau un curator a fost numit asupra unor bunuri succesorale, cei chemati la mostenire au domiciliul la custode sau la curator, în mãsura în care acesta este îndreptãtit sã-i reprezinte.

Domiciliul profesional
Art.61 � Acela care exercitã în mod statornic o activitate profesionalã sau are una ori mai multe întreprinderi agricole, comerciale sau industriale, va fi socotit cã domiciliazã si la locul acelor întreprinderi sau activitãti, în tot ceea ce priveste obligatiile patrimoniale ce s-au nãscut sau urmeazã a se executa în acel loc.

Alegerea de domiciliu
Art.62� (1) Pãrtile unui act juridic pot, prin acelasi act sau printr-un act separat, sã aleagã un domiciliu în vederea executãrii actului sau a exercitãrii drepturilor nãscute din actul principal.
(2)Alegerea domiciliului nu se prezumã, ci ea trebuie fãcutã în scris.


#PAGEBREAK#Sectiunea a 3-a

Actele de stare civilã

Dovada stãrii civile
Art.63 � Starea civilã se dovedeste cu actele întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilã, precum si cu certificatele de stare civilã eliberate pe baza acestora.

Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilã
Art.64� (1) Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilã, precum si orice înscrieri fãcute pe actele de stare civilã, se pot face numai în temeiul unei hotãrâri judecãtoresti irevocabile.
(2)Starea civilã a persoanei poate fi modificatã numai în baza unei hotãrâri de anulare, modificare, rectificare sau completare a unui act de stare civilã, dacã nu a fost formulatã si o actiune de modificare a stãrii civile.

Actele de stare civilã
Art.65 � (1) Actele de stare civilã sunt înscrisuri autentice si fac dovada pânã la înscrierea în fals pentru ceea ce reprezintã constatãrile personale ale ofiterului de stare civilã si, pânã la proba contrarã, pentru celelalte mentiuni.
(2)Hotãrârea judecãtoreascã datã cu privire la starea civilã a unei persoane este opozabilã oricãrei alte persoane cât timp printr-o nouã hotãrâre nu s-a stabilit contrariul.

Alte mijloace de dovadã a stãrii civile
Art.66 � Starea civilã se poate dovedi, înaintea instantei judecãtoresti, prin orice mijloace de probã, dacã:
a) nu au existat registre de stare civilã;
b) registrele de stare civilã s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte;
c) nu este posibilã procurarea din strãinãtate a certificatului de stare civilã sau a extrasului dupã actul de stare civilã;
d) întocmirea actului de stare civilã a fost omisã sau, dupã caz, refuzatã.


TITLUL III

Ocrotirea persoanei fizice


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Interesul persoanei ocrotite
Art.67 � (1) Orice mãsurã de ocrotire a persoanei fizice se stabileste numai în interesul acesteia.
(2)La luarea unei mãsuri de ocrotire, trebuie sã se tinã seama de posibilitatea persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si îndeplini obligatiile cu privire la persoana si bunurile sale.

Modalitãtile de ocrotire
Art.68 � (1) Ocrotirea minorului se realizeazã prin pãrinti, tutelã, plasament sau încredintare, în conditiile legii.
(2)Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdictie judecãtoreascã sau prin instituirea curatelei, în conditiile prevãzute de prezentul cod.

Instanta tutelarã
Art.69 � Procedurile prevãzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei prin tutelã si curatelã, sunt de competenta instantei tutelare, de la domiciliul persoanei ocrotite.

Ocrotirea persoanei prin tutelã
Art.70 - (1) Ocrotirea persoanei prin tutelã se realizeazã de cãtre tutore, desemnat sau numit, în conditiile prezentului cod, precum si de cãtre consiliul de familie, ca organ consultativ.
(2)Consiliul de familie poate fi constituit de cãtre instanta tutelarã numai la cererea persoanelor interesate.
(3)În cazul în care nu se constituie consiliul de familie, atributiile acestuia vor fi exercitate de cãtre instanta tutelarã în cazurile prevãzute la art.96, art.100 si art.108.


#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Despre tutela minorului


Sectiunea 1

Despre deschiderea tutelei

Cazuri de instituire
Art.71 � Tutela minorului se instituie atunci când ambii pãrinti sunt decedati, necunoscuti, decãzuti din exercitiul drepturilor pãrintesti, pusi sub interdictie, dispãruti ori declarati morti, când copilul este abandonat sau este lipsit de îngrijirea ambilor pãrinti, precum si în cazul în care, la încetarea adoptiei, instanta hotãrãste cã este în interesul minorului instituirea unei tutele.

Persoanele obligate sã înstiinteze instanta tutelarã
Art.72 � Au obligatia ca, în termen de cel mult cinci zile de la data când aflã de existenta unui minor lipsit de îngrijire pãrinteascã în cazurile prevãzute în art.71, sã înstiinteze instanta tutelarã:
- persoanele apropiate minorului, precum si administratorii si locatarii casei în care locuieste minorul;
- serviciul de stare civilã, cu prilejul înregistrãrii mortii unei persoane, precum si notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;
- instantele judecãtoresti, reprezentantii Ministerului Public si ai politiei, cu prilejul pronuntãrii, luãrii sau executãrii unei mãsuri privative de libertate;
- organele administratiei publice locale, institutiile de ocrotire, precum si orice altã persoanã.


Sectiunea a 2-a

Despre tutore

Persoana care poate fi numitã tutore
Art.73 � (1) Poate fi tutore o persoanã fizicã sau sotul si sotia, împreunã, dacã nu se aflã în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevãzute de prezentul cod.
(2)În cazul în care, în situatia prevãzutã la art.71 se aflã mai multi minori care sunt frati, se numeste de regulã un singur tutore.

Persoanele care nu pot fi numite tutore
Art.74 � (1) Nu poate fi tutore:
a) minorul, interzisul judecãtoresc sau cel pus sub curatelã;
b) cel decãzut din drepturile pãrintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;
c) cel cãruia i s-a restrâns exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotãrâre judecãtoreascã, precum si cel cu rele purtãri;
d) cel care, exercitând o tutelã, a fost îndepãrtat din aceasta;
e) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei;
f) cel înlãturat prin înscris autentic sau prin testament de cãtre pãrintele care exercita singur, în momentul mortii, responsabilitatea pãrinteascã.
(2)Dacã una din împrejurãrile arãtate la alin.(1) se iveste în timpul tutelei, tutorele va fi îndepãrtat, respectându-se aceeasi procedurã ca si la numirea lui.

Desemnarea tutorelui de cãtre pãrinte
Art.75� (1) Pãrintele poate desemna, prin înscris autentic sau prin testament, persoana care urmeazã a fi numitã tutore al copiilor sãi.
(2)Desemnarea fãcutã de pãrintele care în momentul mortii era decãzut din drepturile pãrintesti sau pus sub interdictie, este lipsitã de efecte.

Desemnarea mai multor tutori
Art.76� În cazul în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fãrã vreo preferintã, ori existã mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare sã îndeplineascã sarcinile tutelei si care îsi exprimã dorinta de a fi tutore, instanta tutelarã va hotãrî tinând seama de conditiile lor materiale, precum si de garantiile morale necesare dezvoltãrii armonioase a minorului.

Împiedicarea persoanei desemnate de a fi numit tutore
Art.77 � (1) Cel chemat la tutelã în conformitate cu dispozitiile art.75 nu poate fi înlãturat fãrã acordul sãu, decât dacã se aflã în vreunul din cazurile prevãzute la art.74 sau dacã prin numirea sa interesele minorului ar fi primejduite.
(2)Dacã cel chemat la tutelã este numai temporar împiedicat în exercitarea atributiilor ce i-au fost conferite, instanta tutelarã, dupã încetarea împiedicãrii, îl numeste tutore la cererea sa, dar nu mai târziu de sase luni de la deschiderea tutelei. Pânã atunci, instanta desemneazã un tutore provizoriu.
(3)Dupã trecerea celor sase luni, dacã persoana desemnatã nu a cerut numirea sa ca tutore, cel numit provizoriu tutore rãmâne sã îndeplineascã în continuare sarcinile tutelei.

Numirea tutorelui de cãtre instanta tutelarã
Art.78 � În lipsa unui tutore desemnat, instanta tutelarã, numeste ca tutore, dacã motive întemeiate nu se opun, o rudã sau un afin, ori un prieten al familiei minorului, având domiciliul în România, în stare sã îndeplineascã aceastã sarcinã tinând seama de relatiile personale, de apropierea domiciliilor, de conditiile materiale si de garantiile morale pe care le prezintã cel chemat la tutelã.

Procedura de numire
Art.79 � (1) Numirea tutorelui se face de instanta tutelarã în camera de consiliu prin încheiere irevocabilã. Ascultarea minorului care a împlinit 10 ani este obligatorie.
(2)În lipsa unui tutore desemnat, dacã instanta tutelarã a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face, potrivit alin.(1), cu consultarea consiliului de familie.
(3)Încheierea de numire se comunicã în scris tutorelui si se afiseazã la sediul instantei tutelare si la primãria de la domiciliul minorului.
(4)Drepturile si îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicãrii.
(5) Între timp, instanta tutelarã poate lua mãsuri provizorii cerute de interesele minorului, putând chiar sã numeascã un curator special.

Persoanele care pot refuza continuarea tutelei
Art.80 � (1) Cel numit tutore este dator sã continue îndeplinirea sarcinilor tutelei.
(2)Poate refuza continuarea tutelei:
a) cel care are vârsta de 60 de ani împliniti;
b) femeia însãrcinatã sau mama unui copil mai mic de opt ani;
c) cel care creste si educã doi sau mai multi copii;
d) cel care, din cauza bolii, a infirmitãtii, a felului îndeletnicirii, a depãrtãrii domiciliului de locul unde se aflã bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea sã îndeplineascã aceastã sarcinã.

Înlocuirea tutorelui
Art.81 � Tutorele aflat în oricare dintre situatiile prevãzute în art.80 poate cere sã fie înlocuit. Cererea de înlocuire se adreseazã instantei tutelare, care va hotãrî de urgentã. Pânã la solutionarea cererii sale de înlocuire, el este obligat sã continue exercitarea atributiilor.

Caracterul personal al tutelei
Art.82 � (1) Tutela este o sarcinã personalã.
(2)Cu toate acestea, instanta tutelarã, cu avizul consiliului de familie poate, tinând seama de mãrimea si compunerea patrimoniului minorului, sã decidã ca gestionarea patrimoniului ori doar a unei pãrti a acestuia sã fie încredintatã, potrivit legii, unei persoane fizice sau juridice specializate.

Caracterul gratuit al tutelei
Art.83 � (1) Tutela este o sarcinã gratuitã.
(2)Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptãtit, pe perioada exercitãrii sarcinilor tutelei, la o remuneratie al cãrei cuantum va fi stabilit de instanta tutelarã, cu avizul consiliului de familie, tinând seama de munca depusã în administrarea averii si de starea materialã a minorului si a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile bunurilor minorului. Instanta tutelarã, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima aceastã remuneratie, potrivit împrejurãrilor.

#PAGEBREAK#Sectiunea a 3-a

Consiliul de familie

Rolul consiliului de familie
Art.84 � Consiliul de familie se constituie pentru a supraveghea modul în care tutorele îsi exercitã drepturile si îsi îndeplineste îndatoririle cu privire la persoana si bunurile minorului.

Membrii consiliului de familie
Art.85 � (1) Instanta tutelarã poate constitui un consiliu de familie, compus din trei rude sau afini, tinând seama de gradul de rudenie si de relatiile personale cu familia minorului. În lipsã de rude sau afini pot fi numite si alte persoane care au avut legãturi de prietenie cu pãrintii minorului sau care manifestã interes pentru situatia acestuia.
(2)Sotul si sotia nu pot fi, împreunã, membri ai aceluiasi consiliu de familie.
(3)În aceleasi conditii, instanta tutelarã numeste si doi supleanti.
(4)Tutorele nu poate fi membru în consiliul de familie.

Alte dispozitii aplicabile consiliului de familie
Art.86 � Dispozitiile art.74, art. 80 alin.(1) si alin.(2) lit.d), art.81 si art. 107 se aplicã în mod corespunzãtor si membrilor consiliului de familie.

Modificarea consiliului de familie
Art.87 � În afarã de cazul prevãzut la art. 91, alcãtuirea consiliului de familie nu se poate modifica în timpul tutelei, afarã numai dacã interesele minorului ar cere o asemenea schimbare sau dacã, prin moartea sau disparitia unuia dintre membri, ar fi necesarã completarea.

Procedura de constituire a consiliului de familie
Art.88 � (1) În vederea constituirii consiliului de familie, persoanele care îndeplinesc conditiile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de cãtre instanta tutelarã, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacã acesta a împlinit 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricãror altor persoane care au cunostintã despre situatia minorului.
(2)Numirea membrilor consiliului de familie se face de cãtre instanta tutelarã pe baza raportului anchetei referitoare la situatia psiho-socialã, precum si a oricãror altor probe.
(3)Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat.

Modul de lucru
Art.89� (1) Consiliul de familie este convocat cu cel putin 10 zile înainte de data întrunirii.
(2)Cei convocati sunt obligati sã se prezinte personal. Totusi, dacã aceasta nu este posibil, ei pot fi reprezentati de persoane care sunt rude sau afini cu pãrintii minorului, dacã aceste persoane nu sunt desemnate sau convocate în nume propriu ca membri ai consiliului de familie. Sotii se pot reprezenta reciproc.

Atributii
Art.90 � (1) Consiliul de familie dã avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instantei tutelare si ia decizii, în cazurile prevãzute de lege. Avizele consultative si deciziile se iau în mod valabil cu votul majoritãtii membrilor sãi, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai înaintatã în vârstã.
(2)La luarea deciziilor, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat; dispozitiile art.202 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(3)Deciziile consiliului de familie vor fi motivate si consemnate într-un registru special constituit.

Înlocuirea consiliului de familie
Art.91 � Tutorele poate cere instituirea unui nou consiliu, dacã în plângerile formulate potrivit prezentului cod, instanta a hotãrât de cel putin douã ori, în mod irevocabil, împotriva deciziilor consiliului de familie.

Imposibilitatea constituirii consiliului de familie
Art.92 � Dacã în cazul prevãzut la art. 91 nu este posibilã constituirea unui nou consiliu, ca si în cazul contrarietãtii de interese dintre minor si toti membrii consiliului de familie si supleanti, tutorele poate cere instantei tutelare autorizatia de a exercita singur tutela.

#PAGEBREAK#Sectiunea a 4-a

Despre exercitarea tutelei

§.1 Dispozitii generale

Exercitarea tutelei în interesul minorului
Art.93 � Tutela se exercitã numai în interesul minorului atât în ceea ce priveste persoana, cât si bunurile acestuia.

Continutul tutelei
Art.94 � (1) Tutorele are obligatia de a îngriji de minor.
(2)El este obligat sã creascã copilul, îngrijind de sãnãtatea si dezvoltarea lui fizicã si mentalã, de educarea, învãtãtura si pregãtirea profesionalã a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui.

Tutela exercitatã de ambii soti
Art.95 � (1) În cazul în care tutori sunt doi soti, acestia rãspund împreunã pentru exercitarea atributiilor tutelei. Dispozitiile privind responsabilitatea pãrinteascã sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(2)În cazul în care unul dintre soti introduce actiunea de divort, instanta, din oficiu, va înstiinta instanta tutelarã pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei.
§. 2 Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului

Avizul consiliului de familie
Art.96� Mãsurile privind persoana minorului se iau de cãtre tutore, cu avizul consiliului de familie, cu exceptia mãsurilor care au caracter curent.

Domiciliul minorului
Art.97� Minorul pus sub tutelã are domiciliul la tutore. Numai cu încuviintarea instantei tutelare minorul poate avea si o resedintã.

Felul învãtãturii sau al pregãtirii profesionale
Art.98 � (1) Felul învãtãturii sau al pregãtirii profesionale pe care minorul ce nu a împlinit 14 ani o primea la data instituirii tutelei nu poate fi schimbat de tutore, decât cu încuviintarea instantei tutelare.
(2)Instanta tutelarã nu poate, împotriva vointei minorului care a împlinit 14 ani, sã schimbe felul învãtãturii acestuia, hotãrâtã de pãrinti sau pe care minorul o primea la data instituirii tutelei.
(3)Religia în care a fost educat copilul nu se poate schimba decât în cazuri exceptionale, cu încuviintarea instantei tutelare.

Ascultarea minorului care a împlinit 10 ani
Art.99 � Instanta tutelarã nu poate hotãrî fãrã ascultarea minorului, dacã acesta a împlinit vârsta de 10 ani.
§.3 Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului

Inventarul bunurilor minorului
Art.100 � (1) Dupã numirea tutorelui si în prezenta acestuia, membrii consiliului de familie vor verifica la fata locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobãrii instantei tutelare.
(2)Creantele pe care le au fatã de minor tutorele sau vreunul din membrii consiliului de familie, sotul, o rudã în linie dreaptã ori fratii sau surorile acestora trebuie declarate, sub sanctiunea de a le pierde, cu prilejul inventarierii si pot fi plãtite numai cu aprobarea instantei tutelare.

Actele de conservare
Art.101 � Înainte de încheierea inventarului, tutorele nu poate face, în numele minorului, decât acte de conservare si acte de administrare ce nu suferã întârziere.

Obligatiile tutorelui:

- administrarea bunurilor minorului
Art.102� (1) Tutorele are obligatia de a administra cu bunã-credintã bunurile minorului.
(2)Nu sunt supuse administrãrii tutorelui bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit, dacã testatorul sau donatorul nu a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de curatorul desemnat prin actul de dispozitie sau numit de cãtre instanta tutelarã.

- reprezentarea minorului în actele civile
Art.103� Tutorele are obligatia de a reprezenta pe minor în actele civile, dar numai pânã când acesta împlineste vârsta de 14 ani.

Regimul juridic al actelor de dispozitie
Art.104 � (1) Tutorele nu poate, în numele minorului, sã facã donatii si nici sã garanteze obligatia altuia. Fac exceptie darurile obisnuite, potrivite cu starea materialã a minorului.
(2)Tutorele nu poate, fãrã avizul consiliului de familie si încuviintarea instantei tutelare, sã facã în mod valabil înstrãinarea, împãrteala, ipotecarea ori, dupã caz, gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si sã încheie orice alte acte ce depãsesc dreptul de administrare.
(3)Actele fãcute cu încãlcarea dispozitiilor cuprinse în alin.(1) si (2) sunt lovite de nulitate relativã. În cazurile prevãzute la alin.(2) actiunea în nulitate apartine consiliului de familie si instantei tutelare.
(4)Cu toate acestea, tutorele poate înstrãina, fãrã avizul consiliului de familie si fãrã încuviintarea instantei tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricãciunii, precum si bunurile devenite nefolositoare pentru minor.

Încuviintarea instantei tutelare
Art.105 � (1) Instanta tutelarã acordã tutorelui încuviintarea, numai dacã actul rãspunde unei nevoi sau prezintã un folos neîndoielnic pentru minor.
(2)Încuviintarea se va da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, conditiile de încheiere a actului.
(3)În caz de vânzare, încuviintarea va arãta dacã vânzarea se va face prin bunã învoialã, licitatie publicã, sau în alt mod.
(4)În toate cazurile, instanta tutelarã poate indica tutorelui modul în care se întrebuinteazã sumele de bani obtinute.

Încuviintarea actelor minorului care a împlinit 14 ani
Art.106 � (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviintarea tutorelui sau, dupã caz, a curatorului.
(2)Dacã actul pe care minorul care a împlinit vârsta de 14 ani urmeazã sã-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate face decât cu încuviintarea instantei tutelare si cu avizul consiliului de familie, va fi necesarã atât încuviintarea acesteia, cât si avizul consiliului de familie.
(3)Minorul nu poate sã facã donatii, altele decât darurile obisnuite potrivit stãrii lui materiale si nici sã garanteze obligatia altuia.
(4)Actele fãcute cu încãlcarea dispozitiilor alin.(1)-(3) sunt lovite de nulitate relativã.

Interzicerea unor contracte
Art.107 � (1) Este interzisã, sub sanctiunea nulitãtii absolute, încheierea de acte juridice între tutore sau sotul, o rudã în linie dreaptã ori fratii sau surorile tutorelui, pe de o parte, si minor, pe de altã parte.
(2)Dispozitiile alin.(1) nu se aplicã în cazul în care bunul este cumpãrat la licitatie publicã de un coproprietar sau de un titular al unei garantii reale.

Fixarea sumei anuale necesare pentru întretinerea minorului
Art.108 � (1) Consiliul de familie stabileste suma anualã necesarã pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale si poate modifica, potrivit împrejurãrilor, aceastã sumã.
(2)Cheltuielile necesare pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale se acoperã din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulãtoare, instanta tutelarã va dispune vânzarea bunurilor minorului prin bunã învoialã sau prin licitatie publicã.
(3)Obiectele ce au valoare afectivã pentru familia minorului sau pentru minor nu vor fi vândute decât în mod exceptional.
(4)Dacã minorul este lipsit de bunuri si nu are pãrinti sau alte rude care sunt obligate prin lege sã-i acorde întretinere, ori aceasta nu este suficientã, minorul are dreptul la asistentã socialã, în conditiile legii.

Sumele de bani care depãsesc nevoile întretinerii minorului
Art.109 � (1) Sumele de bani care întrec nevoile întretinerii minorului si ale administrãrii bunurilor sale, precum si titlurile de valoare, se depun, pe numele minorului, la Casa de Economii si Consemnatiuni, de unde nu pot fi ridicate decât cu încuviintarea instantei tutelare.
(2)Sumele de bani si titlurile de valoare prevãzute la alin.(1) nu pot face obiectul unor tranzactii ulterioare pe piata de capital.
(3)Tutorele poate depune si sumele necesare întretinerii, tot pe numele minorului. Acestea se trec într-un cont separat si pot fi ridicate de tutore, fãrã încuviintarea prevãzutã în alin.(1).

Cazuri de numire a curatorului special
Art.110 � (1) Ori de câte ori între tutore si minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie sã ducã la înlocuirea tutorelui, instanta tutelarã va numi un curator special.
(2)De asemenea, dacã din cauza bolii sau din alte motive, tutorele este împiedicat sã îndeplineascã un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintã sau ale cãrui acte le încuviinteazã, instanta tutelarã va numi un curator special.

#PAGEBREAK#Sectiunea a 5-a

Despre controlul exercitãrii tutelei

Controlul instantei tutelare
Art.111 � (1) Instanta tutelarã va efectua un control efectiv si continuu asupra modului în care tutorele si consiliul de familie îsi îndeplinesc atributiile cu privire la minor si bunurile acestuia.
(2)În îndeplinirea activitãtii de control, instanta tutelarã va putea cere colaborarea autoritãtilor administratiei publice, a serviciului public specializat de protectie a copilului sau a institutiilor de ocrotire, dupã caz.

Darea de seamã
Art.112 � (1) Tutorele este dator sã prezinte anual instantei tutelare o dare de seamã despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.
(2)Darea de seamã se va prezenta instantei tutelare în termen de 30 de zile de la sfârsitul anului calendaristic.
(3)Dacã averea minorului este de micã însemnãtate, instanta tutelarã poate sã încuviinteze ca darea de seamã privind administrarea bunurilor minorului sã se facã pe termene mai lungi, care nu vor depãsi însã trei ani.
(4)În afarã de darea de seamã anualã, tutorele este obligat, la cererea instantei tutelare, sã dea oricând dãri de seamã despre felul cum s-a îngrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.

Descãrcarea tutorelui
Art.113 � Instanta tutelarã va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului si la cheltuielile fãcute cu întretinerea acestuia si cu administrarea bunurilor sale si, dacã sunt corect întocmite si corespund realitãtii, va da descãrcare tutorelui.

Nulitatea dispensei de a da socoteli
Art.114 � Este lovitã de nulitate absolutã dispensa de a da socoteli stipulatã prin liberalitatea fãcutã în favoarea minorului.

Garantii
Art.115 � Instanta tutelarã poate hotãrî, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, ca tutorele sã dea garantii reale sau personale dacã interesele minorului cer o astfel de mãsurã; ea stabileste potrivit cu împrejurãrile felul si întinderea garantiilor.

Plângerea împotriva tutorelui
Art.116 � (1) Minorul, consiliul de familie, precum si toti cei prevãzuti în art.72 , pot face plângere la instanta tutelarã cu privire la actele sau faptele tutorelui pãgubitoare pentru minor.
(2)Tutorele va fi îndepãrtat dacã sãvârseste un abuz, o neglijentã gravã sau fapte care-l fac nedemn de a fi tutore, precum si dacã nu îsi îndeplineste multumitor sarcina.

#PAGEBREAK#Sectiunea a 6-a

Încetarea tutelei

Cazuri de încetare
Art.117 � (1) Tutela înceteazã în cazul în care nu se mai mentine situatia care a dus la instituirea tutelei, precum si în cazul mortii minorului.
(2)Functia tutorelui înceteazã prin moartea acestuia, prin îndepãrtarea de la sarcina tutelei sau prin înlocuirea tutorelui.

Moartea tutorelui
Art.118� (1) În cazul mortii tutorelui, mostenitorii sãi au obligatia de a înstiinta instanta tutelarã.
(2)Pânã la numirea unui nou tutore, ei vor prelua sarcinile tutelei. Dacã sunt mai multi mostenitori, ei pot desemna, prin procurã specialã, pe unul dintre ei, sã îndeplineascã în mod provizoriu sarcinile tutelei.
(3)Dacã mostenitorii sunt minori, înstiintarea instantei tutelare se poate face de orice persoanã interesatã, precum si de cele arãtate la art.72. În acest caz, mostenitorii tutorelui nu vor prelua sarcinile tutelei, ci instanta tutelarã va numi de urgentã un curator special, care poate fi executorul testamentar.

Numirea curatorului special
Art.119 � Pânã la intrarea în functiune a noului tutore, instanta tutelarã poate numi un curator special.

Darea de seamã generalã
Art.120 � (1) La încetarea tutelei, tutorele sau, dupã caz, mostenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, sã prezinte instantei tutelare o dare de seamã generalã. Tutorele are aceeasi îndatorire si în caz de îndepãrtare din tutelã.
(2)Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, dupã caz, fostului minor, mostenitorilor acestuia sau noului tutore.

Descãrcarea de gestiune
Art.121 � (1) Dupã predarea bunurilor, verificarea socotelilor si aprobarea lor, instanta tutelarã va da tutorelui descãrcare de gestiunea sa.
(2)Chiar dacã instanta tutelarã a dat tutorelui descãrcare de gestiune, acesta rãspunde pentru paguba cauzatã prin culpa sa.
(3)Tutorele care înlocuieste un alt tutore are obligatia sã cearã acestuia repararea pagubelor pe care le-a cauzat minorului prin culpa sa, sub sanctiunea de a fi obligat el însusi de a repara prejudiciul suferit de minor.

Amenda civilã
Art.122 � (1) În cazul refuzului de a continua sarcinile tutelei, tutorele poate fi sanctionat de cãtre instanta tutelarã, prin încheiere executorie, cu amendã civilã, în folosul statului, care nu poate depãsi valoarea unui salariu minim pe economie. Amenda poate fi repetatã de cel mult trei ori, la interval de câte 7 zile, dupã care se va numi un alt tutore.
(2)De asemenea, dacã tutorele, prin culpa sa, îndeplineste defectuos sarcinile tutelei, va putea fi obligat la plata unei amenzi civile, în folosul statului, care nu poate depãsi trei salarii medii pe economie.

CAPITOLUL III

Ocrotirea interzisului judecãtoresc

Conditii
Art.123 � (1) Persoana care nu are discernãmântul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitãtii mintale, va fi pusã sub interdictie.
(2)Pot fi pusi sub interdictie si minorii cu capacitate de exercitiu restrânsã.

Persoanele care pot cere punerea sub interdictie
Art.124 � Interdictia poate fi cerutã de instanta tutelarã, precum si de cei prevãzuti în art.72.

Numirea unui curator special
Art.125 � În caz de nevoie si pânã la rezolvarea cererii de punere sub interdictie, instanta tutelarã va putea numi un curator special pentru îngrijirea persoanei si reprezentarea celui a cãrui interdictie a fost cerutã, precum si pentru administrarea bunurilor.

Procedura
Art.126 � Judecarea cererii de punere sub interdictie se va face potrivit dispozitiilor Codului de procedurã civilã.

Opozabilitatea interdictiei
Art.127 � (1) Interdictia îsi produce efectele de la data când hotãrârea judecãtoreascã a rãmas irevocabilã.
(2)Cu toate acestea, lipsa de capacitate a celui interzis nu va putea fi opusã unei terte persoane decât de la data îndeplinirii formalitãtilor de publicitate prevãzute de Codul de procedurã civilã, afarã numai dacã cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdictie pe altã cale.

Comunicarea hotãrârii de punere sub interdictie
Art.128 � (1) Hotãrârea de punere sub interdictie va fi comunicatã, în conditiile legii, instantei tutelare, care va desemna de îndatã un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdictie.
(2)Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplicã si în cazul tutelei celui pus sub interdictie, în mãsura în care legea nu dispune altfel.

Nulitatea relativã a actelor fãcute de persoana pusã sub interdictie
Art.129 � Actele juridice fãcute de persoana pusã sub interdictie, altele decât cele prevãzute de art.29 alin.(3), sunt lovite de nulitate relativã, chiar dacã la data încheierii lor aceasta ar fi lucrat cu discernãmânt.

Înlocuirea tutorelui
Art.130 � Tutorele celui pus sub interdictie este în drept sã cearã înlocuirea sa dupã trei ani de la numire.

Obligatiile tutorelui
Art.131 �(1) Tutorele este dator sã îngrijeascã de cel pus sub interdictie, spre a-i grãbi vindecarea si a-i îmbunãtãti conditiile de viatã; în acest scop, se vor întrebuinta veniturile si, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdictie.
(2)Instanta tutelarã, luând avizul consiliului de familie si consultând un medic de specialitate, va hotãrî, tinând seama de împrejurãri, dacã cel pus sub interdictie va fi îngrijit la locuinta lui sau într-o institutie sanitarã.
(3)Când interzisul este cãsãtorit, va fi ascultat si sotul acestuia.

Liberalitãtile primite de descendentii interzisului
Art.132 � Din bunurile interzisului, descendentii acestuia vor putea fi gratificati sau înzestrati de cãtre tutore cu avizul consiliului de familie si cu încuviintarea instantei tutelare, fãrã însã sã se poatã da scutire de raport.

Modul de ocrotire a minorului
Art.133 � (1) Minorul care, la data punerii sub interdictie, se afla sub ocrotirea pãrintilor, va rãmâne sub aceastã ocrotire pânã la data când devine major, fãrã a i se numi un tutore. Dispozitiile art.131 sunt aplicabile si situatiei prevãzute în prezentul alineat.
(2)Dacã la data când minorul devine major el se aflã încã sub interdictie, instanta tutelarã va numi un tutore.
(3)În cazul în care, la data punerii sub interdictie, minorul se afla sub tutelã, instanta tutelarã va hotãrî dacã fostul tutore al minorului pãstreazã sarcina tutelei sau va numi un nou tutore.

Ridicarea interdictiei
Art.134 � (1) Dacã au încetat cauzele care au provocat interdictia, instanta judecãtoreascã va pronunta ridicarea ei.
(2)Cererea se va putea face de cel pus sub interdictie, de tutore, precum si de toti cei prevãzuti în art.72.
(3)Hotãrârea prin care se pronuntã ridicarea interdictiei îsi produce efectele de la data când a rãmas irevocabilã.
(4)Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusã decât în conditiile art.127 alin.(2), care se aplicã în mod corespunzãtor.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Despre curatelã

Cazuri de instituire
Art.135 � În afarã de cazurile prevãzute de lege, instanta tutelarã poate institui curatela:

a) dacã, din cauza bãtrânetii, a bolii sau a unei infirmitãti fizice, o persoanã, desi capabilã, nu poate, personal, sã-si administreze bunurile sau sã-si apere interesele în conditii multumitoare si, din motive temeinice, nu-si poate numi un reprezentant;

b) dacã din cauza bolii sau din alte motive o persoanã, desi capabilã, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sã ia mãsurile necesare în cazuri a cãror rezolvare nu suferã amânare;

c) dacã o persoanã, fiind obligatã sã lipseascã vreme îndelungatã de la domiciliu, nu a lãsat un mandatar general;

d) dacã o persoanã a dispãrut fãrã a se avea stiri despre ea si nu a lãsat un mandatar general.

Competenta instantei tutelare
Art.136 � Instanta tutelarã competentã este:

în cazul prevãzut la art.135 lit.a), instanta de la domiciliul persoanei reprezentate;

în cazul prevãzut la art.135 lit.b), fie instanta de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanta de la locul unde trebuie luate mãsurile urgente;

în cazurile prevãzute la art.135 lit.c) sau d), instanta de la ultimul domiciliu din tarã al celui lipsã ori al celui dispãrut.

Persoana care poate fi numitã curator
Art.137 � Poate fi numit curator orice persoanã în mãsurã sã îndeplineascã aceastã sarcinã.

Efectele curatelei
Art.138 � În cazurile prevãzute la art.135, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacitãtii celui pe care curatorul îl reprezintã.

Procedura de instituire
Art.139 � (1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmeazã a fi reprezentat, a sotului sãu, a rudelor sau a celor arãtati în art.72. Instanta tutelarã poate institui curatela si din oficiu.
(2)Curatela nu se poate institui decât cu consimtãmântul celui reprezentat, în afarã de cazurile în care consimtãmântul nu poate fi dat.
(3)Numirea curatorului se face de instanta tutelarã, printr-o încheiere care se comunicã în scris curatorului si se afiseazã la sediul instantei tutelare, precum si la primãria de la domiciliul celui reprezentat.

Continutul curatelei
Art.140 � (1) În cazurile în care se instituie curatela, se aplicã regulile de la mandat.
(2)Instanta tutelarã poate stabili limitele mandatului si poate da instructiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmã nu este în mãsurã sã o facã.

Înlocuirea curatorului
Art.141 � Curatorul este în drept sã cearã înlocuirea sa dupã trei ani de la numire.

Încetarea curatelei
Art.142 � Dacã au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicatã de instanta tutelarã la cererea curatorului, a celui reprezentat, a oricãruia dintre cei prevãzuti în art.72 ori din oficiu.

Alte dispozitii aplicabile
Art.143 � Dispozitiile prezentului capitol se aplicã si curatorului special prevãzut de art.82 alin.(2), art. 110, art. 119 si art. 125.



#PAGEBREAK#TITLUL IV

Persoana juridicã


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Elementele constitutive ale persoanei juridice
Art.144 � (1) Orice persoanã juridicã are o organizare de sine stãtãtoare si un patrimoniu propriu, afectat realizãrii unui anumit scop, în acord cu interesul general.
(2)Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat.

Persoana juridicã de drept privat
Art.145� Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, într-una din formele prevãzute de lege.

Persoana juridicã de drept public
Art.146� (1) Persoanele juridice de drept public se înfiinteazã, de regulã, prin lege.
(2)Prin derogare de la prevederile alin.(1), persoanele juridice de drept public se pot înfiinta prin acte ale autoritãtilor administratiei publice centrale sau locale ori în alte moduri anume prevãzute de lege.

Diferite categorii de persoane juridice
Art.147 � Sunt, în conditiile legii, persoane juridice:

a) statul si unitãtile sale administrativ-teritoriale;

b) Parlamentul;

c) Administratia Prezidentialã si autoritãtile administratiei publice centrale;

d) instantele judecãtoresti;

e) autoritãtile administrative autonome;

f) institutiile de stat si cele ale autoritãtilor administratiei publice locale;

g) partidele si aliantele politice;

h) sindicatele si alte organizatii ale acestora;

i) asociatiile si fundatiile;

j) cultele religioase;

k) societãtile cooperatiste si asociatiile teritoriale ale acestora;

l) societãtile civile, agricole si comerciale;

m) regiile autonome;

n) orice altã organizatie sau grupare care îndeplineste conditiile prevãzute la art.144.

Regimul juridic aplicabil
Art.148 � Persoanele juridice legal înfiintate se supun dispozitiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum si celor cuprinse în prezentul cod, dacã prin lege nu se prevede altfel.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Înfiintarea persoanei juridice

Modurile de înfiintare
Art.149 � (1) Persoana juridicã se înfiinteazã:

a) în temeiul actului de înfiintare al organului competent, în cazul autoritãtilor si al institutiilor publice, al unitãtilor administrativ-teritoriale, precum si al agentilor economici care se constituie de cãtre stat sau de cãtre unitãtile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiintare trebuie sã prevadã în mod expres dacã autoritatea publicã sau institutia publicã este persoanã juridicã;

b) în temeiul actului de înfiintare al celor care o constituie, autorizat, în conditiile legii;

c) în orice alt mod prevãzut de lege.
(2)Dacã prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiintare se întelege actul de constituire a persoanei juridice si, dupã caz, statutul acesteia.

Durata persoanei juridice
Art.150 � Persoana juridicã se înfiinteazã pe duratã nedeterminatã dacã prin lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel.

Înregistrarea persoanei juridice
Art.151 � (1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrãrii, dacã legile care le sunt aplicabile prevãd aceastã înregistrare.
(2)Prin înregistrare se întelege înscrierea, înmatricularea sau, dupã caz, orice altã formalitate de publicitate prevãzutã de lege.

CAPITOLUL III

Capacitatea civilã a persoanei juridice


Sectiunea 1

Despre capacitatea de folosintã a persoanei juridice

Data dobândirii capacitãtii de folosintã
Art.152 - (1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrãrii pot avea drepturi si obligatii de la data înregistrãrii lor.
(2)Celelalte persoane juridice pot avea drepturi si obligatii, dupã caz, potrivit art.149, de la data actului de înfiintare, de la data autorizãrii constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricãrei alte cerinte prevãzute de lege.
(3)Cu toate acestea, persoanele juridice arãtate la alin.(1) pot, chiar de la data actului de înfiintare, sã dobândeascã drepturi si sã-si asume obligatii, însã numai în mãsura necesarã pentru ca persoana juridicã sã ia fiintã în mod valabil.

Continutul capacitãtii de folosintã
Art.153 � (1) Persoana juridicã poate avea orice drepturi si obligatii civile, afarã de acelea care, prin natura lor sau în temeiul legii, nu pot apartine decât persoanei fizice.
(2)Cu toate acestea, persoanele juridice cu scop nepatrimonial nu pot avea decât acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea obiectului de activitate, stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.
(3)Actul juridic încheiat cu încãlcarea dispozitiilor alin.(1) si (2) este lovit de nulitate absolutã.

Desfãsurarea activitãtilor autorizate
Art.154 � În cazurile prevãzute de lege, persoanele juridice pot desfãsura anumite activitãti numai în baza unei autorizatii speciale; dreptul de a desfãsura asemenea activitãti ia nastere din momentul obtinerii autorizatiei respective.

Capacitatea de a primi liberalitãti
Art.155 � Dacã prin lege nu se dispune altfel, orice persoanã juridicã poate primi liberalitãti, în conditiile dreptului comun, chiar de la data actului de înfiintare sau, în cazul fundatiilor testamentare, din momentul decesului testatorului.

Sectiunea a 2-a

Despre capacitatea de exercitiu si functionarea persoanei juridice

Data dobândirii capacitãtii de exercitiu
Art.156 � (1) Persoana juridicã îsi exercitã drepturile si îsi îndeplineste obligatiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
(2)Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin.(1), persoanele fizice sau persoanele juridice care prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate sã actioneze, în raporturile cu tertii, individual sau colectiv, în numele si pe seama persoanei juridice.
(3)Raporturile dintre persoana juridicã si cei care alcãtuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin asemãnare, regulilor mandatului, dacã nu s-a prevãzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.

Exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor pânã la constituirea organelor de administrare
Art.157 - (1) Pânã la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor care privesc persoana juridicã se fac de cãtre persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop.
(2)Actele juridice încheiate de cãtre persoanele desemnate cu depãsirea puterilor conferite potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru înfiintarea persoanei juridice, precum si actele încheiate de alte persoane nedesemnate obligã persoana juridicã în conditiile gestiunii de afaceri.
(3)Cel care contracteazã pentru persoana juridicã rãmâne personal tinut fatã de terti dacã aceasta nu se înfiinteazã ori dacã nu îsi asumã obligatia contractatã, în afara cazului când prin contract a fost exonerat de aceastã obligatie.

Incapacitãti si incompatibilitãti
Art.158 � Nu pot face parte din organele de administrare ale persoanei juridice incapabilii, cei cu capacitate de exercitiu restrânsã, cei decãzuti din dreptul de a exercita o functie în cadrul acestor organe, precum si cei declarati prin lege sau prin actul de constituire incompatibili sã ocupe o astfel de functie.

Participarea la circuitul civil
Art.159 - (1) Actele juridice fãcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însesi.
(2)Faptele licite sau ilicite sãvârsite de organele sale de administrare obligã persoana juridicã însãsi, dacã ele au fost îndeplinite cu prilejul exercitãrii functiei lor.
(3)Faptele ilicite atrag si rãspunderea personalã si solidarã a celor ce le-au sãvârsit, atât fatã de persoana juridicã, cât si fatã de terti.

Obligatia tertilor
Art.160 � Simpla declaratie a organelor de administrare ale persoanei juridice cã actioneazã în limitele puterilor ce le-au fost conferite, nu exonereazã pe terti de obligatia de a verifica aceste puteri.

Rãspunderea solidarã si indivizibilã
Art.161 � În cazul în care mai multe persoane care nu constituie o persoanã juridicã actioneazã, în raporturile cu tertii de bunã-credintã, ca o persoanã juridicã, ele sunt tinute sã rãspundã fatã de acestia solidar si indivizibil.

Contrarietatea de interese
Art.162 � (1) Este lovit de nulitate relativã actul juridic încheiat, în frauda intereselor persoanei juridice, de un membru al organelor de administrare dacã acesta din urmã, sotul, ascendentii sau descendentii lui, rudele în linie colateralã sau afinii sãi pânã la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes sã se încheie acel act si dacã cealaltã parte a cunoscut sau trebuia sã cunoascã acest lucru.
(2)Dacã cel care face parte din organele de administrare ale persoanei juridice este interesat, el însusi ori una dintre persoanele prevãzute la alin.(1), într-o chestiune supusã hotãrârii acestor organe, trebuie sã înstiinteze persoana juridicã si sã nu ia parte la nici o deliberare privitoare la aceastã chestiune; în caz contrar, el rãspunde pentru daunele cauzate persoanei juridice, dacã fãrã votul lui nu s-ar fi putut obtine majoritatea cerutã.

Rãspunderea persoanelor juridice de drept public
Art.163 � Dacã prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt rãspunzãtoare de faptele licite sau ilicite sãvârsite de organele lor, în aceleasi conditii ca persoanele juridice de drept privat.

Independenta patrimonialã si functionalã a persoanei juridice
Art.164 � Persoana juridicã având în subordine o altã persoanã juridicã nu rãspunde pentru obligatiile acesteia din urmã si nici persoana juridicã subordonatã nu rãspunde pentru persoana juridicã cãreia îi este subordonatã, dacã prin lege nu se dispune altfel.

Participarea la circuitul civil a statului si unitãtilor administrativ-teritoriale
Art.165 � (1) În raporturile civile în care se înfãtiseazã nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii, statul participã prin Ministerul Finantelor Publice, afarã de cazul în care legea stabileste un alt organ în acest sens.
(2)Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzãtor si unitãtilor administrativ-teritoriale care participã la raporturile civile în nume propriu, prin organele prevãzute de lege.

Rãspunderea civilã a statului si unitãtilor administrativ-teritoriale
Art.166 � (1) Dacã prin lege nu se dispune altfel, statul nu rãspunde pentru obligatiile organelor, autoritãtilor si institutiilor publice, care sunt persoane juridice. De asemenea, nici una dintre aceste persoane juridice nu rãspunde pentru obligatiile statului.
(2)Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzãtor si unitãtilor administrativ-teritoriale care nu rãspund pentru obligatiile organelor, institutiilor si serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridicã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Identificarea persoanei juridice

Nationalitatea persoanei juridice
Art.167 � Sunt de nationalitate românã toate persoanele juridice al cãror sediu, potrivit actului de constituire, este stabilit în România.

Denumirea persoanei juridice
Art.168 � (1) Persoana juridicã va purta denumirea stabilitã în conditiile legii prin actul de constituire sau prin statut.
(2)O datã cu înregistrarea persoanei juridice, se va trece în registru denumirea ei si celelalte atribute de identificare.

Sediul persoanei juridice
Art.169 � (1) Sediul persoanei juridice se stabileste potrivit actului de constituire sau statutului.
(2)În functie de obiectul de activitate, persoana juridicã poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele sau reprezentantele sale teritoriale. Dispozitiile art.62 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

Schimbarea denumirii si sediului
Art.170 � Persoana juridicã poate sã-si schimbe denumirea sau sediul, în conditiile prevãzute de lege.

Dovada denumirii si sediului
Art.171 - (1) În raporturile cu tertii, denumirea si sediul se dovedesc cu mentiunile fãcute în registrele de publicitate sau de evidentã prevãzute de lege pentru persoana juridicã respectivã.
(2)În lipsa acestor mentiuni, stabilirea sau schimbarea denumirii si a sediului nu va putea fi opusã altor persoane.

Alte atribute de identificare
Art.172 � În functie de obiectul de activitate, persoana juridicã mai poate avea si alte atribute de identificare, cum sunt capitalul social, codul fiscal, contul bancar.

Mentiuni obligatorii
Art.173 � Toate actele care emanã de la persoana juridicã trebuie sã cuprindã denumirea si sediul, precum si alte atribute de identificare, în cazurile prevãzute de lege, sub sanctiunea plãtii de daune-interese persoanei prejudiciate.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL V

Reorganizarea persoanei juridice

Notiune
Art.174 � Reorganizarea persoanei juridice este operatiunea juridicã ce implicã una sau mai multe persoane juridice si care produce efecte creatoare, modificatoare ori de încetare a lor.

Modurile de reorganizare
Art.175 � (1) Reorganizarea persoanei juridice se realizeazã prin fuziune, prin divizare sau prin transformare.
(2)Reorganizarea se face cu respectarea conditiilor prevãzute pentru dobândirea personalitãtii juridice, în afarã de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel.

Fuziunea
Art.176 � Fuziunea se face prin absorbtia unei persoane juridice de cãtre o altã persoanã juridicã sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcãtui o persoanã juridicã nouã.

Efectele fuziunii
Art.177 � (1) În cazul absorbtiei, drepturile si obligatiile persoanei juridice absorbite trec asupra persoanei juridice care o absoarbe.
(2)În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile si obligatiile acestora trec asupra noii persoane juridice astfel înfiintate.

Divizarea
Art.178 � (1) Divizarea poate fi totalã sau partialã.
(2)Divizarea totalã se face prin împãrtirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între douã sau mai multe persoane juridice care existã sau care iau, astfel, fiintã.
(3)Divizarea partialã constã în desprinderea unei pãrti din patrimoniul unei persoane juridice, care-si mentine fiinta, si în transmiterea acestei pãrti cãtre una sau mai multe persoane juridice care existã sau care se înfiinteazã în acest fel.

Efectele divizãrii
Art.179 � (1) Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiintã prin divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacã prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altã proportie.
(2)În cazul divizãrii partiale, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde si se transmite unei singure persoane juridice existente sau care ia astfel fiintã, împãrtirea patrimoniului se face în proportia pãrtii desprinse si transmise.
(3)În cazul în care partea desprinsã se transmite mai multor persoane juridice existente sau care iau astfel fiintã, împãrtirea patrimoniului între persoana juridicã fatã de care s-a fãcut desprinderea si persoanele juridice dobânditoare se va face potrivit dispozitiilor alin.(2), iar între persoanele juridice dobânditoare, împãrtirea pãrtii desprinse se va face potrivit dispozitiilor alin.(1), ce se vor aplica în mod corespunzãtor.

Întinderea rãspunderii în caz de divizare
Art.180 � (1) În cazul divizãrii, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va rãspunde:

a) pentru obligatiile legate de bunurile care formeazã obiectul drepturilor dobândite sau pãstrate integral;

b) pentru celelalte obligatii ale persoanei juridice divizate, proportional cu valoarea drepturilor dobândite sau pãstrate, socotitã dupã scãderea obligatiilor prevãzute la lit.a).
(2)Dacã o persoanã juridicã înfiintatã în conditiile art.149 alin.(1) lit.a) este supusã divizãrii prin actul de reorganizare se va putea stabili si un alt mod de împãrtire a obligatiilor decât acela prevãzut în prezentul articol.

Repartizarea contractelor în caz de divizare
Art.181 � În caz de divizare, contractele se vor repartiza, cu respectarea dispozitiilor art.153 alin.(2), 179 si 180, astfel încât executarea fiecãruia dintre ele sã se facã în întregime de cãtre o singurã persoanã juridicã dobânditoare, afarã numai dacã aceasta nu este cu putintã.

Transformarea persoanei juridice
Art.182 � (1) Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevãzute de lege, atunci când o persoanã juridicã îsi înceteazã fiinta, concomitent cu crearea, în locul ei, a unei alte persoane juridice.
(2)În aceste cazuri, drepturile si obligatiile persoanei juridice care si-a încetat existenta trec asupra persoanei juridice nou înfiintate, cu exceptia cazului în care prin actul prin care s-a dispus reorganizarea se prevede altfel.

Data transmiterii drepturilor în caz de reorganizare
Art.183 � (1) Transmiterea drepturilor si obligatiilor, în cazul reorganizãrii persoanelor juridice supuse înregistrãrii, se îndeplineste, atât între pãrti cât si fatã de terti, numai prin înregistrarea operatiunii si pe data acesteia.
(2)În ceea ce priveste celelalte persoane juridice, nesupuse înregistrãrii, transmiterea drepturilor si obligatiilor, în cazurile prevãzute de alin.(1), se îndeplineste atât între pãrti cât si fatã de terti, numai pe data aprobãrii, de cãtre organul competent, a inventarului, a bilantului contabil întocmit în vederea predãrii-primirii, a evidentei si repartizãrii tuturor contractelor în curs de executare, precum si a oricãror altor asemenea acte prevãzute de lege.

Opozitia
Art.184 � (1) Actele prin care s-a hotãrât reorganizarea pot fi atacate, dacã prin lege nu se dispune altfel, prin opozitie, de cãtre creditori si orice alte persoane interesate în termen de 30 de zile de la data înregistrãrii operatiunii, iar pentru persoanele juridice nesupuse înregistrãrii, de la data când au luat cunostintã de aprobarea de cãtre organul competent a reorganzãrii potrivit legii, dar nu mai târziu de 1 an de la data aprobãrii.
(2)Opozitia suspendã executarea fatã de oponenti pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoresti, în afarã de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
(3)Opozitia se judecã în camera de consiliu, cu citarea pãrtilor, de cãtre instanta competentã.
(4)Hotãrârea pronuntatã asupra opozitiei este supusã numai recursului.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL VI

Încetarea persoanei juridice


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Modurile de încetare
Art.185 � Încetarea persoanei juridice are loc, dupã caz, prin fuziune, divizare totalã, transformare, dizolvare, desfiintare sau printr-un alt mod prevãzut de lege.

Sectiunea a 2-a

Dizolvarea persoanei juridice

Cazuri de dizolvare
Art.186 � Persoanele juridice de drept privat se dizolvã:

a) prin declararea nulitãtii actului de înfiintare;

b) dacã termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit;

c) dacã scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit;

d) dacã scopul pe care îl urmãresc sau mijloacele întrebuintate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice, ori urmãresc un alt scop decât cel declarat;

e) prin hotãrârea organelor competente ale acestora;

f) prin orice alt mod prevãzut de lege, actul de constituire sau statut.

Nulitatea persoanei juridice
Art.187 � Declararea nulitãtii persoanei juridice se poate cere, pe cale judecãtoreascã, de cãtre orice persoanã interesatã, în cazul în care actul de constituire sau, dupã caz, statutul acesteia au fost fãcute cu nerespectarea cerintelor impuse de lege pentru constituirea ei valabilã.

Opozitie
Art.188 � În cazul în care persoana juridicã se dizolvã prin hotãrârea organului competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opozitie, dispozitiile art.184 aplicându-se în mod corespunzãtor.

Lichidarea
Art.189 � (1) Prin efectul dizolvãrii, persoana juridicã intrã în lichidare, în vederea valorificãrii activului si a plãtii pasivului.
(2)Persoana juridicã îsi pãstreazã capacitatea civilã pentru operatiunile necesare lichidãrii, pânã la terminarea acesteia.
(3)Dacã încetarea fiintei persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totalã, nu se declanseazã procedura lichidãrii.

Destinatia bunurilor rãmase dupã lichidare
Art.190 � (1) Oricare ar fi cauzele dizolvãrii, bunurile persoanei juridice rãmase dupã lichidare vor primi destinatia indicatã prin actul de constituire sau în statut, ori destinatia indicatã de hotãrârea organului competent luatã înainte de dizolvare.
(2)În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau în statut, ori în lipsa unei hotãrâri luate în conditiile alin.(1), precum si în cazul în care prevederea sau hotãrârea este contrarã legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rãmase dupã lichidare vor fi atribuite de instanta competentã unei persoane juridice cu scop identic sau asemãnãtor, dacã prin lege nu se prevede altfel. Dacã existã mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul va propune cel putin trei persoane juridice, caz în care bunurile se atribuie prin tragere la sorti.
(3)În cazul în care persoana juridicã a fost dizolvatã pentru motivele prevãzute de art.186 lit.d), precum si în cazul în care nici o persoanã juridicã nu este de acord cu preluarea bunurilor rãmase dupã lichidare în conditiile alin.(2), acestea vor fi preluate de stat, prin Ministerul Finantelor Publice.

Sectiunea a 3-a

Dispozitii speciale

Desfiintarea unor persoane juridice
Art.191 � (1) Persoanele juridice înfiintate de cãtre autoritãtile publice centrale si locale pot fi desfiintate prin hotãrârea organului care le-a înfiintat.
(2)În acest caz, dacã organul competent nu a dispus altfel, drepturile si obligatiile persoanei juridice desfiintate trec asupra persoanei juridice dobânditoare, proportional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, tinându-se însã seama si de natura obligatiilor respective.

Data încetãrii personalitãtii juridice
Art.192 � (1) Persoanele juridice supuse înregistrãrii înceteazã a avea fiintã la data radierii din registrele în care au fost înscrise.
(2)Celelalte persoane juridice înceteazã a avea fiintã de la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, dupã caz, de la data îndeplinirii oricãrei alte cerinte prevãzute de lege.



TITLUL V

Apãrarea drepturilor nepatrimoniale

Ocrotirea personalitãtii umane
Art.193 � (1) Personalitatea este ocrotitã de lege.
(2)Orice persoanã fizicã are dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de persoana umanã cum sunt viata, sãnãtatea, integritatea, demnitatea, intimitatea vietii private si de familie, creatia stiintificã, artisticã, literarã sau tehnicã, precum si a oricãror altor drepturi nepatrimoniale.

Modul de apãrare
Art.194 � (1) Persoana fizicã ce a suferit o încãlcare cu privire la drepturile sale nepatrimoniale poate cere oricând încetarea faptei prin care i se aduce o astfel de atingere si interzicerea ei pentru viitor.
(2)Totodatã, cel care a suferit o încãlcare a unor asemenea drepturi va putea cere instantei sã oblige pe autorul faptei sã îndeplineascã orice mãsuri socotite necesare de cãtre instantã spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum ar fi sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulatie a lucrurilor ori mijloacelor care au servit sau au fost destinate sã serveascã la sãvârsirea faptei prejudiciabile, obligarea autorului la publicarea hotãrârii de condamnare sau la plata unei sume de bani în folosul unei persoane juridice cu scop nepatrimonial care desfãsoarã o activitate de binefacere.
(3)Deosebit de aceasta, persoana prejudiciatã va putea cere despãgubiri sau, dupã caz, o reparatie patrimonialã pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial ce i-a fost cauzat, dacã vãtãmarea este imputabilã autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la actiune este supus, însã, prescriptiei extinctive.

Calitatea procesualã
Art.195 � (1) Actiunea pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încãlcat poate fi pornitã sau continuatã, dupã moartea persoanei vãtãmate, de cãtre sotul rãmas în viatã, de oricare dintre rudele în linie dreaptã ale persoanei decedate, precum si de oricare dintre rudele sale colaterale pânã la gradul al patrulea inclusiv.
(2)Actiunea pentru restabilirea integritãtii memoriei unei persoane decedate poate fi pornitã de cei prevãzuti la alin.(1).

Apãrarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice
Art.196 - (1) Dispozitiile acestui titlu se aplicã prin asemãnare si drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice, cum sunt dreptul la denumire, la sediu si altele asemenea.
(2)Orice membru al unei persoane juridice poate cere apãrarea prestigiului acesteia prin oricare din modalitãtile prevãzute în titlul de fatã atunci când acest prestigiu este lezat printr-o faptã ilicitã sãvârsitã de un tert.


CARTEA II

FAMILIA


TITLUL I

Dispozitii generale

Fundamentul relatiilor de familie
Art.197 � (1) Familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimtitã între soti, pe egalitatea acestora, precum si pe dreptul si îndatorirea pãrintilor de a asigura cresterea si educarea copiilor lor.
(2)Familia are dreptul la ocrotire din partea societãtii si a statului.

Libertatea cãsãtoriei
Art.198 - (1) Bãrbatul si femeia au dreptul de a se cãsãtori în scopul de a întemeia o familie.
(2)Cãsãtoria religioasã poate fi celebratã numai dupã încheierea cãsãtoriei civile.
(3)Conditiile de încheiere si cauzele de nulitate ale cãsãtoriei se stabilesc prin prezentul cod.
(4)Cãsãtoria înceteazã prin decesul sau prin declararea judecãtoreascã a mortii unuia dintre soti.

(5) Cãsãtoria poate fi desfãcutã prin divort, în conditiile legii.

Egalitatea în drepturi a copiilor
Art.199 � Copiii din afara cãsãtoriei sunt egali în fata legii cu cei din cãsãtorie, precum si cu cei adoptati.

Rãspunderea pãrintilor
Art.200 � (1) Pãrintii sunt, în primul rând, responsabili pentru cresterea si educarea copiilor lor minori.
(2)Copilul nu poate fi separat de pãrinti împotriva vointei lor, cu exceptia cazurilor prevãzute de lege.
(3)Copilul care nu locuieste la pãrintii sãi sau, dupã caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legãturi personale cu acestia.

Interesul copiilor
Art.201 � (1) În toate deciziile care îl privesc pe copil, interesele superioare ale acestuia trebuie sã fie luate în considerare cu prioritate.
(2)În vederea solutionãrii oricãror cereri privind pe minori, autoritãtile competente sunt datoare sã dea pãrtilor toate îndrumãrile necesare pentru ca acestea sã poatã recurge la metodele de solutionare pe cale amiabilã a conflictelor.
(3)Orice decizie privind relatiile de familie între pãrinti si copii trebuie sã garanteze cã dorintele si interesele pãrintilor firesti vor fi aduse la cunostinta autoritãtilor si cã acestea vor tine cont de ele.
(4)Orice procedurã privind pe minori trebuie sã se desfãsoare într-un timp rezonabil care sã nu afecteze relatiile de familie.

Ascultarea copilului
Art.202 - (1) În procedurile care îl privesc, copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat fie de cãtre judecãtor, fie de cãtre o persoanã desemnatã de acesta. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacã instanta considerã cã este necesar pentru solutionarea cauzei.
(2)Opiniile copilului vor fi luate în considerare în raport cu vârsta si cu gradul sãu de maturitate.
(3)Ascultarea copilului nu conferã acestuia calitatea de parte în proces.
(4)Dispozitiile speciale privind consimtãmântul sau prezenta copilului, în procedurile care îl privesc, precum si prevederile referitoare la desemnarea de cãtre instantã a unui reprezentant în caz de conflict de interese rãmân aplicabile.



#PAGEBREAK#TITLUL II

Cãsãtoria


CAPITOLUL I

Încheierea cãsãtoriei


Sectiunea 1

Conditiile de fond pentru încheierea cãsãtoriei

Consimtãmântul sotilor
Art.203 � Cãsãtoria se încheie prin consimtãmântul personal al viitorilor soti.

Capacitatea de a încheia cãsãtoria
Art.204� (1) Cãsãtoria se poate încheia dacã viitorii soti au împlinit vârsta de 18 ani.
(2)Minorul care a împlinit vârsta de 17 ani se poate cãsãtori numai dacã are încuviintarea pãrintilor sau, dupã caz, a tutorelui. Dacã unul dintre pãrinti este decedat sau se aflã în imposibilitate de a-si manifesta vointa, încuviintarea celuilalt pãrinte este suficientã.
(3)Dacã nu existã nici pãrinti, nici tutore care sã poatã consimti, este necesar consimtãmântul persoanei sau al autoritãtii care a fost abilitatã sa exercite drepturile pãrintesti.
(4)Cu toate acestea, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate cãsãtori în temeiul unui aviz medical, dacã, pe lângã încuviintarea prevãzutã la alin.(2), are si încuviintarea presedintelui consiliului judetean sau, dupã caz, a primarului general al municipiului Bucuresti, în a cãrui razã teritorialã îsi are domiciliul.

Bigamia
Art.205 - (1) Este interzisã încheierea unei noi cãsãtorii de cãtre persoana care este cãsãtoritã.
(2)În cazul în care sotul de bunã-credintã al unei persoane declarate moarte s-a recãsãtorit si, dupã aceasta, hotãrârea declarativã de moarte este anulatã, noua cãsãtorie rãmâne valabilã. Prima cãsãtorie se considerã desfãcutã pe data încheierii noii cãsãtorii.

Cãsãtoria între rude
Art.206 - (1) Este interzisã încheierea cãsãtoriei între rudele în linie dreaptã, precum si între cele în linie colateralã pânã la al patrulea grad inclusiv.
(2)Pentru motive temeinice, cãsãtoria între rudele în linie colateralã de gradul al patrulea poate fi încuviintatã de presedintele consiliului judetean sau, dupã caz, de primarul general al municipiului Bucuresti, în a cãrui razã teritorialã îsi are domiciliul cel care cere încuviintarea.
(3)Dispozitiile alin.(1) si (2) sunt aplicabile si în cazul rudeniei din adoptie.

Interzicerea cãsãtoriei între tutore si minorã
Art.207 � În timpul tutelei, cãsãtoria este opritã între tutore si persoana minorã care se aflã sub tutela sa.Alienatia si debilitatea mintalã
Art.208 - Este interzis sã se cãsãtoreascã alienatul mintal si debilul mintal.Starea de sãnãtate a sotilor
Art.209 � Cãsãtoria nu se va încheia dacã viitorii soti nu declarã cã si-au comunicat reciproc starea sãnãtãtii lor. În cazul în care, prin lege specialã, este opritã cãsãtoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi.

Sectiunea a 2-a

Formalitãtile pentru încheierea cãsãtoriei

Locul încheierii cãsãtoriei
Art.210 � Cãsãtoria se celebreazã de cãtre ofiterul de stare civilã, la sediul primãriei în a cãrei razã teritorialã îsi are domiciliul sau resedinta oricare dintre viitorii soti.

Declaratia de cãsãtorie
Art.211 � (1) Cei care vor sã se cãsãtoreascã vor face, personal, declaratia de cãsãtorie la primãria unde urmeazã a se încheia cãsãtoria.
(2)În cazul în care viitorul sot este minor, pãrintii sau, dupã caz, tutorele vor face personal o declaratie prin care încuviinteazã încheierea cãsãtoriei.
(3)Dacã unul dintre viitorii soti, pãrintii sau tutorele nu se aflã în localitatea unde urmeazã a se încheia cãsãtoria, ei pot face declaratia la primãria în a cãrei razã teritorialã îsi au domiciliul sau resedinta, care o transmite, în termen de 48 de ore, la primãria unde urmeazã a se încheia cãsãtoria.

Depunerea declaratiei de cãsãtorie
Art.212 � (1) În declaratia de cãsãtorie, viitorii soti vor arãta cã nu existã nici un impediment legal la cãsãtorie.
(2)O datã cu declaratia de cãsãtorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege.

Publicitatea declaratiei de cãsãtorie
Art.213 - (1) În aceeasi zi cu primirea declaratiei de cãsãtorie, ofiterul de stare civilã va dispune publicarea acesteia, prin afisarea în extras, într-un loc special amenajat, la sediul primãriei unde urmeazã sã se încheie cãsãtoria si la sediul primãriei unde celãlalt sot îsi are domiciliul sau resedinta.
(2)Extrasul din declaratia de cãsãtorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data afisãrii, datele de stare civilã ale viitorilor soti si, dupã caz, încuviintarea pãrintilor sau a tutorelui, precum si înstiintarea cã orice persoanã poate face opozitie la cãsãtorie, în termen de 10 zile de la data afisãrii.
(3)Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului sau al comunei unde urmeazã a se încheia cãsãtoria poate sã încuviinteze, pentru motive temeinice, încheierea cãsãtoriei înainte de împlinirea termenului prevãzut la alin. (2).

Reînnoirea declaratiei de cãsãtorie
Art.214 � În cazul în care cãsãtoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afisãrii declaratiei de cãsãtorie, trebuie sã se facã o nouã declaratie de cãsãtorie si sã se dispunã publicarea acesteia.

Opozitia la cãsãtorie
Art.215 � (1) Orice persoanã poate face opozitie la cãsãtorie, dacã existã un impediment legal sau dacã alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
(2)Opozitia la cãsãtorie se va face numai în scris, cu arãtarea dovezilor pe care se întemeiazã.

Refuzul celebrãrii cãsãtoriei
Art.216 � Ofiterul de stare civilã va refuza sã celebreze cãsãtoria dacã, pe baza verificãrilor pe care este obligat sã le efectueze, a opozitiilor primite sau a informatiilor pe care le detine, în mãsura în care acestea din urmã sunt notorii, constatã cã nu sunt îndeplinite conditiile prevãzute de lege.

Celebrarea cãsãtoriei
Art.217 � (1) Viitorii soti sunt obligati sã se prezinte împreunã, la sediul primãriei, pentru a-si da consimtãmântul în mod public, în prezenta a doi martori, în fata ofiterului de stare civilã.
(2)Cu toate acestea, în cazurile prevãzute de lege, ofiterul de stare civilã poate celebra cãsãtoria si în afara sediului serviciului de stare civilã, cu respectarea celorlalte conditii mentionate la alin.(1).

Martori
Art.218 - (1) Martorii atestã faptul cã sotii si-au exprimat consimtãmântul potrivit art.217.
(2)Nu pot fi martori la încheierea cãsãtoriei incapabilii, precum si cei care din cauza unei deficiente psihice sau fizice nu sunt apti sã ateste faptele prevãzute la alin.(1).
(3)Martorii pot fi rude sau afini în orice grad cu oricare dintre viitorii soti.

Încheierea cãsãtoriei
Art.219 � Cãsãtoria este încheiatã în momentul în care, dupã ce ia consimtãmântul fiecãruia dintre viitorii soti, ofiterul de stare civilã îi declarã cãsãtoriti.

Declararea regimului matrimonial
Art.220 � (1) Dupã încheierea cãsãtoriei, sotii declarã regimul matrimonial ales, despre care se va face mentiune pe actul de cãsãtorie.
(2)Ofiterul de stare civilã are obligatia ca, din oficiu si de îndatã, sã comunice la registrul special prevãzut la art.262 alin.(1) o copie de pe actul de cãsãtorie si, dupã caz, un exemplar de pe conventia matrimonialã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Dovada cãsãtoriei

Actul de cãsãtorie
Art.221 � Dupã încheierea cãsãtoriei, ofiterul de stare civilã va întocmi, de îndatã, în registrul actelor de stare civilã, actul de cãsãtorie, care se semneazã de cãtre soti, de cei doi martori si de cãtre ofiterul de stare civilã.

Dovada cãsãtoriei prin alte mijloace de probã
Art.222 � (1) Cãsãtoria se dovedeste prin actul de cãsãtorie si prin certificatul de cãsãtorie eliberat pe baza acestuia.
(2)Cu toate acestea, în situatiile prevãzute de lege, cãsãtoria se poate dovedi cu orice mijloc de probã.

CAPITOLUL III

Nulitatea cãsãtoriei


Sectiunea 1

Nulitatea absolutã a cãsãtoriei

Cazuri de nulitate
Art.223 � Este lovitã de nulitate absolutã cãsãtoria încheiatã cu încãlcarea dispozitiilor prevãzute de art.203, art.205, art.206 si art.217 alin.(1).

Confirmarea nulitãtii
Art.224 � Cãsãtoria încheiatã de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovitã de nulitate absolutã. Cu toate acestea, nulitatea se acoperã dacã, între timp, acesta a împlinit vârsta de 18 ani sau dacã sotia a nãscut ori a rãmas însãrcinatã.

Cãsãtoria fictivã
Art.225 - Cãsãtoria fictivã este lovitã de nulitate absolutã, afarã de cazul în care, între timp, a intervenit convietuirea sotilor sau au trecut doi ani de la încheierea cãsãtoriei.

Persoanele care pot invoca nulitatea
Art.226 � Orice persoanã interesatã poate introduce actiunea în nulitate absolutã. Cu toate acestea, procurorul nu poate introduce actiunea dupã încetarea cãsãtoriei.

Sectiunea a 2-a

Nulitatea relativã a cãsãtoriei

Cazuri de nulitate
Art.227 - (1) Este lovitã de nulitate relativã cãsãtoria încheiatã fãrã încuviintãrile prevãzute de art.204 alin.(2) �(4).
(2)Nulitatea poate fi invocatã numai de cãtre persoanele a cãror încuviintare era necesarã.

Confirmarea nulitãtii
Art.228 � (1) În cazul prevãzut la art.204 alin.(2), nulitatea relativã a cãsãtoriei se acoperã dacã pãrintii sau, dupã caz, tutorele au confirmat cãsãtoria încheiatã fãrã încuviintarea lor.
(2)Nulitatea relativã a cãsãtoriei încheiatã fãrã încuviintãrile prevãzute la art.204 alin.(4) se acoperã dacã acestea sunt obtinute pânã la rãmânerea irevocabilã a hotãrârii de anulare a cãsãtoriei sau dacã minorul a împlinit, între timp, vârsta de 17 ani si pãrintii sau, dupã caz, tutorele au confirmat cãsãtoria astfel încheiatã.
(3)În toate cazurile, nulitatea cãsãtoriei se acoperã dacã, între timp, minorul a împlinit vârsta de 18 ani sau dacã sotia a nãscut ori a rãmas însãrcinatã.

Eroarea si violenta
Art.229 � (1) Cãsãtoria poate fi anulatã la cererea sotului al cãrui consimtãmânt a fost viciat prin eroare sau smuls prin violentã.
(2)Constituie viciu de consimtãmânt numai eroarea privind identitatea fizicã a viitorului sot sau calitãtile esentiale ale acestuia, dacã în lipsa lor, sotul al cãrui consimtãmânt a fost viciat nu ar fi încheiat cãsãtoria.

Lipsa discernãmântului
Art.230 � Este lovitã de nulitate relativã cãsãtoria pe care persoana lipsitã vremelnic de facultãtile mintale o încheie într-un moment în care nu are discernãmânt.

Prescriptia dreptului la actiune
Art.231 - (1) Anularea cãsãtoriei poate fi cerutã în termen de 6 luni de la data la care persoanele a cãror încuviintare era necesarã pentru încheierea cãsãtoriei au luat cunostintã de încheierea acesteia sau, dupã caz, de la data încetãrii violentei, de la data la care au cunoscut eroarea ori cauza de anulare prevãzutã la art.230.
(2)Cu toate acestea, cãsãtoria nu va putea fi anulatã, dacã sotii au convietuit timp de 6 luni de la data încetãrii violentei sau de la data descoperirii erorii ori a cauzei de anulare prevãzute la art.230.

Continuarea actiunii în anulare
Art.232 � Dreptul la actiunea în nulitate relativã nu se transmite la mostenitorii sotilor; ea poate fi, însã, continuatã de cãtre acestia dacã a fost pornitã de cãtre unul dintre soti.

Sectiunea a 3-a

Despre efectele anulãrii cãsãtoriei

Cãsãtoria putativã
Art.233 � (1) Sotul care a fost de bunã-credintã la încheierea cãsãtoriei lovite de nulitate pãstreazã, pânã la data când hotãrârea judecãtoreascã rãmâne irevocabilã, situatia unui sot dintr-o cãsãtorie valabilã.
(2)Raporturile patrimoniale sunt supuse, prin asemãnare, dispozitiilor privitoare la divort.

Situatia copiilor
Art.234 � (1) Nulitatea cãsãtoriei nu are nici un efect în privinta copiilor, care pãstreazã situatia de copii din cãsãtorie.
(2)În ceea ce priveste drepturile si obligatiile dintre pãrinti si copii se aplicã, prin asemãnare, dispozitiile privitoare la divort.

Opozabilitatea hotãrârii de anulare a cãsãtoriei
Art.235 - (1) Hotãrârea judecãtoreascã de anulare a cãsãtoriei este opozabilã tertelor persoane, în conditiile legii. Dispozitiile art.220 alin.(2), art.262 si art.263 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(2)Cu toate acestea, nulitatea cãsãtoriei nu poate fi opusã unei terte persoane împotriva unui act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soti, afarã de cazul în care au fost îndeplinite formalitãtile de publicitate prevãzute de lege cu privire la actiunea în nulitate sau tertul a cunoscut ori, dupã împrejurãri, ar fi putut cunoaste cauza de nulitate a cãsãtoriei, înainte de încheierea actului.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Drepturile si îndatoririle personale ale sotilor

Caracterul general al dispozitiilor legale
Art.236 � Dispozitiile prezentului capitol se aplicã raporturilor dintre soti, oricare ar fi drepturile si obligatiile patrimoniale ale acestora.

Modul de luare a deciziilor
Art.237 � Sotii hotãrãsc împreunã în tot ceea ce priveste cãsãtoria. În caz de neîntelegere, instanta tutelarã va hotãrî în interesul familiei, în conditiile legii.

Îndatoririle sotilor
Art.238 � Sotii au îndatorirea de fidelitate, de a convietui si de a-si acorda sprijin moral reciproc.

Alegerea domiciliului conjugal
Art.239 � Dacã nu se alege un domiciliu comun, fiecare dintre soti îsi pãstreazã domiciliul pe care îl avea înainte de cãsãtorie.

Modificarea numelui de familie
Art.240 � (1) La încheierea cãsãtoriei, viitorii soti vor declara în fata ofiterului de stare civilã si în prezenta martorilor numele de familie pe care au convenit sã-l poarte în timpul cãsãtoriei.
(2)Sotii pot conveni sã-si pãstreze numele dinaintea cãsãtoriei, sã ia numele oricãruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un sot poate sã-si pãstreze numele dinaintea cãsãtoriei, iar celãlalt sã poarte numele lor reunite.

Schimbarea numelui de familie
Art.241 � (1) Sotii sunt obligati sã poarte numele declarat la încheierea cãsãtoriei.
(2)Dacã sotii au convenit sã poarte în timpul cãsãtoriei un nume comun si l-au declarat potrivit dispozitiilor art.240 alin.(1), unul dintre soti nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativã, decât cu consimtãmântul celuilalt sot.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL V

Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor


Sectiunea 1

Dispozitii comune

§1. Despre regimul matrimonial în general

Regimurile matrimoniale
Art.242 � (1) Viitorii soti pot alege regimul comunitãtii legale, regimul separatiei de bunuri, sau cel al comunitãtii conventionale.
(2)Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozitiile prezentei sectiuni, dacã prin lege nu se prevede altfel.

Opozabilitatea regimului matrimonial
Art.243 - (1) Între soti, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii cãsãtoriei.
(2)Fatã de terti, regimul matrimonial este opozabil numai de la data îndeplinirii formalitãtilor de publicitate prevãzute de lege.

Mandatul conventional
Art.244 � Un sot poate sã dea mandat celuilalt sot sã-l reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial.

Mandatul judiciar
Art.245 � (1) În cazul în care unul dintre soti se aflã în imposibilitate de a-si exprima vointa, celãlalt sot poate obtine încuviintarea instantei sã-l reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. Prin aceeasi hotãrâre se stabilesc conditiile, întinderea si perioada de valabilitate a acestui mandat.
(2)În afara altor cazuri prevãzute de lege, mandatul înceteazã atunci când sotul reprezentat nu se mai aflã în situatia prevãzutã la alin.(1) sau când este numit un tutore ori, dupã caz, un curator.
(3)Dispozitiile art.273 si art.274 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

Actele de dispozitie care pun în pericol grav interesele familiei
Art.246 - (1) În mod exceptional, dacã unul dintre soti încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celãlalt sot poate cere instantei ca, pentru o duratã determinatã, dreptul de a dispune de anumite bunuri sã poatã fi exercitat numai cu consimtãmântul sãu expres. Durata acestei mãsuri poate fi prelungitã, fãrã însã a se depãsi doi ani. Hotãrârea de încuviintare a mãsurii se comunicã în vederea îndeplinirii formalitãtilor de publicitate imobiliarã sau mobiliarã, dupã caz.
(2)Dispozitiile art.273 si art.274 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
(3)Actele încheiate cu nerespectarea hotãrârii judecãtoresti sunt lovite de nulitate relativã. Dreptul la actiune se prescrie în termen de 1 an, care începe sã curgã de la data când sotul vãtãmat a luat cunostintã de existenta actului.

Încetarea regimului matrimonial
Art.247 � (1) Regimul matrimonial înceteazã prin anularea, desfacerea sau încetarea cãsãtoriei.
(2)În mod exceptional, regimul matrimonial poate fi schimbat în timpul cãsãtoriei.

Lichidarea regimului matrimonial
Art.248 � În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichideazã potrivit legii.


§2. Locuinta familiei

Notiune
Art.249 � (1) Locuinta familiei este locuinta comunã a sotilor sau, în lipsã, locuinta sotului la care se aflã copiii.
(2)Oricare dintre soti poate cere notarea în cartea funciarã a unui imobil ca locuintã a familiei, chiar dacã nu este proprietarul imobilului.

Regimul unor acte juridice
Art.250 - (1) Nici unul dintre soti, chiar dacã este proprietar exclusiv, nu poate dispune fãrã consimtãmântul scris al celuilalt sot de drepturile care asigurã folosinta locuintei familiei.
(2)De asemenea, un sot nu poate deplasa din locuintã sau dispune de bunurile ce mobileazã sau decoreazã locuinta familiei, fãrã consimtãmântul scris al celuilalt sot.
(3)Sotul care nu si-a dat consimtãmântul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de 1 an de la data la care a luat cunostintã despre acesta, dar nu mai târziu de 1 an de la data încetãrii regimului matrimonial.
(4)În lipsa notãrii locuintei familiei în cartea funciarã, sotul care nu si-a dat consimtãmântul nu poate pretinde decât daune-interese de la celãlalt sot.

Drepturile locative asupra locuintei închiriate
Art.251 � (1) În cazul în care locuinta este detinutã în temeiul unui contract de închiriere, fiecare sot are un drept locativ propriu, chiar dacã numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de cãsãtorie.
(2)Dispozitiile art.252 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

Atribuirea beneficiului contractului de închiriere
Art.252 � (1) La desfacerea cãsãtoriei, dacã nu este posibilã folosirea locuintei de cãtre ambii soti, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soti, tinând seama, în ordine, de interesele copiilor minori, de culpa în desfacerea cãsãtoriei si de interesele legitime ale celorlalti membri ai familiei determinati potrivit legii.
(2)Sotul cãruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator sã plãteascã celuilalt sot o indemnizatie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altã locuintã, cu exceptia cazului în care divortul a fost pronuntat din culpa exclusivã a acestuia din urmã. Dacã existã bunuri comune, indemnizatia se poate imputa asupra contributiei sotului cãruia i s-a atribuit beneficiul închirierii, la cererea acestuia.
(3)Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului si produce efecte fatã de acesta de la data când hotãrârea judecãtoreascã a rãmas irevocabilã.
§3. Cheltuielile cãsãtoriei

Contributiile sotilor
Art.253 - (1) Sotii sunt obligati sã-si acorde sprijin material reciproc.
(2)Ei sunt obligati sã contribuie, în raport cu mijloacele fiecãruia, la cheltuielile cãsãtoriei, dacã prin conventie matrimonialã nu s-a prevãzut altfel.

Munca în gospodãrie
Art.254 � Munca oricãruia dintre soti în gospodãrie si pentru cresterea copiilor reprezintã o contributie la cheltuielile cãsãtoriei.

Veniturile încasate din profesie
Art.255 � Fiecare sot este liber sã exercite o profesie si sã dispunã, în conditiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligatiilor ce-i revin privind cheltuielile cãsãtoriei.

Dreptul la compensatie
Art.256 � Sotul care a participat efectiv la activitatea profesionalã a celuilalt sot poate obtine o compensatie, în mãsura îmbogãtirii acestuia din urmã, dacã participarea sa a depãsit limitele obligatiei de sprijin material si ale obligatiei de a contribui la cheltuielile cãsãtoriei.
§4. Despre conventiile matrimoniale

Obligativitatea conventiei matrimoniale
Art.257 � Dacã aleg regimul separatiei de bunuri sau regimul comunitãtii conventionale, viitorii soti trebuie sã încheie o conventie matrimonialã.

Conditii de validitate
Art.258 � Sub sanctiunea nulitãtii absolute, conventia matrimonialã se încheie, înainte de cãsãtorie, prin act autentic notarial, cu consimtãmântul personal al viitorilor soti.

Obiectul conventiei matrimoniale
Art.259 � (1) Prin conventia matrimonialã nu se poate deroga, sub sanctiunea nulitãtii absolute, de la dispozitiile legale privind regimul matrimonial ales, decât în cazurile anume prevãzute de lege.
(2)De asemenea, conventia matrimonialã nu poate aduce atingere egalitãtii dintre soti, responsabilitãtii pãrintesti sau devolutiunii succesorale legale.

Clauza de preciput
Art.260 � (1) Prin conventie matrimonialã se poate stipula ca sotul supravietuitor sã preia fãrã platã, înainte de împãrteala succesoralã, unul sau mai multe din bunurile comune, detinute în devãlmãsie sau în coproprietate.
(2)Clauza de preciput nu este supusã raportului donatiilor si nici reductiunii, afarã de cazul în care se aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari.
(3)Clauza de preciput devine caducã atunci când comunitatea înceteazã în timpul vietii sotilor.

Executarea clauzei de preciput
Art.261 - (1) Executarea clauzei de preciput se va face în naturã sau, dacã acest lucru nu este posibil, prin echivalent.
(2)Clauza de preciput nu aduce nici o atingere dreptului creditorilor comuni de a urmãri, chiar înainte de încetarea comunitãtii, bunurile ce fac obiectul clauzei.

Publicitatea conventiei matrimoniale
Art.262 � (1) Pentru a fi opozabile tertilor, conventiile matrimoniale se înscriu într-un registru special, tinut de judecãtoria în a cãrei circumscriptie se aflã domiciliul comun al sotilor sau, în lipsã, domiciliul fiecãruia dintre soti.
(2)Dacã se schimbã domiciliul în functie de care s-a fãcut înscrierea potrivit alin.(1), se va face, la cererea oricãruia dintre soti, mentiune pe marginea înscrierii initiale, urmând ca, din oficiu, conventia matrimonialã sã se înscrie în registrul special tinut de judecãtoria în circumscriptia cãreia se aflã noul domiciliu. În acest scop, instanta la care conventia a fost înscrisã initial, va comunica ultimei instante o copie a conventiei si a cererii pentru efectuarea mentiunii.
(3)Dispozitiile alin.(1) si (2) nu exclud dreptul oricãruia dintre soti de a solicita îndeplinirea formalitãtilor de publicitate.
(4)De asemenea, tinând seama de natura bunurilor, la cererea oricãruia dintre soti conventiile matrimoniale se vor nota în cartea funciarã, se vor înscrie în registrul comertului, precum si în alte registre de publicitate prevãzute de lege; în toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalitãtii de publicitate nu poate fi acoperitã prin înscrierea fãcutã în registrul special mentionat la alin.(1).

(5) Orice persoanã, fãrã a fi tinutã sã justifice vreun interes, poate cerceta registrul special mentionat la alin.(1) si poate solicita, în conditiile legii, eliberarea de extrase certificate sau, dupã caz, de copii legalizate de pe conventiile matrimoniale.

Inopozabilitatea conventiei matrimoniale
Art.263 - (1) Conventia matrimonialã nu va putea fi opusã unei terte persoane împotriva unui act încheiat de aceasta cu unul din soti, decât dacã au fost îndeplinite formalitãtile de publicitate prevãzute la art.262.
(2)Simpla cunostintã de cãtre terti a conventiei matrimoniale nu acoperã niciodatã lipsa formalitãtilor de publicitate.

Modificarea conventiei matrimoniale
Art.264 - (1) Conventia matrimonialã poate fi modificatã, înainte sau dupã încheierea cãsãtoriei, cu respectarea conditiilor prevãzute la art.258 si art.259. Dispozitiile art.262 si 263 sunt aplicabile.
(2)Nici o modificare a conventiei matrimoniale nu poate fi opusã tertilor dacã este fãcutã în frauda intereselor acestora.

Încheierea conventiei matrimoniale de cãtre minor
Art.265 - Minorul poate încheia sau modifica o conventie matrimonialã, numai cu încuviintarea ocrotitorului sãu legal si a instantei tutelare.

Sectiunea a 2-a

Regimul comunitãtii legale

Bunurile comune
Art.266 � (1) Bunurile dobândite în timpul comunitãtii legale de oricare dintre soti sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devãlmãsie ale sotilor.
(2)Dispozitiile art.262 alin.(4) si ale art.263 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.Bunuri proprii
Art.267 � Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecãrui sot:

a) bunurile dobândite prin succesiune sau donatie, cu exceptia cazului în care dispunãtorul a prevãzut, în mod expres, cã ele vor fi comune;

b) bunurile de uz personal;

c) bunurile destinate exercitãrii profesiei unuia dintre soti, dacã nu sunt elemente ale unui fond de comert care face parte din comunitatea de bunuri;

d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensã, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si alte asemenea bunuri;

e) indemnizatia de asigurare si despãgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soti;

f) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum si bunul dobândit prin intermediul acestora.

Veniturile din muncã si cele asimilate acestora
Art.268 � Bunurile de orice fel dobândite prin executarea unui drept de creantã, precum veniturile din muncã, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurãrilor sociale si altele asemenea, veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectualã, sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însã numai în cazul în care creanta devine scadentã în timpul comunitãtii.

Regimul juridic al bunurilor proprii
Art.269 - Bunurile proprii sunt supuse regimului separatiei de bunuri.

Dovada bunurilor comune
Art.270 - (1) Calitatea de bun comun nu trebuie sã fie doveditã.
(2)Dovada cã un bun este propriu se va putea face prin orice mijloc de probã. În cazul prevãzut la art.267 lit.a), dovada se face în conditiile legii.
(3)Pentru bunurile mobile dobândite înainte de cãsãtorie se va întocmi un inventar; în lipsa acestuia, se prezumã, pânã la proba contrarie, cã bunurile sunt comune.

Formalitãti de publicitate
Art.271 � Oricare dintre soti poate cere sã se facã mentiune în cartea funciarã ori, dupã caz, în alte registre de publicitate prevãzute de lege despre apartenenta unui bun la comunitate.

Actele de conservare, de folosintã si de administrare
Art.272 - (1) Fiecare sot are dreptul de a folosi bunul comun fãrã consimtãmântul expres al celuilalt sot. Cu toate acestea, schimbarea destinatiei bunului comun nu se poate face decât prin acordul sotilor.
(2)De asemenea, fiecare sot poate efectua singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum si acte de dobândire a bunurilor comune.
(3)În mãsura în care interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate, sotul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune-interese de la celãlalt sot, fãrã a fi însã afectate drepturile dobândite de terti.

Actele de dispozitie
Art.273 � (1) Actele de dispozitie având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soti.
(2)Cu toate acestea, oricare dintre soti poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a cãror înstrãinare nu este supusã, potrivit legii, anumitor formalitãti de publicitate. Dispozitiile art.272 alin.(3) rãmân aplicabile.
(3)Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin.(1) darurile obisnuite.

Nulitatea relativã
Art.274 � Actul încheiat fãrã consimtãmântul expres al celuilalt sot, atunci când el este necesar potrivit legii, este lovit de nulitate relativã.

Aportul de bunuri comune
Art.275 � (1) Bunurile comune pot face obiectul unui aport la societãti, asociatii sau fundatii, în conditiile legii, dispozitiile art.273 alin.(1) si art.274 aplicându-se în mod corespunzãtor.
(2)Pentru exercitarea drepturilor ce le revin ca asociati sotii trebuie sã desemneze un reprezentant comun, în conditiile legii.

Regimul aporturilor comune
Art.276 - (1) Nici unul dintre soti nu poate, sub sanctiunea prevãzutã la art.274, sã devinã singur asociat întrebuintând, fãrã acordul celuilalt sot, bunurile comune ca aport la o societate civilã ori comercialã sau pentru dobândirea de pãrti sociale ori, dupã caz, de actiuni. În cazul societãtilor comerciale ale cãror actiuni sunt tranzactionate pe o piatã organizatã, sotul care nu si-a dat acordul la întrebuintarea bunurilor comune nu poate pretinde decât daune-interese de la celãlalt sot, fãrã a fi afectate drepturile dobândite de terti.
(2)În toate cazurile, pãrtile sociale sau, dupã caz, actiunile sunt bunuri comune. Cu toate acestea, sotul care a devenit asociat exercitã singur toate drepturile ce decurg din aceastã calitate.

Dispozitiile testamentare
Art.277 � Fiecare sot poate dispune prin testament de partea ce i s-ar cuveni, la încetarea cãsãtoriei, din comunitatea de bunuri.

Rãspunderea pentru datoriile comune
Art.278 � Sotii rãspund cu bunurile comune pentru:

obligatiile nãscute în legãturã cu conservarea sau administrarea bunurilor comune;

b) obligatiile pe care le-au contractat împreunã;

c) obligatiile asumate de oricare dintre soti pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale cãsãtoriei.

Rãspunderea pentru datoriile personale
Art.279 � (1) Fiecare sot rãspunde cu bunurile sale proprii:

a) dacã a dobândit singur un bun comun, pentru obligatiile nãscute în legãturã cu dobândirea bunului;

b) dacã si-a însusit fãrã drept un bun, pentru obligatia de reparare a prejudiciului astfel cauzat.
(2)Cu toate acestea, atunci când celãlalt sot se foloseste de bunul respectiv cunoscând existenta obligatiilor nãscute în legãturã cu dobândirea sau, dupã caz, însusirea lui ilicitã, sotii rãspund cu bunurile comune.

Rãspunderea subsidiarã pentru datoriile comune
Art.280 � (1) În mãsura în care obligatiile comune nu au fost acoperite prin urmãrirea bunurilor comune, sotii rãspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care a plãtit datoria comunã se subrogã în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacã lichidarea s-ar face la data plãtii datoriei.
(2)Sotul care a plãtit datoria comunã în conditiile alin.(1) poate retine bunurile celuilalt sot pânã la acoperirea integralã a creantelor pe care acesta i le datoreazã.

Urmãrirea bunurilor comune
Art.281 � (1) Bunurile comune nu pot fi urmãrite de creditorii personali ai unuia dintre soti.
(2)Cu toate acestea, dupã urmãrirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul sãu personal poate cere împãrteala bunurilor comune, însã numai în mãsura necesarã pentru acoperirea creantei sale.

Lichidarea regimului comunitãtii
Art.282 � (1) La încetarea comunitãtii, acesta se lichideazã.
(2)Pânã la finalizarea lichidãrii, comunitatea subzistã atât în privinta bunurilor, cât si în privinta obligatiilor.
(3)Când comunitatea înceteazã ca urmare a încetãrii cãsãtoriei, lichidarea se face între sotul supravietuitor si mostenitorii sotului decedat. În acest caz, obligatiile care incumbã sotului decedat se divid între mostenitori proportional cu cotele ce le revin din succesiune.

Împãrteala bunurilor comune
Art.283 - (1) În cadrul lichidãrii comunitãtii, fiecare dintre soti îsi va prelua bunurile sale proprii, dupã care se va proceda la împãrteala bunurilor comune.
(2)În acest scop, se vor determina mai întâi cotele-pãrti ideale ce revin fiecãrui sot, pe baza contributiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât si la îndeplinirea obligatiilor comune; pânã la proba contrarie, se prezumã cã sotii au avut o contributie egalã.
(3)Dispozitiile art.290 alin.(2) se aplicã în mod corespunzãtor.

Împãrteala bunurilor comune în timpul regimului comunitãtii
Art.284 � (1) În timpul regimului comunitãtii, bunurile comune pot fi supuse împãrtelii, potrivit dreptului comun, în tot sau în parte, fie prin bunã învoialã, fie pe cale judecãtoreascã.
(2)Bunurile atribuite prin împãrtealã devin bunuri proprii, iar celelalte rãmân bunuri comune.

Interzicerea unor acte
Art.285 - Orice conventie contrarã dispozitiilor prezentei sectiuni este lovitã de nulitate absolutã, în mãsura în care nu este compatibilã cu regimul comunitãtii conventionale.

Sectiunea a 3-a

Regimul separatiei de bunuri

Regimul juridic aplicabil
Art.286 � Fiecare dintre soti este proprietar exclusiv în privinta bunurilor dobândite înainte de încheierea cãsãtoriei, precum si a celor pe care le dobândeste singur dupã aceastã datã.

Întocmirea inventarului bunurilor mobile
Art.287 � (1) La adoptarea acestui regim, sotii trebuie sã întocmeascã un inventar al bunurilor mobile ce apartin fiecãruia dintre ei la data încheierii cãsãtoriei.
(2)Se poate întocmi un inventar si pentru bunurile mobile dobândite în timpul separatiei de bunuri.
(3)În toate cazurile, inventarul se anexeazã la conventia matrimonialã supunându-se, pentru opozabilitate fatã de terti, la aceleasi formalitãti de publicitate ca si aceasta.
(4)În lipsa inventarului, dreptul de proprietate exclusivã se prezumã, pânã la proba contrarie, în favoarea sotului posesor.

(5) Dacã bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei conditii de formã, de validitate ori de publicitate, proprietatea exclusivã nu se poate dovedi decât prin înscrisul cerut de lege.

Bunurile proprietate comunã pe cote-pãrti
Art.288 � (1) Bunurile dobândite împreunã de soti apartin acestora în proprietate comunã pe cote-pãrti, în conditiile legii.
(2)Dovada coproprietãtii se face în conditiile art.287, care se aplicã în mod corespunzãtor.

Folosinta bunurilor celuilalt sot
Art.289 � (1) Sotul care se foloseste de bunurile celuilalt sot fãrã împotrivirea acestuia din urmã are obligatiile unui uzufructuar, cu exceptia celor prevãzute de 575, art.578 si art.579; el va fi dator sã restituie numai fructele si veniturile existente la data solicitãrii lor de cãtre celãlalt sot sau, dupã caz, la data încetãrii ori schimbãrii regimului matrimonial.
(2)Dacã unul dintre soti încheie singur un act prin care dobândeste un bun folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri apartinând celuilalt sot, acesta din urmã poate alege, în proportia bunurilor proprii folosite fãrã acordul sãu, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achizitionat si a pretinde daune-interese de la sotul achizitor; proprietatea nu poate fi însã reclamatã decât înainte ca sotul achizitor sã dispunã de bunul dobândit.

Rãspunderea pentru obligatiile personale
Art.290 � (1) Nici unul dintre soti nu poate fi tinut de obligatiile nãscute din acte sãvârsite de celãlalt sot.
(2)Cu toate acestea, sotii rãspund solidar pentru obligatiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale cãsãtoriei si a celor legate de cresterea si educarea copiilor.

Drept de retentie
Art.291 � La încetarea regimului separatiei de bunuri, fiecare dintre soti poate retine bunurile celuilalt pânã la acoperirea integralã a creantelor pe care si le datoreazã unul altuia.

Sectiunea a 4-a

Regimul comunitãtii conventionale

Domeniul de aplicare
Art.292 � Regimul comunitãtii conventionale se aplicã atunci când, în conditiile si limitele prevãzute în prezenta sectiune, se derogã, prin conventie matrimonialã, de la dispozitiile privind regimul comunitãtii legale.

Obiectul conventiei matrimoniale
Art.293 � (1) În cazul în care se adoptã comunitatea conventionalã, conventia matrimonialã se poate referi la unul sau mai multe din urmãtoarele aspecte:

a) includerea în comunitate a bunurilor dobândite înainte de cãsãtorie ori restrângerea comunitãtii numai la acestea din urmã;

b) restrângerea comunitãtii la bunurile anume determinate în conventia matrimonialã, indiferent dacã sunt dobândite înainte sau în timpul cãsãtoriei;

c) obligativitatea acordului ambilor soti pentru încheierea anumitor acte de administrare.

În acest din urmã caz, dacã unul din soti se aflã în imposibilitate de a-si exprima vointa sau se opune în mod abuziv, celãlalt sot poate sã încheie singur actul, însã numai cu încuviintarea prealabilã a instantei;

d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se va face în naturã sau, dacã acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunitãtii.

Alte dispozitii aplicabile
Art.294 � În mãsura în care prin conventie matrimonialã nu se prevede altfel, regimul juridic al comunitãtii conventionale se completeazã cu dispozitiile legale privind regimul comunitãtii legale.

Sectiunea a 5-a

Schimbarea regimului matrimonial

Schimbarea conventionalã
Art.295 - (1) Dupã cel putin un an de la încheierea cãsãtoriei, sotii pot schimba regimul matrimonial existent, ori de câte ori doresc, cu un alt regim matrimonial prin act autentic notarial, cu respectarea conditiilor prevãzute pentru încheierea conventiilor matrimoniale.
(2)Dispozitiile art.262-265 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

Aplicarea regimului separatiei de bunuri
Art.296 � (1) Instanta, la cererea unuia dintre soti, poate hotãrî, cu titlu temporar, înlocuirea regimului comunitãtii legale ori, dupã caz, conventionale cu acela al separatiei de bunuri, atunci când celãlalt sot încheie acte care pun în grav pericol interesele patrimoniale ale familiei.
(2)Dispozitiile art.262 si art.263 se aplicã în mod corespunzãtor.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL VI

Desfacerea cãsãtoriei


Sectiunea 1

Cazurile de divort

§1. Dispozitii generale

Motivele de divort
Art.297 � Divortul poate fi pronuntat:

prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptatã de celãlalt sot;

la cererea unuia dintre soti care nu mai doreste, indiferent de motiv, continuarea cãsãtoriei;

atunci când, datoritã unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vãtãmate si continuarea cãsãtoriei nu mai este posibilã;

în urma cererii oricãruia dintre soti, dacã starea sãnãtãtii unuia dintre ei face imposibilã continuarea cãsãtoriei;

când unul dintre soti a fost condamnat definitiv la o pedeapsã privativã de libertate mai mare de 5 ani.

§ 2.Divortul prin acordul sotilor

Conditii
Art.298 � (1) Divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat indiferent de data încheierii cãsãtoriei si indiferent dacã existã sau nu copii minori rezultati din cãsãtorie.
(2)Divortul prin acordul sotilor nu poate fi admis dacã unul dintre soti este pus sub interdictie.

Depunerea cererii de divort
Art.299 - Cererea de divort poate fi depusã si prin intermediul unui mandatar comun, inclusiv avocat, cu procurã specialã sub semnãturã legalizatã.

Examinarea cererii de divort
Art.300 � Instanta este obligatã sã verifice existenta consimtãmântului liber si neviciat al fiecãrui sot.

Solutionarea cererii de divort
Art.301 � (1) În toate cazurile, instanta va dispune desfacerea cãsãtoriei fãrã a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti.
(2)Prin aceeasi hotãrâre instanta va lua act de învoiala sotilor cu privire la cererile accesorii. În cazul în care nu existã învoialã sau aceasta este contrarã intereselor copiilor minori ori ale unuia dintre soti, instanta va acorda un termen de cel mult trei luni.
(3)Dacã în termenul prevãzut la alin.(2), acordul sotilor cu privire la cererile accesorii nu se realizeazã sau nu respectã îndrumãrile date de instantã, actiunea va fi respinsã ca inadmisibilã.

Divortul cerut de unul dintre soti si acceptat de celãlalt sot
Art.302 � (1) Oricare dintre soti poate cere divortul în cazul în care, din motive temeinice, continuarea cãsãtoriei a devenit imposibilã.
(2)Dacã celãlalt sot recunoaste faptele care au dus la destrãmarea vietii conjugale, instanta va admite cererea fãrã a cerceta temeinicia motivelor de divort si fãrã a se pronunta asupra culpei fiecãruia dintre soti.
(3)Declaratiile fãcute de soti nu pot fi folosite ca mijloc de probã în nici o altã actiune în justitie.

§3.Divortul la cererea unilateralã a unuia dintre soti

Conditiile divortului
Art.303 � (1) În cazul în care, indiferent de motiv, unul dintre soti nu mai doreste continuarea cãsãtoriei el va obtine divortul numai dacã au trecut cel putin sase luni de la încheierea cãsãtoriei.
(2)În acest caz, divortul se pronuntã din culpa exclusivã a reclamantului.
(3)Dacã, însã, sotul pârât declarã cã este de acord cu divortul, sunt aplicabile dispozitiile art.301.

§4.Divortul din culpa sotilor

Conditiile divortului
Art.304 � În cazul prevãzut de art.297 lit.c), divortul se poate pronunta dacã instanta stabileste culpa sotului pârât în destrãmarea cãsãtoriei. Cu toate acestea, dacã din probele administrate rezultã vina amândurora, instanta poate pronunta divortul din culpa comunã a sotilor, chiar dacã numai unul dintre ei a fãcut cerere de divort.

Divortul datorat detentiei prelungite a sotului
Art.305 - Divortul poate fi cerut de un sot, atunci când celãlalt sot a fost condamnat definitiv la o pedeapsã privativã de libertate mai mare de 5 ani. În acest caz, divortul se pronuntã din culpa acestuia din urmã.

Împãcarea sotilor
Art.306 � (1) Împãcarea sotilor poate interveni oricând în timpul procesului de divort. Într-o nouã cerere de divort nu pot fi invocate drept motive fapte petrecute înainte de împãcarea sotilor sub sanctiunea respingerii cererii.
(2)Mentinerea sau reluarea temporarã a vietii comune nu sunt considerate ca împãcare dacã au ca motiv doar nevoia, o încercare de împãcare sau educarea copiilor.

§5. Divortul remediu

Conditii
Art.307 � (1) În cazul prevãzut de art.297 lit.d), instanta va dispune desfacerea cãsãtoriei fãrã a pronunta divortul din vina unuia sau a ambilor soti.
(2)Instanta va putea desface cãsãtoria datoritã stãrii sãnãtãtii sotului pârât, numai dacã divortul nu ar produce pentru acesta consecinte deosebit de grave care sã justifice mentinerea cãsãtoriei.

Sectiunea a 2-a

Efectele divortului

§1. Data desfacerii cãsãtoriei

Data desfacerii cãsãtoriei
Art.308 - Cãsãtoria este desfãcutã din ziua când hotãrârea prin care s-a pronuntat divortul a rãmas irevocabilã.

Încetarea regimului matrimonial
Art.309 � (1) În ceea ce priveste încetarea regimului matrimonial, între soti, hotãrârea de divort produce efecte începând cu data introducerii cererii de divort.
(2)Cu toate acestea, sotul nevinovat poate cere instantei sã constate cã regimul matrimonial a încetat de la data separatiei în fapt.
(3)Dispozitiile alin.(2) sunt aplicabile si în cazul divortului prin acordul sotilor, dacã acestia au convenit astfel.

Actele încheiate în frauda celuilalt sot
Art.310 - Actele mentionate la art.273 alin.(2), precum si actele din care se nasc obligatii în sarcina comunitãtii, încheiate de unul dintre soti dupã data introducerii cererii de divort sunt lovite de nulitate relativã, dacã au fost fãcute în frauda celuilalt sot.

Opozabilitatea hotãrârii de divort
Art.311 � Hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a pronuntat divortul este opozabilã fatã de terti, în conditiile legii.
(2)Dispozitiile art.220 alin.(2) si ale art.262 si art.263 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
§2. Efectele divortului cu privire la raporturile dintre soti

Numele de familie dupã cãsãtorie
Art.312 - (1) La desfacerea cãsãtoriei prin divort, sotii pot conveni sã pãstreze numele purtat în timpul cãsãtoriei.
(2)Instanta judecãtoreascã va lua act de aceastã întelegere prin hotãrârea de divort. Pentru motive temeinice, instanta poate sã încuviinteze acest drept chiar în lipsa unei întelegeri între soti.
(3)Dacã nu a intervenit o întelegere sau dacã instanta nu a dat încuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele dinaintea cãsãtoriei.

Drepturile sotului divortat
Art.313 � (1) Divortul este considerat pronuntat împotriva sotului din a cãrui culpã exclusivã s-a desfãcut cãsãtoria.
(2)Sotul împotriva cãruia a fost pronuntat divortul pierde drepturile pe care legea sau conventiile încheiate anterior cu tertii le atribuie sotului divortat.
(3)Aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divortului prin acordul sotilor.

Dreptul la despãgubiri
Art.314 � Sotul nevinovat, care suferã un prejudiciu material sau moral prin desfacerea cãsãtoriei, va putea cere sotului vinovat sã-l despãgubeascã. Instanta judecãtoreascã va solutiona cererea prin hotãrârea de divort.

Obligatia de întretinere
Art.315 � (1) Prin desfacerea cãsãtoriei, obligatia de întretinere între soti înceteazã.
(2)Sotul divortat are dreptul la întretinere, dacã se aflã în nevoie din pricina unei incapacitãti de muncã survenite înainte de cãsãtorie, ori în timpul cãsãtoriei; el are drept la întretinere si atunci când incapacitatea se iveste în decurs de un an de la desfacerea cãsãtoriei, însã numai dacã incapacitatea se datoreazã unei împrejurãri în legãturã cu cãsãtoria.
(3)Întretinerea datoratã potrivit dispozitiilor alin.(2) se stabileste pânã la o pãtrime din venitul net al sotului obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale si cu starea de nevoie a sotului creditor. Aceastã întretinere, împreunã cu întretinerea datoratã copiilor, nu va putea depãsi o treime din venitul net al sotului obligat la platã.
(4)Când divortul este pronuntat din culpa exclusivã a unuia dintre soti, acesta nu va beneficia de prevederile alin.(2) si (3) decât timp de un an de la desfacerea cãsãtoriei.

(5) În afara altor cazuri prevãzute de lege, obligatia de întretinere înceteazã prin recãsãtorirea sotului îndreptãtit sau în cazul în care sotul îndreptãtit trãieste în stare notorie de concubinaj.
§3. Efectele divortului cu privire la raporturile dintre pãrinti si copiii lor minori

Încredintarea copiilor minori
Art.316 - (1) Instanta judecãtoreascã hotãrãste, o datã cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre pãrintii divortati si copiii lor minori, tinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetã psiho-socialã, precum si, dacã este cazul, de învoiala pãrintilor, pe care îi va asculta.
(2)Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.

Exercitarea responsabilitãtii pãrintesti
Art.317 � (1) Responsabilitatea pãrinteascã revine în comun ambilor soti, afarã de cazul în care instanta decide altfel.
(2)În lipsa întelegerii dintre pãrinti sau dacã aceasta este contrarã interesului superior al copilului, instanta va stabili, o datã cu pronuntarea divortului, domiciliul copilului minor la pãrintele la care acesta locuieste în mod statornic.
(3)În mod exceptional, dacã este în interesul superior al copilului, instanta poate stabili domiciliul la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimtãmântul acestora, ori la o institutie de ocrotire. Acestea exercitã supravegherea minorului si îndeplinesc toate actele obisnuite privind sãnãtatea, educatia si învãtãtura copilului.

Exercitarea responsabilitãtii pãrintesti de cãtre un singur pãrinte
Art. 318 � (1) Dacã existã motive întemeiate, având în vedere interesul copilului, instanta va hotãrî ca responsabilitatea pãrinteascã sã revinã numai unuia dintre pãrinti.
(2)Celãlalt pãrinte pãstreazã dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia sau la cãsãtoria acestuia.

Execitarea responsabilitãtii pãrintesti de cãtre alte persoane
Art.319 � (1) În mod exceptional, instanta va putea hotãrî plasamentul copilului la o rudã sau la o altã familie ori persoanã, cu consimtãmântul acestora sau într-o institutie de ocrotire. Acestea exercitã numai drepturile si îndatoririle care revin pãrintilor cu privire la persoana copilului.
(2)Instanta judecãtoreascã va stabili dacã drepturile cu privire la bunurile copilului se exercitã de cãtre pãrinti în comun sau revin unuia dintre ei.

Drepturile pãrintelui separat de copil
Art. 320 - (1) Pãrintele sau, dupã caz, pãrintii separati de copilul lor au dreptul de a avea legãturi personale cu acesta.
(2)În caz de neîntelegere, instanta decide cu privire la modalitãtile de exercitare a acestui drept.

Stabilirea contributiei prin hotãrârea judecãtoreascã
Art. 321 � Instanta, prin hotãrârea de divort, va stabili contributia fiecãrui pãrinte la cheltuielile de crestere a copiilor.

Modificarea mãsurilor luate cu privire la copil
Art.322 - În cazul schimbãrii împrejurãrilor, instanta judecãtoreascã va putea modifica mãsurile cu privire la drepturile si îndatoririle pãrintilor divortati fatã de copii lor minori, la cererea oricãruia dintre pãrinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a institutiei de ocrotire, a institutiei publice specializate pentru protectia copilului sau a procurorului.

Raporturile dintre pãrinti si copiii lor minori în alte cazuri
Art.323 � În cazul prevãzut de art.205 alin.(2), instanta va hotãrî asupra raporturilor dintre pãrinti si copiii lor minori, dispozitiile art. 316-322 fiind aplicabile în mod corespunzãtor.

#PAGEBREAK#TITLUL III

Rudenia


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Notiune
Art.324 � (1) Rudenia fireascã este legãtura rezultatã din descendenta unei persoane dintr-o altã persoanã sau din faptul cã mai multe persoane au un ascendent comun.
(2)Rudenia civilã este legãtura rezultatã din adoptia încheiatã în conditiile prevãzute de lege.

Rudenia în linie dreaptã sau colateralã
Art.325 � (1) Rudenia este în linie dreaptã în cazul descendentei unei persoane dintr-o altã persoanã si în linie colateralã atunci când rezultã din faptul cã mai multe persoane au un ascendent comun. Rudenia în linie dreaptã poate fi ascendentã sau descendentã.
(2)Gradul de rudenie se stabileste astfel:

a) în linie dreaptã, dupã numãrul nasterilor: astfel, copiii si pãrintii sunt rude de gradul întâi, nepotii si bunicii sunt rude de gradul al doilea;

b) în linie colateralã, dupã numãrul nasterilor, urcând de la una dintre rude pânã la ascendentul comun si coborând de la acesta pânã la cealaltã rudã; astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mãtusa si nepotul de gradul al treilea, verii primari de gradul al patrulea.

Afinitatea
Art.326 � (1) Afinitatea este legãtura dintre un sot si rudele celuilalt sot.
(2)Rudele sotului sunt, în aceeasi linie si acelasi grad, afinii celuilalt sot.



CAPITOLUL II

Filiatia


Sectiunea 1

Stabilirea filiatiei

§1. Dispozitii generale

Modurile de stabilire a filiatiei
Art.327 � (1) Filiatia fatã de mamã rezultã din faptul nasterii; ea se poate stabili si prin recunoastere sau prin hotãrâre judecãtoreascã.
(2)Filiatia fatã de tatã se stabileste prin efectul prezumtiei de paternitate, prin recunoastere sau prin hotãrâre judecãtoreascã, dupã caz.

Dovada filiatiei
Art.328 - Filiatia se dovedeste prin actul de nastere întocmit în registrul de stare civilã; în cazul copilului din cãsãtorie, dovada se face prin actul de nastere si prin actul de cãsãtorie al pãrintilor.

Timpul legal al conceptiunii
Art.329 � (1) Intervalul de timp cuprins între a trei sutea si a o sutã optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se calculeazã zi cu zi.
(2)Cu toate acestea, se poate face dovada conceptiunii copilului într-o anumitã perioadã din timpul legal al conceptiunii.
§2. Prezumtia de paternitate

Prezumtia de paternitate
Art.330 � (1) Copilul nãscut sau conceput în timpul cãsãtoriei are ca tatã pe sotul mamei.
(2)Paternitatea poate fi tãgãduitã, dacã este cu neputintã ca sotul mamei sã fie tatãl copilului.
(3)Copilul conceput în timpul primei cãsãtorii si nãscut în timpul celei de-a doua cãsãtorii a mamei sale este considerat fiul celui de-al doilea sot. Dacã aceastã paternitate este înlãturatã prin hotãrâre judecãtoreascã, tatã al copilului este considerat sotul din prima cãsãtorie.
§3. Recunoasterea copilului

Felurile recunoasterii
Art.331 � (1) Dacã nasterea nu a fost înregistratã în registrul de stare civilã sau copilul a fost trecut în registrul de stare civilã ca nãscut din pãrinti necunoscuti, mama îl poate recunoaste pe copil.
(2)Copilul conceput si nãscut în afara cãsãtoriei poate fi recunoscut de cãtre tatãl sãu.
(3)Dupã moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacã a lãsat descendenti firesti.

Formele de recunoastere
Art.332 - (1) Recunoasterea poate fi fãcutã prin declaratie la serviciul de stare civilã, prin înscris autentic sau prin testament.
(2)Dacã recunoasterea este fãcutã prin înscris autentic, o copie a acestuia va fi trimisã din oficiu serviciului de stare civilã competent, pentru a se face mentiunea corespunzãtoare în registrele de stare civilã.
(3)Recunoasterea, chiar dacã a fost fãcutã prin testament, este irevocabilã.

Recunoasterea copilului de cãtre minorul necãsãtorit
Art.333 � Minorul necãsãtorit poate recunoaste singur pe copilul sãu, dacã are discernãmânt la momentul recunoasterii.

Nulitatea absolutã a recunoasterii
Art.334 � Recunoasterea este lovitã de nulitate absolutã dacã:

s-a recunoscut un copil a cãrui filiatie, stabilitã potrivit legii, nu a fost înlãturatã;

a fost fãcutã dupã decesul copilului, iar acesta nu a lãsat descendenti firesti;

a fost fãcutã în alte forme decât cele prevãzute de lege.

Nulitatea relativã a recunoasterii
Art.335 � (1) Recunoasterea poate fi anulatã pentru eroare, dol sau violentã.
(2)Prescriptia dreptului la actiune începe sa curgã de la data încetãrii violentei ori, dupã caz, a descoperirii erorii sau dolului.

Contestarea recunoasterii de filiatie
Art.336 - (1) Recunoasterea care nu corespunde adevãrului poate fi contestatã oricând si de orice persoanã interesatã.
(2)Dacã recunoasterea este contestatã de celãlalt pãrinte, de copilul recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada filiatiei este în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sãi.
§4. Actiuni privind filiatia

Posesiunea de stat conformã cu actul de nastere
Art.337 � (1) Nici o persoanã nu poate reclama o filiatie contrarã aceleia ce rezultã din actul sãu de nastere si posesiunea de stat conformã cu acesta.
(2)Nimeni nu poate contesta filiatia persoanei care are o posesiune de stat conformã cu actul sãu de nastere.
(3)Cu toate acestea, dacã printr-o hotãrâre judecãtoreascã s-a stabilit cã a avut loc o substituire de copil ori cã s-a fãcut astfel încât sã se înregistreze ca mamã a unui copil o altã femeie decât aceea care l-a nãscut, se poate face dovada adevãratei filiatii cu orice mijloc de probã.

Actiunea în contestatia filiatiei
Art.338 � (1) Orice persoanã interesatã poate contesta prin actiune în justitie filiatia stabilitã printr-un act de nastere ce nu este conform cu posesiunea de stat.
(2)În acest caz, filiatia se dovedeste, în ordine, prin expertiza medico-legalã de stabilire a filiatiei, prin certificatul medical constatator al nasterii sau, în lipsa acestora, prin orice mijloc de probã, inclusiv prin posesiunea de stat continuã.
(3)Posesiunea de stat rezultã din fapte care indicã legãtura dintre copil si familia din care se pretinde cã face parte. Sunt asemenea fapte urmãtoarele:

a) copilul a purtat întotdeauna numele pãrintelui;

b) pãrintele l-a tratat ca pe fiul sãu si s-a îngrijit în aceastã calitate de cresterea sa;

c) copilul a fost întotdeauna recunoscut în aceastã calitate în societate si de cãtre familie.
(4)Cu toate acestea, dovada filiatiei nu se va face prin martori decât în cazul prevãzut la art.337 alin.(3) sau atunci când existã înscrisuri care fac demnã de crezare actiunea formulatã.

Actiunea în stabilirea maternitãtii
Art.339 � (1) Dreptul la actiunea în stabilirea filiatiei fatã de mamã apartine copilului si se porneste în numele acestuia de cãtre reprezentantul sãu legal.
(2)Dreptul la actiune nu se transmite mostenitorilor copilului; ei pot însã continua actiunea pornitã de acesta.
(3)Actiunea în stabilirea filiatiei fatã de mamã poate fi introdusã si împotriva mostenitorilor pretinsei mame.
(4)Dreptul la actiune este imprescriptibil.

Actiunea în stabilirea paternitãtii
Art.340 � (1) Actiunea în stabilirea paternitãtii din afara cãsãtoriei apartine copilului si se porneste în numele lui de cãtre reprezentantul sãu legal.
(2)Dreptul de a porni actiunea în stabilirea paternitãtii nu se transmite mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornitã de acesta.
(3)Actiunea în stabilirea paternitãtii poate fi pornitã si împotriva mostenitorilor pretinsului tatã.

Prescriptia dreptului la actiunea în stabilirea paternitãtii
Art.341 � (1) Actiunea în stabilirea paternitãtii din afara cãsãtoriei poate fi pornitã în termen de 2 ani de la nasterea copilului.
(2)Dacã paternitatea a fost înlãturatã prin efectul unei hotãrâri judecãtoresti, termenul de prescriptie curge de la data rãmânerii irevocabile a acesteia.
(3)În cazul în care mama a convietuit cu pretinsul tatã ori dacã acesta din urmã a prestat întretinere copilului, termenul începe sã curgã de la încetarea convietuirii ori a întretinerii.
(4)Dacã actiunea în stabilirea paternitãtii nu a fost formulatã în timpul minoritãtii copilului, acesta poate sã o introducã în termen de 2 ani de la data majoratului.

Actiunea în tãgada paternitãtii
Art.342 � (1) Actiunea în tãgãduirea paternitãtii poate fi pornitã de sotul mamei, de mamã, precum si de copil; ea poate fi continuatã de mostenitorii acestora.
(2)Actiunea se introduce de cãtre sotul mamei împotriva copilului, iar de cãtre copil sau mama acestuia împotriva sotului mamei.
(3)În cazul copilului decedat, actiunea se porneste împotriva mamei copilului. Dacã sotul mamei este decedat, actiunea se porneste împotriva mostenitorilor lui.

Prescriptia dreptului la actiunea în tãgada paternitãtii
Art.343 � (1) Sotul mamei poate exercita dreptul la actiunea în tãgãduirea paternitãtii în termen de 1 an de la data când a cunoscut nasterea copilului. Actiunea pornitã de fostul sot din prima cãsãtorie a mamei, prezumat tatã al copilului potrivit art.330 alin.(3), se prescrie în termen de 1 an de la data la care acesta a luat cunostintã de admiterea actiunii în tãgada paternitãtii sotului din cea de-a doua cãsãtorie a mamei.
(2)În cazul în care sotul a fost pus sub interdictie înainte de împlinirea acestui termen, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre nasterea copilului.
(3)Dacã actiunea nu a fost pornitã de tutore, ea poate fi introdusã de sotul mamei dupã ce i s-a ridicat interdictia, înãuntrul unui nou termen de 1 an.
(4)În toate cazurile, mama copilului va fi citatã.

Tãgãduirea paternitãtii de cãtre mama copilului
Art.344 � (1) Actiunea în tãgãduirea paternitãtii introdusã de mamã trebuie însotitã de o actiune în stabilirea adevãratei filiatii a copilului. Asupra acestor actiuni, instanta se va pronunta prin aceeasi hotãrâre.
(2)Actiunea poate fi pornitã în termen de 1 an de la data nasterii copilului.
(3)Dacã mama este pusã sub interdictie, termenul de 1 an se calculeazã potrivit dispozitiilor art.343 alin.(2) si (3).

Tãgãduirea paternitãtii de cãtre copil
Art.345 - Copilul poate tãgãdui paternitatea în termen de 1 an de la data majoratului.
§5. Procrearea asistatã medical

Regimul filiatiei
Art.346 � (1) În cazul procreãrii asistate medical cu tert donator nu se stabileste nici o legãturã de filiatie între copil si donator.
(2)De asemenea, împotriva donatorului nu poate fi pornitã nici o actiune în rãspundere.

Actiunea în tãgada paternitãtii
Art.347 � (1) Nimeni nu poate contesta filiatia copilului astfel conceput, pentru motive ce tin de caracterul asistat medical al procreãrii.
(2)Copilul nãscut astfel nu poate contesta filiatia sa.
(3)Sotul mamei poate tãgãdui paternitatea acestuia, în conditiile legii, dacã nu a consimtit la procrearea asistatã medical realizatã cu ajutorul unui tert donator sau dacã face dovada cã respectivul copil nu a fost conceput în acest mod.

Rãspunderea tatãlui copilului
Art.348 - Sotul mamei, care a consimtit la procrearea asistatã medical cu tert donator este responsabil fatã de copil si fatã de mama acestuia, potrivit dispozitiilor legale privitoare la copilul nãscut din cãsãtorie.

Interdictia procreatiei si purtãrii sarcinii pentru altã persoanã
Art.349 � Orice conventie având drept scop procrearea sau purtarea sarcinii pentru altã persoanã este lovitã de nulitate absolutã.

Confidentialitatea informatiilor
Art.350 - (1) Orice informatii privind procrearea asistatã medical sunt confidentiale.
(2)Cu toate acestea, în cazul în care existã riscul unui prejudiciu grav referitor la sãnãtatea unei persoane astfel concepute sau a descendentilor acesteia în lipsa unor astfel de informatii, instanta poate autoriza transmiterea lor, în mod confidential, autoritãtii competente.
(3)Asigurarea confidentialitãtii unor astfel de informatii, precum si modul de transmitere a acestora se stabilesc prin lege.

Sectiunea a 2-a

Situatia legalã a copilului

Egalitatea în drepturi a copiilor
Art.351 � Copilul din afara cãsãtoriei a cãrui filiatie a fost stabilitã potrivit legii are, fatã de fiecare pãrinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si aceea a unui copil din cãsãtorie.

Numele copilului din cãsãtorie
Art.352 - (1) Copilul din cãsãtorie ia numele de familie comun al pãrintilor sãi.
(2)Dacã pãrintii nu au un nume comun, copilul va lua numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se va stabili prin acordul pãrintilor si se va declara, o datã cu nasterea copilului, la serviciul de stare civilã.
(3)În lipsa acordului pãrintilor, va decide instanta tutelarã.

Numele copilului din afara cãsãtoriei
Art.353 - (1) Copilul din afara cãsãtoriei ia numele de familie al aceluia dintre pãrinti fatã de care filiatia a fost mai întâi stabilitã.
(2)În cazul în care filiatia a fost stabilitã ulterior si fatã de celãlalt pãrinte, copilul, prin acordul pãrintilor, poate lua numele pãrintelui fatã de care si-a stabilit filiatia ulterior sau numele reunite ale acestora. În lipsa acordului pãrintilor se aplicã dispozitiile art.252 alin.(3).
(3)În cazul în care copilul si-a stabilit filiatia în acelasi timp fatã de ambii pãrinti, se aplicã în mod corespunzãtor dispozitiile art.252 alin.(2) si (3).



#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Adoptia


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Notiune
Art.354 - (1) Adoptia este operatiunea juridicã prin care se creeazã legãtura de filiatie intre adoptator si adoptat, precum si legãturi de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului.
(2)Adoptia se încheie în interesul superior ale copilului.

Persoanele care pot fi adoptate
Art.355 � (1) Copilul poate fi adoptat pânã la dobândirea capacitãtii depline de exercitiu.
(2)Cu toate acestea, poate fi adoptatã, în conditiile legii, si persoana care a dobândit capacitate deplinã de exercitiu, dacã a fost crescutã în timpul minoritãtii de cãtre cel care doreste sã o adopte.

Adoptia internationalã
Art.356 � Adoptia internationalã poate fi încuviintatã, potrivit legii, numai în cazul în care copilul nu a putut fi adoptat sau încredintat unei persoane sau familii, în tarã, ori îngrijirea copilului în cadrul serviciilor de protectie specialã, publice sau private nu poate fi asiguratã în mod corespunzãtor pe plan intern.

Instanta judecãtoreascã
Art.357 - Adoptia se încuviinteazã de cãtre instanta judecãtoreascã competentã, în conditiile si cu procedura prevãzutã de lege.

Sectiunea a 2-a

Efectele adoptiei

Efectele adoptiei
Art.358 � (1) Adoptia produce efecte numai de la data rãmânerii irevocabile a hotãrârii judecãtoresti prin care a fost încuviintatã.
(2)Prin adoptie se stabilesc raporturi de rudenie între adoptat si descendentii sãi, pe de o parte, si adoptator si rudele acestuia, pe de altã parte.
(3)Raporturile de rudenie înceteazã între adoptat si descendentii sãi, pe de o parte, si pãrintii firesti si rudele acestora, pe de altã parte. Cu toate acestea, impedimentul la cãsãtorie izvorât din rudenie se aplicã între adoptat si descendentii sãi, pe de o parte, si rudele firesti ale acestuia, pe de altã parte.

Exercitarea drepturilor si îndatoririlor pãrintesti
Art.359 � (1) Adoptatorul are fatã de copilul adoptat drepturile si îndatoririle pãrintelui fatã de copilul sãu firesc.
(2)În cazul în care cel care adoptã este sotul pãrintelui firesc al adoptatului, drepturile si îndatoririle pãrintesti se exercitã de cãtre adoptator si pãrintele firesc cãsãtorit cu acesta.

Decãderea adoptatorului din exercitiul drepturilor pãrintesti
Art.360 � Dacã adoptatorul va fi decãzut din exercitiul drepturilor pãrintesti, instanta, tinând seama de interesul superior al copilului, va putea fie sã redea pãrintilor firesti exercitiul drepturilor pãrintesti, fie sã hotãrascã instituirea tutelei. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.

Numele adoptatului
Art.361 � (1) Copilul adoptat dobândeste prin adoptie numele celui care adoptã.
(2)Dacã adoptia se face de cãtre doi soti ori de cãtre sotul care adoptã pe copilul celuilalt sot, iar sotii au nume comun, copilul adoptat va purta acest nume. În cazul în care sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati sã declare instantei care încuviinteazã adoptia, numele pe care acesta urmeazã sã-l poarte. Dispozitiile art.202 sunt aplicabile prin analogie.
(3)Pe baza hotãrârii irevocabile de încuviintare a adoptiei, serviciul de stare civilã competent va întocmi, în conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind pãrintii sãi firesti. Vechiul act de nastere se va pãstra, mentionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.

Sectiunea a 3-a

Încetarea adoptiei

Încetarea adoptiei
Art.362 � Adoptia înceteazã prin nulitate sau desfacere.

Nulitatea adoptiei
Art.363 � (1) Adoptia este lovitã de nulitate, dacã a fost încheiatã cu încãlcarea conditiilor prevãzute de lege.
(2)Adoptia fictivã este lovitã de nulitate absolutã, în afara cazului când ulterior încuviintãrii adoptiei între adoptator si adoptat s-au stabilit raporturi de naturã sã satisfacã interesul superior al copilului.

Desfacerea adoptiei
Art.364 � Adoptia se desface în cazurile si în conditiile prevãzute de lege.

Efectele încetãrii adoptiei
Art.365 � (1) La încetarea adoptiei, adoptatul redobândeste numele de familie avut înainte de încuviintarea adoptiei. Cu toate acestea, la desfacerea adoptiei, pentru motive temeinice, instanta va putea încuviinta ca adoptatul sã pãstreze numele de familie dobândit prin adoptie.
(2)La încetarea adoptiei, pãrintii firesti ai copilului redobândesc drepturile si îndatoririle pãrintesti, dacã instanta nu decide o altã mãsurã de protectie a copilului, în conditiile legii. Dispozitiile art.71 sunt aplicabile.

#PAGEBREAK#TITLUL IV

Responsabilitatea pãrinteascã


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Îndatoririle pãrintilor
Art.366 - Ambii pãrinti rãspund pentru cresterea copiilor lor minori.

Continutul responsabilitãtii pãrintesti
Art.367 - (1) Drepturile si îndatoririle pãrintesti privesc atât persoana, cât si bunurile copilului minor.
(2)În exercitarea drepturilor si îndeplinirea îndatoririlor pe care le au fatã de copilul lor minor, pãrintii trebuie sã aibã în vedere interesul superior al copilului.

Durata responsabilitãtii pãrintesti
Art.368 - Responsabilitatea pãrinteascã dureazã pânã când copilul dobândeste capacitatea deplinã de exercitiu.

Îndatorirea copilului
Art.369 - Copilul datoreazã respect pãrintilor sãi indiferent de vârsta sa.

Neîntelegerile între pãrinti
Art.370 � Ori de câte ori existã neîntelegeri între pãrinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor pãrintesti, instanta tutelarã, dupã ce ascultã pe pãrinti si luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocialã, hotãrãste potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.

CAPITOLUL II

Drepturile si îndatoririle pãrintesti

Drepturile si îndatoririle pãrintesti
Art.371 - Pãrintii au dreptul si îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de sãnãtatea si dezvoltarea lui fizicã, psihicã si intelectualã, de educatia, învãtãtura si pregãtirea profesionalã a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri si însusirilor copilului; ei sunt datori sã dea copilului orientarea si sfaturile necesare exercitãrii corespunzãtoare a drepturilor pe care legea le recunoaste acestuia.

Drepturile pãrintelui minor
Art.372 - (1) Pãrintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile si îndatoririle pãrintesti cu privire la persoana copilului.
(2)Drepturile si îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui.

Religia copilului
Art.373 - (1) Pãrintii hotãrãsc credinta religioasã a copilului.
(2)Credinta religioasã a copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbatã fãrã consimtãmântul acestuia.
(3)Copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul sã-si aleagã singur credinta religioasã.

Numele copilului
Art.374 - Pãrintii aleg numele si prenumele copilului, în conditiile legii.

Supravegherea copilului
Art.375 - (1) Pãrintii au dreptul si îndatorirea de supraveghere a copilului minor.
(2)Cu toate acestea, pãrintii nu pot, în afara unor motive temeinice, sã împiedice corespondenta si legãturile personale ale copilului cu bunicii sãi ori cu fratii si surorile sale sau cu orice alte persoane, chiar dacã nu sunt rude cu minorul. Orice neîntelegeri se solutioneazã de cãtre instanta tutelarã.

Înapoierea copilului de la alte persoane
Art.376 - (1) Pãrintii pot cere oricând instantei tutelare înapoierea copilului de la orice persoanã care îl tine fãrã drept.
(2)Instanta tutelarã poate respinge cererea numai dacã înapoierea este vãdit contrarã interesului copilului.
(3)Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.

Locuinta copilului
Art.377 - Locuinta copilului se stabileste de pãrinti, de comun acord.

Schimbarea felului învãtãturii ori al pregãtirii profesionale
Art.378 - (1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviintarea instantei tutelare pentru a-si schimba felul învãtãturii ori al pregãtirii profesionale ori pentru schimbarea locuintei necesare desãvârsirii învãtãturii ori pregãtirii sale profesionale.
(2)Instanta tutelarã va hotãrî pe baza raportului referitor la ancheta psihosocialã. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art.202 fiind aplicabile.

Obligatia de întretinere
Art.379 - (1) Copilul minor este întretinut de pãrintii sãi.
(2)Dacã minorul are un venit propriu care nu este îndestulãtor, pãrintii au îndatorirea sã asigure conditiile necesare pentru cresterea acestuia.
(3)În caz de neîntelegere, întinderea obligatiei de întretinere, felul si modalitãtile executãrii, precum si contributia fiecãruia dintre pãrinti, se stabilesc de cãtre instantã pe baza raportului referitor la ancheta psihosocialã.

Independenta patrimonialã
Art.380 - Pãrintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor pãrintelui, în afarã de dreptul la mostenire si la întretinere.

Administrarea bunurilor copilului
Art.381 - (1) Pãrintii au dreptul si îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum si de a-l reprezenta în actele civile ori de a-i încuviinta aceste acte, dupã caz.
(2)Dupã împlinirea vârstei de 14 ani minorul îsi exercitã singur drepturile si îsi executã, tot astfel obligatiile, însã numai cu încuviintarea pãrintilor si, dupã caz, a instantei tutelare.

Alte dispozitii aplicabile
Art.382 � (1) Drepturile si îndatoririle pãrintilor cu privire la bunurile copilului, sunt aceleasi cu cele ale tutorelui, dispozitiile care reglementeazã tutela fiind aplicabile în mod corespunzãtor.
(2)Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevãzut de art.100, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Exercitarea responsabilitãtii pãrintesti

Responsabilitatea pãrintilor
Art.383 - (1) Pãrintii sunt egali în drepturi si au o responsabilitate comunã pentru cresterea copilului lor minor.
(2)Oricare dintre pãrinti, care îndeplineste singur un act curent pentru exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor pãrintesti, este prezumat cã are si consimtãmântul celuilalt pãrinte.

Responsabilitatea pãrintilor divortati
Art.384 - (1) Dacã pãrintii sunt divortati, responsabilitatea pãrinteascã se exercitã potrivit dispozitiilor referitoare la efectele divortului în raporturile dintre pãrinti si copii.
(2)În cazul copilului din afara cãsãtoriei recunoscut concomitent sau, dupã caz, succesiv, de ambii pãrinti, responsabilitatea pãrinteascã se exercitã în comun si în mod egal, dacã pãrintii convietuiesc la data recunoasterii sau, respectiv, a celei de a doua recunoasteri a copilului.
(3)Dacã filiatia copilului din afara cãsãtoriei se stabileste prin hotãrâre judecãtoreascã, instanta este obligatã sã dispunã asupra modului de exercitare a responsabilitãtii pãrintesti, fiind aplicabile prin asemãnare dispozitiile privitoare la divort.

Învoiala pãrintilor
Art.385 - Instanta competentã poate sã încuviinteze întelegerea liber consimtitã dintre pãrinti cu privire la exercitarea responsabilitãtii pãrintesti sau cu privire la o mãsurã de protectie a copilului, dacã este respectat interesul superior al acestuia.

Exercitarea drepturilor pãrintesti de un singur pãrinte
Art.386 - Dacã unul dintre pãrinti este decedat, pus sub interdictie, declarat mort prin hotãrâre judecãtoreascã, decãzut din exercitiul drepturilor pãrintesti sau dacã, din orice împrejurare, se aflã în neputintã de a-si exprima vointa, celãlalt pãrinte exercitã singur drepturile pãrintesti.

CAPITOLUL IV

Decãderea din exercitiul drepturilor pãrintesti

Conditii
Art.387 - (1) Instanta, la cererea autoritãtilor administratiei publice cu atributii în domeniul protectiei copilului, poate pronunta decãderea din exercitiul drepturilor pãrintesti, dacã prin relele tratamente aplicate copilului, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtare abuzivã ori prin neglijenta gravã în îndeplinirea obligatiilor pãrintesti pune în pericol sãnãtatea, securitatea sau dezvoltarea copilului.
(2)Cererea se judecã de urgentã, cu citarea pãrintilor, pe baza raportului referitor la ancheta psihosocialã a copilului. Participarea procurorului este obligatorie.

Întinderea decãderii
Art.388 - Decãderea din exercitiul drepturilor pãrintesti este totalã si se întinde asupra tuturor copiilor nãscuti la data pronuntãrii hotãrârii, afarã de cazul în care prin hotãrârea judecãtoreascã se limiteazã numai la anumite drepturi pãrintesti ori numai la anumiti copii.

Obligatia de întretinere
Art.389 - Decãderea din exercitiul drepturilor pãrintesti nu scuteste pãrintele de obligatia sa de a da întretinere copilului.

Instituirea tutelei
Art.390 - În cazul în care, dupã decãderea din exercitiul drepturilor pãrintesti, copilul se aflã în situatia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor pãrinti, se va institui tutela.

Ridicarea mãsurii decãderii
Art.391 - (1) Instanta va reda pãrintelui exercitiul drepturilor pãrintesti, dacã au încetat împrejurãrile care au dus la decãderea din exercitiul acestora si dacã sãnãtatea, securitatea si dezvoltarea copilului nu mai sunt puse în pericol.
(2)Pânã la solutionarea cererii, instanta poate îngãdui pãrintelui sã pãstreze legãturi personale cu copilul, dacã aceasta este în interesul superior al copilului.
(3)Drepturile pãrintesti nu vor putea fi însã redate pãrintelui în cazul în care copilul a fost încredintat în vederea adoptiei.

#PAGEBREAK#TITLUL V

Obligatia de întretinere


CAPITOLUL I

Persoanele între care existã obligatia de întretinere si ordinea în care aceasta se datoreazã

Subiectele obligatiei de întretinere
Art.392- (1) Obligatia de întretinere existã între sot si sotie, rudele în linie dreaptã, între frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevãzute de lege.
(2)Dispozitiile alin.(1) privind obligatia de întretinere între rudele în linie dreaptã, precum si între frati si surori sunt aplicabile si în cazul adoptiei.
(3)Obligatia de întretinere existã între fostii soti, în conditiile prevãzute de lege.

Obligatia de întretinere a copilului de cãtre altã persoanã decât pãrintii firesti
Art.393 - Cel care a luat un copil pentru a-l creste fãrã a cere, în conditiile legii, încuviintarea adoptiei, are obligatia sã-l întretinã cât timp copilul este minor, însã numai dacã pãrintii firesti au murit, sunt dispãruti ori sunt în nevoie.

Obligatia sotului care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot
Art.394 � (1) Sotul care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot este obligat sã continue a da întretinere copilului cât timp acesta este minor, însã numai dacã pãrintii sãi firesti au murit, sunt dispãruti ori sunt în nevoie.
(2)În acest caz, copilul va putea fi obligat sã dea întretinere celui care l-a întretinut timp de 10 ani.

Obligatia mostenitorilor persoanei care a fost obligatã la întretinerea altuia
Art.395 - (1) Mostenitorii persoanei care a fost obligatã la întretinerea unui minor sau care i-a dat întretinere fãrã a avea obligatia legalã sunt tinuti, în mãsura valorii bunurilor mostenite, sã continue întretinerea, dacã pãrintii minorului au murit, sunt dispãruti sau sunt în nevoie, însã numai cât timp cel întretinut este minor.
(2)În cazul în care sunt mai multi mostenitori, fiecare dintre ei contribuie la întretinerea minorului proportional cu valoarea bunurilor mostenite.

Ordinea de platã a întretinerii
Art.396 � Întretinerea se datoreazã în ordinea urmãtoare:

a) sotii si fostii soti îsi datoreazã întretinere înaintea celorlalti obligati;

b) descendentul este obligat la întretinere înaintea ascendentului, iar, dacã sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepãrtat;

c) fratii si surorile îsi datoreazã întretinere dupã pãrinti, însã înaintea bunicilor.

Întretinerea în cazul desfacerii adoptiei
Art.397� Dupã desfacerea adoptiei, adoptatul poate cere întretinere numai de la pãrintii sãi firesti.

Pluralitatea de debitori
Art.398 � (1) În cazul în care mai multe dintre persoanele prevãzute la art.392 sunt obligate sã întretinã aceeasi persoanã, ele vor contribui la plata întretinerii, proportional cu mijloacele pe care le au.
(2)Dacã pãrintele are drept la întretinere de la mai multi copii, el poate, în caz de urgentã, sã porneascã actiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plãtit întretinerea se poate întoarce împotriva celorlalti obligati pentru partea fiecãruia.

Rãspunderea subsidiarã
Art.399 - În cazul în care cel obligat în primul rând la întretinere nu are mijloace îndestulãtoare pentru a acoperi nevoile celui care o cere, instanta judecãtoreascã va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întretinere sã o completeze, în ordinea stabilitã la art.396.

Divizibilitatea întretinerii
Art.400 � Când cel obligat nu poate presta, în acelasi timp, întretinere tuturor celor îndreptãtiti sã o cearã, instanta judecãtoreascã, tinând seama de nevoile fiecãreia dintre aceste persoane, poate hotãrî fie ca întretinerea sã se plãteascã numai uneia dintre ele, fie ca întretinerea sã se împartã între mai multe sau toate persoanele îndreptãtite sã o cearã. În acest caz, instanta va hotãrî, totodatã, modul în care se va împãrti întretinerea între persoanele care urmeazã a o primi.

Stingerea obligatiei de întretinere
Art.401� (1) Obligatia de întretinere se stinge prin moartea debitorului sau a creditorului obligatiei de întretinere, dacã prin lege nu se dispune altfel.
(2)Nimeni nu poate renunta pentru viitor la dreptul sãu la întretinere.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Conditiile obligatiei de întretinere

Situatia creditorului
Art.402 - Are drept la întretinere numai cel care se aflã în nevoie, neputându-se întretine din munca sau din bunurile sale.

Dreptul la întretinere al minorului
Art.403 - (1) Minorul care cere întretinere de la pãrintii sãi se aflã în nevoie dacã nu se poate întretine din munca sa, chiar dacã ar avea bunuri.
(2)Cu toate acestea, în cazul în care pãrintii n-ar putea presta întretinerea fãrã a primejdui propria lor existentã, dacã nu existã alte persoane care ar putea fi obligate la întretinerea minorului, instanta tutelarã poate încuviinta ca întretinerea sã se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu exceptia celor de strictã necesitate.
(3)Pãrintii sunt obligati sã întretinã pe copilul devenit major, dacã se aflã în continuarea studiilor, pânã la terminarea acestora, fãrã a depãsi vârsta de 26 de ani.

Lipsa dreptului la întretinere
Art.404 � (1) Nu poate pretinde întretinere acela care s-a fãcut vinovat fatã de cel obligat la întretinere de fapte grave contrare legii sau bunelor moravuri.
(2)De asemenea, cel care se aflã în stare de nevoie din vina sa poate cere numai întretinerea de strictã necesitate.

Situatia debitorului
Art.405 � (1) Poate fi obligat la întretinere numai cel care are mijloacele pentru a o plãti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.
(2)La stabilirea mijloacelor celui care datoreazã întretinerea se va tine seama de veniturile si bunurile acestuia, precum si de posibilitãtile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere sarcinile si obligatiile persoanei respective.

Mijloace de probã
Art.406 - Starea de nevoie a persoanei îndreptãtite la întretinere, precum si mijloacele celui care datoreazã întretinere pot fi dovedite prin orice mijloc de probã.

CAPITOLUL III

Stabilirea si executarea obligatiei de întretinere

Cuantumul întretinerii
Art.407 � (1) Întretinerea este datoratã potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeazã a o plãti.
(2)Când întretinerea este datoratã de pãrinte, ea se stabileste pânã la o pãtrime din venitul sãu lunar net din muncã pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumãtate pentru trei sau mai multi copii.
(3)Cuantumul întretinerii datorate copiilor, împreunã cu întretinerea datoratã altor persoane, potrivit legii, nu va putea depãsi jumãtate din venitul net lunar din muncã al celui obligat.

Modalitãtile de executare
Art.408 - (1) Obligatia de întretinere se executã în naturã sau prin plata unei sume de bani.
(2)Pensia de întretinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotã procentualã din venitul net lunar al celui care datoreazã întretinere. Dispozitiile art.407 alin.(2) si (3) rãmân aplicabile.

Majorarea, reducerea si sistarea pensiei de întretinere
Art.409 � Dacã se iveste o schimbare în ceea ce priveste mijloacele celui care presteazã întretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta judecãtoreascã, potrivit împrejurãrilor, va putea mãri sau micsora obligatia de întretinere sau va putea hotãrî încetarea ei.

Data de la care se datoreazã întretinerea
Art.410 � (1) Întretinerea se datoreazã de la data cererii de chemare în judecatã.
(2)Pensia de întretinere se poate acorda pentru o perioadã anterioarã cererii de chemare în judecatã dacã introducerea actiunii în justitie a fost întârziatã din culpa debitorului întretinerii.

Plata pensiei de întretinere
Art.411 � (1) Pensia de întretinere se plãteste periodic, la termenele convenite de pãrti sau, în lipsã, la cele stabilite prin hotãrâre judecãtoreascã.
(2)Chiar dacã creditorul întretinerii a decedat în perioada corespunzãtoare unei rate, întretinerea este datoratã în întregime pentru acea perioadã.
(3)De asemenea, pãrtile pot conveni sau, dacã sunt motive temeinice, instanta de judecatã poate hotãrî ca întretinerea sã se execute prin plata anticipatã a unei sume globale care sã acopere nevoile de întretinere ale celui îndreptãtit pe o perioadã mai îndelungatã sau pe întreaga perioadã în care se datoreazã întretinerea.


#PAGEBREAK#CARTEA A III A
Bunurile


TITLUL I

Despre bunuri si drepturi reale în general


CAPITOLUL I

Despre bunuri în general


Sectiunea 1

Despre distinctia bunurilor

Bunurile
Art.412 � Sunt bunuri lucrurile care pot forma obiectul unui drept patrimonial.

Bunuri mobile si imobile
Art.413 - Bunurile sunt mobile sau imobile.Bunuri imobile
Art.414 - Sunt imobile terenurile, izvoarele si cursurile de apã, plantatiile prinse de rãdãcini, constructiile si orice alte lucrãri având o asezare fixã, constructiile plutitoare solid legate de tãrm, platformele si alte instalatii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum si tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat durabil în acestea.

Bunuri care rãmân sau devin imobile
Art.415 - (1) Rãmân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un fond, pentru a fi din nou întrebuintate, atât timp cât sunt pãstrate în aceeasi formã, precum si pãrtile integrante ale unui imobil care sunt temporar detasate de acesta, dacã sunt destinate spre a fi reamplasate.
(2)Materialele aduse pentru a fi întrebuintate în locul celor vechi devin bunuri imobile.

Bunuri mobile
Art.416- Bunurile pe care legea nu le considerã imobile sunt bunuri mobile.

Bunuri mobile prin anticipatie
Art.417 - (1) Bogãtiile de orice naturã ale solului si subsolului, fructele prinse de rãdãcini, plantatiile si constructiile încorporate în sol devin mobile prin anticipatie, atunci când, prin vointa pãrtilor sunt privite în natura lor individualã în vederea detasãrii lor.
(2)Pentru opozabilitate fatã de terti, este necesarã notarea în cartea funciarã.

Reguli aplicabile drepturilor purtând asupra bunurilor
Art.418 � (1) Dacã nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la bunurile imobile si drepturile reale asupra acestora.
(2)Celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse, în limitele prevãzute de lege, regulilor referitoare la bunurile mobile.

Bunuri fungibile si bunuri nefungibile
Art.419 - (1) Bunurile sunt fungibile sau nefungibile.
(2)Sunt fungibile bunurile determinabile dupã numãr, mãsurã sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligatii.
(3)Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungibil.

Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile
Art.420 - (1) Bunurile sunt consumptibile sau neconsumptibile.
(2)Sunt consumptibile bunurile mobile a cãror întrebuintare obisnuitã implicã înstrãinarea sau consumarea substantei.
(3)Un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacã, prin act juridic, i se schimbã întrebuintarea.

Bunuri divizibile si bunuri indivizibile
Art.421 - (1) Bunurile sunt divizibile sau indivizibile.
(2)Bunurile care nu pot fi împãrtite în naturã fãrã a li se schimba destinatia sunt bunuri indivizibile.
(3)Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil.

Bunuri principale si bunuri accesorii
Art.422 - (1) Bunul care a fost destinat în mod permanent întrebuintãrii economice a altui bun este bun accesoriu, atât timp cât satisface aceastã utilizare.
(2)Destinatia comunã poate sã fie stabilitã numai de proprietarul ambelor bunuri.
(3)Dacã nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmeazã situatia juridicã a bunului principal, inclusiv în caz de înstrãinare sau de grevare a bunului principal.
(4)Încetarea calitãtii de bun accesoriu nu poate fi, însã, opusã unui tert care a dobândit anterior drepturi privitoare la bunul principal.

(5) Separarea temporarã a unui bun accesoriu de bunul principal nu-i înlãturã aceastã calitate.

(6) Drepturile unui tert cu privire la un bun nu pot fi încãlcate prin transformarea acestuia în bun accesoriu.

Sectiunea a 2-a

Despre produsele bunurilor

Produsele bunurilor
Art.423 - Produsele bunurilor sunt: fructele, veniturile si productele.

Fructele si veniturile
Art.424 - (1) Fructele si veniturile reprezintã acele produse care derivã din folosirea unui bun, fãrã a diminua substanta acestuia.
(2)Fructele sunt produsele directe si periodice ale unui bun obtinute cu sau fãrã interventia omului, cum ar fi recoltele, produsele si sporul animalelor.
(3)Veniturile sunt sumele de bani sau alte produse rezultate din folosirea bunului de cãtre o altã persoanã, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor, dividendele si partea din activul net distribuit, în conditiile legii, în urma lichidãrii unui patrimoniu.

Productele
Art.425 - Productele sunt foloasele obtinute dintr-un bun, prin consumarea sau diminuarea substantei acestuia, precum copacii unei pãduri, piatra dintr-o carierã si altele asemenea.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II
Despre drepturile reale în general

Drepturile reale
Art.426 � În afarã de alte cazuri prevãzute de lege, sunt drepturi reale:

1.dreptul de proprietate;

2. dreptul de superficie;

3.dreptul de uzufruct;

4.dreptul de uz;

5.dreptul de abitatie;

6.dreptul de servitute;

7.dreptul de administrare;

8.dreptul de concesiune;

9.dreptul de folosintã.

#PAGEBREAK#TITLUL II

Despre proprietatea privatã


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Dreptul de proprietate privatã
Art.427 - (1) Proprietatea este dreptul de a folosi si dispune de un bun, în mod exclusiv si perpetuu, însã în limitele prevãzute de lege.
(2)Proprietarul poate dispune de bun prin efectuarea de acte care consumã în tot sau în parte substanta bunului, prin transmiterea dreptului sãu prin oricare din modurile prevãzute de lege si prin grevarea bunului cu orice drepturi reale.

Dobândirea dreptului de proprietate
Art.428 - (1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în conditiile legii, prin conventie, testament, mostenire legalã, accesiune, uzucapiune, ocupatiune, precum si prin hotãrâre judecãtoreascã, atunci când aceasta este translativã de proprietate.
(2)În cazurile prevãzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ.
(3)Prin lege se pot reglementa si alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.
(4)În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândeste prin înscriere în cartea funciarã, cu exceptia cazurilor anume prevãzute de lege.

Actiunea în revendicare
Art.429 - (1) Proprietarul poate exercita actiunea în revendicare împotriva posesorului pentru a obtine, în temeiul recunoasterii dreptului, intrarea în posesiunea bunului revendicat.
(2)Actiunea în revendicare este imprescriptibilã, cu exceptia cazurilor în care prin lege se dispune altfel.
(3)Proprietarul poate intenta actiunea negatorie contra oricãrei persoane care pretinde cã este titularul vreunui drept de superficie, uzufruct, uz, abitatie sau servitute; dreptul la actiune este imprescriptibil.

Restituirea cheltuielilor
Art.430 � (1) Proprietarul este obligat sã restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a avansat.
(2)Cheltuielile utile se restituie în limita sporului de valoare, dacã prin lege nu se prevede altfel.
(3)Proprietarul nu este dator sã acopere cheltuielile voluptuarii. Posesorul are însã dreptul de a-si însusi lucrãrile efectuate cu aceste cheltuieli numai dacã prin aceasta bunul nu se deterioreazã.

Reguli aplicabile proprietãtii publice
Art.431 � Dacã prin lege nu se dispune altfel, dispozitiile prezentului titlu se aplicã si proprietãtii publice, însã numai în mãsura în care sunt compatibile cu aceasta din urmã.

CAPITOLUL II

Întinderea dreptului de proprietate privatã


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Obligatia de grãnituire
Art.432� Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligati sã contribuie la grãnituire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzãtoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Obligatia de îngrãdire
Art.433 � (1) Orice proprietar este dator a-si îngrãdi proprietatea, suportând, în conditiile legii, cheltuielile ocazionate.
(2)Obligatia de îngrãdire nu existã pentru terenurile situate în extravilan, în afara cazurilor prevãzute de lege.

Limitele materiale ale dreptului de proprietate
Art.434 � Dreptul de proprietate asupra unui teren se extinde asupra coloanei de aer aflate deasupra sa, precum si asupra subsolului, în limitele prevãzute de lege.Accesiunea
Art.435 � Tot ceea ce produce bunul, precum si tot ce se uneste ori se încorporeazã în bun, ca urmare a faptei proprietarului, a unei alte persoane ori a unui caz fortuit, revine proprietarului, dacã legea nu prevede altfel.

Restituirea cheltuielilor

fãcute pentru producerea si culegerea fructelor
Art.436 � (1) Cel care, fãrã acordul proprietarului, avanseazã cheltuielile necesare pentru producerea si culegerea fructelor, respectiv a veniturilor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor.
(2)În acest caz, produsele sau contravaloarea acestora pot fi retinute pânã la restituirea cheltuielilor. Cu toate acestea, proprietarul poate cere obligarea posesorului la predarea produselor ori a contravalorii acestora dacã furnizeazã o garantie îndestulãtoare.
(3)Dreptul de retentie nu poate fi exercitat, în nici un caz, asupra bunului frugifer si nici atunci când intrarea în posesiunea bunului s-a fãcut prin violentã sau fraudã.

Sectiunea a 2-a

Accesiunea imobiliarã naturalã

Aluviunile
Art.437 � Adãugirile de teren la malurile apelor curgãtoare revin proprietarului fondului riveran, numai dacã ele se formeazã treptat.

Terenul lãsat de apele curgãtoare
Art.438 � Proprietarul fondului riveran dobândeste, de asemenea, terenul lãsat de apele curgãtoare care s-au retras treptat de la tãrmul respectiv.

Terenul lãsat de apele stãtãtoare
Art.439 � (1) Proprietarul terenului înconjurat de helestee, iazuri, canale si alte asemenea ape stãtãtoare, nu devine proprietarul terenurilor apãrute prin scãderea temporarã a acestor ape sub înãltimea de scurgere.
(2)Tot astfel, proprietarul acestor ape nu dobândeste nici un drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revãrsãri sporadice.

Avulsiunea
Art.440 � Proprietarul terenului de la care o apã curgãtoare a smuls brusc o parte importantã de teren, alipind-o la terenul altuia, nu pierde dreptul de proprietate asupra pãrtii desprinse dacã o revendicã în termen de un an de la data intrãrii în posesiune.

Albiile râurilor, insulele si prundurile
Art.441 � (1) Albiile râurilor apartin proprietarilor riverani, cu exceptia acelora care, potrivit legii, fac obiectul proprietãtii publice.
(2)Insulele si prundurile care nu sunt în legãturã cu terenurile având malul la nivelul mediu al apei revin proprietarului albiei.
(3)Dacã insula apartine proprietarilor riverani si trece peste jumãtatea apei, fiecare dintre ei are dreptul de proprietate asupra pãrtii de insulã ce se întinde spre el pornind de la jumãtatea apei.

Dreptul de proprietate asupra insulelor nou formate
Art.442 � În cazul în care o apã curgãtoare, formându-si un brat nou, înconjoarã terenul unui proprietar riveran, el rãmâne proprietar asupra insulei astfel create.

Dreptul de proprietate asupra albiilor apelor curgãtoare
Art.443 � Albia pãrãsitã de o apã curgãtoare care si-a format un nou curs se împarte în mod egal între proprietarii riverani.

Accesiunea naturalã asupra animalelor
Art.444 � (1) Animalele domestice sau domesticite rãtãcite pe terenul altuia revin acestuia din urmã dacã proprietarul nu le revendicã în termen de o lunã de la data declaratiei fãcute la primãrie de cãtre proprietarul terenului.
(2)Roiul de albine trecut pe terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacã proprietarul roiului a încetat sã-l urmãreascã.

Sectiunea a 3-a

Accesiunea imobiliarã artificialã

Accesiunea imobiliarã artificialã
Art.445 - (1) Constructiile si lucrãrile efectuate pe un teren sau în subsolul acestuia revin proprietarului terenului, dacã prin lege sau conventie nu se prevede altfel.
(2)Dreptul de proprietate asupra constructiei sau lucrãrii se naste, pe mãsura edificãrii, cu începere de la data încorporãrii fundatiei, respectiv a începerii lucrãrii.
(3)Dispozitiile prezentei sectiuni referitoare la constructii sunt aplicabile lucrãrilor, ori de câte ori nu se prevede altfel. Prin lucrare se întelege plantatia, precum si amenajãrile aduse unui fond, care nu se încorporeazã în mod durabil în acesta.

Prezumtii în favoarea proprietarului terenului
Art.446 � (1) Pânã la proba contrarã, proprietarul terenului este prezumat cã este cel care a edificat constructia si cã edificarea s-a fãcut pe cheltuiala sa.
(2)Cel care construieste pe terenul altuia, chiar de bunã-credintã fiind, nu poate dobândi proprietatea asupra constructiei decât în cazurile pentru care legea recunoaste nasterea dreptului de superficie.

Edificarea constructiei cu materialele altuia
Art.447 - (1) În cazul în care a construit cu materialele altuia, proprietarul terenului devine proprietarul constructiei, neputând fi obligat la desfiintarea acesteia si nici la restituirea materialelor folosite.
(2)Proprietarul materialelor are numai dreptul la despãgubiri care sã acopere valoarea materialelor, precum si orice alte prejudicii ocazionate.

Cazul constructiei efectuate cu bunã-credintã
Art.448 - În cazul în care constructorul este de bunã-credintã, proprietarul terenului devine si proprietarul constructiei, fiind dator sã plãteascã o despãgubire care sã acopere, la alegerea proprietarului, fie valoarea materialelor si manopera, fie sporul de valoare adus fondului prin efectuarea constructiei.

Cazul constructiei efectuate cu rea-credinta
Art.449- (1) Atunci când constructia a fost edificatã cu rea-credintã, proprietarul terenului poate opta între pãstrarea constructiei în proprietate si obligarea constructorului la desfiintarea constructiei. În primul caz, proprietarul datoreazã o despãgubire care, la alegerea sa, trebuie sã acopere o pãtrime fie din valoarea materialelor si a manoperei, fie din sporul de valoare adus fondului.
(2)Desfiintarea constructiei se face, cu respectarea dispozitiilor legale în materie, pe cheltuiala constructorului, care este tinut, totodatã, sã repare orice prejudicii cauzate fondului, inclusiv pentru lipsa de folosintã.

Notiunea de constructor
Art.450 � Drepturile si obligatiile prevãzute pentru constructor nu sunt aplicabile decât celui care, în lipsa accesiunii, ar deveni proprietarul constructiei sau titularul unui alt drept real asupra acesteia.

Buna-credintã a constructorului
Art.451 - (1) Constructorul este de bunã-credintã numai dacã se întemeiazã pe cuprinsul cãrtii funciare în care, la data edificãrii constructiei, este înscris ca proprietar al terenului.
(2)Cu toate acestea, nu poate invoca buna credintã cel care construieste în lipsa sau cu nerespectarea autorizatiilor cerute de lege.
(3)Dispozitiile alin.(1) si (2) sunt aplicabile si constructorului care se întemeiazã pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, îi permite, edificând pe terenul altuia, sã devinã proprietarul constructiei.

Constructii edificate partial pe terenul constructorului
Art.452 - (1) În cazul constructiei edificate în parte pe terenul constructorului, proprietarul vecin poate, în schimbul unei despãgubiri, sã dobândeascã întreaga constructie dacã cel putin o jumãtate din suprafata ocupatã de constructie se aflã pe propriul teren.
(2)O datã cu proprietatea asupra întregii constructii, proprietarul vecin dobândeste si un drept de superficie asupra pãrtii ocupate din terenul constructorului, însã numai pe durata de existentã a constructiei.
(3)Sub sanctiunea decãderii, cererea proprietarului vecin privitoare la dobândirea acestor drepturi trebuie notificatã, în scris, constructorului, într-un termen de 1 an de la finalizarea constructiei.
(4)În caz de neîntelegere între pãrti, instanta va stabili despãgubirea astfel încât sã acopere valoarea ce poate fi estimatã în privinta pãrtii de constructie aflate pe terenul constructorului, precum si contravaloarea folosintei terenului ce face obiectul superficiei. În cazul constructorului de rea-credintã, despãgubirea se reduce la o treime din aceastã sumã.

(5) În toate cazurile, drepturile prevãzute în favoarea proprietarului vecin potrivit alin.(1)-(2) nu se pot dobândi înainte de plata integralã a despãgubirii.

(6) Înscrierea în cartea funciarã se va face în temeiul conventiei pãrtilor sau, dupã caz, al hotãrârii judecãtoresti cu efect constitutiv de drepturi.

(7) Dacã proprietarul vecin nu alege sã exercite drepturile ce îi sunt acordate recunoscute potrivit prezentului articol, dispozitiile art.448-449 devin aplicabile.

Reguli privind exercitarea dreptului constructorului la despãgubiri
Art.453 � (1) Prescriptia actiunii constructorului privind plata despãgubirilor nu curge cât timp el este lãsat de proprietar sã detinã fondul.
(2)Constructorul nu poate invoca însã dreptul de retentie nici în cazul în care a edificat constructia cu bunã-credintã.

Pasivitatea proprietarului pe durata edificãrii constructiei
Art.454 � Proprietarului nu i se poate opune, în nici un caz, pasivitatea pe care ar fi vãdit-o pe durata edificãrii constructiei.

Constructorul de rea-credintã care foloseste materialele altuia
Art.455 � Cel care construieste pe terenul altuia folosind, cu rea-credintã, materialele unui tert este obligat la despãgubiri în conditiile art.447.Criteriile de evaluarea a despãgubirilor
Art.456 � Ori de câte ori, în aplicarea unei dispozitii din prezenta sectiune, instanta este învestitã sã stabileascã întinderea despãgubirilor, ea va tine seama de valoarea de circulatie a bunului calculatã la data hotãrârii judecãtoresti.

Sectiunea a 4-a

Accesiunea mobiliarã

Accesiunea mobiliarã
Art.457- (1) Bunul mobil produs cu materialele altuia apartine celui care l-a confectionat sau, dupã caz, proprietarului materialelor, în functie de raportul dintre manoperã si valoarea materialelor, determinat la data confectionãrii bunului.
(2)Proprietarul bunului datoreazã despãgubiri egale cu valoarea manoperei sau, dupã caz, cu valoarea materialelor.

Raportul dintre valoarea manoperei si valoarea materialelor
Art.458 - În toate cazurile în care valoarea materialelor este egalã cu manopera sau existã o diferentã nesemnificativã, proprietatea asupra bunului este comunã si se exercitã în conditiile Sectiunii a 2-a a Capitolului V din prezentul titlu.

Unirea a doua bunuri mobile
Art.459 - În cazul în care se unesc douã bunuri mobile având proprietari diferiti, fiecare poate pretinde separarea bunurilor dacã prin aceasta celãlalt proprietar nu ar suferi un prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea bunului sãu.

Reguli aplicabile in cazul imposibilitãtii de separare a bunurilor unite
Art.460 - Dacã nu se poate obtine separarea bunurilor mobile unite sunt aplicabile, în mod corespunzãtor, dispozitiile art.457 si 458.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Limitele (îngrãdirile) dreptului de proprietate


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Limitarea exercitiului dreptului de proprietate
Art.461 - Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitatã prin lege, prin act juridic sau prin hotãrâre judecãtoreascã.

Sectiunea a 2-a

Îngrãdiri legale

§.1 Dispozitii comune

Interesul public si interesul privat
Art.462 - (1) Legea poate îngrãdi exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat.
(2)Îngrãdirile legale în interes privat pot fi agravate, modificate ori desfiintate temporar prin acordul pãrtilor; pentru opozabilitate fatã de terti este necesarã îndeplinirea formalitãtilor de publicitate prevãzute de lege.

Dreptul de a folosi subsolul proprietãtilor imobiliare
Art.463 - (1) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãti imobiliare, cu obligatia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritãtii.
(2)În acest caz, despãgubirea se stabileste prin conventia încheiatã între proprietar si autoritatea publicã sau, în caz de divergentã, prin justitie.

Reguli privind protectia mediului si buna vecinãtate
Art.464 - Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinãtãti, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului

.
§. 2 Folosirea apelor

Reguli privind curgerea fireasca a apelor
Art.465 - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea fireascã a apelor provenite de pe fondul superior.
(2)Dacã aceastã curgere cauzeazã prejudicii fondului inferior, proprietarul acestuia poate cere autorizarea justitiei spre a face pe fondul sãu lucrãrile necesare schimbãrii directiei apelor, suportând toate cheltuielile ocazionate.
(3)La rândul sãu, proprietarul fondului superior este obligat sã nu efectueze nici o lucrare de naturã sã agraveze situatia fondului inferior.

Reguli privind curgerea provocata a apelor
Art.466 - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica nici curgerea provocatã de proprietarul fondului superior sau de alte persoane, asa cum este cazul apelor care tâsnesc pe acest din urmã fond datoritã unor lucrãri subterane întreprinse de proprietarul acestuia, al apelor provenite din secarea terenurilor mlãstinoase, al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însã numai dacã aceastã curgere precedã vãrsarea într-un curs de apã sau într-un sant.
(2)În acest caz, proprietarul fondului superior este obligat sã aleagã calea si mijloacele de scurgere de naturã sã aducã prejudicii minime fondului inferior, rãmânând dator la plata unei despãgubiri juste si prealabile cãtre proprietarul acestui din urmã fond.
(3)Dispozitiile prezentului articol nu se aplicã atunci când pe fondul inferior se aflã o constructie, împreunã cu grãdina si curtea aferentã, sau un cimitir.

Cheltuieli referitoare la irigatii
Art.467 - (1) Proprietarul care vrea sã foloseascã pentru irigarea terenului sãu apele naturale si artificiale de care poate dispune în mod efectiv, are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivã, sã facã pe terenul riveranului opus lucrãrile necesare pentru captarea apei.
(2)Dispozitiile art.466 alin.(2) si (3) se aplicã în mod corespunzãtor.

Obligatia proprietarului cãruia ii prisoseste apa
Art.468 - (1) Proprietarul cãruia îi prisoseste apa pentru necesitãtile curente este obligat ca, în schimbul unei juste si prealabile despãgubiri, sã ofere acest surplus pentru proprietarul care nu si-ar putea procura apa necesarã pentru fondul sãu decât cu o cheltuialã excesivã.
(2)Proprietarul nu poate fi scutit de obligatia mentionatã la alin.(1) pretinzând cã ar putea acorda surplusului de apã o altã destinatie decât satisfacerea necesitãtilor curente. El poate însã cere despãgubiri suplimentare proprietarului aflat în nevoie, cu conditia de a dovedi existenta realã a destinatiei pretinse.

Întrebuintarea izvoarelor
Art.469 - (1) Proprietarul poate acorda orice întrebuintare izvorului ce ar exista pe fondul sãu, sub rezerva de a nu aduce atingere drepturilor dobândite de proprietarul fondului inferior.
(2)Proprietarul fondului pe care se aflã izvorul nu poate sã-i schimbe cursul dacã prin aceastã schimbare ar lipsi locuitorii unei localitãti de apa necesarã pentru satisfacerea nevoilor curente.

Despãgubiri datorate proprietarului izvorului
Art.470 - (1) Proprietarul izvorului poate cere repararea prejudiciilor cauzate de persoana care, prin lucrãrile efectuate, a secat, a micsorat ori a alterat apele sale.
(2)Dacã starea de fapt o permite, proprietarul poate pretinde restabilirea situatiei anterioare atunci când apa era indispensabilã pentru exploatarea fondului sãu.

Reguli speciale privind folosirea apelor
Art.471 - Dispozitiile prezentului paragraf se completeazã cu reglementãrile speciale în materia regimului apelor.
§. 3 Picãtura stresinii

Picãtura stresinii
Art.472 - Proprietarul este obligat sã îsi facã streasina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi sã nu se scurgã pe fondul proprietarului vecin.
§. 4 Distanta si lucrãrile intermediare

cerute pentru anumite constructii, lucrãri si plantatii

Distanta minimã fatã de linia de hotar
Art.473- Orice constructii, lucrãri sau plantatii se pot face de cãtre proprietarul fondului numai cu respectarea unei distante minime fatã de linia de hotar, conform legii, regulamentului de urbanism sau, în lipsã, obiceiului locului, astfel încât sã nu se aducã atingere drepturilor proprietarului vecin.

Sanctiuni
Art.474 - (1) În lipsa unor dispozitii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sãditi la o distantã de cel putin doi metri de linia de hotar, cu exceptia acelora mai mici de doi metri, a plantatiilor si a gardurilor vii.
(2)În caz de nerespectare a distantei, proprietarul vecin este îndreptãtit sã cearã scoaterea ori, dupã caz, tãierea, la înãltimea cuvenitã, a arborilor, plantatiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.
(3)Proprietarul fondului peste care se întind rãdãcinile sau ramurile arborilor apartinând proprietarului vecin are dreptul de a le tãia, precum si dreptul de a pãstra fructele cãzute în mod natural pe fondul sãu.
§. 5 Vederea asupra proprietãtii vecinului

Fereastra sau deschiderea în zidul comun
Art.475 - Nu este permis sã se facã fereastrã sau deschidere în zidul comun.

Distanta minima pentru fereastra de vedere
Art.476 - (1) Este obligatorie pãstrarea unei distante de cel putin doi metri între fondul, îngrãdit sau neîngrãdit, apartinând proprietarului vecin, si fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrãri ce ar fi orientate cãtre acest fond.
(2)Vederile piezise spre fondul învecinat sunt interzise la o distantã mai micã de un metru.
(3)Distanta se calculeazã de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe fata zidului în care s-a deschis vederea sau, dupã caz, pe linia exterioarã a balconului, pânã la linia de hotar.

Fereastra de luminã
Art.477 - Dispozitiile art.488 nu exclud dreptul proprietarului de a-si deschide, fãrã limitã de distantã, ferestre de luminã dacã sunt astfel construite încât sã împiedice vederea spre fondul învecinat.
§. 6 Dreptul de trecere

Dreptul de trecere
Art.478 - (1) Este recunoscut dreptul de a trece pe fondul vecin în favoarea proprietarului fondului care este în totalitate lipsit de acces la calea publicã.
(2)Trecerea trebuie sã se facã în conditii de naturã sã aducã o minimã stânjenire exercitãrii dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publicã. Proprietarul fondului înfundat este obligat la plata unei juste despãgubiri.

Debitorii obligatiei de trecere si despãgubiri
Art.479 - (1) Dacã lipsa accesului provine din vânzare, schimb, împãrtealã sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerutã decât celor care au dobândit partea de teren pe care se fãcea anterior trecerea.
(2)Când lipsa accesului este imputabilã proprietarului care pretinde trecerea, proprietarul fondului care are acces la calea publicã are alegerea între a cere dublul despãgubirii si a-l obliga pe vecinul sãu la vânzarea fondului înfundat

.
§. 7 Alte îngrãdiri legale

Dreptul de trecere pentru utilitãti
Art.480 - (1) Proprietarul este obligat sã permitã trecerea prin fondul sãu a conductelor de apã, gaz sau altele asemenea, a firelor electrice subterane ori aeriene, precum si a oricãror alte instalatii sau materiale ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeasi zonã.
(2)Aceastã obligatie subzistã numai pentru situatia în care trecerea prin altã parte ar fi imposibilã, periculoasã sau foarte costisitoare.
(3)În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei juste despãgubiri.

Dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrãri
Art.481 � (1) De asemenea, proprietarul este obligat sã permitã folosirea fondului sãu pentru efectuarea unor lucrãri necesare fondului învecinat, precum si accesul vecinului pe terenul sãu pentru tãierea crengilor si culegerea fructelor, în schimbul unei despãgubiri dacã este cazul.
(2)Dispozitiile art.480 alin.(2) sunt aplicabile.

Dreptul de trecere pentru reintrarea in posesie
Art.482 - (1) Proprietarul unui fond nu poate împiedica accesul altuia pentru a redobândi posesiunea unui bun al sãu, ajuns întâmplãtor pe fondul respectiv, dacã a fost înstiintat în prealabil.
(2)În toate cazurile, proprietarul fondului are dreptul la o justã despãgubire pentru prejudiciile ocazionate de reintrarea în posesiune, precum si pentru cele pe care bunul le-a cauzat fondului.

Starea de necesitate
Art.483 � (1) Cel care, pentru a se apãra pe sine ori pe altul de un pericol iminent, foloseste sau distruge un bun al altuia poate fi obligat sã plãteascã proprietarului o despãgubire echitabilã; în acest din urmã caz el are, dupã împrejurãri, un drept de regres împotriva celui care s-a îmbogãtit fãrã just temei.
(2)Nu poate pretinde nici o despãgubire proprietarul care a provocat sau a favorizat aparitia pericolului.

Reguli speciale
Art.484 � Îngrãdirile cuprinse în prezenta sectiune se completeazã cu dispozitiile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile si constructiile de orice fel, pãdurile, bunurile din patrimoniul national-cultural, bunurile sacre ale cultelor religioase, precum si altele asemenea.

Sectiunea a 3-a

Îngrãdiri conventionale

Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice
Art.485 - Proprietarul poate sã consimtã la limitarea dreptului sãu prin acte juridice dacã nu încalcã ordinea publicã si bunele moravuri.

Clauza de inalienabilitate. Conditii. Domeniu de aplicare
Art.486 - (1) Prin conventie sau testament se poate interzice înstrãinarea unui bun, însã numai pe durata pentru care existã un interes serios si legitim.
(2)Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract cu titlu oneros atrage, în toate cazurile, nulitatea contractului însusi.
(3)Clauza de inalienabilitate este subînteleasã în conventiile din care se naste obligatia de a transmite în viitor proprietatea cãtre o persoanã determinatã sau determinabilã.
(4)Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi opritã prin stipularea inalienabilitãtii.

Conditii de opozabilitate
Art.487 - (1) Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie sã fie supusã formalitãtilor de publicitate prevãzute de lege, dacã este cazul.
(2)În cazul bunurilor mobile, sunt aplicabile, în mod corespunzãtor, regulile prevãzute pentru dobândirea proprietãtii prin posesiunea de bunã-credintã.
(3)Neîndeplinirea conditiilor de opozabilitate nu îl lipseste pe creditorul obligatiei de a nu înstrãina de dreptul de a pretinde daune-interese proprietarului care nu se conformeazã acestei obligatii.

Sanctiuni pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate
Art.488 - (1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocatã împotriva dobânditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat sã nu înstrãineze decât dacã este valabilã si îndeplineste conditiile de opozabilitate.
(2)Actul de înstrãinare încheiat cu nerespectarea clauzei este anulabil la cererea persoanei în interesul cãreia s-a stipulat inalienabilitatea.
(3)Nu pot fi supuse urmãririi bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea, cât timp clauza produce efecte.

Sectiunea a 4-a

Îngrãdiri judiciare

Exercitarea abuzivã a dreptului de proprietate
Art.489 - (1) Dacã proprietarul cauzeazã un prejudiciu prin exercitarea abuzivã a dreptului sãu, instanta poate sã îl oblige la despãgubiri în folosul celui vãtãmat, precum si la restabilirea situatiei anterioare, atunci când acest lucru este posibil.
(2)Dacã prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanta poate sã încuviinteze, pe cale de ordonantã presedintialã, mãsurile necesare pentru prevenirea pagubei.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Încetarea proprietãtii private. Exproprierea si confiscarea

Stingerea dreptului de proprietate
Art.490 - (1) Dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz. Dispozitiile legale privind dobândirea de cãtre gãsitor a bunului pierdut rãmân aplicabile.
(2)Proprietarul poate renunta la dreptul sãu prin abandonarea bunului mobil sau prin înscrierea în cartea funciarã, în conditiile legii, a declaratiei de renuntare la proprietate.
(3)Exproprierea se poate face numai pentru o cauzã de utilitate publicã stabilitã potrivit legii, cu justã si prealabilã despãgubire, fixatã de comun acord între proprietar si expropriator sau, în caz de divergentã, pe cale judecãtoreascã.
(4)Nu pot fi supuse confiscãrii decât bunurile destinate sau folosite la sãvârsirea unei infractiuni ori contraventii sau cele rezultate din acestea.

CAPITOLUL V

Despre proprietatea comunã


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Proprietatea comunã
Art.491 - (1) Dispozitiile prezentului capitol se aplicã ori de câte ori, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate cu privire la unul sau mai multe bunuri are doi sau mai multi titulari.
(2)Proprietatea comunã poate fi proprietate pe cote-pãrti (coproprietate) ori în devãlmãsie.
(3)Dacã bunul este comun, coproprietatea se prezumã, pânã la proba contrarie.

Sectiunea a 2-a

Despre coproprietatea obisnuitã

Întinderea cotelor-pãrti
Art.492 - (1) Fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei cote-pãrti ideale din bun.
(2)Cotele-pãrti sunt prezumate a fi egale, pânã la proba contrarã. Dacã bunul a fost dobândit prin act juridic, proba contrarie nu se va putea face decât prin înscrisuri.

Repartizarea beneficiilor si a sarcinilor între coproprietari
Art.493 - Coproprietarii vor împãrti beneficiile si vor suporta sarcinile coproprietãtii, proportional cu cota lor parte.

Exercitarea în comun a dreptului folosintã
Art.494 - (1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în mãsura în care nu schimbã destinatia si nu aduce atingere drepturilor celorlalti coproprietari.
(2)Cel care, în lipsa acordului celorlalti coproprietari, exercitã în mod exclusiv folosinta bunului comun poate fi obligat la plata de despãgubiri.

Fructele si veniturile bunului comun
Art.495 - Fructele si veniturile produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor, proportional cu cota lor parte.

Dreptul la restituirea cheltuielilor
Art.496 -(1) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile producerii sau culegerii fructelor, respectiv a veniturilor, are dreptul la restituirea acestor cheltuieli de cãtre coproprietari, în proportie cu cotele lor pãrti.
(2)Fructele si veniturile bunului comun însusite de un coproprietar fac parte din masa partajabilã cât timp ele nu au fost consumate ori înstrãinate si pot fi identificate distinct. În caz contrar, dreptul de a le reclama este supus prescriptiei.

Modul de folosire a bunului comun
Art.497 - Modul de folosire a bunului comun se stabileste prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neîntelegere, prin hotãrâre judecãtoreascã.

Exercitarea actelor de conservare
Art.498- Fiecare coproprietar poate sã facã acte de conservare fãrã acordul celorlalti coproprietari.Încheierea actelor de administrare si de dispozitie
Art.499 - (1) Actele de administrare, precum încheierea sau denuntarea unor contracte de locatiune, cesiunile de venituri imobiliare si altele asemenea pot fi fãcute numai cu acordul majoritãtii coproprietarilor si a cotelor-pãrti.
(2)Actele de administrare care limiteazã în mod substantial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun ori care impun acestuia o sarcinã excesivã prin raportare fie la cota sa parte, fie la cheltuielile suportate de cãtre ceilalti coproprietari nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestuia.
(3)Coproprietarii pot cere instantei sã suplineascã consimtãmântul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-si exprima vointa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil mentinerii utilitãtii sau valorii bunului.
(4)Orice acte juridice de dispozitie, cesiunile de venituri imobiliare si locatiunile încheiate pe termen mai mare de trei ani, precum si actele care urmãresc exclusiv înfrumusetarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor.

Sanctiuni
Art.500 � (1) Actele juridice fãcute cu nerespectarea regulilor prevãzute la art.499 sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimtit, expres ori tacit, la încheierea actului.
(2)Coproprietarului vãtãmat i se recunoaste dreptul ca, înainte chiar de împãrtealã, sã exercite actiunile posesorii împotriva tertului care ar fi intrat în posesiunea bunului comun în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu daune-interese, dacã este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.

Exercitiul drepturilor procesuale de cãtre coproprietari
Art.501 - (1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justitie, indiferent de calitatea procesualã, în orice actiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul actiunii în revendicare.
(2)Hotãrârile judecãtoresti pronuntate în folosul coproprietãtii profitã tuturor coproprietarilor. Hotãrârile judecãtoresti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalti coproprietari.

Contractele de administrare a coproprietãtii
Art.502 - (1) Se poate deroga de la dispozitiile art.493, 496, 497 alin.(2), 499 si 500 alin.(1) printr-un contract de administrare a coproprietãtii încheiat cu acordul tuturor coproprietarilor.
(2)În cazul în care printre bunurile aflate în coproprietate se aflã si bunuri imobile, contractele de administrare a coproprietãtii vor fi notate în cartea funciarã.

Reguli aplicabile in cazul co-titularilor altor drepturi reale
Art.503 - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul exercitãrii împreunã de douã sau mai multe persoane a unui alt drept real.

Sectiunea a 3-a

Despre coproprietatea asupra pãrtilor comune

din clãdirile cu mai multe etaje sau apartamente

§. 1. Pãrtile comune

Dreptul de coproprietate fortatã
Art.504- Dacã într-o clãdire existã spatii cu destinatie de locuintã sau cu altã destinatie având proprietari diferiti, fiecare dintre acestia are un drept de coproprietate fortatã si perpetuã asupra pãrtilor din clãdire care, fiind destinate întrebuintãrii spatiilor, nu pot fi folosite decât în comun.

Pãrtile comune
Art.505 - Sunt considerate pãrti comune, în mãsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:

a) terenul pe care se aflã clãdirea, compus atât din suprafata construitã cât si din cea neconstruitã necesarã, potrivit naturii sau destinatiei constructiei, pentru a asigura exploatarea normalã a acesteia; pentru excedent, proprietarii sunt titularii unei coproprietãti obisnuite;

b) fundatia, curtea interioarã, structura de rezistentã, acoperisul, terasele, cosurile de fum, scãrile si casa scãrilor, holurile, pivnitele si subsolurile, rezervoarele de apã, centralele termice proprii si ascensoarele;

c) canalele pluviale, paratrãsnetele, antenele colective, instalatiile de telefon, instalatiile electrice, conductele de apã, de încãlzire si de gaze pânã la punctul de distributie cãtre pãrtile aflate în proprietate exclusivã, precum si alte asemenea pãrti;

d) alte bunuri care, potrivit legii sau vointei pãrtilor, sunt în folosintã comunã.

Atribuirea in folosinta exclusivã a pãrtilor comune
Art.506 - (1) Pãrtile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosintã exclusivã numai dacã prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalti coproprietari.
(2)Decizia de atribuire în folosintã exclusivã trebuie adoptatã cu o majoritate de 3 din numãrul coproprietarilor si al cotelor-pãrti. În clãdirile unde sunt constituite asociatii de proprietari, decizia se adoptã de cãtre adunarea generalã, cu aceeasi majoritate.

Actele juridice privind cotele-pãrti
Art.507 � Cota-parte din pãrtile comune este un bun accesoriu în sensul art.434 din prezenta carte; înstrãinarea sau ipotecarea cotei-pãrti nu se va putea face decât o datã cu dreptul asupra spatiului detinut în proprietate exclusivã.

Stabilirea cotelor-pãrti
Art.508 - În lipsa unei stipulatii contrarii existente în titlurile de proprietate, cotele-pãrti se stabilesc în functie de suprafata locativã a spatiului detinut în proprietate exclusivã si suprafata locativã totalã a clãdirii.


§.2 Drepturile si obligatiile coproprietarilor

Exercitarea dreptului de folosintã
Art.509 - Fiecare coproprietar poate folosi, în conditiile acordului de asociere atât spatiul detinut în proprietate exclusivã, cât si pãrtile comune, fãrã a aduce atingere drepturilor celorlalti proprietari si fãrã a schimba destinatia clãdirii.

Cheltuielile legate de întretinerea, repararea si exploatarea pãrtilor comune
Art.510 - (1) În lipsã de prevedere legalã sau stipulatie contrarã, fiecare coproprietar suportã cheltuielile legate de întretinerea, repararea si exploatarea pãrtilor comune, în proportie cu cota sa parte.
(2)Cu toate acestea, cheltuielile legate de pãrtile comune folosite exclusiv de cãtre unii dintre coproprietari cad în sarcina acestora din urmã.

Obligatia de mentinere a clãdirii in stare bunã
Art.511 - Proprietarul este obligat sã asigure întretinerea spatiului detinut în proprietate exclusivã astfel încât clãdirea sã se mentinã în stare bunã.Obligatia de a permite accesul în spatiile detinute în proprietate exclusivã
Art.512- (1) Coproprietarii sunt obligati sã permitã accesul în spatiile detinute în proprietate exclusivã pentru efectuarea lucrãrilor necesare conservãrii clãdirii si întretinerii pãrtilor comune.
(2)În aceastã situatie, pentru prejudiciile cauzate, ei vor fi despãgubiti, de cãtre asociatia de proprietari, sau, dupã caz, de cãtre proprietarul care a solicitat efectuarea lucrãrilor.

Reguli aplicabile in cazul distrugerii clãdirii
Art.513 - În cazul în care clãdirea a fost distrusã dintr-un caz fortuit în întregime ori într-o proportie mai mare de trei pãtrimi din valoarea ei, oricare coproprietar poate solicita vânzarea la licitatie publicã a terenului si a materialelor de constructie ce au rezultat.

Reguli aplicabile in cazul distrugerii unei pãrti mai mici din clãdire
Art.514 � În caz de distrugere a unei pãrti mai mici, proprietarii vor contribui la refacerea pãrtilor comune, proportional cu cotele-pãrti. Dacã unul sau mai multi coproprietari nu doresc sã participe la refacere, ei sunt obligati sã cedeze drepturile lor celorlalti coproprietari. Pretul se stabileste de pãrti ori, în caz de neîntelegere, de cãtre instanta judecãtoreascã.
§.3 Asociatia de proprietari

Constituirea asociatiilor de proprietari
Art.515 - În cazul clãdirilor cu mai multe etaje sau apartamente, se constituie asociatia de proprietari care se organizeazã si functioneazã în conditiile legii.

Sectiunea a 4-a

Despre coproprietatea asupra despãrtiturilor comune

Prezumtia de coproprietate asupra despãrtiturilor comune
Art.516 - (1) Orice zid, sant sau altã despãrtiturã între douã fonduri aflate în intravilan este prezumatã a fi în proprietatea comunã a vecinilor, dacã nu rezultã contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori dacã proprietatea comunã nu a devenit proprietate exclusivã prin uzucapiune, în conditiile legii.
(2)Dispozitiile art.507 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

Semne de necomunitate
Art.517 - (1) Existã semn de necomunitate a zidului atunci când culmea acestuia este dreaptã si perpendicularã spre un fond si înclinatã spre celãlalt fond. Zidul este prezumat a fi în proprietatea exclusivã a proprietarului fondului cãtre care este înclinatã coama zidului.
(2)Existã semn de necomunitate a santului atunci când pãmântul este aruncat ori înãltat exclusiv pe o parte a santului. ªantul este prezumat a fi în proprietatea exclusivã a proprietarului fondului pe care este aruncat pãmântul.
(3)Vor fi considerate semne de necomunitate orice alte semne care fac sã se prezume cã zidul a fost construit exclusiv de unul dintre proprietari.

Obligatia de construire a despãrtiturilor comune
Art.518 - (1) Oricare dintre vecini poate obliga pe proprietarii fondurilor învecinate sã contribuie la construirea unei despãrtituri comune.
(2)În lipsa unor dispozitii legale, a regulamentului de urbanism sau a obiceiului locului, înãltimea zidului comun va fi stabilitã de pãrti, dar fãrã a depãsi 2 metri, socotindu-se si coama zidului.

Cheltuielile de întretinere si reparare a despãrtiturilor comune
Art.519 - (1) Coproprietarii sunt tinuti sã suporte cheltuielile ocazionate de întretinerea si repararea despãrtiturii comune, proportional cu dreptul fiecãruia.
(2)Cu toate acestea, fiecare coproprietar poate sã nu participe la cheltuielile de întretinere si reparare, renuntând la dreptul sãu de proprietate asupra despãrtiturii comune, dispozitiile în materie de carte funciarã fiind aplicabile. Coproprietarul nu va putea fi apãrat de a participa la cheltuieli, în cazul în care are o constructie sprijinitã de zidul comun ori în cazul în care trage un alt folos din exploatarea despãrtiturii comune.

Constructii si instalatii aflate in legãturã cu zidul comun
Art.520 - (1) Oricare dintre coproprietari are dreptul sã sprijine constructii ori sã instaleze grinzi în zidul comun cu obligatia de a lãsa 54 milimetri spre celãlalt coproprietar si fãrã a afecta dreptul acestuia de a sprijini constructiile sale ori de a instala propriile grinzi în zidul comun.
(2)Un coproprietar va avea dreptul de a scurta grinzile puse de vecinul sãu pânã în jumãtatea zidului, în cazul în care ar dori sã instaleze el însusi grinzi ori sã construiascã un cos de fum în acelasi loc.

Înãltarea zidului comun
Art.521 - (1) Oricare dintre coproprietari poate sã înalte zidul cu îndatorirea de a suporta singur cheltuielile de înãltare peste limita zidului comun, precum si cheltuielile de întretinere ori reparare a pãrtii comune a zidului datorate înãltãrii acestuia.
(2)În cazul în care zidul nu poate rezista înãltãrii, proprietarul care doreste sã facã aceastã înãltare este dator sã reconstruiascã zidul în întregime luând din fondul sãu suprafata pentru a asigura grosimea necesarã zidului nou ridicat.

Dobândirea coproprietãtii asupra despãrtiturilor
Art.522 - Vecinul care nu a contribuit la construirea despãrtiturii comune poate dobândi coproprietatea despãrtiturii, plãtind jumãtate din valoarea actualizatã a materialelor si manoperei folosite si, dupã caz, jumãtate din valoarea terenului pe care despãrtitura a fost construitã. Dispozitiile în materie de carte funciarã rãmân aplicabile.

Sectiunea a 5-a

Despre proprietatea comunã în devãlmãsie

Proprietatea comunã în devãlmãsie
Art.523 - Existã proprietate devãlmasã atunci când, prin efectul legii ori în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate apartine concomitent mai multor persoane fãrã ca vreuna dintre acestea sã fie titularul unei cote-pãrti ideale determinate din bunul sau bunurile comune.

Regulile aplicabile proprietãtii devãlmase
Art.524 � (1) Dacã se naste prin efectul legii, proprietatea devãlmasã este supusã dispozitiilor acelei legi, care se completeazã, în mod corespunzãtor, cu cele privind regimul comunitãtii legale.
(2)În cazul în care izvorul devãlmãsiei este un act juridic, dispozitiile privitoare la regimul comunitãtii legale se aplicã în mod corespunzãtor.

Sectiunea a 6-a

Despre împãrtealã

Imprescriptibilitatea actiunii de împãrtealã
Art.525 � Încetarea coproprietãtii prin împãrtealã poate fi cerutã oricând dacã nu s-a stabilit altfel prin lege, act juridic ori hotãrâre judecãtoreascã.

Împãrteala conventionalã si împãrteala judiciarã
Art.526� Împãrteala poate fi fãcutã prin bunã învoialã sau prin hotãrâre judecãtoreascã, în conditiile legii.

Împãrteala pãrtilor comune ale clãdirilor
Art.527 � (1) Împãrteala este inadmisibilã în cazurile la care se referã Sectiunile a 3-a si a 4-a din capitolul de fatã, precum si în alte cazuri prevãzute de lege.
(2)Cu toate acestea, împãrteala poate fi cerutã în cazul pãrtilor comune din clãdirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste pãrti înceteazã de a mai fi destinate folosintei comune.

Conventiile privitoare la amânarea împãrtelii
Art.528 � Conventiile privind amânarea împãrtelii nu pot fi încheiate pentru o perioada mai mare de cinci ani. În cazul imobilelor, conventiile trebuie încheiate în formã autenticã si supuse formalitãtilor de publicitate prevãzute de lege.

Amânarea împãrtelii prin hotãrâre judecãtoreascã
Art.529 � De asemenea, instanta poate dispune, pentru cel mult un an, amânarea împãrtelii pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalti coproprietari. Dacã pericolul acestor prejudicii este înlãturat înainte de împlinirea termenului, instanta, la cererea pãrtii interesate, va reveni asupra mãsurii.

Conditii speciale privind capacitatea de exercitiu
Art.530 � Dacã un coproprietar este lipsit de capacitatea de exercitiu ori are capacitate de exercitiu restrânsã, împãrteala va putea fi fãcutã prin bunã învoialã numai cu încuviintarea instantei tutelare, precum si, dacã este cazul, a ocrotitorului legal.

Inadmisibilitatea împãrtelii în cazul uzucapiunii
Art.531 � Împãrteala poate fi cerutã chiar atunci când unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afarã de cazul când acesta l-a uzucapat, în conditiile legii.

Reguli privitoare la modul de împãrtire
Art.532 � (1) Împãrteala bunurilor comune se va face în naturã, proportional cu cota-parte a fiecãrui coproprietar.
(2)Dacã bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în naturã, partajul se va face într-unul din urmãtoarele moduri :

a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;

b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neîntelegere, la licitatie publicã, în conditiile legii, si distribuirea pretului cãtre coproprietari proportional cu cota-parte a fiecãruia dintre ei.

Datoriile nãscute în legãturã cu bunul comun
Art.533 � (1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor nãscute în legãturã cu coproprietatea si care sunt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc împãrteala.
(2)Suma necesarã pentru stingerea acestor obligatii va fi preluatã, în lipsa unei stipulatii contrare, din pretul vânzãrii bunului comun cu ocazia împãrtelii si va fi suportatã de cãtre coproprietari proportional cu cota-parte a fiecãruia.

Executarea silitã privitoare la bunul comun
Art.534 � (1) Creditorii unui coproprietar pot urmãri silit cota sa parte idealã din bunul comun sau pot cere instantei împãrteala bunului, caz în care urmãrirea se va face asupra pãrtii de bun sau, dupã caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.
(2)În cazul vânzãrii silite a unei cote-pãrti ideale dintr-un bun, executorul judecãtoresc va notifica pe ceilalti coproprietari cu cel putin 2 sãptãmâni înainte de data stabilitã pentru vânzare. La pret egal, coproprietarii vor fi preferati la adjudecarea cotei-pãrti.
(3)Creditorii care au un drept de garantie asupra bunului comun ori cei a cãror creantã s-a nãscut în legãturã cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul sã urmãreascã silit bunul comun ori sumele rezultate din împãrtealã.
(4)Conventiile de suspendare a împãrtelii pot fi opuse creditorilor numai dacã, înainte de nasterea creantelor, au fost autentificate sau, dupã caz, au fost îndeplinite formalitãtile de publicitate prevãzute de lege.

Drepturile creditorilor personali ai coproprietarului
Art.535 � (1) Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, sã intervinã, pe cheltuiala lor, în împãrteala cerutã de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însã sã atace o împãrtealã sãvârsitã, afarã numai dacã aceasta s-a fãcut în lipsa lor si fãrã sã se tinã seama de opozitia ce au fãcut-o, precum si în cazurile când împãrteala a fost simulatã ori s-a fãcut astfel încât creditorii nu au putut sã intervinã în proces.
(2)Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile si în cazul creditorilor care au un drept de garantie asupra bunului comun ori cei a cãror creantã s-a nãscut în legãturã cu conservarea sau administrarea acestuia.

Efectele juridice ale împãrtelii
Art.536 � (1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, dupã caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data împãrtelii.
(2)În cazul indiviziunii succesorale, drepturile de proprietate exclusivã se considerã a fi nãscute de la data deschiderii succesiunii.
(3)Dispozitiile în materie de carte funciarã rãmân aplicabile.

Opozabilitatea actelor încheiate cu privire la bunul comun si garantiile constituite asupra cotei-pãrti din acesta
Art.537 � (1) Actele încheiate, în conditiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun, rãmân valabile si sunt opozabile celui care a dobândit bunul în urma împãrtelii.
(2)Garantiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale pãrti se strãmutã de drept asupra bunului sau, dupã caz, a sumelor de bani care i-au fost atribuite prin împãrtealã.

Garantia pentru evictiune si vicii ascunse
Art.538 � (1) Coproprietarii îsi datoreazã, în limita cotelor-pãrti, garantie pentru evictiune si vicii ascunse, dispozitiile legale privitoare la obligatia de garantie a vânzãtorului aplicându-se în mod corespunzãtor.
(2)Fiecare este obligat sã despãgubeascã pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evictiunii sau al viciului ascuns. Dacã unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datoratã de acesta se va suporta, proportional, de ceilalti coproprietari.
(3)Coproprietarii nu datoreazã garantie dacã prejudiciul este urmarea faptei sãvârsite de un alt coproprietar sau dacã au fost scutiti prin actul de împãrtealã.

Desfiintarea împãrtelii
Art.539 � (1) Împãrteala prin bunã-învoialã poate fi desfiintatã pentru aceleasi cauze ca si contractele.
(2)Împãrteala fãcutã fãrã participarea tuturor coproprietarilor este lovitã de nulitate absolutã.
(3)Împãrteala este însã valabilã chiar dacã nu cuprinde toate bunurile comune; pentru bunurile omise se poate face oricând o împãrtealã suplimentarã.

Înstrãinarea bunurilor atribuite
Art.540 � Nu poate invoca nulitatea relativã a împãrtelii prin bunã-învoialã coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrãineazã în tot sau în parte bunurile atribuite.

Reguli aplicabile bunurilor aflate în coproprietate si în devãlmãsie
Art.541 � Prevederile prezentei sectiuni sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent de izvorul sãu, precum si celor aflate în devãlmãsie.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL VI

Proprietatea periodicã

Proprietatea periodicã
Art.542 � Dispozitiile prezentului capitol se aplicã ori de câte ori mai multe persoane exercitã succesiv prerogativele dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale.

Temeiul proprietãtii periodice
Art.543� Proprietatea periodicã se naste în temeiul unui act juridic, dispozitiile în materie de carte funciarã aplicându-se în mod corespunzãtor.

Valabilitatea actelor încheiate de proprietar
Art.544 � (1) În privinta intervalului de timp ce îi revine, orice proprietar poate încheia, în conditiile legii, acte precum închirierea, vânzarea, ipotecarea si altele asemenea.
(2)Actele de administrare sau de dispozitie privind dreptul aferent unui alt interval de timp sunt lovite de nulitate relativã.
(3)Dispozitiile art.501 se aplicã în mod corespunzãtor.

Drepturile si obligatiile proprietarilor
Art.545 � (1) Fiecare proprietar este obligat sã facã toate actele de conservare, în asa fel încât sã nu împiedice ori sã îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalti proprietari. Pentru reparatiile mari, proprietarul care avanseazã cheltuielile necesare are dreptul la despãgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalti proprietari.
(2)Actele prin care se consumã în tot sau în parte substanta bunului pot fi fãcute numai cu acordul celorlalti proprietari.
(3)La încetarea intervalului, proprietarul este dator sã predea bunul proprietarului urmãtorului interval.
(4)Proprietarii pot încheia un contract de administrare, dispozitiile art.502 alin.(2) aplicându-se în mod corespunzãtor.

Obligatia de despãgubire si excluderea
Art.546 � Nerespectarea obligatiilor prevãzute în prezentul capitol atrage plata de despãgubiri.Încetarea proprietãtii periodice
Art.547 � Proprietatea periodicã înceteazã prin radiere din cartea funciarã în temeiul dobândirii de cãtre o singurã persoanã a drepturilor de proprietate aferente tuturor intervalelor de timp, precum si în alte cazuri prevãzute de lege.

#PAGEBREAK#TITLUL III

Despre dezmembrãmintele

dreptului de proprietate privatã


CAPITOLUL I

Despre superficie

Definitia dreptului de superficie
Art.548 � (1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o constructie pe terenul altuia, deasupra ori sub acel teren.
(2)Dreptul de superficie se naste în temeiul unui act juridic sau al unei dispozitii legale. Dispozitiile în materie de carte funciarã rãmân aplicabile.
(3)Superficia se poate înscrie si în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a înstrãinat exclusiv constructia ori a înstrãinat terenul si constructia, în mod separat, cãtre douã persoane, chiar dacã nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.
(4)Dacã nu se prevede altfel, dreptul de superficie nu se poate exercita decât asupra suprafetei ocupate de constructie sau, dupã caz, pe care urmeazã sã se construiascã, împreunã cu partea de teren liber necesarã pentru exercitarea normalã a proprietãtii asupra constructiei luând în considerare natura si destinatia acesteia.

Înstrãinarea dreptului de superficie
Art.549 � (1) Dreptul de superficie este perpetuu, dacã prin lege sau conventie nu se prevede contrariul.
(2)Titularul poate dispune în mod liber de dreptul sãu. Cât timp constructia existã, dreptul de superficie se poate înstrãina ori ipoteca numai o datã cu aceasta.

Actiunea confesorie de superficie
Art.550 � (1) Actiunea confesorie de superficie poate fi intentatã împotriva oricãrei persoane care împiedicã exercitarea dreptului, chiar si a proprietarului terenului, în scopul de a obtine respectarea folosintei asupra terenului.
(2)Actiunea confesorie de superficie este imprescriptibilã.

Obligatiile superficiarului
Art.551- (1) Dacã nu se prevede altfel, titularul dreptului de superficie datoreazã, sub formã de rate lunare, o sumã egalã cu chiria stabilitã pe piata liberã, tinând seama de natura terenului, de destinatia constructiei, de zona în care se aflã terenul, precum si de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosintei.
(2)În caz de neîntelegere între pãrti, suma datoratã proprietarului terenului va fi stabilitã pe cale judecãtoreascã.

Încetarea superficiei
Art.552- În afara altor cazuri prevãzute de lege, dreptul de superficie se stinge pe cale principalã prin radierea din cartea funciarã, pentru una din urmãtoarele cauze:

la expirarea termenului, caz în care constructia aflatã pe teren va reveni proprietarului acestuia;

prin consolidare, dacã terenul si constructia devin proprietatea aceleiasi persoane;

prin pieirea constructiei, dacã existã stipulatie expresã în acest sens sau în cazul prevãzut la art.548 alin.(3).

Alte dispozitii aplicabile
Art.553 - Dispozitiile prezentului capitol sunt aplicabile si în cazul lucrãrilor, cu exceptia caracterului perpetuu al dreptului.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Despre uzufruct


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Definitia uzufructului
Art.554 - Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane si de a culege fructele si veniturile acestuia, întocmai ca proprietarul, însã cu îndatorirea de a-i conserva substanta.

Constituirea uzufructului
Art.555 - (1) Uzufructul se poate constitui prin lege, act juridic sau uzucapiune, dispozitiile în materie de carte funciarã fiind aplicabile.
(2)Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente.

Actiunea confesorie în cazul uzufructului
Art.556 � Dispozitiile art.550 alin.(1) se aplicã uzufructului în mod corespunzãtor.

Obiectul uzufructului
Art.557 - Pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale, inclusiv un patrimoniu sau o parte dintr-un patrimoniu.

Accesoriile bunurilor ce formeazã obiectul uzufructului
Art.558 - Uzufructul poartã asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum si asupra a tot ce se uneste sau se încorporeazã în acesta.

Perioada uzufructului
Art.559 � (1) Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este prezumat a fi constituit pentru o perioadã de 30 de ani. Când este constituit în favoarea celui care înstrãineazã nuda proprietate, uzufructul se prezumã a fi viager.
(2)Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice este prezumat a fi constituit pentru o perioadã de 20 de ani. Atunci când este constituit cu depãsirea acestui termen uzufructul se reduce de drept la 20 de ani.

Uzufructul cu termen
Art.560 � Uzufructul constituit pânã la data la care o altã persoanã va ajunge la o anumitã vârstã, dureazã pânã la acea datã, chiar dacã acea persoanã ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite.

Sectiunea a 2-a

Despre drepturile si obligatiile uzufructuarului si ale nudului proprietar

§. 1 Drepturile uzufructuarului si ale nudului proprietar

Drepturile uzufructuarului
Art.561 - În lipsã de stipulatie contrarã, uzufructuarul are folosinta exclusivã a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele si veniturile acestuia.

Dreptul asupra fructelor
Art.562 - Fructele percepute dupã constituirea uzufructului apartin uzufructuarului, iar cele percepute dupã stingerea uzufructului, revin nudului proprietar, fãrã a putea pretinde unul altuia despãgubiri pentru cheltuielile ocazionate de producerea lor.

Dreptul uzufructuarului asupra veniturilor
Art.563 - Veniturile se cuvin uzufructuarului proportional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde dobândindu-se zi cu zi.Cvasiuzufructul
Art.564� Dacã uzufructul cuprinde, printre altele, si bunuri consumptibile, cum ar fi bani, grâne, bãuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însã cu obligatia de a restitui bunuri de aceeasi cantitate, calitate si valoare sau, dupã caz, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.

Uzufructul asupra bunurilor neconsumptibile
Art.565 - (1) Dacã uzufructul poartã asupra unor bunuri care, fãrã a fi consumptibile, se uzeazã ca urmare a utilizãrii lor, uzufructuarul are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar si potrivit destinatiei lor.
(2)În acest caz, el nu va fi obligat sã le restituie decât în starea în care se vor afla la data stingerii uzufructului.

Cesiunea dreptului de uzufruct
Art.566� (1) Uzufructuarul poate ceda dreptul sãu unei alte persoane fãrã acordul nudului proprietar.
(2)Cesiunea trebuie însã notificatã nudului proprietar; în caz contrar, uzufructuarul rãspunde solidar cu cesionarul pentru orice prejudiciu cauzat nudului proprietar.
(3)Uzufructuarul rãmâne dator fatã de nudul proprietar numai pentru obligatiile nãscute înainte de notificarea cesiunii.

Închirierea si arendarea bunului dat în uzufruct
Art.567 - (1) Uzufructuarul are dreptul de a închiria sau, dupã caz, de a arenda bunul dat în uzufruct.
(2)Locatiunile fãcute de uzufructuar pe o perioadã mai mare de 5 ani nu sunt însã opozabile proprietarului sau mostenitorilor acestuia, dupã stingerea uzufructului, decât pânã la împlinirea a 5 ani de la începutul lor sau, dupã caz, pânã la împlinirea acelei perioade de 5 ani în care ele se aflã la data stingerii uzufructului.
(3)Reînnoirile de închirieri sau de arendãri fãcute de uzufructuar cu mai mult de un an ori, dupã caz, de doi ani înainte de expirarea contractelor initiale rãmân lipsite de orice efect fatã de proprietar si mostenitorii sãi dacã la data stingerii uzufructului nu au fost puse în executare.
(4)Cu toate acestea, dacã uzufructul este cu termen, locatiunile înceteazã, în toate cazurile, o datã cu stingerea uzufructului prin expirarea termenului.

Reguli aplicabile în cazul îmbunãtãtirilor aduse imobilului
Art.568 - La încetarea uzufructului, uzufructuarul nu poate pretinde vreo despãgubire pentru îmbunãtãtirile fãcute, chiar atunci când prin acestea s-a sporit valoarea bunului. Uzufructuarul poate însã ridica oglinzile, tablourile si alte ornamente pe care le-a fixat, cu obligatia de a readuce bunul în starea în care i-a fost încredintat.

Respectarea destinatiei pãdurilor
Art.569 - (1) Dacã uzufructul cuprinde pãduri destinate de proprietarul lor unor tãieri periodice, uzufructuarul este dator sã pãstreze ordinea si câtimea tãierii, potrivit regulilor stabilite de lege, proprietar sau obiceiul locului, fãrã ca uzufructuarul sã poatã pretinde vreo despãgubire pentru pãrtile lãsate netãiate în timpul uzufructului.
(2)Arborii care se scot din pepiniere fãrã degradarea acestora nu fac parte din uzufruct, decât cu obligatia uzufructuarului de a se conforma dispozitiilor legale si obiceiului locului în ce priveste înlocuirea lor.

Exploatarea pãdurilor ce fac obiectul uzufructului
Art.570 - (1) Uzufructuarul poate, conformându-se dispozitiilor legale si folosintei obisnuite a proprietarului, sã exploateze pãrtile de pãduri înalte care au fost destinate tãierii regulate, fie cã aceste tãieri se fac periodic pe o întindere de pãmânt determinatã, fie cã se fac numai pentru un numãr de arbori alesi pe toatã suprafata fondului.
(2)În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tãia arborii înalti; va putea însã întrebuinta, pentru a face reparatiile la care este obligat, arbori cãzuti accidental; în acest scop poate chiar sã taie arborii trebuinciosi, cu îndatorirea însã de a constata, în prezenta nudului proprietar, aceasta trebuintã.

Drepturile uzufructuarului asupra pãdurilor ce fac obiectul uzufructului
Art.571 - Uzufructuarul poate lua din pãduri araci pentru vii; poate, de asemenea, lua produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea obiceiului locului si a folosintei obisnuite a proprietarului.

Dreptul asupra pomilor fructiferi
Art.572 - Pomii ce se usucã si cei cãzuti accidental se cuvin uzufructuarului cu îndatorirea de a-i înlocui cu altii.

Dreptul asupra carierelor de piatrã si nisip aflate în exploatare
Art.573 - În conditiile legii, uzufructuarul se foloseste întocmai ca nudul proprietar de carierele de piatrã si de nisip ce sunt în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.

Dreptul asupra carierelor de piatrã si nisip nedeschise si asupra comorilor
Art.574 - Uzufructuarul nu are nici un drept asupra carierelor nedeschise încã si nici asupra comorii ce s-ar putea descoperi în timpul uzufructului.
§. 2 Despre obligatiile uzufructuarului si nudului proprietar

Inventarierea bunurilor
Art.575 - (1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care se aflã la data constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra însã în posesiunea lor decât dupã inventarierea bunurilor mobile si constatarea stãrii în care se aflã imobilele.
(2)Inventarul se întocmeste numai în prezenta nudului proprietar ori dupã notificarea acestuia.

Respectarea destinatiei bunurilor
Art.576 - În exercitarea dreptului sãu, uzufructuarul este tinut sã respecte destinatia datã bunurilor de nudul proprietar.

Rãspunderea uzufructuarului pentru prejudicii
Art.577- Uzufructuarul este obligat sã-l despãgubeascã pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzãtoare a bunurilor date în uzufruct.

Constituirea garantiei pentru îndeplinirea obligatiilor uzufructuarului
Art.578 - (1) În lipsa unei stipulatii contrare, uzufructuarul este obligat sã depunã o garantie pentru îndeplinirea obligatiilor sale.
(2)Sunt scutiti sã depunã garantie vânzãtorul si donatorul care si-au rezervat dreptul de uzufruct.
(3)În cazul în care uzufructuarul este scutit de garantie, instanta poate dispune depunerea unei garantii sau luarea unei mãsuri conservatorii atunci când uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se afla, pune în pericol drepturile nudului proprietar.

Numirea administratorului
Art.579 - (1) Dacã uzufructuarul nu poate oferi o garantie, instanta, la cererea nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor si va dispune ca veniturile încasate si sumele ce reprezintã contravaloarea fructelor percepute sã fie depuse la Casa de Economii si Consemnatiuni sau la o altã bancã aleasã de pãrti. În acest caz, uzufructuarul va încasa numai dobânzile aferente.
(2)Nudul proprietar poate cere vânzarea bunurilor ce se uzeazã prin folosintã si depunerea sumelor la Casa de Economii si Consemnatiuni sau la o altã bancã aleasã de pãrti. Dobânzile produse în cursul uzufructului revin uzufructuarului.
(3)Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere sã îi fie lãsate o parte din bunurile mobile necesare folosintei sale sau familiei sale, cu obligatia de a le restitui la stingerea uzufructului.

Întârzierea în depunerea garantiei
Art.580 - Întârzierea în depunerea garantiei nu afecteazã dreptul uzufructuarului de a percepe fructele care i se cuvin de la data constituirii uzufructului.

Modul de suportare a reparatiilor de cãtre uzufructuar si nudul proprietar
Art.581 - (1) Uzufructuarul este obligat sã efectueze reparatiile de întretinere a bunului.
(2)Reparatiile mari sunt în sarcina nudului proprietar.
(3)Sunt reparatii mari acelea ce au ca obiect o parte importantã din bun si care implicã o cheltuialã exceptionalã, cum ar fi cele referitoare la înlocuirea sau repararea grinzilor, a zidurilor de rezistentã, a acoperisului, a sistemului de instalatii electrice, termice ori sanitare, a motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul sãu.
(4)Reparatiile mari sunt în sarcina uzufructuarului atunci când se datoreazã neefectuãrii reparatiilor de întretinere.

Efectuarea reparatiilor mari
Art.582 - (1) Uzufructuarul este obligat sã-l înstiinteze pe nudul proprietar despre necesitatea reparatiilor mari.
(2)Atunci când nudul proprietar nu efectueazã la timp reparatiile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat sã restituie contravaloarea acestora la stingerea uzufructului.

Distrugerile datorate vechimii ori cazului fortuit
Art.583 - Uzufructuarul si nudul proprietar nu sunt obligati sã reconstruiascã ceea ce s-a distrus datoritã vechimii ori dintr-un caz fortuit.

Uzufructul cu titlu particular
Art.584 � Uzufructuarul cu titlu particular nu este obligat la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat si, dacã va fi silit sã le plãteascã, are actiune contra nudului proprietar.

Suportarea sarcinilor si a cheltuielilor în caz de litigiu
Art.585 � (1) Uzufructuarul suportã toate sarcinile si cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinta bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.
(2)Dacã bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt plãtite de uzufructuar.

Obligatia de denuntare a uzufructuarului
Art.586 - Uzufructuarul este obligat sã denunte de îndatã nudului proprietar orice uzurpare a fondului si orice contestare a dreptului de proprietate, sub sanctiunea obligãrii la plata de daune-interese.

Suportarea sarcinilor si a cheltuielilor proprietãtii
Art.587 � (1) Cheltuielile si sarcinile proprietãtii revin nudului proprietar.
(2)Atunci când uzufructul este cu titlu gratuit, uzufructuarul datoreazã dobânzile aferente sumelor achitate, cu acest titlu, de nudul proprietar sau, dacã a plãtit el însusi, poate cere restituirea numai la stingerea uzufructului si fãrã nici o dobândã.

Obligatiile în caz de pieire a turmei
Art.688 - (1) Dacã turma datã în uzufruct a pierit în întregime din cauze neimputabile uzufructuarului acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora.
(2)Dacã turma nu a pierit în întregime, uzufructuarul este obligat sã înlocuiascã animalele pierite cu cele date de prãsilã.
§.3 Dispozitii speciale

Opozabilitatea uzufructului asupra creantelor
Art.589 - Uzufructul asupra unei creante este opozabil tertilor în aceleasi conditii ca si cesiunea de creantã.

Drepturile si obligatiile în cazul uzufructului asupra creantelor
Art.590 - (1) Uzufructuarul are dreptul sã perceapã dobânzile creantei si sã îndeplineascã toate actele necesare pentru conservarea ori încasarea dobânzilor. Titularul dreptului de creantã poate face toate actele de dispozitie care nu aduc atingere drepturilor uzufructuarului.
(2)Dupã plata creantei, uzufructul continuã asupra capitalului, cu obligatia uzufructuarului de a-l restitui creditorului la stingerea uzufructului.
(3)Uzufructuarul suportã toate cheltuielile si sarcinile referitoare la dobânzi.

Uzufructul rentei viagere
Art.591 - Uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a percepe, pe durata uzufructului sãu, veniturile dobândite zi cu zi. Acesta va fi obligat numai la restituirea veniturilor încasate cu anticipatie.

Uzufructul actiunilor ori al pãrtilor sociale
Art.592 - (1) Dreptul de vot aferent pãrtilor sociale sau actiunilor date în uzufruct se exercitã de cãtre nudul proprietar în adunarea generalã extraordinarã si de cãtre uzufructuar în adunarea generalã ordinarã, în lipsa de prevedere contrarã.
(2)Dividendele a cãror distribuire a fost aprobatã de adunarea generalã în timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului.

Obligatia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar
Art.593 - (1) Dacã uzufructuarul universal ori cu titlu universal plãteste datoriile aferente patrimoniului sau pãrtii de patrimoniu date în uzufruct, nudul proprietar trebuie sã restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fãrã nici o dobândã.
(2)În cazul în care uzufructuarul nu plãteste datoriile prevãzute la alin.(1), nudul proprietar poate, la alegere, sã le plãteascã el însusi sau sã vândã o parte suficientã din bunurile date în uzufruct. Dacã însã nudul proprietar plãteste aceste datorii, uzufructuarul datoreazã dobânzi pe toata durata uzufructului.
(3)Cu toate acestea, cel care mosteneste un uzufruct având ca obiect un patrimoniu sau o fractiune dintr-un patrimoniu este obligat sã achite, în proportie cu obiectul uzufructului si fãrã nici un drept de restituire, legatele cu titlu particular având ca obiect obligatii de întretinere sau, dupã caz, rente viagere.

Dreptul creditorilor asupra bunurilor uzufructului
Art.594 � Dacã plata datoriilor nu se va face în modul arãtat în art.593, creditorii pot sã urmãreascã bunurile date în uzufruct.

Uzufructul fondului de comert
Art.595 - Uzufructuarul unui fond de comert poate, în lipsã de stipulatie contrarã, sã dispunã de bunurile ce-l compun, cu obligatia de a le înlocui cu altele similare si de valoare egalã.

Sectiunea a 3-a

Stingerea uzufructului

Cazurile de stingere a uzufructului
Art.596 - (1) Uzufructul se stinge pe cale principalã prin una din urmãtoarele cauze:

a) moartea uzufructuarului ori, dupã caz, dizolvarea persoanei juridice;

b) ajungerea la termen;

c) consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar si de nud proprietar se întrunesc în aceeasi persoanã;

d) renuntarea la uzufruct;

e) neuzul timp de 10 de ani.
(2)Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului ori, dupã caz, prin dizolvarea persoanei juridice chiar dacã termenul nu s-a împlinit sau, dupã constituire, dreptul de uzufruct a fost cedat unui tert.
(3)În cazul imobilelor sunt aplicabile dispozitiile în materie de carte funciarã.

Stingerea uzufructului în caz de abuz de folosintã
Art.597 � (1) Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzeazã de folosinta bunului, aduce stricãciuni acestuia ori îl lasã sã se degradeze.
(2)Creditorii uzufructuarului pot interveni în proces pentru conservarea drepturilor lor; ei se pot angaja sã repare stricãciunile si pot oferi garantii pentru viitor.
(3)Instanta poate dispune, dupã împrejurãri, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosintei bunului de cãtre nudul proprietar cu obligatia acestuia de a plãti uzufructuarului o rentã pe durata uzufructului. Când bunul este imobil, pentru garantarea rentei, instanta va dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciarã.

Stingerea uzufructului în caz de pieire a bunului
Art.598 - (1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit. Când bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuã asupra pãrtii rãmase.
(2)În toate cazurile, uzufructul va continua asupra despãgubirii plãtite de tert sau, dupã caz, asupra indemnizatiei de asigurare, dacã aceasta nu este folositã pentru repararea bunului; dispozitiile art.564 se aplicã în mod corespunzãtor.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Despre uz si abitatie

Definitia uzului
Art.599 - Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia si de a-i culege fructele numai pentru nevoile proprii si ale familiei sale.

Definitia abitatiei
Art.600 - Titularul dreptului de abitatie are dreptul de a locui în locuinta altei persoane împreunã cu sotul si copiii sãi, chiar dacã nu a fost cãsãtorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitatia.

Constituirea uzului si a abitatiei
Art.601 - Uzul si abitatia se constituie în temeiul unui act juridic ori al legii, dispozitiile în materie de carte funciarã fiind aplicabile.

Limitele dreptului de uz si abitatie
Art.602 - Dreptul de uz ori de abitatie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, dupã caz, arendat.

Obligatia uzuarului si a titularului dreptului de abitatie
Art.603 - (1) Dacã titularul dreptului de uz sau de abitatie percepe toate fructele produse de bun ori, dupã caz, ocupã întreaga locuintã, este dator sã plãteascã toate cheltuielile de culturã si reparatiile de întretinere întocmai ca si uzufructuarul.
(2)Dacã titularul dreptului de uz sau de abitatie nu percepe decât o parte din fructe ori nu ocupã decât o parte din locuintã, va suporta cheltuielile de culturã sau de întretinere în proportie cu partea de care se foloseste.

Alte dispozitii aplicabile
Art.604 - Dispozitiile prezentului capitol se completeazã, în mod corespunzãtor, cu cele privitoare la uzufruct.

CAPITOLUL IV

Despre servituti


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Definitia servitutii
Art.605 - (1) Servitutea este sarcina impusã unui imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.
(2)Utilitatea rezultã din destinatia economicã a fondului dominant sau constã într-o sporire a confortului acestuia.

Constituirea servitutii
Art.606 - Servitutea se poate constitui prin act juridic ori prin uzucapiune, dispozitiile în materie de carte funciarã rãmânând aplicabile.

Dispozitii privind actiunea confesorie
Art.607� Dispozitiile art.610 alin.(1) se aplicã în mod corespunzãtor.

Constituirea servitutii în vederea utilitãtii viitoare
Art.608 - Servitutea se poate constitui în vederea unei utilitãti viitoare a fondului dominant.

Obligatii în sarcina proprietarului fondului aservit
Art.609- (1) Prin actul de constituire se pot impune în sarcina proprietarului fondului aservit anumite obligatii pentru asigurarea uzului si utilitãtii fondului dominant.
(2)În acest caz, sub conditia notãrii în cartea funciarã, obligatia se transmite dobânditorilor subsecventi ai fondului aservit.

Servitutile aparente si neaparente
Art.610 - (1) Servitutile sunt aparente sau neaparente.
(2)Servitutile aparente sunt acelea a cãror existentã este atestatã de un semn vizibil de servitute, cum ar fi o usã, o fereastrã, un apeduct.
(3)Servitutile neaparente sunt acelea a cãror existentã nu este atestatã de vreun semn vizibil de servitute, cum ar fi servitutea de a nu construi ori de a nu construi peste o anumitã înãltime.

Servitutile continue si necontinue
Art.611- (1) Servitutile sunt continue sau necontinue.
(2)Servitutile continue sunt acelea al cãror exercitiu este sau poate fi continuu fãrã a fi necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de vedere ori servitutea de a nu construi.
(3)Servitutile necontinue sunt acelea pentru a cãror existentã este necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.

Servitutile pozitive si negative
Art.612- (1) Servitutile pozitive sunt acelea prin care proprietarul fondului dominant exercitã o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi servitutea de trecere.
(2)Servitutile negative sunt acelea prin care proprietarul fondului aservit este obligat sã se abtinã de la exercitarea unora din prerogativele dreptului sãu de proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.

Dobândirea servitutii prin uzucapiune
Art.613 - (1) Servitutile continue si aparente, precum si cele neaparente si pozitive se pot dobândi în temeiul uzucapiunii, în conditiile legii.
(2)Actele materiale corespunzãtoare unor servituti necontinue sunt prezumate a fi exercitate cu simpla îngãduintã a proprietarului fondului aservit; proprietarul fondului dominant va putea însã uzucapa dovedind contrariul.
(3)Servitutile neaparente si negative nu se pot dobândi în temeiul uzucapiunii, indiferent dacã sunt continue ori necontinue.

Alte dispozitii aplicabile
Art.614- Modul de exercitiu al servitutii se dobândeste în aceleasi conditii ca si dreptul de servitute.



Sectiunea a 2-a

Despre drepturile si obligatiile proprietarilor

Reguli privind exercitarea si conservarea servitutii
Art.615 - (1) În lipsa vreunei prevederi contrare, proprietarul fondului dominant poate lua toate mãsurile si poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrãrile pentru a exercita si conserva servitutea.
(2)Cheltuielile legate de conservarea acestor lucrãri revin celor doi proprietari, proportional cu avantajele pe care le obtin, în mãsura în care lucrãrile efectuate pentru exercitiul servitutii sunt necesare si profitã inclusiv fondului aservit.

Exonerarea de rãspundere
Art.616- În toate cazurile în care cheltuielile lucrãrilor necesare pentru exercitarea si conservarea servitutilor revin proprietarului fondului aservit, acesta se va putea exonera de obligatie abandonând în mâinile proprietarului fondului dominant partea din fondul aservit necesarã exercitãrii servitutii, fãrã a înceta de a fi proprietarul acelei pãrti.

Obligatiile proprietarului fondului aservit în caz de schimbare a locurilor
Art.617 - (1) Proprietarul fondului aservit este obligat sã se abtinã de la orice act care limiteazã ori împiedicã exercitiul servitutii. Astfel, el nu va putea schimba starea locurilor, ori strãmuta exercitarea servitutii în alt loc.
(2)Dacã are un interes serios si legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercitã servitutea în mãsura în care exercitarea servitutii rãmâne la fel de comodã pentru proprietarul fondului dominant.

Obligatia de a nu agrava situatia fondului aservit
Art.618- Proprietarul fondului dominant nu poate agrava situatia fondului aservit si nu poate exercita servitutea cu intentia de a aduce un prejudiciu proprietarului fondului aservit.

Exercitarea servitutii în caz de împãrtire a fondurilor
Art.619 - (1) Dacã fondul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitatã pentru uzul si utilitatea fiecãrei pãrti, fãrã ca situatia fondului aservit sã poatã fi agravatã.
(2)Dacã fondul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul si utilitatea fondului dominant, pe toate pãrtile rezultate din împãrtire, sub rezerva prevederilor art.618.
(3)Cu toate acestea, dacã servitutea este exercitatã pentru uzul si utilitatea exclusivã a uneia dintre pãrtile despãrtite din fondul dominant ori nu se poate exercita decât pe una din pãrtile despãrtite din fondul aservit, servitutea asupra celorlalte pãrti se stinge.

Sectiunea a 3-a

Despre stingerea servitutilor

Cauzele de stingere a servitutilor
Art.620 - (1) Servitutile se sting pe cale principalã prin radierea lor din cartea funciarã pentru una din urmãtoarele cauze:

a) consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung sã aibã acelasi proprietar;

b) renuntarea proprietarului fondului dominant;

c) ajungerea la termen;

d) rãscumpãrarea;

e) imposibilitatea de exercitare;

f) neuzul timp de 10 de ani;

g) disparitia oricãrei utilitãti a acestora.
(2)Servitutea se stinge, de asemenea, prin exproprierea fondului aservit, dacã servitutea este contrarã utilitãtii publice cãreia îi va fi afectat bunul expropriat.

Stingerea servitutii prin neuz
Art.621 - (1) Termenul de 10 de ani va curge de la data ultimului act de exercitiu al servitutilor necontinue ori de la data unui act contrar servitutilor continue.
(2)Exercitarea servitutii de cãtre un coproprietar ori de cãtre uzufructuar profitã si celorlalti coproprietari, respectiv nudului proprietar.

Rãscumpãrarea servitutii de trecere
Art.622 - (1) Servitutea de trecere va putea fi rãscumpãratã de proprietarul fondului aservit dacã existã o disproportie vãditã între utilitatea care o procura fondului dominant si inconvenientele sau deprecierea provocatã fondului aservit.
(2)În caz de neîntelegere între pãrti, instanta poate suplini consimtãmântul proprietarului fondului dominant. La stabilirea pretului de rãscumpãrare, instanta va tine cont de vechimea servitutii si de schimbarea valorii celor douã fonduri.

#PAGEBREAK#TITLUL IV

Proprietatea publicã


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Definitia dreptului de proprietate publicã
Art.623- Proprietatea publicã este dreptul de proprietate, ce apartine statului sau unitãtilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor determinate de lege, precum si asupra bunurilor care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, cu conditia sã fie dobândite printr-unul din modurile prevãzute de lege.

Obiectul proprietãtii publice. Delimitarea de domeniul privat
Art.624 � (1) Constituie obiect exclusiv al proprietãtii publice bogãtiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil de interes national, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite prin lege organicã.
(2)Celelalte bunuri care apartin statului ori unitãtilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat al acestora, însã numai dacã au fost, la rândul lor, dobândite printr-unul din modurile prevãzute de lege.

Domeniul public national, judetean si local
Art625 - (1) Bunurile proprietate publicã fac parte din domeniul public national, judetean sau, dupã caz, local.
(2)Delimitarea dintre domeniul public national, judetean si local se face în conditiile legii.
(3)Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unitãtii administrativ-teritoriale si invers se face prin hotãrârea Guvernului sau, dupã caz, a consiliului judetean ori local.

Caracterele dreptului de proprietate publicã
Art.626- (1) Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.
(2)Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz si nu poate fi dobânditã de terti prin uzucapiune sau, dupã caz, prin posesiunea de bunã-credintã asupra bunurilor mobile.
(3)În conditiile legii, bunurile proprietate publicã pot fi date în administrare, în folosintã, concesionate sau închiriate.

Limitele dreptului de proprietate publicã
Art.627 - (1) Dreptul de proprietate publicã este susceptibil de orice îngrãdiri reglementate de lege sau de prezentul cod pentru dreptul de proprietate privatã, în mãsura în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public cãruia îi sunt destinate bunurile afectate.
(2)Incompatibilitatea se constatã prin acordul între titularul proprietãtii publice si persoana interesatã sau, în caz de divergentã, pe cale judecãtoreascã.
(3)În aceste cazuri, persoana interesatã are dreptul la o justã si promptã despãgubire din partea titularului proprietãtii publice.

Cazurile de dobândire a dreptului de proprietate publicã
Art.628- Dreptul de proprietate publicã se dobândeste:

a) prin achizitie publicã, efectuatã în conditiile legii;

b) prin expropriere pentru cauzã de utilitate publicã, în conditiile legii;

c) prin donatie sau legat, acceptat de Guvern, de consiliul judetean sau, dupã caz, de consiliul local, dacã bunul, prin natura lui sau prin vointa dispunãtorului, devine de uz sau de interes public;

d) prin alte moduri stabilite de lege.

Stingerea dreptului de proprietate publicã
Art.629 - Dreptul de proprietate publicã se stinge dacã bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat cu respectarea conditiilor prevãzute de lege.

Apãrarea dreptului de proprietate publicã
Art.630 - (1) Obligatia apãrãrii în justitie a proprietãtii publice revine titularului.
(2)Titularii drepturilor corespunzãtoare proprietãtii publice sunt obligati:

a) sã îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusã dreptului de proprietate publicã;

b) sã îl introducã în proces pe titularul dreptului de proprietate publicã, în conditiile prevãzute de Codului de procedurã civilã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Drepturile reale corespunzãtoare proprietãtii publice


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Drepturile reale corespunzãtoare proprietãtii publice
Art.631 � (1) Drepturile reale corespunzãtoare proprietãtii publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune si dreptul de folosintã.
(2)În cazurile prevãzute de lege, dreptul de concesiune si dreptul de folosintã pot fi constituite si asupra bunurilor din domeniul privat.



Sectiunea a 2-a

Dreptul de administrare

Titularii dreptului de administrare
Art.632 - (1) Dreptul de administrare apartine regiilor autonome sau, dupã caz, prefecturilor, autoritãtilor administratiei publice centrale sau locale si altor institutii publice de interes national, judetean ori local.
(2)Titularul dreptului de administrare poate folosi si dispune de bunul dat în administrare în conditiile stabilite de lege si, dacã este cazul, de actul de constituire.

Constituirea dreptului de administrare
Art.633 - (1) Dreptul de administrare se constituie prin hotãrâre a Guvernului, a consiliului judetean sau, dupã caz, a consiliului local.
(2)Autoritãtile prevãzute la alin.(1) controleazã modul de exercitare a dreptului de administrare.

Stingerea dreptului de administrare
Art.634 - Dreptul de administrare înceteazã prin trecerea bunului în domeniul privat sau prin actul de revocare emis, în mod discretionar, de organul care l-a constituit.

Apãrarea dreptului de administrare
Art.635 - Apãrarea în justitie a dreptului de administrare revine titularului dreptului.

Sectiunea a 3-a

Dreptul de concesiune

Continutul dreptului de concesiune
Art.636 - (1) Concesionarul are dreptul si, în acelasi timp, obligatia de exploatare a bunului, în schimbul unei redevente si pentru o duratã determinatã, cu respectarea conditiilor prevãzute de lege si contractul de concesiune.
(2)Calitatea de concesionar o poate avea orice persoanã fizicã sau persoanã juridicã.
(3)Procedura de concesionare, precum si încheierea, executarea si încetarea contractului de concesiune sunt supuse conditiilor prevãzute de lege.

Exercitarea dreptului de concesiune
Art.637 - (1) Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice necesare pentru a asigura exploatarea bunului.
(2)Fructele si veniturile bunului concesionat revin concesionarului.
(3)În toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusã controlului din partea concedentului, în conditiile legii si ale contractului de concesiune.

Apãrarea dreptului de concesiune
Art.638 - Apãrarea în justitie a dreptului de concesiune revine concesionarului.

Sectiunea a 4-a

Dreptul de folosintã

Continutul si limitele dreptului de folosintã
Art.639 - (1) Dreptul de folosintã asupra bunurilor proprietate publicã se acordã, cu sau fãrã platã, pe termen limitat, în favoarea persoanelor juridice fãrã scop patrimonial care desfãsoarã activitate de binefacere sau de utilitate publicã.
(2)În lipsa unei dispozitii contrare în actul de constituire, titularul nu beneficiazã de fructele si veniturile bunului.
(3)Dispozitiile privind încetarea dreptului de administrare se aplicã în mod corespunzãtor.

Apãrarea dreptului de folosintã
Art.640 - Apãrarea în justitie a dreptului de folosintã revine titularului dreptului.

#PAGEBREAK#TITLUL V



CARTEA funciarã


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Scopul cãrtii funciare si drepturile care se înscriu în cartea funciarã
Art.641 - (1) Cartea funciarã descrie imobilele si aratã drepturile reale ce au ca obiect aceste bunuri.
(2)Drepturile de creantã, faptele sau alte raporturi juridice în legãturã cu imobilele cuprinse în cartea funciarã pot fi înscrise în cazurile prevãzute de lege.
(3)Prin imobil în sensul prezentului titlu se întelege parcela de teren cu sau fãrã constructii care apartine aceluiasi proprietar si cãreia îi este atribuit un numãr cadastral unic.

Drepturile tabulare si corpul funciar
Art.642 - (1) Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciarã sunt drepturi tabulare.
(2)Obiectul drepturilor tabulare este corpul funciar, care poate fi alcãtuit din unul sau mai multe imobile alipite.
(3)Aceeasi carte funciarã nu poate cuprinde mai multe corpuri funciare.

Modificarea corpului funciar
Art.643 � (1) Corpul funciar se va putea modifica prin alipiri, dacã mai multe imobile se unesc într-un singur corp funciar sau dacã se adaugã un nou imobil la corpul funciar ori, dupã caz, se mãreste întinderea unui imobil.
(2)De asemenea, corpul funciar se modificã si prin dezlipiri dacã se desparte un imobil de un corp funciar sau se micsoreazã întinderea acestuia. Dezlipirea unui imobil sau a unei pãrti dintr-un imobil, care face parte dintr-un corp funciar, se face, în lipsa unei conventii contrare, împreunã cu sarcinile si notãrile care îl greveazã. Imobilul care este grevat cu sarcini nu poate fi alipit la un alt corp funciar, ci va forma, în caz de dezlipire, un corp funciar separat.

Transcrierile în caz de alipire sau dezlipire de imobile
Art.644 � (1) În caz de alipire sau dezlipire, se vor efectua transcrieri, dacã un imobil trece dintr-o carte funciarã în alta sau dacã, dezlipindu-se o constructie sau o parcelã, aceasta se va trece într-o altã carte funciarã ca un corp funciar de sine stãtãtor sau ca un imobil al unui alt corp funciar.
(2)Dacã se transcrie o parte din imobil într-o altã carte funciarã, restul se reînscrie în vechea carte funciarã, cu mentionarea noului numãr cadastral si a datelor din documentatia cadastralã tehnicã întocmitã de o persoanã fizicã sau persoanã juridicã autorizatã, iar dacã toate imobilele înscrise în cartea funciarã au fost transcrise, aceasta se va închide si nu va mai putea fi redeschisã pentru noi înscrieri.

Felurile înscrierilor
Art.645 � (1) Înscrierile sunt de trei feluri: intabularea, înscrierea provizorie si notarea.
(2)Intabularea si înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea se referã la înscrierea drepturilor de creantã, a faptelor sau a raporturilor juridice în legãturã cu imobilele înscrise în cartea funciarã.
(3)Înscrierea provizorie si notarea se fac numai în cazurile anume prevãzute de lege.

Înscrierea drepturilor reale sub conditie suspensivã sau rezolutorie
Art.646 - (1) Drepturile reale sub conditie suspensivã sau rezolutorie nu se vor putea intabula, însã ele se pot înscrie provizoriu.
(2)Termenul extinctiv sau sarcina liberalitãtii se va putea arãta atât în cuprinsul intabulãrii, cât si al înscrierii provizorii.

Cercetarea cãrtii funciare
Art.647 � (1) Orice persoanã, fãrã a fi tinutã sã justifice vreun interes, poate cerceta cartea funciarã, precum si celelalte documente cu care aceasta se întregeste, potrivit legii, cu exceptia evidentelor privitoare la siguranta nationalã.
(2)La cerere, se vor elibera extrase certificate si copii legalizate de pe cãrtile funciare, în conditiile legii.

Stabilirea procedurii de înscriere
Art.648 � Procedura de înscriere în cartea funciarã se va stabili de Ministerul Justitiei, prin Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de carte funciarã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Înscrierea drepturilor tabulare

Momentul dobândirii si stingerii drepturilor reale asupra imobilelor
Art.649 - (1) Drepturile reale asupra imobilelor, supuse înscrierii potrivit legii, se vor dobândi, atât între pãrti, cât si fatã de terti, numai prin înscrierea constituirii sau strãmutãrii lor în cartea funciarã, în temeiul acordului de vointe al pãrtilor.
(2)Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai dacã radierea lor s-a înscris în cartea funciarã cu consimtãmântul titularului. Acest consimtãmânt nu este necesar dacã dreptul se stinge prin împlinirea termenului arãtat în înscriere ori prin decesul sau, dupã caz, încetarea existentei titularului.
(3)Dacã dreptul care urmeazã sã fie radiat este grevat în folosul unei terte persoane, radierea se va face cu pãstrarea dreptului acestei persoane.
(4)Hotãrârea judecãtoreascã irevocabilã sau, în cazurile prevãzute de lege, actul autoritãtii administrative, va înlocui acordul de vointã sau, dupã caz, consimtãmântul titularului.

Modificarea drepturilor reale asupra imobilelor
Art.650 - Modificarea continutului unui drept real ce greveazã un imobil sau un alt drept real imobiliar se face potrivit regulilor stabilite pentru dobândirea sau stingerea drepturilor reale, dacã prin lege nu se dispune altfel.

Dobândirea unor drepturi reale fãrã înscriere
Art.651- Drepturile reale se dobândesc fãrã înscriere în cartea funciarã când provin din succesiune, accesiune ori vânzare silitã sau când se dobândesc prin efectul legii ori prin expropriere pentru cauzã de utilitate publicã. Cu toate acestea, drepturile astfel dobândite se vor înscrie însã în prealabil dacã titularul întelege sã dispunã de ele prin cartea funciarã.

Renuntarea la drept
Art.652 � (1) Proprietarul poate renunta la dreptul sãu printr-o declaratie înregistratã la biroul de carte funciarã pentru a se înscrie radierea dreptului.
(2)În acest caz, comuna sau, dupã caz, orasul poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul sãu, cât timp o altã persoanã nu a solicitat înscrierea în temeiul uzucapiunii.

Data

producerii efectelor înscrierii
Art.653- (1) Înscrierile în cartea funciarã îsi vor produce efectele de la data înregistrãrii cererilor.
(2)În cazul drepturilor de ipotecã, ordinea înregistrãrii cererilor va determina si rangul acestora.
(3)Dacã mai multe cereri s-au primit în aceeasi zi la acelasi birou de carte funciarã, drepturile de ipotecã vor avea acelasi rang, iar celelalte drepturi vor dobândi numai provizoriu rang egal, urmând ca instanta sã se pronunte asupra rangului sau, dacã va fi cazul, asupra radierii înscrierii nevalabile.

Persoanele împotriva cãrora se poate face înscrierea dreptului
Art.654 - Înscrierea unui drept se poate efectua numai:

a) împotriva aceluia care, la data înregistrãrii cererii, este înscris ca titular al dreptului asupra cãruia înscrierea urmeazã sã fie fãcutã;

b) împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, si-a grevat dreptul, dacã amândouã înscrierile se cer deodatã.

Înscrierile în cazul actelor juridice reciproce succesive
Art.655 - Dacã mai multe persoane si-au cedat succesiv, una celeilalte dreptul de a dobândi prin înscriere un imobil, iar înscrierile nu s-au fãcut, cel din urmã îndreptãtit poate cere înscrierea dobândirilor succesive o datã cu înscrierea dreptului sãu, dovedind, prin înscrisuri originale, întreg sirul actelor juridice care întemeiazã înscrierile.

Înscrierile întemeiate pe obligatiile defunctului
Art.656 - Înscrierile întemeiate pe obligatiile defunctului se vor putea sãvârsi si dupã ce dreptul mostenitorului a fost înscris, însã numai în mãsura în care mostenitorul este tinut de aceste obligatii.

Actiunea în prestatie tabularã
Art.657 - (1) Cel care s-a obligat sã constituie sau sã strãmute în folosul altuia un drept real asupra unui imobil este dator sã-i predea, de îndatã sau în termenul convenit de pãrti, orice înscrisuri necesare pentru înscrierea dreptului.
(2)Dacã un drept înscris în cartea funciarã se pierde sau se stinge, titularul este obligat sã predea celui îndreptãtit înscrisurile necesare radierii.
(3)În cazurile în care cel obligat nu predã înscrisul, se va cere instantei judecãtoresti sã dispunã înscrierea în cartea funciarã; dreptul la actiune este imprescriptibil.

Efectele actiunii în prestatie tabularã intentate împotriva tertului
Art.658 - Actiunea în prestatie tabularã se va putea îndrepta si împotriva tertului dobânditor înscris în cartea funciarã, dacã actul juridic invocat de reclamant este anterior celui în temeiul cãruia a fost înscris dreptul tertului dobânditor si numai într-unul din urmãtoarele cazuri:

a) actiunea în prestatie tabularã era deja notatã în cartea funciarã la data înscrierii dreptului de cãtre tertul dobânditor;

b) înscrierea dreptului în folosul reclamantului a fost cauzatã de violenta sau manoperele dolosive exercitate asupra acestuia de tertul dobânditor.

Înscrierea provizorie
Art.659 � În afara altor cazuri prevãzute de lege, înscrierea provizorie în cartea funciarã se va putea cere:

a) dacã dreptul real dobândit este afectat de o conditie suspensivã ori rezolutorie sau dacã greveazã un bun viitor; în acest din urmã caz, justificarea înscrierii provizorii se face în conditiile legii;

b) dacã, în temeiul unei hotãrâri care nu este încã irevocabilã, partea cãzutã în pretentii a fost obligatã la strãmutarea, constituirea sau stingerea unui drept tabular ori cel care administreazã bunurile unei alte persoane a fost obligat sã dea o garantie ipotecarã;

c) dacã debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisã ipoteca;

d) dacã se dobândeste un drept tabular înscris provizoriu.

Efectele înscrierii provizorii
Art.660 - (1) Înscrierea provizorie are ca efect dobândirea, modificarea sau stingerea unui drept tabular de la data înregistrãrii cererii, sub conditia si în mãsura justificãrii ei.
(2)Justificarea unei înscrieri provizorii se face cu consimtãmântul celui împotriva cãruia s-a sãvârsit înscrierea provizorie sau în temeiul unei hotãrâri judecãtoresti irevocabile.
(3)Justificarea radierii dreptului de ipotecã se face în temeiul hotãrârii judecãtoresti de validare rãmase irevocabilã.
(4)Justificarea unei înscrieri provizorii îsi întinde efectul asupra tuturor înscrierilor care s-au fãcut conditionat de justificarea ei; nejustificarea unei înscrieri provizorii atrage, la cererea celui interesat, radierea ei si a tuturor înscrierilor care s-au fãcut conditionat de justificarea ei.

Prezumtia existentei dreptului în folosul persoanei care a înscris dreptul
Art.661 - (1) Dacã în cartea funciarã s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumã cã dreptul existã în folosul ei.
(2)Cu exceptia cazurilor prevãzute la art.651, prezumtia se conservã, iar dreptul real continuã sã existe în folosul titularului înscris în cartea funciarã cât timp nu a fost radiat sau modificat.

Dobândirea cu bunã-credintã a unui drept real înscris
Art.662 � Sub rezerva îngrãdirilor si exceptiilor legale, prezumtia prevãzutã la art.661 poate fi invocatã de orice persoanã care, în temeiul unui act juridic, a dobândit cu bunã-credintã un drept real înscris în cartea funciarã si, pe acest temei, poate face sã se respingã actiunea în rectificare.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Notarea drepturilor de creantã, a faptelor si a altor raporturi juridice

Actele sau faptele supuse notãrii
Art.663 � (1) Drepturile de creantã, faptele sau alte raporturi juridice în legãturã cu imobilele înscrise în cartea funciarã, devin opozabile tertelor persoane numai prin notare.
(2)În afara altor cazuri prevãzute de lege, sunt supuse notãrii în cartea funciarã:

punerea sub interdictie judecãtoreascã si ridicarea acestei mãsuri;

cererea de declarare a mortii unei persoane fizice, hotãrârea judecãtoreascã de declarare a mortii si cererea de anulare a hotãrârii judecãtoresti de declarare a mortii;

calitatea de bun comun a unul imobil;

locatiunea si cesiunea de venituri;

interdictia conventionalã de înstrãinare sau de grevare a unui drept înscris;

antecontractul;

dreptul de preemtiune nãscut din conventii;

intentia de a înstrãina sau de a ipoteca;

schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garantii reale asupra creantei ipotecare;

deschiderea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului, ridicarea dreptului de administrare al debitorului supus acestei mãsuri, precum si închiderea acestei proceduri;

sechestrul, urmãrirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale;

actiunea în prestatie tabularã si actiunea în rectificare;

actiunile pentru apãrarea drepturilor reale înscrise în cartea funciarã, actiunile în desfiintarea actului juridic pentru nulitate, rezolutiune ori alte cauze de ineficacitate, precum si orice alte actiuni privitoare la drepturi de creantã, fapte sau alte raporturi juridice în legãturã cu imobilele înscrise;

punerea în miscare a actiunii penale.
(3)În sensul prezentului articol, prin terti se întelege orice persoanã care a dobândit un drept real sau un drept de creantã în legãturã cu imobilul înscris în cartea funciarã.

Notarea intentiei de a înstrãina sau de a ipoteca
Art.664 � (1) Proprietarul unui imobil poate cere ca intentia sa de a înstrãina sau de a ipoteca în folosul unei anumite persoane sã fie notatã, arãtând în acest din urmã caz si suma ce corespunde obligatiei garantate.
(2)Dacã înstrãinarea sau ipotecarea se realizeazã, dreptul înscris va avea rangul notãrii.

Pierderea efectului notãrii
Art.665 � (1) Notarea intentiei de a înstrãina sau de a ipoteca îsi pierde efectul prin trecerea unui termen de douã luni de la data înregistrãrii cererii.
(2)Anul, luna si ziua în care notarea îsi pierde efectul vor fi mentionate atât în notare, cât si în încheierea ce a dispus-o.

Radierea promisiunii de a încheia un contract viitor
Art.666 � (1) Promisiunea de a încheia un contract viitor stipulatã în antecontract se va putea radia, dacã cel îndreptãtit nu a cerut instantei pronuntarea unei hotãrâri care sã tinã loc de contract, în termen de 6 luni de la trecerea termenului fixat pentru încheierea lui; acest din urmã termen trebuie arãtat în antecontract, sub sanctiunea respingerii cererii de notare.
(2)Radierea se va dispune din oficiu, cu exceptia cazului când cel îndreptãtit a cerut notarea în cartea funciarã a actiunii prevãzute la alin.(1).

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Rectificarea înscrierilor de carte funciarã

Definitia rectificãrii
Art.667 � (1) Când o înscriere fãcutã în cartea funciarã nu corespunde cu situatia juridicã realã, se poate cere rectificarea acesteia.
(2)Situatia juridicã realã trebuie sã rezulte dintr-o recunoastere scrisã fãcutã de titularul înscrierii a cãrei rectificare se solicitã ori dintr-o hotãrâre judecãtoreascã. pronuntatã împotriva acestuia, prin care s-a admis actiunea de fond. Actiunea de fond poate fi, dupã caz, o actiune în nulitate, rezolutiune, reductiune sau orice altã actiune întemeiatã pe o cauzã de ineficacitate a actului juridic.
(3)Rectificarea se poate face prin radierea, îndreptarea sau mentionarea oricãrei operatiuni susceptibile de a face obiectul unei înscrieri în cartea funciarã.

Conditiile rectificãrii intabulãrii sau înscrierii provizorii
Art.668 � (1) Orice persoanã interesatã poate cere rectificarea unei intabulãri sau înscrieri provizorii, dacã:

a) înscrierea, încheierea sau, dupã caz, actul în temeiul cãruia s-a dispus înscrierea nu este valabil;

b) dreptul înscris a fost gresit calificat;

c) nu mai sunt întrunite conditiile de existentã a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul cãruia s-a fãcut înscrierea.
(2)În lipsa consimtãmântului titularului, rectificarea se va încuviinta numai în temeiul unei hotãrâri judecãtoresti irevocabile.
(3)Actiunea în rectificare poate fi introdusã concomitent sau dupã ce a fost admisã actiunea de fond.

Actiunea în rectificare
Art.669- (1) Actiunea în rectificare este imprescriptibilã fatã de dobânditorul nemijlocit, al cãrui drept este înscris în temeiul actului atacat prin actiunea de fond.
(2)Dacã tertul si-a înscris, cu bunã-credintã, dreptul real pe care l-a dobândit cu titlu oneros, actiunea în rectificare se prescrie în termen de trei ani, socotiti de la data înscrierii dreptului în folosul dobânditorului nemijlocit.
(3)Termenul de prescriptie al actiunii în rectificare este de 10 ani dacã tertul de bunã-credintã si-a înscris dreptul în temeiul unei donatii sau a unui legat cu titlu particular.
(4)Dobânditorul este de bunã-credintã dacã, în raport cu data dobândirii dreptului, sunt îndeplinite, cumulativ, urmãtoarele conditii :

a) în cartea funciarã nu era notatã nici o actiune împotriva vreunuia dintre titularii înscrierilor anterioare fãcute înãuntrul termenului de prescriptie al actiunii în rectificare, b) temeiul actiunii de fond nu reiesea din cuprinsul cãrtii funciare si nici din continutul actului juridic invocat pentru înscrierea imediat anterioarã celei fãcute în folosul dobânditorului.

(5) Nu este admisibilã dovada cã dobânditorul ar fi cunoscut existenta temeiului actiunii de fond pe o altã cale decât cele mentionate la alin.(4).

(6) Actiunea în rectificare este imprescriptibilã si fatã de tertul subdobânditor de rea-credintã, cu exceptia cazului în care dreptul sãu a fost înscris în temeiul unui act încheiat cu un subdobânditor care, în cazul prevãzut la alin.(2) ori, dupã caz, la alin.(3), putea face sã se respingã actiunea în rectificare dacã ar fi fost introdusã împotriva ei.

(7) În toate cazurile, actiunea în rectificare este inadmisibilã dacã s-a împlinit termenul de prescriptie al actiunii de fond.

Efectele admiterii actiunii în rectificare
Art.670 - (1) Hotãrârea prin care se admite rectificarea unei înscrieri nu va aduce atingere drepturilor înscrise în folosul persoanelor împotriva cãrora actiunea nu a fost admisã.
(2)Dacã însã actiunea în rectificare a fost notatã în cartea funciarã, hotãrârea judecãtoreascã se va executa, din oficiu, si împotriva acelora care au dobândit vreun drept tabular dupã notare.

Rectificarea notãrii în cartea funciarã
Art.671 � (1) Orice persoanã interesatã va putea cere rectificarea unei notãri în cazurile prevãzute de art.668, precum si ori de câte ori, din alte cauze, notarea nu este sau a încetat sã fie exactã.
(2)Rectificarea se va încuviinta în temeiul unei hotãrâri judecãtoresti irevocabile; dreptul la actiune este imprescriptibil.

Îndreptarea erorilor materiale
Art.672- Erorile materiale sãvârsite cu prilejul înscrierilor efectuate în cartea funciarã, altele decât cele care constituie cazuri de rectificare, se pot îndrepta la cerere sau din oficiu. Dispozitiile art.669 alin.(1) si (3), 670 si 671 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

Neaplicarea dispozitiilor privind suspendarea si repunerea în termenul de prescriptie
Art.673 - Dispozitiile referitoare la suspendare si la repunerea în termenul de prescriptie extinctivã nu sunt aplicabile termenelor de prescriptie prevãzute la art.669 alin.(2) si (3) din prezentul titlu.

#PAGEBREAK#TITLUL VI

Posesiunea


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Definitia posesiunii
Art.674 - (1) Posesiunea este stãpânirea unui bun prin sãvârsirea de acte materiale sau juridice de o persoanã care se comportã ca un proprietar.
(2)Dispozitiile prezentului titlu se aplicã, în mod corespunzãtor, si în privinta posesorului care se comportã ca un titular al altui drept real.

Exercitarea posesiunii
Art.675 - (1) Posesorul poate stãpâni bunul fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane.
(2)Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu si persoanele juridice exercitã posesiunea prin reprezentantul lor legal.

Cazurile care nu constituie posesiune
Art.676 � (1) Nu constituie posesiune stãpânirea unui bun de cãtre un detentor precar, precum:

a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist;

b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitatie sau servitute, fatã de proprietar;

c) fiecare coproprietar, în proportie cu cotele-pãrti ce revin celorlalti coproprietari;

d) orice altã persoanã care detinând temporar un bun al altuia este obligatã sã îl restituie sau care îl stãpâneste cu îngãduinta acestuia.
(2)Detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiunii numai în cazurile si limitele prevãzute de lege.

Prezumtia de posesiune
Art.677 - (1) Pânã la proba contrarã, acela care stãpâneste bunul este prezumat posesor.
(2)Detentia precarã, o datã doveditã, este prezumatã cã se mentine pânã la proba intervertirii sale.

Intervertirea precaritãtii în posesiune
Art.678 � (1) Intervertirea detentiei precare în posesiune nu se poate face decât în urmãtoarele cazuri:

a) dacã detentorul precar încheie cu bunã-credintã un act translativ de proprietate cu titlu particular cu altã persoanã decât proprietarul bunului.

În cazul imobilelor înscrise în cartea funciarã, detentorul precar este de bunã-credintã dacã înscrie dreptul în folosul sãu întemeindu-se pe cuprinsul cãrtii funciare. În celelalte cazuri, este de bunã-credintã detentorul care nu cunostea si nici nu trebuia, dupã împrejurãri, sã cunoascã lipsa calitãtii de proprietar a celui de la care a dobândit bunul;

b) dacã detentorul sãvârseste împotriva posesorului acte de rezistentã neechivoce în privinta intentiei sale de a începe sã se comporte ca un proprietar; în acest caz, intervertirea nu se va produce însã mai înainte de împlinirea termenului prevãzut pentru restituirea bunului.

Încetarea posesiunii
Art.679 - Posesiunea înceteazã prin:

a) transformarea sa în detentie precarã;

b) înstrãinarea sau abandonarea bunului;

c) pieirea bunului;

d) trecerea bunului în proprietate publicã;

e) deposedare, dacã posesorul rãmâne lipsit de posesiunea bunului mai mult de un an.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Viciile posesiunii

Viciile posesiunii
Art.680� (1) În afara situatiilor prevãzute de lege, nu poate produce efecte juridice decât posesiunea utilã.
(2)Nu este utilã posesiunea discontinuã, tulburatã sau clandestinã. Pânã la proba contrarã, posesiunea este prezumatã a fi utilã.

Discontinuitatea
Art.681 - Posesiunea este discontinuã atât timp cât posesorul o exercitã cu intermitente anormale în raport cu natura bunului.

Violenta
Art.682 - Posesiunea este tulburatã atât timp cât este conservatã prin acte de violentã, fizicã sau moralã, care nu au fost provocate de o altã persoanã.

Clandestinitatea
Art.683 - Posesiunea este clandestinã, dacã se exercitã astfel încât nu poate fi cunoscutã.

Invocarea viciilor posesiunii
Art.684 - (1) Discontinuitatea poate fi opusã posesorului de cãtre orice persoanã interesatã.
(2)Numai persoana fatã de care posesiunea este tulburatã sau clandestinã poate invoca aceste vicii.

Încetarea viciilor posesiunii
Art.685 - Posesiunea viciatã devine utilã îndatã ce viciul înceteazã.

CAPITOLUL III

Efectele posesiunii


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Uzucapiunea si dobândirea fructelor
Art.686 � În conditiile prezentului capitol, posesorul poate dobândi proprietatea asupra bunului posedat sau, dupã caz, asupra fructelor ori veniturilor produse de acesta.

Bunurile care nu pot fi uzucapate
Art.687 � Nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte sau dupã intrarea în posesiune, au fost declarate prin lege inalienabile.

Sectiunea a 2-a

Uzucapiunea imobiliarã

Cazurile de dobândire a bunului imobil prin uzucapiune
Art.688 � (1) Dreptul de proprietate asupra unui imobil poate fi înscris în cartea funciarã, în temeiul uzucapiunii, în folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani dacã:

proprietarul înscris în cartea funciarã a decedat ori, dupã caz, si-a încetat existenta;

a fost înscrisã în cartea funciarã declaratia de renuntare la proprietate;

imobilul nu era înscris în nici o carte funciarã.
(2)În toate cazurile, uzucapantul poate dobândi dreptul numai dacã acesta nu a fost înscris in folosul unei alte persoane în cursul sau chiar dupã împlinirea termenului de uzucapiune.

Conditiile dobândirii bunului de cãtre cel înscris fãrã cauzã legitimã în cartea funciarã
Art.689 � (1) Drepturile celui care a fost înscris, fãrã cauzã legitimã, în cartea funciarã, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când a posedat imobilul cu bunã-credintã, timp de 5 ani, dacã posesiunea sa a fost neviciatã.
(2)Este suficient ca buna-credintã sã existe în momentul dobândirii drepturilor.

Curgerea termenului uzucapiunii
Art.690 � (1) În cazurile prevãzute de art.688 alin.(1) lit.a) si b), termenul uzucapiunii nu începe sã curgã înainte de data decesului sau, dupã caz, a încetãrii existentei proprietarului, respectiv înainte de data înscrierii declaratiei de renuntare la proprietate, chiar dacã intrarea în posesiune s-a produs la o datã anterioarã.
(2)Viciile posesiunii suspendã cursul uzucapiunii.

Jonctiunea posesiilor
Art.691 - (1) Fiecare posesor este considerat cã începe în persoana sa o nouã posesiune indiferent dacã bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular.
(2)Cu toate acestea, pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate sã uneascã propria posesiune cu aceea a autorului sãu.

Alte dispozitii aplicabile
Art.692 � Dispozitiile prezentei sectiuni se completeazã, în mod corespunzãtor, cu cele privitoare la prescriptia extinctivã.

Sectiunea a 3-a

Dobândirea proprietãtii mobiliare prin efectul posesiunii

Prezumtia proprietãtii asupra bunului posedat
Art.693� Oricine se aflã la un moment dat în posesiunea unui bun mobil este prezumat cã a dobândit dreptul de proprietate asupra lui în conditiile prezentei sectiuni.

Momentul dobândirii proprietãtii mobiliare prin efectul posesiunii
Art.694 - (1) Posesorul de bunã-credintã al unui bun mobil determinat devine proprietarul acestuia la data intrãrii în posesiunea efectivã a bunului.
(2)Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bunã-credintã, dacã actiunea este intentatã, sub sanctiunea prescriptiei extinctive, în termen de 3 ani de la data la care bunul a iesit din posesiunea proprietarului.
(3)Dacã bunul pierdut sau furat a fost cumpãrat dintr-un loc ori de la o persoanã care vinde în mod obisnuit bunuri de acelasi fel ori dacã a fost adjudecat la o licitatie publicã, posesorul de bunã-credintã poate retine bunul pânã la indemnizarea sa integralã pentru pretul plãtit vânzãtorului.
(4)Dispozitiile prezentului articol nu se aplicã bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil.

Buna-credintã
Art.695 � (1) Este de bunã-credintã posesorul care nu cunostea si nici nu putea, dupã împrejurãri, sã cunoascã lipsa calitãtii de proprietar a înstrãinãtorului.
(2)Buna-credintã trebuie sã existe la data intrãrii în posesiunea efectivã a bunului.

Dobândirea bunului mobil în temeiul uzucapiunii
Art.696 � Acela care posedã bunul altuia timp de 10 ani, în alte conditii decât cele prevãzute în sectiunea de fatã, poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul uzucapiunii. Dispozitiile art.690 alin.(2), 691 si 692 se aplicã în mod corespunzãtor.

Posesiunea titlurilor la purtãtor
Art.697 - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplicã si titlurilor la purtãtor, în mãsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.

Sectiunea a 4-a

Ocupatiunea

Dobândirea bunului prin ocupatiune
Art.698 - (1) Posesorul unui bun mobil fãrã stãpân devine proprietarul acestuia, prin ocupatiune, de la data intrãrii în posesiune.
(2)Sunt bunuri fãrã stãpân bunurile mobile abandonate, precum si bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele sãlbatice, fructele de pãdure, ciupercile comestibile din flora spontanã, plantele medicinale si aromatice si altele asemenea, însã numai dacã intrarea în posesiune se face în conditiile legii.

Proprietatea bunului gãsit
Art.699 - (1) Bunul mobil pierdut continuã sã apartinã proprietarului sãu.
(2)Gãsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, sã-l restituie proprietarului ori dacã acesta nu poate fi cunoscut, sã-l predea organului de politie din localitatea în care a fost gãsit. Acesta are obligatia de a pãstra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispozitiile privitoare la depozitul necesar.
(3)Organul de politie va afisa la sediul sãu un anunt privitor la pierderea bunului, cu mentionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.

Proprietatea asupra bunului gãsit în loc public
Art.700 - Dacã bunul a fost gãsit într-un loc public, el va fi predat, pe bazã de proces-verbal, persoanei care detine un titlu asupra locului respectiv. În termen de 3 zile de la data preluãrii bunului pierdut, aceastã persoanã este obligatã sã-l predea, pe bazã de proces-verbal, organelor de politie din localitate. În acelasi termen, anuntul mentionat la art.699 alin.(3) se va afisa la locul unde a fost gãsit bunul.

Vânzarea bunului gãsit
Art.701 - Dacã, datoritã împrejurãrilor sau a naturii bunului, pãstrarea sa tinde sã-i diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el va fi vândut prin licitatie publicã, conform legii. În acest caz, drepturile si obligatiile legate de bun se vor exercita în legãturã cu pretul obtinut în urma vânzãrii.

Restituirea bunului gãsit cãtre proprietar
Art.702 - (1) Bunul sau pretul obtinut din valorificarea lui se va remite proprietarului, dacã acesta îl pretinde în termenul mentionat la art.699 alin.(2), însã nu mai înainte de a se achita cheltuielile legate de pãstrarea bunului.
(2)De asemenea, proprietarul este obligat sã plãteascã gãsitorului o recompensã ce nu va depãsi a zecea parte din pret sau din valoarea actualã a bunului. Obligatia de platã a recompensei nu existã în cazul prevãzut la art.700 dacã gãsitorul este persoana care detine spatiul ori un reprezentant sau un angajat al acesteia.
(3)Dacã bunul nu are valoare comercialã, cel care l-a gãsit are dreptul la o sumã ce se va stabili, dupã apreciere, de cãtre instanta judecãtoreascã.
(4)În cazul în care proprietarul a fãcut o ofertã publicã de recompensã, gãsitorul are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin aceasta ofertã si recompensa fixatã de lege ori stabilitã de cãtre instanta judecãtoreascã.

(5) Dacã bunul ori pretul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi remis gãsitorului, pe bazã de proces-verbal. Acest proces-verbal reprezintã pentru gãsitor titlu de proprietate, opozabil inclusiv proprietarului originar.

Drepturile asupra tezaurului gãsit
Art.703 - (1) Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, în privinta cãruia nimeni nu poate dovedi cã este proprietar.
(2)Tezaurul descoperit într-un fond sau într-un bun mobil apartine pe jumãtate proprietarului fondului sau al bunului mobil în care a fost descoperit si pe jumãtate descoperitorului. Acestuia din urmã nu i se cuvine însã nimic, dacã a pãtruns pe fond ori a cãutat în bunul mobil fãrã consimtãmântul proprietarului.
(3)Dispozitiile prezentului articol nu se aplicã bunurilor mobile culturale, determinate în conditiile legii, care sunt descoperite fortuit sau ca urmare a unor cercetãri arheologice sistematice, ori altor bunuri care, potrivit legii, fac obiectul proprietãtii publice.

Alte dispozitii aplicabile
Art.704 - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplicã în mod corespunzãtor si persoanelor care, pe un alt temei, au dreptul la restituirea bunului pierdut.

Sectiunea a 5-a

Dobândirea fructelor si a veniturilor bunului posedat

Conditiile dobândirii fructelor si veniturilor bunului posedat
Art.705 - (1) Posesorul de bunã-credintã dobândeste dreptul de proprietate asupra fructelor si a veniturilor bunului posedat.
(2)Posesorul trebuie sã fie de bunã-credintã la data perceperii fructelor sau veniturilor. Veniturile percepute anticipat revin posesorului în mãsura în care buna sa credintã se mentine la data scadentei acestora.
(3)În cazul fructelor si veniturilor produse de imobile înscrise în cartea funciarã, buna-credintã se apreciazã în raport cu conditiile cerute tertilor subdobânditori pentru a respinge actiunea în rectificare.
(4)În celelalte cazuri, posesorul este de bunã-credintã atunci când are convingerea cã este proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cãrui cauze de ineficacitate nu le cunoaste si nici nu ar trebui, dupã împrejurãri, sã le cunoascã. Buna-credintã înceteazã din momentul în care cauzele de ineficacitate îi sunt cunoscute.

(5) Posesorul de rea-credintã trebuie sã restituie fructele sau veniturile percepute, precum si contravaloarea acelora pe care a omis sã le perceapã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Actiunile posesorii

Actiunile posesorie
Art.706 - (1) Posesorul poate solicita instantei de judecatã prevenirea ori înlãturarea oricãrei tulburãri a posesiunii sale sau, dupã caz, restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptãtit sã pretindã despãgubiri pentru prejudiciile cauzate.
(2)Exercitiul actiunilor posesorii este recunoscut si detentorului precar.

Persoanele împotriva cãrora se pot introduce actiunile posesorii
Art.707 - (1) Actiunile posesorii pot fi introduse si împotriva proprietarului.
(2)Actiunea posesorie nu poate fi însã introdusã împotriva persoanei fatã de care existã obligatia de restituire a bunului.

Termenul de exercitare a actiunii posesorii
Art.708 - (1) În caz de tulburare ori de deposedare, pasnicã sau violentã, actiunea se introduce în termen de un an de la data tulburãrii sau deposedãrii.
(2)Dacã tulburarea ori deposedarea este violentã, actiunea poate fi introdusã si de cel care exercitã o posesiune viciatã.

Luarea mãsurilor pentru conservarea bunului posedat
Art.709 - (1) Dacã existã motive temeinice sã se considere cã bunul posedat poate fi distrus ori deteriorat de un lucru aflat în posesiunea unei alte persoane sau ca urmare a unor lucrãri, precum ridicarea unei constructii, tãierea unor arbori ori efectuarea unor sãpãturi pe fondul învecinat, posesorul poate sã cearã luarea mãsurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, dacã este cazul, încetarea lucrãrilor.
(2)Pânã la solutionarea cererii, posesorul ori, dupã caz, cealaltã persoanã poate fi obligatã la plata unei cautiuni, lãsate la aprecierea instantei, dupã cum urmeazã:

a) dacã instanta dispune, în mod provizoriu, deplasarea lucrului ori încetarea lucrãrilor, cautiunea se stabileste în sarcina posesorului astfel încât sã se poatã repara prejudiciul ce s-ar cauza pârâtului prin aceastã mãsurã;

b) dacã instanta încuviinteazã mentinerea lucrului în starea sa actualã ori continuarea lucrãrilor, cautiunea se stabileste în sarcina pârâtului astfel încât sã se asigure posesorului sumele necesare pentru restabilirea situatiei anterioare.


#PAGEBREAK#CARTEA IV

Despre succesiuni si liberalitãti


TITLUL I

Despre succesiuni în general


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Deschiderea succesiunii
Art.710 � (1) Succesiunea se deschide prin moarte, la ultimul domiciliu al defunctului.
(2)Dacã domiciliul nu este cunoscut sau nu se aflã în tarã, succesiunea se va deschide la locul din tarã unde se gãsesc bunurile mai importante valoric.

Felurile succesiunii
Art.711 � (1) Succesiunea este atribuitã conform legii în mãsura în care defunctul nu a dispus de bunurile sale prin liberalitãti.
(2)Bunurile pot fi transmise prin liberalitãti fãcute de defunct, în mãsura în care nu încalcã rezerva succesoralã.

Suportarea pasivului succesoral
Art.712 � Succesorii universali si cu titlu universal sunt tinuti, în conditiile legii, la plata pasivului succesiunii.

Actele asupra succesiunilor nedeschise
Art.713 � Sunt lovite de nulitate absolutã actele prin care se acceptã mostenirea sau se renuntã la aceasta înainte de deschiderea ei, se înstrãineazã eventuale drepturi ce s-ar putea dobândi la deschiderea succesiunii, precum si orice alte conventii asupra unei succesiuni nedeschise.

CAPITOLUL II

Calitãtile cerute pentru a succede

Capacitatea succesoralã
Art.714 � (1) Pentru a succede, persoana în cauzã trebuie sã existe în momentul deschiderii succesiunii.
(2)Copilul conceput este considerat cã existã dacã se va naste viu.

Capacitatea în cazul substitutiei
Art.715 � Poate sã succeadã, în caz de substitutie, persoana ce are calitãtile cerute atunci când dispozitia produce efecte în privinta sa.

Comorientii
Art.716 � (1) Persoanele ce decedeazã în aceeasi împrejurare sau în împrejurãri diferite, fãrã a se putea stabili care a supravietuit alteia, sunt prezumate a fi murit în acelasi moment, dacã cel putin una dintre ele este chematã la succesiunea celeilalte.
(2)În acest caz, succesiunea fiecãreia este transmisã persoanelor care ar fi fost chemate sã o culeagã în absenta lor.

Vocatia succesoralã
Art.717 � Numai legea si vointa testatorului pot determina chemarea unei persoane la o succesiune.

TITLUL II

Despre succesiunea legalã


#PAGEBREAK#CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Mostenitorii

legali
Art.718 � (1) Mostenirea se cuvine, în ordinea si dupã regulile stabilite în prezentul titlu, sotului supravietuitor si rudelor defunctului.
(2)Rudele defunctului vin la mostenire în urmãtoarea ordine:

Clasa întâi - descendentii;

Clasa a doua - ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati;

Clasa a treia - ascendentii ordinari

Clasa a patra - colateralii ordinari.
(3)Descendentii si ascendentii au vocatie succesoralã, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul. Rudele colaterale sunt chemate la mostenire numai pânã la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.
(4)Ordinea claselor de mostenitori nu poate fi schimbatã prin vointa defunctului sau a mostenitorilor.

(5) În lipsa mostenitorilor, patrimoniul defunctului se transmite statului român.

Vocatia la succesiunea legalã
Art.719 � (1) Vocatia la succesiunea legalã se stabileste în functie de clasa de mostenitori si de proximitatea gradului de rudenie din cadrul fiecãrei clase, cu exceptia mostenitorilor din clasa a doua si a celor care vin la mostenire prin reprezentare.
(2)Mostenitorii din aceeasi clasã si de acelasi grad împart succesiunea în pãrti egale, dacã prin lege sau prin vointa defunctului nu se dispune altfel.
(3)Mostenirea ce revine ascendentilor ordinari sau colateralilor se împarte în mod egal între rudele din linia paternã si cele din linia maternã. Fratii buni culeg în ambele linii.
(4)Ascendentii ordinari si colateralii dintr-o linie înlãturã toate rudele în grad mai îndepãrtat, atât din propria linie, cât si din cealaltã linie, cu exceptia cazului când descendentii colateralilor privilegiati vin la mostenire prin reprezentare.

Nedemnitatea absolutã
Art.720 � Este nedemn de a mosteni si, ca urmare, exclus de la mostenire:

a) cel condamnat penal pentru o infractiune împotriva vietii, sãvârsitã cu intentie, asupra celui care lasã mostenirea ori asupra sotului, descendentilor sau ascendentilor acestuia;

b) cel condamnat penal pentru o infractiune împotriva vietii, sãvârsitã cu intentie, asupra unui alt succesibil care înlãtura sau restrângea chemarea la mostenire a fãptuitorului;

c) succesibilul major, sot sau rudã pânã la gradul patru inclusiv cu cel care lasã mostenirea, care, cunoscând iminenta uciderii ultimului, nu a adus aceastã împrejurare la cunostinta organelor competente.

Nedemnitatea judiciarã
Art.721 �(1) Poate fi declarat nedemn de a mosteni si, ca urmare, exclus de la mostenire:

a) cel condamnat penal pentru o mãrturie mincinoasã fãcutã împotriva defunctului într-un proces penal;

b) cel condamnat penal pentru calomnierea defunctului;

c) cel care a exercitat acte de violentã fizicã sau moralã asupra defunctului ori a desfãsurat un alt comportament reprobabil fatã de acesta;

d) cel care a ascuns, alterat sau a falsificat testamentul defunctului;

e) cel condamnat penal pentru o infractiune împotriva integritãtii corporale, sãvârsitã asupra victimelor arãtate la art.720.
(2)Orice succesibil poate sã cearã instantei declararea nedemnitãtii bazate pe vreunul din aceste cazuri, într-un an de la deschiderea succesiunii sau, dupã caz, de la intervenirea cauzei de nedemnitate.

Înlãturarea nedemnitãtii
Art.722 � (1) Cei vinovati de fapte ce atrag nedemnitatea sunt totusi admisi la mostenire dacã defunctul i-a iertat în mod expres printr-un act autentic sau prin testament.
(2)Amnistia, reabilitarea si prescriptia rãspunderii penale nu produc nici un efect în privinta nedemnitãtii. În caz de amnistie si de prescriptie, faptele mai sus prevãzute vor putea fi constatate si prin hotãrârea instantei civile.

Efectele nedemnitãtii
Art.723 � (1) Nedemnului i se aplicã regimul juridic al unui posesor de rea-credintã.
(2)Actele de conservare, precum si actele de administrare care nu sunt lezionare pentru mostenitori fãcute de nedemn rãmân valabile. Înstrãinãrile cu titlu oneros sunt opozabile succesorilor numai dacã tertul dobânditor si-a întemeiat buna-credintã pe un certificat de mostenitor, regulile din materia cãrtii funciare fiind însã aplicabile.

Reprezentarea succesoralã
Art.724 � (1) Mostenitorul care nu vine la mostenire datoritã predecesului, comorientei, renuntãrii sau nedemnitãtii este înlocuit, prin efectul reprezentãrii, de cãtre descendentii sãi în functie de proximitatea gradului de rudenie.
(2)Bunurile mostenite de descendentii nedemnului sau ai renuntãtorului, la deschiderea succesiunii de la care acesta fusese exclus, se vor raporta la succesiunea nedemnului sau renuntãtorului, dacã vin în concurs cu alti descendenti ai acestuia, conceputi dupã deschiderea succesiunii în care a operat nedemnitatea.

Functionarea reprezentãrii
Art.725 �Reprezentarea opereazã numai în privinta descendentilor copiilor defunctului sau a descendentilor din frati si surori.

Efectul general al reprezentãrii
Art.726 � În toate cazurile în care reprezentarea este admisã, împãrteala se realizeazã pe tulpinã. Dacã aceeasi tulpinã a produs mai multe ramuri, subdivizarea se realizeazã tot pe tulpinã în cadrul fiecãrei ramuri, partea cuvenitã descendentilor din aceeasi ramurã, împãrtindu-se între ei în mod egal.

Efecte particulare ale reprezentãrii
Art.727 � Nedemnitatea fatã de cel reprezentat sau renuntarea la mostenirea acestuia nu-l împiedicã pe reprezentant sã-i ia locul.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Despre mostenitorii legali


Sectiunea 1

Sotul supravietuitor

Sotul supravietuitor
Art.728 � Sotul supravietuitor succede pe sotul decedat dacã la data deschiderii mostenirii nu existã o hotãrâre de divort irevocabilã.

Chemarea la mostenire a sotului supravietuitor
Art.729 � (1) Sotul supravietuitor este chemat la mostenire în concurs cu descendentii, cu ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati, precum si cu ascendentii ordinari
(2)Sotul supravietuitor înlãturã de la mostenire clasa a patra de mostenitori, revenindu-i întreaga avere a defunctului.

Cota succesoralã legalã a sotului supravietuitor
Art.730 � (1) Cota succesoralã a sotului supravietuitor este de:

a) un sfert din mostenire, în concurs cu mostenitorii din clasa întâi;

b) jumãtate din mostenire, în concurs cu mostenitorii din clasa a doua;

c) trei sferturi din mostenire, în concurs cu mostenitorii din clasa a treia.

Dreptul de abitatie
Art.731 � (1) Sotul supravietuitor care nu are o altã locuintã proprie beneficiazã pânã la executarea partajului, dar nu mai putin de un an de la deschiderea succesiunii, de un drept de abitatie asupra casei în care a locuit, dacã aceasta face parte din succesiune.
(2)Ceilalti succesori pot cere restrângerea dreptului de abitatie dacã locuinta nu îi este necesarã în întregime sau pot procura sotului supravietuitor o locuintã în altã parte. Neîntelegerile asupra restrângerii abitatiei sau procurãrii locuintei vor fi solutionate de instanta competentã a judeca împãrteala averii, ce va hotãrî de urgentã în camera de consiliu.
(3)Dreptul de abitatie înceteazã în caz de recãsãtorire a sotului supravietuitor.
(4)Dreptul de abitatie este inalienabil.

Mobilierul si obiectele de uz casnic
Art.732� Când nu vine în concurs cu descendentii, sotul supravietuitor mosteneste, în afarã de partea sa succesoralã, mobilierul si obiectele de uz casnic care erau afectate folosintei comune a sotilor.

Sectiunea a 2-a

Descendentii defunctului

Dreptul de mostenire al descendentilor

defunctului
Art.733 � (1)Descendentii defunctului înlãturã mostenitorii din celelalte clase si succed în ordinea proximitãtii gradului de rudenie.
(2)În concurs cu sotul supravietuitor, descendentii defunctului, indiferent de numãrul lor, culeg trei pãtrimi din mostenire.
(3)Descendentii împart mostenirea sau partea de mostenire ce li se cuvine în mod egal, când vin în nume propriu, ori pe tulpini, când vin prin reprezentare.

Sectiunea a 3-a

Ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati

Ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati
Art.734� (1) Ascendentii privilegiati sunt tatãl si mama defunctului.
(2)Colateralii privilegiati sunt fratii si surorile defunctului, precum si descendentii acestora, pânã la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.
(3)Ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati vin la mostenire în lipsa mostenitorilor din clasa întâi.

Cotele succesorale legale ale ascendentilor si colateralilor privilegiati
Art.735 �(1) În concurs cu sotul supravietuitor, mostenitorii din clasa a doua au o cotã succesoralã de jumãtate din mostenire iar în lipsa sotului supravietuitor dobândesc întreaga mostenire.
(2)Pãrintilor le revine o jumãtate din mostenire sau din partea de mostenire cuvenitã mostenitorilor din clasa a doua, cealaltã jumãtate revenind colateralilor privilegiati, indiferent de numãrul lor. În concurs cu un singur pãrinte, colateralii privilegiati primesc trei pãtrimi din mostenire sau din partea de mostenire cuvenitã mostenitorilor din clasa a doua, indiferent de numãrul lor.
(3)În lipsa colateralilor privilegiati, mostenirea sau partea de mostenire cuvenitã mostenitorilor din clasa a doua revine pãrintilor. În lipsa ascendentilor privilegiati, mostenirea sau partea de mostenire cuvenitã mostenitorilor din clasa a doua revine colateralilor

privilegiati.

Împãrtirea între ascendentii privilegiati, respectiv între colateralii privilegiati
Art.736 � (1) Între ascendentii privilegiati mostenirea sau partea din mostenire care se cuvine acestora se împarte în mod egal.
(2)Între colateralii privilegiati, mostenirea sau partea din mostenire care se cuvine acestora se împarte în mod egal. În cazul în care fratii si surorile sunt din pãrinti diferiti, împãrtirea se face pe linii. În cazul în care descendentii din frati si surori vin la mostenire prin reprezentare, împãrtirea se face pe tulpini. În cadrul liniilor si tulpinilor, împãrtirea se face în mod egal.

Sectiunea a 4-a

Ascendentii ordinari

Notiune si vocatie succesoralã
Art.737 � (1) Ascendentii ordinari sunt rudele în linie dreaptã ascendentã ale defunctului, cu exceptia pãrintilor acestuia.
(2)Ascendentii ordinari sunt chemati la mostenire în lipsa mostenitorilor din primele douã clase.
(3)Ascendentii ordinari vin la mostenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.

Împãrtirea între ascendentii ordinari
Art.738 � (1) Mostenirea sau partea din mostenire care se cuvine ascendentilor ordinari se împarte pe linii.
(2)În cadrul unei linii, împãrtirea se face în mod egal.
(3)Dacã vin la mostenire doar ascendenti ordinari de pe o singurã linie, acestia culeg întreaga mostenire sau parte de mostenire, pe care o împart în mod egal.

Notiunea si vocatia succesoralã

Împãrtirea între colateralii ordinari

Sectiunea a 5-a

Colateralii ordinari

Art.739 - (1) Colateralii ordinari sunt toate rudele colaterale ale defunctului, cu exceptia celor cuprinse în clasa a doua de mostenitori.
(2)Colateralii ordinari sunt chemati la mostenire numai în lipsa sotului supravietuitor si a mostenitorilor din primele trei clase.
(3)Colateralii ordinari vin la mostenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.

Art.740 � (1) Între colateralii ordinari mostenirea se împarte pe linii.
(2)În cadrul unei linii, împãrtirea se face în mod egal.
(3)Dacã vin la mostenire doar colaterali ordinari de pe o singurã linie, acestia culeg întreaga mostenire, pe care o împart în mod egal.


#PAGEBREAK#TITLUL III

Despre liberalitãti


CAPITOLUL I

Dispozitii comune

Forma liberalitãtilor
Art.741 � Nimeni nu va putea dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, decât în formele prescrise de lege pentru donatii sau prin testament.

Donatia
Art.742 � Donatia este un act de liberalitate prin care donatorul dã irevocabil donatarului un bun pe care acesta îl acceptã.

Testamentul
Art.743 � Testamentul este un act unilateral, esentialmente personal, solemn si revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul când nu va mai fi în viatã, de tot sau parte din averea sa.



CAPITOLUL II

Validitatea liberalitãtilor

Capacitatea
Art.744 � (1) Capacitatea de a dispune trebuie sã existe la momentul când se face liberalitatea.
(2)Cel ce dobândeste prin acte cu titlu gratuit trebuie sã existe la acceptarea donatiei sau, în cazul legatului, la deschiderea mostenirii.

Lipsa capacitãtii depline de exercitiu
Art.745 � Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã nu poate dispune de bunurile sale, cu exceptia cazurilor prevãzute de lege.

Persoanele incerte. Persoanele viitoare. Liberalitatea cu facultate de alegere
Art.746 � (1) Persoanele incerte nu pot primi prin liberalitãti, chiar dacã la acceptarea donatiunii sau la deschiderea mostenirii, vor putea fi determinate.
(2)Persoana viitoare poate fi gratificatã prin intermediul unui legat în favoarea unei persoane care are capacitatea de a primi, cu sarcina pentru aceasta de a transmite adevãratului beneficiar obiectul legatului la momentul la care acest lucru va fi posibil.
(3)Sub sanctiunea nulitãtii absolute, dispunãtorul nu poate lãsa unei terte persoane dreptul de a hotãrî pe cel care urmeazã sã dobândeascã cu titlu gratuit si nici dreptul de a decide ce bunuri vor fi transmise. Repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de testator poate fi, însã, lãsatã la aprecierea unui tert.
(4)Este valabilã liberalitatea fãcutã unei persoane desemnate de dispunãtor, dar cu sarcina predãrii bunului unei persoane alese de gratificat sau de un tert.

Dispozitiile în favoarea reprezentantului sau ocrotitorului legal
Art.747 � (1) Sub sanctiunea nulitãtii relative, cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã nu poate dispune cu titlu gratuit, nici chiar dupã dobândirea capacitãtii depline de exercitiu, în folosul reprezentantului ori ocrotitorului legal sau al celui care a avut aceastã calitate, înainte ca acesta sã fi primit descãrcare de la instanta tutelarã pentru gestiunea sa.
(2)Sunt exceptate situatiile în care reprezentantul ori, dupã caz, ocrotitorul legal este sotul, descendentul, ascendentul, fratele sau sora dispunãtorului.

Incapacitãti speciale
Art.748 � (1) Sunt lovite de nulitate absolutã liberalitãtile fãcute de dispunãtor medicilor, farmacistilor sau altor persoane, cât timp îi acordã îngrijiri de specialitate pentru boala de care acesta a murit. De asemenea, sunt lovite de nulitate absolutã si liberalitãtile fãcute proprietarului, administratorului sau salariatului unei unitãti sanitare ori al serviciilor de asistentã socialã, dacã au fost fãcute în perioada în care dispunãtorul era îngrijit în cadrul acestora pentru boala de care a murit ori beneficia de serviciile lor.
(2)Sunt exceptate de la prevederile alin.(1):

a) dispozitiile cu titlu gratuit fãcute sotului, rudelor în linie dreaptã sau colateralilor privilegiati;

b) dispozitiile cu titlu gratuit fãcute altor rude pânã la al patrulea grad inclusiv, dacã dispunãtorul nu are sot si nici mostenitori în linie dreaptã sau colaterali privilegiati.
(3)Dispozitiile alin.(1) si (2) sunt aplicabile si în privinta preotilor sau a altor oficianti ai unui cult religios.
(4)Liberalitatea fãcutã unui membru al familiei de primire în perioada în care donatorul locuieste cu aceasta este lovitã de nulitate relativã.

Sanctiunea în caz de simulatie
Art.749 � (1) Dispozitiile în favoarea persoanelor si în conditiile prevãzute de art.747 si 748 sunt lovite de nulitate relativã sau, dupã caz, absolutã, fie cã ar fi deghizate sub forma unui contract oneros fie cã ar fi fãcute pe numele unei persoane interpuse.
(2)Sunt prezumate persoane interpuse: ascendentii, descendentii si sotul persoanei incapabile, precum si ascendentii si, dacã este cazul, descendentii sotului acesteia.

Conditiile si sarcinile
Art.750 � În orice dispozitie între vii sau testamentarã, conditiile si sarcinile imposibile, ilicite sau imorale vor fi considerate ca nescrise, în afara cazului în care acestea constituie motivul determinant al liberalitãtii.

Substitutia indirectã (fideicomisarã)
Art.751 � (1) Dispozitia din actul de liberalitate care obligã pe beneficiarul liberalitãtii sã conserve bunurile primite si sã le transmitã, la moartea sa, în tot sau în parte, unei alte persoane desemnate tot de dispunãtor, este lovitã de nulitate absolutã în ceea ce priveste clauza de substituire.
(2)În substitutiile fideicomisare prevãzute în testament, ineficacitatea uneia dintre liberalitãti, intervenitã pânã la deschiderea succesiunii dispunãtorului, evitã incidenta sanctiunii în privinta celeilalte liberalitãti.

Substitutia directã (vulgarã)
Art.752 � Este permisã dispozitia prin care dispunãtorul desemneazã, pe lângã primul gratificat, o tertã persoanã care sã beneficieze de liberalitate în cazul în care primul gratificat nu poate sau nu vrea sã primeascã.

Dubla liberalitate în uzufruct si nudã proprietate
Art.753 � Este de asemenea permisã dispozitia între vii sau dispozitia testamentarã prin care uzufructul se conferã unei persoane si nuda proprietate alteia.

Liberalitatea alternativã (dublu conditionalã)
Art.754 � Este permisã instituirea de cãtre dispunãtor a douã persoane sub una si aceeasi conditie, pentru una dintre ele conditia fiind rezolutorie, iar pentru cealaltã suspensivã.

Liberalitatea rãmãsitei
Art.755 � Dispozitia prin care se lasã bunuri unui prim gratificat, cu obligatia cã ceea ce va rãmâne la decesul acestuia sã fie cules de un tert beneficiar ales de cãtre dispunãtor este lovitã de nulitate în ceea ce priveste obligatia primului gratificat.

Revizuirea conditiilor si sarcinilor
Art.756 � Dacã, din cauza unor situatii imprevizibile, ivite dupã momentul acceptãrii liberalitãtii, executarea sarcinii devine imposibilã sau foarte oneroasã pentru beneficiarul liberalitãtii, instanta poate, dupã ascultarea celor în cauzã, sã revoce ori sã modifice sarcina � tinând cont de valoarea liberalitãtii, de intentia dispunãtorului sau de circumstante.

Solutionarea cererii
Art.757 � (1) Judecãtorul sesizat cu cererea de revizuire, poate dispune modificãri cantitative sau calitative ale prestatiilor grevând liberalitatea, inspirându-se din intentia dispunãtorului, sau, sã le regrupeze cu prestatii analoge rezultând din alte liberalitãti.
(2)El poate autoriza înstrãinarea partialã sau totalã a obiectului liberalitãtii, ordonând ca pretul sã fie folosit în scopuri conforme cu vointa dispunãtorului, precum si orice alte mãsuri ce sã mentinã pe cât posibil destinatia urmãritã de acesta.

Reconsiderarea revizuirii
Art.758 � Dacã, ulterior revizuirii, executarea conditiilor sau a sarcinilor, astfel cum fusese initial prevãzutã, redevine posibilã, aceasta va putea fi cerutã de cãtre persoana interesatã.

Considerarea unor clauze ca nescrise
Art.759 � (1) Este consideratã ca nescrisã orice clauzã prin care dispunãtorul priveazã de liberalitate pe cel care ar pune în discutie validitatea unei clauze de inalienabilitate sau ar cere autorizatia de a înstrãina, ori, ar solicita revizuirea conditiilor si sarcinilor.
(2)Este de asemenea consideratã nescrisã exheredarea ce ia forma unei sanctiuni pentru aceleasi motive, precum si exheredarea edictatã de dispunãtor împotriva celor care ar contesta în mod just liberalitatea.

Confirmarea liberalitãtilor
Art.760 � Confirmarea unei liberalitãti, de cãtre succesorii dispunãtorului, dupã moartea acestuia, atrage renuntarea la dreptul de a opune viciile de formã sau alte cauze de nulitate.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Donatia


Sectiunea 1

Încheierea contractului

Forma donatiei
Art.761 � (1) Donatia se încheie prin înscris autentic, sub sanctiunea nulitãtii absolute.
(2)Nu sunt supuse acestei dispozitii donatiile indirecte, cele deghizate si darurile manuale.
(3)Bunurile mobile care fac obiectul donatiei trebuie enumerate si evaluate într-un act estimativ subsemnat de pãrti, sub sanctiunea imposibilitãtii absolute de a proba liberalitatea.

Formarea contractului
Art.762 � (1) Oferta de donatie poate fi revocatã cât timp donatorul nu a luat la cunostintã de acceptarea donatarului. Incapacitatea sau decesul donatorului atrag caducitatea acceptãrii.
(2)Oferta nu mai poate fi acceptatã dupã moartea destinatarului ei. Mostenitorii donatarului pot însã comunica acceptarea fãcutã de acesta.
(3)Oferta de donatie fãcutã unei persoane lipsitã de capacitate de exercitiu se acceptã de cãtre reprezentantul legal.
(4)Oferta de donatie fãcutã unei persoane cu capacitate de exercitiu restrânsã poate fi acceptatã de cãtre aceasta cu încuviintarea ocrotitorului legal.

Promisiunea de donatie

Nulitatea donatiei pentru încãlcarea principiului irevocabilitãtii
Art.763 � Promisiunea de donatie nu conferã pãrtii decât dreptul de a pretinde daune-interese promitentului care nu-si respectã obligatia, cu conditia de a fi probatã precum orice donatie perfectatã.

Art.764 - Este lovitã de nulitate donatia:

dacã a fost fãcutã sub conditie pur potestativã, a cãrei realizare depinde exclusiv de vointa donatorului;

care impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacã valoarea acestora nu este specificatã în contractul de donatie;

prin care donatorul îsi rezervã dreptul de a denunta unilateral contractul;

dacã donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de bunul donat, chiar dacã donatorul moare fãrã sã fi dispus de acel bun. Dacã rezerva vizeazã doar o parte din bunurile donate, nulitatea opereazã numai în privinta acesteia.

Reîntoarcerea conventionalã
Art.765 � (1) Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dãruite, dacã donatarul, sau atât acesta cât si descendentii sãi, ar deceda înaintea lui.
(2)Aceste stipulatii nu se pot face decât în favoarea donatorului.
(3)Dreptul de întoarcere, în ce priveste imobilele, se va nota în cartea funciarã.

Sectiunea a2-a

Efectele donatiei

Rãspunderea donatorului
Art.766 � În executarea donatiei, dispunãtorul rãspunde numai pentru dol si culpã gravã.

Garantia pentru evictiune
Art.767 � (1) Donatorul nu rãspunde pentru evictiune decât dacã a promis expres garantia.
(2)El rãspunde când evictiunea decurge din fapta sa sau din dolul sãu. La donatiile cu sarcini, garantia se întinde pânã la concurenta acestora.

Garantia pentru vicii ascunse
Art.768 � (1) Donatorul nu rãspunde pentru viciile ascunse afectând bunul donat.
(2)Totusi, el este tinut sã repare prejudiciul cauzat donatarului, dacã a cunoscut viciile la încheierea contractului si nu le-a adus la cunostinta donatarului înainte de predare.
(3)Dacã donatia este cu sarcinã, donatorul rãspunde pentru viciile ascunse în limita valorii sarcinii.

Sectiunea a 3-a

Revocarea donatiei

Cauze de revocare
Art.769 � Donatia poate fi revocatã pentru neîndeplinirea culpabilã a sarcinilor cu care s-a fãcut si pentru ingratitudine.

Modul de operare
Art.770 � Revocarea pentru neîndeplinirea sarcinilor si pentru ingratitudine nu opereazã de drept.

Neîndeplinirea sarcinii
Art.771 � (1) Dacã donatarul nu îndeplineste sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii sãi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donatiei.
(2)În cazul în care sarcina a fost stipulatã în favoarea unui tert, acesta poate cere numai executarea sarcinii.
(3)Dreptul la actiunea prin care se solicitã executarea sarcinii sau revocarea donatiei se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executatã. Dacã în contractul de donatie nu se mentioneazã termenul în care sarcina trebuie executatã, prescriptia începe sã curgã de la data încheierii donatiei.

Întinderea obligatiei de executare
Art.772 � Donatarul este tinut sã îndeplineascã sarcina numai în mãsura valorii donatiei, raportatã la data când aceasta trebuia îndeplinitã.

Efecte
Art.773 � Când donatia este revocatã pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintrã în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui, dispozitiile art.669 fiind, însã, aplicabile.

Ingratitudinea
Art.774 � Donatia se revocã pentru ingratitudine în urmãtoarele cazuri:

a) dacã donatarul a atentat la viata donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, stiind cã altii intentioneazã sã atenteze, nu l-a înstiintat;

b) dacã se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave fatã de donator;

c) dacã refuzã donatorului ajuns în nevoie acordarea de alimente, în limitele venitului corespunzãtor al bunurilor dãruite si neputând depãsi valoarea actualã a donatiei.

Cererea de revocare pentru ingratitudine
Art.775 � (1) Dreptul la actiunea prin care se solicitã revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen de un an de la data sãvârsirii faptei imputate donatarului sau din ziua în care aceasta a putut fi cunoscutã de donator.
(2)Actiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitatã numai împotriva donatarului. Dacã donatarul moare dupã introducerea actiunii, aceasta poate fi continuatã împotriva mostenitorilor.
(3)Cererea de revocare nu poate fi introdusã de succesorii donatorului, cu exceptia cazului în care donatorul a devenit incapabil sau a decedat în termenul prevãzut la alin.(1).
(4)Actiunea pornitã de donator poate fi continuatã de mostenitorii acestuia.

Efecte
Art.776 � (1) Revocarea pentru ingratitudine nu infirmã drepturile reale dobândite cu titlu oneros, asupra unui imobil cuprins în donatie, de cãtre un tert de bunã credintã care s-a încrezut în cartea funciarã. Dobândirea tertului trebuie sã fi fost anterioarã notãrii în cartea funciarã a cererii de revocare.
(2)În caz de revocare pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat sã întoarcã valoarea bunurilor înstrãinate, socotitã la data solutionãrii cauzei; el va fi obligat de asemenea sã restituie fructele sau veniturile percepute de la data faptei de ingratitudine.

Exceptie
Art.777 � Donatiile fãcute viitorilor soti sau unuia dintre ei în vederea cãsãtoriei nu sunt revocabile pentru ingratitudine.

Sectiunea a 4-a

Donatiile fãcute viitorilor soti în vederea cãsãtoriei si donatiile între soti

Donatiile în vederea cãsãtoriei
Art.778 � Donatiile fãcute viitorilor soti sau unuia dintre ei în vederea încheierii cãsãtoriei nu mai produc efecte în cazul în care cãsãtoria nu se încheie sau este anulatã.

Revocabilitatea donatiei între soti
Art.779 � Orice donatie fãcutã între soti în timpul cãsãtoriei este revocabilã.

Simulatia
Art.780 � (1) Orice donatie deghizatã sau prin persoanã interpusã ce ar atenta la revocabilitatea donatiilor între soti este nulã.
(2)Sunt considerate persoane interpuse copiii si orice rudã a donatarului, la a cãrei succesiune ar avea vocatie în momentul realizãrii donatiei simulate.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Despre testament


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Capacitatea testamentarã
Art.781 � Orice persoanã este capabilã de a da si primi prin testament, cu observarea regulilor privind capacitatea.

Incapacitãti testamentare speciale
Art.782 � (1) Persoana lipsitã de capacitate de exercitiu nu poate dispune prin testament.
(2)Minorul cu capacitate de exercitiu restrânsã poate dispune prin testament numai de jumãtate din bunurile de care ar putea dispune dacã ar fi major.
(3)Sunt anulabile dispozitiile în favoarea persoanelor abilitate de lege sã conlucreze la întocmirea testamentului. Incapacitatea se extinde si asupra sotului, descendentilor si ascendentilor acestora, precum si asupra ascendentilor si, dacã este cazul, descendentilor sotului.

Testamentul conjunctiv
Art.783 � Sub sanctiunea nulitãtii absolute, douã sau mai multe persoane nu pot sã testeze, prin acelasi act, una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui tert.

Continutul testamentului
Art.784� Testamentul contine dispozitiile referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum si la desemnarea directã sau indirectã a legatarului. Alãturi de aceste dispozitii sau chiar si în lipsa unor asemenea dispozitii, testamentul poate sã continã dispozitii referitoare la împãrtealã, la revocarea dispozitiilor testamentare anterioare, la exheredarea unui succesibil, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali, recunoasterea unui copil si alte dispozitii de ultimã vointã.

Proba testamentului
Art.785 � (1) Legatarul ce pretinde vreun drept succesoral trebuie sã dovedeascã existenta si continutul testamentului în una din formele prevãzute de lege.
(2)Dacã testamentul a dispãrut printr-un caz fortuit sau de fortã majorã ori prin fapta unui tert, fie dupã moartea dispunãtorului fie în timpul vietii � dar fãrã ca acesta sã-i fi cunoscut disparitia, valabilitatea formei si cuprinsul testamentului vor putea fi dovedite prin orice mijloc de probã.

Interpretarea testamentului
Art.786 � (1) Normele de interpretare a contractelor sunt aplicabile testamentelor, în mãsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale testamentului.
(2)Elementele extrinseci actului testamentar pot fi folosite numai în mãsura în care se coroboreazã cu cele intrinseci.
(3)Legatul fãcut creditorului nu este prezumat a fi fãcut în compensatia creantei sale.

Sectiunea a 2-a

Formele testamentului

Formele testamentului

ordinar
Art.787 � Testamentul poate fi olograf sau autentic.

Testamentul olograf
Art.788 � Sub sanctiunea nulitãtii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat si semnat de testator, exclusiv prin scriere de mânã.

Deschiderea testamentului olograf
Art.789 � (1) Testamentul olograf, înainte de a fi executat, se va prezenta notarului în a cãrui razã teritorialã s-a deschis succesiunea.
(2)Acesta va constata pe loc prin proces verbal deschiderea testamentului si starea în care se gãseste si îl va depune la dosarul succesoral.
(3)Cei îndreptãtiti pot primi copii legalizate ale testamentului olograf. Dupã finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predã legatarilor potrivit conventiei dintre ei.

Testamentul autentic
Art.790 � (1) Testamentul autentic este testamentul întocmit de testator în prezenta notarului public, testatorul putând fi asistat de unul sau de doi martori.
(2)Testamentul autentic este alcãtuit din continutul legatelor si a altor dispozitii, cu respectarea legii, urmat de încheierea de autentificare întocmitã de notarul public care, pentru validitatea testamentului, trebuie sã continã elementele prevãzute de lege.

Întocmirea

testamentului autentic
Art.791 � (1) Testatorul îsi dicteazã dispozitiile în fata notarului, care se îngrijeste de scrierea actului si apoi i-l citeste sau, dupã caz, i-l dã sã-l citeascã, mentionându-se expres îndeplinirea acestor formalitãti. Dacã dispunãtorul îsi redactase deja actul de ultimã vointã, testamentul autentic îi va fi citit de cãtre notar.
(2)Dupã citire, dispunãtorul trebuie sã declare cã actul exprimã ultima sa vointã.
(3)Testamentul este apoi semnat de cãtre testator iar încheierea de autentificare de cãtre notar. Ambii semneazã imediat, unul dupã altul, unul în prezenta celuilalt.

Testamentul autentic în situatii particulare
Art.792 � (1) În cazul în care testatorul nu poate semna, în act se va face o mentiune corespunzãtoare, arãtându-se si cauza de împiedicare. Mentiunea va fi cititã testatorului de cãtre notar, în prezenta a doi martori, aceastã formalitate suplinind absenta semnãturii testatorului.
(2)Declaratia de vointã a surdului, mutului sau surdomutului, stiutori de carte, se va da în scris în fata notarului public, prin înscrierea de cãtre parte, înaintea semnãturii, a mentiunii "consimt la prezentul act, pe care l-am citit".
(3)Dacã surdul, mutul sau surdomutul se gãsesc din orice motiv în imposibilitate de a scrie, declaratia de vointã se va lua prin interpret, dispozitiile alin.(1) aplicându-se în mod corespunzãtor.
(4)Pentru a lua consimtãmântul unui nevãzãtor, notarul public va întreba dacã a auzit bine când i s-a citit cuprinsul testamentului, consemnând acestea în încheierea de autentificare.

Testamentele privilegiate
Art.793 � (1) Se poate redacta în mod valabil un testament în urmãtoarele situatii speciale:

a) în fata autoritãtii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, rãzboaie sau alte asemenea împrejurãri exceptionale;

b) în fata comandantului vasului sau a celui ce-l înlocuieste, dacã testatorul se aflã la bordul unui vas sub pavilion al României, în cursul unei cãlãtorii maritime sau fluviale. Dispunerea testamentarã la bordul unei aeronave este supusã aceluiasi regim si conditii.

c) în fata comandantului unitãtii militare ori a celui care îl înlocuieste, dacã testatorul este militar sau, fãrã a avea aceastã calitate, presteazã servicii în interesul fortelor armate ale României.

d) în fata directorului, medicului sef al institutiei sanitare sau a medicului sef al serviciului ori, în lipsa acestora, în fata medicului de gardã, cât timp dispunãtorul este internat într-o institutie sanitarã.
(2)În toate cazurile de la alin.(1), este obligatorie prezenta a doi martori.
(3)Testamentul privilegiat trebuie scris în întregime, datat si semnat de mâna testatorului. Dacã acesta nu poate scrie sau nu poate semna, agentii instrumentatori prevãzuti la alin.(1) vor redacta testamentul si vor face o mentiune corespunzãtoare despre cauza care l-a împiedicat pe testator sã scrie sau sã semneze.
(4)În toate cazurile, testamentul privilegiat se semneazã de agentul instrumentator si de cei doi martori. Dacã unul dintre martori nu poate semna se va face mentiune despre aceasta.

(5) Dispozitiile alin.(3) si (4) sunt prevãzute sub sanctiunea nulitãtii absolute.

(6) Testamentul privilegiat este asimilat si urmeazã regimul juridic al testamentului autentic.

Caducitatea testamentelor privilegiate
Art.794 � (1) Testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunãtorul ar fi putut sã testeze în vreuna din formele ordinare.
(2)Prevederile alin.(1) nu se aplicã dispozitiei testamentare prin care se recunoaste un copil.

Testamentul sumelor si valorilor depozitate
Art.795 �Dispozitiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la institutii specializate sunt valabile în formele simplificate prevãzute de legile speciale vizând respectivele institutii.

Conversiunea
Art.796 � Un testament nul din cauza unui viciu de formã produce efecte dacã întruneste conditiile prevãzute de lege pentru vreuna din celelalte forme prevãzute de lege.

Sectiunea a 3-a

Despre legate

Notiune
Art.797 � (1) Legatul este dispozitia testamentarã prin care testatorul desemneazã una sau mai multe persoane care la decesul sãu vor dobândi cu titlu gratuit întregul sãu patrimoniu, o fractiune din acesta sau anumite bunuri determinate.
(2)Oricare ar fi denumirea datã de testator dispozitiilor sale, acestea vor produce efecte dupã regulile stabilite pentru legatele universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.
(3)Legatul poate fi pur si simplu, cu termen, sub conditie sau cu sarcinã.

Legatul universal
Art.798 �Legatul universal este dispozitia care conferã legatarului vocatie la întreaga succesiune.

Legatul cu titlu universal
Art.799 � (1) Legatul cu titlu universal conferã legatarului vocatie la o fractiune a succesiunii.
(2)Prin fractiune a succesiunii se întelege: proprietatea unei cote-pãrti din aceasta, un dezmembrãmânt al proprietãtii asupra totalitãtii sau a unei cote-pãrti din succesiune, respectiv proprietatea sau un dezmembrãmânt asupra totalitãtii ori asupra unei cote-pãrti din universalitatea bunurilor de orice naturã si provenientã.

Legatul cu titlu particular
Art.800 � Legatul cu titlu particular conferã legatarului vocatie la unul sau mai multe bunuri determinate, privite izolat, ori la una sau mai multe creante.

Sectiunea a 4-a

Efectele legatelor

Fructele si veniturile bunurilor cuprinse în legat
Art.801 �(1) Legatarul universal are dreptul la fructele si veniturile bunurilor succesorale numai din ziua în care a cerut punerea sa în posesiune sau din ziua în care a exercitat posesiunea mostenirii cu consimtãmântul mostenitorilor rezervatari. El are însã dreptul la fructe si venituri de la data deschiderii succesiunii dacã nu existã mostenitori legali.
(2)Legatarul cu titlu universal are dreptul la fructele si veniturile bunurilor succesorale numai din ziua în care a cerut punerea sa în posesiune sau din ziua în care a intrat în posesiune prin bunã învoialã.
(3)Legatarul cu titlu particular are dreptul la fructele si veniturile bunurilor cuprinse în legat din ziua în care a solicitat predarea legatului sau din ziua în care legatul a fost predat amiabil, afarã de cazul în care testatorul a dispus altfel.

Drepturile legatarului cu titlu particular
Art.802 � (1) Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat dobândeste proprietatea acestuia de la data deschiderii succesiunii.
(2)Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creante împotriva succesiunii. Cel însãrcinat cu plata acestui legat este obligat a da lucruri de o calitate cel putin medie.

Onerozitatea excesivã a legatului cu titlu particular
Art.803 � (1) Dacã legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat fãrã a depãsi valoarea bunurilor primite în temeiul legatului sãu, se va putea elibera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lãsate prin legat sau valoarea lor.
(2)Valoarea bunurilor lãsate prin legat si a sarcinilor va fi aceea de la data deschiderii succesiunii.

Accesoriile bunului lãsat prin legat cu titlu particular
Art.804 � (1) Bunul lãsat prin legat cu titlu particular se predã cu accesoriile sale, în starea în care se gãseste la decesul testatorului.
(2)La fel se procedeazã când este vorba de un legat al valorilor mobiliare, al drepturilor ce le sunt atasate si nu au fost încã exercitate.
(3)Legatul cuprinde si actiunea în despãgubire pentru prejudiciul adus bunului de cãtre un tert dupã întocmirea testamentului.
(4)Legatul unei bun care, dupã întocmirea testamentului, a cunoscut cresteri cantitative, calitative sau valorice prin alipirea sau achizitionarea altor bunuri se prezumã a viza întreg bunul sau complexul de bunuri rezultate, dacã formeazã o unitate functionalã.

Legatul rentei viagere sau al unei pensii de întretinere
Art.805 � Când legatul constã într-o rentã viagerã sau o pensie de întretinere, aceasta este datoratã din ziua deschiderii succesiunii.

Legatul alternativ
Art.806 � În cazul în care legatarului cu titlu particular i-a fost lãsat fie un bun, fie altul, alegerea revine celui tinut sã execute legatul, dacã testatorul nu a conferit-o legatarului sau unui tert.

Legatul bunului altuia
Art.807 � (1)Când testatorul a lãsat legat bunul altuia, nestiind cã bunul nu este al sãi, legatul este nul.
(2)Când testatorul a lãsat legat un bun despre care stia cã nu este al sãu, cel însãrcinat cu executarea legatului este obligat fie sã dea lucrul în naturã, fie valoarea acestuia de la data deschiderii succesiunii.

Legatul conjunctiv
Art.808� (1) Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci când testatorul a lãsat, prin acelasi act sau prin acte diferite, un bun determinat individual sau generic mai multor legatari cu titlu particular, fãrã a preciza partea fiecãruia sau le-a repartizat cote-pãrti egale.
(2)Dacã unul dintre legatari nu vrea sau nu poate sã primeascã legatul, partea lui va profita celorlalti legatari.

Cheltuielile de predare a legatului
Art.809 � În lipsa unei dispozitii testamentare contrare, cheltuielile cererii pentru predarea legatului sunt în sarcina succesiunii, fãrã ca prin aceasta sã se poatã reduce rezerva succesoralã legalã.

Dreptul de preferintã al creditorilor mostenirii fatã de legatari
Art.810 - (1) Creditorii mostenirii au dreptul sã fie plãtiti înaintea legatarilor.
(2)Legatul care depãseste activul net al mostenirii va fi redus, în mãsura depãsirii, la cererea creditorilor mostenirii sau a celui care îl datoreazã.
(3)Mostenitorul care, fãrã a cunoaste anumite datorii sau sarcini ale mostenirii, a executat un legat, are drept la înapoiere, în mãsura în care legatul urmeazã a fi redus.

Sectiunea a 5-a

Ineficacitatea testamentului

Revocarea voluntarã expresã
Art.811 �(1) Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic sau printr-un testament subsecvent.
(2)Ineficacitatea opereazã indiferent de forma ce o îmbracã testamentul revocatoriu.

Revocarea voluntarã implicitã
Art.812 � (1) Distrugerea sau stergerea, prin radiere ori barare, a testamentului olograf atrage revocarea, dacã se stabileste cã a fost fãcutã de cãtre testator. De asemenea, bararea sau stergerea unei dispozitii testamentare implicã revocarea legatului la care acea dispozitie se referã.
(2)Distrugerea sau pierderea testamentului cunoscutã de testator, dacã era în mãsurã sã-l refacã, atrage de asemenea revocarea.
(3)Testamentul subsecvent nu revocã pe cel anterior decât în mãsura în care contine dispozitii contrare sau incompatibile. Efectele revocãrii nu sunt înlãturate în caz de caducitate a testamentului subsecvent.

Înstrãinarea sau distrugerea bunului lãsat prin legat cu titlu particular
Art.813 � (1) Orice înstrãinare a bunului lãsat prin legat cu titlu particular, fãcutã de cãtre testator sub orice modalitate, revocã implicit legatul pentru tot ceea ce s-a înstrãinat. Ineficacitatea înstrãinãrii nu afecteazã revocarea, decât dacã se datoreazã incapacitãtii sau vicierii vointei testatorului înstrãinãtor.
(2)Nu atrage incidenta acestor prevederi donatia fãcutã beneficiarului legatului.
(3)Distrugerea voluntarã de cãtre testator a bunului ce formeazã obiectul legatului cu titlu particular revocã implicit legatul.

Retractarea revocãrii
Art.814 � (1) Dispozitia revocatorie poate fi retractatã în mod expres prin act autentic sau printr-o formã testamentarã. De asemenea, ea poate fi retractatã tacit prin întocmirea unui nou testament care contine dispozitii de neconciliat cu revocarea anterioarã.
(2)Retractarea unei dispozitii revocatorii nu reînvie legatul, cu exceptia cazului în care testatorul si-a manifestat vointa în sens contrar sau dacã aceastã intentie nu rezultã din împrejurãrile concrete.

Revocarea judecãtoreascã
Art.815 � (1) Revocarea judecãtoreascã a legatului poate fi cerutã în caz de neîndeplinire culpabilã a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuitã a sarcinii poate atrage revocarea numai dacã, potrivit vointei testatorului, eficacitatea legatului este conditionatã de executarea sarcinii.
(2)Revocarea judecãtoreascã a legatului poate fi solicitatã si pentru ingratitudine în urmãtoarele cazuri:

a) dacã legatarul a atentat la viata testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, stiind cã altii intentioneazã sã atenteze, nu l-a înstiintat;

b) dacã se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave fatã de testator ori injurii grave la adresa memoriei testatorului.

Termenul de introducere a cererii de revocare
Art.816 � (1) Dreptul la actiunea în revocarea judecãtoreascã a legatului se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii sau, dupã caz, de la data la care sarcina trebuia executatã.
(2)Dacã cererea de revocare se întemeiazã pe o injurie gravã la adresa memoriei testatorului, dreptul la actiune se prescrie în termen de un an din ziua sãvârsirii faptei.

Caducitatea legatului
Art.817� Orice legat devine caduc în urmãtoarele cazuri:

a) predecesul legatarului;

b) incapacitatea legatarului la data deschiderii mostenirii de a primi legatul;

c) renuntarea legatarului la succesiune;

d) decesul legatarului înaintea împlinirii conditiei suspensive ce afecta legatul, dacã aceasta avea un caracter pur personal;

e) pieirea totalã a bunului ce formeazã obiectul legatului cu titlu particular din motive care nu tin de vointa testatorului, în timpul vietii testatorului sau înaintea împlinirii conditiei suspensive.

Dreptul de acrescãmânt
Art.818 � Ineficacitatea legatului datoratã nulitãtii, revocãrii, caducitãtii, desfiintãrii pentru nerealizarea conditiei suspensive sau pentru împlinirea conditiei rezolutorii profitã mostenitorilor ale cãror drepturi succesorale ar fi fost micsorate prin existenta legatului sau care aveau obligatia sã execute legatul, cu exceptia cazurilor prevãzute de art.764 si art.820 alin.(2).

Legatul grefat pe un legat devenit caduc sau revocat pe cale judecãtoreascã
Art.819 � Cu exceptia cazului prevãzut de art.817 lit.e), caducitatea sau revocarea judecãtoreascã a unui legat nu atrage ineficacitatea legatului care se grefa pe acesta. Mostenitorii care beneficiazã de dreptul de acrescãmânt sunt obligati sã execute legatul sarcinã.

Sectiunea a 6-a

Executiunea testamentarã

Desemnarea si misiunea executorului
Art.820 �(1) Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesarã executãrii dispozitiilor testamentare. Desemnarea executorului testamentar poate fi conferitã si unui tert.
(2)Dacã au fost desemnati mai multi executori testamentari, unul singur va putea lucra în lipsa celorlalti.
(3)Atributiile executorului încep în momentul în care acesta a acceptat însãrcinarea printr-o declaratie notarialã.

Capacitatea executorului
Art.821 � Persoana lipsitã de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã nu poate fi executor testamentar.

Dreptul de administrare
Art.822 - (1) Executorul testamentar are dreptul sã administreze patrimoniul succesoral, pe o perioadã de cel mult un an de la deschiderea succesiunii, chiar dacã testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept. Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt.
(2)Mostenitorii pot pune capãt administrãrii, în tot sau în parte, dacã oferã executorului testamentar sume suficiente pentru executarea legatelor sau dacã executã ei aceste legate.

Atributiile executorului
Art.823 �(1) Executorii testamentari au, printre altele, urmãtoarele drepturi si obligatii :

a) pot cere punerea sigiliilor, dacã sunt si mostenitori minori, pusi sub interdictie sau persoane dispãrute;

b) vor stãrui a se face inventarul bunurilor succesorale în prezenta succesibililor prezumtivi sau în lipsa acestora, dupã ce au fost citati conform legii;

c) vor cere instantei sã le încuviinteze vânzarea bunurilor, în lipsã de sume suficiente pentru executarea legatelor. Vânzarea imobilelor succesorale este posibilã numai dacã nu existã mostenitori rezervatari;

d) se vor preocupa ca testamentele sã se execute si, în caz de contestatie asupra executiei, pot sã intervinã pentru a sustine eficacitatea lor;

e) vor plãti datoriile succesiunii dacã au fost împuterniciti în acest sens prin testament. În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul va putea achita datoriile numai cu încuviintarea instantei;

f) vor încasa creantele succesorale.
(2)Întinderea atributiilor conferite de testator nu poate merge pânã la determinarea bunurilor ce vor compune cotitatea disponibilã. De asemenea, nu se va putea decide de cãtre executori oportunitatea predãrii partiale sau totale a legatelor.
(3)Testatorul poate dispune ca executorul testamentar, când nu este un mostenitor sau un legatar, sã procedeze la partajarea bunurilor. Împãrteala astfel realizatã este inopozabilã mostenitorilor ce nu au avizat-o prin prealabila aprobare a unui proiect înfãtisat în acest sens de cãtre executor.

Transmiterea executiunii
Art.824 � (1) Atributiile executorului testamentar nu trec la succesorii sãi si nu pot fi cedate.
(2)Misiunea executorului numit prin referire la o anumitã functie poate fi continuatã de cãtre succesorul celui aflat în respectiva functie la deschiderea mostenirii.

Obligatia de a da socotealã si rãspunderea executorului testamentar
Art.825 � (1) Executorul testamentar, la sfârsitul fiecãrui an si la încetarea functiei sale, este dator sã dea socotealã pentru gestiunea fãcutã. Aceastã obligatie persistã chiar dacã la succesiune nu vine nici un mostenitor rezervatar.
(2)Executorul testamentar rãspunde, sub forma daunelor interese, de orice culpã comisã în legãturã cu executarea dispozitiilor testamentare.
(3)Dacã au fost desemnati mai multi executori testamentari, rãspunderea acestora este solidar, cu exceptia cazului în care testatorul le-a împãrtit atributiile si fiecare dintre ei s-a mãrginit la misiunea încredintatã sau dacã s-a ivit o urgentã pentru conservarea unui bun ori drept succesoral.

Suportarea cheltuielilor
Art.826 � Cheltuielile fãcute de executorul testamentar în exercitarea atributiilor sale sunt în sarcina succesiunii.

Încetarea executiunii
Art.827 � Executiunea testamentarã poate înceta:

a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite;

b) prin renuntare notarialã;

c) prin decesul executorului testamentar;

d) prin punerea sub interdictie a executorului testamentar;

e) prin revocarea de cãtre instantã a executorului neglijent sau abuziv în îndeplinirea atributiilor sale;

f) prin expirarea termenului în care se exercitã dreptul de administrare, afarã de cazul în care instanta decide prelungirea termenului.



#PAGEBREAK#CAPITOLUL V

Rezerva succesoralã si reductiunea liberalitãtilor excesive


Sectiunea 1

Rezerva succesoralã

Notiunea de rezerva succesoralã

Mostenitorii rezervatari

Întinderea rezervei succesorale
Art.828 � Rezerva succesoralã este partea din patrimoniul celui care lasã mostenirea la care mostenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, împotriva vointei defunctului manifestatã prin liberalitãti.

Art.829 � Sunt mostenitori rezervatari: sotul supravietuitor, descendentii si ascendentii privilegiati ai defunctului.

Art.830 � (1) Rezerva succesoralã a fiecãrui mostenitor rezervatar este de jumãtate din cota succesoralã care i s-ar fi cuvenit ca mostenitor legal.
(2)Liberalitãtile fãcute de defunct nu pot atinge rezerva succesoralã, ci trebuie sã se încadreze în cotitatea disponibilã.

Sectiunea a 2 a

Reductiunea liberalitãtilor excesive

Stabilirea rezervei succesorale si a cotitãtii disponibile
Art.831 � (1) Valoarea masei succesorale, în functie de care se determinã rezerva succesoralã si cotitatea disponibilã, se stabileste astfel:

a) determinarea activului brut al mostenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii;

b) determinarea activului net al mostenirii, prin scãderea pasivului succesoral din activul brut;

c) reunirea fictivã, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donatiilor fãcute de cel care lasã mostenirea, valoare socotitã la data deschiderii succesiunii, tinându-se însã cont de starea bunului în momentul efectuãrii donatiei.
(2)Nu se va tine seama în stabilirea rezervei, în mãsura în care nu sunt excesive, de darurile obisnuite, de donatiile remuneratorii, de sumele cheltuite pentru întretinerea sau, dacã este cazul, formarea profesionalã a descendentilor, a pãrintilor sau a sotului si nici de cheltuielile de nuntã.
(3)Pânã la dovada contrarã, înstrãinarea cu titlu oneros cãtre un succesibil în linie dreaptã este prezumatã a fi donatie dacã înstrãinarea s-a fãcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitatiei sau cu sarcina întretinerii ori a unei rente viagere.
(4)La valoarea stabilitã potrivit alin.(1) se raporteazã cota care potrivit legii reprezintã rezerva succesoralã, tinând-se cont numai de mostenitorii rezervatari care au acceptat succesiunea.

Liberalitãtile excesive. Cãi de realizare a reductiunii. Prescriptia
Art.832 � (1) Liberalitãtile care încalcã rezerva succesoralã sunt supuse reductiunii.
(2)Reductiunea liberalitãtilor excesive se poate realiza prin buna învoialã a celor interesati, consemnatã într-un act autentic sau în certificatul de mostenitor.
(3)În lipsa unei asemenea învoieli, reductiunea se dispune de instanta judecãtoreascã, sesizatã fie printr-o actiune îndreptatã împotriva beneficiarului liberalitãtii, fie printr-o cerere reconventionalã formulatã în procesul în care beneficiarul liberalitãtii solicitã executarea acesteia.
(4)În cazul unei pluralitãti de mostenitori rezervatari, reductiunea opereazã numai în limita cotei de rezervã cuvenite celui care a cerut-o si profitã numai acestuia.

(5) Dreptul la actiunea în reductiunea liberalitãtilor excesive se prescrie în termen de trei ani de la data deschiderii succesiunii sau, dupã caz, de la data la care mostenitorii rezervatari au pierdut posesiunea bunurilor care formeazã obiectul liberalitãtilor.

(6) În cazul liberalitãtilor a cãror existentã nu a fost cunoscutã de mostenitorii rezervatari din motive neimputabile lor, termenul de prescriptie începe sã curgã de la data când au cunoscut sau trebuiau sa cunoascã existenta acestora.

Persoanele care pot cere reductiunea
Art.833 � Reductiunea liberalitãtilor excesive poate fi cerutã numai de cãtre mostenitorii rezervatari, de succesorii universali sau cu titlu universal ai acestora, precum si de creditorii chirografari ai mostenitorilor rezervatari.

Ordinea reductiunii
Art.834 � (1) Legatele se reduc înaintea donatiilor.
(2)Legatele se reduc toate deodatã si proportional, afarã dacã testatorul a dispus cã anumite legate vor avea preferintã, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte legate.
(3)Donatiile se reduc succesiv, în ordinea inversã datei lor, începând cu cea mai nouã.

Efectele reductiunii
Art.835 � (1) Reductiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, dupã caz, desfiintarea donatiilor în mãsura necesarã întregirii rezervei succesorale.
(2)Întregirea rezervei, ca urmare a reductiunii, se realizeazã în naturã.
(3)Reductiunea se realizeazã prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea succesiunii, donatarul a înstrãinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum si atunci când bunul a pierit dintr-o cauzã imputabilã donatarului.
(4)Când donatia supusã reductiunii a fost fãcutã unui mostenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donatiei, acesta va putea scãdea partea cu care ar trebui sa se reducã donatia din partea ce i s-ar cuveni ca mostenitor rezervatar.

(5) Dacã donatia are ca obiect un imobil, iar partea supusã reductiunii reprezintã mai putin de jumãtate din valoarea imobilului, donatarul rezervatar poate pãstra imobilul iar reductiunea necesarã întregirii rezervei celorlalti mostenitori rezervatari se va face prin luare mai putin sau prin echivalent bãnesc.

(6) Gratificatul pãstreazã fructele si veniturile pãrtii care depãseste cotitatea disponibilã percepute pânã la data la care cei îndreptãtiti au cerut reductiunea.

Reductiunea unor liberalitãti speciale
Art.836 � (1) Dacã donatia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitatie sau o rentã ori întretinere viagerã, mostenitorii rezervatari au facultatea de a executa liberalitatea asa cum a fost prevãzutã sau de a abandona proprietatea cotitãtii disponibile, ori de a solicita reductiunea potrivit dreptului comun.
(2)Dacã mostenitorii rezervatari nu se înteleg asupra optiunii, reductiunea se va face potrivit dreptului comun.

Imputarea liberalitãtilor
Art.837 � (1) Dacã beneficiarul liberalitãtii nu este mostenitor rezervatar, liberalitatea primitã se imputã asupra cotitãtii disponibile, iar dacã o depãseste este supusã reductiunii.
(2)Dacã gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea nu este supusã raportului, ea se imputã asupra cotitãtii disponibile, iar eventualul excedent este supus reductiunii, neputându-se imputa asupra cotei de rezervã la care are dreptul gratificatul.
(3)Dacã existã mai multe liberalitãti nesupuse raportului, imputarea se face tinând seama si de ordinea reductiunii liberalitãtilor excesive.
(4)Dacã gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea este supusã raportului, ea se imputã asupra rezervei celui gratificat, iar eventualul excedent se imputã asupra cotitãtii disponibile, afarã de cazul în care dispunãtorul nu a stipulat imputarea asupra rezervei globale.

#PAGEBREAK#TITLUL IV

Transmisiunea si împãrteala succesiunii


CAPITOLUL I

Transmisiunea succesiunii


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Optiunea succesoralã
Art.838 � Cel chemat la succesiune în temeiul legii sau al vointei defunctului o poate accepta sau poate renunta la ea.

Actul de optiune
Art.839 � Optiunea succesoralã este indivizibilã si nu poate fi afectatã de nici o modalitate.

Vocatia ereditarã multiplã
Art.840 � (1) Succesorul cu vocatie multiplã, legalã sau testamentarã, are pentru fiecare dintre acestea un drept distinct.
(2)Cel instituit mostenitor prin testament si chemat totodatã ca mostenitor legal, va putea accepta succesiunea sau renunta la ea în oricare din aceste calitãti, dar numai pentru partea corespunzãtoare fiecãreia dintre ele.
(3)Totodatã, cel instituit mostenitor prin testament care, în lipsa unei atare dispozitii, ar fi fost chemat la mostenire ca mostenitor legal, poate sã renunte la succesiune ca mostenitor instituit si sã accepte ca mostenitor legal.
(4)Cu toate acestea, cel care vine la succesiune atât în calitate de sot cât si în calitate de rudã în linie colateralã, nu poate sã renunte la succesiunea cuvenitã în una din aceste calitãti si s-o accepte pe cealaltã.

Prescriptia dreptului de optiune succesoralã
Art.841 - (1) Dreptul de optiune succesoralã se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii.
(2)Termenul de prescriptie curge de la data:

a) nasterii celui chemat la mostenire, dacã nasterea s-a produs dupã deschiderea succesiunii;

b) înregistrãrii mortii în registrul de stare civilã, dacã înregistrarea se face în temeiul unei hotãrâri judecãtoresti de declarare a mortii celui care lasã mostenirea, afarã numai dacã succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotãrârea de declarare a mortii la o datã anterioarã, când va curge termenul de la aceastã din urmã datã

c) la care legatarul a cunoscut sau trebuia sã cunoascã testamentul prin care a fost instituit ca legatar, dacã acesta este descoperit dupã deschiderea succesiunii;

d) la care succesibilul a cunoscut sau trebuia sã cunoascã legãtura de rudenie pe care se întemeiazã vocatia sa succesoralã, dacã el a cunoscut-o dupã deschiderea succesiunii.
(3)Pentru mostenitorii legali din clasele subsecvente, termenul de prescriptie este de 2 luni si începe sã curgã de la data expirãrii termenului în care succesibilii din clasa anterioarã puteau sã-si exercite dreptul de optiune succesoralã, dispozitiile alin.(2) lit.a) si d) fiind aplicabile.
(4)Pentru succesibilul în grad mai îndepãrtat cu defunctul, termenul de prescriptie este de 2 luni si începe sã curgã de la data expirãrii termenului în care succesibilul din aceeasi clasã în grad mai apropiat cu defunctul putea sã-si exercite dreptul de optiune succesoralã. Dispozitiile alin.(2) lit.a) si b) sunt aplicabile.

(5) Succesibilul care nu a acceptat succesiunea în termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesoralã este considerat strãin de mostenire.

Retransmiterea dreptului de optiune
Art.842� (1) Când cel cãruia i se cuvine o succesiune a decedat înainte de a-si fi exercitat optiunea, mostenitorii sãi o pot exercitã în intervalul de timp care le revine pentru a alege în privinta succesiunii autorului lor.
(2)Fiecare dintre mostenitorii succesibilului îsi exercitã separat propria optiune; partea mostenitorului care renuntã în mãsura pãrtii sale de mostenire profitã celorlalti mostenitori ai autorului sãu.
(3)Renuntarea la succesiunea transmitãtorului include renuntarea la succesiunea primului defunct.

Sectiunea a 2-a

Acceptarea succesiunii

Libertatea acceptãrii succesiunii
Art.843 � Cu exceptia cazurilor expres prevãzute de lege, nimeni nu poate fi obligat sã accepte o succesiune ce i se cuvine. Creditorii succesibilului pot totusi exercita optiunea pe cale oblicã.

Felurile acceptãrii
Art.844 - (1) Acceptarea poate fi expresã sau tacitã.
(2)Este expresã când se însuseste titlul sau calitatea de mostenitor printr-un înscris; este tacitã când succesibilul face un act sau fapt pe care n-ar putea sã-l facã decât în calitate de succesor si care lasã a se presupune neapãrat intentia sa de acceptare.

Acte cu valoare de acceptare tacitã
Art.845 � (1) Actele de dispozitie juridicã asupra drepturilor succesorale implicã acceptare. Sunt astfel de acte:

1) cesionarea, cu titlu gratuit sau oneros, de cãtre succesibil a drepturilor ce le are într-o succesiune;

2) renuntarea, chiar gratuitã, în folosul unuia sau mai multor succesori;

3) renuntarea oneroasã în folosul tuturor succesorilor, fãrã deosebire.
(2)Pot avea valoare de acceptare tacitã: renuntarea gratuitã în folosul tuturor succesorilor, actele de dispozitie, administrare definitivã sau folosintã asupra bunurilor succesorale.
(3)Actele de conservare, supraveghere si de administrare provizorie nu valoreazã acceptare, dacã cel ce le-a fãcut nu si-a asumat titlul sau calitatea de succesor.

Efectele acceptãrii
Art.846 � (1) Acceptarea consolideazã transmisiunea care s-a realizat de plin drept în momentul decesului.
(2)Mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal rãspund pentru datoriile transmise prin succesiune numai în limita valorii pe care bunurile mostenirii o au la data deschiderii acesteia si numai cu bunurile succesorale, proportional cu partea ereditarã a fiecãruia.
(3)Legatarul cu titlu particular nu este obligat sã suporte datoriile si sarcinile succesiunii. Prin exceptie, el rãspunde pentru pasivul succesoral, însã numai în limita valorii bunului sau bunurilor ce formeazã obiectul legatului, valoare socotitã la data deschiderii succesiunii, dacã testatorul a dispus în mod expres în acest sens sau a grevat bunul ori bunurile respective cu garantii sau alte sarcini reale, precum si atunci când legatul are ca obiect un grup de bunuri cuprinzând atât drepturi cât si obligatii.

Întocmirea inventarului
Art.847 � (1) Creditorii mostenirii pot cere notarului competent sã dispunã efectuarea unui inventar al bunurilor succesorale, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina succesiunii.
(2)Dacã mostenitorii se opun, efectuarea inventarului este ordonatã de cãtre instanta de judecatã.
(3)Inventarul se efectueazã de persoana desemnatã prin acordul mostenitorilor si al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de cãtre notar ori, dupã caz, de cãtre instanta judecãtoreascã.

Procesul verbal de inventariere
Art.848 �(1) Procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea si evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data decesului.
(2)Bunurile a cãror proprietate este contestatã se vor mentiona separat.
(3)În inventar se cuprind mentiuni privind pasivul succesoral.
(4)Bunurile defunctului care se gãsesc în posesia altei persoane vor fi inventariate cu precizarea locului unde se aflã si a motivului pentru care se gãsesc acolo.

(5) În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va gãsi vreun testament lãsat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare si va fi depus în depozit la biroul notarului public.

(6) Inventarul se semneazã de cel care l-a întocmit, de succesibilii aflati la locul inventarului, iar în lipsa acestora sau în cazul refuzului lor de a semna, inventarul va fi semnat de martorii prezenti.

Mãsuri speciale de conservare a bunurilor
Art.849 �(1) Dacã exista pericol de înstrãinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul public va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode.
(2)În cazul în care conservarea bunurilor succesorale necesitã anumite cheltuieli, acestea vor fi fãcute, cu încuviintarea notarului public, de cãtre custodele prevãzut la alin.(1) sau, în lipsa custodelui, de un curator special, numit de notar pentru administrarea bunurilor.
(3)Bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe baza de proces verbal semnat de notar si de custode sau curator. Dacã predarea are loc concomitent cu inventarierea, se va face mentiune în procesul verbal, un exemplar al acestuia predându-se custodelui sau curatorului.
(4)Custodele sau curatorul este obligat sã restituie bunurile si sã depunã conturile la biroul notarului public la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul considerã necesar.

Mãsuri speciale privind sumele de bani si alte valori
Art.850 �(1) Dacã în timpul efectuãrii inventarului se vor gãsi sume de bani, hârtii de valoare, cecuri sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la o institutie specializatã, fãcându-se mentiune despre aceasta si în procesul verbal de inventariere.
(2)Din sumele de bani gãsite la inventariere, se vor lãsa mostenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul si gospodãreau împreunã cu acesta sumele necesare pentru:

a) întretinerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;

b) plata sumelor datorate în baza contractelor de muncã sau pentru plata asigurãrilor sociale;

c) acoperirea cheltuielilor pentru pãstrarea si administrarea averii succesorale.

Revocarea acceptãrii
Art.851 � Majorul nu poate invoca leziunea decât în cazul în care succesiunea ar fi absorbitã sau micsoratã cu mai mult de jumãtate, prin descoperirea unui testament necunoscut în momentul acceptãrii succesiunii.

Acceptarea fortatã
Art.852 � Succesibilul care, cu rea-credintã, a dat la o parte sau a ascuns bunuri succesorale nu mai are dreptul de a renunta. Chiar dacã ar renunta, el rãmâne mostenitor, însã nu poate avea nici un drept cu privire la bunurile date la o parte sau ascunse.
(2)El este tinut sã rãspundã pentru pasivul succesoral si cu propriile bunuri, însã tot proportional cu cota sa parte din mostenire.

Sectiunea a 3-a

Renuntarea la succesiune

Forma renuntãrii
Art.853 � (1) Renuntarea la succesiune nu se presupune.
(2)Declaratia de renuntare se poate face, în scris sau verbal, înaintea notarului public din circumscriptia judecãtoriei unde s-a deschis succesiunea, fiind consemnatã într-un registru tinut anume pentru aceasta.
(3)Declaratia de renuntare se poate face si în fata oricãrui alt notar public, a misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale României, precum si a altor institutii care efectueazã acte notariale, în conditiile si limitele prevãzute de lege. În acest caz, un exemplar al declaratiei de renuntare va fi transmis imediat, pe cheltuiala renuntãtorului, la notarul public de la locul deschiderii succesiunii.

Efectele renuntãrii
Art.854 � Succesibilul care renuntã este considerat cã nu a fost niciodatã mostenitor.

Beneficiul renuntãrii
Art.855 - Partea renuntãtorului profitã celorlalti mostenitori sau celor pe care i-ar fi înlãturat de la succesiune dacã ar fi acceptat-o.

Renuntarea frauduloasã
Art.856 �(1) Creditorii succesibilului care a renuntat la mostenire în paguba lor pot cere instantei autorizarea de a o accepta în numele debitorului lor, în termen de trei luni de la data la care au cunoscut renuntarea.
(2)În acest caz, renuntarea este revocatã numai în favoarea creditorilor si numai pânã la concurenta creantelor lor. Acceptarea nu se poate face în folosul celui ce a renuntat.

Retractarea renuntãrii
Art.857 � Pe tot parcursul termenului de optiune, renuntãtorul poate accepta succesiunea, dacã nu este deja acceptatã de alti succesibili. El ia succesiunea în starea în care se gãseste si sub rezerva drepturilor dobândite de terti asupra bunurilor succesorale.

Prescriptia dreptului la actiunea în anularea acceptãrii sau renuntãrii
Art.858 - Dreptul la actiunea în anularea acceptãrii sau renuntãrii se prescrie în termen de 6 luni, socotit în caz de violentã de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care cel care are dreptul sã o intenteze a cunoscut cauza de nulitate relativã.

Sectiunea a 4-a

Dobândirea posesiunii mostenirii

Sezina
Art.859 � Sezina conferã posibilitatea juridicã de a intra în stãpânirea bunurilor succesorale si de a exercita drepturile si actiunile dobândite de la defunct sau intrate în mostenire ulterior, fãrã a fi necesarã atestarea prealabilã a calitãtii de mostenitor.

Mostenitorii sezinari
Art.860 - (1) Sunt mostenitori sezinari sotul supravietuitor, precum si mostenitorii legali din primele douã clase.
(2)Mostenitorii sezinari dobândesc de drept posesiunea mostenirii.

Intrarea în posesiune a mostenitorilor legali nesezinari
Art.861 - (1) Mostenitorii legali nesezinari dobândesc posesiunea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor. Trimiterea în posesiune opereazã retroactiv pânã în ziua deschiderii succesiunii.
(2)Pânã la punerea în posesiunea mostenirii, mostenitorul legal nesezinar nu poate administra patrimoniul succesoral si nici exercita actiunile dobândite prin mostenire, dar nici nu poate fi urmãrit în calitate de mostenitor.

Dobândirea posesiunii mostenirii de cãtre legatarul universal sau cu titlu universal
Art.862 - (1) Legatarul universal poate cere punerea în posesiune de la succesorii rezervatari. În lipsa acestora sau dacã acestia nu consimt de bunã voie la punerea sa în posesiune, legatarul universal dobândeste posesiunea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor.
(2)Legatarul cu titlu universal poate cere punerea în posesiune de la succesorii rezervatari sau, dupã caz, de la legatarul universal pus în posesiunea mostenirii ori de la mostenitorii legali nerezervatari care au de drept posesiunea mostenirii sau care au fost pusi în posesiune. În lipsa acestora sau dacã acestia nu consimt de bunã voie la punerea sa în posesiune, legatarul cu titlu universal dobândeste posesiunea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor.

Predarea legatului cu titlu particular
Art.863� Legatarul cu titlu particular nu va putea intra în posesiune decât din ziua cererii de predare sau de la data predãrii amiabile a legatului.

Sectiunea a 5-a

Petitia de ereditate

Persoanele care pot obtine recunoasterea calitãtii de mostenitor
Art.864 � Succesorul cu vocatie universalã sau cu titlu universal poate obtine oricând recunoasterea calitãtii sale de mostenitor contra oricãrei persoane ce posedã toate sau o parte din bunurile succesorale cu titlu de mostenitor sau fãrã vreun titlu, în scopul de a obtine restituirea acestora.

Efectele recunoasterii calitãtii de mostenitor
Art.865 � Recunoasterea calitãtii de mostenitor obligã pe mostenitorul aparent sau pe detinãtorul fãrã titlu al bunurilor succesorale la restituirea a tot ce detine fãrã drept din succesiune.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Succesiunea vacantã

Notiune
Art.866 � (1) Dacã nu sunt mostenitori legali sau testamentari ori dacã nici unul dintre ei nu poate sau nu vrea sã vinã la mostenire, succesiunea este vacantã.
(2)Dacã au fost instituiti legatari doar pentru o parte a mostenirii si nu existã mostenitori legali, restul ce a rãmas din succesiune este vacant.

Administrarea provizorie a bunurilor succesorale
Art.867 � În succesiunea în care existã indicii cã urmeazã a fi declaratã vacantã, notarul public va putea încredinta administrarea provizorie a bunurilor succesorale unui curator desemnat, cu încunostintarea autoritãtii administrativ-teritoriale.

Somarea succesibililor
Art.868 � (1) Dacã în termen de un an de la deschiderea succesiunii nu s-a înfãtisat nici un succesibil, notarul public, la cerea oricãrei persoane interesate, va soma pe toti succesibilii, printr-o publicatie fãcutã la locul deschiderii succesiunii, la locul unde se aflã imobilele succesorale, precum si într-un ziar de largã circulatie, pe cheltuiala succesiunii, sã se înfãtiseze în termen de sase luni de la publicare.
(2)Dacã nici un succesibil nu se prezintã în termenul fixat în publicatie, notarul public va constata cã succesiunea defunctului este vacantã.

Vacanta succesoralã
Art.869 � Vacanta succesoralã, totalã sau partialã, beneficiazã de plin drept statului român. Este lipsitã de efect orice dispozitie testamentarã care, fãrã a regla devolutiunea bunurilor, urmãreste înfrângerea acestei reguli.

Rãspunderea statului pentru pasivul succesoral
Art.870 � (1) Statul nu este mostenitor, însã este investit cu bunurile defunctului, de îndatã ce toti succesibilii cunoscuti au renuntat la succesiune sau la împlinirea termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesoralã dacã nici un succesibil nu este cunoscut sau nu reclamã succesiunea.
(2)Statul suportã pasivul succesoral numai în limita valorii bunurilor trecute asupra sa.

Infirmarea vacantei succesorale
Art.871 � Orice mostenitor care îsi stabileste ulterior calitatea, în conditiile legii, poate exercita împotriva statului petitia de ereditate.



CAPITOLUL III

Transmisiunea exceptionalã a anumitor bunuri succesorale

Bunurile constituind amintiri de familie
Art.872 � (1) Bunurile ce au apartinut membrilor familiei si stau mãrturie istoriei acesteia nu sunt supuse regulilor de devolutiune de drept comun.
(2)Intrã în aceastã categorie bunuri precum corespondenta purtatã de membrii familiei, arhivele familiale, decoratii, arme, portrete, bijuterii de familie, precum si orice alte lucruri cu semnificatie moralã deosebitã pentru respectiva familie, indiferent de valoarea lor pecuniarã.

Regimul juridic al amintirilor de familie
Art.873 � (1) Prin acordul mostenitorilor sau prin hotãrârea instantei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul acesteia la unul dintre mostenitori sau în locul convenit de acestia.
(2)Mostenitorul depozitar le poate revendica de la cel care le detine pe nedrept, dar nu le poate înstrãina, împrumuta sau da în locatiune fãrã acordul unanim al celorlalti succesori legali.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Despre partajul succesoral si despre raport


Sectiunea 1

Dispozitii generale referitoare la partajul succesoral

Starea de indiviziune
Art.874 � (1) Nimeni nu poate fi obligat a rãmâne în indiviziune. Mostenitorul poate cere oricând iesirea din indiviziune, chiar si atunci când existã conventii sau clauze testamentare care prevãd altfel.
(2)Coindivizarii pot conveni sã mentinã starea de indiviziune pe termen de cel mult 5 ani, la expirarea termenului conventia putând fi reînnoitã pentru acelasi termen.
(3)Partajul succesoral poate fi cerut chiar si atunci când succesorii sau unii dintre ei au exercitat separat posesiunea asupra unor pãrti din mostenire, cu exceptia cazului în care existã un partaj voluntar sau s-ar putea invoca uzucapiunea.

Felurile partajului
Art.875 � (1) Partajul succesoral poate fi realizat pe cale voluntarã sau pe cale judecãtoreascã.
(2)Împotriva partajului se poate opune numai existenta unui partaj anterior sau uzucapiunea, în conditiile legii.

Partajul voluntar
Art.876� (1) Dacã toti mostenitorii sunt prezenti si au capacitate de exercitiu deplinã, partajul se poate realiza prin bunã învoialã, în forma si prin actul pe care pãrtile le convin. Dacã printre bunurile succesorale se aflã imobile, conventia de partaj trebuie încheiatã în formã autenticã, sub sanctiunea nulitãtii absolute.
(2)Dacã nu sunt prezenti toti succesorii sau dacã printre ei se aflã minori sau persoane puse sub interdictie ori persoane dispãrute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile succesiunii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protectia persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã, ori a persoanelor dispãrute.

Mãsuri conservatorii
Art.877 � Bunurile succesorale pot sã facã obiectul unor mãsuri conservatorii, în tot sau în parte, la cererea persoanelor interesate, în conditiile legii.

Sectiunea a 2 a

Raportul donatiilor

Notiune
Art.878 � Raportul donatiilor este obligatia pe care o au între ei, unii fatã de altii, sotul supravietuitor si descendentii defunctului care vin efectiv si împreunã la mostenire, de a readuce la mostenire bunurile care le-au fost donate de cel care lasã mostenirea, afarã de cazul în care donatorul a dispus scutirea de raport a donatiei.

Persoanele care pot cere raportul donatiei
Art.879 - (1) Dreptul de a cere raportul îl au numai descendentii si sotul supravietuitor, precum s creditorii personali ai acestora, nu însã si creditorii succesiunii sau legatarii.

Scutirea de raport a renuntãtorului la mostenirea legalã
Art.880 - În caz de renuntare la mostenirea legalã, descendentul sau sotul supravietuitor nu mai are obligatia de raport, putând pãstra liberalitatea primitã în limitele cotitãtii disponibile.Inexistenta vocatiei succesorale la data donatiei
Art.881 � Donatarul care la data încheierii donatiei nu l-ar fi putut mosteni pe donator, dar care la data deschiderii succesiunii are calitatea de descendent sau sot supravietuitor, este obligat la raport, dacã donatorul nu l-a scutit.

Cazuri în care raportul nu este datorat
Art.882 - (1) Raportul se datoreazã numai pentru donatiile primite personal.
(2)Donatia fãcutã fiului unei persoane care are calitatea de sot supravietuitor sau descendent al donatorului în momentul deschiderii succesiunii acestuia, este prezumatã cã s-a fãcut cu scutire de raport.
(3)Donatia fãcutã sotului unui descendent al donatorului este prezumatã cã s-a fãcut cu scutire de raport. Dacã donatia a fost fãcutã ambilor soti, sotul care are calitatea de descendent al donatorului va raporta numai partea lui din donatie.
(4)Dacã descendentul donatarului vine în nume propriu la mostenirea donatorului, nu este obligat sã raporteze donatia fãcutã pãrintelui sãu.

Obligatia de raport în caz de reprezentare
Art.883 � Descendentul în grad mai îndepãrtat de rudenie cu defunctul este obligat sã raporteze donatia primitã de ascendentul sãu de la defunct dacã vine la mostenirea acestuia din urmã prin reprezentare, chiar dacã acest descendent ar fi fost înlãturat, prin renuntare, nedemnitate sau exheredare, de la mostenirea ascendentului reprezentat.

Gratuitãti nesupuse raportului
Art.884 - (1) Nu sunt supuse raportului:

a) donatiile pe care defunctul le-a fãcut cu scutire de raport, indiferent de actul în care se materializeazã aceastã vointã a donatorului. Scutirea poate fi fãcutã prin chiar actul de donatie sau printr-un act ulterior, inclusiv prin testament;

b) donatiile prezumate de lege ca fiind fãcute cu scutire de raport, cu exceptia cazului în care cel care a lãsat mostenirea a dispus altfel;

c) darurile obisnuite, donatiile remuneratorii, sumele cheltuite pentru întretinerea sau formarea profesionalã a descendentilor sau a sotului si nici de cheltuielile de nuntã, în mãsura în care nu sunt excesive;

d) fructele culese, veniturile scadente pânã în ziua deschiderii mostenirii si echivalentul bãnesc al folosintei exercitate de donatar asupra bunului donat.
(2)De asemenea, nu este datorat raportul nici în cazul în care bunul donat a pierit fortuit, donatarului revenindu-i sarcina de a proba lipsa culpei sale.
(3)Nu este supusã raportului nici donatia deghizatã sub forma unei înstrãinãri cu titlu oneros sau efectuatã prin persoane interpuse.
(4)Dacã se rãstoarnã prezumtia stabilitã de art.831 alin.(3), liberalitatea în ceea ce priveste atributele corespunzãtoare dezmembrãmântului dreptului de proprietate nu este supusã raportului, însã, dacã este cazul, va fi supusã reductiunii.

Modul de efectuare a raportului
Art.885 - (1) Raportul se face în naturã numai dacã cel care lasã mostenirea a dispus în mod expres aceasta prin actul de donatie sau prin testament. În acest caz, bunurile sunt readuse la masa succesoralã libere de sarcinile cu care au fost grevate de donatar. Raportul nu se poate face în naturã dacã bunul a fost înstrãinat de donatar sau asupra lui s-a constituit o garantie realã opozabilã anterior cererii de raport.
(2)Cel obligat la raport poate raporta în naturã bunul donat dacã acesta se aflã în posesia sa, cu conditia sã fie liber de orice sarcinã.
(3)În toate celelalte cazuri, raportul se face prin echivalent, care se poate realiza prin preluare, prin imputatie sau în bani.
(4)Raportul prin preluare se realizeazã prin luarea din masa succesoralã de cãtre mostenitorii îndreptãtiti la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeasi naturã si calitate cu cele care au format obiectul donatiei, tinând seama de cotele succesorale ale fiecãruia.

(5) În cazul raportului prin imputatie, valoarea donatiei se scade din partea mostenitorului obligat la raport.

(6) În cazul raportului în bani, cel obligat la raport va depune la dispozitia celorlalti mostenitori o sumã de bani care reprezintã diferenta dintre valoarea bunului donat si partea din aceastã valoare ce corespunde cotei sale succesorale.

Cãi de realizare a raportului. Prescriptia
Art.886 � (1) Raportul se poate realiza prin bunã învoialã sau pe cale judecãtoreascã fie printr-o actiune separatã, fie printr-o cerere incidentalã formulatã în cadrul procesului de partaj.
(2)Raportul cerut de unul dintre mostenitori profitã si celorlalti mostenitori îndreptãtiti sã solicite raportul, cu exceptia celor care au renuntat în mod expres la raport.
(3)Dreptul la actiunea prin care se solicitã raportul se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii sau de la data la care cel obligat la raport a intrat în posesiunea bunului ce formeazã obiectul donatiei, dacã aceastã datã este ulterioarã deschiderii succesiunii.

Evaluarea bunului în cazul raportului prin echivalent
Art.887 � (1) Raportul prin echivalent se datoreazã la valoarea bunului donat din momentul partajului si dupã starea sa de la data donatiei. Aceastã regulã se aplicã în mod corespunzãtor si atunci când bunul a pierit din culpa donatarului sau asupra lui a fost constituitã o garantie realã opozabilã anterior cererii de raport.
(2)Dacã bunul a fost înstrãinat anterior cererii de raport, se va tine seama de valoarea din momentul înstrãinãrii si de starea lui de la data donatiei, iar dacã un bun nou i-a fost subrogat, de valoarea acestuia la data raportului.

Ameliorãrile si degradãrile bunului donat
Art.888 - (1) Donatarul are dreptul sã recupereze, proportional cu cotele succesorale, cheltuielile necesare si utile, în limita sporului de valoare de la data raportului.
(2)Donatarul este rãspunzãtor de toate degradãrile si deteriorãrile care au micsorat valoarea imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenta sa.
(3)Când imobilul s-a înstrãinat de donatar, ameliorãrile si degradãrile fãcute de cel ce l-a dobândit se vor lua în seamã, conform cu dispozitiile art.887.

Dreptul de retentie
Art.889 � Mostenitorul care raporteazã imobilul în naturã poate sã-l retinã pânã la plata efectivã a sumelor ce-i sunt datorate pentru cheltuieli sau amelioratiuni, afarã de cazul când creanta sa se compenseazã cu despãgubirile pe care le datoreazã.

Sectiunea a 3-a

Plata datoriilor

Plata pasivului. Exceptii de la divizarea de drept a pasivului succesoral
Art.890 � (1) Succesorii universali si cu titlu universal contribuie la plata datoriilor si sarcinilor succesiunii proportional cu cota parte din succesiunea la care au vocatie.
(2)Creditorii care ar fi putut actiona asupra bunurilor succesorale înainte de a se fi nãscut coproprietatea, precum si cei ale cãror creante provin din conservarea sau din administrarea bunurilor succesorale, vor fi plãtiti prin prelevare asupra activului înainte de partaj. Ei pot în plus sã declanseze executarea silitã asupra bunurilor succesorale.
(3)Regula divizãrii de drept a pasivului succesoral nu se aplicã dacã:

a) obligatia este indivizibilã;

b) obligatia are ca obiect un bun individual determinat;

c) obligatia este garantatã cu o ipotecã sau o garantie realã imobiliarã, caz în care mostenitorul care primeste bunul afectat garantiei va fi obligat pentru tot, însã numai în limita valorii acelui bun;

d) unul din mostenitori este însãrcinat, prin titlu, sã execute singur obligatia. În acest caz, dacã titlul îl reprezintã testamentul, scutirea celorlalti mostenitori constituie o liberalitate, supusã reductiunii dacã este cazul.

Situatia creditorilor personali ai mostenitorilor
Art.891 � (1) Creditorii personali ai unui mostenitor nu îi pot urmãri silit partea din bunurile succesorale, mobile sau imobile.
(2)Ei au posibilitatea de a provoca partajul în numele debitorului lor sau de a interveni în partajul în care acesta este parte. Ceilalti mostenitori pot opri cursul actiunii de partaj achitând obligatia în numele si pe seama debitorului.
(3)Cu toate acestea, chiar si dupã partaj, din valoarea bunurilor succesorale, creditorii mostenirii si legatarii cu titlu particular ale cãror legate au ca obiect creante vor fi plãtiti cu preferintã fatã de creditorii personali ai mostenitorului.

Regresul între succesori. Insolvabilitatea unuia dintre succesori
Art.892 � (1) Succesorul universal sau cu titlu universal care, din cauza garantiei reale sau din orice altã cauzã, a plãtit din datoria comunã mai mult decât partea sa, are drept de regres împotriva celorlalti succesori universali sau cu titlu universal, însã numai pentru partea din datoria comunã ce revenea fiecãruia, chiar când mostenitorul ce a plãtit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor.
(2)Când unul din succesorii universali sau cu titlu universal este insolvabil, partea lui din pasivul succesoral se împarte între toti ceilalti în proportie cu cotele succesorale ale fiecãruia.
(3)Mostenitorul are dreptul de a cere plata creantelor pe care le are fatã de mostenire de la ceilalti succesori universali sau cu titlu universal, ca orice alt creditor al succesiunii.

Raportul datoriilor
Art.893 � (1) Dacã un mostenitor are o datorie certã si lichidã fatã de succesiune, aceasta se lichideazã prin luare mai putin.
(2)Dacã mostenitorul are mai multe datorii fatã de succesiune care nu sunt acoperite cu partea sa din mostenire, acestea se sting proportional prin raport, în limita cotei din mostenire pe care o are.
(3)Raportul nu opereazã în privinta creantei pe care un mostenitor o are fatã de succesiune. Însã, mostenitorul care este atât creditor, cât si debitor al succesiunii se poate prevala de compensatia legalã, chiar dacã nu ar fi întrunite conditiile acesteia.

Titlurile executorii obtinute împotriva defunctului
Art.894 � Titlurile executorii obtinute împotriva defunctului pot fi executate si împotriva succesorilor universali sau cu titlu universal ai acestuia.

Opozitia la partaj
Art.895 � Creditorii personali ai mostenitorilor si orice persoanã ce justificã un interes legitim, pentru ca împãrteala sã nu se facã în frauda drepturilor lor, pot pretinde sã fie prezenti la împãrteala prin bunã învoialã sau pot sã intervinã în procesul de partaj; nu pot însã sa atace o împãrtealã finalizatã, decât dacã s-a fãcut în lipsa lor si fãrã sa se tinã seama de opozitia ce au exprimat-o.

Sectiunea a 4-a

Despre efectele împãrtelii si despre garantia pãrtilor

Efectul retroactiv al partajului
Art.896 � Fiecare copãrtas este prezumat cã a dobândit singur si de la data deschiderii succesiunii toate bunurile care compun partea sa si cã nu a fost niciodatã proprietar pe celelalte bunuri succesorale.

Garantia copãrtasilor
Art.897 � (1) Copãrtasii au obligatia de garantie unul fatã de celãlalt numai pentru tulburãrile si evictiunile ce decurg dintr-o cauzã anterioarã împãrtelii.
(2)Garantia înceteazã când o evictiune a fost exceptatã anume, printr-o clauza expresã a actului de împãrtealã sau când evictiunea a fost cauzatã din culpa mostenitorului.

Consecintele evictiunii
Art.898 � (1) Fiecare copãrtas este obligat, în proportie cu cota sa parte sã despãgubeascã pe copãrtasul care a suferit paguba din cauza evictiunii.
(2)Când unul din copãrtasi este insolvabil, riscul insolvabilitãtii va fi suportat de toti copãrtasii, inclusiv de cel garantat.

Sectiunea a 5-a

Partajul de ascendent

Partajul de ascendent
Art.899 � Ascendentii pot face împãrteala bunurilor lor între descendenti.

Formele partajului de ascendent
Art.900 � (1) Aceastã împãrtealã se poate face prin acte între vii, sau prin testament cu formele, conditiile si regulile prescrise pentru donatie sau pentru testamente.
(2)Împãrteala fãcutã prin acte între vii nu poate avea ca obiect decât bunurile prezente.

Cuprinsul partajului de ascendent
Art.901� Dacã în împãrteala de ascendent nu au fost cuprinse toate bunurile succesorale, bunurile necuprinse se vor împãrti conform legii.

Ineficacitatea partajului de ascendent
Art.902� (1) Este nulã împãrteala în care nu s-au cuprins toti copiii în viatã la deschiderea mostenirii si descendentii fiilor predecedati.
(2)Împãrteala fãcutã de ascendent poate fi atacatã prin actiune în reductiune atunci când încalcã rezerva succesoralã a fiecãrui descendent sau a sotului supravietuitor.


CARTEA V

OBLIGAtIILE


TITLUL I

Dispozitii generale

Continutul

raportului de obligatie
Art.903 � În temeiul raportului juridic de obligatie, debitorul este tinut sã dea, sã facã, sau sã nu facã ceva, iar creditorul poate pretinde prestatia datoratã.Izvoarele obligatiilor
Art.904 � Obligatiile izvorãsc din contract, gestiunea de afaceri, îmbogãtirea fãrã justã cauzã fapta ilicitã, precum si din orice alt fapt de care lege leagã nasterea unei obligatii.

#PAGEBREAK#TITLUL II

Izvoarele obligatiilor


CAPITOLUL I

Despre contract


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Contractul
Art.905 � Contractul este acordul de vointã între douã sau mai multe pãrti cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Regulile aplicabile contractelor
Art.906 � (1) Toate contractele se supun regulilor generale din prezentul capitol.
(2)Regulile particulare privitoare la anumite contracte sunt prevãzute în Titlul VIII al prezentei cãrti, iar regulile privitoare la anumite tranzactii comerciale sunt stabilite prin legile speciale respective.

Regulile aplicabile contractelor nenumite
Art.907 � Contractele nereglementate de lege se completeazã, daca este cazul, cu regulile aplicabile contractului cu care prezintã cele mai strânse legãturi, iar, în lipsã, cu dispozitiile prezentului capitol.

Libertatea de a contracta
Art.908 � Nu se poate deroga prin contracte de la dispozitiile legale care privesc ordinea publicã si bunele moravuri.

Buna - credintã
Art.909 � Pãrtile trebuie sã actioneze cu bunã-credintã atât la încheierea contractului, cât si pe tot timpul executãrii sale.

Actele unilaterale
Art.910 � În lipsã de prevedere legalã sau stipulatie contrarã, dispozitiile prezentului capitol se aplicã în mod corespunzãtor actelor unilaterale.




Sectiunea a 2-a

Despre unele categorii de contracte

Contractul sinalagmatic
Art.911 � Contractul prin care pãrtile se obligã reciproc este sinalagmatic numai dacã obligatiile asumate sunt interdependente.

Contractul cu titlu oneros
Art.912 � (1) Contractele prin care fiecare parte doreste sã îsi procure un avantaj în schimbul obligatiilor asumate sunt cu titlu oneros.
(2)Celelalte contracte sunt cu titlu gratuit.

Contractul aleatoriu
Art.913 � (1) Sunt aleatorii contractele care, prin natura lor, oferã fiecãrei pãrti speranta unui câstig, dar si riscul unei pierderi, determinate de un eveniment incert survenit ulterior încheierii lor.
(2)Celelalte contracte sunt comutative.

Contractul de adeziune
Art.914 � Contractul este de adeziune atunci când clauzele esentiale sunt impuse ori sunt redactate de una din pãrti, pentru aceasta sau urmând instructiunile sale astfel încât nu au putut fi negociate în mod liber de pãrti.

Contractul încheiat cu consumatorii
Art.915 � Contractul încheiat cu consumatorii este cel care intrã sub incidenta legilor privitoare la protectia consumatorilor si prin care una dintre pãrti, consumatorul, dobândeste, împrumutã sau îsi procurã în orice alt mod, pentru scopuri personale, familiale sau gospodãresti bunuri sau servicii de la cealaltã parte, care oferã aceste bunuri sau servicii în cadrul unei întreprinderi pe care o exploateazã. Sunt asimilate acestora si contractele încheiate de pãrti intre care exista un dezechilibru economic sau informational major.

Sectiunea a 3-a

Încheierea contractelor

§.1 Dispozitii preliminare

Încheierea contractelor
Art.916 � Contractul se încheie prin simplul acord de vointã al pãrtilor, capabile de a contracta, daca legea nu impune o anumitã formalitate pentru încheierea sa valabilã.

Conditiile esentiale pentru validitatea contractelor
Art.917 � Conditiile esentiale pentru validitatea unui contract sunt:

capacitatea de a contracta;

consimtãmântul valabil al pãrtilor;

un obiect determinat, posibil si licit;

o cauzã valabilã a obligatiilor;

o anumitã formã, în mãsura în care este impusã de lege, sub sanctiunea nulitãtii.
§.2 Despre capacitatea pãrtilor

Capacitatea pãrtilor
Art.918 � (1) Poate contracta orice persoanã care nu este declaratã incapabilã de lege si nici opritã sã încheie anumite contracte.
(2)Regulile privitoare la capacitatea de a contracta sunt reglementate în principal în cartea privitoare la persoane.

Incapacitatea naturalã
Art.919 � (1) Este anulabil contractul încheiat de o persoanã care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie numai si vremelnic, într-o stare care o punea în neputintã de a-si da seama de urmãrile faptei sale.
(2)Este, de asemenea, lovit de nulitate relativã si contractul încheiat de o persoanã pusã, ulterior, sub interdictie, dacã, la momentul când actul a fost fãcut, cauzele punerii sub interdictie existau si erau îndeobste cunoscute.
§.3 Consimtãmântul

Formarea contractului

Momentul si locul încheierii contractelor
Art.920 � (1) Contractele se încheie în momentul si în locul în care ofertantul ia cunostintã de acceptare.
(2)Dacã acceptarea nu este cerutã ori nu este necesarã potrivit naturii afacerii sau obiceiurilor, contractul se considerã încheiat în locul si momentul începerii executãrii contractului. Acceptantul este obligat sã comunice de îndatã ofertantului începerea executãrii.

Oferta de a contracta
Art.921 � Oferta trebuie sã cuprindã elementele esentiale ale contractului si sã reflecte intentia ofertantului de a se obliga în cazul acceptãrii.

Acceptarea ofertei
Art.922 � Acceptarea poate fi tacitã numai dacã legea, obiceiul sau relatiile contractuale anterioare o permit.

Acceptarea partialã
Art.923 � Nu constituie acceptare rãspunsul destinatarului atunci când contine modificãri ori completãri, ajunge la cunostinta ofertantului dupã expirarea termenului de acceptare sau dupã ce oferta a devenit caducã; un asemenea rãspuns poate fi însã privit, dupã împrejurãri, ca o nouã ofertã.

Revocarea ofertei si a acceptãrii
Art.924 � Oferta si acceptarea nu produc efecte dacã revocarea ajunge la cunostinta celeilalte persoane anterior ori concomitent cu actul revocat.

Revocarea ofertei publice
Art.925 � Revocarea ofertei adresate publicului produce efecte numai dacã este fãcutã în aceeasi formã cu oferta sau într-o modalitate care permite sã fie cunoscutã în mãsura în care a fost cunoscutã oferta însãsi.

Revocarea intempestivã a ofertei
Art.926 � Ofertantul rãspunde pentru prejudiciul cauzat prin revocarea ofertei înaintea expirãrii termenului stabilit pentru acceptare.

Caducitatea ofertei
Art.927 � Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei.

Comunicarea ofertei, acceptãrii si revocãrii
Art.928 � Oferta, acceptarea sau revocarea, precum si orice înstiintare ori declaratie este prezumatã a fi cunoscutã din momentul în care ajunge la destinatar, afarã numai dacã acesta dovedeste cã nu a luat la cunostintã de ele din motive ce nu-i sunt imputabile.

Promisiunea publicã de recompensa
Art.929 � (1) Cel care promite public o sumã de bani în schimbul executãrii unei prestatii este obligat sã o plãteascã, potrivit promisiunii sale.
(2)Dacã promisiunea este retrasã înainte de a primi executarea prestatiei, promitentul este obligat sã restituie, pânã la concurenta pretului promis, cheltuielile fãcute cu bunã-credintã dacã nu demonstreazã cã prestatia cerutã nu putea fi obtinutã.
II. Despre consimtãmânt

Consimtãmântul liber
Art.930 � (1) Consimtãmântul pãrtilor trebuie sã fie liber si exprimat în cunostintã de cauzã.
(2)Consimtãmântul este viciat când este dat prin eroare, smuls prin violentã ori provocat prin dol. De asemenea, consimtãmântul este viciat în caz de leziune.

Eroarea
Art.931 � Eroarea de fapt nu atrage anularea decât atunci când poartã asupra substantei obiectului sau a unei alte împrejurãri considerate esentiale de cãtre pãrti, ori care, potrivit naturii contractului si conditiilor în care a fost încheiat, trebuie privite ca esentiale.

Eroarea de drept
Art.932 � Eroarea de drept atrage anularea contractului când este singura ori principala sa cauzã.

Eroarea nescuzabilã
Art.933 � Eroarea care, dupã împrejurãri, putea fi cunoscutã cu diligente rezonabile nu atrage anularea contractului.

Eroarea-obstacol
Art.934 � Contractul este lovit de nulitate absolutã în caz de eroare asupra obiectului contractului sau al obligatiei.

Dolul
Art.935 � (1) Eroarea provocatã prin manopere dolosive viciazã consimtãmântul când este evident cã, dacã nu s-ar fi aflat în eroare, partea nu ar fi încheiat contractul sau l-ar fi încheiat în conditii substantial diferite.
(2)Dolul nu se presupune; el trebuie sã rezulte neîndoielnic din fapte grave.
(3)Dacã dolul a fost sãvârsit de un tert, anularea va fi pronuntatã numai dacã partea al cãrei consimtãmânt nu a fost viciat a cunoscut manoperele dolosive sau putea sã le cunoascã la data încheierii contractului.

Violenta
Art.936 � (1) Violenta viciazã consimtãmântul când partea încheie contractul sub amenintarea unui rãu considerabil si actual sau, cel putin, iminent, în ce priveste fie persoana, fie averea sa.
(2)Violenta poate atrage anularea contractului si atunci când este îndreptatã împotriva unei alte persoane, precum sotul, sotia, ascendentii ori descendentii pãrtii al cãrei consimtãmânt a fost viciat.
(3)Existenta violentei se apreciazã tinând seama de vârsta, starea socialã, sãnãtatea persoanei, precum si de orice altã împrejurare care a favorizat-o.

Temerea reverentiarã
Art.937 - Simpla temere izvorâtã din respect, fãrã sã fi fost violentã, nu îndreptãteste anularea contractului.Violenta sãvârsitã de un tert
Art.938 � Violenta atrage anularea contractului si atunci când este exercitatã de un tert, chiar dacã partea al cãrei consimtãmânt nu a fost viciat nu o cunostea si nici nu putea sã o cunoascã.Leziunea
Art.939 � (1) Cu exceptia cazurilor prevãzute de lege, leziunea nu viciazã consimtãmântul decât în privinta minorilor si a persoanelor puse sub interdictie judecãtoreascã.
(2)Existã leziune atunci când una din pãrti, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experientã sau de cunostinte a celeilalte pãrti stipuleazã pentru sine ori pentru altul o prestatie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestatii.
(3)Leziunea se prezumã în cazul existentei unei disproportii considerabile între prestatii.
(4)Leziunea poate exista si când minorul îsi asumã o obligatie excesivã prin raportare la starea sa patrimonialã, la avantajele pe care le obtine din contract ori la ansamblul circumstantelor.

Inadmisibilitate leziunii în diferite contracte
Art.940 � Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzactia, precum si contracte prevãzute de lege.
§.4 Despre obiectul contractului

Obiectul contractului
Art.941 � Obiectul contractului îl reprezintã operatiunea juridicã convenitã de pãrti, astfel cum reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor izvorâte din acesta.

Conditiile obiectului obligatiei
Art.942 � Obligatia trebuie sã aibã un obiect posibil si determinat sau, cel putin, determinabil.Bunurile viitoare
Art.943 � În lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta si asupra bunurilor viitoare.
§.5 Despre cauzã

Notiune
Art.944 � Cauza este scopul urmãrit de cel care se obligã.Conditii
Art.945 � (1) Obligatia fãrã cauzã ori întemeiatã pe o cauzã contrarã legii, ordinii publice sau bunelor moravuri nu poate produce efecte.
(2)Cauza este prezumatã ilicitã atunci când contractul este încheiat pentru a se eluda aplicarea unei prevederi legale imperative.
(3)Cauza ilicitã trebuie sã fie comunã, iar în lipsã, nu poate atrage nulitatea contractului decât dacã cealaltã parte contractantã a cunoscut-o sau, dupã împrejurãri, trebuia s-o cunoascã.
(4)Contractul este valabil chiar dacã nu prevede expres cauza obligatiilor.

(5) Existenta unei cauze valabile se prezumã pânã la proba contrarã.
§.6 Despre forma contractului

I. Dispozitii comune

Modalitãti ale consimtãmântului
Art.946 � (1) Vointa de a contracta poate fi manifestatã verbal sau în scris.
(2)Vointa poate fi manifestatã si printr-o comportare care nu lasã nici o îndoialã asupra intentiei de a produce efectele juridice corespunzãtoare.
(3)Tãcerea nu este manifestare de vointã, afarã de cazurile anume prevãzute de lege sau prin învoiala lor.

Forma scrisã
Art.947 � Înscrisul care constatã încheierea contractului poate fi sub semnãturã privatã sau autentic.

Înscrisul sub semnãturã privatã
Art.948 � (1) Înscrisul sub semnãturã privatã este acela a cãrui fortã juridicã este datã de semnãtura pãrtilor.
(2)Semnãtura trebuie sã fie olografã.
(3)Semnãtura reprodusã prin mijloace mecanice nu este valabilã decât atunci când este admisã potrivit obiceiurilor, spre exemplu în cazul titlurilor de valoare emise în numãr considerabil.

Imposibilitatea semnãrii înscrisului
Art.949 � (1) Cei care, din pricina infirmitãtii, a bolii sau din alte cauze, nu pot sau nu stiu sã citeascã, pot contracta numai în formã autenticã.
(2)Atestarea împrejurãrii care împiedicã semnarea va tine locul semnãturii.

Înscrisul autentic
Art.950 � (1) Înscrisul autentic este acela fãcut cu formele cerute de lege si în limita atributiilor sale de un functionar public competent, având dreptul sã instrumenteze în locul unde s-a fãcut înscrisul sau cel întocmit tot astfel de un notar public sau executor judecãtoresc.
(2)Sunt asimilate înscrisurilor autentice si înscrisurile întocmite în conditiile si cazurile anume prevãzute de lege.

Conversiunea înscrisului autentic
Art.951 � Înscrisul autentic care nu este valabil din cauza unui viciu de formã sau care este instrumentat de un functionar public incompatibil ori, dupã caz, necompetent, este valabil ca înscris sub semnãturã privatã, dacã a fost semnat de pãrti.

Forma contractului
Art.952 � (1) Este lovit de nulitate absolutã contractul perfectat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilã.
(2)Dacã pãrtile s-au învoit ca un contract sã fie întocmit într-o anumitã formã, pe care legea nu o cere, contractul se socoteste valabil chiar dacã forma nu a fost îndeplinitã.
(3)Orice modificare a contractului este supusã conditiilor de formã cerute de lege pentru încheierea sa.

Forma solemnã cerutã în vederea înscrierii în cartea funciarã
Art.953 � (1) În afara altor cazuri prevãzute de lege, trebuie sã fie încheiate prin înscris autentic, sub sanctiunea nulitãtii absolute, conventiile care strãmutã sau constituie drepturi reale care urmeazã a fi înscrise în cartea funciarã.
(2)Ori de câte ori înscrierea dreptului este respinsã prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã irevocabilã pronuntatã în temeiul unei cauze de nulitate ce reiese din cuprinsul contractului, partea prejudiciatã are dreptul de a pretinde notarului public despãgubiri pentru repararea tuturor prejudiciilor suferite

Dovada contractului
Art.954 � (1) Orice contract al cãrui obiect are o valoare mai mare de 250 EURO nu se poate dovedi decât prin înscris autentic sau sub semnãturã privatã.
(2)În cazul prevãzut de alin.(1), ca si în cazurile în care, chiar pentru contractele a cãror valoare nu depãseste 250 EURO legea cere ca un contract sã fie fãcut în formã scrisã fãrã sã se prevadã sanctiunea nulitãtii, iar înscrisul cerut nu se întocmeste, dovada contactului nu se va putea face cu martori, afarã de cazul în care prin Codul de procedurã civilã sau prin alte legi se dispune altfel.

Opozabilitatea datei. Data certã
Art.955 � (1) Data unui înscris sub semnãturã privatã nu poate fi opusã succesorilor în drepturi cu titlu particular ai oricãreia dintre pãrti decât din ziua în care înscrisul a obtinut datã certã.
(2)Data devine certã din ziua când a fost îndeplinitã vreuna din formalitãtile prevãzute în acest scop de Codul de procedurã civilã sau din ziua decesului oricãruia dintre cei care au semnat înscrisul.
(3)Lipsa de datã certã va putea fi invocatã si de succesorul în drepturi, universal sau cu titlu universal, ori de cãtre creditorii chirografari, în cazul în care invocã un drept propriu.

Opozabilitatea datei fãrã îndeplinirea vreunei formalitãti
Art.956 � (1) Cel care a cunoscut împrejurarea cã înscrisul a fost întocmit la data trecutã în el de cãtre pãrti nu se va putea prevala de dispozitiile art.952.
(2)Data trecutã într-un înscris sub semnãturã privatã care constatã un contract al cãrui obiect are o valoare ce nu depãseste 250 EURO sau aceea dintr-o chitantã adeverind plata primitã va fi de asemenea opozabilã tertelor persoane, chiar dacã nu a devenit datã certã potrivit art.952 alin.(2).
II. Dispozitii particulare privind înscrierile pe suport informatic

Înscrierile pe suport informatic
Art.957 � (1) Când datele unui contract sunt redate pe un suport informatic, documentul care reproduce aceste date face dovadã a continutului contractului, dacã este inteligibil si prezintã garantii suficient de serioase pentru a face deplinã credintã.
(2)Pentru a aprecia calitatea documentului, instanta trebuie sã tinã seama de circumstantele în care datele au fost înscrise si documentul le-a reprodus.

Prezumtia de validitate a înscrierii
Art.958 - Înscrierea datelor unui contract pe suport informatic este prezumatã a prezenta garantii suficient de serioase pentru a face deplinã credintã atunci când ea este fãcutã de o manierã sistematicã si fãrã lacune si când datele înscrise sunt protejate contra alterãrilor si contrafacerilor. O astfel de prezumtie existã în favoarea tertilor din simplul fapt cã înscrierea este efectuatã de cãtre un profesionist.

Puterea doveditoare a înscrierii
Art.959 � Documentul care reproduce datele unui contract înscrise pe un suport informatic poate fi combãtut prin orice mijloc de probã.

Sectiunea a 4-a

Despre nulitatea contractelor

I. Dispozitii generale

Categorii de nulitate
Art.960 � (1) Orice contract încheiat cu încãlcarea conditiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilã este lovit de nulitate.
(2)Nulitatea poate fi absolutã sau relativã.

Nulitatea absolutã
Art.961 � (1) Este nul contractul încheiat cu încãlcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.
(2)Nulitatea absolutã opereazã de drept; ea poate fi invocatã de orice persoanã interesatã, pe cale de actiune sau de exceptie.
(3)Când nulitatea este evidentã, instanta este obligatã sã o invoce din oficiu.
(4)Contractul lovit de nulitate absolutã nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevãzute de lege.

Nulitatea relativã
Art.962 � (1) Contractul încheiat cu încãlcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil.
(2)Nulitatea relativã poate fi invocatã numai de cel al cãrui interes particular este ocrotit prin dispozitia legalã încãlcatã. Cocontractantul poate invoca nulitatea relativã numai dacã dovedeste cã nu a cunoscut cauza de nulitate, iar mentinerea contractului i-ar cauza un prejudiciu serios.
(3)Nulitatea relativã nu poate fi invocatã din oficiu de instanta judecãtoreascã.
(4)Contractul lovit de nulitate relativã este susceptibil de confirmare.

Prescriptia nulitãtii
Art.963 � (1) Nulitatea absolutã este imprescriptibilã extinctiv, dacã prin lege nu se prevede altfel.
(2)Nulitatea relativã poate fi invocatã pe cale actiune numai în termenul de prescriptie stabilit de lege.
(3)Partea cãreia i se cere executarea contractului poate opune oricând nulitatea contractului chiar atunci când dreptul la actiune în anulare s-ar fi stins prin prescriptie.

Prescriptia nulitãtii pentru leziune
Art.964 � Dreptul la actiune în anulare pentru leziune se prescrie în termen de trei ani de la data încheierii contractului.
II. Cauzele de nulitate

Cauzele de nulitate absolutã
Art.965 � Contractul este lovit de nulitate absolutã când lipseste consimtãmântul uneia dintre pãrti, când obiectul sau cauza sunt ilicite, contrare ordinii publice ori bunelor moravuri, precum si în alte cazuri anume stabilite de lege.

Cauzele de nulitate relativã
Art.966 � Contractul este lovit de nulitate relativã când au fost nesocotite dispozitiile legale privitoare la capacitatea de exercitiu, când consimtãmântul uneia dintre pãrti a fost viciat, precum si în alte cazuri anume prevãzute de lege.

Frauda comisã de incapabil
Art.967 � Nulitatea relativã nu este înlãturatã de simpla declaratie a celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã cã este capabil sã contracteze; dacã însã a folosit manopere dolosive, instanta, la cererea pãrtii induse în eroare, poate considera valabil contractul atunci când apreciazã cã aceasta ar constitui o sanctiune adecvatã.

Prezumtia de nulitate relativã
Art.968 � În cazurile în care natura nulitãtii nu este determinatã ori nu reiese în chip neîndoielnic din dispozitia legii, contractul este supus nulitãtii relative.

Nulitatea virtualã
Art.969 � Afarã de cazurile prevãzute de lege, contractul se desfiinteazã si atunci când sanctiunea nulitãtii, desi nu este expres prevãzutã, trebuie aplicatã pentru a fi satisfãcut scopul dispozitiei legale încãlcate.
III. Efectele nulitãtii

Desfiintarea retroactivã a contractului
Art.970 � (1) Contractul lovit de nulitate este considerat a nu fi existat niciodatã.
(2)Fiecare dintre pãrti este, în acest caz, tinutã sã restituie cocontractantului prestatiile pe care le-a primit de la acesta.

Principiul nulitãtii partiale
Art.971 � Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri si care, potrivit legii, nu sunt reputate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul sãu numai dacã, având în vedere natura lor esentialã, contractul nu s-ar fi încheiat în lipsa acestora.

Nulitatea contractului plurilateral
Art.972 � În cazul contractelor cu mai multe pãrti în care prestatia fiecãrei pãrti este fãcutã în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privinta unei dintre pãrti nu atrage desfiintarea în întregime a contractului, afarã de cazul în care participarea acesteia este esentialã pentru existenta contractului.

Reducerea prestatiilor
Art.973 � În caz de violentã ori de eroare provocatã prin dol, cel al cãrui consimtãmânt este viciat are alegerea de a pretinde anularea si daune interese sau reducerea prestatiei sale cu valoarea echivalentã a daunelor interese la care este îndreptãtit.

Mentinerea contractului
Art.974 � Instanta poate dispune mentinerea contractului a cãrui nulitate se cere pentru leziune atunci când pârâtul oferã reducerea creantei sale sau oferã, dupã caz, o prestatie suplimentarã echitabilã.

Conversiunea contractului nul
Art.975 � (1) În cazul în care contractul cuprinde o cauzã de nulitate, instanta poate aplica în raporturile dintre pãrti efectele pe care legea le recunoaste unui alt contract, însã numai dacã în cauzã sunt îndeplinite toate conditiile de fond si de formã cerute pentru acest din urmã contract.
(2)Cu toate acestea, dispozitiile alin.(1) nu se aplicã dacã intentia de a exclude aplicarea conversiunii este stipulatã în contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip neîndoielnic, din scopurile urmãrite de pãrti la data încheierii contractului.
IV. Validarea contractului lovit de nulitate

Cauze de validare
Art.976 � (1) Contractul care cuprinde o cauzã de nulitate este validat atunci când nulitatea este acoperitã.
(2)Nulitatea poate fi acoperitã prin confirmare sau prin alte moduri anume prevãzute de lege.

Confirmarea contractului
Art.977 � (1) Confirmarea unui contract anulabil rezultã din vointa, expresã sau tacitã, de a renunta la dreptul de a invoca nulitatea.
(2)Vointa de a renunta trebuie sã fie certã.

Conditiile confirmãrii
Art.978 � (1) Un contract anulabil poate fi confirmat dacã în momentul confirmãrii conditiile sale de validitate sunt întrunite.
(2)Persoana care poate invoca nulitatea poate confirma contractul numai cunoscând cauza de nulitate si, în caz de violentã, numai dupã încetarea acesteia.
(3)Persoana chematã de lege sã încuviinteze actele minorului poate, în numele si în interesul acestuia, sã cearã anularea contractului fãcut fãrã încuviintarea sa ori a instantei tutelare, ori sã confirme contractul atunci când încuviintarea sa era suficientã pentru încheierea acestuia.
(4)Dispozitiile alin.(3) se aplicã si instantei tutelare în cazul în care încuviintarea acesteia a fost omisã.

(5) Contractele anulabile pentru leziune nu pot fi confirmate.

Efectele confirmãrii
Art.979 � (1) Confirmarea îsi produce efectele din momentul încheierii contractului si atrage renuntarea la mijloacele si exceptiile ce puteau fi opuse, sub rezerva însã a drepturilor dobândite si conservate de tertii de bunã credintã.
(2)Când fiecare dintre pãrti poate invoca nulitatea contractului, sau mai multe pãrti o pot invoca împotriva alteia, confirmarea fãcutã de una dintre acestea nu împiedicã invocarea nulitãtii de cãtre celelalte pãrti.



Sectiunea a 5-a

Despre interpretarea contractelor

Interpretarea dupã vointa internã a pãrtilor
Art.980 � Contractele se interpreteazã dupã intentia comunã a pãrtilor, iar nu dupã sensul literal al termenilor.

Interpretarea sistematicã
Art.981 � Clauzele se interpreteazã unele prin altele, dând fiecãreia întelesul ce rezultã din ansamblul contractului.

Interpretarea clauzelor îndoielnice
Art.982 � (1) Clauzele susceptibile de mai multe întelesuri se interpreteazã în sensul ce se potriveste cel mai bine naturii si obiectului contractului.
(2)Clauzele îndoielnice se interpreteazã tinând cont de natura contractului, de împrejurãrile în care a fost încheiat, de interpretarea datã anterior de pãrti, precum si de practica generalã de la locul încheierii contractului.
(3)Clauzele se interpreteazã mai degrabã în sensul în care pot produce efecte, decât în acela ce n-ar putea produce nici unul.
(4)Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra cãruia se pare cã pãrtile si-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folositi.

(5) Clauzele destinate sã înlãture orice îndoialã asupra aplicãrii contractului la un caz particular nu-i restrâng aplicarea în alte cazuri, atunci când este formulat în termeni generali.

Interpretarea conditiilor generale
Art.983 � Clauzele înscrise în conditiile generale ale contractului ori în formularele tipizate se interpreteazã împotriva celui care le propune.

Interpretarea în favoarea debitorului
Art.984 � Dacã, dupã aplicarea regulilor de interpretare, contractul rãmâne neclar, acesta se interpreteazã în favoarea celui ce se obligã. În toate cazurile el se va interpreta în favoarea consumatorului sau a persoanei care aderã la contract.

Sectiunea a 6-a

Despre efectele contractelor

§.1 Despre efectele contractelor între pãrti

Forta obligatorie a contractelor
Art.985 � Contractele valabil încheiate au putere de lege între pãrti. Ele se modificã sau înceteazã numai prin acordul pãrtilor sau din cauze autorizate de lege.

Întinderea obligatiilor
Art.986 �(1) Contractul valabil încheiat obligã nu numai la ceea ce este expres stipulat dar si la toate urmãrile ce echitatea, obiceiul sau legea dã obligatiei, dupã natura sa.
(2)Clauzele obisnuite într-un contract se subînteleg, desi nu sunt expres stipulate.

Constituirea sau transferul drepturilor reale
Art.987 � (1) Drepturile reale se transmit prin acordul de vointã al pãrtilor, chiar dacã bunurile nu au fost predate, când poartã asupra unor bunuri determinate si în momentul individualizãrii bunurilor, dacã poartã asupra bunurilor determinate generic.
(2)Dispozitiile în materie de carte funciarã rãmân aplicabile.

Transmiterea succesivã a bunului
Art.988 � (1) Dacã cineva s-a obligat succesiv cãtre mai multe persoane sã dea un bun mobil, cea care a dobândit cu bunã-credintã posesiunea realã a bunului rãmâne titulara dreptului, chiar dacã titlul sau are data ulterioarã.
(2)Este de bunã-credintã dobânditorul care, la data intrãrii în posesie, nu a cunoscut si nici nu putea, în mod rezonabil, sã cunoascã obligatia asumatã anterior de înstrãinãtor.
(3)Dacã bunul nu a fost încã predat, cel al cãrui titlu are datã certã anterioarã devine titularul dreptului.

Denuntarea unilateralã
Art.989 � (1) Dreptul unei pãrti de a denunta unilateral contractul poate fi exercitat numai pânã la începerea executãrii acestuia.
(2)În contractele cu executare succesivã sau continuã, facultatea de denuntare unilateralã exercitatã dupã începerea executãrii contractului nu va afecta prestatiile executate.

Promisiunea de a contracta
Art.990 � (1) Promisiunea de a contracta este valabilã dacã cuprinde clauzele esentiale ale contractului promis precum si data la care acesta urmeazã sa se încheie.
(2)Sunt socotite esentiale clauzele în lipsa cãrora pãrtile nu ar putea executa contractul promis.
(3)Dacã prin lege nu se prevede altfel, neexecutarea promisiunii de a contracta nu dã dreptul decât la daune-interese.
(4)Contractul prin care pãrtile se obligã sã negocieze ori sã ofere preferintã la încheierea unui contract viitor nu constituie promisiune de a contracta.

Clauzele externe
Art.991 � (1) Clauzele externe la care pãrtile fac trimitere într-un contract obligã pãrtile.
(2)Cu toate acestea, într-un contract cu consumatorii sau de adeziune o astfel de clauzã este nulã dacã, în momentul încheierii contractului, nu a fost în mod expres adusã la cunostinta consumatorului sau a pãrtii care aderã la contract.
(3)Clauzele externe care prevãd în folosul celui ce le propune limitãri ale rãspunderii, dreptul de denuntare unilateralã, de suspendare a executãrii sau dacã prevãd în detrimentul celeilalte pãrti decãderi din drepturi ori termene, limitãri ale dreptului de a opune exceptii, restrângeri ale libertãtii de a contracta cu tertii, tacita reînnoire a contractului, clauzele compromisorii sau prin care se derogã de la normele privind competenta instantelor judecãtoresti si altele asemenea nu vor produce efecte decât dacã sunt aprobate în scris.

Clauzele ilizibile
Art.992 � Clauza pe care o persoanã rezonabilã nu o poate citi sau întelege si care aduce un prejudiciu consumatorului sau pãrtii care aderã la un contract, este consideratã nescrisã dacã cealaltã parte nu dovedeste cã, înaintea încheierii contractului, a explicat atât natura cât si efectele clauzei.

Clauzele abuzive
Art.993 � (1) Clauza abuzivã într-un contract cu consumatorii sau de adeziune este reputatã nescrisã.
(2)O clauzã este abuzivã când dezavantajeazã consumatorul sau persoana care aderã la contract într-o manierã excesivã sau nerezonabilã, cu încãlcarea exigentelor bunei-credinte, cum ar fi clauza care se îndepãrteazã substantial de obligatiile esentiale ce rezultã din regulile care guverneazã în mod obisnuit contractul respectiv, denaturându-l.

Clauzele reputate nescrise
Art.994 � (1) Sunt reputate nescrise clauzele care derogã de la dispozitiile legale imperative sau contrare ordinii publice si sunt considerate astfel de lege.
(2)Clauzele reputate nescrise se înlocuiesc de drept cu dispozitiile legale corespunzãtoare aplicabile contractului respectiv.
§.2 Efectele contractului fatã de terti

I. Dispozitii generale

Relativitatea efectelor contractului
Art.995 � Contractul produce efecte numai între pãrti, dacã prin lege nu se prevede altfel.

Transmiterea drepturilor si obligatiilor cãtre succesori
Art.996 � (1) La moartea pãrtii, drepturile si obligatiile sale contractuale se transmit succesorilor sãi universali sau cu titlu universal, dacã din lege, din stipulatia pãrtilor ori din natura contractului nu rezultã contrariul.
(2)Drepturile contractuale accesorii unui bun sau care sunt strâns legate de acesta, se transmit, odatã cu bunul, succesorilor cu titlu particular.


II. Promisiunea faptei altuia

Promisiunea faptei altuia
Art.997 � (1) Nimeni nu poate promite fapta altuia decât în cazurile permise de lege.
(2)Cel care se angajeazã personal sã determine un tert sã încheie sau sã ratifice un act este tinut sã repare prejudiciul cauzat dacã tertul refuzã sã se oblige.
(3)Intentia de a se angaja personal nu se prezumã; ea trebuie sã reiasã neîndoielnic din contract sau din împrejurãrile în care acesta a fost încheiat.
III. Stipulatia pentru altul

Stipulatia pentru altul
Art.998 � (1) Oricine poate stipula în numele sãu, dar în folosul unui tert.
(2)Prin efectul stipulatiei, beneficiarul dobândeste dreptul de a cere direct promitentului executarea prestatiei.

Conditii privind tertul beneficiar
Art.999 � Sub sanctiunea nulitãtii, la data încheierii stipulatiei beneficiarul trebuie sã fie determinat sau, cel putin, determinabil si sã existe în momentul în care promitentul trebuie sã îsi execute obligatia.

Acceptarea stipulatiei
Art.1000 � Stipulatia poate fi revocatã cât timp acceptarea din partea beneficiarului nu a ajuns la cunostinta stipulantului sau promitentului. Stipulatia poate fi acceptatã si dupã decesul stipulantului sau promitentului.

Refuzul stipulatiei
Art.1001 � Dreptul tertului beneficiar este socotit a nu fi existat niciodatã dacã acesta refuzã stipulatia.

Revocarea stipulatiei
Art.1002 � (1) Stipulantul este singurul îndreptãtit sã revoce stipulatia; nici creditorii si nici mostenitorii sãi nu o pot face. Stipulantul nu poate însã revoca stipulatia fãrã acordul promitentului când acesta este interesat de executarea acesteia.
(2)Revocarea stipulatiei îsi produce efectele îndatã ce a fost adusã la cunostinta promitentului. Dacã nu a fost desemnat un nou beneficiar, revocarea profitã stipulantului sau mostenitorilor acestuia, fãrã a agrava însã sarcina promitentului.

Mijloacele de apãrare ale promitentului
Art.1003 � Promitentul poate opune beneficiarului toate apãrãrile pe care le-ar avea la dispozitie contra stipulantului.
IV. Simulatia

Simulatia
Art.1004 � (1) Contractul secret, ce exprimã vointa realã a pãrtilor, îsi produce efectele între acestea, succesorii lor universali sau cu titlu universal, dacã din natura contractului ori din stipulatia pãrtilor nu rezultã contrariul.
(2)Tertii de bunã-credintã se pot însã prevala de contractul aparent ori pot cere constatarea simulatiei încheiate în prejudiciul lor.
(3)În cazul unui conflict de interese între terti, vor fi preferati cei care, la data când s-au nãscut drepturile lor, s-au întemeiat cu bunã-credintã pe contractul aparent.

Sectiunea a 7-a

Despre executarea contractului

§.1 Despre executarea obligatiilor contractuale
Diligenta cerutã în executarea obligatiilor contractuale
Art.1005 � (1) Debitorul este tinut sã-si execute obligatiile cu diligenta pe care un bun proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afarã de cazul în care prin lege sau prin contract s-ar dispune altfel.
(2)Obligatiile inerente exercitãrii unei activitãti profesionale trebuie îndeplinite cu diligenta unui bun profesionist, tinând cont de natura acelei activitãti.

Întinderea obligatiei de a da
Art.1006 � Obligatia de a da un bun individual determinat cuprinde si pe aceea de a-l conserva pânã la predare.



§2 Despre neexecutarea obligatiilor contractuale

Dispozitii generale

Drepturile creditorului
Art.1007 � (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea exactã si la timp a obligatiei.
(2)În caz de neexecutare, creditorul are dreptul, la alegere, sã cearã executarea silitã, rezolutiunea contractului ori sã suspende executarea propriei obligatii.

Prejudiciul
Art.1008 � În toate cazurile, debitorul este tinut sã repare prejudiciile cauzate din culpa sa.

Culpa
Art.1009 � Culpa debitorului se prezumã din simplul fapt al neexecutãrii.

Interzicerea dreptului de optiune
Art.1010 � În caz de neexecutare a unei obligatii contractuale, partea prejudiciatã nu poate invoca reguli prevãzute de lege pentru neexecutarea obligatiilor extracontractuale decât în cazurile si conditiile mentionate în sectiunea de fatã.
II. Executarea silitã în naturã

Obligatia de a face
Art.1011 � (1) Orice obligatie de a face sau de a nu face, dacã nu se executã de bunãvoie, se preface în daune-interese, cuvenite potrivit legii.
(2)În nici un caz, debitorul nu poate fi constrâns la executarea în naturã a obligatiei, cu exceptia obligatiei de a preda un bun mobil sau imobil care poate fi adusã la îndeplinire pe cale silitã în conformitate cu dispozitiile Codului de procedurã civilã.

Executarea silitã a obligatiilor de a face si de a nu face
Art.1012 � (1) În cazul neexecutãrii obligatiei de a face, creditorul poate cere încuviintarea pentru a o aduce la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului în limita stabilitã prin hotãrâre judecãtoreascã, datã cu citarea pãrtilor.
(2)Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzãtor în cazul în care creditorul obligatiei de a nu face urmãreste sã se înlãture ceea ce debitorul a fãcut prin încãlcarea acestei obligatii.
(3)În toate cazurile, creditorul are dreptul la daune-interese în privinta prejudiciilor ce ar rãmâne neacoperite.
III. Daunele-interese
Obligatia de a despãgubi
Art.1013 � Debitorul este tinut sã-l despãgubeascã pe creditor pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea obligatiei, inclusiv în cazul executãrii partiale, necorespunzãtoare ori al executãrii cu întârziere a obligatiei.
Întinderea despãgubirilor
Art.1014 � (1) Debitorul este obligat sã acopere atât pierderea efectiv suferitã de creditor, cât si beneficiul pe care acesta nu l-a putut realiza.
(2)Debitorul rãspunde doar de prejudiciile care sunt consecinta directã si necesarã a neîndeplinirii obligatiei.
(3)Debitorul nu rãspunde de prejudiciul care nu putea fi prevãzut la data nasterii obligatiei decât în cazul în care neexecutarea se datoreazã dolului ori culpei sale grave.
Concursul faptei creditorului
Art.1015 � (1) Dacã, prin fapta sa culpabilã, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despãgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzãtor.
(2)Debitorul nu datoreazã despãgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu diligente minime.
Daune moratorii în cazul obligatiilor bãnesti
Art.1016 � (1) În cazul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani, dobânda legalã este datoratã, cu titlu de daune-interese moratorii, din ziua punerii în întârziere, fãrã a se cere creditorului sã dovedeascã vreun prejudiciu.
(2)Dobânda legalã nu este aplicabilã dacã s-a stipulat o clauzã penalã pentru executarea cu întârziere a obligatiei.
(3)În toate cazurile, daunele-interese moratorii se aplicã numai asupra capitalului. Cu toate acestea, ele se vor calcula, la cererea creditorului, si asupra dobânzii convenite de pãrti în mãsura în care aceasta este datoratã pe o perioadã mai mare de un an, socotitã însã nu mai devreme de data introducerii cererii de chemare în judecatã sau de data certã a conventiei speciale încheiate de pãrti dupã nasterea obligatiei. Termenul de un an nu este cerut atunci când obligatia se naste în sarcina unui comerciant sau în vederea desfãsurãrii unei activitãti cu scop patrimonial, ori când suma este datoratã cu titlu de chirii, arenzi, venituri ale unei rente sau cãtre o tertã persoanã care a dat creditorului, în locul debitorului, fructe si venituri.

Daune moratorii în cazul obligatiilor intuitu personae
Art.1017 � În cazul în care obligatia, prin natura ei sau conventia pãrtilor, nu poate fi îndeplinitã decât prin faptul personal al debitorului, executarea cu întârziere a obligatiei dã întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legalã calculatã, pe fiecare zi de întârziere, asupra echivalentului în bani al prestatiei, afarã numai dacã s-a stipulat o clauzã penalã ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligatiei.
Data de la care curg daunele moratorii
Art.1018 � Daunele interese pentru întârzierea în executarea obligatiei sunt datorate din momentul punerii debitorului în întârziere.
Punerea în întârziere a debitorului
Art.1019 � (1) Debitorul este pus în întârziere prin notificare, prin cerere de chemare în judecatã sau prin orice alt act cu efect similar.
(2)Debitorul este de drept în întârziere:

a) când pãrtile au stipulat un termen cert pentru executarea obligatiilor;

b) când obligatia nu putea fi îndeplinita decât intr-un anumit termen, ce debitorul a lãsat sã treacã;

c) când debitorul a încãlcat obligatia de a nu face;

d) când debitorul a confirmat în scris refuzul de a executa obligatia;

e) în alte cazuri prevãzute de lege.
(3)Dacã obligatia devine scadentã dupã moartea debitorului, succesorii acestuia nu sunt în întârziere decât dupã trecerea a 8 zile de la notificarea fãcuta de creditor.
Oferta de executare
Art.1020 � Debitorul nu este în întârziere dacã a oferit prestatia datorate, însã creditorul a refuzat, fãrã temei, sã o primeascã.
Dovada prejudiciului
Art.1021 � Dovada neexecutãrii obligatiei nu îl scuteste pe creditor de proba prejudiciului decât dacã prin lege sau conventia pãrtilor se prevede altfel.
Conventiile exoneratoare de rãspundere
Art.1022 � (1) Orice conventie care exclude sau limiteazã rãspunderea debitorului pentru dol sau culpa gravã este nulã.
(2)Este, de asemenea, nulã conventia care exonereazã sau limiteazã rãspunderea atunci când faptele debitorului sau tertilor pe care îi foloseste în executarea obligatiilor sunt contrare ordinii publice.
Rãspunderea pentru terti
Art.1023 � (1) Dacã pãrtile nu au stipulat altfel, debitorul care se foloseste de terti în executarea obligatiilor sale, rãspunde pentru faptele dolosive ori culpabile ale acestora.
(2)O conventie prealabilã îl poate exonera pe debitor, în tot sau în parte, de rãspunderea pentru faptele tertilor.
Clauza penalã
Art.1024 � (1) Când o persoanã se obligã la o anumitã prestatie ca o compensatie a prejudiciilor cauzate prin neexecutare totalã sau partialã ori prin executarea cu întârziere a obligatiilor sale, cealaltã parte poate cere, în caz de neexecutare, fie executarea obligatiei principale, fie executarea penalitãtii.
(2)Creditorul are dreptul la executarea penalitãtii fãrã a fi tinut sã dovedeascã vreun prejudiciu. El nu poate însã pretinde, cu titlu de echivalent, mai mult decât cuantumul penalitãtii stipulate, chiar dacã ar dovedi existenta unui prejudiciu pe care penalitatea nu l-ar putea acoperi.
(3)Dispozitiile privitoare la clauza penalã sunt aplicabile conventiilor prin care plãtile partiale efectuate de debitor rãmân creditorului în caz de rezolutiune din culpa debitorului. Dispozitiile privitoare la arvunã sunt exceptate.
Cumulul clauzei penale cu executarea în naturã
Art.1025 � Dacã penalitatea a fost prevãzuta pentru neexecutarea la timp sau în locul stabilit a obligatiilor, creditorul poate cere atât executarea contractului, cât si a penalitãtii, dacã nu renuntã la acest drept sau dacã nu acceptã executarea obligatiei fãrã rezerve.
Nulitatea clauzei penale si reducerea penalitãtii
Art.1026 � (1) Penalitatea nu poate fi cerutã atunci când are ca scop sanctionarea unei obligatii ilicite ori imorale, si nici, în lipsã de prevedere contrarã, în cazul în care executarea obligatiei a devenit imposibilã din cauze neimputabile debitorului.
(2)Instanta poate reduce clauza penalã numai atunci când este vãdit disproportionatã fatã de prejudiciul ce putea fi prevãzut de pãrti la data încheierii contractului. Prin efectul reducerii, cuantumul clauzei penale nu poate, în nici un caz, sã ajungã la nivelul prejudiciului suferit de creditor.
Arvuna
Art.1027 � (1) În lipsã de stipulatie contrarã, arvuna datã la încheierea unui contract se prezumã a fi destinatã sã repare prejudiciul ce ar rezulta din neîndeplinirea conventiei de cãtre una din pãrti.
(2)Arvuna se scade din prestatia pãrtii care a dat-o, iar dacã aceasta nu este cu putintã, ea i se înapoiazã.
Restituirea arvunei
Art.1028 � Arvuna se restituie când contractul înceteazã din cauze ce nu atrag rãspunderea vreuneia dintre pãrti.
Efectele neexecutãrii contractului
Art.1029 � (1) Dacã partea care a dat arvuna este rãspunzãtoare de neexecutarea contractului, cealaltã parte poate fie sã pãstreze arvuna, fie sã cearã executarea contractului.
(2)Atunci când neexecutarea contractului este imputabilã pãrtii care a primit arvuna, cealaltã partea poate cere fie dublul arvunei date, fie executarea contractului.

IV. Despre exceptia de neexecutare si rezolutiune

Exceptia de neexecutare
Art.1030 � În lipsã de stipulatie contrarã, în contractele sinalagmatice obligatiile reciproce trebuie executate concomitent, fiecare contractant putând refuza executarea obligatiilor sale pânã când cealaltã parte îsi îndeplineste în mod substantial propriile obligatii.

Rezolutiunea
Art.1031 � (1) În lipsa unei stipulatii contrare, contractul sinalagmatic nu înceteazã de drept dacã o parte nu-si executã obligatiile; cealaltã parte poate însã cere fie executarea silitã, dacã e posibilã, fie reducerea propriilor obligatii, fie rezolutiunea contractului când executarea obligatiilor nu mai prezintã interes pentru creditor, precum si daune interese, dacã se cuvin.
(2)Instanta judecãtoreascã, primind cererea de rezolutiune, poate acorda pârâtului, dupã împrejurãri, un termen; poate, de asemenea, sã respingã cererea de rezolutiune dacã neexecutarea nu este suficient de importantã.
§3. Despre actiunea oblicã si actiunea revocatorie

I. Despre actiunea oblicã

Actiunea oblicã
Art.1032 � (1) Creditorul a cãrui creantã este certã si exigibilã poate, în numele debitorului sãu, sã exercite drepturile si actiunile acestuia atunci când debitorul, în prejudiciul creditorului, refuzã sau neglijeazã sã le exercite.
(2)Creditorul nu va putea exercita drepturile si actiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului.
(3)Cel împotriva cãruia se exercitã actiunea oblicã poate opune creditorului toate mijloacele de apãrare care ar putea fi opuse debitorului însusi.

Efectele admiterii actiunii oblice
Art.1033 � Hotãrârea judecãtoreascã de admitere a actiunii oblice profitã tuturor creditorilor, fãrã a se crea vreo preferintã în favoarea creditorului reclamant.
II. Despre actiunea revocatorie

Actiunea revocatorie
Art.1034 � (1) În cazul în care dovedeste un prejudiciu, creditorul poate cere sã se declare inopozabile în privinta sa actele juridice fãcute de debitor în frauda drepturilor sale, cum ar fi cele prin care îsi creeazã sau îsi mãreste o stare de insolvabilitate.
(2)Un contract cu titlu oneros sau o platã fãcute în executarea unui astfel de contract pot fi declarate inopozabile atunci când cealaltã parte cunostea faptul cã debitorul îsi creeazã sau mãreste o stare de insolvabilitate.

Conditii privitoare la creanta creditorului
Art.1035 � Creanta trebuie sã fie certã la data introducerii actiunii.

Decãderea creditorului
Art.1036 � Dacã prin lege nu se prevede altfel, actiunea trebuie introdusã, sub sanctiunea decãderii, într-un an socotit de la data la care creditorul a cunoscut prejudiciul ce rezultã din actul atacat.

Efectele admiterii actiunii revocatorii
Art.1037 � (1) Actul atacat va fi declarat inopozabil atât fatã de creditorul care a introdus actiunea, cât si fatã de toti ceilalti creditori care, putând introduce actiunea, au intervenit în cauzã. Acestia vor avea dreptul de a fi plãtiti din pretul bunului urmãrit, cu respectarea cauzelor de preferintã existente între dânsii.
(2)Tertul dobânditor poate pãstra bunul plãtind creditorului cãruia profitã admiterea actiunii o sumã de bani egalã cu prejudiciul suferit de acesta din urmã prin încheierea actului. În caz contrar, hotãrârea judecãtoreascã de admitere a actiunii revocatorii indisponibilizeazã bunul pânã la încetarea executãrii silite a creantei pe care s-a întemeiat actiunea, dispozitiile privitoare la efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzãtor.
§4. Despre imposibilitatea fortuitã de executare

Imposibilitatea executãrii contractelor unilaterale
Art.1038 � Contractele unilaterale înceteazã dacã prestatia nu mai poate fi îndeplinitã din cauze neimputabile debitorului.Imposibilitatea executãrii contractelor sinalagmatice
Art.1039 � (1) Partea care, din motive ce nu-i sunt imputabile, nu-si mai poate executa obligatia pierde dreptul la contraprestatie, iar dacã a primit-o este obligatã sã o restituie.
(2)Dacã imposibilitatea executãrii obligatiei este numai partialã, contraprestatia se reduce proportional, afarã numai dacã, potrivit naturii contractului sau cauzei obligatiilor, executarea partialã este fãrã interes pentru creditor care, în acest caz, poate cere rezolutiunea contractului.

Riscul în contractele translative de proprietate
Art.1040 � (1) De îndatã ce proprietatea este transferatã, debitorul predãrii nu pierde dreptul la contraprestatie dacã lucrul piere din cauze care nu îi sunt imputabile.
(2)Debitorul pus în întârziere preia riscul pierii fortuite a bunului. El nu se poate libera decât dovedind cã bunul ar fi pierit chiar dacã obligatia s-ar fi executat la timp.
(3)Dacã însã bunul a fost sustras în mod nelegal, pieirea acestuia nu libereazã pe cel care l-a sustras de obligatia de a restitui contravaloarea.

Sectiunea a 8-a

Despre reprezentare

Reprezentarea
Art.1041 � Dreptul de a reprezenta poate rezulta din lege ori din conventie.

Efectele reprezentãrii
Art.1042 � Actele încheiate, în limitele împuternicirii, de reprezentant în numele reprezentatului produc efecte fatã de acesta din urmã.

Capacitatea pãrtilor
Art.1043 � În cazul reprezentãrii conventionale, atât reprezentatul, cât si reprezentantul trebuie sã aibã capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea a fost datã.

Viciile de consimtãmânt
Art.1044 � (1) Reprezentatul poate cere anularea actului când consimtãmântul reprezentantului este viciat.
(2)Dacã însã cineva n-a fost împuternicit decât sã exprime vointa unei alte persoane, contractul astfel încheiat este anulabil când consimtãmântul celui care a dat împuternicirea este viciat.

Buna-credintã
Art.1045 � (1) Buna-credintã, ca si necunoasterea anumitor circumstante se apreciazã în persoana reprezentantului. În cazul elementelor pe care reprezentatul le-a indicat în mod expres, toate aceste împrejurãri se apreciazã în persoana reprezentatului.
(2)Reprezentatul de rea-credintã nu poate invoca ignoranta sau buna-credintã a reprezentantului.

Forma împuternicirii
Art.1046 � Împuternicirea datã pentru încheierea unui contract pentru care legea cere forma autenticã trebuie sã aibã aceeasi formã.

Justificarea puterii de a reprezenta
Art.1047 � Cocontractantul poate întotdeauna sã cearã reprezentantului justificarea puterilor încredintate si, dacã reprezentarea este cuprinsã într-un înscris, sã i se înmâneze o copie semnatã pentru conformitate.

Conflictul de interese
Art.1048 � Contractul încheiat de un reprezentant aflat în conflict de interese cu reprezentatul poate fi anulat la cererea reprezentatului atunci când conflictul era cunoscut sau putea fi cunoscut de contractant.

Contractul cu sine însusi
Art.1049 � Contractul încheiat de reprezentant cu sine însusi, chiar ca reprezentant al celeilalte pãrti, este anulabil la cererea reprezentatului, dacã reprezentantul nu a fost împuternicit în mod expres sau dacã împrejurãrile în care contractul a fost încheiat nu exclud posibilitatea unui conflict de interese.

Modificarea sau revocarea împuternicirii
Art.1050 � (1) Modificarea sau revocarea împuternicirii este opozabilã tertilor dacã le-a fost comunicatã sau fãcutã cunoscutã în momentul încheierii contractului.
(2)Toate celelalte cauze de încetare a puterii de a reprezenta nu sunt opozabile tertilor care le-au ignorat, fãrã culpã, la momentul încheierii contractului.

Obligatiile reprezentantului la încetarea împuternicirii
Art.1051 � La încetarea puterilor încredintate, reprezentantul este obligat sã restituie reprezentatului documentul prin care aceste puteri i-au fost conferite.Depãsirea limitelor reprezentãrii
Art.1052 � Cel care a încheiat un contract ca reprezentant, fãrã a avea acest drept ori depãsind limitele împuternicirii, rãspunde pentru toate prejudiciile suferite de tertul contractant prin încheierea cu bunã-credintã a contractului.

Ratificarea
Art.1053 � (1) Persoana interesatã poate sã ratifice contractul supunându-se formelor cerute pentru încheierea acestuia.
(2)Tertul contractant poate cere persoanei interesate sã hotãrascã asupra ratificãrii într-un anumit termen. Ea este prezumatã a fi refuzat ratificarea dacã nu a rãspuns în termenul stabilit.

Efectele ratificãrii
Art.10545 � Ratificarea are efect retroactiv, fãrã a afecta însã drepturile dobândite, în acest timp, de terti.

Transmiterea facultãtii de a ratifica
Art.1055 � Facultatea de a ratifica se transmite succesorilor.

Desfiintarea contractului înaintea ratificãrii
Art.1056 � Tertul contractant si cel care a încheiat contractul ca reprezentant pot conveni desfiintarea contractului cât timp acesta nu a fost ratificat.

Sectiunea a 9-a

Despre cesiunea contractului

Cesiunea contractului
Art.1057 � Oricare dintre pãrti poate, cu acordul celeilalte pãrti, sã substituie un tert în raporturile juridice rezultând dintr-un contract, dacã acestea nu au fost încã executate.

Momentul cesiunii
Art.1058 � (1) Când o parte a consimtit în prealabil ca cealaltã parte sã aibã facultatea de a-si substitui un tert în raporturile juridice contractuale, substituirea îsi produce efectele din momentul notificãrii ori acceptãrii acesteia de cãtre cealaltã parte.
(2)Dacã toate elementele contractului rezultã dintr-un document în care este mentionata clauza �la ordin� sau o altã mentiune echivalentã, girarea documentului produce efectul substituirii girantului în drepturile si obligatiile giratarului.

Liberarea cedentului
Art.1059 � (1) Cedentul este liberat de obligatiile sale fatã de contractantul cedat din momentul în care substituirea îsi produce efectele fatã de acesta din urmã.
(2)În cazul în care, contractantul cedat a declarat cã nu îl libereazã pe cedent, se poate îndrepta împotriva acestuia atunci când cesionarul nu îsi executã obligatiile. În acest caz, contractantul cedat trebuie sã notifice cedentului neexecutarea obligatiilor de cãtre cesionar în cincisprezece zile de la data neexecutãrii.

Exceptiile contractantului cedat
Art.1060 � Contractantul cedat poate opune cesionarului toate exceptiile ce rezultã din contract, mai putin cele întemeiate pe raporturile sale cu cedentul, cu exceptia cazului în care si-a rezervat acest drept atunci când a consimtit la substituire.

Garantia cedentului
Art.1061 � (1) Cedentul garanteazã fatã de cesionar validitatea contractului.
(2)Atunci când cedentul garanteazã executarea contractului, acesta va fi tinut ca un fideiusor pentru obligatiile contractantului cedat.

Sectiunea a 10-a

Despre încetarea contractelor

Cauzele de încetare a contractelor
Art.1062 � Contractul înceteazã, în conditiile legii, prin executare, consimtãmântul pãrtilor, denuntare unilateralã, ajungere la termen, îndeplinirea sau, dupã caz, neîndeplinirea conditiei, rezolutiune, anulare ori imposibilitate fortuitã de executare.

Efectele încetãrii contractelor
Art.1063 � La încetarea contractului pãrtile sunt liberate de obligatiile asumate; ele pot fi însã tinute, dupã caz, la restituirea prestatiilor primite ori la repararea prejudiciilor cauzate.

Restituirea prestatiilor
Art.1064 � Restituirea prestatiilor primite se face potrivit Capitolului III al prezentului titlu.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Gestiunea de afaceri

Notiune
Art.1065 � (1) Acela care, fãrã a fi obligat, îsi asumã, cu bunã stiintã, gestiunea intereselor altuia, este tinut sã continue si sã desãvârseascã gestiunea începutã pânã când cel interesat va fi în mãsurã sã o preia. Gerantul este supus regulilor din materia mandatului, dacã prin dispozitiile prezentului capitol nu se prevede altfel.
(2)Cel care, fãrã sã stie, lucreazã în interesul altuia nu este tinut de obligatiile ce revin, potrivit legii, gerantului. El este îndreptãtit la restituire potrivit regulilor aplicabile îmbogãtirii fãrã justã cauzã.

Capacitatea gerantului
Art.1066 � (1) Poate avea calitatea de gerant numai o persoanã capabilã de a contracta.
(2)Cel care nu are capacitate de a contracta rãspunde, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin faptul sãu ilicit si este îndreptãtit la restituire în temeiul îmbogãtirii fãrã justã cauzã.

Obligatia de înstiintare
Art.1067 � (1) Gerantul este obligat sã îl înstiinteze pe cel interesat despre gestiune de îndatã ce aceasta este cu putintã si, pânã la primirea rãspunsului acestuia, sã nu facã decât ceea ce este urgent si necesar.
(2)Când, însã, nu este cu putintã sã se facã înstiintarea prevãzutã la alin.(1) sau dacã instructiunile celui interesat nu sunt primite într-un termen rezonabil, dupã împrejurãri, gerantul este obligat sã continue gestiunea pânã când cel interesat o va putea face singur, fãrã însã a mai fi tinut sã se mãrgineascã doar la ceea ce este urgent si necesar.

Decesul geratului
Art.1068 � Gerantul este obligat sã continue gestiunea, chiar si dupã decesul geratului, pânã când mostenitorii vor putea sã o preia.

Diligenta datoratã de gerant
Art.1069 � Gerantul este dator sã se îngrijeascã de interesele geratului cu diligenta pe care un bun proprietar o depune în gestionarea propriilor interese.

Obligatiile geratului
Art.1070 � (1) Dacã afacerea a fost bine administratã, geratul este tinut sã execute fatã de terti obligatiile contractate în numele sãu de gerant dacã aceste obligatii se nasc din angajamente necesare sau utile.
(2)Geratul trebuie sã îl indemnizeze pe gerant pentru toate cheltuielile necesare si utile, împreunã cu dobânzi din ziua în care au fost fãcute.

Gestiunea necesarã
Art.1071 � (1) Când gestiunea a avut drept scop sã îl apere gerat de o pagubã iminentã, gerantul are dreptul, chiar dacã scopul urmãrit nu a fost atins, la restituirea cheltuielilor necesare, cu dobânzi din ziua când au fost fãcute, precum si la o reparatie corespunzãtoare a oricãror pagube pe care le-a suferit fãrã sã fie intentie sau culpã din partea sa.
(2)În acest caz, gerantul nu rãspunde decât pentru prejudiciile cauzate geratului cu intentie sau din culpã gravã.

Împotrivirea beneficiarului gestiunii
Art.1072 � (1) Gerantul care începe sau continuã o gestiune, cunoscând sau trebuind sã cunoascã împotrivirea celui interesat, are drept la restituire numai potrivit regulilor de la îmbogãtirea fãrã justã cauzã.
(2)El este rãspunzãtor, în acest caz, pentru toate pagubele pricinuite geratului prin cea mai usoarã culpã.

Gestiunea fãcutã în nume propriu
Art.1073 � (1) Gerantul care a actionat în nume propriu este tinut fatã de tertii cu care a contractat, fãrã a prejudicia dreptul de regres contra geratului pe care îl poate exercita tertul de bunã-credintã.
(2)Când actioneazã în numele geratului, gerantul nu este tinut fatã de tertii cu care a contractat decât dacã geratul nu este obligat fatã de acestia din urmã.

Ratificarea gestiunii
Art.1074 � Gestiunea ratificatã de cel interesat produce, de la data când a fost începutã, efectele unui mandat.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Restituirea prestatiilor


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Cazurile de restituire
Art.1075 � Restituirea prestatiilor are loc, în conditiile legii, ori de câte ori cineva este tinut sã restituie bunurile primite fãrã drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiintat cu efect retroactiv ori ale cãrui obligatii au devenit imposibil de executat.

Sectiunea a 2-a

Plata nedatoratã

Notiune. Conditii
Art.1076 � (1) Orice platã presupune o datorie; ceea ce a fost plãtit fãrã a fi datorat este supus restituirii.
(2)Restituirea este admisã când consimtãmântul celui care a plãtit a fost viciat prin eroare, dol sau violentã sau dacã acesta nu avea capacitatea cerutã de lege pentru a dispune cu titlu gratuit.

Plata obligatiei naturale
Art.1077 � Nu este supus restituirii ceea ce s-a plãtit pentru a îndeplini o obligatie care nu este susceptibilã de executare silitã.

Plata fãcutã creditorului de bunã-credintã
Art.1078 � (1) Plata fãcutã unui creditor de o persoanã care nu este debitor nu este supusã restituirii, dacã creditorul s-a lipsit cu bunã-credintã de titlul constatator al creantei ori a renuntat, de asemenea cu bunã-credintã, la garantiile creantei.
(2)În acest caz, cel care a plãtit, are drept de regres împotriva adevãratului debitor.

Plata înainte de termen
Art.1079 � Ceea ce a fost plãtit înainte de termen nu se poate restitui decât atunci când consimtãmântul debitorului a fost viciat prin dol sau violentã.

Restituirea pentru cauzã ilicitã sau imoralã
Art.1080 � (1) Prestatia primitã într-un scop ilicit sau imoral este supusã restituirii.
(2)Cel care a prestat urmãrind un scop ilicit sau imoral nu are dreptul la restituire decât dacã dovedeste cã cealaltã parte cunostea natura scopului.

Sectiunea a 3-a

Modalitatea de restituire

Restituirea prestatiilor si rãspunderea contractualã
Art.1081 � Restituirea prestatiilor are loc chiar dacã, potrivit legii, nu sunt datorate daune-interese.

Persoana îndreptãtitã la restituire
Art.1082 � Restituirea va fi fãcutã cãtre persoana care a predat bunul sau unei alte persoane îndreptãtite, potrivit legii.

Restituirea în naturã
Art.1083 � Persoana tinutã la restituire este obligatã sã restituie în naturã bunul primit.

Restituirea prin echivalent
Art.1084 � Dacã restituirea în naturã este imposibilã ori cauzeazã un inconvenient serios celui obligat la restituire, aceasta se va putea libera plãtind contravaloarea bunului.

Obligatiile dobânditorului de bunã credintã
Art.1085 � (1) Dacã bunul a pierit în întregime sau a fost înstrãinat, iar cel obligat la restituire este de bunã credintã ori a primit bunul în temeiul unui act desfiintat, fãrã culpa sa, cu efect retroactiv, el va fi tinut sã restituie cea mai micã dintre valorile bunului la data primirii, a pieirii sau, dupã caz, a înstrãinãrii.
(2)Obligatia de restituire este înlãturatã când bunul a pierit fãrã culpa celui tinut de aceastã obligatie. În acest caz, el va fi tinut sã cedeze creditorului restituirii indemnizatiile de asigurare primite sau dreptul de a primi indemnizatiile respective.
(3)El nu este tinut sã restituie contravaloarea folosintei bunului, afarã numai dacã aceastã folosintã era obiectul principal al prestatiei ori dacã, prin natura sa, bunul era susceptibil de o deteriorare rapidã.

Obligatiile dobânditorului de rea credintã
Art.1086 � (1) Dacã cel obligat la restituire a distrus ori a înstrãinat cu rea credintã bunul primit sau contractul a fost desfiintat cu efect retroactiv din culpa sa, el este tinut sã restituie cea mai mare dintre valorile bunului la data primirii, a pieirii sau, dupã caz, a înstrãinãrii.
(2)El este tinut sã restituie contravaloarea bunului pierit fãrã culpa sa, afarã numai dacã bunul ar fi pierit si dacã s-ar fi aflat în posesiunea creditorului restituirii.
(3)El este, de asemenea, obligat sã restituie creditorului contravaloarea folosintei bunului.

Restituirea fructelor si veniturilor lucrului
Art.1087 � Cel obligat la restituire este rãspunzãtor din ziua plãtii, pentru fructele sau veniturile pe care le-a dobândit sau putea, fãrã culpã din partea sa, sã le dobândeascã, dacã a fost de rea-credintã la primirea prestatiei; în caz contrar, este rãspunzãtor numai din ziua în care buna sa credintã a încetat.

Cheltuielile restituirii
Art.1088 � (1) Cheltuielile restituirii sunt suportate de pãrti proportional cu valoarea prestatiilor care se restituie.
(2)Cheltuielile restituirii se suportã integral de cel care este de rea credintã ori din a cãrui vinã contractul a fost desfiintat.

Imposibilitatea restituirii în unele contracte sinalagmatice
Art.1089 � Atunci când, prin natura lor, prestatiile uneia din pãrtile unui contract sinalagmatic nu sunt susceptibile de restituire în naturã, cealaltã parte nu poate fi obligatã la restituire.

Obligatia de restituire în cazul incapabililor
Art.1090 � (1) Incapabilul sau cel cu capacitate de exercitiu restrânsã nu este tinut decât în mãsura îmbogãtirii sale la data cererii de restituire, afarã numai dacã a fost de rea-credintã.
(2)Chiar de bunã-credintã fiind, el va fi totusi tinut la restituirea integralã atunci când cu intentie sau din culpã gravã a fãcut imposibilã restituirea.

Cheltuieli privitoare la bun
Art.1091 � (1) Cel cãruia i s-a restituit lucrul trebuie sã înapoieze posesorului, chiar de rea-credintã, cheltuielile necesare pe care acesta le-a fãcut.
(2)Dacã cheltuielile au fost numai utile, el poate, la alegere, fie sã restituie pretul acestora, fie sã plãteascã sporul de valoare al lucrului.

Drepturile tertilor dobânditori ai bunului
Art.1092 � În caz de înstrãinare, actiunea în restituire poate fi exercitatã si împotriva tertului dobânditor, sub rezerva regulilor în materie de carte funciarã sau, dupã caz, a celor privind dobândirea bunurilor mobile prin efectul posesiunii de bunã-credintã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Restituirea îmbogãtirii fãrã justã cauzã

Obligatia subsidiarã de despãgubire.

Limite
Art.1093 � (1) Oricine s-a îmbogãtit fãrã justã cauzã în paguba altuia este obligat sã îl despãgubeascã, în mãsura propriei sale îmbogãtiri, pentru diminuarea patrimonialã pe care acesta din urmã a suferit-o.
(2)Cererea nu poate fi primitã dacã cel care o face are dreptul la o altã actiune pentru a dobândi ceea ce îi este datorat.

Îmbogãtirea justificatã
Art.1094 �Îmbogãtirea se întemeiazã pe o justã cauzã atunci când rezultã din:

executarea unei obligatii valabile;

neexercitarea dreptului pe care cel al cãrui patrimoniu s-a diminuat l-ar fi avut contra celui îmbogãtit;

un act îndeplinit de cel sãrãcit în interesul sãu personal si exclusiv, pe riscul sãu ori, dupã caz, cu o intentie liberalã constantã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL V

Fapta ilicitã


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Rãspunderea delictualã
Art.1095 � (1) Orice persoanã are îndatorirea sã respecte regulile de conduitã pe care legea sau obiceiurile i le impun si sã nu prejudicieze, prin actiunile sau inactiunile sale, drepturile sau interesele legitime ale altor persoane.
(2)Cel care, având discernãmânt, încalcã aceastã îndatorire rãspunde de toate prejudiciile materiale, corporale sau morale aduse altuia prin culpa sa si este tinut, în conditiile legii, la despãgubire.
(3)În cazurile anume prevãzute de lege, suntem obligati sã reparãm prejudiciul adus prin fapta ori din culpa unei alte persoane sau prin fapta lucrurilor aflate sub paza noastrã.

Exercitiul drepturilor
Art.1096 � (1) Cel care aduce altuia un prejudiciu prin chiar exercitarea drepturilor sale nu este tinut sã îl repare.
(2)Dacã, însã, acesta a depãsit, cu intentie, limitele dreptului sãu ori scopul în vederea cãruia acesta i-a fost recunoscut este dator la reparatie.

Sectiunea a 2-a

Rãspunderea pentru faptã proprie

Conditiile rãspunderii
Art.1097 � Oricine cauzeazã altuia o pagubã printr-o faptã sãvârsitã cu intentie sau din culpã este obligat sã repare prejudiciul astfel cauzat.

Forma vinovãtiei
Art.1098 � Cel care a cauzat un prejudiciu prin fapta sa ilicitã rãspunde pentru cea mai usoarã culpã.

Criterii particulare de apreciere a vinovãtiei
Art.1099 � Pentru aprecierea vinovãtiei, se va tine seama de împrejurãrile în care s-a cauzat prejudiciul, strãine de persoana autorului faptei prejudiciabile, precum si, dacã va fi cazul, de împrejurarea cã paguba a fost cauzatã în exercitiul unei activitãti profesionale.

Legitima apãrare
Art.1100 � (1) Nu datoreazã despãgubire, cel care a cauzat agresorului un prejudiciu fiind în legitimã apãrare, sau, dupã caz, apãrând în mod legitim pe un al treilea.
(2)Cu toate acestea, cel care sub stãpânirea unei tulburãri sau temeri insuflate de agresiune a depãsit limitele unei apãrãri necesare, va putea fi obligat de cãtre instantã, potrivit cu împrejurãrile, la o despãgubire adecvatã si echitabilã.

Starea de necesitate
Art.1101 � Cel care, aflat în stare de necesitate, a distrus sau deteriorat bunurile altuia, pentru a se apãra pe sine ori pe altul de un prejudiciu sau pericol iminent, este tinut sã repare prejudiciul cauzat.

Obligatia la reparatie a tertilor
Art.1102 � Cu toate acestea, în cazurile prevãzute de art.1100 alin.(2) si art.1101, dacã fapta pãgubitoare a fost sãvârsitã în interesul unui terte persoane, instanta va putea pune obligatia de a repara prejudiciul în sarcina acesteia, însã numai în limita folosului realizat, dispozitiile privitoare la îmbogãtirea fãrã justã cauzã fiind aplicabile.

Divulgarea secretului comercial
Art.1103 � O persoanã se poate exonera de rãspundere pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secretului comercial dovedind cã divulgarea a fost impusã de împrejurãri grave ce priveau sãnãtatea sau siguranta publicã.

Corelatia dintre dreptul civil si dreptul penal
Art.1104 � Instanta civilã nu este legatã de dispozitiile dreptului penal si nici de hotãrârea definitivã de achitare pronuntatã de instanta penalã pentru a decide asupra existentei prejudiciului, a culpei ori a discernãmântului autorului faptei ilicite.

Rãspunderea în cazul minorului si a celui pus sub interdictie
Art.1105 � (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana pusã sub interdictie nu rãspunde de paguba ce pricinuieste, în afarã de cazul când se dovedeste cã a pricinuit-o cu discernãmânt.
(2)Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani rãspunde de prejudiciul cauzat, în afarã de cazul când se dovedeste cã a actionat fãrã discernãmânt.

Rãspunderea în cazul persoanelor lipsite de discernãmânt
Art.1106 � (1) Cel care a cauzat un prejudiciu nu este rãspunzãtor dacã în momentul în care a sãvârsit fapta pãgubitoare era într-o stare, chiar vremelnicã, de tulburare a mintii care l-a pus în neputintã de a-si da seama de urmãrile faptei sale.
(2)Cu toate acestea, cel care a cauzat prejudiciul este rãspunzãtor, dacã starea vremelnicã de tulburare a mintii a fost provocatã de acesta, cu intentie sau din culpã, prin betia produsã de alcool, de stupefiante sau de alte substante.

Rãspunderea subsidiarã
Art.1107 � Dacã prejudiciul a fost cauzat de o persoanã care, fiind lipsitã de discernãmânt, nu este rãspunzãtoare, iar nimeni nu avea îndatorirea de a-l supraveghea sau despãgubirea nu a putut fi obtinutã de la cel obligat sã-l supravegheze, instanta judecãtoreascã, tinând seama de starea patrimonialã a pãrtilor, poate obliga pe autorul prejudiciului la o despãgubire echitabilã.

Rãspunderea instigatorului, complicelui si a altor persoane
Art.1108 � Cel care a îndemnat sau a determinat pe altul sã cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel sã-l pricinuiascã sau, cu bunã stiintã a tãinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptã ilicitã ori a tras foloase din pãgubirea altuia, rãspunde solidar cu autorul.

Rãspunderea în cazul imposibilitãtii autorului de individualizare a fãptasului
Art.1109 � Dacã prejudiciul a fost cauzat prin actiune simultanã sau succesivã a mai multor persoane fãrã sã se poatã stabili cã el a fost cauzat sau, dupã caz, cã el nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate acele persoane vor rãspunde solidar fatã de cel pãgubit.Culpa comunã.

Concursul cu forta majorã
Art.1110 � (1) În cazul în care cel pãgubit a contribuit cu intentie sau din culpã la cauzarea ori la mãrirea prejudiciului sau nu a evitat-o, în tot sau în parte, desi putea sã o facã, cel chemat a rãspunde va fi tinut numai pentru partea de pagubã pe care a pricinuit-o.
(2)Dispozitiile alin.(1) se aplicã si în cazul în care la cauzarea prejudiciului a contribuit atât fapta sãvârsitã cu intentie sau din culpã a celui chemat a rãspunde, cât si un caz de fortã majorã.

Sectiunea a 3-a

Rãspunderea pentru fapta altuia

Rãspunderea pentru fapta minorului sau a celui pus sub interdictie
Art.1111 � (1) Cel care, în temeiul legii sau al contractului, este obligat sã supravegheze un minor sau o persoanã pusã sub interdictie, rãspunde de prejudiciul cauzat altuia de aceste din urmã persoane.
(2)Rãspunderea subzistã chiar în cazul când fãptuitorul, fiind lipsit de discernãmânt, nu rãspunde pentru fapta proprie.
(3)Cel obligat la supraveghere este exonerat de rãspundere numai dacã dovedeste cã nu a putut împiedica fapta prejudiciabilã. În cazul pãrintilor, dovada se considerã a fi fãcutã numai dacã ei probeazã fapta copilului nu se datoreazã modului necorespunzãtor în care si-au îndeplinit obligatiile de a asigura cresterea, educarea, învãtãtura si pregãtirea sa profesionalã.

Rãspunderea comitentilor pentru prepusi
Art.1112 � (1) Comitentul este tinut sã repare prejudiciul cauzat din culpa prepusilor sãi în exercitarea functiilor încredintate.
(2)Este comitent cel care, în baza legii sau a unui contract, exercitã directia, supravegherea si controlul asupra celui care îndeplineste anumite functii sau însãrcinãri în interesul sãu.
(3)Comitentul nu rãspunde dacã dovedeste cã victima cunostea sau, dupã împrejurãri, putea sã cunoascã, la data sãvârsirii faptei prejudiciabile, cã prepusul a actionat cu depãsirea limitelor functiilor încredintate.



Sectiunea a 4-a

Rãspunderea pentru paguba pricinuitã de animale sau bunuri

§.1 Cazuri de rãspundere

Rãspunderea pentru animale
Art.1113 � Proprietarul unui animal sau cel care se serveste de el, rãspunde, în timpul cât îl are în folosinta sa, de prejudiciul cauzat de animal, chiar si în cazul când acesta s-ar fi rãtãcit, ar fi scãpat de sub pazã sau ar fi fost pãrãsit.

Rãspunderea pentru lucruri. Regula
Art.1114 � Proprietarul rãspunde de prejudiciul cauzat de lucrul sãu, chiar dacã face dovada cã nu a avut nici o culpã.
(2)Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile si în vederea reparãrii fiecãreia dintre pagubele pe care douã sau mai multe persoane si le-au cauzat reciproc, de exemplu prin coliziunea unor mijloace de transport. Cu toate acestea, sarcina reparãrii tuturor prejudiciilor astfel ocazionate va reveni celor a cãror culpã ar putea fi doveditã.

Rãspunderea pentru lucruri. Exceptia.
Art.1115 � Dacã proprietarul a încredintat un lucru unei alte persoane, spre a-l folosi pe socoteala si riscul ei, sau dacã a fost lipsit de el prin faptul ilicit al unei terte persoane, cel care, în felul acesta, dispunea în momentul pãgubirii de acel lucru este rãspunzãtor, în locul proprietarului, pentru prejudiciul cauzat.

Rãspunderea pentru produse defectuoase
Art.1116 � Fabricantul, distribuitorul sau furnizorul unui bun mobil, chiar dacã acest bun este încorporat într-un alt bun mobil sau imobil, ori este afectat în vederea deservirii sau exploatãrii lui, rãspund de prejudiciul cauzat unui tert prin defectul sau lipsa de securitate a acelui bun.

Notiunea de produs defectuos
Art.1117 � Este defectuos orice produs care, tinând seama de toate circumstantele, nu oferã siguranta la care persoana este îndreptãtitã sã se astepte, mai ales cât priveste existenta vreunui viciu de conceptie sau de fabricatie, a relei conservãri a bunului, a modului de prezentare a acestuia, sau, în sfârsit, a absentei indicatiilor suficiente privitoare la riscurile sau pericolele pe care le comportã folosirea bunului si la mijloacele de prevenire a lor.

Rãspunderea pentru ruina constructiei
Art.1118 � Proprietarul unui edificiu sau a oricãrei constructii este rãspunzãtor pentru paguba pricinuitã prin ruinarea edificiului ori prin desprinderea unei pãrti din acesta, afarã numai dacã dovedeste cã ruina sau desprinderea nu a fost cauzatã din lipsã de întretinere sau dintr-un viciu de constructie.

Alte cazuri de rãspundere
Art.1119 � Cel care ocupã o locuintã sau orice altã constructie rãspunde pentru prejudiciul cauzat prin cãderea, aruncarea unui lucru sau vãrsarea unui vas provenind din acea locuintã sau constructie.
§.2 Cauze de înlãturare a rãspunderii

Cauze de exonerare comune
Art.1120 � (1) În cazurile prevãzute de art.1113-1116, cel chemat sã rãspundã este exonerat de obligatia de a repara prejudiciul, numai dacã aceasta se datoreazã exclusiv culpei celui pãgubit, faptei de neînlãturat a unei a treia persoane pentru care nu este tinut sã rãspundã sau, dupã caz, unui caz de fortã majorã.
(2)Forta majorã este orice eveniment extern, extraordinar si invincibil.

Alte cauze de exonerare
Art.1121 � (1) Rãspunderea prevãzutã la art.1113-1116 este înlãturatã, de asemenea, dacã la data când prejudiciul a fost cauzat, pãgubitul, cunoscând primejdia, folosea în mod gratuit animalul, lucrul, edificiul sau orice altã constructie, cu învoirea celui chemat sã rãspundã pentru fapta acestor lucruri.
(2)Fabricantul, distribuitorul sau furnizorul unui bun mobil nu este tinut sã repare prejudiciul cauzat de un defect de securitate al bunului, dacã dovedeste cã pãgubitul cunostea sau putea sã cunoascã defectul bunului, sau putea sã prevadã prejudiciul.
(3)De asemenea, fabricantul, distribuitorul sau furnizorul unui bun mobil nu este tinut sã rãspundã dacã face dovada cã defectul bunului nu putea fi cunoscut tinând cont de nivelul cunostintelor stiintifice si tehnice.

Sectiunea a 5-a

Modalitãtile de reparare a prejudiciului

Obiectul reparatiei
Art.1122 � (1) Reparatia este datoratã pentru orice prejudiciu material, corporal sau moral, pricinuit printr-un fapt ilicit.
(2)Dreptul la reparatie se naste din ziua cauzãrii prejudiciului, chiar dacã nu poate fi valorificat imediat.

Solidaritatea fatã de pãgubit
Art.1123 � Cei care rãspund de acelasi fapt pãgubitor sunt tinuti solidar la reparatie fatã de cel pãgubit. Ei nu se bucurã de solidaritate în raporturile dintre ei.

Contributia la repararea pagubei
Art.1124 � (1) Între cei care rãspund împreunã pentru acelasi prejudiciu, sarcina reparatiei se împarte proportional cu mãsura în care fiecare a participat la pricinuirea pagubei, iar, dacã aceastã participare nu poate fi stabilitã, potrivit cu intentia sau cu gravitatea culpei fiecãruia. Dacã nici astfel nu se poate împãrti sarcina reparatiei, fiecare va contribui în mod egal la repararea pagubei.
(2)Cel care rãspunde pentru fapta altuia, contribuie, în raporturile cu celelalte persoane rãspunzãtoare, la repararea pagubei, numai dacã se face dovada cã urmeazã sã rãspundã si el pentru propria faptã sãvârsitã cu intentie sau din culpã.

Dreptul la regres
Art.1125 � (1) Cel care rãspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, afarã numai dacã acesta din urmã nu este rãspunzãtor pentru paguba pricinuitã.
(2)Dacã prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, iar despãgubirea a fost plãtitã în tot sau în parte, de cel care rãspunde pentru fapta uneia dintre ele, cel care a plãtit se poate întoarce si împotriva celorlalte persoane care au contribuit la pricinuirea pagubei sau, dacã va fi cazul, împotriva celor care rãspund pentru acestea. În toate cazurile, cel care a plãtit va avea dreptul sã pretindã numai ceea ce depãseste partea din sarcina reparatiei ce revine, potrivit art.1136, persoanei pentru care rãspunde si numai în limita pãrtii din despãgubire care, tot astfel, revine fiecãreia dintre aceste persoane.

Întinderea reparatiei
Art.1126 - (1) Prejudiciul se reparã integral, afarã numai dacã prin lege nu se prevede altfel.
(2)Se vor putea acorda despãgubiri si pentru un prejudiciu viitor dacã producerea si întinderea acesteia, cel putin în parte, sunt neîndoielnice.
(3)Când victima a contribuit prin faptul sãu la prejudiciul pe care l-a suferit, obligatia de a o repara va fi micsoratã în mãsura în care aceasta a contribuit.

Formele reparatiei
Art.1127 � (1) Repararea prejudiciului se face în naturã, prin restabilirea situatiei anterioare, iar dacã aceasta nu este cu putintã, prin plata unei despãgubiri.
(2)Despãgubirea trebuie sã cuprindã pierderea suferitã de cel prejudiciat, câstigul pe care în conditii obisnuite el ar fi putut sã-l realizeze si de care a fost lipsit, precum si cheltuielile pe care le-a fãcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(3)Dacã prejudiciul are un caracter de continuitate, despãgubirea se va putea acorda sub formã de prestatii bãnesti periodice.
(4)În cazul prejudiciului viitor, despãgubirea, indiferent de formã, va putea fi sporitã, redusã sau suprimatã, dacã, dupã stabilirea lui, prejudiciul s-a mãrit, s-a micsorat ori a încetat.

Vãtãmarea integritãtii corporale sau a sãnãtãtii
Art.1128 � (1) În caz de vãtãmare a integritãtii corporale sau a sãnãtãtii unei persoane, despãgubirea trebuie sã cuprindã, în conditiile art.1129 si art.1130, dupã caz, echivalentul câstigului din muncã de care cel pãgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat sã-l dobândeascã, prin efectul pierderii sau reducerii capacitãtii sale de muncã. În afarã de aceasta, despãgubirea trebuie sã acopere cheltuielile de îngrijire medicalã si, de va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viatã ale celui pãgubit, precum si orice alte prejudicii materiale.
(2)Despãgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câstigului din muncã, tinându-se seama si de sporirea nevoilor de viatã ale celui pãgubit, se acordã sub forma de prestatii bãnesti periodice. La cererea persoanei pãgubite, instanta, pentru motive temeinice va putea acorda despãgubirea sub forma unei sume globale.
(3)În toate cazurile, instanta va putea acorda celui pãgubit o despãgubire provizorie pentru acoperirea nevoilor urgente.

Stabilirea pierderii si a nerealizãrii câstigului din muncã
Art.1129 � (1) Despãgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câstigului din muncã se va stabili pe baza venitului mediu lunar net din muncã al celui pãgubit, din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacitãtii sale de muncã ori, în lipsã, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, tinându-se seama de calificarea profesionalã pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregãtirii pe care era în curs sã o primeascã.
(2)Dacã cel pãgubit nu avea o calificare profesionalã si nici nu era în curs sã o primeascã, despãgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie.

Vãtãmarea minorului
Art.1130 � (1) Dacã cel care a suferit vãtãmarea integritãtii corporale sau a sãnãtãtii este un minor, despãgubirea stabilitã potrivit prevederilor art.1129 alin.(1) va fi datoratã de la data când, în mod normal, minorul si-ar fi terminat pregãtirea profesionalã ce primea.
(2)Pânã la acea datã, dacã minorul avea un câstig la momentul vãtãmãrii, despãgubirea se va stabili pe baza câstigului de care a fost lipsit, iar dacã nu avea un câstig, potrivit dispozitiilor art.1129 alin.(2). Aceastã din urmã despãgubire va fi datoratã de la data când minorul a împlinit vârsta prevãzutã de lege pentru a putea fi parte într-un raport de muncã.

Pricinuirea mortii. Persoana îndreptãtitã la despãgubire.
Art.1131 � (1) Despãgubirea pentru pagubele suferite prin moartea cuiva se cuvine numai persoanelor care erau îndreptãtite sã fie întretinute de victimã, în temeiul unei obligatii legale.
(2)Cu toate acestea, instanta, tinând seama de împrejurãri, poate acorda despãgubire si celui cãruia victima, fãrã a fi obligatã de lege, îi presta întretinere în mod curent.
(3)La stabilirea despãgubirii se va tine seama de nevoile celui pãgubit, precum si de veniturile pe care, în mod normal, cel a cãrui moarte a fost pricinuitã le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despãgubirea. Dispozitiile art.1128-1130 se aplicã în mod corespunzãtor.

Cazuri si limite ale reparãrii prejudiciului moral
Art.1132 � (1) În caz de vãtãmare a integritãtii corporale sau a sãnãtãtii, poate fi acordatã si o despãgubire pentru restrângerea posibilitãtilor de viatã familialã si socialã.
(2)Instanta judecãtoreascã va putea, de asemenea, sã acorde despãgubiri ascendentilor, descendentilor, fratilor, surorilor si sotului, pentru durerea încercatã prin moartea victimei.
(3)Dreptul la despãgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalitãtii oricãrui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzactie sau printr-o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã.
(4)Dreptul la actiunea în despãgubire nu trece la mostenitori; acestia îl pot, însã, exercita, dacã actiunea a fost pornitã de defunct.

Cheltuieli de îngrijire a sãnãtãtii. Cheltuieli de înmormântare.
Art.1133 � Cel care a fãcut cheltuieli pentru îngrijirea sãnãtãtii victimei sau, în caz de moarte a acesteia, pentru înmormântare, are dreptul la înapoierea lor de la cel care rãspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

Despãgubirea în raport cu ajutorul si pensia
Art.1134 � (1) Dacã persoanei a cãrei integritate corporalã sau sãnãtate a fost vãtãmatã sau, în caz de moarte a acesteia, mostenitorilor li s-a recunoscut, în cadrul asigurãrilor sociale, dreptul la un ajutor sau la o pensie, reparatia este datoratã numai în mãsura în care paguba suferitã prin vãtãmare sau moarte depãseste ajutorul ori pensia.
(2)Cât timp ajutorul sau pensia nu a fost efectiv acordatã sau refuzatã celui pãgubit, instanta nu poate obliga pe cel chemat sã rãspundã decât la o despãgubire provizorie, potrivit prevederilor art.1130 alin.(3).

Prorogarea termenului prescriptiei
Art.1135 � În toate cazurile în care despãgubirea derivã dintr-un fapt supus de legea penalã unei prescriptii mai lungi decât cea civilã, termenul de prescriptie a rãspunderii penale se aplicã si dreptului la actiunea în rãspundere civilã.

Suspendarea prescriptiei
Art.1136 � Prescriptia dreptului la actiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin vãtãmarea integritãtii corporale sau a sãnãtãtii ori prin moartea unei persoane, este suspendatã pânã la stabilirea pensiei sau a ajutoarelor ce s-ar cuveni, în cadrul asigurãrilor sociale, celui îndreptãtit la reparatie.

Sectiunea a 6-a

Clauzele de nerãspundere

Înlãturarea sau restrângerea rãspunderii prin act juridic
Art.1137 � (1) Orice clauzã stipulatã înainte de pricinuirea pagubei, prin care se suprimã sau se micsoreazã rãspunderea prevãzutã în prezentul capitol, este lovitã de nulitate relativã.
(2)Cu toate acestea, clauzele care micsoreazã rãspunderea pentru pagubele pricinuite bunurilor printr-o simplã imprudentã sau neglijentã sunt valabile.

Alte limite de înlãturare a rãspunderii civile
Art.1138 � (1) Nici o persoanã nu poate sã excludã sau sã limiteze rãspunderea sa pentru prejudiciul corporal sau moral cauzat altora.
(2)Victima care a acceptat riscul suportãrii prejudiciului nu renuntã prin aceasta la dreptul sãu de a obtine de la autor plata despãgubirilor.

#PAGEBREAK#TITLUL III

Modalitãtile obligatiilor


CAPITOLUL I

Despre obligatiile afectate de conditie

Obligatiile conditionale
Art.1139 � Obligatia este afectatã de conditie atunci când nasterea sau desfiintarea ei depinde de un eveniment viitor si nesigur.

Conditia suspensiva
Art.1140 � Conditia este suspensivã atunci când nasterea obligatiei depinde de îndeplinirea sa.

Conditia rezolutorie
Art.1141 � (1) Conditia este rezolutorie atunci când îndeplinirea ei determinã desfiintarea obligatiei.
(2)Natura rezolutorie a conditiei se prezumã ori de câte ori scadenta obligatiilor principale precede momentul la care conditia s-ar putea îndeplini.

Conditia imposibilã, ilicitã sau imoralã
Art.1142 � Conditia imposibilã, contrarã legii sau bunelor moravuri este consideratã nescrisã, iar dacã este motivul determinant al contractului, atrage nulitatea acestuia.

Conditia potestativã
Art.1143 � Obligatia contractatã sub o conditie suspensivã ce depinde exclusiv de vointa debitorului nu produce nici un efect.

Constatarea îndeplinirii conditiei
Art.1144 � (1) Îndeplinirea conditiei se apreciazã dupã criteriile stabilite de pãrti sau pe care acestea este probabil sã le fi avut in vedere, dupã împrejurãri.
(2)Când obligatia este contractatã sub conditia producerii unui eveniment într-un anumit termen, conditia este socotitã neîndeplinitã dacã termenul s-a împlinit fãrã ca evenimentul sã se producã. În lipsa unui termen, conditia se considerã neîndeplinitã numai atunci când este sigur cã evenimentul nu se va produce.
(3)Atunci când obligatia este contractatã sub conditia cã un eveniment nu se va produce într-un anumit termen, conditia se considerã îndeplinitã dacã este sigur cã evenimentul nu se va produce. În lipsa unui termen, conditia nu se considerã îndeplinitã decât atunci când este sigur cã evenimentul nu se va produce.
(4)Partea interesatã poate cere oricând instantei sa constate îndeplinirea sau neîndeplinirea conditiei.

Determinarea îndeplinirii sau neîndeplinirii conditiei
Art.1145 � (1) Conditia se considerã îndeplinitã dacã debitorul obligat sub aceastã conditie a împiedicat îndeplinirea acesteia.
(2)Conditia se considerã neîndeplinitã, dacã partea interesatã în îndeplinirea conditiei a provocat, cu rea-credintã, realizarea evenimentului.

Efectele conditiei
Art.1146 � Conditia îndeplinitã este prezumatã a produce efecte retroactiv, din momentul încheierii contractului, dacã din vointa pãrtilor, natura contractului ori dispozitiile legale nu rezultã contrariul.

Actele încheiate înainte de îndeplinirea conditiei
Art.1147 � (1) Cei care au asupra unui bun un drept afectat de o conditie suspensiva ori rezolutorie nu pot dispune în privinta acestora decât sub aceeasi conditie.
(2)Actele încheiate înaintea îndeplinirii conditiei de proprietarul sub conditie suspensivã se desfiinteazã retroactiv.
(3)Actele consimtite deopotrivã de proprietarul sub conditie rezolutorie si de cel sub conditie suspensivã rãmân valabile dupã îndeplinirea conditiei.

Actele conservatorii
Art.1148 � Creditorul poate, chiar înainte de îndeplinirea conditiei, sã facã orice acte de conservare a dreptului sãu.

Fructele culese înaintea îndeplinirii conditiei
Art.1149 � În lipsã de stipulatie contrarã, fructele si veniturile culese ori încasate înaintea îndeplinirii conditiei se cuvin proprietarului sub conditie suspensivã, în cazul îndeplinirii acesteia.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Despre obligatiile afectate de termen

Obligatia afectatã de termen
Art.1150 � Obligatia este afectatã de termen atunci când executarea sau stingerea ei este stabilitã în functie de un eveniment viitor si sigur.

Termenul suspensiv si termenul extinctiv
Art.1151 � (1) Termenul este suspensiv atunci când priveste executarea obligatiei. Termenul extinctiv determinã stingerea obligatiei.
(2)Ceea ce debitorul executã de bunãvoie si în cunostintã de cauzã înainte de împlinirea termenului suspensiv nu este supus restituirii.

Obligatiile fãrã termen
Art.1152 � (1) În lipsa unui termen suspensiv, creditorul poate cere executarea chiar la data nasterii obligatiei.
(2)Cu toate acestea, dacã data executãrii a fost lãsatã la alegerea debitorului, instanta, la cererea creditorului, va stabili un termen, în functie de împrejurãri.

Beneficiul termenului
Art.1153 � Termenul este presupus întotdeauna ca fiind stipulat în favoarea debitorului, dacã din lege, din vointa pãrtilor sau din împrejurãri nu rezultã cã a fost stabilit în favoarea ambelor pãrti ori a creditorului.

Renuntarea la beneficiul termenului
Art.1154 � Partea care are beneficiul exclusiv al termenului poate renunta oricând la el, fãrã consimtãmântul celeilalte pãrti.

Termenul stabilit pe sãptãmâni, luni sau ani
Art.1155 � (1) Când termenul este stabilit pe sãptãmâni, luni sau ani, el se împlineste în ziua corespunzãtoare din ultima sãptãmânã ori lunã sau din ultimul an.
(2)Dacã ultima lunã nu are o zi corespunzãtoare celei în care termenul a început sã curgã, termenul se împlineste în ultima zi a acestei luni.
(3)Mijlocul lunii se socoteste a cincisprezecea zi.
(4)Dacã termenul este stabilit pe o lunã si jumãtate sau pe mai multe luni si jumãtate, cele 15 zile se vor socoti la sfârsitul termenului.

Termenul stabilit pe zile
Art.1156 � (1) Când termenul se stabileste pe zile, nu se ia în calcul prima si ultima zi a termenului.
(2)Termenul se va împlini la ora 24 a ultimei zile.
(3)Cu toate acestea, dacã este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc de muncã, termenul se va împlini la ora la care înceteazã programul normal de lucru.

Împlinirea termenului
Art.1157 � Dacã ultima zi a termenului este o zi nelucrãtoare, termenul se considerã împlinit la sfârsitul primei zile lucrãtoare care îi urmeazã.

Termenul stabilit pe ore
Art.1158 � Când termenul se stabileste pe ore, nu se iau în calcul prima si ultima orã a termenului.

Decãderea din beneficiul termenului
Art.1159 � (1) Debitorul decade din beneficiul termenului dacã se aflã în stare de insolvabilitate sau, dupã caz, faliment declarat în conditiile legii, precum si atunci când, cu intentie sau dintr-o neglijentã gravã, diminueazã prin fapta sa garantiile constituite în favoarea creditorului sau nu constituie garantiile promise. Starea de insolvabilitate rezultã din inferioritatea activului patrimonial ce poate fi supus, potrivit legii, executãrii silite, fatã de valoarea totalã a datoriilor exigibile si este apreciatã de instantã care, în acest scop, poate tine seama de anumite împrejurãri precum disparitia intempestivã a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declansarea împotriva sa a unei proceduri de executare silitã etc.
(2)Decãderea din beneficiul termenului poate fi cerutã si atunci când, din vina sa, debitorul ajunge în situatia de a nu mai satisface o conditie, consideratã esentialã de creditor la data încheierii contractului; în acest caz, este necesar sã se fi stipulat expres caracterul esential al conditiei si posibilitatea sanctiunii decãderii, precum si sã fi existat un interes legitim pentru creditor de a considera conditia respectivã drept esentialã.



#PAGEBREAK#TITLUL IV

Obligatiile complexe


CAPITOLUL I

Despre obligatiile divizibile si indivizibile

Notiune
Art.1160 � (1) Indivizibilitatea nu produce efecte decât atunci când existã mai multi creditori sau, dupã caz, mai multi debitori.
(2)Obligatia ce leagã un singur debitor de creditorul sãu trebuie executatã în întregime, acesta neputând fi silit a primi o platã partialã, chiar dacã obiectul obligatiei ar fi susceptibil de divizare.

Divizibilitatea obligatiilor
Art.1161 � Când mai multi debitori sunt obligati fatã un creditor sau când un debitor este tinut fatã de mai multi creditori, fiecare creditor nu poate cere, respectiv fiecare debitor nu poate fi tinut decât pentru partea sa.

Efectele indivizibilitãtii
Art.1162 � Dacã însã obligatia este indivizibilã, fiecare debitor nu se poate libera si, respectiv, fiecare creditor nu poate primi decât întreaga prestatie datoratã.

Indivizibilitatea obiectivã
Art.1163 � Obligatia este indivizibilã când obiectul sãu nu este, prin natura lui, susceptibil de divizare materialã ori intelectualã.

Indiviziblitatea conventionalã
Art.1164 � (1) Obligatia divizibilã prin natura obiectului, poate fi consideratã indivizibilã dacã pãrtile o prevãd în mod expres sau dacã rezultã, în mod neîndoielnic, din act.
(2)Creantele si obligatiile se împart de drept între mostenitori; fiecare dintre acestia neputând cere si, respectiv, neputând fi tinut decât proportional cu partea din mostenire ce li se cuvine.
(3)Cu toate acestea, când obligatia autorului lor era indivizibilã, oricare dintre mostenitori nu se poate libera decât executând întreaga prestatie.

Solidaritatea nu atrage indivizibilitatea
Art.1165 � (1) Solidaritatea debitorilor sau creditorilor nu atrage, prin ea însãsi, indivizibilitatea obligatiilor.
(2)În lipsã de stipulatie contrarã, creditorii si debitorii unei obligatii indivizibile nu sunt legati solidar.

Executarea în naturã
Art.1166 � Când executarea obligatiei indivizibile are loc în naturã, fiecare creditor nu poate cere si primi prestatia datoratã decât în întregime.

Restituirea prestatiilor
Art.1167 � Fiecare creditor nu poate cere, iar fiecare debitor nu este tinut sã restituie prestatiile primite decât în proportie cu pãrtile ce au din creantã, respectiv din obligatie.

Daunele interese
Art.1168 � Daunele interese nu pot fi cerute decât debitorului rãspunzãtor pentru neexecutarea obligatiei. Ele se cuvin creditorilor numai în proportie cu partea ce are fiecare din creantã.

Existenta mai multor creditori
Art.1169 � (1) Creditorii si debitorii unei obligatii indivizibile nu sunt prezumati a-si fi încredintat reciproc puterea de a actiona pentru ceilalti în privinta creantei.
(2)Novatia, remiterea de datorie, compensatia ori confuziunea consimtite sau care opereazã fatã de un creditor nu stinge obligatia decât pentru partea ce acesta avea din drept. Fatã de ceilalti creditori, debitorul rãmâne obligat pentru tot.
(3)Debitorul care a plãtit celorlalti creditori este îndreptãtit sã primeascã de la acestia echivalentul pãrtii din obligatie cuvenite creditorului care a consimtit la stingerea creantei sau fatã de care aceasta a operat.

Existenta mai multor debitori
Art.1170 � (1) Novatia, remiterea de datorie, compensatia ori confuziunea consimtite sau care opereazã în privinta unui debitor sting obligatia si îi libereazã pe ceilalti debitori, acestia rãmân însã tinuti a plãti celui dintâi echivalentul pãrtilor lor.
(2)Creditorul poate cere executarea întregii obligatii oricãruia dintre debitori, fãrã a tine seama de partea ce aceasta are din obligatie; el o poate, de asemenea, cere deodatã tuturor debitorilor.
(3)Debitorul chemat în judecatã pentru totalitatea obligatiei, poate cere un termen pentru a introduce în cauzã pe ceilalti debitori, afarã numai dacã prestatia nu poate fi realizatã decât de cel chemat în judecatã, care, în acest caz, poate fi condamnat a executa obligatia singur, rãmânându-i recurs împotriva celorlalti debitori.
(4)Punerea în întârziere nu produce efecte decât pentru debitorul ce a fost notificat.

(5) Întreruperea ori suspendarea prescriptiei fatã de un creditor nu întrerupe ori suspendã prescriptia în privinta celorlalti.

(6) Îndatã ce cauza indivizibilitãtii înceteazã, obligatia devine divizibilã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Obligatiile alternative

Notiune
Art.1171 � Obligatia este alternativã atunci când cuprinde douã prestatii, executarea uneia dintre acestea fiind suficientã pentru stingerea obligatiei.

Determinarea persoanei care face alegerea prestatiei
Art.1172 � (1) Alegerea prestatiei prin care se va stinge obligatia apartine debitorului ori de câte ori nu este acordatã în mod explicit creditorului.
(2)Dacã s-a stabilit un termen în care una dintre pãrti sã facã alegerea, iar acest termen a fost depãsit, alegerea revine de drept celeilalte pãrti.

Alegerea prestatiei de cãtre debitor
Art.1173 � (1) Dacã alegerea apartine debitorului, iar una dintre prestatii a devenit imposibil de executat, chiar si din culpa debitorului, obligatia alternativã devine simplã.
(2)În cazul în care ambele prestatii au devenit imposibil de executat, debitorul, dacã este rãspunzãtor în privinta neexecutãrii uneia din ele, rãmâne obligat la despãgubiri pentru prestatia care a devenit ultima imposibilã de executat.

Alegerea prestatiei de cãtre creditor
Art.1174 � (1) În cazul în care creditorul are alegerea:

dacã una din prestatii a devenit imposibil de executat, fãrã ca vreuna din pãrti sã rãspundã, creditorul este obligat sã o primeascã pe cealaltã;

dacã creditorul rãspunde pentru imposibilitatea de executare a uneia din prestatii, el poate sã pretindã executarea celeilalte prestatii, despãgubindu-l pe debitor pentru eventualele prejudicii cauzate, sau sã fie exonerat de rãspundere;

dacã debitorul este rãspunzãtor pentru imposibilitatea de a executa una din prestatii, creditorul poate cere fie despãgubiri, fie cealaltã prestatie;

dacã debitorul este rãspunzãtor pentru imposibilitatea de a executa ambele prestatii, creditorul poate cere despãgubiri pentru neexecutarea oricãreia din prestatii.
(2)Obligatia este stinsã, dacã ambele prestatii au devenit imposibil de executat fãrã ca debitorul sã fie rãspunzãtor si înainte ca acesta sã fi fost pus în întârziere.

Alte dispozitii
Art.1175 � Dispozitiile capitolului de fatã sunt aplicabile si în cazul în care obligatia alternativã cuprinde mai mult de douã prestatii.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Despre obligatiile solidare


Sectiunea 1

Obligatiile solidare între creditori

Solidaritatea creditorilor
Art.1176 � (1) Existã solidaritate între creditori atunci când, în temeiul aceleiasi obligatii, mai multe persoane consimt sã fie îndreptãtite, în acelasi timp, la aceeasi prestatie, ea cuvenindu-se în întregime oricãreia dintre ele.
(2)Solidaritatea nu existã între creditori decât dacã a fost expres stipulatã ori rezultã în mod neîndoielnic din act.

Reprezentarea reciprocã a creditorilor
Art.1177 � (1) Creditorii solidari sunt prezumati a-si fi încredintat reciproc puterea de a actiona pentru gestionarea si satisfacerea interesului lor comun.
(2)Orice acte prin care unul din creditorii solidari ar consimti la reducerea sau înlãturarea drepturilor, accesoriilor sau beneficiilor creantei ori ar prejudicia în orice alt mod interesele celorlalti creditori sunt inopozabile acestora din urmã.
(3)Hotãrârea judecãtoreascã obtinutã de unul din creditori împotriva debitorului comun profitã si celorlalti creditori.
(4)Hotãrârea judecãtoreascã pronuntatã în favoarea debitorului comun nu poate fi invocatã si împotriva creditorilor care nu au fost parte în proces.

Alegerea debitorului
Art.1178 � Debitorul poate plãti, la alegerea sa, oricãruia din creditorii solidari, liberându-se, astfel, fatã de toti, însã numai atât timp cât nici unul din ei nu l-a chemat în judecatã; în acest din urmã caz, debitorul nu se poate libera decât plãtind creditorului reclamant.

Compensatia
Art.1179 � Debitorul poate opune unui creditor solidar compensatia care a operat în raport cu un alt creditor, însã numai în proportie cu partea din creantã ce revine acestuia din urmã.

Confuziunea
Art.1180 � Dacã unul dintre creditorii solidari dobândeste si calitatea de debitor, confuziunea astfel operatã nu stinge creanta solidarã decât în proportie cu partea acelui creditor; ceilalti creditori solidari îsi pãstreazã dreptul de a se regresa împotriva lui, în proportie cu partea ce revine fiecãruia din ei.

Remiterea de datorie
Art.1181 � Remiterea de datorie consimtitã de unul din creditorii solidari nu libereazã pe debitor decât pentru partea acelui creditor.

Întreruperea si suspendarea prescriptiei
Art.1182 � (1) Actele de întrerupere a prescriptiei extinctive fatã de debitorul comun profitã tuturor creditorilor solidari, indiferent de creditorul care le-ar fi sãvârsit.
(2)Suspendarea prescriptiei fatã de unul din creditorii solidari nu profitã celorlalti creditori.

Sectiunea a 2-a

Obligatiile solidare între debitori

Solidaritatea între debitori
Art.1183 � Existã solidaritate între debitori atunci când mai multe persoane s-au obligat împreunã fatã de acelasi creditor la aceeasi prestatie cu intentia ca fiecare dintre ele sã fie tinutã pentru tot ca si cum ar fi singurul debitor.

Obligatii solidare afectate de modalitãti
Art.1184 � Solidaritatea nu este înlãturatã prin simplul fapt cã debitorii sunt obligati sub modalitãti diferite.

Izvoarele solidaritãtii
Art.1185 � (1) Solidaritatea debitorilor trebuie stipulatã expres ori trebuie sã rezulte în mod neîndoielnic din act.
(2)Dispozitiile prezentei sectiuni se aplicã în mod corespunzãtor ori de câte ori legea stabileste cã mai multe persoane sunt tinute solidar.

Solidaritatea în obligatiile asumate de profesionisti
Art.1186 � Solidaritatea se prezumã în cazul profesionistilor care se obligã în exercitiul activitãtii lor.Dreptul creditorului de a pretinde executarea de la fiecare dintre codebitorii solidari
Art.1187 � (1) Actiunea intentatã împotriva unui codebitor solidar nu împiedicã pe creditor sã exercite o asemenea actiune si împotriva celorlalti codebitori.
(2)Fiecare din codebitorii solidari nu rãspunde în executarea obligatiei decât de fapta sa proprie.
(3)Punerea în întârziere a unuia din codebitorii solidari nu are nici un efect fatã de ceilalti codebitori.
(4)Cu toate acestea, dacã obligatia nu mai poate fi executatã în naturã din cauze care justificã angajarea rãspunderii unuia din codebitori, fiecare codebitor rãmâne tinut solidar pentru plata echivalentului.

(5) Despãgubiri suplimentare fatã de acest echivalent nu vor putea fi însã cerute decât codebitorilor cãrora le este imputabilã imposibilitatea executãrii în naturã, precum si celor anterior pusi în întârziere.

Exceptii si apãrãri ce pot fi invocate împotriva creditorului comun
Art.1188 � (1) Codebitorul solidar poate opune creditorului sãu nu doar exceptiile si apãrãrile care îi sunt pur personale, dar si pe cele comune tuturor codebitorilor sãi. El nu poate invoca în nici un fel exceptiile si mijloacele de apãrare care sunt pur personale altui codebitor solidar.
(2)De asemenea, fiecare codebitor solidar poate beneficia de reducerea cuantumului obligatiei solidare în proportie cu partea corespunzãtoare codebitorului care a invocat o exceptie sau o apãrare personalã, dupã distinctiile mai sus arãtate.
(3)Recunoasterea datoriei fãcutã de unul din debitorii solidari nu are efect fatã de ceilalti debitori.

Prescriptia extinctivã
Art.1189 � (1) Cauzele de întrerupere si de suspendare a prescriptiei care existã în raport cu unul din debitorii solidari nu pot fi invocate împotriva celorlalti debitori.
(2)Cu toate acestea, debitorul care a fost silit sã plãteascã pãstreazã dreptul de a se regresa împotriva celorlalti debitori solidari, chiar dacã acestia ar fi în mãsurã sã invoce prescriptia.

Compensatia
Art.1190 � (1) Între creditor si debitorul solidar compensatia nu opereazã decât pânã la concurenta sumei datorate de acesta din urmã.
(2)În acest caz, ceilalti codebitori solidari nu pot fi tinuti solidari decât cu scãderea pãrtii din obligatie în privinta cãreia a operat compensatia.

Remiterea de datorie
Art.1191 � (1) Remiterea de datorie consimtitã unuia din codebitorii solidari nu libereazã pe ceilalti, cu exceptia cazului în care creditorul declarã aceasta în mod expres sau remite de bunãvoie debitorului solidar respectiv originalul înscrisului sub semnãturã privatã constatator al creantei. Dacã debitorului îi este remis originalul înscrisului autentic constatator al creantei, creditorul poate proba cã nu a consimtit remiterea de datorie decât în legãturã cu acel debitor solidar.
(2)Dacã remiterea de datorie s-a fãcut numai în favoarea unuia din codebitorii solidari, ceilalti rãmân tinuti solidar fatã de creditor, dar cu scãderea, din prestatia initialã, a pãrtii ce corespundea debitorului beneficiar. Cu toate acestia, ei continuã sã rãspundã pentru tot atunci când creditorul si-a rezervat expres, la data remiterii de datorie, aceastã posibilitate; în acest din urmã caz, ceilalti codebitori solidari îsi pãstreazã regresul împotriva debitorului beneficiar al remiterii de datorie.

Confuziunea
Art.1192 � Confuziunea libereazã pe ceilalti codebitori solidari pentru partea aceluia care întruneste în persoana sa calitãtile de creditor si debitor în legãturã cu obligatia solidarã.

Renuntarea la solidaritate
Art.1193 � (1) Renuntarea la solidaritate în privinta unuia din codebitorii solidari nu afecteazã existenta obligatiei solidare în raport cu ceilalti. Codebitorul solidar care beneficiazã de renuntarea la solidaritate rãmâne tinut, pentru partea sa, atât fatã de creditor, cât si fatã de ceilalti codebitori solidari în cazul regresului acestora din urmã.
(2)Renuntarea la solidaritate trebuie sã fie expresã.
(3)Cu toate acestea, ea se prezumã absolut în douã situatii:

dacã creditorul, fãrã a-si rezerva beneficiul solidaritãtii în raport cu debitorul solidar plãtitor, mentioneazã în chitantã cã plata reprezintã partea acestuia din urmã din obligatia solidarã. Dacã plata constã numai în plata unor dobânzi, renuntarea la solidaritate nu se va întinde si asupra dobânzilor neplãtite ori a capitalului decât dacã plata separatã a dobânzilor, astfel mentionatã în chitantã, se face timp de 3 ani;

dacã creditorul cheamã în judecatã pe unul din codebitorii solidari pentru partea acestuia, iar actiunea, astfel întemeiatã, este admisã.

Efectele hotãrârilor judecãtoresti
Art.1194 � (1) Hotãrârea judecãtoreascã pronuntatã împotriva unuia din codebitorii solidari nu are autoritate de lucru judecat fatã de ceilalti.
(2)Hotãrârea judecãtoreascã pronuntatã în favoarea unuia din codebitorii solidari profitã si celorlalti, cu exceptia cazului în care s-a întemeiat pe o cauzã ce putea fi invocatã numai de acel codebitor.

Rãspunderea creditorului
Art.1195 � Codebitorul solidar lipsit, prin fapta creditorului, de un drept sau garantie de care ar fi putut sã beneficieze, prin efectul subrogatiei, în cadrul regresului împotriva celorlalti codebitori, poate pretinde creditorului despãgubiri în limita prejudiciului ce ar suferi prin aceastã lipsã.

Regresul codebitorului plãtitor
Art.1196 � (1) Codebitorul solidar care a executat obligatia nu se poate regresa împotriva celorlalti decât în proportie cu partea ce revine fiecãruia din ei.
(2)Pãrtile ce revin codebitorilor solidar sunt prezumate ca fiind egale, dacã din conventie, lege sau din împrejurãri nu rezultã contrariul.
(3)Exceptiile si apãrãrile ce puteau fi opuse creditorului pot fi invocate, dacã este cazul, si împotriva codebitorului solidar care exercitã regresul.

Suportarea riscului insolvabilitãtii codebitorului actionat în regres
Art.1197 � (1) În caz de insolvabilitate a codebitorului actionat în cadrul regresului, partea sa este suportatã de toti ceilalti codebitori solidari, inclusiv codebitorul plãtitor, în proportie cu partea ce revine fiecãruia din ei.
(2)Atunci când creditorul a renuntat la solidaritate în privinta unuia dintre codebitorii solidari, acel codebitor nu poate, invocând aceastã renuntare împotriva codebitorului plãtitor, sã fie exonerat, fie chiar în proportie cu partea care îi revenea din obligatie, sã suporte insolvabilitatea unui alt codebitor solidar.
(3)Cu toate acestea, dacã din modul în care s-a fãcut renuntarea la solidaritate rezultã neîndoielnic vointa creditorului de a-l libera pe codebitorul respectiv de orice obligatie decurgând din existenta solidaritãtii, inclusiv în raporturile cu ceilalti codebitori, partea din obligatie aferentã codebitorului insolvabil va fi suportatã de însusi creditorul.

Regresul codebitorului plãtitor pentru totalitatea creantei
Art.1198 � Ori de câte ori caracterul solidar al obligatiei, recunoscut de lege ori prin act juridic, se naste fãrã a profita în vreun fel, direct ori indirect, unuia dintre codebitori, acesta, în cazul în care executã obligatia, se subrogã în drepturile creditorului plãtit, putându-se regresa pentru totalitatea creantei si beneficiind de toate drepturile si garantiile acesteia.

#PAGEBREAK#TITLUL V

Transmisiunea si transformarea obligatiilor


CAPITOLUL I

Cesiunea de creantã


Sectiunea 1

Dispozitii comune

Notiune
Art.1199 - (1) Dacã din lege sau natura obligatiei nu rezultã contrariul, creditorul poate sã transmitã dreptul sãu de creantã fãrã consimtãmântul debitorului.
(2)Transmiterea creantei are loc pe data încheierii contractului, dacã nu se prevede altfel.

Clauza de inalienabilitate
Art.1200 � (1) Interdictia cesionãrii creantei este opozabilã cesionarului numai dacã este expres mentionatã în înscrisul constatator al creantei.
(2)Dispozitiile legale privind clauza de inalienabilitate se aplicã în mod corespunzãtor.

Predarea titlului constatator al creantei
Art.1201 � (1) Cedentul este obligat sã remitã cesionarului titlul constatator al creantei aflat în posesiunea sa, precum si orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis.
(2)În caz de cesiune partialã a creantei, cesionarul are dreptul la o copie legalizatã a titlului constatator al creantei, precum si la mentionarea cesiunii, cu semnãtura pãrtilor, pe înscrisul original. Dacã cesionarul dobândeste si restul creantei, devin aplicabile dispozitiile alin.(1).

Felurile cesiunii
Art.1202 � (1) Cesiunea poate fi cu titlu oneros ori cu titlu gratuit.
(2)Dispozitiile prezentei sectiuni se completeazã, în mod corespunzãtor, cu cele din materia contractului de donatie în cazul cesiunii cu titlu gratuit.
(3)Dacã cesiunea este cu titlu oneros, dispozitiile sectiunii de fatã se completeazã, în mod corespunzãtor, cu cele din materia contractului de vânzare-cumpãrare sau, dupã caz, cu cele care reglementeazã orice altã operatiune juridicã în cadrul cãreia pãrtile au convenit sã se execute prestatia constând în transmiterea unei creante.

Efectele cesiunii între cedent si cesionar. Întinderea transmisiunii creantei
Art.1203 � (1) În toate cazurile, dacã nu s-a convenit expres asupra unei cesiuni partiale, cesionarul devine titular al creantei pentru totalitatea ei.
(2)O datã cu dreptul de creantã, cesionarul dobândeste, prin efectul cesiunii si în lipsa oricãrei stipulatii exprese în acest sens, toate drepturile, accesoriile si garantiile de orice naturã ale creantei cesionate.
(3)Dacã nu s-a convenit altfel, dobânzile si orice alte venituri aferente creantei, devenite scadente, dar nepercepute încã de cedent, revin cesionarului, cu începere de la data cesiunii.

Efectele cesiunii fatã de terti
Art.1204 � (1) Cesiunea devine opozabilã fatã de debitorul cedat, precum si fatã de ceilalti terti, prin acceptarea cesiunii de cãtre debitorul cedat printr-un înscris având datã certã, prin notificarea cesiunii fãcutã, prin executor judecãtoresc, debitorului cedat sau, dupã caz, prin comunicarea încheierii pronuntate pentru înscrierea în cartea funciarã a ipotecii ce garanteazã creanta cesionatã.
(2)Între cesionarii succesivi ai aceleiasi creante, dreptul de a cere plata de la debitorul cedat revine aceluia care a îndeplinit cel dintâi una dintre formalitãtile prevãzute la alin.(1).
(3)Dacã creanta este garantatã, opozabilitatea cesiunii trebuie asiguratã, separat, fatã de garanti.
(4)Plata fãcutã cedentului înainte ca cesiunea sã devinã opozabilã îl libereazã pe debitorul cedat, cesionarul pãstrând, în acest caz, dreptul de regres împotriva cedentului.

Raporturile dintre cesionar si debitorul cedat
Art.1205 � (1) În afara exceptiilor, apãrãrilor si a cauzelor de stingere a obligatiei pe care le poate invoca direct fatã de cesionar, debitorul cedat are dreptul de a opune cesionarului pe acelea pe care le putea formula fatã de cedent, dacã sunt întemeiate pe cauze anterioare datei când cesiunea a devenit opozabilã.
(2)Cu toate acestea, dacã cesiunea a devenit opozabilã prin acceptare, debitorul cedat nu mai poate opune fatã de cesionar compensatia ce putea fi invocatã în raporturile cu cedentul.

Obligatia de garantie
Art.1206 � (1) Dacã cesiunea este cu titlu oneros, cedentul are, de drept, obligatia de garantie fatã de cesionar.
(2)Astfel, cedentul garanteazã existenta creantei în raport cu data cesiunii, fãrã a rãspunde si de solvabilitatea debitorului cedat. Dacã cedentul s-a obligat expres sã garanteze pentru solvabilitatea debitorului cedat se prezumã, în lipsa unei stipulatii contrare, cã s-a avut în vedere numai solvabilitatea de la data cesiunii.
(3)Rãspunderea pentru solvabilitatea debitorului cedat se întinde pânã la concurenta pretului cesiunii, la care se adaugã cheltuielile suportate de cesionar în legãturã cu cesiunea.
(4)De asemenea, dacã cedentul cunostea, la data cesiunii, starea de insolvabilitate a debitorului cedat, sunt aplicabile, în mod corespunzãtor dispozitiile legale privind rãspunderea vânzãtorului de rea-credintã pentru viciile ascunse ale bunului vândut.

Rãspunderea cedentului pentru evictiune
Art.1207 � (1) În toate cazurile, cedentul rãspunde dacã, prin fapta sa proprie, singurã ori asociatã cu fapta unei alte persoane, cesionarul nu dobândeste creanta în patrimoniul sãu ori nu poate sã o facã opozabilã tertilor.
(2)Într-un asemenea caz, întinderea rãspunderii cedentului se determinã potrivit dispozitiilor art.1206 alin.(4).

Sectiunea a 2-a

Cesiunea titlurilor de credit

Dispozitie generalã
Art.1208 � Creantele încorporate în titluri nominative, la ordin ori la purtãtor nu se pot transmite prin simplul acord de vointã al pãrtilor.

Modalitãti de transmitere
Art.1209 � (1) În cazul titlurilor nominative, cesiunea se mentioneazã atât pe înscrisul respectiv, cât si în registrul tinut pentru evidenta acestora.
(2)Pentru transmiterea titlurilor la ordin, este necesar girul, efectuat potrivit dispozitiilor aplicabile în materia cambiilor.
(3)Creanta încorporatã într-un titlu la purtãtor se transmite numai prin intrarea cesionarului, pe cale legitimã, în posesiunea titlului.

Alte dispozitii
Art.1210 � (1) Subscriitorul nu poate opune posesorului decât exceptiile privitoare la validitatea titlului, cele care reies din cuprinsul sãu, precum si cele care sunt personale posesorului.
(2)Dispozitiile alin.(1) nu pot fi invocate de posesorul care a dobândit titlul în frauda subscriitorului.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Subrogatia
Felurile subrogatiei
Art.1211 � (1) Oricine plãteste în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fãrã a putea însã dobândi mai multe drepturi decât acesta.
(2)Subrogatia este conventionalã sau legalã.
(3)Subrogatia conventionalã poate fi consimtitã de debitor sau de creditor; ea trebuie sã fie expresã si constatatã în scris sub sanctiunea nulitãtii absolute.
Subrogatia consimtitã de creditor
Art.1212 � (1) Subrogatia este consimtitã de creditor, atunci când, primind plata de la un tert, îi transmite acestuia, la momentul plãtii, toate drepturile pe care le avea împotriva debitorului.
(2)Consimtãmântul debitorului nu este cerut pentru validitatea subrogatiei. Subrogatia consimtitã de debitor
Art.1213 � (1) Subrogatia este consimtitã de debitor atunci când acesta se împrumutã spre a-si plãti datoria si, pe aceastã cale, transmite împrumutãtorului drepturile creditorului fatã de care avea datoria respectivã.
(2)Subrogatia este valabilã numai dacã actul de împrumut si chitanta de platã a datoriei au datã certã, în actul de împrumut se declarã cã suma a fost împrumutatã spre a se plãti datoria, iar în chitantã se mentioneazã cã plata a fost fãcutã cu banii împrumutati de noul creditor.
(3)Subrogatia consimtitã de debitor are loc fãrã consimtãmântul creditorului initial. Subrogatia legalã
Art.1214 � În afarã de alte cazuri prevãzute de lege, subrogatia se produce prin efectul legii:

a) în folosul creditorului, chiar chirografar, care plãteste unui creditor care are un drept de preferintã, potrivit legii;

b) în folosul dobânditorului unui bun care îl plãteste pe titularul creantei însotite de o garantie asupra bunului respectiv;

c) în folosul celui care, fiind obligat împreunã cu altii sau pentru altii, are interes sã stingã datoria;

d) în folosul mostenitorului care plãteste din bunurile sale datoriile succesiunii, cu exceptia cazului acceptãrii fortate a mostenirii.
Efectele subrogatiei
Art.1215 � (1) Subrogatia îsi produce efectele din momentul plãtii pe care tertul o face în folosul creditorului.
(2)Subrogatia are efect împotriva debitorului principal si a tertilor care au garantat obligatia; acestia din urmã pot însã opune mijloacele de apãrare pe care le aveau contra creditorului initial.

Subrogatia partialã
Art.1216 � Când plata este partialã, tertul subrogat si creditorul initial pot cere deopotrivã executarea obligatiei debitorului proportional cu creanta fiecãruia.




#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Transformarea obligatiilor (Novatia)

Principii generale
Art.1217 � (1) Creditorul si debitorul pot sã convinã asupra oricãror modificãri în privinta raportului obligational, indiferent de izvorul sãu, cu conditia de a nu aduce atingere normelor de ordine publicã si bunelor moravuri.
(2)În acest scop, pot fi înlocuite pãrtile ori una dintre pãrtile raportului obligational, obiectul, termenele, conditiile si orice alte elemente ale acestuia.

Înlocuirea debitorului în raportul obligational

(Novatia prin schimbare de debitor)
Art.1218 - (1) Atunci când creditorul consimte la înlocuirea debitorului initial cu un altul, primul, chiar dacã a fost exonerat de creditor, rãmâne obligat dacã noul debitor era insolvabil la data înlocuirii sale, iar creditorul nu cunostea acest lucru, precum si atunci când creditorul si-a rezervat în mod expres acest drept pentru cazul insolvabilitãtii noului debitor.
(2)Chiar si atunci când actul prin care se modificã raportul obligational stipuleazã ori presupune stingerea obligatiei initiale, accesoriile si garantiile acesteia subzistã dacã actul nu contine o renuntare expresã în acest sens.
(3)Ori de câte ori, modificarea corespunde, potrivit vointei reale a pãrtilor, unei modalitãti de nastere, transmitere ori stingere a obligatiilor se vor aplica, în mod corespunzãtor, dispozitiile legale care o reglementeazã.

#PAGEBREAK#TITLUL VI

Stingerea obligatiilor


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Moduri de stingere a obligatiilor
Art.1219 � Obligatiile se sting prin platã, compensatie, confuziune, dare în platã, remitere de datorie, imposibilitate fortuitã de executare, precum si prin alte moduri prevãzute de lege.

CAPITOLUL II

Plata


Sectiunea 1

Dispozitii generale

§1. Obiectul plãtii

Plata
Art.1220 � (1) Obligatia se stinge prin platã atunci când prestatia datoratã este executatã de bunãvoie.
(2)Chiar dacã a fost prevãzutã în contract si este executatã de bunãvoie, prestatia este supusã restituirii ori de câte ori, nefiind îndeplinite conditiile cerute de lege, potrivit izvorului obligatiei, pentru nasterea sa valabilã, se constatã inexistenta obligatiei.

Obligatia de a da bunuri de gen
Art.1221 � Dacã obligatia are ca obiect bunuri de gen, debitorul are dreptul sa aleagã lucrurile ce vor fi predate; el nu este, însã, liberat decât prin predarea unor bunuri de calitate cel putin medie.

Obligatia de a da bunuri individual determinate
Art.1222 � Dacã obligatia are ca obiect un bun individual determinat, debitorul este liberat prin predarea bunului în starea în care se gãseste la predare, cu exceptia cazului în care lui ori persoanelor pentru care este tinut, potrivit legii, sã rãspundã, le sunt imputabile vicii survenite înaintea predãrii sau a cazului în care aceste vicii au apãrut dupã ce debitorul a fost pus în întârziere.

Executarea partialã
Art.1223 � Creditorul poate refuza o executare partialã chiar atunci când prestatia ar fi divizibilã prin natura ei.

Executarea întocmai a obligatiei
Art.1224 � (1) Creditorul nu poate fi silit sã primeascã în platã o altã prestatie decât cea datoratã, chiar dacã valoarea prestatiei oferite ar fi mai mare.
(2)Dacã, însã, creditorul primeste o altã prestatie în schimbul celei datorate, obligatia se stinge prin dare în platã.
§ 2. Conditiile plãtii

Plata fãcutã de un incapabil
Art.1225 � Debitorul care a executat prestatia datoratã nu poate cere restituirea invocând incapacitatea sa la data executãrii.

Plata obligatiei de a transmite un drept
Art.1226 � Dacã prestatia datoratã presupune transmiterea proprietãtii sau a unui alt drept, obligatia nu se stinge dacã, la data executãrii, debitorul nu este titularul dreptului sau nu poate dispune de acesta în mod liber.

Plata fãcutã cu bunul altuia
Art.1227 � (1) Atunci când, în executarea obligatiei sale, debitorul predã un bun care nu-i apartine sau de care nu poate dispune, el poate cere creditorului restituirea bunului predat.
(2)Cu toate acestea, dacã prestatia, executatã cu nerespectarea conditiilor prevãzute la alin.(1), se referã la sume de bani ori la alte bunuri consumptibile, debitorul nu poate cere restituirea acestora de la creditorul care le-a consumat cu bunã-credintã.

Plata fãcutã unui incapabil
Art.1228 � Plata fãcutã unui incapabil nu îl libereazã pe debitor decât dacã profitã creditorului.

Executarea obligatiilor de cãtre un tert
Art.1229 � (1) Creditorul nu poate refuza plata fãcutã de un tert, afarã numai dacã natura obligatiei sau conventia pãrtilor impune ca obligatia sã fie executatã numai de debitor.
(2)Plata fãcutã de un tert stinge obligatia dacã este fãcutã pe seama debitorului; tertul nu se subrogã în drepturile creditorului plãtit decât în cazurile si conditiile prevãzute de lege.
(3)Dispozitiile prezentei sectiuni privind conditiile plãtii sunt aplicabile în mod corespunzãtor si tertului plãtitor.
(4)Creditorul este dator sã refuze plata oferitã de tert, dacã debitorul l-a încunostintat în prealabil cã se opune la aceasta, cu exceptia cazului în care un asemenea refuz l-ar prejudicia pe creditor.

Destinatarul plãtii
Art.1230 � Plata trebuie fãcutã creditorului, reprezentantului sãu, legal sau conventional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instantã sã o primeascã.

Plata fãcutã unui incapabil
Art.1231 � În cazul în care plata este fãcutã unui creditor incapabil, obligatia se stinge numai în mãsura folosului pe care creditorul l-a tras din plata astfel efectuatã.

Plata fãcutã unui tert
Art.1232 � Plata fãcutã unei alte persoane decât cele mentionate la art.1231 este totusi valabilã în urmãtoarele cazuri:

a) dacã este ratificatã de creditor;

b) dacã cel care a primit plata devine ulterior titularul creantei;

c) dacã a fost fãcutã, cu bunã-credintã, celui care a pretins plata aflându-se în posesiunea înscrisului constatator al creantei sau prezentând debitorului o chitantã liberatorie de platã semnatã de creditor.
(2)Plata fãcutã în alte conditii decât cele mentionate la art.1231 si 1232 alin.(1) stinge obligatia, însã numai în proportia folosului obtinut de creditor dintr-o platã astfel efectuatã.
(3)Creditorul aparent este tinut sã restituie adevãratului creditor plata primitã.

Plata fãcutã unui creditor oprit sã primeascã
Art.1233 � Plata fãcutã cu nesocotirea unui sechestru, popriri ori a unei opozitii formulate, în conditiile legii, pentru a opri efectuarea plãtii de cãtre debitor nu îi împiedicã pe creditorii care au obtinut adoptarea unei astfel de mãsuri sã cearã din nou plata; în acest caz, debitorului îi rãmâne regresul împotriva creditorului care a primit plata neregulat fãcutã.

Locul plãtii
Art.1234 � (1) În lipsa unei stipulatii contrare ori dacã locul plãtii nu se poate stabili potrivit naturii prestatiei ori obiceiului:

a) obligatiile bãnesti trebuie executate la domiciliul sau, dupã caz, sediul creditorului de la data plãtii;

b) obligatia de a preda un lucru individual determinat trebuie executatã în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului;

c) celelalte obligatii se executã la domiciliul sau, dupã caz, sediul debitorului la data încheierii contractului.
(2)Cu conditia de a-l notifica în prealabil pe creditor, debitorul poate solicita ca obligatia sã fie executatã la domiciliul sau, dupã caz, sediul sãu dacã schimbarea domiciliului creditorului face obligatia substantial mai oneroasã.

Data plãtii
Art.1235 � (1) În lipsa unui termen stipulat de pãrti obligatia trebuie executatã de îndatã.
(2)Cu toate acestea, instanta poate stabili un termen în cazul în care obiceiul, natura prestatiei sau locul unde urmeazã sã se facã plata impune acordarea unui termen.
(3)Debitorul este liber sã execute obligatia chiar înaintea scadentei dacã pãrtile nu au convenit contrariul ori dacã acesta nu rezultã din natura contractului sau din împrejurãrile în care a fost încheiat.
Data plãtii prin virament bancar
Art.1236 � Dacã plata se face prin virament bancar pe baza unui ordin de platã irevocabil, data plãtii este aceea la care banca plãtitoare a debitat contul debitorului cu suma specificatã în ordin.
Cheltuielile plãtii
Art.1237 � Cheltuielile plãtii sunt în sarcina debitorului.§3. Punerea creditorului în întârziere

Punerea creditorului în întârziere
Art.1238 � Creditorul poate fi pus în întârziere atunci când refuza, în mod nejustificat, plata oferitã în mod corespunzãtor sau refuzã sã îndeplineascã actele pregãtitoare fãrã de care debitorul nu-si poate executa obligatia.

Efectele punerii în întârziere a creditorului
Art.1239 � (1) Creditorul aflat în întârziere, preia riscul imposibilitãtii executãrii obligatiei iar debitorul nu este tinut sã restituie fructele culese dupã punerea în întârziere.
(2)Creditorul poate rãspunde pentru prejudiciile cauzate prin întârziere ca si pentru cheltuielile de conservare a bunului datorat.
(3)Punerea în întârziere produce efecte din momentul ofertei de executare, dacã aceasta este ulterior declaratã valabilã prin hotãrâre judecãtoreasca ori este recunoscutã de creditor.

Drepturile debitorului
Art.1240 � Debitorul poate consemna lucrul pe cheltuiala si riscurile creditorului, liberându-se astfel de obligatia sa.

Locul consemnãrii
Art.1241 � Instanta judecãtoreascã va stabili locul consemnãrii; mãrfurile pot fi însã consemnate într-un depozit ori antrepozit, chiar fãrã încuviintarea instantei judecãtoresti.

Vânzarea publicã
Art.1242 � (1) Dacã natura lucrului sau a afacerii fac imposibilã consemnarea, dacã lucrul este perisabil sau dacã depozitarea lui necesitã costuri de întretinere ori cheltuieli considerabile, debitorul poate porni vânzarea publicã a bunului si poate consemna pretul, notificând în prealabil creditorului si primind încuviintarea instantei judecãtoresti.
(2)Dacã lucrul este cotat la bursã, dacã are un pret curent sau are o valoare prea micã fata de cheltuielile unei vânzãri publice, instanta poate încuviinta vânzarea lucrului fãrã notificarea creditorului.

Retragerea lucrului consemnat
Art.1243 � Debitorul are dreptul sã retragã lucrul consemnat, cât timp creditorul nu a declarat cã acceptã consemnarea sau când consemnarea nu a avut ca efect stingerea unui gaj. Creanta renaste cu toate accesoriile sale din momentul retragerii lucrului.

Sectiunea a 2-a

Dovada plãtii

Dreptul de a cere chitantã liberatorie
Art.1244 � (1) Debitorul are dreptul sã cearã, cu ocazia efectuãrii plãtii, o chitantã liberatorie din partea creditorului, iar, dacã are un interes legitim, întocmirea ei în formã autenticã.
(2)Cheltuielile întocmirii chitantei sunt în sarcina debitorului.
(3)Dacã creditorul refuzã, în mod nejustificat, sã elibereze chitanta, debitorul are dreptul sã suspende plata.

Prezumtia executãrii prestatiei accesorii
Art.1245 � Chitanta în care se consemneazã primirea prestatiei principale face sã se prezume, pânã la proba contrarie, executarea prestatiilor accesorii.

Prezumtia executãrii obligatiilor succesive
Art.1246 � Chitanta datã pentru primirea uneia dintre prestatiile periodice care fac obiectul obligatiei, face sã se prezume, pânã la proba contrarie, executarea prestatiilor anterior devenite scadente.

Remiterea înscrisului original al creantei
Art.1247 � (1) Remiterea voluntarã a înscrisului original constatator al creantei, fãcutã de creditor cãtre debitor, unul din codebitori sau fideiusor, naste prezumtia stingerii obligatiei prin platã. Proba contrarie revine celui interesat sã dovedeascã stingerea obligatiei pe altã cale.
(2)Dacã înscrisul original remis voluntar este întocmit în formã autenticã, creditorul are dreptul sã probeze cã obligatia nu a fost stinsã.
(3)Se prezumã, pânã la proba contrarie, cã intrarea persoanelor mentionate la alin.(1) în posesiunea înscrisului original al creantei s-a fãcut printr-o remitere voluntarã din partea creditorului.

Plata prin virament bancar
Art.1248 � (1) Dacã plata se face prin virament bancar, ordinul de platã irevocabil semnat de debitor si vizat de banca plãtitoare prezumã efectuarea plãtii, pânã la proba contrarie a fraudei ce ar fi sãvârsitã de aceastã bancã.
(2)Debitorul are oricând dreptul sã solicite bãncii creditorului o confirmare, în scris, a efectuãrii plãtii prin virament. Aceastã confirmare prezumã absolut plata.

Sectiunea a 3-a

Imputatia plãtii

Imputatia plãtii fãcutã de debitor
Art.1249 � (1) Dacã debitorul are, fatã de acelasi creditor, mai multe datorii al cãror obiect îl constituie bunuri fungibile, iar plata fãcutã nu le poate stinge în totalitate, el are dreptul sã arate, în scris, pe care din aceste datorii întelege sã o stingã prin platã.
(2)În cazul plãtii efectuate prin virament bancar, debitorul face imputatia prin mentiunile corespunzãtoare consemnate de el pe ordinul de platã.
(3)Atunci când el este cel care face imputatia, debitorul nu poate sã stingã nici o datorie în privinta capitalului acesteia decât dacã plata efectuatã îl acoperã în totalitate.
(4)Dacã debitorul nu îsi exercitã dreptul de optiune pânã cel mai târziu la momentul plãtii, imputatia revine creditorului.

Imputatia fãcutã de creditor
Art.1250 � (1) Creditorul face imputatia mentionând pe chitantã acea datorie pe care o considerã stinsã în urma plãtii efectuate de debitor.
(2)Atunci când se face prin virament bancar, plata poate fi imputatã de creditor printr-o comunicare scrisã expediatã debitorului în termen de cel mult 10 zile de la data creditãrii contului creditorului.

Imputatia fãcutã cu rea credintã
Art.1251 � În cazul în care creditorul face imputatia cu rea-credintã, devin aplicabile dispozitiile privitoare la imputatia fãcutã de debitor, în acest caz debitorul are, totodatã, dreptul la despãgubiri pentru prejudiciile cauzate.

Ordinea legalã a imputatiei
Art.1252 � (1) Dacã nici una din pãrti nu face imputatia plãtii, vor fi aplicate, în ordine, urmãtoarele reguli :

plata se imputã cu prioritate asupra datoriilor devenite scadente;

se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate;

imputatia se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;

dacã toate datoriile sunt deopotrivã scadente, precum si, în egalã mãsurã, garantate si oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi;

e) în lipsa tuturor criteriilor mentionate la lit.a)-d), imputatia se va face proportional cu valoarea datoriilor.
(2)În toate cazurile, plata se va imputa, mai întâi, asupra cheltuielilor de judecatã si executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor si penalitãtilor, în ordinea cronologicã a scadentei acestora, si, în final, asupra capitalului, cu exceptia cazului când pãrtile nu convin altfel.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Despre darea în platã

Notiune
Art.1253 � Darea în platã este contractul prin care debitorul stinge obligatia, transmitând creditorului un bun în locul prestatiei datorate initial.

Aplicabilitatea dispozitiilor de la vânzare
Art.1254 � Debitorul este tinut de aceleasi garantii ca si vânzãtorul.

CAPITOLUL IV

Compensatia

Notiune
Art.1255 � În cazul în care existã obligatii reciproce, având ca obiect sume de bani sau alte bunuri fungibile, fiecare parte se poate libera invocând compensatia.

Conditiile compensatiei
Art.1256 � (1) Pentru a opera compensatia, obligatiile trebuie sã fie certe, lichide si devenite scadente.
(2)Sunt certe obligatiile recunoscute voluntar, ca existentã si valoare, de cãtre debitor, obligatiile confirmate prin hotãrâri judecãtoresti definitive, precum si obligatiile nãscute din acte juridice atât timp cât existenta lor nu este contestatã în justitie.
(3)Sunt lichide obligatiile având ca obiect o sumã de bani sau ale cãror prestatii sunt evaluate, de lege ori prin vointa pãrtilor, printr-un echivalent bãnesc în considerarea unei eventuale neexecutãri.
(4)Compensatia opereazã chiar dacã ar fi nevoie sã se calculeze, distinct de capital, sumele rezultate din aplicarea dobânzilor si penalitãtilor.

(5) Dacã una din obligatii nu este, în parte, lichidã, dar poate fi usor lichidatã, instanta poate constata compensatia pentru partea care este lichidã.

Cazuri în care este exclusã compensatia
Art.1257 � Chiar dacã datoriile sunt certe, lichide si exigibile, în nici un caz nu poate fi invocatã, spre a fi stinsã prin compensatie, obligatia ce are ca obiect :

restituirea bunului de care proprietarul a fost deposedat în mod nelegitim;

restituirea bunului dat în depozit sau cu titlu de comodat;

un bun insesizabil.

Efectele compensatiei
Art.1258 � (1) Compensatia îsi produce efectele numai dacã este opusã de partea interesatã; ea nu poate fi invocatã din oficiu.
(2)Obligatiile se sting, pânã la concurenta celei mai mici dintre ele, cu efect retroactiv, începând de la data la care sunt îndeplinite toate conditiile prevãzute de lege pentru a opera compensatia.
(3)Oricare dintre pãrti poate renunta la compensatie. Renuntarea trebuie sã fie adusã la cunostinta celeilalte pãrti înainte de a fi îndeplinite conditiile compensatiei.

Termenul de gratie si prescriptia extinctivã
Art.1259 � (1) Compensatia stinge obligatiile si în interiorul termenului de gratie.
(2)Creditorul obligatiei în privinta cãreia s-a împlinit termenul de prescriptie extinctivã nu mai poate opune compensatia chiar dacã dreptul de actiune pentru cealaltã obligatie nu s-ar fi prescris.

Conditii speciale pentru a opera compensatia.
Art.1260 � Dacã obligatiile reciproce urmeazã sã se execute în locuri diferite, nu se poate opune compensatia dacã partea cãreia îi revin cheltuielile transportului la locul plãtii nu le plãteste.

Imputatia plãtii
Art.1261 - Atunci când una dintre pãrti are mai multe datorii susceptibile de a se stinge prin compensatie, se aplicã în mod corespunzãtor dispozitiile în materie de imputatie a plãtii.

Fideiusiunea
Art.1262 � (1) Fideiusorul poate opune în compensatie creanta pe care debitorul principal o dobândeste împotriva creditorului obligatiei garantate.
(2)Debitorul principal nu poate, spre a se libera fatã de creditorul sãu, sã opunã compensatia pentru ceea ce acesta din urmã datoreazã fideiusorului.

Efectele compensatiei fatã de terti
Art.1263 � (1) Compensatia nu poate fi opusã prin prejudicierea drepturilor dobândite de terti.
(2)Astfel, debitorul care, fiind tert poprit, dobândeste o creantã împotriva creditorului popritor, nu poate opune compensatia împotriva acestuia din urmã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL V

Despre confuziune

Notiune
Art.1264 � (1) Atunci când, în cadrul aceluiasi raport obligational, calitãtile de creditor si debitor se întrunesc în aceeasi persoanã, obligatia se stinge prin confuziune.
(2)Confuziunea nu opereazã dacã datoria si creanta se gãsesc în acelasi patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.

Fideiusiunea
Art.1265 � (1) Fideiusorul poate sã invoce confuziunea intervenitã în persoana debitorului principal.

2) Debitorul principal nu se poate libera invocând confuziunea intervenitã în persoana fideiusorului.

Efectele confuziunii fatã de terti
Art.1266 � Confuziunea nu aduce nici o vãtãmare drepturilor dobândite de terti cu privire la creantã anterior stingerii sale pe aceastã cale.

Desfiintarea confuziunii
Art.1267 � Disparitia cauzei care a determinat confuziunea face sã renascã obligatia cu efect retroactiv.

CAPITOLUL VI

Remiterea de datorie

Notiune. Conditii de formã
Art.1268 � (1) Obligatia se stinge în cazul în care, prin acordul de vointã dintre creditor si debitor, cel dintâi renuntã cu titlu gratuit la executarea prestatiei promise.
(2)Sub rezerva dispozitiilor legale care fac sã se prezume liberarea debitorului din remiterea voluntarã a titlului constatator al creantei, remiterea de datorie prin acte între vii trebuie fãcutã în scris, sub sanctiunea nulitãtii absolute.
(3)Remiterea de datorie se poate face si printr-un legat de liberatiune.

Fideiusiunea
Art.1269 � (1) Remiterea de datorie fãcutã debitorului principal libereazã pe fideiusor, ca si pe orice alte persoane tinute pentru el.
(2)Remiterea de datorie consimtitã în favoarea fideiusorului nu libereazã pe debitorul principal.
(3)Dacã remiterea de datorie este convenitã cu unul dintre fideiusori, ceilalti rãmân obligati sã garanteze pentru totalitate, cu includerea pãrtii garantate de acesta, numai dacã au consimtit expres la exonerarea lui.
(4)Prestatia pe care a primit-o creditorul de la un fideiusor pentru a-l exonera de obligatia de garantie se imputã asupra datoriei, profitând, în proportia valorii acelei prestatii, atât debitorului principal, cât si celorlalti fideiusori.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL VII

Imposibilitatea de executare

Conditiile imposibilitãtii de executare
Art.1270 � (1) Obligatia se stinge dacã executarea ei în naturã devine imposibilã ca urmare a unei împrejurãri pentru care debitorul nu este tinut sã rãspundã potrivit legii sau conventiei pãrtilor.
(2)Imposibilitatea de executare nu poate fi invocatã decât în cazul în care este absolutã si intervine dupã nasterea obligatiei. Ea poate fi de naturã materialã sau poate sã rezulte dintr-o dispozitie legalã.
(3)Cu toate acestea, debitorul nu poate invoca o imposibilitate de executare survenitã dupã data punerii sale în întârziere, cu exceptia cazului în care dovedeste cã, din cauza aceleiasi împrejurãri, creditorului nu i-ar fi folosit în nici un fel executarea, la acea datã, a prestatiei datorate.

Pieirea bunului
Art.1271 � Pieirea bunului care face obiectul obligatiei nu îl libereazã pe debitor dacã bunul este de gen, dispozitiile art.1270 alin.(3) fiind aplicabile.

#PAGEBREAK#TITLUL VII

Diferite contracte speciale


CAPITOLUL I

Contractul de vânzare


Sectiunea 1

Despre vânzare în general

§.1 Dispozitii generale

Notiune
Art.1272 � (1) Vânzarea este contractul prin care vânzãtorul se obligã sã transmitã cumpãrãtorului un bun în schimbul unui pret.
(2)Regulile privitoare la vânzare se aplicã în mod corespunzãtor contractelor prin care, în schimbul unui pret, se constituie sau se strãmutã un drept de uzufruct, uz, abitatie, superficie ori servitute sau se cesioneazã un contract ce conferã titularului folosinta unui bun.

Vânzarea afectatã de modalitãti
Art.1273 � Vânzarea poate fi purã si simplã sau poate fi afectatã de termen ori conditie. Ea poate, de asemenea, avea ca obiect douã sau mai multe bunuri alternativ.

Cine poate cumpãra sau vinde
Art.1274 - Pot cumpãra sau vinde toti cei cãrora nu le este interzis prin lege.Incapacitãti de a cumpãra
Art.1275 � Sub sanctiunea anulãrii, nu pot cumpãra, fie chiar prin licitatie publicã, nici direct, nici prin persoane interpuse:

a) mandatarii pentru bunurile pe care sunt însãrcinati sã le vândã, chiar dacã vânzarea s-a fãcut în limitele impuse prin mandat;

b) pãrintii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintã, afarã numai dacã au fost autorizati de justitie.

c) functionarii publici, lichidatorii, administratorii judiciari precum si alte asemenea persoane care ar putea influenta conditiile vânzãrii fãcute prin intermediul lor. În acest caz, nulitatea este absolutã dacã bunul vândut era proprietatea statului, a unei unitãti administrativ teritoriale sau a unei institutii publice.

Incapacitãti de a vinde
Art.1276 � (1) Cei care, potrivit art.1275 alin.(1), nu pot cumpãra, nu pot nici vinde propriile bunuri celor al cãrui patrimoniu îl administreazã sau a cãrui administrare o supravegheazã.
(2)Persoanele cãrora le este interzis sã cumpere ori sã vândã nu pot, în nici un caz, sã cearã anularea vânzãrii.

Incapacitatea dobândirii de drepturi litigioase
Art.1277 � (1) Sub sanctiunea nulitãtii, magistratii, grefierii, executorii judecãtoresti, avocatii, notarii publici nu pot cumpãra drepturi litigioase de competenta instantei judecãtoresti în a cãrei circumscriptie îsi desfãsoarã activitatea.

Bunurile ce pot fi vândute
Art.1278 � Orice bun poate fi vândut în mod liber, dacã înstrãinarea nu este interzisã ori limitatã prin lege sau prin conventie ori testament.

Vânzarea cu pact de rãscumpãrare
Art.1279 � Conventiile prin care vânzãtorul se obligã sã rãscumpere bunul vândut la un anumit pret sunt nule în mãsura în care diferenta dintre pretul plãtit si pretul rãscumpãrãrii depãseste dobânda, la pretul plãtit, calculatã la nivelul maxim stabilit de lege.

Vânzarea cu facultate de dezicere
Art.1280 � (1) Stipulatia prin care o datã cu vânzarea, vânzãtorul îsi rezervã dreptul de a redobândi lucrul vândut este valabilã numai dacã vânzãtorul se obligã sã restituie cumpãrãtorului pretul primit, cheltuielile pentru transportul bunului, cheltuielile necesare, precum si cheltuielile utile, numai în limita sporului de valoare.
(2)Facultatea de dezicere nu poate fi stipulatã pentru un termen mai mare de cinci ani. Dacã s-a stabilit un termen mai mare, acesta se reduce de drept la 5 ani.
(3)Dacã vânzãtorul nu uzeazã de facultatea de dezicere în termenul stabilit, conditia este consideratã a nu se fi îndeplinit, iar dreptul cumpãrãtorului se consolideazã.Exercitarea facultãtii de dezicere
Art.1281 � (1) Efectele vânzãrii cu facultate de dezicere se stabilesc potrivit dispozitiilor privitoare la conditia rezolutorie, care se aplicã în mod corespunzãtor. Cu toate acestea, vânzãtorul este tinut de locatiunile încheiate de cumpãrãtor înaintea exercitãrii facultãtii de dezicere, dacã au fost supuse formalitãtilor de publicitate, dar nu mai mult de trei ani din momentul exercitãrii dreptului.
(2)Vânzãtorul care doreste sã uzeze de facultatea de dezicere trebuie sã notifice pe cumpãrãtor dacã vânzarea este supusã formalitãtilor de opozabilitate, precum si pe orice alt subdobânditor fatã de care doreste sã-si exercite dreptul sãu.
(3)În termen de o lunã de la data notificãrii, vânzãtorul trebuie sã consemneze sumele arãtate la art.1279 alin.(1) la dispozitia cumpãrãtorului sau, dupã caz, a tertului subdobânditor, sub sanctiunea decãderii din dreptul de a exercita facultatea de dezicere.

Vânzarea unui bun viitor
Art.1282 � (1) Dacã obiectul vânzãrii îl constituie un bun viitor, proprietatea se dobândeste în momentul în care bunul s-a realizat.
(2)Dacã bunul nu se realizeazã, contractul nu produce nici un efect. Cu toate acestea, cumpãrãtorul care si-a asumat riscul nerealizãrii rãmâne obligat la plata pretului, afarã de cazul în care nerealizarea se datoreazã culpei vânzãtorului, situatie în care acesta este tinut si la daune interese.

Vânzarea bunului pierit în întregime sau în parte
Art.1283 � Dacã în momentul vânzãrii unui bun individual determinat acesta pierise în întregime, vânzarea este nulã. Dacã însã bunul pierise numai în parte, cumpãrãtorul care, în momentul vânzãrii, nu cunostea acest lucru are alegerea fie de a cere rezolutiunea vânzãrii, fie de a pretinde reducerea corespunzãtoare a pretului.

Conditiile pretului
Art.1284 � (1) Pretul vânzãrii poate consta într-o sumã de bani sau în orice alte bunuri care, potrivit intentiei pãrtilor, sunt asimilate banilor.
(2)Pretul trebuie sã fie serios si determinat.

Pretul determinabil
Art.1285 � Vânzarea fãcutã pe un pret nedeterminat în contract este valabilã dacã pãrtile au convenit asupra unui alt mod de a-l determina ulterior, fãrã ca pentru aceasta sã fie necesar un nou acord de vointã al pãrtilor.

Determinarea pretului de cãtre un tert
Art.1286 � (1) Determinarea pretului poate fi fãcutã de una sau mai multe persoane desemnate de pãrti.
(2)Dacã persoanele astfel desemnate nu determinã pretul, contractul este desfiintat, afarã de cazul în care pãrtile convin un alt mod de determinare a pretului.

Alte modalitãti de determinare a pretului
Art.1287 � Când pretul se stabileste dupã greutate, dacã nu existã alt obicei, nu se tine seama de greutatea ambalajului.

Lipsa determinãrii exprese a pretului
Art.1288 � (1) Când contractul are ca obiect bunuri pe care vânzãtorul le vinde în mod obisnuit iar pãrtile nu au determinat pretul si nici nu au convenit modalitatea de determinare a acestuia, iar pretul nu este stabilit prin act al autoritãtii publice sau prin acte ori regulamente interne ale vânzãtorului, pãrtile sunt prezumate a fi avut în vedere pretul practicat în mod obisnuit de vânzãtor.
(2)Vânzarea unei mãrfi, care are un pret de bursã sau de piatã este, în lipsã de stipulatie contrarã, presupusã a se fi fãcut potrivit pretului mediu stabilit dupã lista bursei sau mercurialele locului din ziua în care contractul a fost încheiat; Dacã aceastã zi a fost nelucrãtoare, se va tine seama de ziua precedentã.

Pretul fictiv si pretul derizoriu
Art.1289 � Vânzarea este nulã dacã pretul este stabilit fãrã intentia de a fi plãtit vreodatã, sau dacã este într-atât de disproportionat fatã de valoarea bunului, cunoscutã de pãrti la momentul vânzãrii, încât este evident cã pãrtile nu au dorit sã consimtã la o vânzare.

Cheltuielile vânzãrii
Art.1290 � (1) Cheltuielile si taxele vânzãrii sunt în sarcina cumpãrãtorului, în lipsã de stipulatie contrarã.
(2)Mãsurarea, cântãrirea si cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina vânzãtorului, iar cele de ridicare si transport în alt loc decât cel al executãrii, în sarcina cumpãrãtorului, dacã nu s-a convenit altfel.

Cheltuielile predãrii
Art.1291 � (1) În lipsa uzantelor sau a unei stipulatii contrarii, dacã bunul trebuie transportat dintr-un loc în altul, vânzãtorul trebuie sã se ocupe de expediere pe cheltuiala cumpãrãtorului. Vânzãtorul este liberat când predã bunul transportatorului ori expeditorului; cheltuielile de transport sunt în sarcina cumpãrãtorului.
(2)Clauza prin care vânzãtorul ia asupra sa cheltuielile transportului si asigurãrii nu modificã regula de la alin.(1).
§.2 Despre vânzarea cu drept de optiune si promisiunea de vânzare

Vânzarea cu drept de optiune
Art.1292 � În cazul vânzãrii cu drept de optiune contractul se încheie prin exercitarea optiunii de cãtre beneficiarul acesteia, în conditiile convenite.
(2)Declaratia de exercitare a optiunii trebuie încheiatã în forma cerutã pentru valabilitatea contractului si trebuie sã îndeplineascã toate conditiile de validitate ale acestuia.
(3)În toate cazurile, declaratia de exercitare a optiunii trebuie sã aibã datã certã.

Promisiunea de vânzare
Art.1293 � (1) Când una din pãrtile unei promisiuni bilaterale de vânzare refuzã sã încheie contractul promis, cealaltã parte poate cere pronuntarea unei hotãrâri care sã tinã loc de contract, dacã toate celelalte conditii de validitate sunt îndeplinite.
(2)Dreptul la actiune se prescrie în termen 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.
(3)Dispozitiile alin.(1) si (2) se aplicã în mod corespunzãtor în cazul promisiunii unilaterale de vânzare sau, dupã caz, de cumpãrare.

Pretul promisiunii
Art.1294 � În lipsã de stipulatie contrarã, sumele plãtite în temeiul unei promisiuni de vânzare reprezintã un avans din pretul convenit.
§.3 Obligatiile vânzãtorului

I. Dispozitii generale

Interpretarea clauzelor vânzãrii
Art.1295 - Dacã nu se poate stabili întelesul unor clauze esentiale ale vânzãrii, cum ar fi cele privitoare la bunul vândut, la pret, la predarea bunului sau la garantiile datorate de vânzãtor, atunci ele se interpreteazã în favoarea cumpãrãtorului. Regulile privitoare la contractele încheiate cu consumatorii si la contractele de adeziune rãmân aplicabile.

Obligatiile principale ale vânzãtorului
Art.1296 � Vânzãtorul are urmãtoarele obligatii principale:

1) sã transmitã proprietatea bunului;

2) sã predea bunul;

3) sã garanteze pe cumpãrãtor contra evictiunii si pentru viciile bunului.
II. Despre transmiterea proprietãtii

Obligatia de a transmite proprietatea sau dreptul vândut
Art.1297 � (1) Vânzãtorul este obligat sã transmitã cumpãrãtorului proprietatea bunului vândut.
(2)Odatã cu proprietatea, cumpãrãtorul dobândeste toate drepturile si actiunile accesorii ce au apartinut vânzãtorului.

Transmiterea proprietãtii
Art.1298 � Cu exceptia cazurilor prevãzute de lege ori dacã din vointa pãrtilor nu rezultã contrariul, proprietatea se strãmutã de drept cumpãrãtorului din momentul încheierii contractului, chiar dacã bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost plãtit încã.

Opozabilitatea vânzãrii
Art.1299 � În cazurile anume prevãzute de lege, vânzarea nu poate fi opusã tertilor decât dupã îndeplinirea formalitãtilor de publicitate respective.

Strãmutarea proprietãtii imobilelor
Art.1300 � În materie de vânzare de imobile, strãmutarea proprietãtii de la vânzãtor la cumpãrãtor este supusã dispozitiilor de carte funciarã.

Radierea drepturilor stinse
Art.1301 � Vânzãtorul este obligat sã steargã din cartea funciarã, pe cheltuiala sa, drepturile înscrise asupra imobilului vândut, dacã acestea sunt stinse.

Vânzarea bunurilor de gen
Art.1302 - Atunci când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, proprietatea nu se transferã cumpãrãtorului decât dupã individualizarea acestora prin predare, numãrare, cântãrire, mãsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului.

Vânzarea

în bloc a bunurilor
Art.1303 - Dacã însã mai multe bunuri sunt vândute în bloc si pentru un pret unic si global, proprietatea se transmite la cumpãrãtor îndatã ce contractul s-a încheiat, chiar dacã bunurile nu au fost cântãrite, numãrate ori mãsurate.

Vânzarea dupã mostrã sau model
Art.1304 � La vânzarea dupã mostrã sau model, proprietatea se strãmutã la momentul predãrii bunului.Vânzarea pe încercate
Art.1305 � (1) Vânzarea pe încercate se prezumã întotdeauna cã a fost fãcutã sub conditie suspensivã.
(2)Vânzãtorul poate stabili cumpãrãtorului un termen potrivit pentru a se pronunta.
(3)Chiar si atunci când cumpãrãtorul nu a declarat în termen cã bunul este satisfãcãtor, vânzarea, dacã bunul i-a fost predat, se considerã perfectatã.

Vânzarea pe gustate
Art.1306 � Când mãrfurile sunt vândute sub rezerva gustãrii, vânzarea nu se perfecteazã dacã cumpãrãtorul nu a fãcut cunoscut acordul sãu în termenul prevãzut de conventie sau de obiceiul locului.

Vânzarea bunului altuia
Art.1307 � (1) Vânzarea este valabilã chiar dacã vânzãtorul nu este, la momentul încheierii contractului, proprietarul bunului vândut, însã proprietatea se strãmutã cumpãrãtorului numai în momentul în care vânzãtorul dobândeste el însusi proprietatea asupra bunului sau în care proprietarul ratificã vânzarea.
(2)În cazul în care vânzãtorul nu dobândeste proprietatea bunului sau proprietarul nu ratificã vânzarea, cumpãrãtorul poate cere rezolutiunea contractului precum si, dacã este cazul, daune interese.
(3)Dacã un bun proprietate comunã este vândut doar de un coproprietar, cumpãrãtorul poate cere rezolutiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpãrat dacã ar fi stiut cã nu dobândeste proprietatea exclusivã asupra bunului.
(4)Vânzãtorul care a vândut cu rea-credintã bunul altuia, este tinut sã întoarcã cumpãrãtorului care nu a cunoscut la momentul vânzãrii aceasta împrejurare toate cheltuielile fãcute cu bunul, fie ele si voluptuarii.

Rezerva proprietãtii
Art.1308 � Stipulatia prin care vânzãtorul îsi rezervã proprietatea bunului pânã la plata integralã a pretului este valabilã chiar dacã bunul a fost predat. Aceastã stipulatie nu poate fi însã opusã tertilor decât dupã îndeplinirea formalitãtilor de publicitate cerute de lege, dupã natura bunului.
III. Despre predarea bunului

Predarea bunului
Art.1309 � Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispozitia cumpãrãtorului.

Întinderea obligatiei de predare
Art.1310 � (1) Obligatia de a preda bunul se întinde si la accesoriile sale, precum si la tot ce este destinat folosintei sale perpetue.
(2)Vânzãtorul este, de asemenea, obligat sã predea titlurile si documentele privitoare la proprietatea sau folosinta bunului.
(3)În cazul bunurilor de gen, vânzãtorul nu este liberat de obligatia de predare chiar dacã lotul din care fãceau parte bunurile respective a pierit în totalitate, afarã numai dacã lotul era anume arãtat în conventie.

Predarea bunului imobil
Art.1311 � Predarea imobilului se face prin punerea acestuia, liber de orice bunuri ale vânzãtorului, la dispozitia cumpãrãtorului împreunã cu tot ce este necesar, dupã împrejurãri, pentru exercitarea liberã si neîngrãditã a posesiunii.

Predarea bunului mobil
Art.1312 � Predarea bunului mobil se poate face fie prin remiterea materialã fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care permite cumpãrãtorului preluarea în orice moment.

Locul predãrii
Art.1313 � Predarea trebuie sã se facã la locul unde bunul se afla în momentul încheierii contractului, dacã nu s-a convenit altfel.

Starea bunul vândut
Art.1314 � Bunul trebuie sã fie predat în starea în care se afla în momentul vânzãrii.

Dezacord asupra calitãtii
Art.1315 � (1) În cazul în care cumpãrãtorul contestã calitatea sau starea bunului pe care vânzãtorul l-a pus la dispozitie, presedintele judecãtoriei de la locul prevãzut pentru executarea obligatiei de predare, la cererea oricãreia dintre pãrti, va desemna de îndatã un expert în vederea constatãrii.
(2)Prin aceeasi hotãrâre se poate dispune sechestrarea sau depozitarea bunului.
(3)Dacã pãstrarea bunului ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar vânzarea pe cheltuiala proprietarului, în conditiile stabilite de instantã.
(4)Hotãrârea de vânzare va trebui comunicatã, înainte de punerea ei în executare, celeilalte pãrti sau reprezentantului sãu, dacã unul dintre acestia se aflã în localitate; în caz contrar, hotãrârea va fi comunicatã în termen de trei zile de la executarea ei.

Fructele si veniturile bunului vândut
Art.1316 � Dacã nu s-a convenit altfel, fructele sau veniturile se cuvin cumpãrãtorului din ziua dobândirii proprietãtii.

Momentul predãrii
Art.1317 � În lipsa unui termen, cumpãrãtorul poate cere de îndatã predarea bunului. Dacã însã, datoritã unor împrejurãri cunoscute cumpãrãtorului la momentul vânzãrii, predarea bunului nu se poate face decât într-un anumit timp, pãrtile sunt prezumate a fi convenit ca predarea sã aibã loc într-un termen rezonabil, dupã împrejurãri.

Refuzul vânzãtorului de a preda
Art.1318 � (1) Vânzãtorul care a acordat un termen pentru platã nu este obligat sã predea bunul, dacã dupã vânzare, cumpãrãtorul a devenit insolvabil sau a micsorat garantiile acordate vânzãtorului, pânã când acesta nu dã garantii cã va plãti pretul, la termenul stabilit.
(2)Dacã însã vânzãtorul cunostea, la momentul vânzãrii, insolvabilitatea cumpãrãtorului, nu-i mai poate refuza acestuia beneficiul termenului decât daca starea de insolvabilitate s-a agravat în mod substantial.
IV. Despre garantia în caz de evictiune

Conditiile garantiei contra evictiunii
Art.1319 � (1) Chiar dacã prin contract nu s-a stipulat vreo garantie, vânzãtorul este tinut sã apere si sã garanteze pe cumpãrãtor de evictiunea care l-ar lipsi în tot sau în parte de bunul vândut, precum si de sarcinile ce se pretind asupra acestui bun si care nu au fost declarate în momentul vânzãrii.
(2)Garantia contra evictiunii este datoratã si atunci când izvorãste dintr-o cauzã nãscutã ulterior vânzãrii, însã numai dacã ea este imputabilã vânzãtorului.

Exceptia de garantie
Art.1320 � (1) Cel care este tinut de garantie nu poate sã evingã.
(2)Atât actiunea cât si exceptia de garantie sunt indivizibile.

Vânzarea pe riscul cumpãrãtorului
Art.1321 � Vânzãtorul nu este tinut sã restituie pretul atunci când vânzarea se face pe riscul cumpãrãtorului, acesta asumându-si sansele câstigãrii sau pierderii bunului.

Clauzele privitoare la garantie
Art.1322 � Pãrtile pot conveni sã extindã sau sã restrângã obligatia de garantie; ele pot chiar conveni sã-l exonereze pe vânzãtor de orice garantie contra evictiunii.
(2)Cumpãrãtorul pierde dreptul la restituirea pretului dacã, la momentul cumpãrãrii, a cunoscut pericolul evictiunii sau existã o clauzã de nerãspundere pentru evictiune.

Limitele clauzei de nerãspundere pentru evictiune
Art.1323 � (2) Chiar dacã s-a convenit cã vânzãtorul nu va datora nici o garantie, el rãspunde totusi de evictiunea cauzatã ulterior vânzãrii prin faptul sãu personal ori de cea provenitã din cauze pe care, cunoscându-le în momentul vânzãrii, le-a ascuns cumpãrãtorului. Orice stipulatie contrarã este reputatã nescrisã.

Rezolutiunea contractului
Art.1324 � (1) Cumpãrãtorul poate cere rezolutiunea vânzãrii dacã a fost evins de întregul bun sau de o parte însemnatã a acestuia.
(2)Odatã cu rezolutiunea, cumpãrãtorul poate cere restituirea pretului si repararea prejudiciului suferit.Restituirea pretului
Art.1325 � (1) Vânzãtorul este tinut sã înapoieze pretul în întregime chiar dacã, la data evictiunii, valoarea bunului vândut a scãzut sau dacã bunul a suferit deteriorãri însemnate, fie din neglijenta cumpãrãtorului, fie prin fortã majorã.
(2)Dacã, însã, cumpãrãtorul a avut un beneficiu din deteriorãrile fãcute de el, vânzãtorul are dreptul sã scadã din pret o sumã corespunzãtoare acestui beneficiu.
(3)Dacã lucrul vândut are, la data evictiunii, o valoare mai mare, din orice cauzã, vânzãtorul este dator sa plãteascã cumpãrãtorului, pe lângã pretul vânzãrii, sporul de valoare acumulat pânã la data evictiunii.

Întinderea daunelor interese
Art.1326 � (1) Daunele interese datorate de vânzãtor vor cuprinde valoarea fructelor si veniturilor pe care este obligat sã le restitui celui care l-a evins, cheltuielile fãcute cu cererea principalã si cu cea de chemare în garantie, cheltuielile contractului si alte cheltuieli accesorii, precum si toate celelalte pierderi suferite ori beneficii nerealizate de cumpãrãtor.
(2)De asemenea, vânzãtorul este tinut sã întoarcã cumpãrãtorului, sau sã facã sã i se întoarcã de cel ce evinge, toate reparatiile si toate îmbunãtãtirile utile ce ar fi fãcut bunului.

Obligatia de despãgubire în cazul mentinerii contractului
Art.1327 - Dacã în caz de evictiune partialã vânzarea nu este rezolvitã, vânzãtorul va înapoia cumpãrãtorului valoarea pãrtii din care acesta a fost evins, socotitã în proportie cu pretul total al vânzãrii si sub rezerva daunelor interese.

Înlãturarea evictiunii de cãtre cumpãrãtor
Art.1328 - Dacã cumpãrãtorul a înlãturat evictiunea plãtind o sumã de bani sau dând în platã un bun, vânzãtorul se poate libera de urmãrile garantiei întorcându-i suma plãtitã cu dobânzi din ziua plãtii sau valoarea bunului dat în platã precum si, în amândouã cazurile, toate cheltuielile.

Chemarea în judecatã a vânzãtorului
Art.1329 � Cumpãrãtorul chemat în judecatã de o a treia persoanã care pretinde drepturi asupra bunului vândut este obligat sã cheme în cauzã pe vânzãtor. Dacã nu a fãcut-o si a fost condamnat printr-o hotãrâre care a dobândit autoritate de lucru judecat, el pierde dreptul la garantie, în afarã de cazul când dovedeste cã vânzãtorul chiar dacã ar fi luat parte în proces nu ar fi izbutit sã facã sã se respingã cererea.

Persoanele îndreptãtite la garantie
Art.1330 � Actiunea în garantie contra vânzãtorului se transmite, o datã cu bunul, succesorilor cumpãrãtorului, fie cã bunul le-a fost transmis cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
V. Despre garantia pentru viciile bunului vândut

Conditiile garantiei pentru vicii ascunse
Art.1331 � (1) Vânzãtorul garanteazã cumpãrãtorul contra oricãror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuintãrii la care este destinat sau care îi micsoreazã în asemenea mãsurã întrebuintarea sau valoarea încât, dacã le-ar fi cunoscut, cumpãrãtorul nu ar fi cumpãrat sau ar fi dat un pret mai mic.
(2)Este ascuns acel viciu pe care cumpãrãtorul nu îl putea descoperi fãrã cunostinte speciale printr-o verificare normalã.
(3)Garantia este datoratã dacã viciul sau cauza lui exista la data transmiterii proprietãtii.
(4)Vânzãtorul nu datoreazã garantie pentru viciile pe care cumpãrãtorul le cunostea la încheierea contractului.

(5) În vânzãrile silite nu se datoreazã garantie pentru vicii ascunse.

Vânzarea dupã mostrã sau model
Art.1332 � În vânzarea dupã mostrã sau model, vânzãtorul garanteazã cã bunul are calitãtile mostrei sau modelului.

Extinderea rãspunderii pentru vicii
Art.1333 � Fabricantul, distribuitorul, furnizorul si importatorul sunt tinuti de garantia pentru viciile ascunse ale bunului întocmai ca si vânzãtorul.

Clauza de înlãturare a garantiei
Art.1334 � (1) Vânzãtorul este tinut pentru viciile ascunse, chiar dacã nu le-a cunoscut, afarã numai dacã a stipulat cã nu va fi tinut la nici o garantie.
(2)Vânzãtorul nu se poate însã prevala de o asemenea stipulatie dacã a ascuns cumpãrãtorului viciile.

Denuntarea viciilor
Art.1335 � (1) Cumpãrãtorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat sã le aducã la cunostinta vânzãtorului în termenul stabilit prin contract sau, în lipsã, în termen de o lunã, pentru constructii, sau în termen de 15 zile de la data la care le-a descoperit, pentru celelalte bunuri. În caz contrar, la stabilirea despãgubirii ce vânzãtorul datoreazã cumpãrãtorului pentru viciile ascunse, se va tine seama si de paguba pe care vânzãtorul a suferit-o din cauza nedenuntãrii sau denuntãrii cu întârziere a viciilor.
(2)Vânzãtorul care a tãinuit viciul nu poate invoca prevederile articolului de fatã.

Obligatia de pãstrare a bunului
Art.1336 � (1) Cumpãrãtorul care constatã viciile bunului vândut, trebuie sã-l pãstreze în timpul necesar pentru ca vânzãtorul, încunostintat fiind, sã-l poatã verifica.
(2)Cumpãrãtorul poate sã vândã de îndatã bunul, dacã acesta este supus pieirii sau stricãciunii. Cumpãrãtorul este însã obligat sã încunostinteze pe vânzãtor înainte de vânzare dacã îi este cu putintã, iar în caz contrar imediat dupã aceasta.

Efectele garantiei pentru viciile ascunse
Art.1337 � (1) În temeiul obligatiei vânzãtorului la garantia pentru vicii, cumpãrãtorul poate cere:

înlãturarea viciilor de cãtre vânzãtor sau pe cheltuiala acestuia;

înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelasi fel însã lipsit de vicii;

reducerea corespunzãtoare a pretului;

rezolutiunea vânzãrii,
(2)La cererea vânzãtorului, instanta, tinând seama de gravitatea viciilor si de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum si de alte împrejurãri, poate dispune o altã mãsurã prevãzutã la alineatul 1, decât cea solicitatã de cumpãrãtor.

Efectele garantiei în cazul viciilor care nu afecteazã toate bunurile vândute
Art.1338 � (1) Dacã numai unele dintre bunurile vândute sunt afectate de vicii si acestea pot fi separate de celelalte, fãrã pagubã pentru cumpãrãtor, iar instanta. În conditiile art.1337 dispune rezolutiunea, contractul va fi desfiintat numai în parte.
(2)Rezolutiunea contractului, în ceea ce priveste bunul principal, atrage rezolutiunea lui si în privinta bunului accesoriu.

Întinderea garantiei
Art.1339 � (1) Dacã vânzãtorul cunostea viciile bunului vândut, el este tinut fatã de cumpãrãtor, deosebit de înapoierea pretului primit, la daune-interese.
(2)Dacã vânzãtorul nu cunostea viciile bunului vândut, el nu este tinut fatã de cumpãrãtor decât la înapoierea pretului si a tuturor cheltuielilor fãcute cu prilejul vânzãrii.

Pierderea sau deteriorarea bunului
Art.1340 � Pierderea sau deteriorarea bunului, chiar prin caz fortuit, nu împiedicã pe cumpãrãtor sã exercite actiunile prevãzute de art.1337.

Garantia pentru lipsa calitãtilor convenite
Art.1341 � Dispozitiile privitoare la garantia pentru vicii se aplicã si atunci când bunul vândut nu corespunde calitãtilor avute în vedere de pãrti.
VI. Despre garantia pentru buna functionare

Conditiile garantiei pentru buna functionare
Art.1342 � (1) În afarã de garantia pentru vicii ascunse, vânzãtorul care a garantat pentru un timp determinat buna functionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricãrei defectiuni ivite înãuntrul termenului de garantie sã repare bunul pe cheltuiala sa, iar dacã aceasta nu este cu putintã ori dacã durata cât bunul a fost în reparatie depãseste timpul stabilit prin legea specialã, sã-l înlocuiascã.
(2)Dacã vânzãtorul nu înlocuieste bunul într-un termen scurt potrivit cu împrejurãrile, el este obligat, la cererea cumpãrãtorului, sã-i restituie pretul primit în schimbul înapoierii bunului.

Defectiunea imputabilã cumpãrãtorului
Art.1343 - Garantia nu va fi datoratã dacã vânzãtorul, care a predat cumpãrãtorului instructiuni scrise de folosire, dovedeste cã defectiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit în care cumpãrãtorul a folosit sau pãstrat bunul. Comportamentul cumpãrãtorului se apreciazã si dupã instructiunile sau îndrumãrile comunicate de vânzãtor înainte sau odatã cu predarea bunului.

Comunicarea defectiunii
Art.1344 � (1) Cumpãrãtorul, sub sanctiunea decãderii din dreptul de garantie, trebuie sã comunice defectiunea de îndatã ce a descoperit-o si, în orice caz, înainte de împlinirea termenului de garantie.
(2)Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile în mod corespunzãtor si în cazul în care vânzãtorul a garantat cã bunul vândut va pãstra un timp determinat anumite calitãti.

Prescriptia dreptului la actiunea în garantie
Art.1345 � Dreptul la actiune în garantie pentru buna functionare se prescrie în termen de 3 ani care curge de la data la care cel interesat a avut sau ar fi trebuit sã aibã cunostintã de existenta pagubei, a defectului si a identitãtii vânzãtorului, însã nu mai târziu de împlinirea a 10 ani de la data la care bunul respectiv a fost pus în circulatie.

Extinderea garantiei
Art.1346 � Dispozitiile art.1333 se aplicã în mod corespunzãtor garantiei de bunã functionare.
§ 4. Obligatiile cumpãrãtorului

Plata pretului si primirea bunului
Art.1347 � Cumpãrãtorul este tinut, în principal, sã plãteascã pretul si sã primeascã bunul vândut.

Plata pretului
Art.1348 � (1) Dacã prin vânzare nu s-a stipulat altfel, cumpãrãtorul trebuie sã plãteascã la locul si în momentul în care bunul trebuie predat.
(2)Dacã însã s-a convenit ca pretul sã nu fie plãtit în momentul predãrii bunului, locul plãtii se stabileste potrivit dispozitiilor din materia obligatiilor.

Dobânzi asupra pretului
Art.1349 � Dacã bunul vândut, care produce fructe sau venituri, a fost pus la dispozitia cumpãrãtorului, potrivit legii sau contractului, acesta datoreazã dobânzi asupra pretului din acel moment si pânã la platã, cu exceptia situatiei în care pãrtile au convenit altfel.

Suspendarea plãtii pretului
Art.1350 � (1) Cumpãrãtorul care aflã de existenta unei cauze de evictiune este îndreptãtit sã suspende plata pretului pânã la încetarea tulburãrii sau pânã când vânzãtorul oferã o garantie corespunzãtoare.
(2)Cumpãrãtorul nu poate suspenda plata pretului dacã a cunoscut pericolul evictiunii în momentul încheierii contractului sau dacã în contract s-a prevãzut cã plata se va face chiar în caz de tulburare.

Garantarea creantei pretului
Art.1351 - Pentru garantarea plãtii pretului datorat, vânzãtorul are, în puterea legii, cu privire la bunul vândut, o garantie realã imobiliarã sau mobiliarã, dupã caz.

Sanctiunea neplãtii pretului
Art.1352 - Când cumpãrãtorul nu a plãtit, vânzãtorul este îndreptãtit sã solicite instantei fie rezolutiunea vânzãrii, fie plata pretului si, în ambele situatii, daune interese, dacã este cazul.

Desfiintarea de drept a vânzãrii

bunurilor mobile
Art.1353 � Vânzarea bunurilor mobile se va rezolvi de drept si fãrã somatie în folosul vânzãtorului, dacã, la termenul convenit pentru predarea bunului, cumpãrãtorul nu le-a preluat, chiar dacã pretul a fost plãtit.

Efectele rezolutiunii
Art.1354 - Îndatã ce vânzarea este rezolvitã, cumpãrãtorul este dator sã restituie bunul, liber de orice sarcini sau drepturi ale tertilor, împreunã cu toate fructele culese, iar vânzãtorul este tinut sã restituie pretul primit cu dobânzi socotite de la data predãrii.

Efectele rezolutiunii fatã de terti
Art.1355 � (1) Rezolutiunea vânzãrii unui imobil are efecte fatã de terti în conditiile stabilite de art.668 si urmãtoarele.
(2)Rezolutiunea vânzãrii unui mobil produce efecte fatã de terti atunci când le este opozabilã o garantie realã mobiliarã, potrivit legii sau nu sunt îndeplinite conditiile art.694.


§.5 Dreptul de preemtiune

Conditiile exercitãrii dreptului de preemtiune
Art.1356 � (1) Vânzarea bunului cu privire la care existã un drept de preemtiune legal sau conventional se poate face numai dupã notificarea intentiei de vânzare cãtre titularul acestui drept.
(2)Notificarea va cuprinde numele si prenumele vânzãtorului, descrierea bunului, sarcinile care îl greveazã, termenii si conditiile vânzãrii, precum si locul unde este situat bunul.

Termenul de exercitare a dreptului de preemtiune
Art.1357 � Dreptul de preemtiune poate fi exercitat în cazul vânzãrii de bunuri mobile, în termen de 7 zile, iar în cazul vânzãrii de bunuri imobile, în termen de 30 de zile de la primirea notificãrii.

Cazuri speciale
Art.1358 � În cazul în care proprietarul intentioneazã sã vândã si alte bunuri care nu sunt supuse preemtiunii, dar nu ar putea fi despãrtite de acestea fãrã a-l pãgubi pe vânzãtor, exercitarea dreptului de preemtiune nu se poate face decât dacã preemtorul îsi asumã obligatia de a plãti pretul prevãzut pentru toate bunurile ce urmeazã a fi vândute.

Nerespectarea dreptului de preemtiune
Art.1359 � Contractul încheiat cu scopul sã împiedice exercitarea dreptului de preemtiune este lovit de nulitate absolutã.

Scadenta obligatiei de platã a pretului
Art.1360 � Preemtorul nu poate beneficia de termene de platã a pretului bunului decât dacã acestea sunt prevãzute în notificarea fãcutã de proprietar.

Notarea dreptului de preemtiune asupra unui imobil
Art.1361 � Dreptul de preemtiune care poartã asupra unui imobil se noteazã în cartea funciarã.

Inexistenta dreptului de preemtiune în cadrul executãrii silite
Art.1362 � Dreptul de preemtiune nu se poate exercita în cazul executãrii silite sau dacã vânzarea a fost autorizatã de judecãtorul sindic.

Indivizibilitatea dreptului de preemtiune
Art.1363 � Dreptul de preemtiune este indivizibil si nu poate fi cedat.

Stingerea dreptului de preemtiune nãscut în temeiul unei conventii
Art.1364 � Dacã s-a nãscut în temeiul unei conventii, dreptul de preemtiune se stinge prin moartea preemtorului, afarã numai dacã a fost constituit pe un anume termen. În acest din urmã caz, termenul se reduce la 5 ani, dacã a fost stipulat un termen mai lung.

Sectiunea a 2-a

Despre vânzarea bunurilor imobile

§.1 Despre reguli speciale aplicabile vânzãrii imobilelor

Vânzarea imobilelor fãrã indicarea suprafetei
Art.1365 � (1) Atunci când se vinde un imobil determinat, fãrã indicarea suprafetei, pentru un pret total, nici cumpãrãtorul si nici vânzãtorul nu pot cere rezolutiunea ori modificarea pretului pe motiv cã suprafata este mai micã ori mai mare decât au crezut.
(2)Vânzarea unui imobil determinat, fãrã indicarea suprafetei si pentru un anumit pret pe unitatea de mãsurã, se prezumã a fi încheiatã sub conditia mãsurãrii iar proprietatea nu se strãmutã cumpãrãtorului pânã ce imobilul nu este mãsurat iar pretul, astfel, determinat.

Vânzarea unei suprafete dintr-un teren mai mare
Art.1366 � Atunci când se vinde, cu un anumit pret pe unitatea de mãsurã, o anumitã suprafatã nedeterminatã dintr-un teren mai mare, proprietatea nu se poate strãmuta cumpãrãtorului decât dupã mãsurarea si delimitarea suprafetei vândute.

Vânzarea unui imobil determinat cu indicarea suprafetei
Art.1367 � (1) Dacã în vânzarea unui imobil cu indicarea suprafetei si a pretului pe unitatea de mãsurã, suprafata reala este mai micã decât cea indicatã în contract cumpãrãtorul poate cere vânzãtorului sã-i dea, în completare, o altã suprafatã. În caz contrar, cumpãrãtorul poate cere fie reducerea corespunzãtoare a pretului, fie rezolutiunea dacã, datoritã acestei diferente, bunul nu mai poate fi folosit în scopul pentru care a fost cumpãrat.
(2)Dacã însã suprafata realã se dovedeste a fi mai mare decât cea stipulatã, cumpãrãtorul va avea alegerea fie de a declara rezolutiunea contractului, fie de a plãti un pret mai mare.

Termenul de exercitare a actiunii estimatorii sau în rezolutiune
Art.1368 � Actiunea vânzãtorului pentru suplimentul de pret si aceea a cumpãrãtorului pentru scãderea pretului sau pentru rezolutiunea contractului, trebuie sã fie intentate, sub sanctiunea decãderii, în termen de un an de la încheierea contractului.

Vânzarea a douã fonduri cu arãtarea întinderii fiecãruia
Art.1369 � Când prin acelasi contract s-au vândut douã fonduri cu arãtarea întinderii fiecãruia si pentru un singur pret, dacã întinderea unuia este mai mare, iar a celuilalt mai micã, se va face compensatia între valoarea surplusului si valoarea lipsei, iar actiunea, fie pentru suplimentul de pret, fie pentru scãderea lui, nu are loc decât potrivit regulilor prevãzute la art.1325 - 1327.


§2. Vânzarea terenurilor agricole si forestiere

Vânzarea terenurilor agricole
Art.1370 � (1) Terenurile agricole situate în extravilan pot fi vândute cu respectarea, în ordine, a dreptului de preemtiune al coproprietarilor, vecinilor si arendasilor.
(2)Dreptul de preemtiune se exercitã în conditiile art.1356.
(3)Dacã dreptul este exercitat de cãtre doi sau mai multi preemtori, cererile lor se solutioneazã împreunã de îndatã, iar înscrierea se va face dupã cum urmeazã:

în folosul coproprietarului, dacã vine în concurs cu un vecin sau arendas sau în folosul vecinului, dacã vine în concurs cu un arendas;

în cote pãrti egale dacã vin în concurs mai multi preemtori din aceeasi categorie.

Vânzarea terenurilor forestiere
Art.1371 � (1) Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privatã se pot vinde cu respectarea, în ordine, a dreptului de preemtiune al coproprietarilor, vecinilor sau statului.
(2)Statul, prin organele prevãzute de lege, are drept de preemtiune la vânzarea terenurilor din fondul forestier proprietate privatã limitrofe fondului forestier proprietate publicã a statului, precum si pentru enclavele din acesta.
(3)Dreptul de preemtiune se exercitã în conformitate cu dispozitiile art.1359.

Sectiunea a 4-a

Despre vânzarea mostenirii

Garantia mostenitorului. Situatia bunurilor dobândite prin acrescãmânt
Art.1372 � (1) Persoana care vinde toate drepturile si obligatiile patrimoniale pe care le detine în calitate de mostenitor, fãrã a le indica în detaliu continutul, este tinutã sã garanteze numai pentru existenta si eficacitatea acestei calitãti, iar nu si cu privire la continutul mostenirii, afarã de cazul în care pãrtile au convenit altfel.
(2)Dacã, însã, prin vânzare se aratã cã dreptul asupra mostenirii este incert, vânzãtorul nu va fi tinut de nici o garantie, în lipsã de stipulatie contrarã.
(3)Toate bunurile ce se dobândesc ulterior în virtutea dreptului de acrescãmânt se cuvin cumpãrãtorului, afarã numai dacã s-a stabilit cã nu se vinde decât ceea ce vânzãtorul era îndreptãtit sã primeascã la data vânzãrii.

Drepturile creditorilor succesiunii
Art.1373 - Vânzarea mostenirii nu libereazã pe vânzãtor fatã de creditorii succesiunii, afarã numai dacã acestia au consimtit-o în mod expres ori dacã au primit plata de la cumpãrãtor.

Bunurile de familie
Art.1374 � (1) Înscrisurile sau portretele de familie, decoratiunile sau alte asemenea bunuri, având pentru vânzãtor o valoare afectivã, se prezumã a nu fi cuprinse în mostenirea vândutã.
(2)Dacã aceste bunuri au o însemnatã valoare patrimonialã, vânzãtorul care nu si le-a rezervat expres, datoreazã cumpãrãtorului pretul lor, la data vânzãrii.

Formalitãti de publicitate
Art.1375 � (1) Cumpãrãtorul unei mosteniri nu dobândeste drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în mostenire, decât potrivit regulilor privitoare la cartea funciarã.
(2)El nu poate opune tertelor persoane dobândirea altor drepturi cuprinse în mostenire decât dacã a îndeplinit formalitãtile cerute de lege pentru a face opozabilã dobândirea fiecãruia dintre aceste drepturi.


Sectiunea a 5-a

Alte varietãti de vânzare

§ 1. Vânzarea cu plata pretului în rate

Rezerva proprietãtii si riscurile
Art.1376 � Atunci când o vânzare cu plata pretului în rate este garantatã cu rezerva dreptului de proprietate, cumpãrãtorul dobândeste dreptul de proprietate la data achitãrii ultimei rate din pret; riscul bunului este, însã, în sarcina cumpãrãtorului de la momentul predãrii acestuia.

Plata ratelor de pret
Art.1377 � În lipsa unei întelegeri contrarii, neplata unei singure rate, care nu depãseste o optime din pret, nu dã dreptul la rezolutiunea contractului, iar cumpãrãtorul conservã beneficiul termenului pentru ratele succesive.

Rezolutiunea contractului
Art.1378 � (1) Când contractul este rezolvit pentru neplata pretului, vânzãtorul este tinut sã restituie toate sumele primite, dar este îndreptãtit sã retinã, separat de daunele pricinuite prin stricãciunile aduse bunului, o compensatie echitabilã pentru folosirea acestuia.
(2)Atunci când s-a convenit ca suma încasatã cu titlu de rate sã rãmânã dobândite de vânzãtor, instanta va putea totusi reduce aceastã sumã, aplicându-se în mod corespunzãtor dispozitiile referitoare la reducerea de cãtre instantã a cuantumului clauzei penale.
§2. Vânzarea de drepturi litigioase si retractul litigios

Dreptul litigios
Art.1379 � (1) Dreptul este litigios dacã existã un proces cu privire la existenta sau întinderea dreptului.
(2)Orice drept litigios poate face obiectul unei vânzãri.
(3)Este asimilat dreptului litigios si acel drept cu privire la care la data vânzãrii era evidentã declansarea procesului cu privire la existenta sau întinderea dreptului.

Retractul litigios
Art.1380 � Dupã încheierea vânzãrii dreptului litigios, partea potrivnicã în proces vânzãtorului poate plãti cumpãrãtorului pretul real al vânzãrii, cheltuielile contractului, cheltuielile procesului pânã la data retractului, si dobânzile aferente pretului real de la data achitãrii acestuia, la zi, dobândind dreptul si punând astfel capãt procesului.

Domeniu de aplicare
Art.1381 � Retractul este inadmisibil atunci când:

a) dreptul litigios este cedat ca o parte neesentialã dintr-un ansamblu de bunuri transmis pentru un pret global ori un accesoriu al unui alt drept vândut;

b) vânzarea a fost fãcutã unui creditor drept platã pentru ceea ce îi este în mod real datorat;

c) creanta cedatã s-a nãscut asupra unui debitor profesionist în exercitiul activitãtii sale obisnuite.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Despre schimb

Notiune
Art.1382 � Schimbul este contractul prin care pãrtile denumite copermutanti se obligã reciproc sã strãmute reciproc proprietatea unui bun.

Aplicabilitatea dispozitiilor de la vânzare
Art.1383 � (1) Dispozitiile privitoare la vânzare se aplicã, în mod corespunzãtor si schimbului.
(2)Fiecare dintre pãrti este consideratã vânzãtor în ceea ce priveste bunul pe care-l înstrãineazã si cumpãrãtor, în ceea ce priveste bunul pe care îl dobândeste.

Cheltuielile schimbului
Art.1384 � Pãrtile suportã în mod egal cheltuielile schimbului si toate celelalte cheltuieli accesorii, în lipsã de stipulatie contrarã.

CAPITOLUL III

Contractul de locatiune


Sectiunea 1

Dispozitii generale

§1. Despre cuprinsul contractului

Notiune
Art.1385 � Locatiunea este contractul prin care o parte se obligã sã asigure celeilalte folosinta unui lucru, pentru un anumit timp si în schimbul unui pret convenit, cu titlu de chirie.

Felurile locatiunii
Art.1386 � (1) Locatiunea bunurilor imobile si aceea a bunurilor mobile se numeste închiriere, iar locatiunea bunurilor agricole poartã denumirea de arendare.
(2)Dispozitiile prezentei sectiuni sunt aplicabile, în mod corespunzãtor, închirierii locuintelor si arendãrii, dacã sunt compatibile cu regulile particulare prevãzute pentru aceste contracte.

Bunurile ce pot face obiectul locatiunii
Art.1387 - Toate bunurile, atât mobile cât si imobile, pot face obiectul locatiunii, dacã dintr-o prevedere legalã sau din natura lor nu rezultã contrariul.Pretul locatiunii
Art.1388 � Dispozitiile privitoare la stabilirea pretului vânzãrii sunt aplicabile, prin analogie, si pretului locatiunii.

Încheierea contractului de locatiune
Art.1389 � Contractul de locatiune se considerã încheiat îndatã ce pãrtile au convenit asupra bunului si pretului.Durata maximã a locatiunii
Art.1390 � Locatiunile nu se pot încheia pentru o perioadã mai mare de 30 de ani; orice termen mai lung se va reduce de drept la 30 de ani.

Incapacitãti
Art.1391 � (1) Dispozitiile privitoare la incapacitãti de a vinde si de a cumpãra sunt aplicabile, prin analogie, si locatiunii.
(2)Dacã legea nu dispune altfel, locatiunile încheiate de persoanele care, potrivit legii, nu pot face decât acte de administrare nu vor depãsi cinci ani.

Locatiunea fãrã duratã determinatã
Art.1392 � Dacã în contract pãrtile nu au arãtat durata locatiunii, fãrã a-si fi dorit sã contracteze pe o duratã nedeterminatã, locatiunea, în lipsa obiceiului locului, se considerã încheiatã:

a) pentru un an, în cazul locuintelor nemobilate sau spatii pentru exercitarea unei profesii, întreprinderi sau comert,;

b) pe durata corespunzãtoare intervalului de timp pentru care s-a calculat chiria, dacã este vorba de camere sau de apartamente mobilate;

c) pe durata corespunzãtoare intervalului de timp pentru care s-a calcula chiria, dacã este vorba de bunuri mobile,;

d) pe durata locatiunii imobilului însusi, dacã este vorba de bunuri mobile furnizate de locator pentru închirierea unui imobil urban.
§2. Obligatiile locatorului

Obligatiile principale ale locatorului
Art.1393 � Locatorul este tinut, chiar fãrã vreo stipulatie expresã:

a) sã predea locatarului bunul dat în locatiune;

b) sã mentinã lucrul în bunã stare de folosintã pe toatã durata locatiunii;

c) sã asigure locatarului pasnica folosintã a bunului pe tot timpul locatiunii.

Predarea bunului
Art.1394 � (1) Locatorul este dator sã predea lucrul în bunã stare, împreunã cu toate accesoriile lui.

Sarcina reparatiilor
Art.1395 � (1) Locatorul este obligat sã efectueze toate reparatiile care sunt necesare pentru a întretine lucrul pe toatã durata locatiunii potrivit destinatiei convenite.
(2)Sunt în sarcina locatarului reparatiile locative, a cãror necesitate rezultã din folosinta obisnuitã a bunului.
(3)Dacã, dupã încheierea contractului, se iveste nevoia unor reparatii care sunt în sarcina locatorului, iar acesta din urmã, desi încunostintat, nu începe sã ia de îndatã mãsurile necesare, reparatiile pot fi fãcute de locatar. În acest caz, locatorul este dator sã restituie, în afara sumelor avansate de locatar, dobânzi socotite de la data efectuãrii cheltuielilor.
(4)În caz de urgentã, locatarul poate înstiinta pe locator si dupã începerea reparatiilor, dobânzile la sumele avansate neputând curge decât de la data înstiintãrii.

Asigurarea folosintei
Art.1396 � Locatorul este obligat sã întreprindã tot ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosinta completã si pasnicã a bunului, fiind dator sã se abtinã de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosintã.

Garantia pentru vicii
Art.1397 � Locatorul garanteazã pentru toate viciile lucrului care împiedicã sau micsoreazã folosirea lui, chiar dacã nu le-a cunoscut la încheierea contractului si fãrã a tine seama dacã ele existau dinainte ori au survenit în cursul locatiunii.

Efectele garantiei pentru vicii
Art.1398 � (1) Dacã locatorul nu înlãturã viciile in cel mai scurt termen, locatarul are dreptul la o scãdere proportionalã a chiriei. În cazul în care viciile sunt atât de grave încât, dacã le-ar fi cunoscut, locatarul nu ar fi luat bunul în locatiune, el poate cere rezilierea contractului.
(2)Atunci când aceste vicii aduc vreun prejudiciu locatarului, locatorul poate fi obligat si la daune-interese, în afarã de cazul când dovedeste cã nu le-a cunoscut si cã, potrivit împrejurãrilor, nu era dator sã le cunoascã.

Garantia pentru lipsa calitãtilor convenite
Art.1399 - Dispozitiile privitoare la garantia pentru vicii se aplicã si atunci când bunului dat în locatiune îi lipsesc calitãtile convenite de pãrti.Tulburãrile de fapt
Art.1400 � Locatorul nu este tinut sã-l garanteze pe locatar de tulburarea cauzatã prin fapta unui tert care nu pretinde vreun drept asupra bunului, afarã numai dacã tulburãrile începute înaintea folosirii bunului împiedicã pe locatar sã intre în posesiune.

Tulburãrile de drept
Art.1401 � (1) În lipsa chiar si a unei tulburãri de fapt, dacã un tert pretinde vreun drept sau chiar posesiunea bunului, locatorul este dator sã-l apere pe locatar de tulburare si, dacã locatarul sfârseste prin a fi lipsit în tot sau în parte de folosinta bunului, sã-l despãgubeascã pe acesta de toate prejudiciile suferite.
(2)În caz de tulburare, indiferent de gravitatea acesteia, locatarul poate cere o scãdere proportionalã a pretului, dacã a denuntat-o locatorului, iar dacã tulburarea este atât de gravã încât cunoscând-o, locatarul nu ar fi încheiat contractul, poate cere rezilierea acestuia.
(3)Locatarul care, la încheierea contractului, cunostea cauza de evictiune nu poate primi daune interese.

Chemarea în garantie a locatorului
Art.1402 � (1) Dacã locatarul este chemat în judecatã de un tert care pretinde un drept asupra bunului închiriat si existã riscul pierderii bunului în tot sau în parte ori se pretinde respectarea unei servituti, el are dreptul sã cearã introducerea în proces a locatorului, în conditiile Codului de procedurã civilã.
(2)Locatarul va fi tinut sã îl despãgubeascã pe locator de toate prejudiciile suferite ca urmare a nedenuntãrii tulburãrii. El nu va fi însã tinut la despãgubiri dacã dovedeste cã locatorul nu ar fi avut câstig de cauzã sau cã, având cunostintã de tulburare, nu a actionat.
§3. Obligatiile locatarului

Obligatia de a plãti chiria
Art.1403 � Locatarul este obligat sã plãteascã chiria în cuantumul si la termenul stabilit.

Data plãtii
Art.1404 � (1) În lipsã de stipulatie contrarã, locatarul este obligat sã plãteascã chiria la termenele stabilite potrivit obiceiului locului.
(2)Dacã obiceiul locului nu poate fi stabilit si nu existã stipulatie contrarã, chiria se plãteste dupã cum urmeazã:

în avans pentru toatã durata contractului, dacã aceasta nu depãseste o lunã;

la începutul fiecãrei luni, dacã durata locatiunii este mai mare de o lunã dar mai micã de un an,

la începutul fiecãrui trimestru, dacã durata locatiunii este de cel putin un an.

Obligatii privind folosirea bunului
Art.1405 � (1) Locatarul este obligat sã foloseascã bunul ca un bun proprietar.
(2)De asemenea, el este obligat sã întrebuinteze bunul potrivit destinatiei stabilite prin contract sau, în lipsã, potrivit celei prezumate dupã anumite împrejurãri cum ar fi: natura bunului, destinatia sa anterioarã ori cea potrivit cãreia locatarul îl foloseste.

Schimbarea destinatiei bunului
Art.1406 - Dacã locatarul schimbã destinatia bunului sau dacã îl întrebuinteazã în mod abuziv ori prejudiciabil pentru locator, acesta poate cere daune interese si, dupã caz, rezilierea contractului.

Înstiintarea locatorului despre nevoia de reparatii
Art.1407 � Locatarul este obligat, sub sanctiunea plãtii de daune interese si a suportãrii oricãror alte cheltuieli, sã notifice de îndatã locatorului necesitatea efectuãrii reparatiilor care sunt în sarcina sa.

Reparatiile locative
Art.1408 � În lipsã de stipulatie contrarã, reparatiile de întretinere curentã sunt în sarcina locatarului.

Lipsa de folosintã în caz de reparatii urgente
Art.1409 � (1) Dacã în timpul locatiunii bunul are nevoie de reparatii urgente si care nu pot fi amânate pânã la sfârsitul locatiunii, locatarul va suporta restrângerea necesarã a locatiunii datoratã acestor reparatii.
(2)Dacã, totusi, reparatiile dureazã mai mult de 10 zile, pretul locatiunii va fi scãzut proportional cu timpul si cu partea bunului de care locatarul a fost lipsit.
(3)Dacã reparatiile sunt de asa naturã încât, în timpul executãrii lor, bunul devine impropriu pentru întrebuintarea convenitã, contractul va putea fi reziliat.

Obligatia de a permite examinarea bunului
Art.1410 � Locatarul este obligat sã permitã examinarea bunului de cãtre cei care doresc sã-l cumpere sau, care, la încetarea contractului, doresc sã-l ia în locatiune, fãrã însã ca prin aceasta sã i se cauzeze o stânjenire nejustificatã.
§4. Despre sublocatiune si cesiunea contractului de locatiune

Dreptul de a subcontracta si de a ceda contractul
Art.1411 � (1) Locatarul poate sã încheie o sublocatiune ori chiar sã cedeze locatiunea unei alte persoane dacã aceastã facultate nu i-a fost interzisã în mod expres. Cu toate acestea, dacã bunul este mobil, sublocatiunea ori cesiunea nu este permisã decât cu acordul scris al locatorului.
(2)Atât sublocatiunea, cât si cesiunea locatiunii poate fi totalã sau partialã.

Interdictia sublocatiunii si a cesiunii
Art.1412 � Interdictia de a încheia o sublocatiune include si pe aceea de a ceda locatiunea. Interdictia de a ceda locatiunea nu include pe aceea de a încheia o sublocatiune, afarã numai dacã locatorul dovedeste cã a dorit ca bunul sã fie folosit numai de locatar.

Efectele sublocatiunii. Actiuni împotriva sublocatarului
Art.1413 � (1) În caz de neplatã a chiriei cuvenite în temeiul locatiunii, locatorul îl poate urmãri pe sublocatar pânã la concurenta chiriei pe care acesta din urmã o datoreazã locatarului principal. Plata anticipatã a chiriei pe termen de 6 luni fãcutã locatarului principal nu poate fi opusã locatorului decât dacã dobândise datã certã înainte ca sublocatarul sã afle de introducerea actiunii pentru neplata chiriei datorate în temeiul contractului de locatiune.
(2)Locatorul îsi pãstreazã dreptul prevãzut la alin.(1) atunci când chiria datoratã în temeiul sublocatiunii a fost cesionatã. Dacã, însã, înainte de introducerea actiunii pentru neplata chiriei datorate în temeiul contractului de locatiune, cesiunea chiriei datorate în temeiul sublocatiunii fusese notatã în cartea funciarã sau, în celelalte cazuri, dobândise datã certã, locatorul nu are actiune directã împotriva sublocatarului chiar dacã chiria plãtitã anticipat cesionarului nu ar îndeplini conditiile prevãzute la alin.(1).
(3)Locatorul poate, de asemenea, sã se îndrepte direct împotriva sublocatarului pentru a-l constrânge la executarea contractului de sublocatiune.

Efectele cesiunii locatiunii
Art.1414 � (1) Prin cesiune, cesionarul dobândeste drepturile si este tinut de obligatiile locatiunii, întocmai ca si cedentul.
(2)Cesiunea nu poate fi opusã locatorului decât dacã acesta a aprobat-o în scris. Cedentul va fi în continuare tinut de obligatiile asumate fatã de locator; el va rãspunde solidar cu cesionarul pentru tot ce s-ar datora în temeiul locatiunii, chiar dupã ce bunul a fost remis cesionarului.
§5. Despre tacita relocatiune

Conditii
Art.1415 � (1) Dacã, dupã împlinirea termenului stabilit prin contractul de locatiune, locatarul este lãsat sã rãmânã în posesiune si plãteste în continuare chiria se considerã încheiatã o nouã locatiune, însã în conditiile celei vechi, inclusiv în privinta garantiilor.
(2)Noua locatiune va fi însã pe duratã nedeterminatã, dacã prin lege sau conventia pãrtilor nu se prevede altfel.
§6. Despre înstrãinarea bunului dat în locatiune

Opozabilitatea contractului de locatiune
Art.1416 � (1) Dacã imobilul dat în locatiune este înstrãinat, dreptul locatarului este opozabil dobânditorului în urmãtoarele situatii:

a) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciarã, dacã locatiunea a fost notatã;

b) în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciarã, dacã locatiunea are datã certã;
(2)În cazul în care locatiunea are ca obiect un bun mobil, dreptul locatarului este opozabil:

a) dacã au fost îndeplinite formalitãtile de publicitate, potrivit legii.

b) în celelalte cazuri, dacã, la data înstrãinãrii, bunul se afla în folosinta locatarului.

Încetarea locatiunii în caz de înstrãinare
Art.1417 � (1) Locatiunea înceteazã în cazul în care prin contractul de locatiune s-a prevãzut încetarea pe motiv de înstrãinare.
(2)Locatiunea rãmâne opozabilã dobânditorului, chiar si dupã ce locatarului i s-a notificat înstrãinarea, pentru un termen de douã ori mai mare decât cel cãruia este supusã, potrivit legii sau obiceiului locului, notificarea denuntãrii contractului.
(3)Dobânditorul rãspunde fatã de locatar pentru prejudiciile cauzate de întârzierea în notificarea înstrãinãrii.
(4)Dispozitiile alin.(2) nu sunt aplicabile dacã nu au fost îndeplinite conditiile de opozabilitate prevãzute la art.1429.

Raporturile dintre locatar si dobânditor
Art.1418 � În cazurile prevãzute la art.1416 dobânditorul se subrogã în toate drepturile si obligatiile locatorului care izvorãsc din locatiune.

Efectele garantiilor constituite de locatar
Art.1419 � Când locatarul bunului înstrãinat a dat garantii locatorului pentru îndeplinirea obligatiilor sale, dobânditorul se subrogã în drepturile izvorând din garantie.

Cesiunea si plata anticipatã a chiriei
Art.1420 � Plata anticipatã a chiriei pe termen de 6 luni sau cesiunea acesteia nu poate fi opusã dobânditorului decât dacã, înainte de înstrãinare, fusese notatã în cartea funciarã ori, în celelalte cazuri, dobândise datã certã.
§7. Despre anumite cazuri de încetare a locatiunii

Denuntarea contractului
Art.1421 � (1) Dacã locatiunea a fost fãcutã fãrã determinarea duratei, oricare dintre pãrti poate denunta contractul prin notificare.
(2)Notificarea fãcutã cu nerespectarea termenului stabilit de lege sau, în lipsã, de obiceiul locului, nu produce efecte decât de la împlinirea acelui termen.

Rezilierea locatiunii
Art.1422 � Neexecutarea obligatiilor nãscute din contract dã pãrtii prejudiciate dreptul de a cere rezilierea locatiunii, cu daune-interese dacã este cazul.

Distrugerea bunului
Art.1423 � (1) Dacã bunul este distrus în întregime locatiunea este desfiintatã de drept.
(2)Dacã bunul este distrus numai în parte, locatarul poate opta pentru continuarea locatiunii, cu scãderea proportionalã a chiriei.
(3)Atunci când bunul este doar deteriorat, locatiunea continuã, dispozitiile art.1395 rãmânând aplicabile.
(4)În toate cazurile în care bunul este distrus sau deteriorat dintr-un caz fortuit, locatarul nu are drept la daune interese.

Imposibilitatea fortuitã a folosirii bunului
Art.1424 � Este asimilatã distrugerii bunului imposibilitatea folosirii acestuia potrivit destinatiei convenite.

Moartea locatorului sau a locatarului
Art.1425 � (1) Locatiunea nu înceteazã prin moartea locatorului sau a locatarului.
(2)Cu toate acestea, în cazul locatiunii cu duratã determinatã, mostenitorii locatarului pot denunta contractul în termen de 60 de zile de la data la care au luat cunostintã de moartea locatarului si existenta locatiunii.

Restituirea bunului
Art.1426 � (1) La încetarea locatiunii, locatarul este obligat sã restituie bunul luat în locatiune în starea în care l-a primit, în afarã de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii.
(2)Pânã la proba contrarie, locatarul este prezumat cã a primit bunul în bunã stare de a fi folosit la întrebuintarea pentru care a fost luat în locatiune.
(3)Restituirea bunurilor mobile luate în locatiune se face în locul în care au fost predate.

Rãspunderea locatarului pentru bunul închiriat
Art.1427 � (1) Locatarul rãspunde pentru degradãrile si pierderile petrecute în timpul folosintei sale, afarã de cazul în care dovedeste cã ele nu i se datoreazã.
(2)De asemenea, el rãspunde pentru degradãrile si pierderile ce se datoreazã faptelor membrilor familiei sale sau ale sublocatarilor sãi.

Rãspunderea locatarului în caz de incendiu
Art.1428 � Locatarul rãspunde pentru daunele cauzate imobilului în caz de incendiu, afarã numai dacã dovedeste cã acesta nu i se datoreazã.

Îmbunãtãtirile fãcute de locatar
Art.1429 � (1) Locatorul are dreptul de a pãstra constructiile, plantatiile sau orice îmbunãtãtiri aduse bunului pe durata locatiunii si nu poate fi obligat la despãgubiri decât dacã dreptul locatarului de a le efectua a fost prevãzut în contract.
(2)Dacã lucrãrile au fost efectuate fãrã a fi stipulate în contract, locatorul poate alege sã cearã locatarului aducerea bunului în starea initialã, precum si plata de despãgubiri pentru orice paguba ar fi cauzatã bunului de locatar.
(3)Locatarul nu poate invoca, în nici un caz, dreptul de retentie.

Sectiunea a 2-a

Regulile particulare pentru închirierea locuintelor

Durata închirierii
Art.1430 � Dacã nu s-a stipulat un termen, închirierea unei locuinte se considerã ca fiind fãcutã pe durata în raport cu care se stabileste cuantumul chiriei sau, dacã o asemenea duratã nu este precizatã în contract, potrivit obiceiului locului.

Închirierea fãcutã fãrã determinarea duratei
Art.1431 � Dacã închirierea a fost fãcutã fãrã determinarea duratei si nu s-a convenit altfel, chiriasul poate denunta contractul:

a) pânã la ora 12 a zilei în curs, dacã pretul locatiunii se plãteste cu ziua;

b) cu cel putin trei zile înainte de sfârsitul sãptãmânii, dacã pretul locatiunii se plãteste cu sãptãmâna;

c) cu cel putin o sãptãmânã înainte de sfârsitul lunii, dacã pretul locatiunii se plãteste cu luna sau la douã luni;

d) cu cel putin o lunã înainte de sfârsitul trimestrului, dacã pretul locatiunii se plãteste trimestrial;

e) cu cel putin douã luni înainte de data la care chiriasul doreste sã înceteze contractul, în celelalte cazuri.

Denuntarea închirierii pentru nevoile de locuit ale locatorului
Art.1432 � (1) În toate cazurile, proprietarul nu poate denunta contractul de închiriere pe duratã nedeterminatã decât cu respectarea unui termen de douã luni.
(2)Cu toate acestea, dacã în contractul de închiriere s-a prevãzut cã proprietarul va putea pretinde locuinta pentru nevoile locative proprii sau ale familiei sale, el poate denunta contractul potrivit termenelor prevãzute la art.1431, chiar dacã închirierea este pe duratã determinatã.

Clauze nule
Art.1433 � Este lovitã de nulitate absolutã orice clauzã în temeiul cãreia:

chiriasul este obligat sã încheie o asigurare cu un asigurãtor impus de proprietar;

se impune ca modalitate de platã a chiriei semnarea în avans a unor ordine de plata, a unor cereri de retragere ori a unor cecuri, cambii sau bilete la ordin;

se prevede rãspunderea colectivã a chiriasilor în cazul degradãrii elementelor de constructii si a instalatiilor, obiectelor si dotãrilor aferente pãrtilor comune;

chiriasul se obligã sã recunoascã sau plãteascã în avans, cu titlu de reparatii locative, sume stabilite pe baza estimãrilor fãcute exclusiv de proprietar;

proprietarul este exonerat de obligatiile ce îi revin potrivit prevederilor legale imperative;

proprietarul este îndreptãtit sã diminueze sau sã suprime, fãrã contraprestatie echivalentã, prestatiile la care s-a obligat prin contract.

Vicii care amenintã sãnãtatea ori integritatea corporalã
Art.1434 � (1) Dacã imobilul închiriat, prin structurã sau prin starea sa, constituie o primejdie gravã pentru sãnãtatea celor care lucreazã sau locuiesc în el, chiriasul, chiar dacã a renuntat la acest drept, va putea cere rezilierea contractului de închiriere.
(2)Chiriasul are dreptul si la daune-interese dacã, la încheierea contractului, nu a cunoscut viciile bunului.

Denuntare a contractului în cazul mutãrii chiriasului din localitate
Art.1435 � Chiriasii care, în baza unei dispozitii ori însãrcinãri primite în temeiul unui raport de subordonare, sunt obligati sã se mute din localitatea în care afla locuinta pot denunta contractul de închiriere chiar înainte de împlinirea duratei convenite, notificându-l însã pe proprietar cu respectarea termenelor prevãzute la art.1431. Orice clauzã contrarã este lovitã de nulitate absolutã.

Închirierea bunurilor mobile destinate exploatãrii unei clãdiri
Art.1436 � Închirierea bunurilor mobile destinate sã mobileze o casã, un apartament, un spatiu comercial sau orice altã clãdire, se socoteste fãcutã pe durata pentru care se încheie potrivit obiceiului locului, contractele de închirieri de locuinte, spatii comerciale sau alte clãdiri.

Dreptul de preferintã al chiriasului la închiriere
Art.1437 � (1) La încheierea unui nou contract de închiriere a locuintei, chiriasul are, la conditii egale, drept de preferintã. El nu are, însã, acest drept atunci când nu si-a executat obligatiile nãscute în baza închirierii anterioare.
(2)Dispozitiile referitoare la exercitarea dreptului de preemtiune în materia vânzãrii sunt aplicabile în mod corespunzãtor.

Folosirea pãrtilor si instalatiilor comune ale clãdirii. Drepturi si obligatii
Art.1438 � (1) În clãdirile cu mai multe apartamente, chiriasii au dreptul de a întrebuinta pãrtile si instalatiile de folosintã comunã ale clãdirii potrivit cu destinatia fiecãreia.
(2)Chiriasii sunt obligati sã contribuie la cheltuielile pentru iluminarea, încãlzirea, curãtirea pãrtilor si instalatiilor de folosintã comunã, precum si la orice alte cheltuieli pe care legea le stabileste în sarcina lor.

Rezilierea contractului
Art.1439 � (1) Rezilierea contractului de închiriere poate fi cerutã de partea prejudiciatã prin neexecutarea obligatiilor ce revin celeilalte pãrti.
(2)De asemenea, contractul de închiriere poate fi reziliat la cererea proprietarului si în cazul în care chiriasul sau persoana care locuieste cu el:

încalcã grav ori în repetate rânduri normele de folosire normalã a locuintei sau a pãrtilor comune ori regulile de convietuire socialã, fãcând imposibilã convietuirea;

pricinuieste neajunsuri celor care locuiesc în aceeasi clãdire prin felul necorespunzãtor în care o foloseste.

Evacuarea chiriasilor
Art.1440 � (1) Evacuarea chiriasului se poate face numai în baza unei hotãrâri judecãtoresti irevocabile.
(2)Chiriasul este obligat la plata chiriei prevãzute în contract pânã la data executãrii hotãrârii judecãtoresti prin care s-a dispus evacuarea, precum si la repararea prejudiciilor de orice naturã cauzate proprietarului pânã la eliberarea locuintei.
(3)Asociatia de proprietari va putea cere în justitie rezilierea contractului si evacuarea chiriasului în cazurile prevãzute la art.1439 alin.(2).

Alte persoane care locuiesc împreunã cu chiriasul
Art.1441 � (1) Chiar în lipsa unei stipulatii în acest sens, locuinta poate fi folositã de toti membrii familiei chiriasului, caz în care vor fi tinuti solidar cu acesta, pe durata folosintei exercitate, pentru oricare din obligatiile nãscute din contract.
(2)Încetarea contractului de închiriere, din orice cauzã, precum si hotãrârea judecãtoreascã de evacuare sunt de drept opozabile si se executã împotriva tuturor persoanelor care fac parte din familia chiriasului sau care locuiesc, cu orice titlu, împreunã cu acesta.
(3)Prin familie în sensul prezentului articol se întelege sotul, copiii si pãrintii, indiferent dacã acestia locuiau sau nu împreunã cu chiriasul la data încheierii contractului de închiriere.

Regimul închirierii clãdirilor supuse repartizãrii
Art.1442� În cazul clãdirilor supuse repartizãrii, regimul închirierii prevãzut de legea specialã se întregeste cu prevederile prezentului cod.

Sectiunea a 3-a

Reguli particulare în materia arendãrii

Bunuri ce pot fi arendate
Art.1443 � Pot fi arendate orice bunuri agricole, cum ar fi:

terenurile cu destinatie agricolã, si anume terenuri agricole productive � arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, arbustii fructiferi, plantatiile de hamei si duzi �, pãsunile împãdurite, terenurile ocupate cu constructii si instalatii agrozootehnice, amenajãrile piscicole si de îmbunãtãtiri funciare, drumurile tehnologice, platformele si spatiile de depozitare care servesc nevoilor productiei agricole si terenurile neproductive care pot fi amenajate si folosite pentru productia agricolã;

animalele, constructiile de orice fel, masinile, utilajele si alte asemenea bunuri destinate exploatãrii agricole.

Incapacitãti de a da si a lua în arendã
Art.1444 � (1) Regiile autonome, institutele si statiunile de cercetare si productie agricolã, societãtile comerciale si alte unitãti care au în administrare sau folosintã terenuri agricole proprietate de stat nu pot da în arendã bunurile agricole.
(2)Functionarii publici si salariatii din conducerile regiilor autonome cu profil agricol, institutelor si statiunilor de cercetare si productie agricolã, societãtilor comerciale agricole pe actiuni si ale altor unitãti care au în patrimoniu sau în administrare terenuri agricole proprietate a statului ori a unei unitãti administrativ-teritoriale nu pot lua în arendã bunuri agricole.

Conditii speciale pentru calitatea de arendas
Art.1445 � (1) Arendasul persoanã fizicã trebuie sã aibã pregãtire de specialitate agricolã, practicã agricolã sau un atestat de cunostinte agricole si sã prezinte garantiile solicitate de arendator. Atestatul va fi eliberat de organele abilitate de ministerul de resort, potrivit legii.
(2)Arendasul persoanã juridicã trebuie sã aibã ca obiect de activitate exploatarea bunurilor agricole si sã prezinte garantiile solicitate de arendator.
(3)Contractul de arendare încheiat cu nerespectarea dispozitiilor prezentului articol este lovit de nulitate absolutã.

Clauzele contractului de arendare
Art.1446 � (1) Contractul de arendare va cuprinde, printre altele:

datele de identificare a arendatorului si arendasului;

descrierea detaliatã a bunurilor agricole, inventarul acestora si planul de situatie al terenului;

obligatiile fiecãreia dintre pãrti;

durata arendãrii;

cuantumul arendei, modalitãtile si termenele de platã ale acesteia.
(2)Orice suprafatã de teren sau orice alt bun agricol ce se va retine de arendator se va identifica separat în cuprinsul contractului.

Arendarea fãcutã pe duratã nedeterminatã
Art.1447 � Dacã durata nu este determinatã, arendarea se considerã a fi fãcutã pentru toatã perioada necesarã recoltãrii fructelor pe care bunul agricol urmeazã sã le producã în anul agricol în care se încheie contractul.

Stabilirea arendei
Art.1448 � (1) Arenda se stabileste pentru fiecare categorie de folosintã a terenului în functie de suprafatã, potentialul de productie, structura parcelarã, relieful si gradul de accesibilitate a mecanizãrii, posibilitãtile de acces, distanta fatã de locurile de depozitare, industrializare sau comercializare, starea clãdirilor, amenajãrile de îmbunãtãtiri funciare sau alte dotãri.
(2)În cazul terenurilor plantate cu vitã de vie, pomi, arbusti fructiferi, hamei si duzi, arenda se poate stabili tinându-se seama si de tipul de plantatie, vârstã, soi, starea tehnicã si biologicã.
(3)În cazul efectivelor de animale, arenda se poate stabili în functie de specie, rasã, vârstã, starea biologicã, potentialul de productie si starea sanitar-veterinarã a acestora.
(4)Instanta poate modifica arenda convenitã atunci când constatã vãdita sa disproportie fatã de cuantumul la care s-ar fi ajuns dacã s-ar fi tinut seama de criteriile prevãzute în prezentul articol.

Conditii de formã
Art.1449 � (1) Contractul de arendare trebuie încheiat în formã scrisã, sub sanctiunea nulitãtii absolute.
(2)Sub sanctiunea unei amenzi civile de 500.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere, arendasul trebuie sã depunã un exemplar al contractului la consiliul local în a cãrui razã teritorialã se aflã bunurile agricole arendate, într-un registru special tinut de secretarul consiliului local.
(3)Dispozitiile în materie de carte funciarã rãmân aplicabile.
(4)Toate cheltuielile legate de încheierea si publicitatea contractului de arendare revin arendasului.

Drepturi si obligatii ale arendatorului
Art.1450 � (1) Arendatorul este obligat sã predea bunurile arendate în termenul si conditiile convenite, sã îl garanteze pe arendas pentru evictiune totalã si partialã, precum si sã execute toate obligatiile ce îi revin potrivit legii sau contractului.
(2)Arendatorul are dreptul de a controla oricând modul în care arendasul foloseste si exploateazã bunurile arendate.

Drepturi si obligatii ale arendasului
Art.1451 � (1) Arendasul are obligatia de a folosi bunurile arendate ca un bun proprietar, de a mentine potentialul lor productiv, de a plãti arenda la termenele si în conditiile stabilite prin contract, precum si de a restitui bunurile arendate la încetarea contractului.
(2)Arendasul poate schimba categoria de folosintã a terenului arendat numai cu acordul prealabil, dat în scris, de cãtre proprietar si cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare.

Taxe si impozite
Art.1452 � (1) Impozitele si taxele datorate, potrivit legii, pentru bunurile arendate sunt în sarcina arendatorului.
(2)Arendasul este considerat agricultor. Impozitele datorate de el pe veniturile rezultate din exploatarea bunurilor arendate se plãtesc potrivit dispozitiilor legale.

Suportarea daunelor
Art.1453 � Prin contractul de arendare se poate conveni asupra cazurilor si limitelor suportãrii daunelor produse de calamitãti naturale.

Asigurarea bunului arendat
Art.1454 � (1) Pãrtile pot sã prevadã prin contractul de arendare suportarea pierderilor totale ori partiale ale bunurilor arendate ca urmare a unor cazuri fortuite sau de fortã majorã.
(2)Arendasul este obligat, chiar în lipsã de stipulatie expresã, sã asigure bunurile agricole pentru riscul pierderii recoltei ori al pieirii animalelor din cauza unor calamitãti naturale.

Reducerea arendei stabilite în bani în cazul pieirii recoltei
Art.1455 � (1) Atunci când, pe durata arendãrii, întreaga recoltã a unui an sau cel putin o jumãtate din ea a pierit prin caz fortuit sau de fortã majorã, arendasul poate cere reducerea proportionalã a arendei dacã aceasta a fost stabilitã în bani.
(2)Dacã arendarea este fãcutã pe mai multi ani, reducerea nu se va stabili decât la sfârsitul arendãrii, când se va face o compensare a recoltelor tuturor anilor de folosintã.

Exceptii
Art.1456 � (1) Arendasul nu poate obtine reducerea arendei în cazul în care pieirea recoltei a avut loc dupã ce a fost culeasã.
(2)Reducerea arendei nu va putea fi cerutã nici atunci când cauza pagubei era cunoscutã la data încheierii contractului.

Riscul pieirii fructelor în cazul în care arenda este se plãteste în fructe
Art.1457 � (1) Atunci când arenda se plãteste în fructe, pieirea fortuitã, în tot sau în parte, a fructelor de împãrtit este suportatã în comun si nu dã nici uneia dintre pãrti actiune în despãgubire împotriva celuilalt.
(2)Dacã, însã, pieirea s-a produs dupã culegerea fructelor, cota cuvenitã fiecãruia se considerã ca si cum nu ar fi fost pierdutã, iar partea aflatã în întârziere sau în culpã este obligatã sã plãteascã celeilalte pãrti cota cuvenitã acesteia din urmã ori sã o compenseze, dacã pierderea a fost numai partialã, afarã numai dacã dovedeste cã fructele ar fi pierit chiar dacã împãrtirea fructelor se fãcea la timp.

Cesiunea arendãrii
Art.1458 � Cu acordul scris al arendatorului, arendasul poate sã cesioneze contractul de arendare sotului care participã la exploatarea bunurilor arendate sau descendentilor sãi majori.

Interdictia subarendãrii
Art.1459 � (1) Nu sunt permise oficiile de arendasi.
(2)Subarendarea totalã sau partialã este interzisã, sub sanctiunea nulitãtii absolute.

Reînnoirea arendãrii
Art.1460 � Contractul de arendare se reînnoieste de drept, pentru aceeasi duratã, dacã nici una dintre pãrti nu a comunicat cocontractantului, în scris, refuzul sãu cu cel putin 6 luni înainte de expirarea termenului, iar, în cazul terenurilor cu destinatie agricolã, cu cel putin un an.

Dreptul de preemtiune
Art.1461 � Arendasul are drept de preemtiune cu privire la terenul agricol arendat, în conditiile legii.

Rezilierea contractului de arendare
Art.1462 � Arendatorul poate sã cearã rezilierea contractului, cu daune-interese, dacã arendasul:

a) nu înzestreazã fondul cu animalele si instrumentele necesare pentru exploatare;

b) pãrãseste bunul agricol arendat;

c) nu îl cultivã ca un bun proprietar;

d) dã fondului o altã întrebuintare decât aceea pentru care a fost destinat;

e) nu executã orice alte obligatii ce îi revin potrivit legii sau în temeiul contractului.

Dreptul de retentie al arendasului
Art.1463 � Arendasul nu poate sã invoce dreptul de retentie decât asupra fructelor bunului arendat în cazurile în care are dreptul la o cotã din acestea, potrivit dispozitiilor privind riscul pieirii fortuite a fructelor.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Contractul de antreprizã


Sectiunea 1

Contractul de antreprizã obisnuitã

§1. Dispozitii generale

Notiune
Art.1464 � (1) Prin contractul de antreprizã, antreprenorul se obligã ca, pe riscul sãu, sã execute o anumitã lucrare sau sã presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui pret.
(2)Dispozitiile prezentei sectiuni sunt aplicabile, în mod corespunzãtor, antreprizei pentru lucrãri de proiectare si antreprizei pentru lucrãri de constructii, dacã sunt compatibile cu regulile particulare prevãzute pentru aceste contracte.

Contractul de subantreprizã
Art.1465 � (1) Antreprenorul, prin contract de subantreprizã, poate încredinta executarea unor pãrti sau elemente ale lucrãrii unor subantreprenori, afarã de cazul în care contractul de antreprizã a fost încheiat în considerarea persoanei sale.
(2)Fatã de beneficiar, antreprenorul rãspunde pentru fapta subantreprenorului ca pentru propria sa faptã.
(3)Subantrepriza este supusã dispozitiilor prevãzute pentru contractul de antreprizã.

Determinarea pretului
Art.1466 � (1) Pretul antreprizei poate consta într-o sumã de bani sau în orice alte bunuri care, potrivit intentiei pãrtilor, sunt asimilate banilor.
(2)Pretul trebuie sã fie serios si determinat.
(3)În cazul în care contractul nu cuprinde clauze referitoare la pret, beneficiarul va datora pretul prevãzut de lege ori calculat, potrivit legii, sau, în lipsã, stabilit în raport cu munca depusã si cheltuielile necesare pentru executarea lucrãrii; în toate cazurile, în caz de divergentã va decide instanta judecãtoreascã.

Furnizarea materialului
Art.1467 � Materialul, dacã este necesar, trebuie sã fie dat de antreprenor sau de beneficiar, potrivit conventiei sau obiceiului.

Delimitarea contractului de antreprizã de cel de vânzare
Art.1468 � Contractul care are ca obiect producerea unui bun cu materialul antreprenorului este de antreprizã, chiar dacã valoarea materialului este mai mare decât valoarea muncii.

Actiunea directã a lucrãtorilor
Art.1469 � În mãsura în care nu au fost plãtiti de antreprenor, cei care, în baza unui contract încheiat cu el, au prestat servicii la executarea lucrãrii contractate, au actiune directã împotriva beneficiarului, pânã la concurenta sumei pe care acesta din urmã o datoreazã antreprenorului la momentul introducerii actiunii.
§2. Despre obligatiile pãrtilor

Obligatiile antreprenorului: -procurarea, pãstrarea si întrebuintarea materialului
Art.1470 � (1) Dacã din lege sau din contract nu rezultã altfel, antreprenorul este obligat sã execute lucrarea cu materialele sale.
(2)Antreprenorul care lucreazã cu materialele sale rãspunde pentru calitatea acestora potrivit dispozitiilor de la contractul de vânzare.
(3)Materialele pe care beneficiarul le-a încredintat antreprenorului sunt în pãstrarea acestuia, care este obligat sã le întrebuinteze potrivit destinatiei lor, dupã regulile tehnice, sã dea socotealã în privinta întrebuintãrii lor si sã restituie ceea ce nu a fost folosit la executarea lucrãrii.

-înstiintarea beneficiarului despre anumite împrejurãri
Art.1471 � Antreprenorul este obligat sã îl informeze fãrã întârziere pe beneficiar dacã normala executare a lucrãrii, trãinicia ei sau folosirea potrivit cu destinatia acesteia ar fi primejduitã din cauza:

materialelor procurate sau a celorlalte mijloace pe care, potrivit contractului, beneficiarul le-a pus la dispozitie;

instructiunilor necorespunzãtoare date de beneficiar;

existentei sau ivirii unor împrejurãri pentru care antreprenorul nu este tinut sã rãspundã.

Neluarea mãsurilor necesare de cãtre beneficiar. Consecinte
Art.1472 � (1) În cazul în care beneficiarul, desi a fost înstiintat de cãtre antreprenor în conditiile art.1471, nu ia mãsurile necesare într-un termen potrivit cu împrejurãrile, antreprenorul poate rezilia contractul sau poate continua executarea contractului pe riscul beneficiarului, notificându-l în acest sens.
(2)Cu toate acestea, dacã lucrarea ar fi de naturã sã ameninte sãnãtatea sau integritatea corporalã a persoanelor, antreprenorul este obligat sã cearã rezilierea contractului, sub sanctiunea de a prelua riscul si de a rãspunde pentru prejudiciile cauzate inclusiv tertilor.

Pieirea lucrãrii înainte de receptie. Refacerea lucrãrii
Art.1473 � (1) Dacã lucrarea piere ori se deterioreazã, fãrã vina beneficiarului, înainte de receptia lucrãrii, antreprenorul care a dat materialul este dator sã o refacã, pe cheltuiala sa si cu respectarea termenelor si conditiilor initiale.
(2)Cu toate acestea, dacã materialul a fost dat de beneficiar, acesta este tinut sã suporte cheltuielile refacerii lucrãrii, cu exceptia cazului în care pieirea sau deteriorarea este imputabilã antreprenorului.
(3)Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile atunci când pieirea sau deteriorarea are lor dupã receptia lucrãrii, antreprenorul rãmânând rãspunzãtor, dacã este cazul, în temeiul garantiei pentru vicii si lipsa calitãtilor convenite.

Controlul executãrii lucrãrii
Art.1474 � Beneficiarul are dreptul ca, pe cheltuiala sa, sã controleze lucrarea în cursul executãrii ei, fãrã a-i pricinui antreprenorului stânjeniri nejustificate, si sã-i comunice observatiile sale.

Receptia lucrãrii
Art.1475 � (1) De îndatã ce a primit comunicarea prin care antreprenorul îl înstiinteazã cã lucrarea este terminatã, beneficiarul este obligat ca, într-un termen rezonabil, sã o verifice si, dacã ea corespunde contractului, sã o receptioneze si, dacã este cazul, sã o ridice.
(2)În cazul în care, fãrã motive temeinice, beneficiarul nu se prezintã sau nu comunicã neîntârziat antreprenorului rezultatul verificãrii, lucrarea se socoteste receptionatã fãrã rezerve.
(3)Beneficiarul care a receptionat lucrarea fãrã rezerve pierde dreptul de a invoca viciile aparente ale lucrãrii sau lipsa aparentã a calitãtilor convenite.

Garantia pentru vicii si pentru lipsa calitãtilor convenite
Art.1476 � Antreprenorul datoreazã garantie pentru viciile lucrãrii si pentru lipsa calitãtilor convenite potrivit dispozitiilor privind garantia pentru viciile lucrului vândut, care se aplicã în mod corespunzãtor.

Exigibilitatea pretului
Art.1477 � (1) Beneficiarul este obligat sã plãteascã antreprenorului pretul la receptia întregii lucrãri, dacã prin lege sau contract nu se prevede altfel.
(2)Dacã lucrarea a pierit ori s-a deteriorat înainte de receptie, fãrã vina beneficiarului, antreprenorul nu are dreptul la pret atunci când el a dat materialul sau când pieirea ori deteriorarea a avut o altã cauzã decât viciile materialului dat de beneficiar. În acest caz, contractul rãmâne în fiintã, dispozitiile art.1471 aplicându-se în mod corespunzãtor.

Modificarea pretului în cazul unor lucrãri suplimentare
Art.1478 � Dacã în cursul executãrii contractului apare necesitatea executãrii unor lucrãri neprevãzute în deviz, antreprenorul are dreptul la o sporire corespunzãtoare a pretului numai în cazul în care, la întocmirea devizului, nu putea sã prevadã necesitatea acestor lucrãri. Pentru executarea lucrãrilor suplimentare este necesar acordul scris al beneficiarului, în caz contrar antreprenorul neavând drept la sporirea pretului.

Vânzarea bunurilor neridicate în termen
Art.1479 � (1) Dacã antreprenorul s-a obligat sã execute o lucrare cu materialul beneficiarului, iar acesta din urmã nu o ridicã în termen de sase luni socotit din ziua convenitã pentru receptie sau, când lucrarea a fost terminatã mai târziu, de la data terminãrii, antreprenorul, dupã ce a înstiintat în scris pe beneficiar, are dreptul sã vândã bunul cu diligenta unui mandatar al beneficiarului.
(2)Dupã retinerea pretului lucrãrii si a cheltuielilor de vânzare, antreprenorul va consemna diferenta la Casa de Economii si Consemnatiuni, pe numele beneficiarului.
(3)Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile în cazul în care beneficiarul introduce împotriva antreprenorului o actiune întemeiatã pe neexecutarea sau executarea necorespunzãtoare a lucrãrii.

Garantarea pretului lucrãrii imobiliare prin ipoteca legalã
Art.1480 � Pentru garantarea plãtii pretului datorat pentru lucrare, antreprenorul beneficiazã de o ipotecã legalã, constituitã si conservatã în conditiile legii.
§3. Încetarea contractului

Decesul sau incapacitatea de muncã a antreprenorului
Art.1481 � (1) Contractul de antreprizã înceteazã prin moartea sau incapacitatea de muncã a antreprenorului.
(2)În cazul prevãzut la alin.(1), beneficiarul este obligat sã plãteascã, în proportie cu pretul convenit, valoarea lucrãrilor efectuate si a cheltuielilor fãcute în vederea terminãrii lucrãrii, însã numai în mãsura în care aceste lucrãri si cheltuieli îi sunt de folos.
(3)Beneficiarul are dreptul, cu conditia de a plãti o justã despãgubire, sã cearã predarea materialelor si a planurilor pregãtite, dispozitiile legale privitoare la drepturile de proprietate intelectualã rãmânând aplicabile.

Întârzierea în executare sau executarea necorespunzãtoare
Art.1482 � Beneficiarul poate rezilia contractul în urmãtoarele cazuri:

a) respectarea termenului convenit pentru receptia lucrãrii este vãdit imposibilã ;

b) lucrarea nu se executã în modul convenit, dacã, într-un termen stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurãrile, antreprenorul nu remediazã lipsurile constatate si nu schimbã pentru viitor modul de executare a lucrãrii;

c) neexecutarea oricãror alte obligatii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul contractului.

Modificarea pretului în cazul lucrãrilor suplimentare
Art.1483 � Dacã, în cazul prevãzut de art.1478, pretul lucrãrii devine prea împovãrãtor pentru beneficiar, acesta poate rezilia contractul dacã plãteste de îndatã antreprenorului partea din pret corespunzãtoare lucrãrilor executate si îi restituie cheltuielile fãcute în vederea continuãrii lucrãrilor.

Rezilierea contractului din culpa beneficiarului
Art.1484 � (1) Dacã antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului din cauza neîndeplinirii de cãtre beneficiar a propriilor obligatii, antreprenorul este îndreptãtit sã cearã rezilierea contractului.
(2)În acest caz, antreprenorul are dreptul la pretul prevãzut pentru întreaga lucrare, fiind tinut sã restituie materialele primite de la beneficiar.

Sectiunea a 2-a

Contractul de antreprizã pentru lucrãri de proiectare

Notiune
Art.1485 � Prin contractul de antreprizã pentru lucrãri de proiectare, antreprenorul se obligã sã elaboreze lucrãri de proiectare, iar beneficiarul se obligã sã plãteascã pretul datorat.

Obligatii privitoare la elaborarea lucrãrilor
Art.1486 � (1) Beneficiarul are obligatia sã predea proiectantului toate datele necesare elaborãrii lucrãrilor de proiectare care fac obiectul contractului, împreunã cu avizele, aprobãrile si autorizatiile pe care este obligat sã le obtinã potrivit legii.
(2)Proiectantul este obligat sã acorde beneficiarului, la cerere, asistentã tehnicã în vederea obtinerii avizelor, aprobãrilor si autorizatiilor necesare, precum si sã le obtinã pe cele care sunt în sarcina sa.

Predarea, avizarea si aprobare lucrãrilor. Rãspunderea proiectantului
Art.1487 � (1) Lucrãrile de proiectare terminate vor fi predate beneficiarului. Avizarea si aprobarea lucrãrilor sunt supuse legii speciale.
(2)Predarea lucrãrilor de proiectare, chiar dacã au fost avizate sau aprobate, nu înlãturã rãspunderea proiectantului pentru viciile constatate în timpul sau dupã executarea lucrãrilor de constructii pe baza proiectului.

Prescriptia
Art.1488 � Prescriptia dreptului la actiune pentru viciile lucrãrii de proiectare începe sã curgã o datã cu prescriptia dreptului la actiune pentru viciile lucrãrilor executate de antreprenor, afarã numai dacã viciile lucrãrilor de proiectare au fost descoperite mai înainte, caz în care prescriptia va începe sã curgã de la data descoperirii acestora.

Controlul executãrii lucrãrilor
Art.1489 � (1) În timpul executãrii lucrãrilor de constructii, proiectantul are obligatia sã controleze dacã executarea acestor lucrãri se face în conformitate cu proiectele întocmite de el.
(2)Constatãrile si indicatiile date de proiectant se vor comunica în scris atât beneficiarului, cât si antreprenorului.

Sectiunea a 3-a

Contractul de antreprizã pentru lucrãri de constructii

Notiune
Art.1490 � Prin contractul de antreprizã pentru lucrãri de constructii, antreprenorul se obligã sã execute lucrãri care, potrivit legii, necesitã eliberarea autorizatiei de construire.

Obligatii accesorii ale beneficiarului
Art.1491 � Beneficiarul este obligat sã permitã antreprenorului folosirea cãilor de acces si a mijloacelor sale de transport, a instalatiilor proprii de alimentare cu apã si a altora asemenea.

Controlul executãrii lucrãrilor
Art.1492 � (1) În cursul executãrii contractului, beneficiarul are dreptul sã controleze executarea contractului, stadiul, calitatea si aspectul lucrãrilor efectuate si ale materialelor întrebuintate, fãrã a putea însã afecta activitatea normalã a antreprenorului.
(2)Constatãrile si indicatiile date de beneficiar se vor comunica în scris antreprenorului.
(3)La terminarea acelei lucrãri care urmeazã a fi acoperite prin executarea ulterioarã a altor lucrãri sau prin montarea unor elemente de constructii, antreprenorul si beneficiarul sunt obligati sã constate împreunã existenta lucrãrii si conformitatea acesteia cu dispozitiile legale si prevederile contractului. Dacã beneficiarul nu se prezintã la termenul comunicat în scris, antreprenorul va întocmi singur actul de constatare a lucrãrii ascunse.

Împrejurãri care împiedicã executarea lucrãrilor. Consecinte
Art.1493 � (1) Dacã, în cursul executãrii contractului, constatã greseli sau lipsuri în lucrãrile de proiectare în temeiul cãrora s-a încheiat contractul, precum si în cazurile prevãzute de art.1471, antreprenorul este obligat sã comunice de îndatã constatãrile sale, împreunã cu propunerile de remediere atât proiectantului, cât si beneficiarului, precum si sã cearã celui din urmã sã ia mãsurile corespunzãtoare.
(2)Dacã beneficiarul, luând si avizul proiectantului, nu comunicã de îndatã mãsurile luate pentru înlãturarea greselilor sau lipsurilor semnalate, ori dacã mãsurile luate nu sunt corespunzãtoare, antreprenorul poate sã suspende executarea lucrãrilor.

Receptia lucrãrilor. Riscul contractului
Art.1494 � (1) Dupã terminarea constructiei, se va proceda, în conditiile legii, la receptia preliminarã urmatã de receptia finalã.
(2)Riscurile trec asupra beneficiarului de la data receptiei preliminare.

Începutul prescriptiei privind viciile constructiei
Art.1495 � Prescriptia actiunii pentru vicii începe sã curgã de la data receptiei finale sau, dupã caz, a împlinirii termenului acordat antreprenorului, prin procesul-verbal de receptie finalã, pentru înlãturarea viciilor constatate, indiferent cã aceastã constatare s-ar fi fãcut înainte sau dupã aceastã datã.



#PAGEBREAK#CAPITOLUL V

Contractul de societate


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Notiune. Naturã juridicã
Art.1496 � (1) Prin contractul de societate, douã sau mai multe persoane se obligã, fiecare fatã de celelalte, sã desfãsoare împreunã o activitate de interes comun si sã contribuie prin aporturi în numerar, în naturã sau în muncã la asigurare resurselor necesare, în scopul de a realiza beneficii sau alte foloase si de a le împãrti între ele.
(2)Asociatii pot constitui o societate cu personalitate juridicã în conditiile prevãzute de prezentul capitol.

Domeniu de aplicare
Art.1497 � (1) Societãtile civile, precum cele agricole, imobiliare si profesionale, sunt reglementate de dispozitiile prezentului capitol dacã prin dispozitii legale speciale nu se prevede altfel.
(2)Societãtile comerciale sunt supuse legii speciale.


Sectiunea a 2-a

Efectele contractului de societate

§1. Drepturile si obligatiile asociatilor între ei

Aporturile asociatilor:

- aporturile în bunuri
Art.1498 � (1) Aporturile constând în bani sau în alte bunuri fungibile sau consumptibile devin coproprietatea asociatilor
(2)Aporturile constând în alte bunuri decât cele prevãzute în alin.(1) vor trece în folosinta comunã a asociatilor, dacã nu s-a convenit cã devin coproprietatea acestora.
(3)În cazul aportului unui bun sau al unui drept care este supus publicitãtii spre a fi opozabil tertilor, se vor îndeplini formalitãtile de publicitate prevãzute de lege pentru acel bun sau drept.
(4)Asociatul datoreazã garantie si suportã riscurile ca un vânzãtor pentru aportul în proprietate, uzufruct sau un alt drept real si ca un locator pentru aportul în folosintã.

(5) Dacã nu s-a convenit altfel, aporturile vor fi de valoare egalã sau apropiatã si de natura si mãrimea corespunzãtoare scopului social.

- aportul în numerar. Dobânda
Art.1499 � (1) Asociatul care s-a obligat la un aport în numerar si nu s-a conformat acestei obligatii, datoreazã de drept si fãrã punere în întârziere dobânda legalã, la suma datoratã, din ziua fixatã pentru vãrsãmânt.
(2)El poate fi obligat si la plata de despãgubiri în completare, dacã se dovedeste un prejudiciu mai mare decât cuantumul dobânzii.

- creanta adusã ca aport
Art.1500 - (1) Asociatul care a adus ca aport o creantã bãneascã rãspunde atât de existenta ei în momentul cesiunii, cât si de solvabilitatea debitorului la data exigibilitãtii creantei.
(2)Dacã plata nu s-a putut obtine prin urmãrirea debitorului cedat, asociatul, în afarã de daune, rãspunde de suma datoratã, cu dobânda legalã din ziua scadentei creantelor.

Interzicerea compensãrii datoriilor
Art.1501 - Nu se admite compensarea între datoria unui tert fatã de societate si creanta aceluiasi tert fatã de un asociat.

- aportul în muncã. Obligatie
Art.1502 - Asociatul al cãrui raport constã în muncã trebuie sã dea socotealã celorlalti asociati de toate câstigurile pe care le-a realizat din activitatea ce face obiectul aportului sãu.

Obligatiile asociatului:

- interzicerea concurentei fãcute societãtii
Art.1503 - Asociatul nu poate face concurentã societãtii si nici nu poate face pe socoteala sa ori pe socoteala altuia vreo operatie care ar putea fi pãgubitoare pentru societate.

- interzicerea compensãrii pagubelor cauzate cu foloasele aduse societãtii
Art.1504 - Asociatul nu poate compensa paguba cauzatã societãtii din culpa sa cu foloasele ce i-a adus prin diferite operatii.

- conditiile de folosire, fãrã acordul celorlalti asociati, a bunurilor comune
Art.1505 - Asociatul care, fãrã consimtãmântul scris al celorlalti asociati, întrebuinteazã bunurile comune în folosul sãu sau al unei alte persoane, este obligat sã restituie societãtii beneficiile ce au rezultat si sã plãteascã despãgubiri pentru daunele cauzate.

- conditiile de folosire a fondurilor sociale
Art.1506 � (1) Nici un asociat nu poate lua din fondurile sociale mai mult decât i s-a fixat pentru cheltuielile fãcute sau pentru cele ce urmeazã sã se facã în interesul societãtii.
(2)Asociatul care contravine acestei dispozitii este rãspunzãtor de sumele luate si de daune.
(3)Se va putea stipula, prin contractul de societate, cã asociatii pot lua din casa societãtii anumite sume de bani pentru cheltuielile lor particulare.

Partea asociatului la câstigurile si pierderile societãtii
Art.1507 � (1) Partea fiecãrui asociat la câstig si la pierderi este proportionalã cu aportul sãu în societate, dacã nu s-a convenit altfel.
(2)Când contractul nu stabileste decât partea la câstig, aceeasi proportie are loc si cât priveste pierderile.
(3)Partea la câstig sau la pierderi a asociatului al cãrui raport constã numai în munca sa este egalã cu cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic.

Participarea la câstig sau la pierderi
Art.1508 � (1) Clauza prin care s-a prevãzut cã unul sau mai multi asociati nu vor participa la câstig sau la pierderi va fi consideratã nescrisã.
(2)Cu toate acestea, se poate conveni ca asociatul al cãrui aport constã, fie chiar si numai în parte, în muncã, în cunostinte sau în creditul sãu, sã fie scutit, în mãsura corespunzãtoare acestui aport, de a participa la pierderi.

Cedarea drepturilor de asociat.
Art.1509 � Asociatul nu poate ceda, fãrã consimtãmântul tuturor celorlalti asociati, drepturile sale de asociat si nici nu poate cere, înainte de încetarea societãtii, înapoierea sau despãrtirea si atribuirea pãrtii care i se cuvine din bunurile comune ale asociatilor, afarã de cazul retragerii sau excluderii sale.

Valoarea promisiunii de cedare a acestor drepturi
Art.1510 � Promisiunea de a ceda drepturile de asociat în caz de neexecutare nu conferã beneficiarului acestuia decât dreptul de a solicita daune � interese.

Hotãrârile privind societatea
Art.1511 � (1) Hotãrârile privind modificarea contractului de societate sau numirea unui administrator unic se iau cu consimtãmântul tuturor asociatilor.
(2)Prin contractul de societate se poate stipula cã hotãrârile care depãsesc operatiile de administrare, cu exceptia celor prevãzute în alineatul precedent, se iau cu majoritate. În acest caz, majoritatea se determinã în functie de numãrul asociatilor, dacã nu s-a stipulat altfel.
(3)În nici un caz obligatiile unui asociat nu pot fi mãrite fãrã consimtãmântul sãu.
(4)Asociatul nemultumit de o hotãrâre luatã cu majoritate o poate contesta la instanta judecãtoreascã, în termen de 15 zile de la data la care a fost luatã pentru cel prezent si de la data comunicãrii pentru cel lipsã.

§2. Despre administrarea societãtii

Titularii dreptului de administrare
Art.1512 � (1) Dreptul de administrare apartine tuturor asociatilor, în afara cazului în care, prin contractul de societate, acest drept a fost atribuit numai unuia sau unora dintre ei ori unei persoane neasociate.
(2)Când dreptul de administrare apartine tuturor asociatilor, se prezumã cã ei si-au dat reciproc împuternicirea de a administra unul pentru altul. Operatia fãcutã de oricare dintre ei este valabilã si pentru partea asociatilor sãi, chiar dacã nu le-a luat consimtãmântul.
(3)Acestia din urmã sau oricare dintre ei se pot opune, în scris, operatiei mai înainte ca ea sã fie încheiatã.

Împuternicirea de administrare; limitele împuternicirii
Art.1513 � (1) Asociatul însãrcinat cu administrarea printr-o clauzã a contractului poate face, cu toatã opunerea celorlalti asociati, toate actele ce intrã în administrarea sa.
(2)Împuternicirea de administrare nu poate sã fie revocatã sau restrânsã fãrã motive temeinice; dacã asemenea motive existã, împuternicirea poate fi revocatã, în scris, de ceilalti asociati, chiar dacã s-a convenit contrariul prin contractul de societate. În caz de neîntelegere, instanta judecãtoreascã poate pronunta revocarea la cererea oricãrui asociat.
(3)Împuternicirea, datã printr-un act posterior contractului de societate, poate fi revocatã ca un simplu mandat.

Pluralitatea de administratori:

- întinderea drepturilor administratorilor
Art.1514 - Când mai multi asociati sunt însãrcinati sã administreze, fãrã ca împuternicirile lor sã fie determinate sau fãrã sã se fi arãtat cã unul nu va putea lucra fãrã celãlalt, fiecare dintre ei poate face singur toate actele de administrare.

- luarea deciziilor
Art.1515 - Dacã s-a stipulat cã administratorii trebuie sã hotãrascã în unanimitate sau cu majoritate, nu se poate deroga de la aceastã stipulatie, decât în situatii de urgentã când neluarea unei decizii ar putea cauza societãtii o pagubã gravã.

Drepturile asociatilor care nu sunt administratori
Art.1516 � (1) Asociatii care nu sunt administratori nu participã la administrarea societãtii. Ei au dreptul ca, periodic, sã ia cunostintã de operatiile societãtii si sã consulte registrele sau documentele ei.
(2)Cel putin o datã pe an, administratorii vor întocmi un raport cu privire la mersul societãtii, care va fi depus la dispozitia tuturor asociatilor si supus dezbaterii acestora.
(3)Orice clauzã contractualã contrarã este consideratã nescrisã.

Reprezentarea asociatilor în justitie
Art.1517 � Asociatii vor fi reprezentati în justitie prin administratori sau prin oricare dintre administratori, anume desemnat de ei.

§3. Obligatiile asociatilor fatã de terti

Obligatiile fatã de creditorii societãtii
Art.1518 � (1) În executarea obligatiilor fatã de creditorii societãtii, fiecare asociat va rãspunde cu propriile sale bunuri proportional cu aportul sãu la patrimoniul social, însã numai dacã creditorul comun nu a putut fi îndestulat din bunurile comune ale asociatilor.
(2)Creditorul personal al unui asociat, în mãsura în care nu s-a putut îndestula din bunurile proprii ale acestuia, va putea cere, dupã caz, sã se înapoieze sau sã se despartã si sã se atribuie debitorului sãu partea ce se cuvine acestuia din bunurile comune ale asociatilor, dispozitiile art.1522 rãmânând aplicabile.

Obligatiile administratorilor fatã de terti
Art.1519 - Administratorii sunt obligati ca, la încheierea de acte juridice cu tertii, sã-i informeze în modul potrivit despre existenta si continutul contractului de societate.


Sectiunea a 3-a

Retragerea si excluderea din societate

Retragerea din societate
Art.1520 � Fiecare dintre asociati are dreptul, chiar dacã s-ar fi convenit altfel, sã se retragã din societate, încunostintând despre aceasta pe ceilalti asociati într-un termen potrivit cu împrejurãrile. În cazul contractului cu duratã determinatã sau având un scop ce nu se poate înfãptui decât într-un anume timp, retragerea din societate se va putea face numai pentru motive temeinice. Legitimitatea si temeinicia acestora sunt lãsate la aprecierea judecãtorului.

Excluderea din societate
Art.1521 � La cererea unui asociat, instanta judecãtoreascã, pentru motive temeinice, poate hotãrî excluderea din societate a oricãruia dintre asociati.

Drepturile fostului asociat asupra pãrtii ce i se cuvine
Art.1522 � În cazul contractului cu duratã determinatã sau având un scop care nu se poate înfãptui decât într-un anume timp, dacã înfãptuirea scopului societãtii ar fi primejduitã prin înapoierea sau prin desprinderea si atribuirea în naturã a pãrtii care se cuvine celui care se retrage sau este exclus, acesta va avea dreptul numai la valoarea de înlocuire a acelei pãrti.


Sectiunea a 4-a

Încetarea contractului de societate

Cazuri de încetare a contractului de societate
Art.1523 � Societatea înceteazã prin:

împlinirea termenului pentru care s-a încheiat contractul de societate;

realizarea scopului societãtii sau imposibilitatea realizãrii acestuia;

declararea nulitãtii contractului de societate;

hotãrârea tuturor asociatilor.

Prelungirea tacitã a contractului de societate
Art.1524 � (1) Societatea constituitã pe o duratã determinatã poate sã fie continuatã prin prelungirea termenului cu acordul expres al tuturor asociatilor.
(2)Societatea este tacit prorogatã atunci când, cu toate cã s-a împlinit termenul convenit ori s-a realizat scopul societãtii, asociatii continuã sã efectueze operatii de felul acelora care fãceau obiectul societãtii. Prorogarea tacitã este socotitã fãcutã din an în an care se calculeazã de la termenul convenit sau de la data realizãrii scopului.

Încetarea contractului de societate în cadrul pieirii bunurile aduse ca aport
Art.1525 - (1) Când unul dintre asociati a promis sã punã în comun proprietatea unui lucru, pierderea survenitã înainte ca aportul sã fi fost fãcut, desface societatea fatã de toti asociatii.
(2)Societatea se desface, de asemenea, în toate cazurile, prin pierderea lucrului, dacã numai folosinta a fost pusã în comun, iar proprietatea a rãmas asociatului.
(3)Societatea nu se desface însã prin pierderea bunului a cãrui proprietate fusese adusã în societate.

Alte cazuri de încetare a contractului de societate
Art.1526 - În cazul în care contractul nu prevede altfel, societatea înceteazã si prin:

moartea ori punerea sub interdictie a uneia dintre persoanele fizice asociate;

încetarea calitãtii de subiect de drept a uneia dintre persoanele juridice asociate;

insolvabilitatea sau deschiderea procedurii lichidãrii judiciare fatã de un asociat.

Continuarea contractului în cazul mortii unui asociat
Art.1527 � În contractul de societate se poate stipula ca la moartea unui asociat, societatea sã continue de drept cu mostenitorii acestuia.

Drepturile mostenitorilor în cadrul societãtii
Art.1528 - Dacã s-a stipulat cã, în cazurile prevãzute de art.1526, societatea va continua între ceilalti asociati, asociatul ori, dupã caz, mostenitorul sãu nu are drept decât la partea sa ori a autorului sãu, dupã starea societãtii, la data când evenimentul s-a produs. El nu participã la drepturile ulterioare decât în mãsura în care acestea sunt urmarea necesarã a operatiilor fãcute înaintea acestui eveniment.


Sectiunea a 5-a

Lichidarea societãtii

Lichidarea societãtii; numirea si revocarea lichidatorului
Art.1529 � (1) Lichidarea se face, dacã nu s-a prevãzut altfel în contractul de societate sau prin conventie ulterioarã, de toti asociatii sau de un lichidator numit de ei cu unanimitate. În caz de neîntelegere, lichidatorul este numit de instanta judecãtoreascã, la cererea oricãruia dintre asociati.
(2)Lichidatorul numit de asociati poate fi revocat de unanimitatea asociatilor. El poate fi, de asemenea, revocat pentru motive temeinice, la cererea oricãrei persoane interesate, de instanta judecãtoreascã.
(3)Lichidatorul numit de instanta judecãtoreascã nu poate fi revocat de asociati.
(4)Când sunt mai multi lichidatori, hotãrârile lor se iau cu majoritate absolutã.

Îndeplinirea obligatiilor fatã de creditorii societãtii
Art.1530 � (1) Asociatii sau, dupã caz, lichidatorul sunt tinuti sã plãteascã creditorii societãtii, sã consemneze sumele necesare pentru plata creantelor exigibile la o datã ulterioarã, contestate sau care nu au fost înfãtisate de creditori si sã înapoieze cheltuielile ori avansurile fãcute în interesul social de unii asociati.
(2)Dupã efectuarea acestor operatii, se înapoiazã asociatilor aporturile lor.

Înapoierea aporturilor si împãrtirea excedentului rãmas în urma lichidãrii
Art.1531 � (1) Bunurile aduse în uzufruct sau în folosintã se înapoiazã în naturã.
(2)În schimbul bunurilor aduse în proprietate, fiecare asociat are drept la o sumã egalã cu valoarea lor, la data când s-a fãcut aportul sau, dacã astfel s-a convenit, la data lichidãrii.
(3)Pentru aportul bunurilor prevãzute la alin. (1) sau pentru aportul în muncã nu se datoreazã beneficiu, în afarã de cazul în care s-a stipulat altfel.
(4)Dacã rãmâne un excedent, el se împarte între asociati, potrivit cu partea lor de câstig.

Participarea asociatilor la pierderi
Art.1532 � Dacã activul net este neîndestulãtor pentru înapoierea în întregime a aporturilor si pentru plata obligatiilor sociale, pierderea se suportã de asociati potrivit cu partea lor la pagubã.

Alte dispozitii aplicabile
Art.1533 � Regulile privitoare la împãrtirea bunurilor proprietate comunã se aplicã, în mod corespunzãtor, si la împãrtirea societãtilor.


Sectiunea a 6-a

Dobândirea personalitãtii juridice

Dobândirea personalitãtii juridice
Art.1534 � Societatea poate dobândi personalitatea juridicã în conditiile prevãzute în prezentul capitol.

Clauzele contractului de societate
Art.1535 � Contractul de societate va cuprinde:

numele de familie si prenumele, locul si data nasterii, domiciliul si cetãtenia asociatilor persoane fizice; denumirea si nationalitatea asociatilor persoane juridice;

forma, denumirea � urmatã obligatoriu de mentiunea: �societate civilã cu personalitate juridicã�, sediul si durata societãtii;

obiectul de activitate. Societatea nu poate avea ca obiect de activitate exercitarea comertului;

capitalul social subscris si cel vãrsat, cu mentionarea aportului fiecãrui asociat, în numerar sau în naturã, valoarea aportului în naturã si modul evaluãrii, precum si data la care se va vãrsa integral capitalul social subscris;

clauze referitoare la reprezentarea, conducerea, administrarea, controlul gestiunii si functionarea societãtii. În lipsa unor asemenea clauze se vor aplica, în mod corespunzãtor, dispozitiile legale referitoare la societatea comercialã în nume colectiv;

partea fiecãrui asociat la beneficii si pierderi;

modul de dizolvare si lichidare a societãtii.

Înregistrarea contractului de societate
Art.1536 � (1) Contractul de societate, împreunã cu o cerere de înmatriculare, se înregistreazã la oficiul registrului comertului în a cãrui razã teritorialã îsi va avea sediul societatea.
(2)Cererea se semneazã de persoana împuternicitã de asociati cu îndeplinirea formalitãtilor de constituire.

Încheierea de înmatriculare a societãtii
Art.1537 � (1) Judecãtorul delegat la oficiul registrului comertului, constatând îndeplinirea cerintelor legale, va autoriza, prin încheiere, pronuntatã în termen de 5 zile de la îndeplinirea acestor cerinte, constituirea societãtii si va dispune înmatricularea ei într-un registru anume rezervat acestor societãti, precum si publicarea încheierii în Monitorul Oficial.
(2)Încheierea de înmatriculare este supusã numai recursului.
(3)Termenul de recurs este de 15 zile de la data pronuntãrii încheierii.
(4)Înmatricularea se efectueazã în termen de 5 zile de la data la care încheierea judecãtoreascã a devenit irevocabilã si numai dacã se prezintã dovada cã s-a cerut publicarea ei în Monitorul Oficial.

(5) Societatea dobândeste personalitate juridicã pe data publicãrii încheierii de înmatriculare în Monitorul Oficial.

Modificarea contractului de societate
Art.1538 � (1) Contractul de societate poate fi modificat numai cu consimtãmântul tuturor asociatilor.
(2)El devine opozabil tertilor prin publicarea actului modificator în Monitorul Oficial.

Opozitia la încheierea de înmatriculare
Art.1539 � Orice persoanã interesatã poate face opozitie împotriva încheierii de înmatriculare sau a actului modificator al contractului de societate, în termen de o lunã de la data publicãrii acestora în Monitorul Oficial.

Radierea societãtii
Art.1540 � Dacã instanta judecãtoreascã constatã cã s-au încãlcat cerintele legale de constituire si înmatriculare a societãtii sau ordinea publicã si bunele moravuri, va pronunta radierea societãtii sau, dupã caz, nulitatea actului modificator.
Art.1541 � Hotãrârea pronuntatã asupra opozitiei este supusã numai recursului.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL VI

Asocierea în participatiune

Caracteristicile contractului de asociere
Art.1542 � (1) Prin contractul de asociere în participatiune, una dintre pãrti acordã celeilalte o participare la beneficiile sau pierderile uneia sau mai multor operatiuni comerciale, în schimbul unor aporturi în numerar, în naturã sau în muncã. Contractul de asociere în participatiune se dovedeste numai prin înscris.
(2)În lipsa unei clauze exprese contrare în contractul de asociere, titularul operatiunii comerciale poate sã-si asocieze si alte persoane.

Natura juridicã
Art.1543 � (1) Asocierea în participatiune nu constituie o persoanã juridicã si nu are firmã socialã.
(2)În asocierea în participatiune numai titularul operatiunii comerciale dobândeste drepturi si se obligã în exercitiul comertului.

Proprietatea bunurilor participantului
Art.1544 � (1) Participantii nu un nici un drept de proprietate asupra bunurilor puse în asociere, chiar dacã au fost procurate de ei.
(2)Cu toate acestea, în ceea ce priveste raporturile dintre ei, asociatii pot sã stipuleze ca bunurile aduse sã li se restituie, având dreptul la despãgubiri în cazul în care restituirea nu mai este posibilã.

Administrarea societãtii
Art.1545 � (1) Dreptul de administrare apartine titularului comertului care, însã, îl va putea exercita si prin mijlocirea participantului sau participantilor, ca reprezentanti ai sãi.
(2)Contractul poate determina amestecul si controlul pe care participantii au dreptul sã-l exercite în desfãsurarea operatiunilor comerciale la care sunt asociati.
(3)În toate cazurile, participantul are dreptul sã pretindã darea socotelilor la sfârsitul asocierii sau la încheierea fiecãrui exercitiu anual, dacã asocierea dureazã mai mult de un an. Participantul poate verifica exactitatea acestor conturi, controlând registrele si documentele justificative.

Pierderi. Beneficii
Art.1546 � (1) Fiecare participant rãspunde proportional si în limita aportului sãu de pierderile rezultate, având dreptul în aceeasi proportie la beneficiile realizate.
(2)Se poate conveni ca participantul sã nu participe la pierderi.

Contul de profit si pierderi
Art.1547 � (1) La încheierea fiecãrui exercitiu anual, trebuie sã se stabileascã contul de profit si pierderi al asocierii în participatiune si sã se punã la dispozitia participantului beneficiile ce i se cuvin.
(2)Participantul nu este obligat sã restituie beneficiile încasate în cazul în care asociatia a suferit, ulterior, pierderi.
(3)În cazul în care aportul participantului s-a micsorat prin aceste pierderi, beneficiul anual nu se va distribui pânã se va reconstitui aportul.

Lichidarea
Art.1548 � (1) Dupã dizolvarea asocierii, titularul trebuie sã procedeze la lichidare si sã plãteascã participantului în numerar ceea ce i se cuvine.
(2)Titularul va trebui sã termine afacerile în curs, la care este interesat si participantul, iar acesta va participa la beneficiile si pierderile rezultând din acestea.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL VII

Contractul de transport


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Notiunea de contract de transport de bunuri si aceea de contract de transport de persoane
Art.1549 � (1) Prin contractul de transport de bunuri, cãrãusul îsi ia obligatia sã transporte si sã punã la dispozitia destinatarului, în schimbul unui pret, la locul de destinatie convenit, bunurile ce i-au fost predate în acest scop. Contractul se încheie în momentul când cãrãusul a primit bunurile pentru transport.
(2)Prin contractul de transport de persoane, cãrãusul se obligã, în schimbul unui pret, sã transporte pe cãlãtor la locul de destinatie convenit.

Dovada contractului
Art.1550 � Contractul de transport se dovedeste prin scrisoare de trãsurã, recipisã de bagaje, foaie de parcurs, conosament ori un alt asemenea document de transport iar în cazul transportului de persoane, prin legitimatia de cãlãtorie.

Transportul în trafic direct
Art.1551 � (1) Transportul de bunuri sau persoane este în trafic direct când urmeazã sã se execute de doi sau mai multi cãrãusi, în temeiul unui singur document de transport sau unei singure legitimatii de cãlãtorie, întocmite pentru întregul parcurs.
(2)Dacã transportul urmeazã sã se execute cu mijloace de transport de acelasi fel, el este în trafic direct simplu, iar dacã urmeazã sã se execute cu mijloace de transport diferite, el este în trafic direct combinat.
(3)Cãrãusii care urmeazã sã participe la executarea unui transport în trafic direct sunt obligati sã-si predea unul altuia, dupã caz, bunurile transportate sau bagajele ce le-au fost încredintate, împreunã cu documentul de transport, fãrã interventia expeditorului sau a cãlãtorului.

Domeniu de aplicare
Art.1552 � Prevederile prezentului capitol se aplicã în cazul transportului postal, feroviar, rutier-auto, pe apele interne, fluvial, maritim sau aerian, numai în mãsura în care, prin lege, aceste transporturi nu sunt reglementate altfel.

Sectiunea a 2-a

Contractul de transport de bunuri

Documentul de transport
Art.1553 � (1) La cererea cãrãusului, expeditorul este obligat sã îi predea, o datã cu bunurile de transportat, un document de transport, semnat de el, care sã cuprindã urmãtoarele:

numele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul expeditorului;

denumirea si sediul cãrãusului;

numele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul destinatarului;

data si locul predãrii;

natura, greutatea, cantitatea sau numãrul bunurilor de transportat si, dacã acestea sunt ambalate, felul ambalajului, numãrul si sigiliile sau mãrcile puse pe acesta;

pretul transportului, data si locul plãtii, precum si persoana care trebuie sã plãteascã;

termenul în care trebuie executat transportul;

determinarea de cãtre expeditor a valorii bunurilor, când acestea sunt de valoare;

documentele predate cãrãusului pentru a fi alãturate documentului de transport;

orice alte stipulatii convenite între pãrti.
(2)Dacã pentru aducerea la îndeplinire a transportului sunt necesare documente vamale, sanitare, fiscale sau alte documente administrative, expeditorul trebuie sã le predea cãrãusului o datã cu bunurile de transportat.
(3)Expeditorul rãspunde fatã de cãrãus pentru toate pagubele pricinuite prin faptul cã mentiunile prevãzute la alin.(1) au fost înscrise în documentul de transport în mod incomplet, inexact, neregulat sau în alte locuri decât cele prevãzute pentru fiecare.

Duplicat. Adeverintã de primire
Art.1554 � (1) Un exemplar al documentului de transport cu semnãtura expeditorului rãmâne la cãrãus si însoteste bunurile de transportat pânã la destinatie; al doilea exemplar, denumit duplicat, cu semnãtura cãrãusului, trebuie sã fie predat expeditorului.
(2)În lipsa documentului de transport, cãrãusul va elibera, la cererea expeditorului, o adeverintã de primire, semnatã de el, cuprinzând mentiunile cerute pentru documentul de transport, precum si data primirii bunurilor de transportat.

Documente de transport diferite
Art.1555 � În cazul în care expeditorul predã pentru transport mai multe colete, cãrãusul are dreptul sã îi cearã acestuia scrisori de trãsurã diferite.

Documente de transport la ordin sau la purtãtor
Art.1556 � (1) Documentul de transport poate fi la ordin sau la purtãtor.
(2) În ambele cazuri, cãrãusul este scutit de obligatia de înstiintare, cu exceptia cazului în care expeditorul a indicat în document un domiciliatar la locul de destinatie.

Documentul de transport la ordin. Transmisibilitate
Art.1557 � (1) Proprietatea bunurilor care fac obiectul transportului se transferã când scrisoarea de trãsurã este la ordin, prin girul duplicatului documentului de transport.
(2)Forma si efectele girurilor, anularea si înlocuirea documentului de transport sunt supuse dispozitiilor privitoare la cambie si biletul la ordin.
(3)Ultimul giratar al unui sir neîntrerupt de giruri care este posesor al titlului este considerat proprietar. Debitorul care îsi îndeplineste obligatia rezultând din titlu este eliberat, numai dacã nu a existã fraudã sau culpã gravã din partea sa.

Ambalajul
Art.1558 � Bunurile care au nevoie de ambalaj trebuie predate cãrãusului într-un ambalaj corespunzãtor pentru asigurarea integritãtii, ferindu-le de pierderi sau stricãciuni si împiedicându-le sã producã pagube.

Obligatiile expeditorului la predare
Art.1559 � (1) Expeditorul trebuie sã predea cãrãusului bunurile de transportat în locul si potrivit conditiilor contractului sau obiceiului locului, rãspunzând pentru daunele cauzate prin întârziere datoritã culpei sale.
(2)Dacã pentru executarea transportului sunt necesare documente vamale, fiscale sau din partea organelor de politie, expeditorul este obligat sã le predea cãrãusului, fiind rãspunzãtor fatã de acesta pentru pagubele care ar putea rezulta din lipsa, insuficienta sau neregularitatea lor.

Neprevederea termenului pentru transport
Art.1560 � Dacã termenul în care trebuie fãcut transportul nu a fost determinat de pãrti, se va tine seama de obiceiul locului de plecare, iar în lipsa acestuia se va face potrivit împrejurãrilor.

Suspendarea transportului si contra-ordinul
Art.1561 � (1) Expeditorul poate suspenda transportul si cere restituirea bunurilor sau predarea lor altei persoane decât aceleia arãtate în documentul de transport, ori dispune cum va crede de cuviintã, fiind obligat sã plãteascã cãrãusului cheltuielile si daunele care sunt consecinta imediatã a acestui contra-ordin.
(2)Pentru a exercita dreptul de contra-ordin trebuie prezentat documentul de transport semnat de cãrãus sau adeverinta de primire, dacã un asemenea document a fost eliberat; modificãrile ce decurg din contra-ordin trebuie înscrise în documentul de transport sau pe recipisã sub o nouã semnãturã a cãrãusului.
(3)Dreptul la contra-ordin înceteazã din momentul în care destinatarul a cerut predarea bunurilor, potrivit art.1571.
(4)Cãrãusul rãspunde pentru daunele produse prin executarea contra-ordinelor date cu încãlcarea dispozitiilor prezentului articol.

Împiedicãri la executarea transportului. Consecinte
Art.1562 � (1) În caz de împiedicare la transport, cãrãusul are dreptul sã hotãrascã dacã în interesul expeditorului este preferabil sã-i cearã instructiuni sau sã transporte bunul la destinatie fãrã a-l consulta, modificând itinerariul. În acest din urmã caz, dacã nu a fost o faptã ce-i este imputabilã, cãrãusul are drept la pretul transportului, la taxele accesorii si la cheltuieli, pe ruta efectiv parcursã, precum si la un termen corespunzãtor de executare a transportului.
(2)Dacã nu existã o altã rutã de transport sau dacã, din alte motive, continuarea transportului nu este posibilã, cãrãusul va proceda potrivit instructiunilor date de expeditor prin documentul de transport, pentru cazul împiedicãrii la transport, iar în lipsa acestora sau dacã instructiunile nu pot fi executate, cãrãusul va aduce fãrã întârziere împiedicarea la cunostinta expeditorului, cerându-i instructiuni.
(3)Expeditorul înstiintat de ivirea împiedicãrii poate denunta contractul plãtind cãrãusului numai cheltuielile fãcute de cãrãus si pretul transportului în proportie cu parcursul efectuat.

Modificãri aduse de cãrãus
Art.1563 � (1) Dacã în termen de 5 zile de la trimiterea înstiintãrii prevãzute în art.1562 alin.(2) expeditorul nu dã, în conditiile legii speciale, instructiuni ce pot fi executate si nici nu le comunicã denuntarea contractului, cãrãusul poate sã pãstreze bunul în depozit sau îl poate depozita la un tert. În cazul în care depozitarea nu este posibilã ori bunul se poate strica sau valoarea acestuia nu poate acoperi pretul transportului, taxele accesorii si cheltuielile, cãrãusul va valorifica bunul potrivit dispozitiilor legii.
(2)Când bunul a fost vândut, pretul, dupã scãderea drepturilor bãnesti ale cãrãusului trebuie sã fie pus la dispozitia expeditorului iar dacã pretul este mai mic decât drepturile bãnesti ale cãrãusului, expeditorul trebuie sã plãteascã diferenta.
(3)În cazul în care împiedicarea la transport a încetat înainte de sosirea instructiunilor expeditorului, bunul se transmite la destinatie, fãrã a se mai astepta aceste instructiuni, expeditorul fiind înstiintat despre aceasta fãrã întârziere.

Dispozitii ulterioare: - exercitarea dreptului de cãtre expeditor
Art.1564 � (1) Expeditorul are dreptul, prin dispozitie ulterioarã scrisã, sã retragã înainte de plecare bunul ce urma sã fie transportat, sã-l opreascã în cursul transportului, sã amâne predarea lui cãtre destinatar ori sã dispunã înapoierea lui la locul de plecare, sã schimbe persoana destinatarului ori locul de destinatie sau sã dispunã o altã modificare a conditiilor de executare a transportului.
(2)Expeditorul care a dat o dispozitie ulterioarã este obligat sã plãteascã cãrãusului, dupã caz, pretul pãrtii efectuate din transport, taxele datorate si cheltuielile pricinuite prin executarea dispozitiei ulterioare, precum si sã-l despãgubeascã de orice pagubã suferitã.
(3)Expeditorul nu poate da dispozitie ulterioarã care sã aibã ca efect divizarea transportului în afarã de cazul când legea dispune altfel.

Trecerea dreptului la destinatar
Art.1565 � Dreptul expeditorului de a modifica contractul de transport se stinge de îndatã ce destinatarul si-a manifestat vointa de a-si valorifica drepturile ce rezultã pentru el din contractul de transport potrivit art.1568 sau de îndatã ce expeditorul a predat destinatarului duplicatul de pe documentul de transport. Din acel moment, dreptul de a modifica contractul de transport prin dispozitie ulterioarã trece asupra destinatarului.

Dreptul de refuz al cãrãusului
Art.1566 � (1) Cãrãusul, conformându-se dispozitiilor legii speciale, poate refuza executarea dispozitiei ulterioare, înstiintând fãrã întârziere pe cel de la care ea emanã, dacã executarea dispozitiei ar fi de naturã sã tulbure în mod grav bunul mers al exploatãrii ori dacã, în cazul schimbãrii locului de destinatie, sporul de taxe si cheltuieli nu ar fi garantat de valoarea bunului sau în alt fel. Dispozitiile art.1573 sunt aplicabile
(2)Cãrãusul are obligatia sã înstiinteze si în cazul în care, la primirea dispozitiei, executarea acesteia nu mai este posibilã.

Obligatia de predare de cãtre cãrãus a bunului cãtre destinatar
Art.1567 � (1) Cãrãusul trebuie sã punã bunurile transportate la dispozitia destinatarului, în locul si la termenul indicate de contract sau de uzante, în lipsa prevederilor contractuale.
(2)Dacã contractul sau uzantele nu dispun altfel, se prezumã cã predarea trebuie sã aibã loc la domiciliul destinatarului.
(3)Dacã predarea trebuie sã se facã în alt loc decât domiciliul destinatarului, cãrãusul trebuie sã îl înstiinteze pe acesta de sosirea bunurilor, imediat ce au ajuns la destinatie.

Drepturile si obligatiile destinatarului
Art.1568 � (1) Destinatarul dobândeste drepturile ce-i revin fatã de cãrãus în temeiul contractului de transport, din momentul când bunul transportat fiind ajuns la locul de destinatie sau termenul pentru ajungerea lui în acel loc fiind expirat, a cerut cãrãusului predarea sau si-a manifestat în alt fel vointa de a-si valorifica aceste drepturi.
(2)Tot astfel, si din acelasi moment, destinatarul îsi asumã fatã de cãrãus obligatiile ce-i revin în temeiul contractului de transport.
(3)Dacã documentul de transport este la ordin sau la purtãtor, posesorul lui este obligat sã înapoieze cãrãusului duplicatul documentului la predarea mãrfurilor.

Pretul transportului; taxe accesorii si alte cheltuieli; penalitãti
Art.1569 � (1) Pretul transportului, precum si taxele accesorii pentru serviciile prestate la locul de predare de cãtre cãrãus sunt datorate acestuia de cãtre expeditor si se plãtesc o datã cu predarea bunului pentru transport, dacã prin lege sau contract nu se prevede altfel.
(2)Taxele accesorii si cheltuielile datorate din cauze ivite în cursul transportului sau la locul de destinatie sunt în sarcina destinatarului care le va plãti la primirea bunului, împreunã cu pretul transportului si taxele accesorii prevãzute la alin.(1), dacã acestea nu au fost plãtite la predare.

Constatarea stãrii bunului
Art.1570 � (1) La primirea bunurilor transportate, destinatarul are dreptul sã cearã sã se constate, pe cheltuiala sa, identitatea, cantitatea si starea bunurilor transportate.
(2)Dacã se va stabili existenta unor vicii, cheltuielile fãcute sunt în sarcina cãrãusului.
(3)În lipsa conventiei contrare, viciile vor fi verificate potrivit dispozitiilor alin.(4)�(8) ale prezentului articol.
(4)În caz de neîntelegere asupra calitãtii sau stãrii unei mãrfi, presedintele judecãtoriei, la cererea uneia dintre pãrti, poate dispune constatarea acesteia de unul sau mai multi experti numiti din oficiu.

(5) Prin aceeasi hotãrâre se poate dispune sechestrarea mãrfii sau depunerea ei într-un depozit public sau, în lipsã, într-un alt loc ce se va determina.

(6) Dacã pãstrarea mãrfii ar putea aduce mari pagube sau ar ocaziona cheltuieli însemnate, se va putea dispune chiar vânzarea ei pe cheltuiala celui cãruia îi apartine, în conditiile care se vor determina prin hotãrâre.

(7) Hotãrârea de vânzare va trebui comunicatã, înainte de punerea ei în executare, celeilalte pãrti sau reprezentantului sãu, dacã unul dintre acestia se aflã în localitate; în caz contrar, hotãrârea va fi comunicatã în termen de trei zile de la executarea ei.

(8) Partea care nu s-a folosit de dispozitiile alin.(4)-(7) va trebui, în caz de contestatie, sã stabileascã atât identitatea mãrfii, cât si viciile ei.

Conditiile în care destinatarul poate obtine predarea
Art.1571 � (1) Destinatarul nu poate obtine predarea bunurilor transportate înainte de a plãti cãrãusului sumele datorate pe baza contractului de transport si rambursurile cu care expeditorul a grevat transportul.
(2)În caz de neîntelegere asupra cuantumului sumelor datorate, dacã destinatarul plãteste suma pe care crede cã o datoreazã si depune diferenta pânã la suma pretinsã de cãrãus la Casa de Economii si Consemnatiuni, cãrãusul este dator sã-i predea bunurile.
(3)Dacã documentul de transport este la ordin sau la purtãtor, cel care cere predarea trebuie sã înapoieze cãrãusului duplicatul documentului.

Destinatarul nu e gãsit sau refuzã ridicarea mãrfii
Art.1572 � (1) Cãrãusul trebuie sã cearã de îndatã instructiuni expeditorului dacã destinatarul nu poate fi gãsit sau refuzã ridicarea bunurilor ori se ivesc neîntelegeri între mai multi destinatari la predarea lor.
(2)Expeditorul poate dispune de bunurile transportate potrivit art.1561, înapoind cãrãusului daunele care sunt urmarea directã a împiedicãrii predãrii, în afarã de dreptul cãrãusului de a proceda la depozitarea sau vânzarea bunurilor transportate potrivit art.1562 sau, dacã este cazul, potrivit art.1573.
(3)Dacã destinatarul, dupã ce a cerut predarea, întârzie sã ridice bunurile sau dacã se ivesc neîntelegeri în ceea ce priveste primirea bunurilor transportate, cãrãusul poate depozita bunurile transportate sau în cazul în care bunurile sunt perisabile, sã le vândã potrivit art.1368, înstiintând în prealabil, în ambele cazuri, pe destinatar.
(4)Dacã întârzierea în operatiunile de predare se datoreazã destinatarului, cãrãusul poate cere despãgubiri.

Dreptul de retentie al cãrãusului
Art.1573 � (1) Cãrãusul are asupra bunurilor transportate un drept de retentie pentru toate creantele rezultând din contractul de transport, cu dreptul de a proceda la vânzarea lor, chiar dacã nu are titlu executoriu împotriva debitorului.
(2)Dacã destinatarul a cerut sã i se facã predarea bunurilor, cãrãusul va exercita dreptul de retentie în conditiile legii.
(3)Înstiintarea se va face expeditorului dacã bunurile nu au ajuns la destinatie sau dacã destinatarul nu poate fi gãsit sau dacã sunt neîntelegeri între mai multi destinatari.
(4)Cãrãusul poate exercita dreptul de retentie si dupã predarea cãtre destinatar a bunului transportat, dar numai timp de 24 de ore de la predare si numai dacã destinatarul a pãstrat posesiunea bunului

Predarea mãrfii fãrã încasarea sumelor datorate
Art.1574 � (1) Cãrãusul care predã bunurile fãrã a încasa de la destinatar sumele ce i se datoreazã lui, cãrãusilor anteriori sau expeditorului ori fãrã a pretinde depunerea sumei asupra cãreia existã neîntelegeri pierde dreptul de regres si rãspunde fatã de expeditor ti cãrãusii anteriori pentru sumele ce li se cuveneau.
(2)În toate cazurile, însã, cãrãusul are actiune contra destinatarului, chiar dacã acesta a ridicat bunurile transportate.

Rãspunderea cãrãusului pentru pierderii si stricãciuni
Art.1575 � Din momentul predãrii bunului pentru transport, pânã la primirea lui de cãtre destinatar, cãrãusul rãspunde pentru prejudiciul cauzat prin pierderea totalã sau partialã a bunului sau prin stricarea acestuia.

Repararea pagubei
Art.1576 � (1) Despãgubirea pentru pierdere trebuie sã acopere valoarea realã a bunului transportat sau a pãrtii pierdute din acel bun.
(2)În caz de stricare a bunului transportat, despãgubirea trebuie sã acopere scãderea lui de valoare.
(3)În toate cazurile, dacã prin lege specialã întinderea despãgubirii este limitatã, ea nu va putea depãsi aceastã limitã.
(4)În afarã de despãgubirile prevãzute la alin.(1)-(3), cãrãusul va înapoia, în mãsura pierderii sau scãderii de valoare, pretul transportului, taxele accesorii si orice cheltuieli privitoare la transport.

(5) În cazul în care valoarea bunului a fost declaratã la predare, despãgubirea se va socoti în raport de acea valoare. Dacã, însã, valoarea realã este mai micã, despãgubirea se va socoti în raport de aceastã valoare.

(6) Cãrãusul rãspunde pentru pierderea totalã sau partialã ori pentru stricãciunea titlurilor de valoare, a bijuteriilor sau a altor bunuri de un pret deosebit, numai dacã expeditorul a declarat cãrãusului, înainte de începerea transportului, felul si valoarea acestor bunuri si numai în mãsura valorii declarate.

(7) În caz de pierdere sau stricãciune a bagajelor unui cãlãtor, predate cãrãusului fãrã arãtarea continutului, cuantumul despãgubirii se determinã dupã împrejurãri.

(8) În cazul în care paguba se datoreazã intentiei sau culpei grave a cãrãusului, acesta nu se va bucura de limitarea rãspunderii prevãzutã de prezentul articol, datorând despãgubirea integralã.

Apãrarea de rãspundere
Art.1577 � (1) Cãrãusul este apãrat de rãspundere dacã pierderea totalã sau partialã sau stricãciunea s-a produs datoritã:

a) unor fapte în legãturã cu încãrcarea sau descãrcarea bunului, dacã aceastã operatie s-a efectuat de cãtre expeditor sau destinatar;

b) lipsei ori defectuozitãtii ambalajului dacã, dupã aspectul exterior nu putea fi observatã la primirea bunului pentru transport;

c) expedierii sub o denumire necorespunzãtoare, inexactã ori incompletã a unor bunuri excluse de la transport sau admise la transport numai sub anumite conditii, precum si a nerespectãrii de cãtre expeditor a mãsurilor de sigurantã prevãzute pentru aceste din urmã;

d) unor cauze naturale inerente transportului în vehicule deschise, dacã potrivit dispozitiilor legii speciale sau contractului, bunul trebuie transportat astfel;

e) naturii bunului transportat, dacã aceasta îl expune pierderii sau stricãciunii prin sfãrâmare, spargere, ruginire, alterare interioarã spontanã si altele asemenea;

f) pierderii de greutate, oricare ar fi distanta parcursã, dacã si în mãsura în care bunul transportat este dintre acelea care prin natura lor suferã, obisnuit, prin simplul fapt al transportului, o asemenea pierdere;

g) pericolului inerent al transportului de animale vii;

h) faptului cã prepusul expeditorului, care însoteste bunul în cursul transportului nu a luat mãsurile necesare pentru a asigura conservarea bunului;

i) oricãrei alte împrejurãri prevãzute prin lege specialã.
(2)Dacã se constatã cã pierderea sau stricãciunea a putut surveni din una dintre cauzele prevãzute în alin.(1), se considerã pânã la dovada contrarã cã paguba a fost produsã din acea cauzã.
(3)Cãrãusul este, de asemenea, apãrat de rãspundere dacã dovedeste cã pierderea totalã sau partialã ori stricãciunea s-au produs din pricina:

a) unei alte fapte decât cele prevãzute în alin.(1), sãvârsite cu intentie ori culpã de cãtre expeditor sau destinatar, ori a instructiunilor date de cãtre unul dintre acestia;

b) fortei majore sau faptei unui tert pentru care cãrãusul nu este tinut sã rãspundã.

Rãspunderea pentru neefectuarea transportului sau pentru întârziere
Art.1578 � Cãrãusul rãspunde si pentru paguba pricinuitã prin neefectuarea transportului sau prin depãsirea termenului de transport.

Rãspunderea pentru rambursuri si formalitãti vamale
Art.1579 � Rãspunderea cãrãusului pentru încasarea rambursurilor cu care expeditorul a grevat transportul si pentru îndeplinirea operatiunilor vamale e reglementatã de dispozitiile privitoare la mandat.

Cazuri de decãdere
Art.1580 � (1) În cazul în care cel îndreptãtit primeste bunurile fãrã a face rezerve, nu se mai pot formula împotriva cãrãusului, pretentiile izvorâte din pierderea partialã sau stricarea bunurilor transportate ori din nerespectarea termenului de transport.
(2)În cazul în care pierderea partialã sau stricãciunea nu puteau fi descoperite la primirea bunului, cel îndreptãtit va putea pretinde cãrãusului despãgubire, chiar dacã bunul transportat a fost primit fãrã rezerve, însã numai dacã a adus pieirea sau stricãciunea la cunostinta cãrãusului, de îndatã ce a descoperit-o, însã nu mai târziu de 5 zile de la primirea bunului iar pentru bunurile perisabile si animale vii, nu mai târziu de 6 ore de la primirea acestora.
(3)În caz de intentie sau culpã gravã a cãrãusului, dispozitiile de mai sus privitoare la stingerea pretentiilor celui îndreptãtit, precum si cele privitoare la termenul de înstiintare nu sunt aplicabile.

Înlãturarea sau restrângerea rãspunderii
Art.1581 � (1) Este lovitã de nulitate absolutã clauza prin care se înlãturã sau se restrânge rãspunderea cãrãusului.
(2)Cu toate acestea, expeditorul îsi poate asuma riscul transportului în caz de lipsã sau defectuozitate a ambalajului, precum si în cazul când transportul urmeazã a se face în conditii speciale care mãresc considerabil riscul pierderii sau stricãciunii bunului.

Cãrãusul care se obligã sã transporte si pe liniile altuia
Art.1582 � Cãrãusul care se angajeazã se transporte bunurile nu numai pe liniile sale de exploatare ci si pe acelea ale altui cãrãus, se prezumã cã rãspunde pentru transportul ce urmeazã a se face pe celelalte linii numai ca expeditor.

Rãspunderea cãrãusului în cazul transportului în trafic direct
Art.1583 � (1) În cazul transportului în trafic direct, fiecare dintre cãrãusi rãspunde solidar pentru executarea contractului de transport, de la locul de plecare pânã la cel de destinatie.
(2)Între ei, fiecare dintre cãrãusi contribuie la despãgubire în proportie cu partea ce-i revine din pretul transportului. Dacã, însã, paguba se datoreazã intentiei sau culpei unuia dintre cãrãusi, întreaga despãgubire este în sarcina acestuia, iar dacã unul dintre ei dovedeste cã faptul pãgubitor n-a avut loc pe parcursul sãu, el nu este tinut sã contribuie la despãgubire.

Cãrãusi succesivi
Art.1584 � Cãrãusii urmãtori au dreptul sã cearã a se mentiona pe documentul de transport sau într-un act separat, starea în care se aflã bunurile în momentul în care le sunt încredintate; în lipsa unei asemenea mentiuni, se prezumã cã au primit bunurile în bunã stare si conform cu documentul de transport.

Dreptul de reprezentare
Art.1585 � (1) În transportul în trafic direct, cel din urmã cãrãus reprezintã pe ceilalti în ceea ce priveste încasarea sumelor datorate fiecãruia, în temeiul contractului de transport, precum si cu privire la exercitarea drepturilor prevãzute la art.1573.
(2)Când cãrãusul nu îndeplineste aceste obligatii, este rãspunzãtor fatã de cãrãusii precedenti pentru sumele datorate lor.

Sectiunea a 3-a

Contractul de transport de persoane si bagaje

Obligatia de a transporta
Art.1586 � (1) Prin contractul de transport, cãrãusul este obligat sã aducã la timp si nevãtãmat pe cãlãtor la locul de destinatie. El rãspunde pentru moartea si orice vãtãmare a integritãtii corporale sau a sãnãtãtii cãlãtorului.
(2)Cãrãusul poate refuza transportul sau îl poate accepta în anumite conditii, numai în cazurile prevãzute prin dispozitiile legii speciale.

Obligatii ale pãrtilor
Art.1587 � (1) În temeiul contractului de transport, cãrãusul este obligat fatã de cãlãtor:

a) sã-i punã la dispozitie un loc corespunzãtor legitimatiei sale de cãlãtorie;

b) sã-i transporte copiii care cãlãtoresc împreunã cu el, fãrã platã sau cu tarif redus, în conditiile legii speciale;

c) sã-i transporte fãrã o altã platã bagajele sale în cantitatea si conditiile prevãzute prin dispozitiile legii speciale.
(2)În timpul cãlãtoriei, cãlãtorul este obligat sã se supunã mãsurilor luate potrivit dispozitiilor legale de angajatii cãrãusului.

Rãspunderea cãrãusului pentru persoana transportatã
Art.1588 � (1) Cãrãusul este rãspunzãtor pentru daunele imediate si directe rezultând din neexecutarea transportului, din executarea lui în alte conditii decât cele stabilite sau din întârzierea executãrii lui. Când, dupã împrejurãri, din cauza întârzierii, contractul nu mai prezintã interes pentru cãlãtor, acesta îl poate denunta, cerând înapoierea pretului.
(2)Cãrãusul este apãrat de rãspundere dacã dovedeste cã paguba se datoreazã intentiei sau culpei grave a cãlãtorului, faptei unui tert pentru care cãrãusul nu este tinut sã rãspundã sau fortei majore.
(3)Este nulã orice clauzã prin care se înlãturã sau se restrânge rãspunderea cãrãusului.

Rãspunderea cãrãusului pentru bagaje
Art.1589 � (1) Pentru bagajele de mânã pe care cãlãtorul le ia cu sine, cãrãusul rãspunde numai dacã se dovedeste cã pierderea sau stricãciunea se datoreazã intentiei sau culpei sale.
(2)Despãgubirea pentru pierderea sau stricarea bagajelor se va stabili potrivit cu împrejurãrile, cu natura bagajelor, continutul lor normal si altele asemenea. Aceste dispozitii nu se vor aplica dacã bagajele au fost încredintate cãrãusului iar valoarea acestora a fost declaratã.
(3)În mãsura în care nu s-a prevãzut altfel potrivit prezentului articol, dispozitiile privitoare la transportul bunurilor se aplicã în mod corespunzãtor si bagajelor, fãrã a deosebi dupã cum acestea au fost sau nu predate cãrãusului.

Rãspunderea în cazului transportului în trafic direct
Art.1590 � (1) În caz de trafic direct, fiecare cãrãus rãspunde, în ceea ce priveste moartea si integritatea corporalã ori sãnãtatea cãlãtorului, precum si în ceea ce priveste pierderea sau stricarea bagajelor ce cãlãtorul a luat cu sine, numai pentru faptele pãgubitoare întâmplate pe propriul sãu parcurs.
(2)Pentru pierderea sau stricarea bagajelor ce au fost predate, fiecare dintre cãrãusi este tinut sã contribuie la despãgubire potrivit art.1573, care se aplicã în mod corespunzãtor.
(3)Rãspunderea pentru întârziere sau întreruperea cãlãtoriei are loc numai în mãsura în care, la terminarea întregului parcurs, existã întârziere.

Cedarea drepturilor din contractul de transport
Art.1591 � Cãlãtorul poate ceda drepturile sale ce izvorãsc din contractul de transport înainte de începerea transportului, fãrã a fi obligat sã înstiinteze pe cãrãus, dacã contrariul nu rezultã din conventie sau din natura transportului.

Rãspunderea pentru faptele altora
Art.1592 � Dispozitiile art.1577 alin.(3) se aplicã si transportului de persoane.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL VIII

Contractul de mandat


Sectiunea 1

Dispozitii generale

§1. Despre natura si întinderea mandatului

Notiune
Art.1593 � (1) Mandatul este contractul prin care o parte, numitã mandatar, se obligã sã încheie unul sau mai multe acte juridice în numele si pe seama celeilalte pãrti, numitã mandant.
(2)Contractul prin care o persoanã se obligã sã presteze alte servicii decât sãvârsirea unor acte juridice sau sã îndeplineascã lucrãri, este supus dispozitiilor privitoare la mandat, dacã nu întruneste cerintele legii pentru a I se aplica dispozitiile privitoare la unul dintre contractele speciale prevãzute de lege.

Remuneratia mandatarului
Art.1594 � În cazul în care mandatul este cu titlu oneros, remuneratia mandatarului, dacã nu este determinatã prin contract, se va stabili potrivit legii, obiceiului ori, în lipsã, dupã valoarea serviciilor prestate.

Prezumtia de reprezentare
Art.1595 � (1) În lipsa unei stipulatii contrare, mandatarul îl reprezintã pe mandant în actele pe care a fost împuternicit sã le facã.
(2)Dispozitiile referitoare la reprezentarea în contracte se aplicã în mod corespunzãtor.

Mandatul fãrã reprezentare
Art.1596 � Mandatarul care actioneazã în nume propriu îsi asumã obligatii pentru sine, în urma actelor încheiate cu tertii, chiar dacã acestia aveau cunostintã despre mandat.

Bunuri dobândite de mandatar în nume propriu
Art.1597 � Mandantul poate cere predarea bunurilor mobile dobândite de mandatar în temeiul actelor încheiate cu tertii, chiar dacã mandatul este fãrã reprezentare.

Drepturile creditorului asupra bunurilor mandatarului
Art.1598 � Creditorul mandatarului nu poate urmãri bunurile dobândite de acesta în nume propriu dacã mandatul fãrã reprezentare are o datã certã anterioarã nasterii creantei.

Forma mandatului
Art.1599 � (1) Contractul de mandat poate fi încheiat în formã scrisã ori tacitã. El poate rezulta, de asemenea, din chiar executarea lui de cãtre mandatar când o acceptare prealabilã nu este cerutã din partea acestuia.
(2)Mandatul convenit pentru încheierea unui act juridic pentru care legea prevede o anumitã formã, trebuie sã respecte acea formã, sub sanctiunea aplicabilã în cazul actului însusi.

Refuzul primirii mandatului
Art.1600 � (1) Persoana cãreia i s-a oferit un mandat privitor la afaceri care intrã în exercitiul profesiei sale, în cazul în care nu doreste sã-l primeascã, este obligat sã comunice fãrã întârziere mandantului refuzul sãu, fiind rãspunzãtor, în caz contrar, de pagubele ce le cauzeazã.
(2)Dispozitia prevãzutã la alin.(1) este aplicabilã si în cazul în care o persoanã, desi s-a oferit, fie în mod public, fie în fata mandantului, sã se ocupe de un anumit fel de afaceri, refuzã sã primeascã o ofertã de mandat având drept obiect o afacere de acel fel.

Termenul mandatului
Art.1601 � (1) Mandatul fãrã termen înceteazã la împlinirea unui termen de trei ani.
(2)Când s-a prevãzut un termen, iar acesta este mai lung decât cel prevãzut de alin.(1), el se reduce de drept la acest din urmã termen.

Întinderea mandatului
Art.1602 � (1) Mandatul general autorizeazã pe mandatar sã efectueze numai acte de conservare si de administrare.
(2)Pentru a putea face acte de înstrãinare, de grevare sau tranzactii, pentru a se putea obliga prin cambii sau bilet la ordin ori pentru a intenta actiuni în justitie, este necesarã o împuternicire expresã din partea mandantului.
(3)Mandatul dat pentru o anumitã afacere se întinde si asupra tuturor actelor necesare executãrii lui, chiar dacã nu sunt precizate în mod expres.

Depãsirea mandatului
Art.1603 � Actul juridic fãcut cu depãsirea mandatului sau dupã ce acesta a încetat, îsi va produce efectele numai dacã cel în numele cãruia a fost fãcut îl ratificã.
§2. Obligatiile mandatarului

Executarea mandatului
Art.1604 � (1) Mandatarul nu poate sã depãseascã limitele statornicite prin mandat.
(2)Cu toate acestea, el poate deroga de la instructiunile primite dacã îi este imposibil sã înstiinteze în prealabil pe mandant, iar împrejurãrile sunt de asa naturã încât se poate prezuma cã mandantul ar fi dat aprobarea. Mandatarul este, în acest caz, obligat sã înstiinteze fãrã întârziere pe mandant cu privire la derogare.

Diligenta mandatarului
Art.1605 � (1) Mandatarul este tinut sã execute mandatul cu diligenta unui bun proprietar. Dacã, însã, mandatul este cu titlu gratuit, el este obligat sã îndeplineascã mandatul cu grija pe care o aratã în propriile afaceri.
(2)Mandatarul este obligat sã îl înstiinteze pe mandant despre împrejurãrile care, survenite încheierii mandatului, pot determina revocarea sau modificarea acestuia.

Obligatia de a da socotealã
Art.1606 � Orice mandatar este tinut sã dea socotealã despre gestiunea sa si sã remitã mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacã ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.

Dobânzile la sumele datorate
Art.1607 - Mandatarul datoreazã dobânzi pentru sumele întrebuintate în folosul sãu începând din ziua întrebuintãrii, iar pentru cele cu care a rãmas dator, din ziua în care a fost pus în întârziere.

Rãspunderea pentru obligatiile tertilor
Art.1608 � În lipsa unei conventii contrare, mandatarul care actioneazã în nume propriu nu rãspunde fatã de mandant cu privire la executarea obligatiilor asumate de persoanele cu care a contractat, cu exceptia cazului în care insolvabilitatea acestora i-a fost sau ar fi trebuit sã îi fie cunoscutã la data încheierii contractului.

Pluralitatea de mandatari
Art.1609 � Când mai multe persoane au acceptat împreunã acelasi mandat, actele lor obligã pe mandant chiar dacã au fost fãcute de una dintre ele, afarã de cazul când s-a stipulat cã vor lucra împreunã.
(2)În lipsã de stipulatie contrarã, mandatarii nu sunt tinuti solidar fatã de mandant decât dacã se obligã sã lucreze împreunã.

Substituirea fãcutã de mandatar
Art.1610 � (1) Mandatarul care, cu ocazia executãrii mandatului, îsi substituie o altã persoanã, fãrã a fi fost autorizat de mandant, rãspunde pentru actiunile persoanei substituite.
(2)Dacã mandantul a autorizat substituirea fãrã indicarea persoanei, mandatarul rãspunde pentru culpã în alegerea persoanei.
(3)În toate cazurile, mandatarul rãspunde cu privire la instructiunile date persoanei care l-a substituit.
(4)Mandantul are actiune directã împotriva persoanei substituite mandatarului.

Custodia bunurilor mandantului
Art.1611 � (1) Mandatarul va asigura pãstrarea bunurilor care îi sunt predate pentru mandant si va exercita drepturile acestuia fatã de terti, dacã bunurile prezintã semne de deteriorare sau au ajuns cu întârziere.
(2)În caz de urgentã, mandatarul poate proceda la vânzarea bunurilor cu diligenta unui bun proprietar.
(3)În cazurile prevãzute la alin.(1) si (2) mandatarul trebuie sã îl anunte de îndatã pe mandant.
(4)Dispozitiile prezentului articol se aplicã si în cazul în care mandatarul refuzã sã primeascã mandatul, chiar dacã acesta intrã în competenta sa profesionalã.
§3. Obligatiile mandantului

Sumele necesare executãrii mandatului
Art.1612 � În lipsa unei conventii contrare, mandantul este obligat sã asigure mandatarului sumele necesare executãrii mandatului si îndeplinirii obligatiilor pe care mandatarul, în acest scop, si le-a asumat în nume propriu.

Cheltuielile si remuneratia mandatarului
Art.1613 � Mandantul va restitui mandatarului sumele avansate, împreunã cu dobânzile legale aferente începând cu data avansãrii acestora, precum si remuneratia convenitã.

Descãrcarea mandatarului de obligatiile contractate
Art.1614 � (1) Mandantul este obligat sã execute obligatiile pe care mandatarul le-a contractat cu tertii în limitele mandatului sãu.
(2)El nu rãspunde fatã de mandatar pentru actele care depãsesc limitele mandatului; el va rãspunde, însã, pentru aceste acte dacã le ratificã, expres sau tacit, sau dacã, în momentul încheierii acestora, mandatarul nu avea cunostintã de încetarea mandatului sãu.

Rãspunderea mandantului
Art.1615 � Mandantul este obligat sã repare pagubele ce mandatarul, fãrã intentie sau culpã din parte-i, a suferit în executarea mandatului.

Pluralitatea de mandanti
Art.1616 � Când mandatul a fost dat de mai multe persoane pentru o afacere comunã, fiecare dintre ele rãspunde solidar fatã de mandatar de toate efectele mandatului.

Dreptul de retentie al mandatarului
Art.1617 � Pentru garantarea tuturor creantelor izvorâte din mandat, inclusiv a avansurilor, cheltuielilor si dobânzilor, mandatarul are un drept de retentie asupra bunurilor mandantului care se gãsesc în posesiunea sa ori de care poate sã dispunã în baza titlurilor pe care le detine.
§4. Încetarea mandatului

Moduri de încetare
Art.1618 � Mandatul înceteazã:

la expirarea termenului sau la îndeplinirea de cãtre mandatar a actului pentru care a fost instituit;

prin revocarea sa de cãtre mandant;

prin renuntarea mandatarului;

la moartea, punerea sub interdictie sau incapacitatea, falimentul sau insolvabilitatea mandantului sau a mandatarului. Cu toate acestea, mandatul care are ca obiect îndeplinirea de acte cu privire la desfãsurarea unei afaceri nu înceteazã, dacã afacerea continuã, cu respectarea dreptului de renuntare al pãrtilor sau al mostenitorilor acestora.

Revocarea mandatului
Art.1619 � Mandantul poate oricând revoca mandatul, fiind obligat sã plãteascã mandatarului eventualele cheltuieli avansate de acesta în scopul executãrii mandatului, precum si, dacã mandatul este cu titlu oneros, o parte corespunzãtoare din remuneratia convenitã.

Numirea altui mandatar
Art.1620 � Împuternicirea datã unui nou mandatar pentru aceeasi afacere revocã mandatul initial din ziua în care i-a fost notificatã primului mandatar.

Revocarea mandatului colectiv
Art.1621 � Dacã mandatul a fost conferit de mai multe persoane, revocarea fãcutã numai de unul din mandanti nu îl descarcã pe mandatar fatã de ceilalti mandanti, dar îl îndreptãteste sã pretindã, dacã este cazul, despãgubiri de la autorul revocãrii.

Renuntarea mandatarului
Art.1622 � (1) Mandatarul poate renunta oricând la mandat, notificând mandantului renuntarea sa.
(2)Mandatarul este dator sã îl despãgubeascã pe mandant pentru prejudiciile ce le-ar suferi prin efectul renuntãrii, cu exceptia cazului când continuarea executãrii mandatului i-ar fi cauzat mandatarului însusi o pagubã însemnatã, de neprevãzut la data acceptãrii mandatului.

Moartea sau incapacitatea mandantului
Art.1623 � În caz de deces sau incapacitate a mandantului, mandatarul care a început executarea mandatului trebuie sã o continue numai atât timp cât întârzierea executãrii ar putea cauza o situatie gravã si ireversibilã.

Necunoasterea cauzei de încetare a mandatului
Art.1624 �Tot ceea ce mandatarul a fãcut, în numele mandantului, înainte de a cunoaste sau de a fi putut cunoaste cauza de încetare a mandatului este socotit ca valabil fãcut în executarea acestuia.

Moartea sau incapacitatea mandatarului
Art.1625 � În caz de moarte a mandatarului, mostenitorii sãi, dacã au avut cunostintã de mandat, trebuie sã înstiinteze de îndatã pe mandant si sã ia în interesul acestuia mãsurile cerute de împrejurãri.

Încetarea mandatului în caz de pluralitate de mandatari
Art.1626 � În lipsa unei conventii contrare, mandatul dat mai multor mandatari obligati sã lucreze împreunã înceteazã chiar si atunci când cauza încetãrii priveste numai pe unul dintre ei.

Sectiunea a 2-a

Contractul de comision

Notiune
Art.1627 � Contractul de comision este mandatul care are ca obiect achizitionarea sau vânzarea de bunuri pe socoteala comitentului si în numele comisionarului.

Natura juridicã a comisionului
Art.1628 � (1) Comisionarul este obligat direct fatã de persoana cu care a contractat.
(2)Între comitent si terti nu existã nici drepturi, nici obligatii. Cu toate acestea, comitentul poate exercita actiunile apartinând comisionarului, subrogându-se în drepturile acestuia.

Vânzarea pe credit
Art.1629 � Comisionarul care vinde pe credit este obligat sã-l înstiinteze pe comitent, arãtându-i persoana cumpãrãtorului si termenul acordat; în caz contrar, se presupune cã operatiunile s-au fãcut pe bani gata, proba contrarã nefiind admisã.

Transmiterea proprietãtii bunurilor
Art.1630 � În raporturile dintre comitent si comisionar sau creditorii acestuia, proprietatea bunurilor dobândite de comisionar pe socoteala comitentului trece direct la acesta din urmã chiar din momentul dobândirii.

Îndepãrtarea de la instructiuni
Art.1631 � (1) Comisionarul se poate îndepãrta de la instructiunile primite pentru executarea mandatului, când considerã cã comitentul, cunoscând conditiile schimbate, si-ar fi dat aprobarea si nu este timp suficient pentru a cere si a obtine autorizarea sa prealabilã.
(2) În afarã de acest caz, orice operatiune a comisionarului, cu încãlcarea sau depãsirea puterilor primite, rãmâne în sarcina sa, dacã comitentul nu o ratificã; comisionarul poate fi obligat si la plata de daune�interese.

Vânzarea de titluri de credit
Art.1632 � (1) Când comisionarul este însãrcinat sã vândã sau sã cumpere titluri de credit circulând în comert, devize sau mãrfuri cotate la bursã ori având curs în târguri, dacã comitentul nu a dispus altfel, el însusi poate sã-i procure la pretul cerut ca vânzãtor bunurile pe care trebuia sã le cumpere sau sã le retinã pentru sine dupã pretul curent ca cumpãrãtor, bunurile pe care trebuia sã le vândã în contul comitentului.
(2)Comisionarul care se comportã el însusi ca vânzãtor sau cumpãrãtor, are dreptul la comision.
(3)Dacã în cazurile mai sus arãtate, comisionarul, dupã îndeplinirea însãrcinãrii sale, nu face cunoscut comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sã considere cã vânzarea sau cumpãrarea s-a fãcut în contul sãu si sã cearã de la comisionar executarea contractului.

Revocarea comisionului
Art.1633 � Comitentul poate revoca dispozitia datã comisionarului pânã în momentul în care acesta a încheiat afacerea. În acest caz, comisionarul are dreptul la o parte din remuneratie care se determinã tinând cont de cheltuielile fãcute pânã în acel moment cu privire la îndeplinirea comisionului.

Rãspunderea comisionarului
Art.1634 � (1) Comisionarul rãspunde de îndeplinirea obligatiilor persoanelor cu care a contractat.
(2)În cazul în care comisionarul îsi ia aceastã rãspundere are dreptul la plata unui comision special numit �pentru garantie�, �pentru credit� sau altele asemãnãtoare, care în lipsã de conventiei va fi stabilit dupã obiceiul locului în care a fost executat contractul de comision.

Sectiunea a 3-a

Contractul de consignatie

Notiune
Art.1635 � Contractul de consignatie este mandatul prin care consignatarul, în schimbul unei remuneratii, se obligã sã vândã, în nume propriu dar pe socoteala consignantului, un anumit bun mobil pe care acesta i l-a predat.

Pretul de vânzare. Remuneratia consignatarului
Art.1636 � (1) Pretul la care bunul urmeazã sã fie vândut, precum si remuneratia la care are dreptul consignatarul se stabilesc de pãrti, potrivit dispozitiilor legii speciale.
(2)În cazul în care consignatarul vinde bunul la un pret mai mare decât cel stabilit, diferenta se va cuveni consignantului.

Dreptul de dispozitie al consignantului
Art.1637 � (1) Consignantul pãstreazã dreptul de a dispune de bunul încredintat consignatarului. El îl poate relua oricând, chiar în cazul în care contractul a fost încheiat pe duratã determinatã.
(2)În acest din urmã caz, precum si ori de câte ori contractul de consignatie nu se poate executa din cauze imputabile consignantului, consignatarul are dreptul la înapoierea tuturor cheltuielilor fãcute pentru executarea contractului si, potrivit cu timpul cât bunul a stat în pãstrarea sa, la o indemnizatie în conditiile prevãzute de legea specialã.

Vânzarea pe credit. Rãspundere
Art.1638 � Consignatarul nu poate acorda termen de platã cumpãrãtorului decât dacã prin contractul de consignatie i s-a acordat acest drept. În acest din urmã caz, ratele vor fi plãtite consignatarului, care va rãspunde fatã de consignant solidar cu cumpãrãtorul pentru plata pretului.

Sectiunea a 4-a

Contractul de expeditie

Notiune
Art.1639 � Contractul de expeditie este mandatul prin care expeditorul se obligã sã încheie în nume propriu si în contul comitentului, un contract de transport si sã îndeplineascã operatiunile accesorii.

Revocarea ordinului de expeditie
Art.1640 � (1) Comitentul poate revoca ordinul de expediere pânã în momentul când expeditorul a încheiat contractul de transport, înapoind acestuia cheltuielile fãcute.
(2)Din momentul încheierii contractului de transport, expeditorul este obligat sã execute, la cererea comitentului, dreptul de contra-ordin admis în materie de transport.

Obligatiile expeditorului
Art.1641 � (1) În alegerea traseului, mijloacelor si modalitãtilor de transport al mãrfii, expeditorul va respecta instructiunile comitentului iar în lipsa acestora, va actiona în interesul destinatarului.
(2)În cazul în care expeditorul ia asupra sa obligatia de îndeplinire a operatiunilor de predare a bunurilor la locul de destinatie, se prezumã cã nu întelege sã ia asupra sa o obligatie directã fatã de destinatar.
(3)Expeditorul nu are obligatia de a asigura bunurile decât dacã aceasta a fost stipulatã în contract sau asigurarea este necesarã potrivit uzantelor.
(4)Premiile, bonusurile si avantajele din tarife obtinute de expeditor trebuie predate comitentului, în lipsa conventiei contrare.

Rãspunderea expeditorului
Art.1642 � (1) Expeditorul rãspunde de pagubele ce s-ar produce bunurilor dacã nu actioneazã cu diligenta unui bun comerciant la luarea în primire si pãstrarea lor, la alegerea cãrãusului si expeditorilor intermediari si, în general, la executarea expedierii.
(2)Dacã fãrã motive temeinice expeditorul se abate de la modul de transport indicat de expeditor, rãspunde si de accidentele datorate cazurilor fortuite, dacã nu dovedeste cã pierderea sau vãtãmarea bunurilor ori întârzierea transportului s-ar fi întâmplat chiar dacã s-ar fi conformat instructiunilor primite.

Dreptul expeditorului (la comision)
Art.1643 � (1) Expeditorul, în lipsa conventiei, are dreptul la un comision pentru încheierea contractului de transport si la plata prestatiilor accesorii îndeplinite de el, dupã uzantele locului unde contractul de transport a fost încheiat, precum si la restituirea cheltuielilor fãcute pe socoteala comitentului.
(2)Comisionul, prestatiile accesorii si cheltuiala cuvenitã expeditorului vor putea fi determinate global de la început.

Transportul efectuat de expeditor
Art.1644 � (1) Expeditorul poate efectua el însusi transportul, fie cu mijloacele sale proprii, fie cu ale altora, cu conditia de a înstiinta fãrã întârziere pe expeditor, cu exceptia conventiei contrare.
(2)În acest caz, el ia asupra sa rãspunderea cãrãusului si are dreptul la pretul transportului, cu exceptia comisionului. Pretul transportului va fi calculat dupã tarifele legale sau uzuale în vigoare pentru mijlocul de transport întrebuintat, iar în lipsa acestora ca fi stabilit de instanta judecãtoreascã.

Prescriptie
Art.1645 � Termenul de prescriptie al dreptului la actiune izvorând din contractul de expeditie este de un an socotit din ziua predãrii bunurilor la locul de destinatie sau din ziua în care ar fi trebui sã se facã predarea lor, iar pentru actiunea referitoare la transporturile care încep sau se terminã în afara Europei, termenul este de 18 luni.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IX

Contractul de depozit



Sectiunea 1

Despre depozitul obisnuit

§ 1. Dispozitii generale

Notiune
Art.1646 � Depozitul este contractul prin care depozitarul primeste de la depunãtor un bun mobil, cu obligatia de a-l pãstra si înapoia.

Depozitul neregulat
Art.1647 � Dacã depozitul are drept obiect o sumã de bani sau alte astfel de bunuri fungibile si, dacã depozitarul a fost autorizat sã se serveascã de ele, contractul este socotit împrumut.

Remuneratia depozitarului
Art.1648 � (1) Depozitarul poate cere o remuneratie dacã, din împrejurãri, nu reiese cã a voit sã lucreze fãrã platã.
(2)Când remuneratia nu este stabilitã prin contract, instanta judecãtoreascã o va stabili dupã valoarea serviciilor prestate.

Depozitul fãcut unei persoane incapabile
Art.1649 � (1) Dacã depozitul a fost fãcut unui depozitar minor sau pus sub interdictie, deponentul poate revendica bunul depus atâta timp cât acesta se aflã în mâinile depozitarului incapabil.
(2)Dacã restituirea în naturã nu mai este posibilã, deponentul are dreptul de a cere valoarea bunului pânã la echivalentul celei cu care s-a îmbogãtit persoana care a obtinut bunul.
§ 2. Obligatiile depozitarului

Diligenta depozitarului
Art.1650 � (1) Depozitarul este tinut sã pãzeascã bunul cu diligenta unui bun pãrinte de familie.
(2)Dacã însã depozitul este gratuit, depozitarul rãspunde numai în cazul în care nu a depus diligenta cerutã pentru paza propriilor sale bunuri.

Folosirea bunului
Art.1651 � Depozitarul nu se poate servi de bunul încredintat lui fãrã învoirea expresã sau prezumatã a deponentului.

Modul executãrii
Art.1652 � Depozitarul este obligat sã schimbe locul si felul pãstrãrii stabilite prin contract, dacã aceastã schimbare este necesarã pentru a feri bunul de pierdere sau stricãciune si atât de urgentã încât consimtãmântul deponentului nu ar putea fi asteptat.

Încredintarea bunului altuia
Art.1653 � Depozitarul nu poate încredinta altuia pãstrarea bunului, fãrã consimtãmântul deponentului, afarã numai dacã este silit de împrejurãri sã o facã.

Încredintarea bunului altuia cu consimtãmântul deponentului
Art.1654 � (1) Depozitarul îndreptãtit sã încredinteze pãstrarea bunului unei alte persoane, rãspunde numai de alegerea acesteia sau de instructiunile ce i-a dat, dacã a adus de îndatã la cunostinta deponentului locul depozitului si numele persoanei care a primit bunul.
(2)În cazul contrar, depozitarul rãspunde de greseala sub-depozitarului ca de a sa proprie.
(3)În toate cazurile, sub-depozitarul rãspunde fatã de depunãtor de greseala sa.

Rãspunderea pentru încredintarea bunului altuia
Art.1655 � Depozitarul care, fãrã a avea acest drept, a schimbat locul sau felul pãstrãrii, sau s-a folosit de bunul depozitat sau l-a încredintat unei terte persoane, rãspunde si de cazurile fortuite, afarã numai dacã dovedeste cã bunul pierea si dacã nu si-ar fi depãsit drepturile.

Denuntarea depozitului
Art.1656 � (1) Deponentul poate oricând reclama înapoierea bunului depozitat, chiar înãuntrul termenului convenit.
(2)El este obligat însã sã întoarcã depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a fãcut în considerarea acestui termen.
(3)Depozitarul poate constrânge pe deponent sã reia bunul, dacã sunt motive grave, chiar înaintea expirãrii termenului convenit.
(4)Dacã nu s-a convenit un termen, depozitarul poate înapoia oricând bunul, fiind obligat la plata unor daune-interese, dacã a fãcut-o la un timp nepotrivit.

Restituirea bunului
Art.1657 � (1) Dacã nu s-a convenit altfel, restituirea bunului trebuie sã se facã la locul unde el trebuia pãstrat.
(2)Cheltuielile restituirii sunt în sarcina deponentului.

Restituirea fructelor si dobânzilor
Art.1658 � (1) Depozitarul este obligat sã înapoieze fructele bunului dacã le-a perceput.
(2)Depozitarul nu datoreazã dobândã pentru banii depozitati, decât din ziua când a fost pus în întârziere sã-i restituie.

Revendicarea sau rechizitionarea bunului revendicat
Art.1659 � (1) Depozitarul este apãrat de obligatia de a înapoia bunul, dacã acesta a fost revendicat de cãtre proprietar sau de o altã persoanã îndreptãtitã, sau dacã a fost rechizitionat de autoritatea publicã, ori dacã i-a fost în alt mod ridicat sau a pierit prin caz fortuit.
(2)Dacã în locul bunului care i-a fost ridicat sau care a fost distrus, depozitarul a primit o sumã de bani sau un alt bun echivalent, el este obligat sã le predea deponentului.
(3)Dacã descoperã cã bunul a fost furat, precum si pe proprietarul bunului furat, el trebuie sã denunte acestuia depozitul ce i s-a fãcut si sã-l someze a-l cere într-un termen determinat si îndestulãtor, fãrã încãlcarea dispozitiilor penale.
(4)Dacã cel cãruia denuntarea a fost fãcutã întârzie sã cearã bunul, depozitarul este valabil liberat prin predarea fãcutã aceluia de la care el l-a primit.

(5) În toate cazurile, el este tinut, sub sanctiunea daunelor-interese, sã denunte deponentului procesul care i-a fost intentat de revendicant, ordinul de rechizitie sau faptul care îl împiedicã sã înapoieze bunul.

Obligatia mostenitorului depozitarului
Art.1660 � Dacã mostenitorul depozitarului a vândut cu bunã credintã bunul, fãrã sã fi stiut cã este depozitat, el este tinut sã înapoieze numai pretul primit sau sã cedeze deponentului actiunea sa împotriva cumpãrãtorului, dacã pretul nu i-a fost plãtit.
§ 3. Obligatiile deponentului

Restituirea cheltuielilor si repararea pagubelor suferite de depozitar
Art.1661 � (1) Deponentul este obligat sã înapoieze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a fãcut pentru conservarea bunului.
(2)Deponentul trebuie, de asemenea, sã despãgubeascã pe depozitar de toate pierderile suferite prin depozitarea bunului, afarã numai dacã depozitarul a primit bunul, cunoscând sau trebuind sã cunoascã natura sa primejdioasã.

Plata remuneratiei
Art.1662 � (1) Plata depozitarului, dacã nu s-a convenit altfel, se face la înapoierea bunului.
(2)Dacã restituirea are loc înainte de termen, depozitarul are drept la partea din remuneratie convenitã, corespunzãtoare timpului cât a pãstrat bunul.

Sectiunea a 2-a

Despre depozitul necesar

Notiune
Art.1663 � (1) Dacã bunul a fost încredintat unei persoane sub constrângerea unei întâmplãri neprevãzute, care fãcea cu neputintã alegerea persoanei depozitarului si întocmirea unui înscris constatator al contractului, depozitul este necesar.
(2)Depozitul necesar poate fi dovedit prin orice mijloc de probã, oricare ar fi valoarea lui.Obligatiile depozitarului
Art.1664 � (1) Depozitarul nu poate refuza primirea bunului, decât în cazul în care are un motiv serios pentru aceasta.
(2)Depozitarul rãspunde pentru pieirea bunului, în conditiile prevãzute pentru depozitul obisnuit.

Sectiunea a 3-a

Despre depozitul hotelier

Rãspunderea pentru bunurile aduse în hotel
Art.1665 � Hotelierul este rãspunzãtor ca un depozitar, de prejudiciul cauzat prin furtul, pierderea sau deteriorarea bunurilor personale aduse de client în hotel.

Rãspunderea limitatã
Art.1666 � Rãspunderea hotelierului este limitatã pânã la concurenta unei valori cu zece ori mai mare decât cea a pretului afisat pentru camera oferitã spre închiriere clientului sau, dacã este vorba de bunuri pe care hotelierul le-a primit în depozit, pânã la concurenta unei valori cu cincizeci de ori mai mare decât valoarea acestui pret.

Rãspunderea nelimitatã
Art.1667 � În cazurile prevãzute de art.1666, rãspunderea hotelierului este nelimitatã:

1) dacã paguba se datoreazã culpei hotelierului, a persoanelor din familia sa care locuiesc împreunã cu acesta, sau angajatilor hotelului;

2) dacã hotelierul a refuzat sã primeascã bunurile clientului în depozit, afarã numai dacã valoarea acestora era prea mare fatã de standardul hotelului, sau, dacã, vreun alt motiv temeinic îl îndreptãteste sã o facã.

Limite de rãspundere
Art.1668 � Hotelierul nu rãspunde atunci când deteriorarea, distrugerea sau pierderea/furtul bunurilor clientului este datoratã:

1) clientului, persoanei care îl însoteste sau care se aflã sub supravegherea sa ori a vizitatorilor sãi;

2) unui caz de fortã majorã;

3) naturii bunului.

Obligatiile hotelierului
Art.1669 � (1) Hotelierul este obligat sã primeascã în depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare apartinând clientilor sãi.
(2)Hotelierul nu poate refuza depozitul acestor bunuri decât în cazul în care, tinând cont de mãrimea si conditiile de operare ale hotelului, acestea sunt excesiv de valoroase sau sunt incomode, sau periculoase.
(3)Hotelierul poate, dupã examinarea bunurilor care îi sunt predate spre depozitare, sã cearã depozitarea acestora într-un loc închis sau sigilat.
(4)Hotelierul poate sã examineze bunurilor care îi sunt predate spre depozitare si sã cearã depozitarea acestora într-un loc închis sau sigilat.

Prezumtia de absentã a depozitului
Art.1670 � Hotelierul care pune la dispozitia clientilor sãi, în camerele de hotel, o casã de valori, nu este presupus a fi acceptat depozitul bunurilor care vor fi depuse de clientii sãi, în casa de valori.

Interdictia limitãrii rãspunderii
Art.1671 � Rãspunderea hotelierului nu va putea fi suprimatã sau micsoratã pe cale de afis sau prin alte clauze imprimate.

Proba
Art.1672 � Dovada introducerii bunurilor în hotel poate fi fãcutã prin martori, chiar dacã valoarea acestor bunuri este mai mare de echivalentul în lei a 250 EURO.

Decãderea din dreptul la repararea pagubei
Art.1673 � (1) Clientul este decãzut din dreptul la repararea pagubei suferite prin pierderea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însusi sau care au fost aduse pentru el în hotel, dacã:

1) de îndatã ce a cunoscut paguba, nu a înstiintat despre aceasta administratia hotelului;

2) dacã nu a exercitat dreptul la actiunea în reparare, în termen de 6 luni de la data când a fost sãvârsitã fapta pãgubitoare.
(2)Dispozitiile articolului de fatã nu sunt aplicabile în privinta bunurilor pe care hotelierul le-a primit anume în depozit sau a refuzat fãrã motive temeinice sã o facã.

Dreptul la retentie
Art.1674 � Hotelierul are un drept de retentie asupra lucrurilor si bagajelor clientului, cu exceptia documentelor personale si a bunurilor fãrã valoare de cumpãrare, în cazul neplãtii de cãtre acesta a pretului camerei si a serviciilor hoteliere deja prestate.

Valorificarea bunurilor
Art.1675 � Hotelierul poate dispune de bunurile asupra cãrora si-a manifestat dreptul de retentie, în cazul neplãtii, în conformitate cu regulile aplicabile detinãtorului unui bun încredintat si uitat.

Limite de aplicare
Art.1676 � Dispozitiile prezentei sectiuni nu se aplicã pentru autovehicule, bunuri lãsate în acelasi loc sau animale vii.

Stabilimente si localuri asimilate
Art.1677 � (1) Dispozitiile prezentei sectiuni se aplicã si în cazul persoanelor care detin sanatorii, localuri destinate spectacolelor publice, stabilimente balneare, pensiuni, restaurante, vagoane, cusete si altele asemãnãtoare.
(2)Dispozitiile privitoare la rãspunderea hotelierului sunt aplicabile si celor care, în mod obisnuit, închiriazã camere mobilate, cu ziua sau luna.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL X

Sechestrul

Notiune
Art.1678 � Contractul de sechestru este acela prin care unul sau mai multe lucruri mobile sau imobile, ori un fond de comert, sau un întreg patrimoniu, în privinta cãrora existã o contestatie sau relatii juridice nesigure sunt încredintate unui al treilea, cu obligatia de a le pãzi si a le înapoia celui recunoscut ca titular al dreptului litigios sau nesigur.

Obligatiile, drepturile si puterile sechestrului
Art.1679 � Obligatiile, drepturile si puterile sechestrului sunt determinate de conventia pãrtilor; în lipsã se aplicã regulile care urmeazã.

Conservarea si înstrãinarea obiectului sechestrului
Art.1680 � (1) Cel cãruia i s-a încredintat sechestrul este tinut sã pãzeascã si sã conserve obiectul sechestrului cu diligenta unui depozitar.
(2)Dacã natura obiectului o cere, el este de asemenea tinut sã facã acte de administrare, în acest caz aplicându-se regulile mandatului.
(3)El va putea, de asemenea, dacã lucrul nu poate fi conservat sau dacã, pentru alt motiv, o asemenea mãsurã este vãdit necesarã, sã-l înstrãineze cu autorizarea instantei judecãtoresti.

Descãrcarea sechestrului
Art.1681 � (1) Persoana cãreia i s-a încredintat sechestrul trebuie sã înapoieze lucrul celui desemnat de judecãtor sau, în lipsã, celui arãtat prin acordul tuturor pãrtilor care au numit-o.
(2)Pânã când contestatia va lua sfârsit, sau pânã când nesiguranta raporturilor juridice va înceta, cel cãruia i s-a încredintat sechestrul nu va putea fi desãrcinat, dacã pãrtile nu sunt de acord, decât prin încheiere judecãtoreascã.

Plata remuneratiei si a cheltuielilor sau despãgubirilor cuvenite sechestrului
Art.1682 � Persoana cãreia i s-a încredintat sechestrul are dreptul la o remuneratie, afarã de cazul când a renuntat la ea, precum si la înapoierea cheltuielilor si oricãror alte speze fãcute pentru conservarea si administrarea bunului sechestrat.

Sechestrul judiciar
Art.1683 � Sechestrul poate fi dispus de instantã; în acest caz se aplicã prevederile Codului de procedurã civilã si dispozitiile prezentului capitol care nu sunt incompatibile.

CAPITOLUL XI

Contractul de împrumut


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Felurile împrumutului
Art.1684 � Împrumutul este de douã feluri:

împrumutul de folosintã, numit si comodat;

împrumutul propriu-zis, numit si împrumut de consumatie.

Promisiunea de a împrumuta
Art.1685 � Dacã prin lege nu se prevede altfel, conventia neurmatã de remiterea bunului cãtre împrumutat nu valoreazã împrumut si oferã beneficiarului promisiunii numai dreptul la daune interese, dacã dovedeste un prejudiciu.

Sectiunea a 2-a

Comodatul

Notiune
Art.1686 � (1) Comodatul este contractul prin care una din pãrti remite celeilalte, cu titlu gratuit, un bun pentru a se servi de el un anumit timp sau pentru o anumitã întrebuintare, cu obligatia de a-l restitui.
(2)Comodatul este esentialmente gratuit. Dacã s-a convenit vreo platã, contractul este prezumat a fi o locatiune.

Proprietatea bunului
Art.1687 � Comodantul rãmâne întotdeauna proprietarul bunului împrumutat.

Obiectul comodatului
Art.1688 � Orice bun, mobil sau imobil, care este în comert si care nu se consumã prin întrebuintare poate fi obiectul unui comodat.

Obligatia comodatarului
Art.1689 � Comodatarul este tinut sã pãstreze bunul împrumutat ca un bun proprietar. El nu poate sã se serveascã de bun decât pentru întrebuintarea determinatã de natura acestuia sau stabilitã prin conventie, sub sanctiunea unor daune-interese, dacã este cazul.

Pieirea bunului
Art.1690 � În cazul în care se serveste de bun pentru o altã întrebuintare sau pentru o duratã mai mare decât cea convenitã, comodatarul rãspunde de pieirea bunului chiar prin caz fortuit.

Posibilitatea salvãrii bunului
Art.1691 � Comodatarul rãspunde de pieirea bunului împrumutat si atunci când pieirea se datoreazã unui caz fortuit de care comodatarul l-ar fi putut feri întrebuintând bunul sãu propriu sau când, neputând salva decât un singur bun, l-a preferat pe al sãu.

Deteriorarea bunului prin efectul întrebuintãrii
Art.1692 � Dacã bunul se deterioreazã prin simplul fapt al întrebuintãrii pentru care a fost împrumutat si fãrã nici o gresealã a comodatarului, acesta nu rãspunde de deteriorare.

Cheltuieli ordinare si extraordinare
Art.1693 - (1) Toate cheltuielile fãcute cu bunul sunt în sarcina comodatarului.
(2)Cu toate acestea, dacã, în timpul duratei comodatului, comodatarul a fost nevoit sã efectueze cheltuieli necesare pentru conservarea bunului, comodantul este dator sã le restituie dacã, înstiintat în prealabil de comodatar, nu s-a opus la efectuarea lor ori dacã nu a putut fi înstiintat în timp util.
(3)În nici un caz, comodatarul nu poate invoca dreptul de retentie.

Pluralitatea de comodatari
Art.1694 � Dacã mai multe persoane au luat împreunã în împrumut acelasi bun, ele rãspund solidar fatã de comodant.

Restituirea bunului
Art.1695 � (1) Comodatarul este obligat sã înapoieze bunul la împlinirea termenului convenit, sau, în lipsã de termen, dupã ce s-a folosit de bun potrivit conventiei.
(2)Dacã termenul nu este convenit, iar contractul nu prevede întrebuintarea pentru care s-a împrumutat bunul, comodatarul este obligat sã înapoieze bunul oricând la cererea comodantului.

Restituirea intempestivã anticipatã
Art.1696 � Dacã în cursul termenului convenit sau înainte de încetarea folosirii bunului de cãtre comodatar, potrivit contractului, comodantul are o nevoie urgentã de bun, neprevãzutã la data încheierii contractului, el poate cere restituirea bunului.

Moartea comodatarului
Art.1697 � Când comodatul a fost încheiat exclusiv în considerarea persoanei comodatarului, iar acesta moare, comodantul poate cere, în toate cazurile, restituirea de îndatã a bunului de cãtre mostenitori.

Rãspunderea comodantului
Art.1698 � Când bunul împrumutat are astfel de defecte încât ar putea cauza pagube celui ce se serveste de el, comodantul care le cunostea la data încheierii contractului datoreazã daune-interese dacã nu l-a prevenit pe comodatar.

Sectiunea a 3-a

Împrumutul de consumatie

§1. Dispozitii comune

Notiune. Feluri
Art.1699 � (1) Împrumutul poate fi cu titlu gratuit sau, atunci când s-a prevãzut cã se acordã cu dobândã, cu titlu oneros.
(2)În lipsa unei clauze contrare, împrumutul se prezumã a fi cu titlu gratuit.
(3)Împrumutul care are ca obiect o sumã de bani se prezumã a fi fãcut cu titlu oneros.

Transferul proprietãtii
Art.1700 � De la data remiterii bunului, împrumutatul devine proprietarul bunului.

Termenul de restituire stabilit de pãrti
Art.1701 � Termenul de restituire se prezumã a fi stipulat în favoarea ambelor pãrti, iar, dacã este cu titlu gratuit, numai în favoarea împrumutatului.

Termenul de restituire stabilit de instantã
Art.1702 � (1) Dacã nu a fost convenit un termen pentru restituire, el va fi stabilit de instantã, tinându-se seama, dupã împrejurãri, de situatia pãrtilor, natura bunului si data împrumutului.
(2)Dacã însã s-a stipulat cã împrumutatul va plãti numai când va avea resursele necesare, instanta, constatând cã împrumutatul le detine sau le putea obtine între timp, nu va putea acorda un termen de platã mai mare de 3 luni.

Prescriptie
Art.1703 � (1) Cererea pentru stabilirea termenului de platã se solutioneazã potrivit regulilor aplicabile ordonantei presedintiale.
(2)În cazul prevãzut la art.1702 alin.(1), cererea este supusã prescriptiei, care începe sã curgã de la data încheierii contractului.

Restituirea împrumutului
Art.1704 � Dacã nu este posibil sã se restituie bunuri de aceeasi naturã, calitate si în aceeasi cantitate, împrumutatul este obligat sã plãteascã valoarea lor la data si locul unde restituirea trebuia sã fie fãcutã.

Rãspunderea împrumutãtorului
Art.1705 � (1) La împrumutul cu titlu oneros, împrumutãtorul este rãspunzãtor de prejudiciul suferit de împrumutat din cauza viciilor bunurilor împrumutate.
(2)Dacã împrumutul este cu titlu gratuit, împrumutãtorul este rãspunzãtor numai în cazul în care, cunoscând viciile, nu le-a adus la cunostinta împrumutatului.
§2. Despre împrumutul cu dobândã

Domeniu de aplicare
Art.1706 � (1) Împrumutatul datoreazã dobânzi numai dacã existã o stipulatie în acest sens.
(2)Dispozitiile ce reglementeazã împrumutul cu dobândã sunt aplicabile, în mod corespunzãtor, ori de câte ori, în temeiul unui contract, se naste si o obligatie de platã, cu termen, a unei sume de bani ori a altor bunuri de gen, în mãsura în care nu existã reguli particulare privind validitatea si executarea acelei obligatii.

Modalitãti ale dobânzii
Art.1707 � Dobânda se poate stabili în bani ori în alte prestatii sub orice titlu sau denumire la care împrumutatul se obligã ca echivalent al folosintei capitalului.

Nivelul dobânzii
Art.1708 � (1) Când s-au stipulat dobânzi fãrã însã a se determina rata sau modalitatea de determinare, împrumutatul trebuie sã plãteascã dobânda legalã.
(2)Dacã este superioarã dobânzii legale, dobânda conventionalã trebuie sã fie determinatã prin înscris; în lipsã, se datoreazã numai dobânda legalã.
(3)Dobânda conventionalã nu poate depãsi dobânda legalã cu mai mult de 50% pe an decât dacã împrumutul este acordat unui comerciant sau în vederea desfãsurãrii unei activitãti cu scop patrimonial.

Plata dobânzii
Art.1709 � (1) O datã fãcutã dovada restituirii capitalului, este prezumatã si plata dobânzii dacã nu se mentioneazã expres contrariul.
(2)Plata anticipatã a dobânzii nu se poate efectua decât pe cel mult 6 luni. Dacã rata dobânzii este determinabilã, eventualele surplusuri sau deficite sunt supuse compensãrii de la o ratã la alta, pe toatã durata împrumutului, cu exceptia ultimei rate care rãmâne întotdeauna câstigatã în întregime de împrumutãtor.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL XII

Renta pe viatã si contractul de întretinere pe viatã


Sectiunea 1

Renta pe viatã

Notiune
Art.1710 � Renta pe viatã este obligatia de a efectua în folosul unei anumite persoane prestatii periodice, având drept obiect sume de bani sau alte bunuri fungibile, cât timp trãieste credirentierul, debirentierul sau o tertã persoanã.

Modurile de constituire
Art.1711 � Renta pe viatã poate fi constituitã cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice naturã, sau cu titlu gratuit, si este supusã, sub rezerva dispozitiilor capitolului de fatã, regulilor proprii ale actului juridic de constituire.

Constituirea în favoarea mai multor persoane
Art.1712 - Renta pe viatã poate fi constituitã asupra vietii mai multor persoane, putându-se stipula cã, în cazul mortii uneia din ele, va trece asupra vietii celorlalte.

Constituirea în favoarea unei persoane decedate
Art.1713 � Este lovit de nulitate absolutã contractul de rentã pe viatã constituitã asupra vietii unei persoane care era moartã în ziua încheierii lui.

Constituirea în favoarea unei persoane afectate de o boalã fatalã
Art.1714 � (1) Nu produce, de asemenea, nici un efect contractul prin care s-a constituit cu titlu oneros o rentã asupra vietii unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea de o boalã din cauza cãreia a murit în 60 de zile de la aceastã datã.
(2)În acest caz, mostenitorii credirentierului pot cere restituirea capitalului.

Rezolutiunea contractului la cererea credirentierului
Art.1715 � Creditorul unei rente pe viatã constituitã cu titlu oneros poate cere rezolutiunea contractului dacã debirentierul nu depune garantia promisã în vederea executãrii obligatiei sale sau o diminueazã.

Neplata ratelor scadente
Art.1716 � (1) În caz de neîndeplinire a obligatiei de platã a ratelor scadente, credirentierul nu poate sã cearã decât sechestrul si vânzarea bunurilor debirentierului, pânã la concurenta unei sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor.
(2)Suma va fi calculatã pe baza unei expertize care va fi întocmitã în conformitate cu metodologia de calcul aplicatã în cazul asigurãrilor de viatã, tinându-se seama, printre altele, de ratele deja încasate de credirentier, de vârsta si de starea acestuia. Cheltuielile expertizei sunt suportate de debirentier.
(3)Dupã ce a fost obtinutã în urma vânzãrii bunurilor debirentierului, suma se depune la Casa de Economii si Consemnatiuni si va fi plãtitã credirentierului cu respectarea ratelor ce fuseserã convenite prin contract.
(4)Credirentierul nu poate, în nici un caz, sã cearã rezolutiunea contractului. Orice stipulatie contrarã este lovitã de nulitate absolutã.

Irevocabilitatea contractului
Art.1717 � Debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului si renuntând la restituirea ratelor plãtite. El este tinut la plata rentei pânã la moartea persoanei sau persoanelor asupra vietii cãrora a fost constituitã, oricât de împovãrãtoare ar putea deveni prestarea rentei.

Dobândirea rentei
Art.1718 � (1) Credirentierul nu dobândeste renta decât în proportie cu numãrul de zile trãite.
(2)Cu toate acestea, dacã s-a convenit sã se plãteascã în rate anticipate, el dobândeste fiecare ratã din ziua în care plata urma sã fie fãcutã.

Insesizabilitatea rentei
Art.1719 � Clauza de insesizabilitate este valabilã numai în contractul de rentã cu titlu gratuit.

Sectiunea a 2-a

Contractul de întretinere pe viatã

Notiune
Art.1720 � Contractul de întretinere pe viatã este acela prin care o parte se obligã sã transmitã celeilalte un bun în schimbul obligatiei de întretinere si de îngrijire pe tot timpul vietii sale.

Forma contractului
Art.1721 � Contractul de întretinere trebuie încheiat în formã autenticã, sub sanctiunea nulitãtii absolute.

Caz de nulitate
Art.1722 - Dispozitiile art.1714 sunt aplicabile si contractului de întretinere pe viatã.

Întinderea obligatiei de întretinere
Art.1723 � (1) Întretinerea trebuie sã fie potrivitã cu valoarea bunului care a fost transmis debitorului întretinerii, tinându-se seama de elemente precum vârsta si sãnãtatea creditorului întretinerii. Dacã nu s-a convenit altfel, creditorul întretinerii va locui la acela care o datoreazã, dispozitiile dreptului de abitatie aplicându-se în mod corespunzãtor.
(2)Întretinerea continuã a fi datoratã în aceeasi mãsurã chiar dacã, în cursul executãrii contractului, bunul a pierit dintr-o cauzã pentru care creditorul întretinerii nu este tinut sã rãspundã.
(3)Întretinerea cuprinde, de asemenea, îngrijirile si cheltuielile necesare în caz de boalã, precum si cheltuielile de înmormântare a creditorului întretinerii.
(4)Debitorul întretinerii nu poate pretinde creditorului prestarea unor servicii.

Caracterul incesibil si insesizabil al întretinerii
Art.1724 � Drepturile creditorului întretinerii nu pot fi cedate sau supuse urmãririi.

Drepturile tertilor vãtãmati prin stabilirea obligatiei de întretinere
Art.1725 � Obligatia de întretinere este supusã regulilor privind reductiunea liberalitãtilor excesive si actiunea revocatorie formulatã de creditorii debitorului întretinerii.

Revocarea contractului de întretinere
Art.1726 � (1) Contractul de întretinere pe viatã este revocabil în folosul persoanelor cãrora debitorul întretinerii le datoreazã alimente în temeiul legii dacã, prin efectul contractului, el s-a lipsit de mijloacele trebuincioase pentru a îndeplini aceste obligatiuni.
(2)Revocarea poate fi cerutã chiar dacã n-a fost fraudã din partea debitorului întretinerii si indiferent de data încheierii contractului de întretinere.

Înlocuirea întretinerii prin rentã viagerã
Art.1727 - Instanta judecãtoreascã poate sã înlocuiascã, la cererea oricãreia dintre pãrti, fie chiar temporar, întretinerea în naturã cu o rentã în bani de egalã valoare, în cazul în care:

prestarea sau primirea în naturã a întretinerii ori locuirea împreunã a creditorului si debitorului întretinerii nu mai poate continua din motive obiective;

debitorul întretinerii moare.

Stabilirea rentei în caz de culpã a pãrtilor
Art.1728 � Dacã prestarea sau primirea în naturã a întretinerii ori locuirea împreunã a creditorului si debitorului întretinerii nu mai poate continua din vina pãrtilor, instanta va majora sau, dupã caz, diminua cuantumul rentei.

Reguli aplicabile în cazul înlocuirii întretinerii prin rentã
Art.1729 � În toate cazurile în care întretinerea a fost înlocuitã potrivit art.1727 si art.1728, devin aplicabile dispozitiile care reglementeazã contractul de rentã viagerã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL XIII

Jocul si prinsoarea

Lipsa dreptului la actiune
Art.1730 � (1) Nu existã drept la actiune pentru plata unei datorii de joc sau pentru plata unei prinsori.
(2)Cel care pierde nu poate sã cearã restituirea sumei plãtite de bunãvoie, în afarã de cazul în care a existat fraudã, sau acesta este minor ori interzis judecãtoresc.
(3)Datoriile de joc nu vor putea constitui obiect de tranzactie, recunoastere de datorie, compensatie sau novatie.

Competitiile sportive
Art.1731 � (1) Dispozitiile art.1730 nu se aplicã prinsorilor fãcute între persoanele care iau ele însele parte la curse, la orice fel de jocuri sportive sau la jocuri menite sã le pregãteascã la mânuirea armelor.
(2) Cu toate acestea, dacã suma prinsorii pare prea mare, instanta o poate reduce sau poate chiar respinge actiunea.
(3)În cazurile prevãzute de alin.(1), intermediarii legal autorizati sã adune mize de la persoane ce nu iau parte la joc, nu pot invoca dispozitiile articolului precedent.

Loteriile autorizate
Art.1732 � Loteriile dau loc la actiune în justitie numai când au fost legal autorizate.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL XIV

Contractul de fideiusiune


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Notiune
Art.1733 � Fideiusiunea este contractul prin care fideiusorul se obligã fatã de creditor sã execute obligatia debitorului principal dacã acesta din urmã nu o executã.

Forma contractului
Art.1734 - (1) Fideiusiunea nu se prezumã; vointa de o garanta pentru altul trebuie sã izvorascã limpede din act.
(2)Ea poate fi contractatã fãrã stiinta si chiar împotriva vointei debitorului principal.

Fideiusiunea pentru o garantie viitoare sau conditionalã
Art.1735 - Fideiusiunea poate fi datã chiar pentru o datorie viitoare sau conditionalã.

Valabilitatea fideiusiunii
Art.1736 � (1) Fideiusiunea nu poate exista decât pentru o obligatie valabilã.
(2)Cu toate acestea, este valabilã fideiusiunea obligatiunii contractate de un incapabil dacã fideiusorul cunostea incapacitatea.

Fideiusiunea prestatã pentru un fideiusor
Art.1737 - Fideiusiunea poate fi prestatã pentru debitorul principal, ca si pentru fideiusorul sãu.

Limitele fideiusiunii
Art.1738 - Fideiusiunea care depãseste ceea ce este datorat de debitorul principal sau care este contractatã în conditii mai împovãrãtoare nu este valabilã decât în mãsura obligatiunii principale.

Întinderea fideiusiunii
Art.1739 � (1) Fideiusiunea se întinde la toate accesoriile obligatiei principale.
(2)Fideiusorul datoreazã cheltuielile avansate de creditor pentru promovarea actiunilor împotriva debitorului principal numai dacã creditorul a înstiintat în timp util pe fideiusor.

Fideiusiunea asimilatã
Art.1740 - Mandatul dat unei persoane de a acorda un împrumut unui tert, în numele si pe socoteala mandatarului, valoreazã fideiusiune a unei îndatoriri viitoare.

Obligatia de a da un fideiusor
Art.1741 - Debitorul obligat sã dea un fideiusor trebuie sã prezinte o persoanã capabilã de a se obliga, care sã aibã bunuri îndestulãtoare pentru a rãspunde de obligatiune si care domiciliazã în circumscriptia teritorialã a curtii de apel unde fideiusiunea trebuie datã.

Solvabilitatea fideiusorului
Art.1742 � Solvabilitatea unui fideiusor se mãsoarã tinându-se seama numai de bunurile sale susceptibile de ipotecã, afarã de cazul când afacerea în legãturã cu care se garanteazã este comercialã sau datoria este modicã.

Insolvabilitatea fideiusorului
Art.1743 - Când, dupã perfectarea fideiusiunii, fideiusorul devine insolvabil, debitorul principal trebuie sã dea un alt fideiusor, afarã de cazul când fideiusorul a fost ales la cererea creditorului.

Dreptul de optiune
Art.1744 - Acela care este tinut în general sã dea o garantie, poate, la alegerea sa, sã dea o fideiusiune sau orice altã garantie, mobiliarã ori imobiliarã, cu conditia sã fie îndestulãtoare.

Sectiunea a 2-a

Efectele fideiusiunii

§ 1 Despre efectele fideiusiunii între creditor si fideiusor

Obligatia fideiusorului
Art.1745 � La scadenta obligatiei principale, dacã debitorul principal nu executã de bunãvoie, creditorul se poate îndrepta împotriva fideiusorului.

Beneficiul de discutiune
Art.1746 � (1) Cu toate acestea, dacã nu a renuntat la beneficiul de discutiune, fideiusorul poate pretinde creditorului sã îl urmãreascã mai întâi pe debitorul principal.
(2)În acest caz, fideiusorul trebuie sã indice bunurile imobile ale debitorului principal asupra cãrora se poate realiza executarea. Nu pot fi luate în considerare pentru invocarea beneficiului de discutiune:

a) bunurile situate în afara circumscriptiei teritoriale a instantei unde trebuie sã se facã plata;

b) bunurile litigioase;

c) bunurile ipotecate pentru garantarea aceleiasi obligatii, care nu mai sunt în posesiunea debitorului principal.
(3)În lipsa unei stipulatii contrare, fideiusorul este tinut sã avanseze cheltuielile necesare executãrii.

Exceptii invocate de fideiusor
Art.1747- Fideiusorul poate opune creditorului toate exceptiile pe care le poate ridica debitorul principal, cu exceptia celor derivând din incapacitate.

Pluralitatea de fideiusori
Art.1748 � Când mai multe persoane au dat fideiusiune unui acelasi debitor si pentru aceeasi datorie, fiecare din ele este obligatã la întreaga datorie si va putea fi urmãritã ca atare în afarã de cazul când invocã beneficiul de diviziune.

Beneficiul de diviziune
Art.1749 � (1) Prin efectul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor poate cere creditorului sã îsi dividã mai întâi actiunea si sã o reducã la partea fiecãruia.
(2)Dacã vreunul dintre fideiusori era insolvabil atunci când unul dintre ei a obtinut diviziunea, acesta din urmã rãmâne obligat proportional pentru aceastã insolvabilitate; el nu rãspunde însã pentru insolvabilitatea survenitã dupã diviziune.

Divizarea actiunii de creditor
Art.1750 - Dacã însã creditorul însusi a divizat actiunea sa, el nu mai poate reveni asupra diviziunii, chiar dacã înainte de timpul când a fãcut aceastã diviziune ar fi existat fideiusori insolvabili.

Rãspunderea celui care a dat fideiusiune unui fideiusor
Art.1751 � Cel care a dat fideiusiune fideiusorului debitorului principal nu este obligat fatã de creditor decât în cazul când debitorul principal si toti fideiusorii sãi sunt insolvabili ori sunt liberati prin efectul unor exceptii personale debitorului principal sau fideiusorilor sãi.
§ 2 Despre efectele fideiusiunii între debitor si fideiusor

Subrogarea fideiusorului în drepturile creditorului
Art.1752 - Fideiusorul care a plãtit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului.

Dreptul de regres al fideiusorului
Art.1753 � (1) Fideiusorul care a plãtit are regres împotriva debitorului principal, chiar dacã fideiusiunea a fost datã fãrã stiinta acestuia.
(2)Regresul are loc atât pentru capital, cât si pentru dobânzi si cheltuieli. Cu toate acestea, fideiusorul nu are regres decât pentru cheltuielile pe care le-a fãcut dupã ce a denuntat debitorului principal actiunea îndreptatã împotriva sa.
(3)Fideiusorul are dreptul la dobânzi legale pentru tot ce a plãtit din ziua când a notificat debitorului principal plata. Dacã, însã, este vorba despre o datorie producãtoare de dobânzi, fideiusorul are drept la plata acestora, din ziua în care a plãtit.
(4)El are, de asemenea, dreptul la daune-interese.

Regresul contra mai multor debitori principali
Art.1754 - Când pentru aceeasi datorie sunt mai multi debitori principali care s-au obligat solidar, fideiusorul care a garantat pentru toti are împotriva oricãruia dintre ei actiune în restituire pentru tot ceea ce plãtit.

Limitele regresului
Art.1755 - Dacã s-a obligat împotriva vointei debitorului principal, fideiusorul care a plãtit nu poate folosi decât actiunile prevãzute de art.1752.

Pierderea dreptului de regres
Art.1756 � (1) Fideiusorul care a plãtit nu are actiune împotriva debitorului principal dacã acesta, fiind notificat cu întârziere în privinta plãtii fãcute de fideiusor, a plãtit la rândul sãu.
(2)Debitorul nu poate opune fideiusorului exceptiile pe care le-ar fi putut opune creditorului în momentul plãtii decât în urmãtoarele cazuri:

a) fideiusorul a plãtit fãrã sã fi fost urmãrit de creditor si fãrã sã fi anuntat în prealabil pe debitor;

b) fideiusorul a plãtit fiind urmãrit si fãrã sã fi introdus în cauzã pe debitor.
(3)În cazurile prevãzute la alin.(2), fideiusorul

are actiune în restituire împotriva creditorului.

Înstiintarea fideiusorului
Art.1757 � (1) Debitorul care cunoaste existenta fideiusiunii este obligat sã anunte de îndatã pe fideiusor când plãteste creditorului.
(2)Dacã o asemenea înstiintare nu a fost fãcutã, fideiusorul care plãteste creditorului fãrã sã stie cã acesta a fost plãtit are actiune în restituire si împotriva debitorului.

Obligatii ale debitorului principal fatã de fideiusor
Art.1758 � (1) Chiar fãrã a fi plãtit creditorului, fideiusorul poate cere debitorului principal daune-interese atunci când:

a) fideiusorul este chemat în judecatã pentru a face plata;

b) debitorul principal este în stare de faliment sau de insolvabilitate;

c) debitorul principal s-a obligat sã îl libereze pe fideiusor de fideiusiune într-un termen determinat;

d) datoria a devenit exigibilã prin împlinirea termenului convenit pentru platã, iar fideiusorul a renuntat la beneficiul de discutiune;

e) s-au împlinit 3 ani de la nasterea datoriei, atunci când nu este prevãzut termenul pentru executarea acesteia.
§ 3 Despre efectele fideiusiunii între mai multi fideiusori

Regresul contra celorlalti fideiusori
Art.1759 � (1) Când mai multe persoane au dat fideiusiune aceluiasi debitor si pentru aceeasi datorie, fideiusorul care a plãtit datoria are regres împotriva celorlalti fideiusori pentru partea fiecãruia.
(2)Regresul nu are loc decât dacã fideiusorul a plãtit într-unul din cazurile arãtate la art.1758.



Sectiunea a 3-a

Încetarea fideiusiunii

Confuziunea
Art.1760 - Confuziunea calitãtilor de debitor principal si fideiusor, când devin mostenitori unul fatã de celãlalt, nu stinge actiunea creditorului nici împotriva debitorului principal, nici împotriva aceluia care a dat fideiusiune pentru fideiusor.

Exceptiile fideiusorului
Art.1761 - Fideiusorul poate opune creditorului toate exceptiile care apartin debitorului principal si care sunt intrinseci obligatiei garantate; el nu poate însã opune exceptiile care sunt pur personale debitorului.

Liberarea fideiusorului prin fapta creditorului
Art.1762 - Fideiusorul este liberat atunci când subrogarea în drepturile creditorului nu mai poate sã aibã loc în folosul sãu din vina creditorului.

Liberarea fideiusorului pentru obligatiile viitoare sau nedeterminate
Art.1763 - Atunci când este datã în vederea acoperirii datoriilor viitoare ori nedeterminate sau pentru o perioadã nedeterminatã, fideiusiunea poate înceta, prin notificarea fãcutã debitorului, a creditorului si celorlalti fideiusori, dupã trei ani dacã, între timp, creanta nu a devenit încã exigibilã.

Stingerea obligatiei principale prin darea în platã
Art.1764 � Atunci când creditorul a primit de bunãvoie un imobil sau orice alt lucru drept platã a datoriei principale, fideiusorul rãmâne liberat chiar atunci când creditorul ar fi ulterior evins.

Urmãrirea debitorului principal
Art.1765 � Fideiusiunea înceteazã în cazul în care creditorul nu a intentat actiune împotriva debitorului principal în trei luni de la împlinirea termenului prevãzut pentru plata datoriei garantate si nu a continuat cu diligentã aceastã actiune.

Moartea fideiusorului
Art.1766 - Moartea fideiusorului pune capãt fideiusiunii, chiar dacã existã stipulatie contrarã.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL XV

Tranzactia

Notiune
Art.1767 � Tranzactia este contractul în temeiul cãruia, prin formularea unor concesii ori rezerve reciproce, pãrtile previn nasterea unei contestatii, terminã un proces început ori rezolvã dificultãtile care survin în timpul executãrii unei hotãrâri.

Indivizibilitatea obiectului
Art.1768 � Obiectul tranzactiei este indivizibil.

Conditii de fond
Art.1769 � (1) Pentru a tranzactiona, pãrtile trebuie sã aibã deplina capacitate de a dispune de drepturile care formeazã obiectul contractului.
(2)Tranzactia este nulã dacã asupra unor asemenea drepturi, prin natura lor sau printr-o dispozitie expresã a legii, pãrtile nu pot dispune.

Forma tranzactiei
Art.1770 � Tranzactia trebuie sã fie constatatã prin act scris, sub sanctiunea nulitãtii absolute.

Eroarea de drept
Art.1771 - Tranzactia nu poate fi anulatã pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul controversei pãrtilor.

Leziunea
Art.1772 - Tranzactia nu poate fi desfiintatã pentru cauzã de leziune.

Tranzactia întemeiatã pe un titlu nul
Art.1773 � (1) Este nulã tranzactia privitoare la un contract a cãrui cauzã de nulitate absolutã era cunoscutã de ambele pãrti.
(2)În celelalte cazuri, anularea tranzactiei poate fi cerutã doar de partea care nu cunostea nulitatea titlului.

Tranzactia fãcutã pe baza unor documente false
Art.1774 - Tranzactia fãcutã pe baza unor documente dovedite în urmã ca false este lovitã de nulitate absolutã.

Descoperirea de documente necunoscute
Art.1775 - Dacã pãrtile au tranzactionat cu privire la obiectul litigiului, descoperirea ulterioarã de documente care le-au fost necunoscute nu reprezintã o cauzã de nulitate a tranzactiei, cu exceptia cazului în care acestea au fost ascunse de una dintre pãrti sau, cu stiinta acesteia, de un tert.

Tranzactia asupra unui proces terminat
Art.1776 - Tranzactia asupra unui proces este anulabilã în favoarea pãrtii care nu a cunoscut cã litigiul fusese solutionat printr-o hotãrâre judecãtoreascã intratã sub puterea lucrului judecat.

Desfiintarea tranzactiei constatate prin hotãrâre judecãtoreascã
Art.1777 � (1) Tranzactia care, punând capãt unui proces început, este constatatã printr-o hotãrâre judecãtoreascã poate fi desfiintatã prin actiune în nulitate, cu observarea regulilor particulare din prezentul capitol, sau actiune în rezolutiune ori reziliere, precum orice alt contract.
(2)Hotãrârea prin care s-a desfiintat tranzactia în cazul prevãzut la alin.(1) face ca hotãrârea judecãtoreascã prin care tranzactia fusese constatatã sã fie lipsitã de orice efect.



#PAGEBREAK#CAPITOLUL XVI

Conventia de arbitraj

Notiune
Art.1778 � Conventia de arbitraj este contractul prin care pãrtile se angajeazã sã supunã un litigiu existent sau eventual hotãrârii unuia sau mai multor arbitri, în afara jurisdictiei unei instante.

Conditii de fond
Art.1779 � (1) Litigiile privind statutul si capacitatea persoanelor, litigiile de familie si cele având ca obiect drepturi de care pãrtile nu pot sã dispunã nu pot fi supuse arbitrajului.
(2)Pot face obiectul unui arbitraj litigiile pentru solutionarea cãrora sunt aplicabile reguli de ordine publicã.

Forma conventiei
Art.1780 � Conventia de arbitraj trebuie sã fie încheiatã în scris. Conditia se considerã satisfãcutã atunci când recurgerea la arbitraj a fost convenitã prin schimb de corespondentã ori de acte procedurale, fiind presupusã ca atare de cel putin una din pãrti si necontestatã de cãtre cealaltã.

Nulitatea conventiei
Art.1781 � Clauza prin care se conferã uneia dintre pãrti un privilegiu cu privire la desemnarea arbitrilor este lovitã de nulitate absolutã.

Autonomia clauzei arbitrale
Art.1782 � Conventia de arbitraj prevãzutã în continutul unui contract este consideratã ca fiind distinctã de celelalte clauze ale contractului respectiv.

Nulitatea contractului

care cuprinde clauza arbitralã
Art.1783 � Constatarea nulitãtii contractului de cãtre arbitri nu duce la constatarea nulitãtii conventiei de arbitraj.

Procedura arbitralã
Art.1784 � Sub rezerva dispozitiilor de la care nu se poate deroga, procedura arbitralã este reglementatã de pãrti, de organisme, legal constituite, ce îndeplinesc o asemenea activitate sau, în lipsã, prin Codul de procedurã civilã.

#PAGEBREAK#TITLUL VIII

Despre privilegii si garantii reale


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Obiectul reglementãrii
Art.1785 � Prezentul titlu reglementeazã privilegiile precum si garantiile reale destinate sã garanteze îndeplinirea unei obligatii patrimoniale.

Garantia comunã a creditorilor
Art.1786 � (1) Oricine este obligat personal este tinut sã-si îndeplineascã obligatiile cu toate bunurile sale prezente si viitoare. Ele servesc drept garantie comunã a creditorilor sãi.
(2)Sunt exceptate bunurile insesizabile si cele care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului autorizate de lege.

Limitarea garantiei comune a creditorilor
Art.1787 � Debitorul poate însã conveni cu creditorul sãu cã va fi tinut sã-si îndeplineascã obligatiile numai cu anumite bunuri.

Egalitatea creditorilor
Art.1788 - În caz de concurs, pretul bunurilor debitorului se împarte între creditori, proportional cu valoarea creantei fiecãruia, afarã de cazul când existã între ei cauze legitime de preferintã.

Clauzele de insesizabilitate
Art.1789 � (1) Conditiile cerute pentru validitatea clauzelor de inalienabilitate se aplicã în mod corespunzãtor clauzelor prin care se stipuleazã insesizabilitatea unui bun.
(2)Toate bunurile care sunt, în conditiile legii, inalienabile sunt considerate insesizabile.
(3)Pentru a fi opozabile tertilor, clauzele de insesizabilitate trebuie înscrise în registrele de publicitate mobiliarã sau, dupã caz, imobiliarã.

Cauzele legitime de preferintã
Art.1790 � (1) Cauzele legitime de preferintã sunt, în conditiile legii, privilegiile si garantiile reale.

Extinderea garantiei
Art.1791 � (1) Dacã bunul grevat a pierit ori a fost deteriorat, indemnizatia de asigurare sau, dupã caz, suma datoratã cu titlu de despãgubire este afectatã la plata creantelor privilegiate sau garantate, dupã rangul lor.
(2)Sunt afectate plãtii acelorasi creante sumele datorate în temeiul exproprierii pentru cauzã de utilitate publicã sau cu titlu de despãgubire pentru îngrãdiri ale dreptului de proprietate stabilite prin lege.

Procedura strãmutãrii garantiei
Art.1792 � (1) Sumele datorate cu titlu de indemnizatie de asigurare sau despãgubire pentru expropriere se consemneazã într-un cont bancar purtãtor de dobânzi pe numele asiguratului sau, dupã caz, al expropriatului si la dispozitia creditorilor care si-au înscris garantia în registrele de publicitate.
(2)Debitorul nu poate dispune de aceste sume pânã la stingerea tuturor creantelor garantate decât cu acordul tuturor creditorilor ipotecari ori privilegiati; el are însã dreptul sã perceapã dobânzile.
(3)În lipsa acordului pãrtilor, creditorii îsi pot satisface creantele numai potrivit dispozitiilor legale privitoare la executarea garantiilor reale.

Optiunea asigurãtorului
Art.1793 � (1) Prin contractul de asigurare, asigurãtorul poate sã-si rezerve dreptul de a repara, reface sau înlocui bunul asigurat.
(2)Asigurãtorul va notifica intentia de a exercita acest drept creditorilor care si-au înscris garantia în registrele de publicitate.
(3)Titularii creantelor garantate pot cere plata indemnizatiei de asigurare în termen de 30 de zile de la data primirii notificãrii.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Despre privilegii


Sectiunea 1

Dispozitii comune

Privilegiul
Art.1794 � (1) Privilegiul este preferinta acordatã de lege unui creditor fatã de alti creditori, în considerarea cauzei creantei sale.
(2)Privilegiul este indivizibil.

Obiectul creantelor privilegiate
Art.1795 � Privilegiile au ca obiect numai bunurile mobile; ele pot fi generale sau speciale.Opozabilitatea privilegiilor
Art.1796 � Dacã prin lege nu se dispune altfel, privilegiile sunt opozabile tertilor fãrã sã fie necesarã îndeplinirea vreunei formalitãti de publicitate.

Prioritatea privilegiilor
Art.1797 � Privilegiul premerge garantia realã, creanta fãrã garantie realã (chirografarã), precum si orice alt privilegiu cãruia legea îi acordã un rang inferior, chiar dacã acestea ar fi fost constituite mai înainte.

Egalitatea privilegiilor de acelasi fel
Art.1798 - Creditorii privilegiati care au acelasi rang au deopotrivã drept la platã, proportional cu valoarea creantei fiecãruia.

Prioritatea creantelor statului
Art.1799 � (1) Creantele privilegiate ale statului sau ale unitãtilor administrativ-teritoriale, precum si preferinta ce le este acordatã sunt prevãzute în legi speciale.
(2)Privilegiile statului si cele ale unitãtilor administrativ-teritoriale nu afecteazã drepturile dobândite anterior de cãtre terti.

Declararea creantelor statului
Art.1800 � (1) În termen de 15 zile de la începerea executãrii silite, potrivit legii, orice creditor poate cere statului sau unitãtilor administrativ-teritoriale sã declare creantele lor privilegiate. Aceastã cerere va fi înscrisã în registrele de publicitate numai dacã se depune dovada notificãrii fãcute organelor fiscale teritoriale.
(2)În termen de 30 de zile de la notificare, statul sau unitatea administrativ-teritorialã trebuie sã declare si sã înscrie valoarea creantei sale.
(3)Nerespectarea obligatiei prevãzute la alin.(1) are ca efect pierderea preferintei în raport cu creditorii care au solicitat declaratia.

Prioritatea fatã de privilegiile din legi speciale
Art.1801 � Privilegiile reglementate în prezentul capitol precedã orice alte privilegii create, fãrã arãtarea rangului, prin legi speciale.

Stingerea privilegiilor
Art.1802 - În afara altor cazuri prevãzute de lege, privilegiile se sting o datã cu obligatia garantatã.

Sectiunea a 2-a

Despre privilegiile generale

Privilegiile generale
Art.1803 � Creantele privilegiate asupra tuturor bunurilor mobile sunt cele mai jos arãtate si se exercitã în ordinea urmãtoare:

cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu conditia si starea acestuia;

creantele reprezentând salarii si alte sume asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite, potrivit legii, somerilor, ajutoarele pentru maternitate, pentru întretinerea si îngrijirea copiilor, pentru incapacitate temporarã de muncã, prevenirea îmbolnãvirilor, refacerea sau întãrirea sãnãtãtii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurãrilor sociale, precum si creantele reprezentând obligatia de reparare a prejudiciilor cauzate prin deces, vãtãmarea integritãtii corporale sau a sãnãtãtii;

creantele rezultând din obligatii de întretinere, alocatii pentru copii sau obligatia de platã a altor sume periodice destinate asigurãrii mijloacelor de existentã;

creantele statului sau ale unitãtilor administrativ-teritoriale provenite din impozite, taxe si din alte obligatii fiscale stabilite potrivit legii, din contributii la bugetul asigurãrilor sociale de stat sau la fondurile speciale;

creantele creditorilor cu garantii reale în toate cazurile în care debitorul a ascuns ori a distrus bunul grevat.

Extinderea privilegiului
Art.1804 � Dacã nu sunt acoperite din valorificarea bunurilor mobile, creantele arãtate în art.1803 vor fi reportate asupra pretului imobilelor debitorului, cu preferintã fatã de creantele chirografare.

Sectiunea a 3-a

Despre privilegii speciale asupra anumitor bunuri mobile

Privilegiile speciale
Art.1805 � (1) Creantele privilegiate asupra anumitor mobile sunt cele mai jos arãtate si, când poartã asupra aceluiasi bun, se exercitã în ordinea urmãtoare:

creanta celui care exercitã un drept de retentie însã numai pentru cheltuielile necesare si utile pe care acestea le-a fãcut în legãturã cu bunul;

creanta vânzãtorului neplãtit pentru pretul bunului vândut unei persoane fizice, cu exceptia vânzãrii fãcute de un profesionist în cursul obisnuit al activitãtii sale.
(2)Când cumpãrãtorul a vândut, la rândul sãu, bunul, privilegiul se va exercita asupra pretului încã neplãtit de cel de-al doilea cumpãrãtor, cu preferintã fatã de privilegiul de care se bucurã primul cumpãrãtor.

Stingerea privilegiilor speciale
Art.1806 - Privilegiul se stinge prin înstrãinarea ori transformarea bunului si prin pieirea acestuia.

Sectiunea a 4-a

Despre concursul între privilegii si garantii reale asupra anumitor bunuri mobile

Concursul privilegiilor cu garantiile reale
Art.1807 � În caz de concurs între privilegii generale si privilegii speciale sau alte garantii reale asupra anumitor bunuri mobile, creantele garantate se vor executa în ordinea urmãtoare:

cheltuielile de înmormântare prevãzute de art.1803 pct.1;

creantele privilegiate asupra unor bunuri mobile, prevãzute de art.1805;

creantele creditorilor cu garantii reale mobiliare;

celelalte creante prevãzute de art.1803, în ordinea acolo arãtatã.

Sectiunea a 5-a

Preluarea cheltuielilor de judecatã

Preluarea cheltuielilor fãcute în interesul comun al creditorilor
Art.1808 � Cheltuielile de judecatã, pentru mãsuri asigurãtorii sau de executare silitã, pentru conservarea bunurilor al cãror pret se distribuie, precum si orice alte cheltuieli fãcute în interesul comun al creditorilor se preiau din pretul bunurilor mobile sau imobile urmãrite si trec înaintea tuturor creantelor în interesul cãrora au fost fãcute, fie ele chiar privilegiate sau ipotecare.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Despre garantiile reale


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Garantia realã
Art.1809 � (1) Garantia realã este un drept real asupra unui bun, mobil sau imobil afectat executãrii unei obligatii; ea dã creditorului dreptul de a urmãri bunul, de a-l lua în posesiune sau în platã; de a-l vinde sau de a-l scoate la vânzare si, în acest din urmã caz, de a fi preferit la distribuirea pretului, potrivit rangului creantei sale.
(2)Garantia realã este un accesoriu al creantei garantate.

Indivizibilitatea garantiilor reale
Art.1810 - Garantiile reale sunt, prin natura lor, indivizibile si garanteazã creanta pânã la plata integralã. Ele subzistã în întregime asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecãruia dintre ele si asupra fiecãrei pãrti din aceste bunuri, independent de divizibilitatea bunului si fãrã a tine seama de divizarea obligatiei.

Opozabilitatea garantiilor reale mobiliare
Art.1811 - Cu exceptia cazurilor prevãzute de lege, pentru a fi opozabile tertilor, garantiile reale trebuie publicate potrivit dispozitiilor privitoare la cartea funciarã, în cazul garantiilor imobiliare si, în cazul garantiilor mobiliare, potrivit celor privitoare la Arhiva Electronicã de Garantii Reale Mobiliare, denumitã în continuare arhiva.

Operatiuni asimilate garantiilor reale
Art.1812 � (1) Operatiunile care asigurã, în mod direct sau indirect, garantarea executãrii unei obligatii cu un bun, oricare ar fi natura sau denumirea lor, nu sunt opozabile tertilor care au dobândit drepturi asupra acelui bun decât dacã sunt înscrise în registrele de publicitate, potrivit regulilor stabilite pentru garantiile reale.
(2)Sunt considerate astfel clauzele de inalienabilitate ori de insesizabilitate, clauzele de rezervã a proprietãtii, ori pactele de rãscumpãrare.

Sectiunea a 2-a

Despre diversele feluri de garantii reale

Constituirea garantiilor
Art.1813 - Garantiile reale se constituie în conditiile si cu formalitãtile cerute de lege.Garantii mobiliare sau imobiliare
Art.1814 - Garantiile reale pot fi mobiliare sau imobiliare, dupã cum poartã asupra unor bunuri mobile ori imobile.

Garantiile imobiliare
Art.1815 - Garantia realã imobiliarã se numeste ipotecã.

Garantiile mobiliare
Art.1816 - Garantiile reale mobiliare pot fi cu sau fãrã deposedare.
(2)Garantia realã mobiliarã cu deposedare se numeste gaj.

Sectiunea a 3-a

Despre obiectul si întinderea garantiei reale

Obiectul garantiei reale
Art.1817 � (1) Garantia realã greveazã fie unul sau mai multe bunuri individual determinate, corporale sau necorporale, fie un ansamblu fluctuant de bunuri cuprinse într-o universalitate.
(2)Garantia realã greveazã, pe lângã capital, dobânzile pe care acesta le produce, precum si cheltuielile fãcute în mod legitim cu recuperarea sau conservarea bunului.

Bunurile ce nu pot fi grevate
Art.1818 � (1) Garantia realã nu poate avea ca obiect bunuri insesizabile.
(2)Ea nu poate greva nici mobilierul si nici obiectele casnice aflate în locuinta principalã a debitorului care servesc gospodãriei si sunt necesare vietii acestuia.

Garantia asupra nudei proprietãti
Art.1819 � Garantia realã constituitã asupra nudei proprietãti nu se extinde de drept asupra proprietãtii depline la stingerea dezmembrãmintelor.

Garantia asupra bunurilor viitoare
Art.1820 � Garantia realã constituitã asupra bunului altuia sau asupra unui bun viitor nu greveazã bunul decât din momentul în care debitorul dobândeste bunul ori acesta se realizeazã.

Extinderea garantiei
Art.1821 � (1) Garantia realã se întinde asupra tot ce se uneste prin accesiune cu bunul grevat.
(2)Garantia realã subzistã asupra bunului mobil ce rezultã din transformarea bunului grevat si se extinde asupra celor ce rezultã din contopirea sau unirea bunului grevat cu alte bunuri. Cel care dobândeste prin accesiune bunul astfel creat este tinut de garantie.
(3)Bunurile mobile grevate de o garantie realã si care sunt accesorii unui imobil, fãrã a fi însã incorporate în acesta si fãrã a-si pierde individualitatea, sunt socotite, în ce priveste executarea garantiei, a-si conserva caracterul mobiliar, cât timp garantia existã.

Garantia realã asupra universalitãtilor de bunuri
Art.1822 � (1) Garantia realã ce greveazã o universalitate de bunuri se întinde de drept asupra tuturor bunurilor care intrã în acea universalitate.
(2)Garantia realã înceteazã de drept în privinta bunurilor care pãrãsesc universalitatea, fiind consumate, transformate ori înstrãinate în cursul obisnuit al activitãtii unui profesionist.
(3)Garantia realã se mentine asupra universalitãtii de bunuri, chiar dacã bunurile cuprinse în ea au pierit, dacã debitorul le înlocuieste într-un interval rezonabil, tinând cont de cantitatea si natura bunurilor.

Bunul individual determinat vândut în cursul obisnuit al activitãtii
Art.1823 � (1) Garantia realã ce poartã asupra unui bun individual determinat înstrãinat în cursul obisnuit al activitãtii unui profesionist se strãmutã de drept asupra bunului care îl înlocuieste.
(2)Dacã însã, bunul înstrãinat nu este înlocuit de un alt bun, garantia realã se strãmutã asupra sumelor de bani ce provin din înstrãinare în mãsura în care acestea pot fi identificate. În caz contrar, garantia realã se stinge.

Garantia asupra unei universalitãti de creante
Art.1824 � (1) Garantia realã care greveazã o universalitate de creante nu se extinde asupra noilor creante ale debitorului, când acestea rezultã din vânzarea celorlalte bunuri de cãtre un tert în exercitarea drepturilor sale.
(2)Ea nu se extinde, de asemenea, asupra creantelor ce rezultã din contractele de asigurare încheiate de debitor cu privire la celelalte bunuri ale sale.

Garantia realã asupra actiunilor
Art.1825 � (1) Garantia realã asupra actiunilor, pãrtilor sociale sau a altor titluri ale unei persoane juridice subzistã asupra actiunilor sau a celorlalte valori mobiliare primite ori emise în momentul cumpãrãrii, rãscumpãrãrii, conversiei, anulãrii sau a oricãrei transformãri a actiunilor grevate, dacã înscrierea este reînnoitã asupra valorilor mobiliare primite.
(2)Creditorul garantat nu se poate opune, în virtutea garantiei sale, acestor transformãri.

Oferta realã de platã
Art.1826 � Atunci când bunurile datorate creditorului fac obiectul unei oferte reale sau ale unei consemnãri, instanta poate încuviinta, la cererea debitorului, ca garantia sã se strãmute în tot sau în parte asupra acestor bunuri.

Garantia asupra cotei pãrti
Art.1827 � (1) Garantia ce poartã asupra unei cote pãrti din bun se mentine dacã, prin partaj sau printr-un alt act declarativ ori constitutiv de drepturi, debitorul sau succesorul acestuia conservã vreun drept asupra unei pãrti materiale din bun.
(2)Dacã debitorul sau succesorul sãu nu mai conservã nici un drept asupra bunului, garantia realã se strãmutã de drept asupra sumelor de bani ce i se cuvin.

Sectiunea a 4-a

Despre garantiile reale conventionale

§.1 Despre debitor

Conditii privitoare la debitor
Art.1828 - Garantia realã poate fi consimtitã numai de proprietarul bunului, capabil de a-l înstrãina.

Reguli aplicabile cautiunii reale
Art.1829 - Referirile fãcute la debitor se aplicã în mod corespunzãtor persoanei care, fãrã a fi personal obligatã fatã de creditor, garanteazã cu bunul sãu obligatia altuia.

Garantia asupra drepturilor anulabile ori rezolubile
Art.1830 - Cel care are asupra bunului grevat un drept anulabil ori afectat de o conditie nu poate consimti decât o garantie supusã aceleiasi nulitãti sau conditii.

Garantii constituite de persoane fizice
Art.1831 � Debitorul, persoanã fizicã, nu poate consimti o garantie asupra universalitãtii bunurilor sau o garantie deschisã decât în calitate de profesionist si în privinta bunurilor afectate acestei activitãti.
§.2 Despre obligatia garantatã

Obligatii ce pot fi garantate
Art.1832 � Garantia realã poate fi datã pentru a garanta îndeplinirea obligatiilor de orice fel.

Garantia constituitã în avans
Art.1833 � (1) Garantia datã pentru plata unei sume de bani e valabilã, chiar dacã, la momentul constituirii, debitorul nu a primit ori a primit doar în parte prestatia în considerarea cãreia s-a obligat.
(2)Dacã însã creditorul refuzã sã dea sumele pe care s-a angajat sã le împrumute si în considerarea cãrora garantia a fost constituitã, debitorul poate obtine reducerea sau radierea garantiei, pe cheltuiala creditorului, plãtindu-i sumele atunci datorate.

Suma garantatã
Art.1834 � (1) Actul constitutiv trebuie sã indice suma determinatã pentru care garantia realã este consimtitã, chiar si atunci când garanteazã executarea unor obligatii nedeterminate, nelichide sau eventuale.
(2)Suma garantatã este socotitã determinatã, chiar atunci când nivelul dobânzii stabilit prin act nu este fix, dacã se aratã elementele necesare calculãrii ratei efective a dobânzii aplicabile sumei garantate.

Sectiunea a 5-a

Despre garantia realã imobiliarã

§ 1. Dispozitii generale

Constituirea ipotecii
Art.1835 - Ipoteca se constituie prin înscriere în cartea funciarã.

Conditii de fond si de formã
Art.1836 � (1) Actul constitutiv de ipotecã trebuie încheiat prin înscris autentic, sub sanctiunea nulitãtii absolute.
(2)El trebuie, de asemenea, sã cuprindã mentiuni privind identificarea debitorului, izvorul, natura si întinderea obligatiei garantate, arãtându-se în toate cazurile suma maximã pentru care a fost constituitã ipoteca.

Obiectul ipotecii
Art.1837 � (1) Se pot ipoteca imobilele, dreptul de uzufruct asupra acestora, precum si dreptul de superficie.
(2)Se socotesc imobiliare garantiile reale constituite asupra chiriilor, prezente si viitoare, produse de un imobil, precum si asupra indemnizatiilor plãtite în temeiul unor contracte de asigurare ce acoperã aceste chirii. Ele se supun regulilor publicitãtii imobiliare.

Înscrierea ipotecii asupra bunurilor viitoare
Art.1838 - Atunci când ipoteca poartã asupra unor bunuri viitoare, cum ar fi constructiile ce urmeazã a se edifica pe un anumit teren, dreptul de ipotecã nu poate fi intabulat, ci numai înscris provizoriu, în conditiile legii.

Înscrierea ipotecii asupra unui corp funciar
Art.1839 � Ipoteca se poate înscrie fie numai asupra unui corp funciar în întregul sãu, fie numai asupra cotei-pãrti ideale care apartine unui coproprietar.

Extinderea ipotecii
Art.1840 - Ipoteca se întinde, fãrã nici o altã formalitate de publicitate, asupra tuturor îmbunãtãtirilor si constructiilor, precum si asupra bunurilor mobile accesorii imobilului ipotecat, chiar dacã acestea din urmã nu erau afectate exploatãrii imobilului la data constituirii ipotecii.

Extinderea ipotecii asupra veniturilor imobilului
Art.1841 � (1) Ipoteca ce greveazã un imobil dat în locatiune cuprinde si veniturile acestuia care curg de la notificarea debitorului sau, dupã caz, de la deschiderea procedurii falimentului.
(2)Acest drept nu este însã opozabil locatarilor decât din momentul când le-a fost notificatã începerea executãrii silite, respectiv deschiderea procedurii falimentului.
(3)Actele juridice încheiate de proprietar cu privire la veniturile neajunse la scadentã sau urmãrirea acestora de alti creditori nu sunt opozabile creditorului ipotecar care a început executarea silitã înainte ca veniturile sã fi devenit exigibile.
(4)Dupã începerea urmãririi silite, ipoteca îsi întinde efectele si asupra fructelor imobilului ipotecat.

Nulitatea interdictiei de înstrãinare
Art.1842 � Clauza prin care se interzice debitorului sã înstrãineze bunul ipotecat sau sã îl greveze cu orice alte drepturi este lovitã de nulitate absolutã.

Nulitatea antichrezei
Art.1843 � Este, de asemenea, nulã clauza prin care creditorul ipotecar este autorizat ca, pânã la data începerii executãrii, sã posede imobilul ipotecat sau sã-si însuseascã fructele ori veniturile acestuia.

Rangul dobânzilor, al penalitãtilor si al altor venituri
Art.1844 � (1) Dobânzile, penalitãtile si alte venituri anuale, rentele sau celelalte prestatii periodice datorate pe ultimii trei ani au rangul ipotecii. Dacã urmãrirea creantei ipotecare a fost notatã în cartea funciarã, creantele arãtate care au ajuns la scadentã dupã notare vor avea rangul ipotecii.
(2)Cheltuielile fãcute de creditorul ipotecar cu plata primelor de asigurare datorate de proprietar sunt garantate cu acelasi rang ca si creanta.
§.2 Despre efectele ipotecii fatã de terti

Dreptul de urmãrire
Art.1845 � (1) Creditorul ipotecar poate urmãri imobilul în orice mânã ar trece, fãrã a tine seama de drepturile reale constituite dupã înscrierea ipotecii.
(2)Aceste drepturi se sting prin preluarea bunului în contul creantei sau prin vânzarea lui în conditiile prevãzute de lege numai dacã prejudiciazã pe creditorii ipotecari înscrisi anterior. În cazul stingerii acestor drepturi, se poate pretinde echivalentul lor bãnesc, cu preferintã chiar asupra ipotecilor cu datã posterioarã constituirii drepturilor, însã numai în limita excedentului rezultat din executare.

Obligatiile dobânditorului imobilului ipotecat
Art.1846 � (1) Dobânditorul imobilului ipotecat este tinut de toate datoriile ipotecare si se bucurã de toate termenele de platã de care beneficiazã si debitorul.
(2)Dacã dobânditorul nu plãteste, creditorul ipotecar poate începe urmãrirea silitã asupra imobilului, în conditiile legii.

Drepturile reale anterioare ale dobânditorului
Art.1847 � În cazul în care imobilul s-a preluat în contul creantei sau s-a adjudecat asupra unei terte persoane, drepturile reale principale pe care dobânditorul le avea asupra imobilului înainte de a dobândi dreptul de proprietate renasc, înscriindu-se în cartea funciarã cu rangul lor originar.

Dreptul de urmãrire a debitorului
Art.1848 � Dispozitiile prezentei sectiuni nu exclud dreptul creditorului ipotecar de a urmãri pe debitor pentru plata creantei sale.

Regresul dobânditorului care a stins creanta ipotecarã
Art.1849 � Tertul dobânditor care a plãtit datoria ipotecarã sau care a suportat executarea într-una din modalitãtile prevãzute de lege, se poate întoarce împotriva autorului sãu pentru a fi despãgubit în conditiile dreptului comun.

Sectiunea a 6-a

Garantia realã mobiliarã

§ 1. Garantia mobiliarã fãrã deposedare

Forma actului constitutiv
Art.1850 � Garantia realã mobiliarã fãrã deposedare trebuie încheiatã în scris, sub sanctiunea nulitãtii absolute.

Descrierea bunului
Art.1851 � (1) De asemenea, actul constitutiv trebuie sã cuprindã o descriere suficient de detaliatã a bunului grevat sau, când poartã asupra unei universalitãti de bunuri mobile, sã indice natura acelei universalitãti.
(2)Este, astfel, nulã garantia despre care este stipulat cã poartã asupra tuturor bunurilor mobile, prezente si viitoare, ale debitorului.

Garantia realã asupra titlurilor reprezentative
Art.1852 � Garantia realã asupra unui bun reprezentat printr-un conosament sau printr-un alt titlu negociabil ori care greveazã creante poate fi opusã celorlalti creditori ai debitorului, dacã este înscrisã în arhivã în termen de 15 zile de la data la care creditorul a executat propria prestatie.

Înstrãinarea bunului în cursul activitãtii profesionale
Art.1853 � Garantia realã înceteazã atunci când debitorul înstrãineazã bunul grevat în cursul obisnuit al activitãtii sale profesionale.

Înstrãinarea bunului în afara cursului activitãtii profesionale
Art.1854 � (1) Dacã însã debitorul înstrãineazã bunul grevat în afara cursului obisnuit al activitãtii sale profesionale, garantia se conservã prin înscrierea unui aviz de conservare a garantiei.
(2)Creditorul trebuie sã înscrie avizul în 15 zile din momentul în care a fost informat în scris despre transferul bunului si despre numele dobânditorului ori din momentul în care a încuviintat în scris transferul. În acelasi termen, creditorul este tinut sã transmitã dobânditorului o copie a avizului de conservare a garantiei.
(3)Avizul trebuie sã indice numele debitorului, al dobânditorului si sã continã descrierea bunului grevat.

Garantia acceptatã de dobânditor
Art.1855 � Garantia realã acceptatã de dobânditor poate fi înscrisã.
#PAGEBREAK#§2. Garantiile mobiliare cu deposedare

I. Dispozitii generale

Constituirea gajului
Art.1856 � (1) Gajul se constituie prin remiterea lucrului sau titlului cãtre creditor sau, dupã caz, prin mentinerea posesiunii creditorului, cu consimtãmântul debitorului, în scopul garantãrii creantei.
(2)Dacã titlul negociabil se transmite prin andosare sau prin traditiune, remiterea bunului cãtre creditor are loc prin andosare sau, dupã caz, prin traditiune.

Opozabilitatea gajului
Art.1857 � (1) Gajul este opozabil tertilor prin faptul posesiunii lucrului sau al titlului de cãtre creditor.
(2)Gajul poate fi fãcut opozabil si prin înscriere, dacã posesiunea nu a fost întreruptã.
(3)Gajul asupra bunurilor reprezentate printr-un conosament sau printr-un alt titlu negociabil ori asupra creantelor este opozabil celorlalti creditori ai debitorului îndatã ce creditorul a executat prestatia sa, dacã titlul îi este remis în zece zile.

Posesiunea continuã
Art.1858 � (1) Gajul existã numai atâta timp cât posesiunea exercitatã de creditor este continuã.
(2)Posesiunea lucrului rãmâne continuã chiar dacã exercitiul sãu este împiedicat, fãrã consimtãmântul creditorului, prin faptul unui tert sau chiar dacã exercitiul este întrerupt, temporar, prin remiterea lucrului sau a titlului cãtre debitor sau cãtre un tert pentru a-l evalua, repara, transforma ori ameliora.

Posesiunea exercitatã printr-un tert
Art.1859 � Creditorul poate, cu acordul debitorului, exercita posesiunea sa prin intermediul unui tert, însã posesiunea exercitatã de acesta nu asigurã opozabilitatea gajului decât din momentul în care a primit înscrisul constatator al gajului.

Revendicarea bunului
Art.1860 � Creditorul gajist care este împiedicat sã detinã lucrul poate revendica bunul de la persoana care-l detine, afarã numai dacã aceastã împiedicare rezultã din exercitiul de cãtre un alt creditor a drepturilor rezultând dintr-o garantie sau dintr-o procedurã de executare silitã.
II. Despre drepturile si obligatiile creditorului gajist

Conservarea bunului
Art.1861 � Cât timp are posesiunea bunului grevat, creditorul gajist este tinut sã facã, cu diligenta pe care un bun proprietar o are în administrarea bunurilor sale, toate actele necesare pentru conservarea bunului grevat. El nu îl poate, însã, folosi decât cu încuviintarea debitorului.

Culegerea fructelor si perceperea veniturilor
Art.1862 � (1) Creditorul percepe fructele si veniturile bunului ipotecat.
(2)În lipsã de stipulatie contrarã, creditorul predã debitorului fructele culese. El imputã veniturile percepute mai întâi asupra cheltuielilor fãcute, apoi asupra dobânzilor si. la urmã, asupra capitalului.

Rãscumpãrarea actiunilor
Art.1863 � În cazul rãscumpãrãrii cu bani a actiunilor sau a altor titluri participative la capitalul social al unei persoane juridice, creditorul este îndreptãtit sã impute pretul plãtit potrivit regulilor privitoare la venituri.

Pieirea bunului
Art.1864 � Creditorul nu rãspunde de pieirea bunului datoritã fortei majore sau vechimii ori ca urmare a folosirii normale si autorizate a bunului.

Cheltuielile de conservare
Art.1865 � Debitorul este tinut sã restituie creditorului cheltuielile fãcute cu conservarea bunului.

Restituirea bunului
Art.1866 � (1) Debitorul nu poate cere restituirea bunului decât dupã ce si-a executat obligatia, afarã numai dacã creditorul foloseste ori conservã bunul în mod abuziv.
(2)Creditorul care este obligat sã restituie bunul în temeiul unei hotãrâri judecãtoresti, pierde garantia.

Indivizibilitatea gajului
Art.1867 � (1) Mostenitorul debitorului care plãteste partea ce îi revenea din datorie nu poate cere partea sa din bunul grevat cât timp obligatia nu este plãtitã în întregime.
(2)Mostenitorul creditorului gajist care primeste partea ce îi revenea din creantã nu poate remite bunul în dauna celorlalti mostenitori care nu au fost plãtiti.
§3. Dispozitii particulare privind

garantiile reale mobiliare asupra creantelor

I. Dispozitii generale

Garantia asupra creantelor
Art.1868 � Garantia realã ce greveazã o creantã pe care debitorul o are împotriva unui tert, sau o universalitate de creante, se poate constitui cu sau fãrã deposedare.

Opozabilitatea garantiilor asupra creantelor
Art.1869 � (1) În toate cazurile, creditorul va putea exercita drepturile în contra debitorilor creantelor grevate numai dupã ce garantia le-a devenit opozabilã potrivit regulilor aplicabile cesiunii de creantã.
(2)Garantia realã ce poartã asupra unei universalitãti de creante trebuie înscrisã în arhivã chiar dacã s-a constituit prin remiterea titlurilor cãtre creditor.
(3)Garantia realã care greveazã o creantã pe care debitorul o are împotriva unui tert si care este, la rândul sãu, garantatã printr-o garantie realã, trebuie înscrisã în arhivã; creditorul este dator sã remitã debitorului creantei grevate o copie a avizului de garantie.

Intentarea actiunilor împotriva debitorului
Art.1870 - În toate cazurile, atât debitorul cât si creditorul pot intenta singuri actiuni împotriva debitorului creantei grevate, însã cu obligatia de a chema pe celãlalt în cauzã.
II. Despre drepturile si obligatiile titularului unei

garantii asupra creantelor

Perceperea capitalului si veniturilor de creditor
Art.1871 - Titularul unei garantii asupra unei creante percepe, la scadentã, atât capitalul cât si veniturile pe care aceasta le produce. El dã debitorului creantei grevate chitantã pentru sumele primite.

Imputarea sumelor percepute
Art.1872 - În lipsã de stipulatie contrarã creditorul imputã sumele percepute asupra creantei sale, chiar neajunsã la scadentã, potrivit regulilor stabilite pentru imputatia plãtilor.

Perceperea capitalului si veniturilor de cãtre debitor
Art.1873 � (1) Prin actul constitutiv al garantiei, titularul garantiei poate încuviinta ca debitorul sã perceapã, la scadentã, restituirile de capital si dobânzile cuvenite în temeiul creantei grevate.
(2)Titularul garantiei poate, în orice moment, retrage încuviintarea datã cu îndatorirea de a notifica avizul de retragere atât debitorului sãu cât si debitorului creantei grevate. Avizul de retragere trebuie înscris.

Denuntarea neregulilor plãtii
Art.1874 - Titularul garantiei nu este tinut, el însusi, sã recupereze în justitie sumele neplãtite de debitorul creantei grevate. El este însã dator sã-l informeze, într-un termen rezonabil, pe debitorul sãu cu privire la orice nereguli la plata sumelor datorate.

Remiterea sumelor excedentare
Art.1875 � Titularul garantiei este obligat sã remitã debitorului sumele încasate si care depãsesc cuantumul creantei sale, al dobânzilor si cheltuielilor. Orice stipulatie contrarã este consideratã nescrisã.

Sectiunea a 7-a

Garantiile reale deschise

Garantia deschisã
Art.1876 � (1) Este consideratã deschisã garantia ale cãrei efecte sunt suspendate pânã când, ca urmare a încãlcãrii obligatiilor debitorului, creditorul îi notificã acestuia încãlcarea obligatiilor si închiderea garantiei.
(2)Caracterul deschis al garantiei reale trebuie stipulat expres în act.

Înscrierea garantiei deschise
Art.1877 � Pentru a-si produce efectele, garantia deschisã trebuie sã fie înscrisã. Atunci când poartã asupra unor bunuri imobile, garantia trebuie înscrisã pentru fiecare din acestea.

Opozabilitatea garantiei deschise
Art.1878 � (1) Garantia deschisã este opozabilã tertilor numai dupã înscrierea avizului de închidere.
(2)Conditiile sau restrictiile stipulate în actul constitutiv în privinta dreptului debitorului de a înstrãina, de a constitui garantii sau de a dispune de bunurile grevate, au efect între pãrti chiar înaintea închiderii garantiei.

Garantia deschisã asupra mai multor creante
Art.1879 � (1) Garantia deschisã ce poartã asupra mai multor creante îsi produce efectele, în privinta debitorilor creantelor grevate, numai din momentul înscrierii avizului de închidere, cu conditia ca acesta sã fie publicat într-un ziar de largã circulatie în localitatea în care debitorul îsi are domiciliul sau sediul.
(2)Avizul nu trebuie publicat dacã garantia si avizul de închidere devin opozabile debitorilor creantelor grevate, potrivit regulilor aplicabile cesiunilor de creantã.

Efectele închiderii
Art.1880 � (1) Prin comunicarea notificãrii de închidere, garantia deschisã capãtã efectele unei garantii reale mobiliare ori imobiliare asupra drepturilor pe care debitorul le are la momentul închiderii asupra bunurilor grevate. Când garantia deschisã poartã asupra unei universalitãti, efectele ei se întind si asupra bunurilor dobândite de debitor ulterior închiderii.
(2)Vânzarea fondului de comert, fuziunea, divizarea sau reorganizarea întreprinderii nu este opozabilã titularului unei garantii deschise ce poartã asupra acesteia.
(3)Titularul unei garantii deschise asupra unei universalitãti de bunuri poate dobândi posesiunea bunurilor grevate, pentru a le administra, cu preferintã fatã de orice alt creditor care si-a înscris garantia ulterior înscrierii garantiei deschise.

Închiderea simultanã a garantiilor
Art.1881 - Atunci când existã mai multe garantii deschise asupra aceluiasi bun, închiderea uneia dintre ele permite celorlalti creditori sã înscrie avize de închidere a garantiei, chiar fãrã ca debitorul sã-si fi încãlcat obligatiile.

Radierea avizului de închidere
Art.1882 � (1) Creditorul va cere radierea avizului de închidere, când încãlcarea obligatiilor este remediatã.
(2)Efectele închiderii garantiei înceteazã din momentul radierii, iar efectele garantiei se suspendã.



#PAGEBREAK#Sectiunea a 8-a

Despre garantiile reale legale

Garantiile reale legale
Art.1883 � În afara altor cazuri prevãzute de lege, beneficiazã de garantie realã legalã:

statul si unitãtile administrativ-teritoriale, pentru garantarea impozitelor, taxelor si a altor obligatii fiscale, în cazurile anume prevãzute de lege.

2. vânzãtorul, asupra bunului vândut, pentru pretul datorat; Aceastã dispozitie este aplicabilã si în cazul schimbului cu sultã sau al dãrii în platã cu sultã în folosul celui care înstrãineazã, pentru plata sultei datorate;

3. cel care a împrumutat o sumã de bani pentru dobândirea unui imobil, pentru restituirea împrumutului;

4. cel care a înstrãinat un imobil în schimbul întretinerii, asupra imobilului înstrãinat, pentru plata rentei în bani corespunzãtoare întretinerii neexecutate. Dreptul de proprietate al debitorului întretinerii nu se va înscrie în cartea funciarã decât o datã cu aceastã ipotecã;

5. coproprietarii, pentru plata sultelor sau a pretului datorat de coproprietarul adjudecatar al imobilului, ori pentru garantarea creantei rezultând din evictiune, asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului tinut de o atare obligatie;

6. arhitectii, antreprenorii, lucrãtorii si furnizorii de materiale care au convenit cu proprietarul sã edifice, sã reconstruiascã sau sã repare un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor datorate acestora, însã numai în limita sporului de valoare realizat;

7. legatarii cu titlu particular, asupra imobilelor din mostenire cuvenite celui obligat la executarea legatului, pentru plata acestuia;

8. creditorii ale cãror creante rezultã dintr-o hotãrâre judecãtoreascã.

Garantia în favoarea statului
Art.1884 � (1) Garantiile reale legale ale statului si unitãtilor administrativ teritoriale pot greva atât bunurile mobile, cât si cele imobile.
(2)Aceste garantii se dobândesc prin înscriere în registrele de publicitate mobiliarã sau, dupã caz imobiliarã. Avizul sau cererea de înscriere vor cuprinde legea ce permite înscrierea garantiei reale, bunurile asupra cãrora se constituie garantia, creanta garantatã si cuantumul acesteia. Avizul sau cererea de înscriere trebuie notificate debitorului.
(3)Înscrierea unei garantii reale mobiliare pentru sumele datorate în temeiul legilor fiscale, nu restrânge dreptul statului de a se prevala de caracterul privilegiat al creantei sale.

Garantia în favoarea celor care au participat la construirea sau renovarea unui imobil
Art.1885 � (1) Garantia realã în favoarea celor care au participat la construirea sau renovarea unui imobil poate purta numai asupra imobilului respectiv. Ea poate fi înscrisã pentru contravaloarea lucrãrilor cerute de proprietar sau a materialelor ori serviciilor prestate.
(2)Garantia realã în favoarea celor care au participat la construirea sau renovarea unui imobil se conservã, fãrã sã fie nevoie de publicare, treizeci de zile de la terminarea lucrãrilor.
(3)Ea se conservã dacã, în acest termen, s-a înscris în cartea funciarã indicându-se imobilul grevat, natura si cuantumul creantei. Înscrierea ipotecii trebuie notificatã proprietarului.
(4)Ipoteca se stinge la expirarea unui termen de sase luni dupã terminarea lucrãrilor dacã, în acest timp, nu se noteazã o actiune împotriva proprietarului sau dacã nu a început executarea ipotecii.

Garantia creditorului pentru creantele rezultate din hotãrâri judecãtoresti
Art.1886 � (1) Orice creditor în favoarea cãruia o instantã din România a pronuntat o hotãrâre privind obligarea la plata unei sume de bani, poate dobândi o garantie realã legalã asupra oricãrui bun, mobil sau imobil, al debitorului sãu.
(2)Garantia realã se dobândeste prin înscrierea unui aviz sau a unei cereri ce aratã bunul grevat si cuantumul creantei. Când creanta are ca obiect o rentã, creditorul trebuie sã indice cuantumul vãrsãmintelor si, dacã este cazul, indicele de indexare. Avizul sau cererea vor fi însotite de o copie legalizatã a hotãrârii judecãtoresti si de dovada notificãrii debitorului.
(3)Cu exceptia garantiilor reale legale ale statului sau unitãtilor administrativ teritoriale, instantele pot, la cererea proprietarului bunului grevat, sã determine bunurile asupra cãrora garantia poate purta, sã reducã numãrul bunurilor grevate sau sã încuviinteze înlocuirea garantiei reale legale cu o altã garantie suficientã pentru asigurarea plãtii. În acest caz, instanta va dispune radierea garantiei reale legale.

#PAGEBREAK#Sectiunea a 9-a

Despre anumite efecte ale garantiilor reale

Conservarea drepturilor debitorului
Art.1887 � Garantia realã nu înlãturã drepturile ce debitorul sau, dupã caz, posesorul bunului grevat le au asupra acestuia. Ei pot continua sã le exercite si pot dispune de ele, fãrã a aduce, însã, atingere drepturilor creditorului garantat.

Limitarea drepturilor debitorului
Art.1888 � Debitorul si avânzii sãi cauzã nu pot nici distruge ori deteriora bunurile grevate si nici nu le pot diminua în mod substantial valoarea, decât în cursul unei utilizãri normale sau în caz de necesitate.

Consecintele distrugerii bunului
Art.1889 � Creditorul poate cere, în limita creantei sale, daune interese pentru pagubele cauzate prin distrugerea, deteriorarea ori diminuarea valorii bunurilor grevate, chiar si atunci când creanta sa nu este lichidã ori exigibilã. Daunele interese plãtite astfel creditorului se imputã asupra creantei.

Recunoasterea garantiei reale
Art.1890 � Creditorii pot cere instantei recunoasterea garantiei reale si întreruperea prescriptiei chiar dacã creantele lor nu sunt lichide ori exigibile.

Sectiunea a 10-a

Despre rangul garantiilor reale

Rangul garantiilor reale mobiliare
Art.1891 � Garantiile reale mobiliare dobândesc rang în functie de ordinea înregistrãrii avizelor de înscriere în Arhiva Electronicã de Garantii Reale Mobiliare.

Rangul ipotecilor
Art.1892 � Rangul ipotecilor este determinat de ordinea înregistrãrii cererilor de înscriere în cartea funciarã.

Egalitatea creditorilor de rang egal
Art.1893 � Valoarea bunului grevat se împarte între creditori care au acelasi rang, proportional cu valoarea creantei fiecãruia.

Concursul între garantiile reale mobiliare si ipoteci
Art.1894 � (1) Atunci când asupra aceluiasi bun sunt deopotrivã înscrise garantii reale mobiliare si imobiliare, creditorii a cãror înscriere este anterioarã vor fi preferati.
(2)Garantiile reale înscrise la aceeasi datã au rang egal.

Concursul între gaj si garantiile reale fãrã deposedare
Art.1895 � (1) Creditorii ale cãror garantii sunt înscrise în arhiva electronicã de garantii reale mobiliare vor fi preferati creditorilor gajisti care au intrat ulterior în posesiunea lucrului.
(2)Creditorul gajist este tinut sã facã dovada intrãrii în posesiune.

Conventii privitoare la schimbarea rangului
Art.1896 � (1) Rangul garantiilor reale poate fi schimbat în temeiul conventiei încheiate între creditorii, sub conditia notãrii în registrul de publicitate respectiv.
(2)Dacã între garantiile al cãror rang se schimbã, se gãsesc si alte garantii sau drepturi ai cãror titulari n-au consimtit la schimb, conventia nu le poate fi opusã decât în mãsura în care le era opozabilã garantia al cãrei rang a fost cedat.
(3)În toate cazurile, cedarea se face în limita creantei garantate al cãrei rang a fost cedat.
(4)Dacã bunul este vândut la licitatie, creditorul care a dobândit rangul unei creante sub conditie va putea renunta la beneficiul schimbãrii de rang, creanta ipotecarã conditionalã reluându-si rangul cedat.

Sectiunea a 11-a

Despre stingerea garantiilor reale

Stingerea garantiilor reale
Art.1897 � (1) Garantia realã se stinge prin radierea din cartea funciarã ori din arhivã sau prin pieirea totalã a bunului.
(2)Radierea garantiei reale se poate cere pentru una din urmãtoarele cauze:

stingerea obligatiei principale prin oricare din modurile prevãzute de lege;

neîndeplinirea ori îndeplinirea evenimentului de care depinde nasterea sau stingerea obligatiei garantate;

neîndeplinirea ori îndeplinirea evenimentului de care depinde nasterea sau stingerea garantiei reale; dobândirea de cãtre creditor a bunului grevat;

d) renuntarea creditorului la garantie;

e) alte cazuri prevãzute de lege.
(3)Cu toate acestea, în cazurile prevãzute la alin.(2) lit.a) si b), garantia realã nu se stinge dacã pãrtile convin ca ea sã fie folositã pentru garantarea unei alte obligatii determinate ori determinabile, fãrã a se vãtãma, însã, drepturile anterior dobândite de alte persoane.

#PAGEBREAK#CAPITOLUL IV

Despre dreptul de retentie

Dreptul de retentie
Art.1898 � Cel care este dator sã remitã sau sã restituie un bun poate sã-l retinã atât timp cât creditorul nu-l despãgubeste pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a fãcut pentru acel bun, ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.

Imposibilitatea invocãrii dreptului de retentie
Art.1899 � (1) Dreptul de retentie nu poate fi exercitat dacã detinerea bunului provine dintr-o faptã ilicitã, este abuzivã ori nelegalã sau dacã bunul nu este susceptibil de urmãrire silitã.
(2)De asemenea, dreptul de retentie nu poate fi invocat de cãtre posesorul de rea-credintã decât cazurile anume prevãzute de lege.

Drepturile si obligatiile retentorului
Art.1900 � (1) Retentorul trebuie sã conserve lucrul cu diligenta unui bun proprietar.
(2)El va percepe fructele sau veniturile, fiind obligat sã le impute asupra creantei sale.

Înlãturarea dreptului de retentie
Art.1901 - Dreptul de retentie este înlãturat în cazul în care creditorul predãrii bunului oferã o garantie realã socotitã îndestulãtoare de cãtre instantã sau consemneazã suma pretinsã.

Opozabilitatea dreptului de retentie
Art.1902 � (1) Dreptul de retentie este opozabil tertilor dobânditori fãrã îndeplinirea vreunei formalitãti de publicitate.
(2)În toate cazurile, dreptul de retentie nu poate fi opus creditorilor care au început executarea silitã împotriva debitorului; retentorul are numai dreptul de a participa la distribuirea pretului bunului, în conditiile legii.

CAPITOLUL V

Despre executarea garantiilor


Sectiunea 1

Dispozitii generale

Dreptul creditorului la valorificarea garantiei reale
Art.1903 - (1) În cazul în care debitorul nu-si executã obligatia, creditorul a cãrui creantã este certã si exigibilã poate sã-si valorifice garantia realã, potrivit dispozitiilor prezentului capitol.
(2)Executarea garantiei reale se poate realiza prin preluarea bunului în vederea deplinei administrãri, prin preluarea acestuia în contul datoriei, prin vânzarea acestuia de cãtre creditor ori prin vânzare sub control judiciar.

Titluri executorii
Art.1904 - (1) � Contractele de garantie realã valabil încheiate si, dupã caz, înscrise în registrele speciale de publicitate, constituie titluri executorii.
(2)Executarea garantiei se poate face pe cale amiabilã sau printr-o procedurã judiciarã.

Procedura amiabilã
Art.1905 - (1) Procedura amiabilã presupune punerea bunului cu care s-a garantat la dispozitia creditorului, la cererea acestuia, într-un loc convenabil pentru ambele pãrti, dacã prin contract nu se prevede astfel. În cadrul procedurii amiabile nu sunt admise nici un fel de constrângeri fizice sau psihice, directe sau indirecte, chiar dacã fapta nu constituie o infractiune.
(2)În cazul bunurilor pentru care mutarea este costisitoare sau nepracticã, creditorul poate face ca bunul sã fie de nefolosit si poate dispune de acesta, chiar dacã se aflã în mâinile debitorului.

Proceduri judiciare
Art.1906 - Prin procedurã judiciarã se întelege orice mãsurã care are ca scop executarea unei garantii, adusã la îndeplinire cu ajutorul unui organ judiciar.

Conservarea actiunilor de drept comun
Art.1907 - Prevederile prezentului capitol nu aduc atingere dreptului creditorului de a-si realiza creanta astfel garantatã, pe calea unei actiuni de drept comun si de a solicita luarea oricãror mãsuri necesare executãrii garantiei, potrivit Codului de procedurã civilã.

Sectiunea a 2-a

Conditiile generale ale executãrii garantiilor reale

Expirarea termenului de notificare
Art.1908 - Creditorul va putea trece la executarea garantiei numai dupã expirarea termenului prevãzut de art.1912 pentru lãsarea bunului la dispozitia creditorului.

Prioritatea la executare
Art.1909 - Creditorul al cãrui drept de garantie realã este anterior în rang are prioritate la executarea garantiei fatã de creditorii cu rang subsecvent.

Exercitarea drepturilor de executare împotriva tertilor
Art.1910 -(1) Drepturile ce decurg din garantiile reale se pot exercita împotriva oricãror persoane care detin, cu orice titlu, bunurile asupra cãrora s-a constituit garantia.
(2)În cazul în care, ulterior garantãrii obligatiei, debitorul constituie un drept de uzufruct asupra aceluiasi bun, creditorul îsi va exercita drepturile, în acelasi timp, împotriva nudului proprietar si a uzufructuarului.
(3)În orice caz, el va trebui sã-l notifice si pe acela fatã de care nu si-a exercitat drepturile, potrivit alin.(2).

Sectiunea a 3-a

Mãsuri prealabile executãrii garantiilor reale

Notificarea debitorului
Art.1911 - (1) În vederea executãrii garantiei reale, în oricare dintre modalitãtile prevãzute de art.1903 alin.(2), creditorul va face o notificare debitorului, persoanei împotriva cãreia acesta îsi va exercita drepturile, precum si creditorilor care au garantii reale asupra aceluiasi bun.
(2)Notificarea nu este necesarã în cazul gajului, precum si în cazul în care bunurile mobile se aflã în detentia creditorului, în temeiul altor raporturi contractuale dintre pãrti.

Continutul notificãrii
Art.1912 - (1) Notificarea va cuprinde mentiuni privind valoarea creantei, faptul neexecutãrii obligatiei garantate, intentia creditorului de a trece la executarea garantiei reale si optiunea pentru una dintre modalitãtile prevãzute la art.1903 alin.(2), descrierea bunului ce formeazã obiectul garantiei, precum si somatia adresatã debitorului si, dupã caz, a persoanei împotriva cãreia se valorificã garantia, de a lãsa bunul la dispozitia creditorului în termen de cel mult 10 zile de la primirea notificãrii.
(2)Notificarea se înregistreazã, potrivit dispozitiilor privind publicitatea garantiilor reale, si se comunicã debitorului, oricãrei alte persoane împotriva cãreia se va executa garantia, precum si creditorilor subsecventi, pe cheltuiala creditorului, prin orice mod care asigurã dovada de primire.

Înstrãinarea bunului dupã comunicarea notificãrii
Art.1913 - Înstrãinarea bunului asupra cãruia s-a constituit garantia, dupã comunicarea notificãrii prevãzutã la art.1912, nu este opozabilã creditorului, cu exceptia cazului în care dobânditorul, cu consimtãmântul creditorului, îsi asumã obligatia de a plãti datoria ori consemneazã la dispozitia creditorului o sumã de bani suficientã pentru a acoperi creanta, daunele-interese si cheltuielile de executare.

Dreptul de a stinge obligatia garantatã
Art.1914 - (1) Debitorul sau cel împotriva cãruia se executã garantia poate, în orice moment, sã stingã obligatia si garantia creditorului prin platã. Creditorul nu va putea refuza plata decât in cazurile prevãzute de lege.
(2)Dacã bunul se aflã în posesiunea sa, creditorul este obligat sã-l înapoieze în cel mai scurt timp.
(3)Cu toate acestea, dacã existã mai multi creditori subsecventi ale cãror creante certe si exigibile au fost garantate cu acel bun, creditorul poate sã predea bunul creditorilor care îi urmeazã în rang, dacã acestia au înregistrat o notificare prin care au cerut sã li se punã bunul la dispozitie.

Abandonarea bunului
Art.1915 - (1) În vederea executãrii garantiei, în termenul de cel mult 10 zile, debitorul poate sã lase de bunã-voie bunul la dispozitia creditorului, prin predarea acestuia.
(2)Dacã însã pãrtile au convenit ca bunul sã rãmânã în posesia debitorului pe durata executãrii garantiei sau sã fie predat la o datã ulterioarã, lãsarea bunului la dispozitia creditorului se face printr-o declaratie scrisã din partea debitorului.

Opozitia la executare
Art.1916 - În termenul de 10 zile debitorul sau creditorii subsecventi ale cãror creante sunt certe si exigibile pot face opozitie la modalitatea de executare aleasã de creditor, printr-o notificare care va cuprinde mentiunile prevãzute la art.1912.

Încuviintarea executãrii
Art.1917 - (1) În cazul în care debitorul nu lasã de bunãvoie bunul la dispozitia creditorului, precum si în cazul în care debitorul sau creditorii subsecventi au fãcut opozitie, instanta, la cererea creditorului, va putea încuviinta executarea garantiei, dupã ce va constata existenta creantei certe si exigibile, refuzul debitorului de a-si executa obligatia si de a lãsa de bunã � voie, la dispozitia creditorului, bunul asupra cãruia existã garantia realã.
(2)Judecarea cererii se face în termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii. Hotãrârea instantei este executorie de drept si va stabili modalitatea în care se va pune bunul la dispozitia creditorului sau, dupã caz, a persoanei desemnatã de instantã.
(3)Dacã existã îndoieli cu privire la buna-credintã a creditorului sau cu privire la capacitatea acestuia de a administra bunul, debitorul poate cere instantei sã-l oblige pe creditor sã consemneze în favoarea sa o sumã de bani cu titlu de cautiune. Cuantumul acesteia nu poate depãsi 10% din valoarea creantei neexecutate.
(4)Dispozitiile alin.(1) si (2) se completeazã cu prevederile Codului de procedurã civilã.

Drepturile creditorului pus în posesiune
Art.1918 - În cazul în care bunul a fost lãsat la dispozitia creditorului, potrivit art.1915 sau art.1917, acesta va avea drepturile si obligatiile unui depozitar. Cu toate acestea, dacã creditorul a optat pentru preluarea bunului în vederea deplinei administrãri, ca modalitate de executare a garantiei, drepturile si obligatiile administratorului vor fi cele prevãzute în Sectiunea a 4-a.

Lãsarea bunului la dispozitia creditorului
Art.1919 - (1) Lãsarea bunului la dispozitia creditorului, potrivit art.1915 sau art.1917, permite creditorului sã treacã la executarea efectivã a garantiei, în modalitatea pentru care a optat.
(2)În cazul bunurilor imobile, transmiterea dreptului de proprietate a persoanei împotriva cãreia se executã garantia se face cu respectarea dispozitiilor speciale privind înstrãinarea si publicitatea drepturilor reale imobiliare.

Sectiunea a 4-a

Preluarea bunului în vederea deplinei administrãri

Preluarea bunului în vederea deplinei administrãri
Art.1920 - Preluarea bunului în vederea deplinei administrãri se face temporar, cel mult pânã la satisfacerea creantei pentru care s-a garantat cu acel bun.

Administratorul
Art.1921 - Poate fi administrator creditorul sau o altã persoanã desemnatã de creditor sau, dupã caz, de cãtre instantã.

Obligatiile administratorului
Art.1922 -(1) Administratorul are obligatia sã conserve bunul, sã-l punã în valoare, sã mãreascã activul patrimoniului preluat sau sã-i realizeze afectatiunea, întocmai ca si cum ar fi proprietarul bunului.
(2)În acest scop, administratorul poate sã facã acte de dispozitie cu titlu oneros, sã constituie garantii reale asupra bunului, sã-i schimbe destinatia si sã facã orice alte acte necesare si utile, inclusiv investitii.

Diligenta cerutã administratorului
Art.1923 -(1) Administratorul trebuie sã actioneze cu prudentã si diligentã, sã dea dovadã de onestitate si loialitate.
(2)Administratorul trebuie sã mentinã separatia între patrimoniul sãu si bunurile administrate.

Conservarea drepturilor locatarului
Art.1924 - Preluarea bunului în deplinã administrare nu poate aduce atingere drepturilor dobândite anterior de locatar.

Încetarea administrãrii
Art.1925 - Administrarea bunului înceteazã în cazul în care creditorul si-a acoperit creanta, inclusiv despãgubirile si cheltuielile privind executarea, în cazul în care a fãcut o notificare prin care alege altã modalitate de executare, precum si în alte cazuri prevãzute de lege. Falimentul persoanei împotriva cãreia se executã garantia nu duce la încetarea administrãrii.

Obligatiile creditorului la încetarea administrãrii
Art.1926 -(1) La încetarea administrãrii, creditorul este obligat sã dea socotealã si, dacã nu a optat pentru o altã modalitate de executare, potrivit art.1925, sã restituie bunurile celui împotriva cãruia s-a fãcut executarea.
(2)Creditorul care si-a acoperit astfel creanta, despãgubirile si cheltuielile cu executarea este obligat sã predea persoanei împotriva cãreia s-a executat garantia si surplusul de bunuri obtinut prin administrare.

Sectiunea a 5-a

Preluarea bunului în contul datoriei

Preluarea bunului în contul datoriei
Art.1927 -(1) Creditorul poate propune debitorului si creditorilor subsecventi sã devinã proprietarul bunului în contul creantei pe care acesta o are contra debitorului.
(2)Propunerea se va putea face prin notificarea prin care debitorul este somat sã lase bunul la dispozitia creditorului.

Abandonarea bunului si preluarea în contul datoriei
Art.1928 - (1) Dacã în termenul de 10 zile creditorii subsecventi nu au fãcut opozitie, lãsarea bunului de bunã-voie la dispozitia creditorului, echivaleazã cu executarea garantiei. Aceasta se constatã printr-un înscris care constituie titlu de proprietate a creditorului asupra bunului preluat.
(2)În cazul în care debitorul nu a lãsat de bunã-voie bunul la dispozitia creditorului ori dacã s-a fãcut opozitie de cãtre debitor, creditorul va putea prelua bunul în contul datoriei în temeiul hotãrârii judecãtoresti pronuntatã potrivit art.1906.

Neîncuviintarea preluãrii bunului în contul datoriei
Art.1929 - (1) Instanta nu va putea încuviinta preluarea bunului în contul datoriei, dacã s-a fãcut opozitie de cãtre creditorii subsecventi. În acest caz, creditorul va trebui sã înceapã procedura de vânzare, cu exceptia cazului în care îi va dezinteresa pe creditori, astfel încât acestia sã-si retragã opozitia.
(2)În cazul în care creditorul nu va începe procedurile de vânzare, instanta poate încuviinta celui care a fãcut obiectie, solicitând vânzarea bunului, sau oricãrei alte persoane desemnate de acesta sã procedeze la vânzare.

Efectele preluãrii bunului
Art.1930 � (1) Preluarea bunului în contul datoriei stinge obligatia debitorului fatã de creditorul care a preluat bunul.
(2)Creditorul devine proprietarul bunului din momentul înscrierii mentiunii în registru. Bunul astfel preluat va fi liber de orice sarcini.



#PAGEBREAK#Sectiunea a 6-a

Vânzarea bunului de cãtre creditor

Dreptul de a vinde bunul grevat
Art.1931 - (1) Creditorul care are o garantie asupra unui bun îl poate vinde numai dupã ce a înscris intentia sa de a-l vinde la biroul de publicitate, prin notificare, si dupã ce bunul i-a fost pus la dispozitie de bunã-voie sau prin hotãrârea judecãtoreascã.
(2)Vânzarea se poate face direct sau prin licitatie publicã.

Conditiile vânzãrii
Art.1932 - (1) Creditorul trebuie sã vândã bunul fãrã întârziere, la un pret comercial rezonabil si în interesul celui contra cãruia dreptul de garantie este exercitat.
(2)Dacã sunt mai multe bunuri, creditorul poate sã le vândã împreunã sau separat.

Mandatul creditorului
Art.1933 - Creditorul care vinde bunul actioneazã în numele proprietarului si este obligat sã prezinte cumpãrãtorului aceastã calitate.

Distribuirea pretului
Art.1934 - (1) Din pretul obtinut din vânzarea garantiei se vor plãti cu precãdere cheltuielile fãcute cu ocazia vânzãrii, creantele cu rang prioritar garantate cu acelasi bun si creanta creditorului care a vândut bunul.
(2)Sarcina împãrtirii pretului obtinut revine creditorului care a vândut bunul.
(3)Dacã din pretul obtinut rãmâne un rest, acesta va fi restituit debitorului sau va fi consemnat la dispozitia instantei, dacã existã creditori subsecventi care au fãcut opozitie si au solicitat sã participe la distribuirea pretului.
(4)În cazul în care pretul obtinut nu ajunge pentru stingerea tuturor creantelor, debitorul va rãmâne obligat pentru restul de creantã rãmas neacoperit.

Transmiterea sarcinilor cãtre dobânditor
Art.1935 - (1) Tertul cumpãrãtor dobândeste bunul grevat de toate sarcinile existente la data înregistrãrii notificãrii, cu exceptia garantiei reale a creditorului care l-a vândut.
(2)Drepturile reale constituite dupã înregistrarea notificãrii nu sunt opozabile tertului cumpãrãtor, afarã de cazul în care le-a consimtit.


#PAGEBREAK#CARTEA VI

Despre prescriptia extinctivã, decãderea si calculul termenelor


TITLUL I

Prescriptia extinctivã


CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Stingerea dreptului la actiune
Art.1936 � Dreptul material la actiune - denumit în continuare drept la actiune - se stinge prin prescriptie, dacã nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Dreptul la actiune. Notiune
Art.1937 � În sensul prezentului titlu, prin drept la actiune se întelege dreptul de a constrânge o persoanã sã execute o anumitã prestatie, sã recunoascã o anumitã situatie juridicã sau sã suporte orice altã sanctiune civilã.

Prescriptia dreptului la actiune privind drepturile accesorii
Art.1938 � (1) O datã cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii.
(2)În cazul în care un debitor este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare dintre aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebitã, chiar dacã debitorul continuã sã execute una sau alta din prestatiile datorate.
(3)Dispozitiile alin.(2) nu sunt aplicabile în cazul în care prestatiile succesive alcãtuiesc, prin finalitatea lor, rezultatã din lege sau conventie, un tot unitar.

Executarea de bunã-voie a obligatiei
Art.1939 � Cel care a executat de bunãvoie obligatia dupã ce dreptul la actiune al creditorului s-a prescris nu are dreptul sã cearã restituirea prestatiei, chiar dacã la data executãrii nu stia cã termenul prescriptiei era împlinit.

Cazurile de imprescriptibilitate a dreptului la actiune
Art.1940 � Dreptul la actiune este imprescriptibil în cazurile prevãzute de lege, precum si ori de câte ori prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercitiul sãu nu poate fi limitat în timp.

Cazuri speciale de imprescriptibilitate a dreptului la actiune
Art.1941 � În afara cazurilor prevãzute la art.1940, sunt imprescriptibile si drepturile privitoare la:

actiunea în constatarea existentei sau inexistentei unui drept;

actiunea în constatarea nulitãtii absolute a unui act juridic;

actiunea în anularea certificatului de mostenitor, dacã obiectul sãu îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub conditia acceptãrii mostenirii în termenul prevãzut de lege;

actiunea privind restituirea sumelor de bani încredintate în depozit unei case de pãstrare sau unei societãti bancare, ori altei organizatii de credit;

actiunea privind apãrarea unui drept nepatrimonial, cu exceptia cazului în care prin lege se dispune altfel.

Cazurile în care se poate renunta la prescriptie
Art.1942 � Nu se poate renunta la prescriptie cât timp nu a început sã curgã, dar se poate renunta la prescriptia împlinitã, precum si la beneficiul termenului curs pentru prescriptia începutã si neîmplinitã.

Felurile renuntãrii la prescriptie
Art.1943 � (1) Renuntarea la prescriptie este expresã sau tacitã.
(2)Renuntarea tacitã trebuie sã fie neîndoielnicã; ea poate rezulta numai din manifestãri neechivoce.

Persoane care nu pot renunta la prescriptie.
Art.1944 - (1) Cel lipsit de capacitatea de a înstrãina sau, dupã caz, de a se obliga, nu poate renunta la prescriptie.
(2)Renuntarea îsi produce efecte numai în privinta celui care a fãcut-o. Ea nu poate fi invocatã împotriva codebitorilor solidari ori ai unei obligatii indivizibile sau împotriva fideiusorilor.

Efectele renuntãrii la prescriptie
Art.1945 � (1) Dupã renuntare, începe sã curgã o nouã prescriptie de acelasi fel
(2)Dacã partea îndreptãtitã renuntã la prescriptie în cursul acesteia, sunt aplicabile dispozitiile privind întreruperea prescriptiei.

Regimul juridic al clauzelor contrare reglementãrii legale a prescriptiei
Art.1946 � Orice clauzã care se abate de la reglementarea legalã a prescriptiei este lovitã de nulitate absolutã. Sunt, astfel, nule clauzele prin care s-ar mãri ori s-ar micsora termenele de prescriptie stabilite sau s-ar exclude prescriptia, fie direct, fie prin declararea ca imprescriptibile a unor actiuni care, potrivit legii, sunt prescriptibile.

Interzicerea invocãrii din oficiu a prescriptiei
Art.1947 � (1) Organul de jurisdictie - instanta de judecatã, tribunalul arbitral sau alt organ cu atributii jurisdictionale - nu poate aplica prescriptia din oficiu.
(2)Dispozitiile articolului de fatã sunt aplicabile chiar dacã invocarea prescriptiei ar fi în interesul statului sau al unitãtilor sale administrativ-teritoriale.

Momentul pânã la care se poate invoca prescriptia
Art.1948 � (1) Prescriptia poate fi opusã pentru prima oarã chiar în apel, iar, în lipsa apelului, chiar si în recurs. De asemenea, când este cazul, prescriptia poate fi invocatã si în fata instantei care rejudecã fondul dupã casare.
(2)În arbitraj, prescriptia poate fi opusã pe tot parcursul solutionãrii litigiului.

Persoane care pot invoca prescriptia
Art.1949 � Codebitorii si fideiusorii pot invoca prescriptia, chiar dacã unul dintre debitori a neglijat sã o facã ori a renuntat la ea; tot astfel o pot face creditorii celui interesat, precum si orice altã persoanã interesatã.


#PAGEBREAK#CAPITOLUL II

Termenul prescriptiei extinctive

Termenul general
Art.1950 � Termenul prescriptiei este de 3 ani, dacã legea nu prevede un alt termen.

Termenul de prescriptie în cazul actiunilor reale speciale.
Art.1951 � Termenul de prescriptie este de 10 ani în cazul actiunilor reale, dacã prin lege nu se dispune altfel sau dacã contrariul nu rezultã din natura dreptului.

Termen de prescriptie în cazul executãrii obligatiei prin prestatii periodice
Art.1952 � (1) Dreptul la actiune pentru plata rentelor sau altor creante, al cãror capital nu este niciodatã exigibil si care produc în folosul creditorului prestatii periodice, se prescrie în zece ani, socotiti de la scadenta primei rate neplãtite.
(2)Prescrierea dreptului la actiune pentru plata rentei sau creantei are drept efect si prescrierea ratelor datorate.

Reînnoirea titlului constatator
Art.1953 � Cel care datoreazã o rentã sau orice altã prestatie anualã care trebuie sã dureze mai mult de zece ani, este tinut dupã nouã ani de la data celui din urmã titlu constatator, sã procure creditorului, la cererea si pe cheltuiala lui, un titlu nou.

Dreptul la actiune în rãspundere civilã extracontractualã
Art.1954 � (1) Dreptul la actiunea în rãspundere civilã extracontractualã se prescrie în termen de 5 ani.
(2)Când prejudiciul este cauzat prin torturã sau acte de barbarie, violentã ori agresiuni sexuale comise contra unui minor, termenul de prescriptie este de 10 ani.

Termenul la prescriptie în materia raporturilor de asigurare sau reasigurare
Art.1955 � Dreptul la actiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie printr-un termen de doi ani.

Termenul de prescriptie de 1 an. Cazuri
Art.1956 � (1) Se prescrie în termen de un an dreptul la actiune în cazul:

a) hotelierilor sau gãzduitorilor, pentru hrana si locuinta ce procurã;

profesorilor, maestrilor pentru lectiile ce dau cu ora, cu ziua sau cu luna;

medicilor si farmacistilor, pentru vizite, operatii sau medicamente;

comerciantilor, pentru plata mãrfurilor vândute celor care nu fac comert;

avocatilor, împotriva clientilor pentru plata onorariilor si cheltuielilor. Termenul de prescriptie se va calcula din ziua rãmânerii irevocabile a hotãrârii sau din aceea a împãcãrii pãrtilor, ori a revocãrii mandatului.

În afacerile neterminate nu se vor putea cere onorarii si cheltuieli mai vechi de 3 ani.

notarilor publici si executorilor judecãtoresti, în ceea ce priveste plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele functiei lor;

inginerilor, arhitectilor, geodezilor, contabililor si altor liber-profesionisti, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescriptiei se va socoti din ziua când s-a terminat lucrarea.
(2)În toate cazurile, continuarea lectiilor, serviciilor, actelor sau lucrãrilor nu întrerupe prescriptia pentru sumele datorate.

Termenul de prescriptie de 6 luni. Cazuri
Art.1957 � Se va prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni dreptul la actiune privitor la:

executarea obligatiei de garantie pentru viciile aparente ale unui lucru transmis sau ale unei lucrãri executate, dacã prin lege sau prin contract s-a prevãzut rãspunderea pentru acestea;

executarea obligatiei de garantie pentru viciile ascunse sau pentru lipsa ascunsã a unor calitãti sau cantitãti convenite, afarã numai dacã aceste vicii sau lipsuri au fost tãinuite cu viclenie;

restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai avut loc.

Contractul de transport
Art.1958 � (1) De asemenea, dacã prin lege nu se dispune altfel, se va prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni dreptul la actiunea izvorâtã dintr-un contract de transport terestru, aerian sau pe apã, îndreptatã împotriva unui cãrãus sau alt transportator.
(2)În cazul prevãzut la alin.(1), termenul de prescriptie este de un an, atunci când contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv cu mijloace de transport diferite.

Repunerea în termenul de prescriptie. Procedurã
Art.1959 � (1) Cel care, din motive temeinice, nu si-a exercitat în termen dreptul la actiune supus prescriptiei, poate cere organului de jurisdictie competent, repunerea în termen si judecarea cauzei.
(2)Repunerea în termen nu poate fi dispusã decât dacã partea si-a exercitat dreptul la actiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia sã cunoascã încetarea motivelor care au justificat depãsirea termenului de prescriptie.


#PAGEBREAK#CAPITOLUL III

Cursul prescriptiei extinctive


Sectiunea 1

Începutul prescriptiei extinctive

Începutul prescriptiei extinctive
Art.1960 � Prescriptia începe sã curgã de la data când se naste dreptul la actiune.

Începutul prescriptiei extinctive în unele cazuri speciale
Art.1961 � (1) Dacã prin lege nu se prevede altfel, prescriptia începe sã curgã de la data când obligatia devine exigibilã, iar în cazul obligatiei de a nu face, de la data încãlcãrii acesteia.
(2)În cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescriptia începe sã curgã de la împlinirea termenului sau, dupã caz, de la data renuntãrii la beneficiul termenului stabilit exclusiv în favoarea creditorului.
(3)Dacã dreptul este afectat de o conditie suspensivã, prescriptia începe sã curgã de la data când s-a îndeplinit conditia.

Actiuni reale prescriptibile extinctiv
Art.1962 � În cazul actiunilor reale prescriptibile extinctiv, prescriptia dreptului la actiune începe sã curgã de la data încãlcãrii dreptului, dacã prin lege nu se prevede altfel.

Dreptul la actiune în restituirea prestatiilor
Art.1963 � Prescriptia dreptului la actiune în restituirea prestatiilor fãcute în temeiul unui act anulabil ori desfiintat pentru rezolutiune sau altã cauzã de ineficacitate, începe sã curgã de la data rãmânerii irevocabile a hotãrârii prin care s-a desfiintat actul, cu exceptia cazului când dreptul la actiune a fost exercitat chiar în procesul în care s-a dispus desfiintarea actului.

Dreptul la actiune în restituirea prestatiilor succesive
Art.1964 � Când este vorba de prestatii succesive, prescriptia dreptului la actiune începe sã curgã de la data la care fiecare prestatie devine exigibilã, iar dacã prestatiile alcãtuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestatii neexecutate.

Dreptul la actiune în materia asigurãrilor
Art.1965 - În cazul asigurãrii contractuale, prescriptia începe sã curgã de la expirarea termenelor stabilite de pãrti pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemnizatiei sau, dupã caz, a despãgubirilor ori a sumei asigurate.

Dreptul la actiune în repararea pagubei cauzate printr-o faptã ilicitã
Art.1966 � (1) Prescriptia dreptului la actiune în repararea unei pagube care a fost cauzatã printr-o faptã ilicitã începe sã curgã de la data când pãgubitul a cunoscut sau trebuia sã cunoascã paguba, cât si pe cel care rãspunde de ea.
(2)Dispozitiile alin.(1) sunt aplicabile prin analogie si în cazul actiunii în restituire întemeiate pe îmbogãtirea fãrã just temei, plata nedatoratã sau gestiunea de afaceri, precum si în cazul actiunii revocatorii.

Dreptul la actiune în anularea actului juridic
Art.1967 � (1) Prescriptia dreptului la actiunea în anularea unui act juridic începe sã curgã:

în caz de violentã, din ziua când aceasta a încetat;

în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit;

în cazul incapabililor sau al celor cu capacitate de exercitiu restrânsã, din ziua când au dobândit capacitatea deplinã de exercitiu;

în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptãtit, reprezentantul sãu legal ori persoana chematã de lege sã-i încuviinteze actele a cunoscut cauza anulãrii, însã nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua încheierii actului juridic.
(2)În cazurile în care nulitatea relativã poate fi invocatã de o tertã persoanã, prescriptia începe sã curgã, dacã prin lege nu se dispune altfel, de la data când tertul a cunoscut existenta cauzei de nulitate.

Dreptul la actiune izvorât din transmiterea unor bunuri sau executarea unor lucrãri, pentru vicii aparente
Art.1968 � (1) Prescriptia dreptului la actiune izvorât din transmiterea unor bunuri sau executarea unor lucrãri, cu vicii aparente, în cazurile în care legea sau contractul obligã la garantie si pentru asemenea vicii, începe sã curgã de la predare. Dacã, însã, legea prevede întocmirea unui înscris de constatare a viciilor, termenul de prescriptie începe de la data la care trebuia sã se întocmeascã acel înscris sau, dacã a fost întocmit mai înainte, de la aceastã din urmã datã.
(2)Dispozitiile alin.(1) se aplicã si în cazul lipsei calitãtilor convenite ori a lipsurilor cantitative, însã numai dacã oricare din aceste lipsuri puteau fi descoperite, fãrã cunostinte speciale, printr-o verificare normalã.

Dreptul la actiune pentru vicii ascunse
Art.1969 � (1) Prescriptia dreptului la actiune pentru viciile ascunse începe sã curgã:

în cazul unui bun transmis sau al unei lucrãri executate, alta decât o constructie, de la împlinirea unui an de la data preluãrii (predãrii) bunului sau lucrãrii, afarã numai dacã viciul a fost descoperit mai înainte, când prescriptia va începe sã curgã de la data descoperirii.

în cazul unei constructii, de la împlinirea a trei ani de la data preluãrii (predãrii) constructiei, afarã numai dacã viciul a fost descoperit mai înainte, când prescriptia va începe sã curgã de la data descoperirii.
(2)Pentru executarea unor lucrãri curente, în lipsa unei dispozitii legale sau a unei întelegeri, termenele prevãzute în alin.(1) sunt, de o lunã, în cazul prevãzut la lit.a), respectiv trei luni, în cazul prevãzut la lit.b).
(3)Dispozitiile alin.(1) si (2) se aplicã si în cazul lipsei calitãtilor convenite ori a lipsurilor cantitative, însã numai dacã oricare din aceste lipsuri nu puteau fi descoperite, fãrã cunostinte speciale, printr-o verificare normalã.
(4)Termenele prevãzute în prezentul articol sunt termene de garantie înãuntrul cãrora viciile trebuie, în toate cazurile, sã se producã.

(5) Prin dispozitiile prezentului articol nu se aduce, însã, nici o atingere termenelor de garantie speciale, legale sau conventionale.

Dreptul la actiune în cazul produselor cu termen de valabilitate sau de garantie
Art.1970 � Dispozitiile art.1969 privind începutul prescriptiei, se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul produselor pentru care s-a prevãzut un termen de valabilitate, ca si în cazul bunurilor sau lucrãrilor pentru care existã un termen de garantie pentru buna functionare.


#PAGEBREAK#Sectiunea a 2-a

Suspendarea prescriptiei extinctive

Cazuri de suspendare a prescriptiei
Art.1971 � Prescriptia nu începe sã curgã, iar, dacã a început sã curgã, ea se suspendã:

între soti, cât timp dureazã cãsãtoria si nu sunt separati în fapt;

între pãrinti, tutore sau curator si cei lipsiti de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã ori între curatori si cei pe care îi reprezintã, cât timp dureazã ocrotirea si socotelile nu au fost date si aprobate;

între orice persoanã care, în temeiul legii, al unei hotãrâri judecãtoresti sau al unui act juridic, administreazã bunurile altora si cei ale cãror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat si socotelile nu au fost date si aprobate;

în cazul celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsã, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afarã de cazurile în care existã o dispozitie legalã contrarã;

în cazul în care cel îndreptãtit la actiune trebuie sau poate, potrivit legii, sã foloseascã o anumitã procedurã prealabilã, cum sunt reclamatia administrativã, încercarea de împãcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut si nici nu trebuia sã cunoascã rezultatul acelei proceduri, însã nu mai mult de 3 luni de la înregistrarea cererii, dacã legea nu a stabilit un alt termen;

în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încãlcat face parte din fortele armate ale României, cât timp acestea se aflã în stare de mobilizare sau de rãzboi. Sunt avute în vedere si persoanele civile care se gãsesc în fortele armate pentru ratiuni de serviciu impuse de necesitãtile rãzboiului;

în cazul în care, cel împotriva cãruia curge sau ar urma sã curgã prescriptia, este împiedicat de un caz de fortã majorã sã facã acte de întrerupere, cât timp nu a încetat aceastã împiedicare;

în alte cazuri prevãzute de lege.

Suspendarea prescriptiei în cazul dezbaterii succesiunii
Art.1972 � Prescriptia nu curge contra creditorilor defunctului în privinta creantelor acestora asupra succesiunii, pe tot timpul necesar efectuãrii inventarului bunurilor succesorale, dacã acestia au cerut efectuarea unui asemenea inventar.

Efectul general al suspendãrii prescriptiei
Art.1973 � (1) De la data când cauza de suspendare a încetat, prescriptia îsi reia cursul, socotindu-se pentru împlinirea termenului si timpul scurs înainte de suspendare.
(2)Prescriptia nu se va împlini, însã, înainte de expirarea unui termen de o lunã de la data când suspendarea a încetat.

Efectele suspendãrii prescriptiei în cazul codebitorilor solidari
Art.1974 � (1) Suspendarea prescriptiei fatã de unul dintre codebitorii solidari sau ai unei obligatii indivizibile produce efecte si fatã de ceilalti.
(2)Tot astfel, suspendarea prescriptiei în folosul unuia dintre creditorii solidari sau ai unei obligatii indivizibile poate fi invocatã de cãtre ceilalti.
(3)Dispozitiile alin.(1) si (2) sunt aplicabile si în raporturile dintre debitor si fideiusor.


Sectiunea a 3-a

Întreruperea prescriptiei extinctive

Cazurile de întrerupere a prescriptiei
Art.1975 � Prescriptia se întrerupe:

printr-un act voluntar de executare sau prin recunoasterea, în orice alt mod, a dreptului a cãrui actiune se prescrie, fãcutã de cãtre cel în folosul cãruia curge prescriptia.

Recunoasterea se poate face unilateral sau conventional si poate fi expresã sau tacitã.

Când recunoasterea este tacitã, ea trebuie sã rezulte fãrã echivoc din manifestãri care sã ateste existenta dreptului celui împotriva cãruia curge prescriptia. Poate invoca recunoasterea tacitã si cel îndreptãtit la restituirea unei prestatii fãcute în executarea unui act juridic ce a fost desfiintat pentru nulitate, rezolutiune sau orice altã cauzã de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltã parte cu ocazia executãrii actului, nu este pretins de aceasta din urmã pe cale de actiune realã ori personalã;

prin introducerea unei cereri de chemare în judecatã sau arbitrale ori prin invocarea, pe cale de exceptiune, a dreptului a cãrui actiune se prescrie.

De asemenea, prescriptia se întrerupe prin constituirea de parte civilã pe parcursul urmãririi penale sau în fata instantei de judecatã, pânã la citirea actului de sesizare. În cazul în care despãgubirile se acordã, potrivit legii, din oficiu, începerea urmãririi penale întrerupe cursul prescriptiei, chiar dacã nu a avut loc constituirea de parte civilã.

Prescriptia este întreruptã chiar dacã sesizarea a fost fãcutã la un organ de jurisdictie ori de urmãrire penalã necompetent sau chiar dacã este nulã pentru lipsã de formã.

Prescriptia nu este întreruptã dacã cel care a fãcut cererea de chemare în judecatã sau de arbitrare a renuntat la ea, nici dacã cererea a fost respinsã, anulatã sau s-a perimat ori dacã hotãrârea judecãtoreascã si-a pierdut puterea de lucru judecat prin împlinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silitã. O nouã cerere de chemare în judecatã se va putea face numai în termenul de prescriptie, cu exceptia cazului în care cererea a fost respinsã ca nefondatã.

în alte cazuri prevãzute de lege.

Efectele întreruperii prescriptiei
Art.1976 � (1) Întreruperea sterge prescriptia începutã înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere.
(2)Dupã întrerupere începe sã curgã o nouã prescriptie de acelasi fel.
(3)În cazul în care prescriptia a fost întreruptã printr-o cerere de chemare în judecatã ori de arbitrare, noua prescriptie nu începe sã curgã cât timp hotãrârea nu a rãmas definitivã sau, dupã caz, irevocabilã.
(4)În cazul în care prescriptia a fost întreruptã potrivit art.1975 lit.b), întreruperea opereazã pânã la comunicarea ordonantei de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, a ordonantei de suspendare a urmãririi penale ori a hotãrârii de suspendare a judecãtii sau pânã la pronuntarea hotãrârii definitive a instantei penale. Dacã repararea pagubei se acordã, potrivit legii, din oficiu, întreruperea opereazã pânã la data când cel împotriva cãruia a început prescriptia a cunoscut sau trebuia sã cunoascã hotãrârea definitivã prin care s-a stabilit despãgubirea.

Beneficiarul întreruperii prescriptiei
Art.1977 � Efectele întreruperii prescriptiei profitã celui de la care emanã actul întreruptiv si nu pot fi opuse decât celui împotriva cãruia a fost îndreptat un asemenea act.

Efectul întreruperii prescriptiei cu privire la anumite categorii de persoane
Art.1978 � (1) Întreruperea prescriptiei fatã de unul din codebitorii solidari sau ai unei obligatii indivizibile produce efecte fatã de toti ceilalti; în cazul indivizibilitãtii, produce efecte si fatã de mostenitorii codebitorilor.
(2)Dacã întreruperea s-a fãcut împotriva unui mostenitor al debitorului solidar, ea nu produce efecte, chiar dacã este vorba de o creantã ipotecarã, fatã de ceilalti mostenitori, afarã numai dacã s-a stipulat indivizibilitatea. O asemenea întrerupere are efect numai în limitele pãrtii ereditare cuvenite fiecãrui mostenitor.
(3)Întreruperea prescriptiei în privinta unuia dintre creditorii solidari sau ai unei obligatii indivizibile profitã tuturor creditorilor.
(4)Întreruperea prescriptiei împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în privinta amândurora.


CAPITOLUL IV

Împlinirea prescriptiei

Determinarea cursului prescriptiei
Art.1979 � Cursul prescriptiei se calculeazã potrivit regulilor stabilite în Titlul III din cartea de fatã, luându-se în considerare, dacã este cazul, si cazurile de suspendare sau întrerupere prevãzute de lege.


#PAGEBREAK#TITLUL II

Regimul general al termenelor de decãdere

Instituirea termenului de decãdere
Art.1980 � (1) Prin lege sau prin vointa pãrtilor se pot stabili termene de decãdere pentru exercitarea unui drept sau sãvârsirea unor acte unilaterale.
(2)Neexercitarea dreptului subiectiv înãuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în conditiile legii, a sãvârsirii lor.

Limita stabilirii termenelor de decãdere
Art.1981 � Este lovitã de nulitate absolutã clauza prin care se stabileste un termen de decãdere ce ar face excesiv de dificilã exercitarea dreptului sau sãvârsirea actului de cãtre partea interesatã.

Aplicarea regulilor de la prescriptie
Art.1982 � Dacã din lege nu rezultã în mod neîndoielnic cã un anumit termen este de decãdere, sunt aplicabile regulile de la prescriptie.

Regimul juridic al termenului de decãdere
Art.1983 � (1) Termenele de decãdere nu sunt supuse suspendãrii si întreruperii, dacã prin lege nu se dispune altfel.
(2)Cu toate acestea, forta majorã împiedicã în toate cazurile curgerea termenului, iar dacã termenul a început sã curgã, el se suspendã, dispozitiile art.1971 alin.(1) fiind aplicabile în mod corespunzãtor. Termenul de decãdere nu se socoteste, însã, împlinit decât dupã 3 zile de la data când suspendarea a încetat.
(3)Termenul curge si împotriva minorilor si interzisilor, rãmânându-le acestora regres împotriva reprezentantului sau ocrotitorului legal.

Conditiile de renuntare la beneficiul decãderii
Art.1984 � Când termenul de decãdere a fost stabilit prin contract sau instituit printr-o dispozitie legalã care ocroteste un interes privat, cel în favoarea cãruia a fost stipulat sau instituit, poate sã renunte, dupã împlinirea termenului, la beneficiul decãderii.

Regimul juridic al termenului de decãdere de ordine publicã
Art.1985 � (1) Pãrtile nu pot renunta, nici anticipat si nici dupã începerea cursului lor, la termenele de decãdere de ordine publicã si nici nu le pot modifica, micsorându-le sau mãrindu-le.
(2)Organele de jurisdictie � instanta de judecatã, tribunalul arbitral sau alte organe cu atributii jurisdictionale � sunt obligate sã aplice din oficiu termenul de decãdere, indiferent dacã cel interesat îl pune sau nu în discutie, cu exceptia cazului când priveste un drept de care pãrtile pot dispune în mod liber.


TITLUL III

Calculul termenelor

Dispozitii aplicabile
Art.1986 � Durata termenelor, fãrã deosebire de natura si izvorul lor, se calculeazã potrivit regulilor stabilite de prezentul cod în materia termenului ca modalitate a obligatiilor.

Prezumtia îndeplinirii în termen a actelor
Art.1987 � Actele de orice fel se socotesc fãcute în termen, dacã înscrisurile care le constatã au fost predate oficiului postal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului pânã la ora când înceteazã în mod obisnuit activitatea la acel oficiu.

DISPOZItII FINALE

Data intrãrii în vigoare
Art.1988 � (1) Prezentul cod civil intrã în vigoare la data care va fi fixatã prin legea privind punerea în aplicare a codului de fatã.
(2)Guvernul este obligat ca, în termen de 6 luni de la data publicãrii prezentului cod, sã supunã Parlamentului spre aprobare proiectul de lege privind punerea în aplicare a codului civil.