Datorii fiscale: În ce condiții (și cui) sunt „transferate” obligațiile fiscale neîndeplinite de persoanele juridice și fizice

Ca o regulă generală, ținând seama de dispozițiile art. 23 din Codul de procedură fiscală, în ipoteza în care obligaţia fiscală nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condiţiile legii, următoarele persoane:

• moştenitorul care a acceptat succesiunea debitorului, în condiţiile dreptului comun, mai puțin amenzile;
• cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori transformării, după caz;
• alte persoane, în condiţiile legii.

Un aspect important de reținut este acela că debitorii care preiau obligaţia fiscală se substituie vechiului debitor, în condiţiile legilor care reglementează încetarea existenţei persoanelor respective.

Persoana fizică care desfăşoară o profesie liberă răspunde pentru obligaţiile fiscale datorate ca urmare a exercitării profesiei cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. În situația în care acestea nu sunt suficiente pentru recuperarea creanţelor fiscale, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Codul civil, patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispoziţiilor titlului IV al cărţii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii.  

Totodată, conform prevederilor art. 2 lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate, titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.

De asemenea, un alt aspect important de reținut constă în faptul că în cazul decesului unui debitor persoană fizică, obligațiile acestuia, de orice natură, trec asupra moștenitorilor, dacă succesorii au acceptat succesiunea, cu titlu universal (succesorul universal este persoana care dobândește de la autorul său, de cuius, prin acte întreg patrimoniul acestuia, preluând atât activul, cât și pasivul patrimonial), în timp ce în cazul reorganizării sau încetării persoanei juridice, prin divizare, fuziune, comasare sau transformare operează o transmitere universală sau cu titlu universal, astfel că persoana sau persoanele juridice dobânditoare răspund fie total, fie în raport cu activul primit de fiecare față de creditorii fostei persoane juridice.

Preluarea obligaţiei fiscale se face prin comunicarea unei decizii către persoanele care devin debitori.

Potrivit prevederilor art. 24 din Codul de procedură fiscală, în situația obligaţiilor fiscale ale unui debitor poate răspunde ca debitor garant, cu renunţarea la beneficiul discuţiunii şi diviziunii:

• persoana care îşi asumă obligaţia de plată printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată, în limita sumei garantate şi a sumei realizate din valorificarea garanţiei;
• persoana juridică pentru obligaţiile fiscale datorate, potrivit legii, de sediile secundare ale acesteia.

Beneficiul de discuțiune este reglementat la art. 2.294 și următoarele din Codul civil și reprezintă facultatea fideiusorului de a solicita creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal. El reprezintă un mijloc de apărare al fideiusorului față de creditor.

Potrivit legii, creditorul nu are obligația de a urmări mai întâi debitorul principal, astfel încât el se poate îndrepta mai întâi asupra fideiusorului, iar acesta din urmă, pentru a se apăra, poate invoca beneficiul de discuțiune și solicita creditorulsui să îl urmărească mai întâi pe debitor.

Beneficiul de diviziune este reglementat de art. 2.297 și următoarele din Codul civil și reprezintă, „facultatea recunoscută cofideiusorului, în ipoteza existenței mai multor fideiusori ai aceluiași debitor, pentru aceeași datorie, de a solicita creditorului să își dividă acțiunea și să o reducă la partea fiecăruia”.