In conformitate cu Hotararea nr. 1061/2008 privind transportul deseurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul Romaniei, aparuta in Monitorul Oficial nr. 672 din 30/09/2008, transportul deseurilor se realizeaza numai catre operatorii economici care detin autorizatie de mediu conform legislatiei in vigoare pentru activitatile de colectare /stocare temporara /tratare /valorificare /eliminare.
Procedura de reglementare si control a transportului deseurilor se aplica deseurilor periculoase si deseurilor nepericuloase prevazute in anexa nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase, cu completarile ulterioare.
Transportul deseurilor periculoase se efectueaza de la generator sau detinator, denumit expeditor, catre operatorul economic care realizeaza operatia de colectare/stocare temporara/tratare/valorificare/eliminare, denumit destinatar, pe baza formularului pentru aprobarea transportului deseurilor periculoase. Destinatarul, la primirea formularului, poate accepta efectuarea transportului, caz in care semneaza si stampileaza formularul, sau poate solicita informatii suplimentare din partea expeditorului. Pentru efectuarea efectiva a trasportului este necesar, insa, si acordul agentiei judetene pentru protectia mediului in a carei raza teritoriala se afla instalatia de tratare/valorificare/eliminare. Acordul este dat in maxim 7 zile lucratoare de la primirea tuturor informatiilor solicitate de catre agentia judeteana pentru protectia mediului.
Formularul pentru aprobarea transportului deseurilor periculoase se intocmeste in 6 exemplare originale si se pastreaza dupa cum urmeaza:
- un exemplar la expeditor,
- un exemplar la destinatar,
- un exemplar la transportator,
- un exemplar la agentia judeteana pentru protectia mediului care a dat aprobarea pentru efectuarea transportului deseurilor periculoase,
- un exemplar la inspectoratul pentru situatii de urgenta al judetului in a carui raza teritoriala se afla expeditorul deseurilor periculoase,
- un exemplar la agentia judeteana pentru protectia mediului in a carei raza teritoriala se afla expeditorul deseurilor periculoase.
Ruta de transport a deseurilor periculoase se stabileste de catre expeditor si transportator, avandu-se in vedere pe cat posibil ocolirea oraselor, si se autorizeaza de catre inspectoratul pentru situatii de urgenta al judetului in a carui raza teritoriala se afla expeditorul, inscriindu-se in documentele de insotire ale transportului deseurilor periculoase.
Pentru deseurile periculoase generate in cantitate mai mica de 1 t/an, formularul de expeditie/transport deseuri periculoase, nu trebuie sa contina aprobarea agentiei pentru protectia mediului in raza careia se afla destinatarul deseurilor periculoase, dar pentru cantitatile mai mari, din aceeasi categorie de deseuri periculoase, aceasta aprobare este obligatorie.
Destinatarul este obligat sa preleveze o proba din fiecare transport de deseuri periculoase, pe care sa o pastreze in conditii de siguranta si etichetata corespunzator un interval de cel putin 3 luni.
In cazul transporturilor de deseuri periculoase din aceeasi categorie catre acelasi destinatar, urmand aceeasi ruta de transport stabilita in formularul pentru aprobarea transportului deseurilor periculoase, cu o frecventa mai mare de un transport pe luna, expeditorul este obligat sa transmita catre inspectoratul pentru situatii de urgenta formularul de expeditie/transport deseuri periculoase numai la efectuarea primului transport, Incepand cu cel de-al doilea transport, expeditorul este obligat sa informeze inspectoratul pentru situatii de urgenta cu 48 de ore inaintea efectuarii fiecarui transport de deseuri periculoase, prin fax, nota telefonica sau e-mail. Deseurile periculoase care fac obiectul transportului trebuie sa fie ambalate si etichetate in conformitate cu prevederile legale referitoare la transportul marfurilor periculoase.
Transportul deseurilor nepericuloase se efectueaza pe baza formularului de incarcare-descarcare deseuri nepericuloase, intocmit in 3 exemplare si pastrat: un exemplar semnat si stampilat la expeditor, unul la transportator, semnat, completat cu codul numeric personal al persoanei care transporta deseurile si cu numarul de inmatriculare al mijlocului de transport, iar ultimul se transmite destinatarului prin intermediul transportatorului.
Transportul si controlul deseurilor nepericuloase destinate operatiilor de colectare/stocare temporara/tratare/ valorificare/eliminare se efectueaza pe baza formularului de incarcare-descarcare deseuri nepericuloase, completat si semnat de catre expeditorul, transportatorul si destinatarul deseurilor nepericuloase.
Incalcarea prevederilor prezentei hotarari atrage raspunderea civila sau contraventionala. In functie de gravitatea faptei savarsite se poate plati o amenda cuprinsa intre 3.000 si 30.000 lei.
Comentarii articol (2)