Propunerea acestui act normativ a venit din partea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD).
Hotararea de Guvern aprobata miercuri urmareste realizarea unui sistem functional privind transportul deseurilor periculoase si nepericuloase prin clarificarea responsabilitatilor ce revin tuturor factorilor implicati in transportul de astfel de substante, aplicarea unor sanctiuni sporite in cazul neconformarii cu prevederile acestui act normativ, imbunatatirea formularisticii dar si prin simplificarea birocratiei.
“Proiectul de Hotarare de Guvern elaborat de MMDD si aprobat are in vedere reglementarea mult mai drastica a modului in care sunt transportate deseurile. Prin intermediul noului act normativ vom sti exact cine transporta deseurile, de la cine provin, unde sunt ele duse, ce ruta va fi folosita pentru efectuarea transportului, ce tipuri de deseuri fac obiectul transportului si binenteles cine va fi destinatarul final al acestora”, a declarat ministrul mediului, Atilla Korodi.
Cu alte cuvinte, daca pana acum transportatorul avea nevoie de un simplu aviz al agentiei locale de protectia mediului, de acum inainte acesta va trebui sa anunte transportul din timp, sa prezinte toata documentatia adiacenta materialelor transportate si sa stabileasca rute clare pe care se va deplasa, evitand, pe cat posibil, aglomerarile urbane.
De asemenea, ruta de transport a deseurilor periculoase se va stabili de catre expeditor si transportator, avandu-se in vedere, pe cat posibil, ocolirea oraselor si se va autoriza de catre inspectoratul pentru situatii de urgenta al judetului pe a carui raza teritoriala se afla expeditorul, inscriindu-se in documentele de insotire ale transportului deseurilor periculoase.
O alta noutate pe care Hotararea de Guvern o aduce se regaseste la capitolul sanctiuni. In afara de inasprirea amenzilor, care pot ajunge pana la 30.000 lei, o noutate este introducerea unei sanctionari contraventionale complementare, care prevede ca mijlocul de transport care este folosit in comiterea ilegalitatii, sa fie imediat confiscat de catre autoritati.
La data intrarii in vigoare a hotararii de Guvern privind transportul deseurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul Romaniei se va abroga Ordinul nr. 2/211/118/2004 al ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului, ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului economiei si comertului pentru aprobarea procedurii de reglementare si control al transportului deseurilor pe teritoriul Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare.
Comentarii articol (1)