"Art. 216. - (1) Actiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, in primul rand actionarilor existenti, proportional cu numarul actiunilor pe care le poseda.
(2) Exercitarea dreptului de preferinta se va putea realiza numai in interiorul termenului hotarat de adunarea generala sau de consiliul de administratie, respectiv directorat, in conditiile art. 220 indice 1 alin. (4), daca actul constitutiv nu prevede alt termen. In toate situatiile, termenul acordat pentru exercitarea drepturilor de preferinta nu poate fi mai mic de o luna de la data publicarii hotararii adunarii generale, respectiv a deciziei consiliului de administratie/directoratului, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Dupa expirarea acestui termen, actiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului.
(3) Orice majorare a capitalului social efectuata cu incalcarea prezentului articol este anulabila.
Art. 216 indice 1. - Actionarii au un drept de preferinta si atunci cand societatea emite obligatiuni convertibile in actiuni. Dispozitiile art. 216 se aplica in mod corespunzator.
Art. 217. - (1) Dreptul de preferinta al actionarilor poate fi limitat sau ridicat numai prin hotararea adunarii generale extraordinare a actionarilor.
(2) Consiliul de administratie, respectiv directoratul, va pune la dispozitie adunarii generale extraordinare a actionarilor un raport scris, prin care se precizeaza motivele limitarii sau ridicarii dreptului de preferinta. Acest raport va explica, de asemenea, modul de determinare a valorii de emisiune a actiunilor.
(3) Hotararea va fi luata in prezenta actionarilor reprezentand trei patrimi din capitalul social subscris, cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti.
(4) Hotararea va fi depusa la oficiul registrului comertului de catre consiliul de administratie, respectiv de catre directorat, spre mentionare in registrul comertului si publicare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Dreptul de preferinta consta in posibilitatea conferita actionarilor societatii comerciale pe actiuni de a subscrie inaintea oricaror altor persoane actiunile ce ar fi emise de catre societate in cadrul unei majorari de capital.
Cateva precizari sunt necesare. Dreptul de preferinta se exercita independent de natura aporturilor care ar urma sa fie subscrise. Astfel, chiar daca exista interesul unei majorari a capitalului social corespunzator unui aport in natura, trebuie acceptat ca actionarii trebuie sa poata sa-si exercite dreptul de preferinta.
Dreptul de preferinta se exercita proportional raportat la numarul de actiuni pe care fiecare actionar il detine.
Aplicarea corecta a dispozitiilor privind dreptul de preferinta impune determinarea corecta a actionarilor carora li se aplica hotararea de majorarea a capitalului social.
In ce priveste societatile comerciale ale caror actiuni sunt tranzactionate pe o piata reglementata, exista obligatia ca hotararea adunarii generale actionarilor care procedeaza la majorarea capitalului social sa cuprinda si determinarea datei raportat la care se determina actionarii fata de care hotararea produce efecte. In consecinta actionarii care sunt inregistrati in aceasta calitate la data specificata in hotarare pot exercita dreptul de preferinta. Similar, actionarii care pot exercita dreptul de preferinta, il pot exercita proportional cu actiunile pe care le detineau la data specificata in hotarare. Astfel ca, in ipoteza in care actionarul va dobandi actiuni ulterior acestei date, actiunile dobandite uilterior nu vor intra in calculul pentru stabilirea proportiei in care va putea subscrie actiunile nou emise. Invers, daca actionarul va instraina o parte din actiunile sale dupa data stabilita prin hotararea de majorare de capital, acel actionar va beneficia de dreptul de a subscrie actiunile nou emise proportional cu actiunile pe care le avea la data stabilita de adunarea generala ca fiind data raportat la care se stabileste cine va putea exercita drepul. In cazul societatilor ale caror actiuni sunt tranzactionate pe o piata reglementata lipsa unei dispozitii privind data in functie de care se determina actionarii care vor beneficia de dreptul de preferinta conduce la nulitatea hotararii.
In cazul celorlalte societati, nu este prevazuta o astfel de obligatie, dar este recomandabil a se urma modelul societailor ale caror actiuni sunt tranzactionate pe o piata reglementata. In lipsa oricaror dispozitii actionarii, inscrisi in registrul actionarilor la data de referinta trebuie considerati a fi actionarii care beneficiaza de dreptul de preferinta. Similar, numarul actiunilor luate in calcul pentru stabilirea proportiei in care se participa la exercitarea dreptului de preferinta se face raportat la numarul de actiuni detinute la data de referinta.
Data de referinta este data stabilita de Consiliul de administratie/administrator/directorat, data in functie de care sunt invitati actionarii sa ia parte la adunarea generala si in functie de care sunt stabiliti actionarii care pot vota in adunarea generala a actionarilor.
Dreptul de preferinta se exercita intr-un termen stabilit de adunarea generala, termen care nu trebuie sa fie mai mic decat un termen de 30 de zile de la data la care hotararea de majorare a capitalului social a fost publicata in Monitorul Oficial. Daca adunarea generala a actionarilor nu prevede nici un termen in care sa fie exercitat dreptul de preferinta sau termenul prevazut este mai mic decat termenul minim aratat mai sus sanctiunea este aceea a anularii hotararii adunarii generale prin care s-a aprobat majorarea de capital.
Dreptul de preferinta atrage unele implicatii legate de modul in care se va proceda la majorarea de capital in cazul societatilor pe actiuni. Faptul ca in temeiul acestui drept actiunile sunt oferite spre subscriere mai intai actionarilor existenti ai societatii, aceasta atrage un element de incertitudine asupra cuantumului concret al capitalului social care va fi subscris in mod real.
Fata de acestea, majorarea de capital trebuie sa se realizeze in doua etape: intr-o prima faza se adopta o hotarare privind intentia de majorare de capital social specificandu-se actiunile ce sunt oferite spre subscriere, apoi, dupa epuizarea termenului pentru exercitarea dreptului de preferinta, si a altor termene stabilite in decizia initiala in folosul tertilor, se va hotara asupra majorarii capitalului social corespunzator actiunilor care au fost efectiv subscrise.
Hotararile prin care se dispune asupra majorarii pot fi adoptate de adunarea generala extraordinara, fie, in cazul in care consiliul de administratie a primit imputerniciri in acest sens de la adunarea generala, hotararile pot fi adoptate de catre acesta.
Dreptul de preferinta poate fi limitat in anumite conditii. Hotararea apartine adunarii generale a actionarilor, in baza unui raport scris al consiliului de administratie prin care se motiveaza de ce ar fi necesara eliminarea sau limitarea dreptului de preferinta. Ca exemplu, interesul societatii pentru un anume activ sau asocierea in afacere cu un comerciant cu reputatie recunoscuta in piata releventa poate fi un motiv pentru eliminarea sau limitarea dreptului de preferinta. O astfel de hotarare se poate adopta in conditii speciale de cvorum si anume doar in prezenta a actionarilor reprezentand trei patrimi din capitalul social.
Conform art 220 indice 1, consiliul de administratie/directoratul poate fi imputernicit el insusi sa decida asupra limitarii dreptului de preferinta printr-o hotarare a adunarii generale a actionarilor cu aceeasi conditie de cvorum de trei patrimi din totalul drepturilor de vot.
Unele probleme sunt in legatura cu soarta majorarii de capital fata de situatia cand nu sunt subscrise toate actiunile.
Conform art.219 alin.2 LSC
Daca majorarea de capital propusa nu este subscrisa integral, capitalul va fi majorat in cuantumul subscrierilor primite doar daca conditiile de emisiune prevad aceasta posibilitate.
Rezulta ca hotararea prin care se dispune asupra initierii operatiunii de majorare de capital trebuie prevazut expres intentia actionarilor de a proceda la majorare chiar daca nu vor fi subscrise toate actiunile oferite spre subscriere. Altfel, se poate interpreta ca majorarea de capital nu va opera deloc. Intr-o opinie personala acest text priveste doar societatile comerciale ale caror actiuni au fost oferite subscrierii publice, doar in aceasta ipoteza putand fi vorba de emisiune de actiuni, in sensul propriu al termenului.
Mult mai delicata prin consecinte este dispozitia din art 216 alin. 2 LSC prin care se dispune ca actiunile ramase nesubscrise dupa expirarea termenului de exercitare a dreptului de preferinta vor putea fi oferite spre subscriere publicului. Din nou, pare ca legiuitorul a generalizat o situatie a societatilor infiintate prin subscriptie publica, la toate categoriile de societati. Solutia pare sa fie interpretarea literala a dispozitie in sensul ca este vorba de o posibilitate si nu o obligatie pornind de la sintagma "pot". Altfel, am ajunge la concluzia absurda ca in caz de majorare de capital la o societate pe actiuni conduce la o subscriptie publica. In consecinta, dupa expirarea termenului de exercitare a dreptului de pteferinta, actiunile ramase nesubscrise pot fi oferite publicullui, dar si subscrise de actionarii deja existenti sau alti terti determinati in conditiile hotararii de majorare a capitalului social, fie pur si simplu sa fie anulate.
____________
Nota Avocatnet.ro :
- Articolul face parte dintr-o serie de articole care mai cuprinde:
- Drepturile actionarilor in raport cu societatea comerciala. Recunoasterea posesiei actiunilor.(1)
- Drepturile actionarilor in raport cu societatea comerciala. Recunoasterea posesiei actiunilor (2)
- Drepturile actionarilor in raport cu societatea comerciala. Recunoasterea posesiei actiunilor (3)
- Drepturile actionarilor in raport cu societatea comerciala (4). Dreptul la dividende
- Drepturile actionarilor in raport cu societatea (5) Drepturi privind convocarea Adunarii generale a actionarilor (AGA)
- Drepturile actionarilor in raport cu societatea comerciala (6). Dreptul la informare
Comentarii articol (0)