Conform Legii 10/1995 privind calitatea in constructii, prevederile se aplica oricarei categorii de constructii, precum si instalatiilor aferente acestora - indiferent de forma de proprietate sau destinatie precum si lucrarilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare si de reparatii ale acestora.
Astfel, conform art. 40 din Legea 10/1995, investitorii sau proprietarii trebuie sa vireze lunar catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) din subordinea Ministerului Lucrarilor Publice, o suma echivalenta cu o cota de 0,7% din cheltuielile pentru executarea constructiilor si a lucrarilor prevazute mai sus si pentru care au obtinut autorizatii de construire.
Sunt exceptate de la plata cotei legale cladirile pentru locuinte cu parter si parter plus un etaj si anexele gospodaresti situate in mediul rural si in satele ce apartin oraselor, precum si constructiile provizorii.
Sunt exceptati de asemenea de la plata cotei proprietarii, persoane fizice, care executa lucrari de consolidare si reparatii la locuintele din proprietate.
Calculul si virarea sumelor respective se fac esalonat pe toata durata constructiei, concomitent cu plata prestatiilor, astfel incat la finalizarea lucrarii sa se poata face dovada platii a 0,7% din valoarea totala prevazuta in autorizatia de construire. La finalizarea lucrarii se va efectua o regularizare pentru diferenta dintre suma efectiva si suma prevazuta in autorizatie. Intarzierile la plata a cotei de 0,7% de catre investitor sau proprietar se penalizeaza cu 0,15% pe zi de intarziere, fara a se depasi suma datorata.
Inspectoratul de Stat in Constructii - I.S.C. utilizeaza 70% din fondul astfel constituit pentru indeplinirea atributiilor, potrivit prevederilor legale, si vireaza 30% din acest fond in contul Ministerului Lucrarilor Publice, care il utilizeaza pentru:
a) elaborarea reglementarilor tehnice in constructii, urbanism, amenajarea teritoriului si habitat, precum si a cercetarilor, testarilor, documentatiilor, studiilor, auditului, bancilor de date si realizarii de prototipuri necesare fundamentarii reglementarilor specifice domeniului.
b) executarea prin Compania Nationala de Investitii - «C.N.I.» - S.A. a unor lucrari de interventie in prima urgenta la constructii vulnerabile si care prezinta pericol public, in vederea asigurarii cerintei de rezistenta si stabilitate, a prevenirii si atenuarii efectelor riscurilor naturale cauzate de cutremure de pamant, inundatii, alunecari de teren, tasari si/sau prabusiri de teren si, dupa caz, pentru expertizarea si proiectarea lucrarilor necesare. Criteriile si modul de alocare a sumelor se stabilesc prin norme metodologice elaborate de Ministerul Lucrarilor Publice si aprobate prin hotarare a Guvernului.
In afara de cota de 0,7%, investitorii si proprietarii mai sunt obligati sa plateasca si o cota de 0,1% din valoarea lucrarilor autorizate, conform art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Aceasta suma este necesara acoperirii cheltuielilor pentru controlul statului in amenajarea teritoriului, urbanism si autorizarea executarii lucrarilor de constructii.
Cota de 0,1% nu se aplica in cazul lucrarilor de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, nici in cazul oricaror alte lucrari, indiferent de valoarea lor, care urmeaza sa fie efectuate la constructii reprezentand monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protectie, stabilite potrivit legii; de asemenea nu se aplica nici lacasurilor de cult.
Virarea sumelor se face odata cu transmiterea instiintarii privind data inceperii lucrarilor, in contul inspectoratelor teritoriale in constructii, judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, dupa caz. Intarzierea la plata a cotei se penalizeaza cu 0,15% pe zi de intarziere, fara a se depasi suma datorata. Cota stabilita se aplica si diferentelor rezultate din actualizarea valorii lucrarilor autorizate, care se face o data cu receptia la terminarea lucrarilor.
Comentarii articol (11)