Somatie de plata sau insolventa impotriva rau-platnicilor?

Autor:
Monica Cercelescu


In raporturile comerciale, recuperarea creantelor de la rau-platnici este sustinuta, in principiu, prin doua instrumente juridice: somatia de plata si, daca este cazul, cererea de insolventa depusa de debitor impotriva creditorului. Rolul instantelor arata ca sunt foarte multi creditori care uzeaza de Legea insolventei, chiar daca debitorul nu este falit si nu-si plateste datoria din alte motive. Insa procedura insolventei nu a fost conceputa ca un instrument de constrangere a debitorului pentru a-l forta sa plateasca sub amenintarea falimentului. Creditorii care recurg la aceasta actiune ar trebui sa cunoasca si implicatiile unui asemenea demers.

Cand un comerciant are de recuperat o creanta are la indemana o actiune in justitie, in baza Ordonantei nr. 5/2001 privind somatia de plata, care prevede o procedura simplificata, cu termene mai scurte decat in dreptul comun. Procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor care reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contracte in care sunt prevazute drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

Mai este si Ordonanta de Urgenta nr. 119/24 octombrie 2007, care reglementeaza masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale. Este, ca si somatia de plata, o procedura simplificata, cu caracter de urgenta, si se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale. Practic, o cerere corect formulata si care contine toate inscrisurile de care partile inteleg sa se foloseasca, in baza acestui act normativ, poate fi solutionata chiar si la primul termen de judecata. Creditorul-reclamant trebuie sa depuna o taxa de timbru de 39 de lei.

Pe de alta parte, Legea insolventei nr. 85/2006 permite intr-o foarte mare masura creditorilor sa solicite deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorilor rau-platnici.

Creditori indreptatiti sa solicite falimentul debitorului

In acest scop, legea nu cere decat dovedirea unei creante certe, lichide si exigibile, mai veche de 30 de zile, precum si faptul ca aceasta creanta depaseste valoarea de 10.000 de lei sau 6 salarii medii pe economie, in cazul salariatilor. Daca sunt mai multi creditori care au introdus astfel de cereri, tribunalul le va conexa si nu va mai fi necesar ca fiecare creanta sa fie peste 10.000 de lei, ci suma lor. O creanta este „certa” atunci cand este neindoielnica, asupra ei nu exista niciun litigiu; este „lichida” cand cuantumul ei este determinat clar; este „exigibila” cand a ajuns la scadenta.

Creditorul nu trebuie sa dovedeasca starea de insolvabilitate a debitorului, acest aspect va fi lamurit de judecatorul sindic.

Creditorii pot fi obligati sa depuna cautiune

La cererea debitorului, judecatorul-sindic ii poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, in termen de 15 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor daca cererea lor va fi admisa. Daca cererea va fi respinsa, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Daca nu este consemnata in termen cautiunea, cererea introductiva va fi respinsa.
Debitorul poate sa conteste sau sa recunoasca starea de insolventa.

Deschiderea procedurii de faliment
Prin sentinta de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, dupa caz, sa efectueze notificarea celorlalti creditori si va desemna un administrator judiciar sau un lichidator provizoriu in cazul deschiderii procedurii simplificate.

In termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile pe baza carora sa se poata verifica situatia firmei, cum ar fi bilantul, lista creditorilor, lista completa a bunurilor debitorului, toate conturile si bancile prin care ruleaza fonduri, o lista a transferurilor patrimoniale facute in ultimele 120 de zile, o lista a activitatilor curente pe care urmeaza sa le desfasoare etc.

Efectele deschiderii procedurii falimentului asupra altor litigii
De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Prin sentinta de deschidere a procedurii judecatorul sindic va dispune comunicarea acesteia catre instantele judecatoresti in a caror jurisdictie se afla sediul debitorului declarat la Registrul Comertului si tuturor bancilor unde debitorul are deschise conturi.
Nicio dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor nascute anterior datei deschiderii procedurii.

Situatia actelor juridice incheiate de debitor
Dupa ramanerea irevocabila a hotararii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondenta emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidator vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limbile romana, engleza si franceza, mentiunea in insolventa, in insolvency, en procédure collective.
In afara de anumite acte strict necesare, determinate de lege sau de cele autorizate de judecatorul sindic, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
Judecatorul sindic va putea ordona ridicarea, in tot sau in parte, a dreptului de administrare al debitorului odata cu desemnarea unui administrator judiciar, indicand totodata si conditia de exercitare a conducerii debitorului de catre acesta.

#PAGEBREAK#

Ce patesc cei care au facut afaceri cu falitii
Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul sindic actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin urmatoarele acte:
a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizarile in scop umanitar;
b) operatiuni comerciale in care prestatia debitorului o depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
c) acte incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile;
d) acte de transfer de proprietate catre un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau in folosul acestuia, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca suma pe care creditorul ar putea sa o obtina in caz de faliment al debitorului este mai mica decat valoarea actului de transfer;
e) constituirea ori perfectarea unei garantii reale pentru o creanta care era chirografara, in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;
f) platile anticipate ale datoriilor, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita pentru o data ulterioara deschiderii procedurii;
g) actele de transfer sau asumarea de obligatii efectuate de debitor intr-o perioada de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intentia de a ascunde/intarzia starea de insolventa ori de a frauda o persoana fizica sau juridica fata de care era, la data efectuarii transferului unor operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la indeplinire a unui acord de compensare bilaterala (netting), realizate in baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, in sensul prezentei legi.
Tertul dobanditor in cadrul unui transfer patrimonial anulat va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau, daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de catre debitor. El va deveni creditor ca si ceilalti.
In vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate sa mentina sau sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atat timp cat aceste contracte nu vor fi fost executate in totalitate ori substantial de catre toate partile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie sa raspunda, in termen de 30 de zile, unei notificari a contractantului, prin care i se cere sa opteze pentru mentinerea ori denuntarea contractului; in lipsa unui astfel de raspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denuntat.

Riscurile solicitarii insolventei debitorului
Avocat Camelia Leceanu
Legea insolventei nr. 85/2006 nu a fost conceputa ca un act normativ care sa se aplice pentru recuperarea creantelor. Ea reprezinta o procedura concursuala la care sunt chemati sa participe toti creditorii debitorului aflat in stare prezumata de insolventa. In acest context, creditorul va trebui sa „concureze” la recuperarea creantei si cu alti creditori la fel ca el, dar si cu cei cu rang privilegiat (care au prioritate la recuperarea creantei - n.n.), cum ar fi creantele bugetare sau creantele ipotecare, ceea ce micsoreaza considerabil sansele celui care introduce cererea de insolventa de a-si recupera propria creanta, acesta fiind nevoit sa astepte sa se imparta averea debitorului in ordinea de preferinta stabilita de lege.

In ultimul timp, probabil influentati si de contextul economic privind criza economica mondiala, creditorii formuleaza cereri de deschidere a procedurii insolventei cu rea-credinta si, in general, se poate considera ca nu reprezinta nici interesul lor direct, iar aceasta constituie o problema grava privind posibilitatea debitorului de a-si continua activitatea. Debitorul are la indemana posibilitatea contestatiei, prin care poate sa dovedeasca faptul ca nu se afla in stare de insolventa, caz in care se va respinge cererea creditorului de deschidere a procedurii. De cele mai multe ori insa, creditorul apeleaza la aceasta procedura ca o metoda de constrangere pentru recuperarea creantei, dar, in cazul in care debitorul nu plateste de bunavoie creanta la primul termen de judecata, iar activitatea acestuia nu se continua printr-un plan de reorganizare, e posibil ca creditorul reclamant sa nu obtina rezultatul scontat.

In opinia mea, este de preferat ca cererea de insolventa sa fie dedusa judecatii numai daca din situatia financiar-contabila a debitorului rezulta in mod clar ca acesta nu mai poate face fata datoriilor sale certe, lichide si exigibile. In caz contrar, introducerea cererii de insolventa fara efectuarea demersurilor legale prevazute de legislatia in materie (chiar daca legea insolventei nu prevede o asemenea conditie) poate reprezenta un abuz de drept procedural, conform art. 723 Cod procedura civila, cu atat mai mult cu cat, din punct de vedere economic, este evident interesul tuturor ca debitorul sa-si continue activitatea aducatoare de profit, imprejurare care conduce si la plata creditorilor. In consecinta, situatia debitorului trebuie analizata cu profesionalism si fara resentimente pentru a alege calea cea mai potrivita.