Luand in considerare presiunile si riscurile determinate de evolutiile economice interne si externe la care sunt supuse intreprinderile mici si mijlocii, necesitatea sustinerii cresterii economice, mentinerii actualelor locuri de munca si a crearii altora noi, cat si necesitatea adoptarii de masuri eficiente de crestere a gradului de absorbtie a fondurilor structurale,
intrucat toate aceste aspecte vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. - Se infiinteaza Fondul Roman de Contragarantare, denumit in continuare Fondul, societate comerciala pe actiuni, destinata imbunatatirii accesului intreprinderilor mici si mijlocii la finantare. Prin activitatea acestei institutii, capacitatea de expunere a fondurilor de garantare va creste prin preluarea de catre Fond a unei parti din riscul asumat de acestea la acordarea garantiilor.
Art. 2. - (1) Fondul este institutie financiara specializata ce are ca unic obiect de activitate contragarantarea garantiilor acordate de fondurile de garantare, persoane juridice romane, pentru creditele si alte instrumente de finantare obtinute de intreprinderile mici si mijlocii, definite potrivit legii, de la bancile comerciale si din alte surse.
(2) Fondul poate desfasura, in conditiile legii, toate activitatile auxiliare, necesare si subordonate realizarii obiectului sau unic de activitate.
CAPITOLUL II
Contragarantarea
Art. 3. - (1) Activitatea de contragarantare consta in preluarea unei parti din riscul asumat de fondurile de garantare a creditelor si altor instrumente de finantare la acordarea de garantii, prin garantarea unei parti din garantiile acordate de acestea bancilor sau altor finantatori pentru creditele ori alte instrumente de finantare obtinute de intreprinderile mici si mijlocii de la acestea.
(2) Procentul de contragarantare este de maximum 80% din valoarea garantiilor contragarantate.
Art. 4. - Conditiile in care se acorda contragarantiile vor fi stabilite cu respectarea legislatiei in domeniul ajutorului de stat.
CAPITOLUL III
Organizarea si functionarea Fondului
Art. 5. - (1) Fondul este societate comerciala pe actiuni, avand ca actionari statul roman, prin Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri, si Fundatia Post-Privatizare, persoana juridica romana, constituita in vederea sprijinirii si dezvoltarii sectorului privat din Romania, conform Memorandumului de intelegere semnat intre Guvernul Romaniei, Comisia Comunitatii Europene si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare la 6 iulie 1995. Actionarii sunt reprezentati in adunarea generala a actionarilor de catre reprezentantii lor legali sau de catre alte persoane imputernicite de acestia.
(2) Pe durata functionarii societatii, statul roman intelege sa nu detina mai putin de 51% din capitalul social. Cota de participare a statului roman la constituirea capitalului social initial al Fondului este de 246,2 milioane lei din bugetul de stat si 25,8 milioane lei din fondurile puse la dispozitie de Comisia Europeana prin Programul PHARE 9711, Schema-pilot de creditare pentru IMM-uri, ca urmare a semnarii acordurilor de exit, respectiv 68% din actiunile societatii.
(3) Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri reprezinta statul in exercitiul tuturor drepturilor si indeplinirea tuturor obligatiilor care ii revin in calitate de actionar majoritar al Fondului.
(4) Cota de participare a Fundatiei Post-Privatizare la constituirea capitalului social initial al Fondului este de 128 milioane lei din fonduri rezultate ca urmare a inchiderii Fondului Roman Post-Privatizare in baza Acordului de finantare 9303, semnat intre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana, respectiv 32% din actiunile societatii.
(5) La capitalul social al Fondului pot participa numai autoritatile publice, institutiile financiare interne si internationale, precum si asociatiile si fundatiile constituite in scopul sprijinirii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, statul ramanand intotdeauna actionar majoritar.
Art. 6. - Fondul isi desfasoara activitatea in conformitate cu prezenta ordonanta de urgenta, cu prevederile legislatiei privind societatile comerciale pe actiuni, cu art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2008 privind masuri economicofinanciare la nivelul unor operatori economici, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu actul constitutiv propriu. Actul constitutiv se aproba de adunarea generala a actionarilor Fondului.
Art. 7. - (1) Fondul este administrat in sistem dualist de un consiliu de supraveghere, alcatuit din 7 membri, si un directorat, alcatuit din 3 membri.
(2) Membrii directoratului nu pot fi concomitent si membri in consiliul de supraveghere. Membrii directoratului sunt persoane fizice.
(3) Presedintele consiliului de supraveghere este desemnat de adunarea generala a actionarilor, iar presedintele directoratului de catre consiliul de supraveghere.
(4) Mandatul membrilor consiliului de supraveghere si al membrilor directoratului este de 4 ani si poate fi reinnoit.
Art. 8. - Membrii consiliului de supraveghere si ai directoratului trebuie sa aiba studii superioare si sa posede reputatie si experienta in domeniul financiar-bancar, adecvate complexitatii activitatii Fondului si responsabilitatilor incredintate. Cel putin unul dintre membrii consiliului de supraveghere, respectiv ai directoratului, trebuie sa aiba experienta relevanta in ceea ce priveste activitatea de garantare a creditelor si a altor instrumente de finantare.
Art. 9. - Atributiile consiliului de supraveghere si ale directoratului vor fi prevazute in actul constitutiv al Fondului.
Art. 10. - In vederea cresterii capacitatii de contragarantare a Fondului, precum si pentru mentinerea solvabilitatii acestuia, eventualul profit obtinut va majora capitalul social al acestuia.
Art. 11. - Anual, pana la data de 31 mai, Fondul prezinta Guvernului raportul de activitate pentru anul precedent.
Art. 12. - Fondul colaboreaza cu autoritatile publice, institutiile publice sau de interes public, pe baza unor acorduri, in limitele legii si in limitele atributiilor si obligatiilor care ii revin, pentru obtinerea informatiilor necesare realizarii obiectivelor sale.
Art. 13. - Situatiile financiare ale Fondului sunt auditate potrivit legii.
CAPITOLUL IV
Dispozitii finale
Art. 14. - (1) Personalul Fondului pastreaza confidentialitatea asupra faptelor, datelor si informatiilor referitoare la activitatea desfasurata care, potrivit normelor interne sau contractelor incheiate, nu sunt destinate publicitatii, precum si asupra oricaror fapte, date ori informatii aflate la dispozitia sa, care sunt calificate de legislatia aplicabila drept confidentiale sau cu caracter de secret profesional.
(2) Orice membru al consiliului de supraveghere ori al directoratului, angajatii Fondului si orice persoana care sub o forma sau alta participa la conducerea, administrarea sau la activitatea acestuia au obligatia sa pastreze secretul profesional asupra oricaror fapte, date ori informatii la care se refera alin. (1), de care a luat cunostinta in cursul desfasurarii activitatii sale profesionale.
(3) Persoanele prevazute la alin. (2) nu au dreptul de a folosi sau de a dezvalui, nici in timpul activitatii si nici dupa incetarea acesteia, fapte ori date care, daca ar deveni publice, ar dauna intereselor ori prestigiului Fondului sau unui client al sau.
(4) Persoanele prevazute la alin. (2) nu pot utiliza in folos personal sau in folosul altuia, direct ori indirect, informatii de natura celor prevazute la alin. (1), pe care le detin ori de care au luat cunostinta in orice mod.
(5) Prevederile alin. (1), (2) si (3) se aplica si persoanelor care obtin informatii de natura celor aratate din rapoarte ori din alte documente ale Fondului.
Art. 15. - (1) Obligatia de pastrare a secretului profesional asupra faptelor, datelor si informatiilor referitoare la activitatea desfasurata de Fond nu poate fi opusa autoritatii competente in exercitarea atributiilor sale prevazute de lege.
(2) Informatii de natura secretului profesional pot fi furnizate, in masura in care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, in urmatoarele situatii:
a) in cazul in care Fondul justifica un interes legitim;
b) la solicitarea scrisa a unor autoritati sau institutii, daca prin lege speciala sunt prevazute autoritatile ori institutiile care sunt indrituite sa solicite si/sau sa primeasca astfel de informatii si sunt identificate clar informatiile care pot fi furnizate de catre Fond in scopul indeplinirii atributiilor specifice ale acestor autoritati ori institutii.
(3) Nu se considera incalcari ale obligatiei de pastrare a secretului profesional furnizarea de date agregate, astfel incat identitatea si informatiile privind clientul respectiv sa nu poata fi identificate, precum si furnizarea de date auditorului financiar.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemneaza:
---------------
Ministrul intreprinderilor mici si mijlocii, comertului
si mediului de afaceri,
Constantin Nita
Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Pogea
Bucuresti, 11 martie 2009.
Nr. 23.
Comentarii articol (1)