ACCES GRATUIT
CSM neaga privatizarea concursului de admitere la INM
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a negat informatiile aparute in presa privind "privatizarea concursului de admitere in magistratura", sustinand ca organizarea examenului si supravegherea legalitatii desfasurarii lui revine in intregime CSM si INM.
Articolul continuă mai jos
Presa a sustinut recent ca CSM ”privatizeaza" concursul de admitere la Institutul National al Magistraturii (INM), dupa ce institutia a declansat procedura de achizitie publica pentru cumpararea unui soft electronic necesar corectarii testelor grila de la concursul din acest an.
Potrivit CSM, achizitionarea serviciului nu poate avea ca efect privatizarea concursului, deoarece organizarea intregului examen, supravegherea legalitatii desfasurarii lui revine in intregime CSM si INM.
"CSM exclude o astfel de concluzie pentru ca aceeasi idee s-ar putea desprinde si in situatia inchirierii unor spatii pentru desfasurarea concursului, situatie in care evident proprietarul spatiului nu va putea influenta desfasurarea concursului”, se arata intr-un comunicat al institutiei.
CSM subliniaza ca, inca din 2005, corectarea testelor grila date la examenul de admitere in magistratura s-a realizat prin procesare electronica. In acest scop, in anul 2009, dar si in anii anteriori, CSM a declansat procedura de achizitie publica prin "cumparare directa”, in vederea achizitionarii unui serviciu ce include softul, echipamentele electronice, si personalul care asigura functionarea lor.
Conform CSM, ca si in anii anteriori, contractul va fi finantat din suma rezultata ca urmare a platii taxei de inscriere la concurs de catre candidati, finantarea integrala a acestei activitati fiind efectuata in temeiul Hotararii de Guvern nr. 183/2005.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)